Detalii jurisprudență - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Prin Sentinţa penală nr. 14 din 05 aprilie 2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori Curtea de apel Iaşi a dispus următoarele:

I. A constatat că legea penală mai favorabilă inculpatei A. este legea veche - C. pen. din 1969 şi legislaţia penală specială incidentă cu modificări anterioare datei de 01.02.2014 - inclusiv Legea nr. 78/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

În temeiul dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatei A. prin rechizitoriul emis în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din infracţiunile de:

- fals material în înscrisuri oficiale, prev. şi ped. de art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen.,

- uz de fals, prev. şi ped. de art. 323 C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen.,

- instigare la abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 38 alin. (1), (2) C. pen.

în infracţiunile de:

- fals material în înscrisuri oficiale, prev. şi ped. de art. 288 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare,

- uz de fals, prev. şi ped. de art. 291 C. pen. din 1969 cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare şi

- instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. şi ped. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 (în redactarea anterioară datei de 31.01.2014) rap. la art. 248 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 248¹ C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare, fiecare cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.

În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 122 alin. (1) lit. d) şi 124 C. pen. din 1969 (în redactarea anterioară Legii nr. 63 din 17 aprilie 2012 pentru modificarea şi completarea C. pen. al României) a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prev. şi ped. de art. 288 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare şi de uz de fals, prev. şi ped. de art. 291 C. pen. din 1969 cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare, ca urmare a intervenirii prescripţiei.

În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi teza a II-a C. proc. pen., văzând şi Deciziile Curţii Constituţionale a României nr. 405/2016 şi nr. 392/2017, a achitat inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 13²din Legea nr. 78/2000 (în redactarea anterioară datei de 31.01.2014) rap. la art. 248 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 248¹ C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare, fiecare cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.

A respins ca nefondate celelalte cereri de schimbare a încadrării juridice date faptelor imputate aceleiaşi inculpate.

II. A constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului B. este legea veche - C. pen. din 1969 şi legislaţia penală specială incidentă cu modificări anterioare datei de 01.02.2014 - inclusiv Legea nr. 78/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

În temeiul dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului B. prin rechizitoriul emis în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din infracţiunile de:

- instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. şi ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen.,

- instigare la uz de fals, prev. şi ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 323 C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. şi

- instigare la abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 13²din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în infracţiunile de:

- instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. şi ped. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 288 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare,

- instigare la uz de fals, prev. şi ped. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 291 C. pen. din 1969 cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969,

- instigare la abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 13²din Legea nr. 78/2000 (în redactarea anterioară datei de 31.01.2014) rap. la art. 248 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 248¹ C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.

În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 122 alin. (1) lit. d) şi 124 C. pen. din 1969 (în redactarea anterioară Legii nr. 63 din 17 aprilie 2012 pentru modificarea şi completarea C. pen. al României) a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. şi ped. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 288 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare şi de instigare la uz de fals, prev. şi ped. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 291 C. pen. din 1969 cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, ca urmare a intervenirii prescripţiei.

În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi teza a II-a C. proc. pen., văzând şi Deciziile Curţii Constituţionale a României nr. 405/2016 şi nr. 392/2017, a achitat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 13²din Legea nr. 78/2000 (în redactarea anterioară datei de 31.01.2014) rap. la art. 248 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 248¹ C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare, fiecare cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.

A respins ca nefondate celelalte cereri de schimbare a încadrării juridice date faptelor imputate aceluiaşi inculpat.

III. A respins ca nefondate cererile de schimbare a încadrării juridice date faptelor imputate inculpatei C. prin rechizitoriul emis în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi teza a II-a C. proc. pen., a achitat inculpata C. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. şi ped. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a achitat inculpata C. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. şi ped. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

IV. A constatat că legea penală mai favorabilă inculpatei D. este legea veche - C. pen. din 1969 şi legislaţia penală specială incidentă cu modificări anterioare datei de 01.02.2014 - inclusiv Legea nr. 78/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

În temeiul dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatei D. prin rechizitoriul emis în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din infracţiunile de:

- abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen.;

- fals intelectual, prev. şi ped. de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.,

- uz de fals, prev. şi ped. de art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.,

- complicitate la înşelăciune, prev. şi ped. de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în infracţiunile de:

- abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 (în redactarea anterioară datei de 31.01.2014) rap. la art. 246 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 248¹ C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare,

- fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 (în redactarea anterioară datei de 31.01.2014) şi art. 18 din acelaşi act normativ, cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare,

- uz de fals în formă continuată, prev. de art. 291 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 (în redactarea anterioară datei de 31.01.2014) şi art. 18 din acelaşi act normativ, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare,

- complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., fiecare cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. din 1969.

A respins ca nefondate celelalte cereri de schimbare a încadrării juridice date faptelor imputate aceleiaşi inculpate.

În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a achitat inculpata D., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 122 alin. (1) lit. d) şi 124 C. pen. din 1969 (în redactarea anterioară Legii nr. 63 din 17 aprilie 2012 pentru modificarea şi completarea C. pen. al României) a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei D. sub aspectul infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prev. de art. 291 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78//2000 (în redactarea anterioară datei de 31.01.2014) şi art. 18 din acelaşi act normativ, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare, ca urmare a intervenirii prescripţiei.

În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat inculpata D. - cetăţean român de profesie notar, fără antecedente penale, la următoarele pedepse:

- la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969 pe o durată de 1 an, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 (în redactarea anterioară datei de 31.01.2014) rap. la art. 246 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 248¹ C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 cu aplic. la art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare,

- la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 (în redactarea anterioară datei de 31.01.2014) şi art. 18 din acelaşi act normativ, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 şi cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare.

În temeiul dispoziţiilor art. 33 lit. a), 34 lit. b), 35 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, s-a dispus ca inculpata D. să execute pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. din 1969 pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 C. pen. din 1969.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 şi art. 71 C. pen., a interzis inculpatei D. exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a 2-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. din 1969, ca pedeapsă accesorie.

În temeiul dispoziţiilor art. 81 C. pen. din 1969 a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatei D. pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 82 C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a suspendat şi executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatei.

A atras atenţia inculpatei D. asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în caz de săvârşire a unei noi infracţiuni, precum şi asupra dispoziţiilor art. 84 C. pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în caz de neexecutare, cu rea-credinţă a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre până la expirarea termenului de încercare.

A respins ca nefondate cererile de schimbare a încadrării juridice date faptelor imputate inculpatelor E., F., G. prin rechizitoriul emis în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

V. În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I, văzând şi Deciziile Curţii Constituţionale a României nr. 405/2016 şi nr. 392/2017, a achitat inculpata E. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen.

VI. În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi teza a II-a C. proc. pen. a achitat inculpatele:

F. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen., şi

G. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen.

VII. A constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului H. este legea nouă - C. pen. adoptat prin Legea nr. 286/2009 şi legislaţia penală specială incidentă cu modificări ulterioare datei de 01.02.2014 şi anterioare datei de 23 mai 2016 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 18/2016) - inclusiv Legea nr. 78/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

În temeiul dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului H. prin rechizitoriul emis în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din infracţiunile:

1. - prev. şi ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen.

2. - prev. şi ped. de art. 47 rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen.,

3. - prev. şi ped. de art. 323 C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen.,

4. - prev. şi ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen.,

5. - prev. şi ped. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen.,

6. - prev. şi ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen.,

7. - prev. şi ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 323 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen.,

8. - prev. şi ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen.,

9. - prev. şi ped. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 322 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen.,

10. - prev. şi ped. de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen.,

11. - prev. şi ped. de art. 47 C. pen. cu referire la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen., fiecare cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., în infracţiunile de:

1. - instigare la abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. (instigarea mediată prin A. la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu de către funcţionarii OCPI - E., consilier de specialitate, G., asistent registrator, şi F., registrator),

2. - instigare la abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 47 rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen., (instigarea la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu de către C., notar),

3. - uz de fals, prev. şi ped. de art. 323 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen., (cu privire la folosirea documentaţiei cadastrale falsificate de A. la notarul public C. - 6 acte materiale),

4. - instigare la abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 47 rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen., (instigarea la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu de către D., notar),

5. - fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (cu privire la înscrisurile depuse la O.C.P.I. şi semnate în locul lui I., 2 acte materiale),

6. - instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. şi ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. (cu privire la instigarea inculpatei A. să falsifice documentaţia cadastrală - 6 acte materiale),

7. - instigare la uz de fals, prev. şi ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 323 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. (instigarea inculpatei A. să folosească la O.C.P.I. Iaşi documentaţia cadastrală - 6 acte materiale),

8. instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. şi ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. (cu privire la determinarea unei persoane necunoscute să falsifice adeverinţa şi certificatul cu nr. 3218/21.08.2008),

9. - uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen., (cu privire la înmânarea adeverinţei şi certificatului cu nr. 3218/21.08.2008 către notarul public D.),

10. - înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. (cu privire la inducerea în eroare a persoanei vătămate J. cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008), fiecare cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

A respins ca nefondate celelalte cereri de schimbare a încadrării juridice date faptelor imputate inculpatului H. prin rechizitoriul emis în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat inculpatul H. - cetăţean român, fără antecedente penale, cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la Cabinet avocat (...) în mun. Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- instigare la abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. (punctul 1),

- instigare la abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. (punctul 2),

- instigare la abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. (punctul 4).

În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat inculpatul H. - cetăţean român, la următoarele pedepse:

- la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. şi ped. de art. 323 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen., (cu privire la folosirea documentaţiei cadastrale falsificate de A. la notarul public C. - 6 acte materiale) (punctul 3),

- la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (cu privire la înscrisurile depuse la O.C.P.I. şi semnate în locul lui I., 2 acte materiale) (punctul 5),

- la pedeapsa de 6 (şase) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. şi ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic. 35 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen., (cu privire la instigarea inculpatei A. să falsifice documentaţia cadastrală - 6 acte materiale) (punctul 6),

- la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la uz de fals, prev. şi ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 323 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. (instigarea inculpatei A. să folosească la O.C.P.I. documentaţia cadastrală 6 acte materiale) (punctul 7),

- la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. şi ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen., (cu privire la determinarea unei persoane necunoscute să falsifice adeverinţa şi certificatul cu nr. 3218/21.08.2008) (punctul 8),

- la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. (cu privire la înmânarea adeverinţei şi certificatului cu nr. 3218/21.08.2008 către notarul public D.) (punctul 9),

- la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni de închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. (cu privire la inducerea în eroare a persoanei vătămate J. cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008) (punctul 10).

În temeiul dispoziţiilor art. 65 C. pen., a interzis inculpatului H. drepturile prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), ca pedeapsă accesorie, în condiţiile art. 65 alin. (2) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul H. să execute pedeapsa cea mai grea şi anume, pedeapsa de 1 an şi 6 luni de închisoare la care a adăugat o treime din suma celorlalte pedepse, şi anume o treime din 28 de luni (4 luni închisoare, 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 3 luni închisoare, 6 luni închisoare, 3 luni închisoare), adică 9 luni şi 10 zile de închisoare.

Pedeapsă principală de executat pentru inculpatul H. - 2 ani, 3 luni şi 10 zile de închisoare.

În temeiul disp. art. 45 alin. (1) C. pen., a dispus ca inculpatul H. să execute pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (5) C. pen., a dispus ca inculpatul H. să execute pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. art. 66 lit. a), b) C. pen.

VIII. A constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului K. este legea nouă - C. pen. adoptat prin Legea nr. 286/2009 şi legislaţia penală specială incidentă cu modificări ulterioare datei de 01.02.2014 şi anterioare datei de 23 mai 2016 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 18/2016) - inclusiv Legea nr. 78/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

În temeiul dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului K. prin rechizitoriul emis în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din infracţiunile:

1. - prev. şi ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen.,

2. - prev. şi ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen.,

3. - prev. şi ped. de art. 323 C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen.,

4. - prev. şi ped. de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen.,

5. - prev. şi ped. de art. 47 C. pen. cu referire la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen., fiecare cu aplic. dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen., în infracţiunile de:

1. - instigare la abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. (instigarea la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu de către C., notar),

2. - instigare la abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 47 rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. (instigarea la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu de către D., notar),

3. - uz de fals, prev. şi ped. de art. 323 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. (cu privire la folosirea documentaţiei cadastrale falsificate de către A. la notarul public C. - 6 acte materiale),

4. - înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. (cu privire la inducerea în eroare a persoanei vătămate J. cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008), fiecare cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

A respins ca nefondate celelalte cereri de schimbare a încadrării juridice date faptelor imputate inculpatului K. prin rechizitoriul emis în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a achitat inculpatul K., cetăţean român pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- instigare la abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. (punctul 1),

- instigare la abuz în serviciu, prev. şi ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. (punctul 2).

În temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat inculpatul K. la următoarele pedepse:

- la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prev. şi ped. de art. 323 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. (cu privire la folosirea documentaţiei cadastrale falsificate de A. la notarul public C. - 6 acte materiale) (punctul 3),

- la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni de închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. (cu privire la inducerea în eroare a persoanei vătămate J. cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008) (punctul 4).

În temeiul dispoziţiilor art. 65 C. pen. a interzis inculpatului K. drepturile prev. de art. art. 66 lit. a), b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), ca pedeapsă accesorie, în condiţiile art. 65 alin. (2) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) C. pen. a dispus ca inculpatul K. să execute pedeapsa cea mai grea, şi anume pedeapsa de 1 an şi 6 luni de închisoare la care a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă - de 4 luni închisoare, adică 1 lună şi 10 zile de închisoare.

Pedeapsă principală de executat pentru inculpatul K. - 1 (un) an, 7 (şapte) luni şi 10 zile de închisoare.

În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (1) C. pen., a dispus ca inculpatul K. să execute pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (5) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) C. pen.

IX. În temeiul dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor şi desfiinţarea integrală a următoarelor înscrisuri oficiale falsificate:

1. Cerere de recepţie şi înscriere datată 03.07.2008 întocmită pe numele I. şi adresată OCPI Iaşi, înregistrată efectiv la această unitate sub nr. x/2008;

2. Declaraţie datată 03.07.2008 şi redactată pe numele I.;

3. Înscris bipartit:

"I. Cerere de solicitare informaţii. II. Convenţie" pretins întocmit de L. şi I., înregistrat la OCP.I. Iaşi, sub nr. x/2008

4. Schiţa cadastrală şi alte cinci înscrisuri intitulate:

"Descrierea lucrărilor topografice şi geodezice" (datat 01.07.2008), "Plan de amplasament şi delimitare a imobilului", "Fişa imobilului", "Calculul suprafeţelor", toate actele de carte funciară întocmite pe baza acestor înscrisuri, precum şi actele subsecvente:

a. contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008 din 21.08.2008 la B.N.P. Asociaţi C. şi D. şi toate actele de carte funciară întocmite pe baza acestui act;

b. contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008 din 28.11.2008 la B.N.P. Asociaţi C. şi D. (fila x, d.u.p. şi toate actele de carte funciară întocmite pe baza acestui act (actele de carte funciară - încheieri, menţiuni, notări - întocmite pe baza acestor contracte şi a documentaţiei cadastrale înregistrate la Oficiul Naţional de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi sub nr. x/16.07.2008, inclusiv Cartea Funciară nr. x a comunei Dumeşti, cu numărul cadastral x, Încheierea nr. 61702/16.07.2008 emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi, Încheierea nr. 68839/24.07.2008, emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi, Încheierea nr. 110057/03.12.2008, emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi).

5. "certificat de atestare fiscală în cazul persoanelor fizice" emis pe numele K., sub nr. x/21.08.2018;

6. adeverinţă emisă pe numele K., sub nr. x/21.08.2018 .

În temeiul dispoziţiilor art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (1), (3) C. proc. pen., art. 998 şi următoarele C. civ. din 26 noiembrie 1864, a dispus restabilirea situaţiei anterioare şi a constatat acoperit prejudiciul cauzat Primăriei Comunei Dumeşti, judeţul Iaşi şi Unităţii Administrativ Teritoriale comuna Dumeşti, judeţul Iaşi, prin desfiinţarea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/2008 din 21.08.2008 la B.N.P. Asociaţi C. şi D. şi sub nr. x/2008 din 28.11.2008 la B.N.P. Asociaţi C. şi D., a tuturor actelor de carte funciară (încheieri, menţiuni, notări) întocmite pe baza acestor contracte şi a documentaţiei cadastrale înregistrate la Oficiul Naţional de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi sub nr. x/16.07.2008, (inclusiv Cartea Funciară nr. x a comunei Dumeşti, cu numărul cadastral x, Încheierea nr. 61702/16.07.2008 emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi, Încheierea nr. 68839/24.07.2008, emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi, Încheierea nr. 110057/3.12.2008, emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi).

A dispus repunerea părţii civile Primăria Comunei Dumeşti în situaţia anterioară - prin reîntoarcerea terenului amplasat în extravilanul Comunei Dumeşti, tarlaua x, parcela x (care include parcelele numerele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5, 146/4/6), cu următoarele vecinătăţi: Nord - M., Sud - Drum European 583, Vest - N., Est - O., situat în vecinătatea Drumului European 583 (E583) în proprietatea privată a Comunei Dumeşti, la dispoziţia Comisiei de Fond Funciar Dumeşti.

A dispus comunicarea prezentei minute nedefinitive la data pronunţării către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi pentru efectuarea notărilor provizorii corespunzătoare în cartea funciară Cartea Funciară nr. x a comunei Dumeşti, cu numărul cadastral x.

În temeiul dispoziţiilor art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 şi următoarele C. civ. din 26 noiembrie 1864, a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă J., cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură la Cabinet de avocat "P." cu sediul în Iaşi, judeţul Iaşi.

A obligat inculpaţii H., K. şi D. să plătească, în solidar, părţii civile J. următoarele sume de bani:

- suma de 472.425 RON (patru sute şaptezeci şi două de mii patru sute două zeci şi cinci), cu dobânda legală de la data cererii de chemare în judecată (26 martie 2014 - data constituirii ca parte civilă în procesul penal) şi până la data stingerii integrale a debitului, cu titlul de despăgubiri civile, daune materiale;

- suma de 56.700 RON (cincizeci şi şase de mii şapte sute de RON) cu dobânda legală de la data cererii de chemare în judecată (26 martie 2014 - data constituirii ca parte civilă în procesul penal) şi până la data stingerii integrale a debitului, cu titlul de despăgubiri civile, daune materiale;

- suma de 186.200 de RON (o sută optzeci şi şase de mii două sute de RON), cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data stingerii integrale a debitului, cu titlul de despăgubiri civile, daune morale.

A respins ca nefondate celelalte pretenţii civile formulate de J.

În temeiul dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 249 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., a ridicat măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor B., A., E., G., F. şi C., măsuri asigurătorii instituite prin:

- Ordonanţa din 29.01.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, emisă în Dosarul penal nr. x/2014 al aceleiaşi unităţi de Parchet (îndreptată prin procesul-verbal din 15.03.2014) şi procesul-verbal de sechestru emis la 29.01.2014 - în cotele stabilite, menţinute prin Ordonanţa din 27.03.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, emisă în Dosarul penal nr. x/2014 al aceleiaşi unităţi de Parchet;

- Ordonanţa din 06.02.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, emisă în Dosarul penal nr. x/2014 al aceleiaşi unităţi de Parchet şi procesul-verbal de sechestru emis la 12.02.2014 - în cotele stabilite, menţinute prin Ordonanţa din 27.03.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică emisă în Dosarul penal nr. x/2014 al aceleiaşi unităţi de Parchet .

În temeiul dispoziţiilor art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. rap. la art. 249 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. a menţinut măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor H., K., D. până la concurenţa totalului sumelor de: 472.425 RON (patru sute şaptezeci şi două de mii patru sute două zeci şi cinci), 56.700 RON (cincizeci şi şase de mii şapte sute de RON) şi 186.200 RON (o sută optzeci şi şase de mii două sute de RON) şi a dobânzilor legale la acestea pe termenele de mai sus (total 668.625 RON, plus dobânzile stabilite mai sus), măsuri asigurătorii instituite prin:

- Ordonanţa din 06.02.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, emisă în Dosarul penal nr. x/2014 al aceleiaşi unităţi de Parchet şi procesul-verbal de sechestru emis la 12.02.2014 - în cotele stabilite, menţinute prin Ordonanţa din 27.03.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, emisă în Dosarul penal nr. x/2014 al aceleiaşi unităţi de Parchet .

În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. pen. şi art. 275 alin. (2) lit. a) C. proc. pen. a obligat pe inculpaţii H., K., D., B. şi A. să plătească statului suma de 30.000 de RON cu titlul de cheltuieli judiciare (15.000 RON avansate din fondurile Ministerului Public pe parcursul urmăririi penale şi 15.000 de RON avansate din fondurile Ministerului Justiţiei pe parcursul judecăţii), câte 6000 de RON fiecare dintre inculpaţii obligaţi.

În temeiul dispoziţiilor art. 276 alin. (1), (6) C. proc. pen. a obligat pe inculpaţii H., K., D., B. şi A. să plătească părţii civile J. suma de 5295,5 RON cu titlul de cheltuieli judiciare, câte 1059,1 RON, fiecare dintre inculpaţii obligaţi.

În temeiul dispoziţiilor art. 273 C. proc. pen. a dispus plata din fondurile Ministerului de Justiţie către Biroul de Expertize Tehnice de pe lângă Tribunalul Iaşi a sumei de 2805 RON cu titlul de cheltuieli şi onorariu pentru activitatea desfăşurată de expert judiciar Q., autorizaţia nr. x, eliberată de Ministerul Justiţiei la 18.07.2014 şi a sumei de 1870 RON cu titlul de cheltuieli şi onorariu pentru activitatea desfăşurată de expert judiciar R. - autorizaţia nr. x eliberată de Ministerul Justiţiei, sumele fiind incluse în cheltuielile judiciare către stat.

În fapt, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Inculpaţii H. şi K. deţin numeroase proprietăţi imobiliare - terenuri şi construcţii în Mun. Iaşi şi în comunele apropiate. Numărul impresionant al tranzacţiilor derulate de aceştia în perioada 2005 - 2010, atestate de înscrisurile existente la dosarul cauzei justifică pe deplin concluzia că derularea tranzacţiilor imobiliare reprezenta o profesie pentru cei doi inculpaţi, care aveau numeroase cunoştinţe teoretice şi practice în domeniu, dar şi că aceştia erau pe deplin ancoraţi în problemele juridice legate de modalitatea în care se desfăşurau procedurile de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor şi cu privire la persoanele implicate în aceste proceduri. În ceea ce priveşte terenurile din comuna Dumeşti, inculpaţii H. şi K. înşişi au recunoscut interesul lor pentru achiziţionarea terenurilor din zonă, cu precădere a celor amplasate în extravilanul comunei, cât mai aproape de drumul european E 583, terenuri ale căror preţuri pe piaţa liberă era unul foarte ridicat, în special din cauza distanţei faţă de mun. Iaşi, a amplasamentului plan şi a căilor de acces facile. Inculpaţii H. şi K. au achiziţionat în anul 2007 numeroase terenuri în Tarlaua nr. x din extravilanul Comunei Dumeşti, context în care au avut acces la numeroase titluri de proprietate ale cetăţenilor proprietari în zonă. Din declaraţiile lor s-a reţinut că în demersul lor de achiziţiona o mare suprafaţă în Tarlaua nr. x, au fost sprijiniţi de numitul S., martor în cauză.

Tot din numeroasele înscrisuri depuse la dosarul cauzei, parte dintre ele chiar de inculpatul H. rezultă că H. şi K. aveau o strânsă relaţie de colaborare cu numitul B., inginer autorizat să efectueze documentaţii cadastrale, fost angajat al Primăriei Dumeşti, foarte cunoscut martorilor T. - primarul Comunei Dumeşti, U. Pentru B., raportat la numărul documentaţiilor cadastrale întocmite în zonă, nu putea exista confuzie între tarlalele situate în extravilanul Comunei Dumeşti.

Cu puţin timp înainte de comiterea faptelor deduse judecăţii, inculpatul B. reprezentase grafic terenul amplasat în extravilanul Comunei Dumeşti, tarlaua x, parcela x (care include parcelele numerele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5, 146/4/6), cu următoarele vecinătăţi: Nord - M., Sud - Drum European 583, Vest - N., Est - O., situat în vecinătatea Drumului European 583 (E583) ca fiind în proprietatea privată a Comunei Dumeşti, la dispoziţia Comisiei de Fond Funciar Dumeşti. De aceea, el nu putea confunda acest teren şi nu putea crede în mod rezonabil că acest teren fusese stăpânit de S. sau de fraţii acestuia ori de autorul lor.

Din probele administrate în cauză, Curtea a reţinut că, în 2005, inculpatul B. a întocmit documentaţii cadastrale false pentru T. şi U., documentaţii anulate în prezent, într-o cauză penală definitiv soluţionată la care s-au făcut numeroase referiri de către inculpaţi (rechizitoriul fiind ataşat în dosarul de urmărire penală de faţă). De aceea, el avea cunoştinţă despre modalitatea în care se poate realiza translarea unei suprafeţe de teren pe un alt amplasament şi despre modalitatea în care un astfel de demers poate căpăta aparenţa de legalitate.

În acest context, împreună cu inculpaţii H. şi K., inculpatul B. a avut un rol foarte important în derularea afacerii imobiliare ce face obiectul prezentei cauze, afacere ilicită de care, instanţa de fond a considerat că S. nu este străin şi nici nu poate fi considerat inocent.

Concret, B., date fiind relaţiile sale în cadrul Primăriei Dumeşti, numărul lucrărilor cadastrale efectuate şi poziţia de fost angajat, ştia că autorul lui S., aşa cum însuşi acesta a declarat, nu a avut niciodată teren în Tarlaua nr. x din extravilanul Comunei Dumeşti şi că suprafaţa din aceasta tarla făcea obiectul unor numeroase litigii. Concret, martorul S. nu poseda, la nivelul anului 2008, terenul din Tarlaua nr. x, teren ce fusese retrocedat şi altor persoane, cărora le-a fost eliberat şi titlul de proprietate.

De aceea, în condiţii ce nu au putut fi stabilite în detaliu din cauza lipsei de cooperare şi nesincerităţii inculpaţilor, B., H. şi K. au stabilit să cumpere de la S. terenul din Tarlaua nr. x şi pe care acesta nu avea decât titlul de proprietate, nu şi posesia efectivă şi să-l amplaseze pe Tarlaua nr. x, în rezerva Primăriei Dumeşti, asigurându-şi astfel posesia asupra unei suprafeţe din zona de interes şi posibilitatea revânzării în profit. Instanţa a arătat că S. nu a stăpânit niciodată efectiv terenul din Tarlaua nr. x, nu a indicat vecinătăţile acestui teren, dar complicitatea sa consta în faptul că, mulţumindu-se să vândă un teren pe care nu-l poseda efectiv şi despre care ştia că are un alt proprietar, a evitat să aştepte eliberarea unui alt titlu şi a obţinut facil o sumă de 40.000 de RON, fără a derula vreun litigiu şi fără a face vreun efort.

Inculpatul B., care reprezentase efectiv anterior terenul amplasat în extravilanul Comunei Dumeşti, tarlaua x, parcela x (care include parcelele numerele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5, 146/4/6), cu următoarele vecinătăţi: Nord - M., Sud - Drum European 583, Vest - N., Est - O., situat în vecinătatea Drumului European 583 (E583) în proprietatea privată a Comunei Dumeşti, la dispoziţia Comisiei de Fond Funciar Dumeşti, a întocmit documentaţia cadastrală falsificată cu bună ştiinţă, determinând astfel intabularea terenului din tarlaua x ca fiind în realitate în tarlaua x.

Curtea a apreciat că modalitatea în care inculpaţii B., H. şi K. au procedat pentru întocmirea documentaţiei cadastrale şi pentru a obţine intabularea terenului cumpărat de la S. dovedeşte, în afara oricărei îndoieli rezonabile, complicitatea acestora şi conştientizarea caracterului ilicit al activităţii lor. Cu aerul că lasă toată tranzacţia la dispoziţia lui H., martorul S., aşa cum însuşi a recunoscut, şi-a asumat conştient declaraţia falsă cu privire la amplasamentul terenului în tarlaua x, aşa cum el apărea în documentaţia cadastrală. Nu întâmplător, inculpatul B. a folosit-o pe soţia sa, inculpata A., a evitat să semneze şi să ştampileze documentaţia, implicând-o pe numita L., persoană fizică autorizată să întocmească lucrări de cadastru, străină cu totul de întocmirea lucrării.

Inculpaţii B., H. şi K. au fost perfect conştienţi de modalitatea practică defectuoasă generalizată în care Oficiul Naţional de Cadastru organizase activitatea de profil, de practicile notarilor şi angajaţilor Oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară, precum şi a celor de Cartea funciară, care se bazau exclusiv pe documentaţia cadastrală pentru a identifica terenul ce făcea obiectul tranzacţiilor imobiliare şi a intabulării în cartea funciară.

Persoana care putea şi trebuia să-şi dea seama de modificarea ilicită a amplasamentului este E., care a avizat documentaţia cadastrală în mod ilegal, dar a cărei responsabilitate penală nu a putut fi antrenată pentru infracţiunea pentru care a fost trimisă în judecată şi nici pentru infracţiunile pentru care procurorul a solicitat schimbarea încadrării juridice. O dată avizată documentaţia cadastrală, ea şi-a urmat cursul firesc, terenul fiind intabulat pe numele inculpaţilor H. şi K. în Tarlaua nr. x, pe suprafaţa deţinută efectiv de Primăria Dumeşti în proprietate privată şi revândut părţii civile J. Revânzarea şi prejudicierea părţii civile putea fi împiedicată dacă notarul public D. nu şi-ar fi asumat încheierea contractului de vânzare-cumpărare dintre inculpaţi şi partea civilă J. cu ignorarea unei cauze de nulitate absolută şi a uneia de nulitate relativă, evidente.

Curtea a reţinut că scopul tranzacţiei nu a fost creşterea valorii terenului, aşa cum s-a susţinut prin actul de sesizare, ci imposedarea cu un teren al Primăriei Dumeşti, în mod ilicit. În realitate, terenurile din tarlalele 11 şi 12 nu aveau valori foarte diferite, terenul din Tarlaua nr. x fiind însuşi foarte valoros, ci acapararea unei suprafeţe în zonă şi realizarea unui beneficiu necuvenit. Aşa cum a rezultat din probele depuse la dosarul cauzei, S. nu avusese teren în Tarlaua nr. x, fusese deposedat de ternul care figura în titlul său de proprietate, ce fusese greşit întocmit.

Trimiterea în judecată a inculpaţilor de faţă nu a fost determinată, aşa cum ei au încercat să susţină, de modul defectuos în care se proceda la reconstituirea dreptului de proprietate de către Comisia Locală de fond funciar Dumeşti, ci, dimpotrivă, inculpaţii sunt cei care s-au folosit, în speţă, conştient, de suprapunerea titlurilor de proprietate pentru a acapara o suprafaţă în zonă şi a o vinde.

Curtea a arătat că S. ar fi fost mulţumit cu orice sumă, în condiţiile în care el ar fi trebuit să demareze un litigiu pentru anularea titlului său de proprietate şi pentru obţinerea suprafeţei iniţial reconstituite în Tarlaua nr. x pe un alt amplasament. Scopul principal era acela al obţinerii de profit, în detrimentul Unităţii Administrativ Teritoriale Comuna Dumeşti, inculpaţii fiind convinşi că nu ar putea fi descoperită modificarea. De aceea, inculpaţii H. şi K. au acceptat prejudicierea părţii civile J., vânzându-i un teren pe care nu-l puteau dobândi, scopul lor principal fiind obţinerea de profit. Elementul neprevăzut de inculpaţi care a condus la descoperirea faptelor deduse judecăţii a fost intervenţia activă a numitei V. - persoană care reclama reconstituirea pentru sine a dreptului de proprietate asupra terenului amplasat în extravilanul Comunei Dumeşti, tarlaua x, parcela x (care include parcelele numerele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5, 146/4/6)şi avizarea Primăriei Comunei Dumeşti, care a sesizat organele de urmărire penală.

Instanţa de fond a arătat că existenţa unor animozităţi între K. şi Primarul Comunei Dumeşti, T. ori a unor conflicte între persoana vătămată J. şi T. care l-ar fi determinat, ca motive în plus, pe Primarul Comunei Dumeşti să formuleze plângere penală, nu au fost dovedite şi nu au legătură cu faptele deduse judecăţii, derulate în modalitatea descrisă în rechizitoriu.

Prin Titlul de proprietate nr. x/07.12.1994, emis de Comisia Judeţeană Iaşi, pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a fost stabilit prin reconstituire, dreptul de proprietate al numiţilor W., X., Y., Z. şi AA., asupra a patru suprafeţe de teren situate în extravilanul comunei Dumeşti, judeţul Iaşi, printre care se regăseşte şi o suprafaţă de 1 ha, situată în Tarlaua 11, parcela x, având categoria de folosinţă de teren arabil, terenul având următoarele vecinătăţi: Nord - BB., Est - Drum European, Sud - S., Vest - Drum European (cota indiviză ce revenea fiecăruia dintre coproprietari era de 1/5).

La data de 02.03.1998, numitul W. a decedat. În ziua de 29.01.2007 a fost emis la Biroul Notarului Public CC., Certificatul de moştenitor nr. 15, în cadrul procedurii succesorale notariale privind dezbaterea moştenirii acestui defunct.

Cu acest prilej, s-a constatat faptul că din masa succesorală făcea parte, în mod corect şi cota parte de 1/5 din suprafaţa de teren dobândită prin reconstituirea dreptului de proprietate, succesorii defunctului fiind numiţii I., DD., S. şi EE.

Ca urmare a decesului, coproprietarii suprafeţei de teren de 1 ha, situată în Tarlaua 11, parcela x (cu specificaţiile de identificare menţionate anterior), erau:cu o cotă de 1/5 - I., DD., S. şi EE.; cu o cotă de 4/5 (câte 1/5 din cota de 4/5 fiecare) - W., Y., Z. şi AA.

Dreptul de proprietate al acestora nu a fost intabulat decât ulterior, întrucât la data emiterii titlului de proprietate nu era în vigoare Legea nr. 7/1996, intabularea nefiind efectuată astfel din oficiu.

În anul 2008, numitul S. a fost contactat de către inculpatul H., care era interesat să cumpere terenul menţionat, intenţia acestuia având ca substrat o investiţie minimă, ca preţ de achiziţie şi obţinerea unui maxim de profit indiferent de modalitatea în care urma să obţină dreptul de proprietate asupra terenului. Pe fişa suprafeţelor anexă la titlul de proprietate, în dreptul suprafeţei din Tarlaua nr. x apare observaţia "FF."

Din probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, inclusiv din declaraţia inculpatului H., Curtea a reţinut că rezultă cu certitudine că tarlaua x denumită FF. (fosta moştenire a boierului GG. care, prin testament, lăsa moştenire venitul averii soţiei sale, HH., cunoscută ca FF.) este învecinată cu tarlaua x şi nu se confundă cu aceasta.

Din declaraţia dată de martorul II., consilier pe probleme funciare la Primăria Dumeşti, în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, a rezultat că, din anul 2005 şi până în anul 2013, inculpatul B., persoană fizică autorizată să efectueze lucrări de cadastru, a întocmit toate documentele cadastrale necesare Primăriei Dumeşti, care a lucrat în exclusivitate cu acesta. Martorul II. a declarat că terenul amplasat în Tarlaua nr. x- parcela x şi înscris în Titlul de proprietate nr. x/07.12.1994 se află la distanţă de 1 km de terenul din tarlaua x. Audiat fiind în anul 2014, în faţa procurorului, martorul a arătat că a fost surprins de vânzarea acestui teren pentru care nu exista adeverinţă de rol agricol şi certificat de neurmărire fiscală. A declarat că ştie că schiţa cadastrală era întocmită de B., deşi era semnată de o altă persoană şi că pe aceasta se consemna că terenul este amplasat în Tarlaua nr. x Martorul a anexat o schiţă a suprafeţelor din Tarlaua nr. x în care figura înscris şi X., între terenurile înscrise pe numele BB. şi JJ. Comun terenurilor înscrise în Tarlaua nr. x este amplasamentul lor între două drumuri, drumuri de exploatare agricolă care pentru o persoană de specialitate, familiarizată cu zona, cum era B., nu putea să genereze vreo confuzie.

Deşi martorul II. a declarat că pentru suprafaţa de teren amplasată în T11, P 138/25 nu mai fusese emis alt titlu de proprietate, în realitate, pe acelaşi amplasament scriptic, dar şi fizic, a fost emis în 1995 un alt Titlu de proprietate nr. x/23.05.1995 pe numele KK., LL. şi MM.

În anul 1998, suprafaţa a făcut obiectul unui proces civil de partaj şi a fost atribuită, conform Sentinţei civile nr. 10696/29.06.1998 numitei MM. care, în 2004 a vândut-o către NN., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul 1189/15.09.2004 şi întabulat în cartea funciară la x/2006 în baza unei documentaţii cadastrale întocmite de B.

Inculpatul H. a dovedit prin extrasul de carte funciară depus că terenul situat în Tarlaua nr. x, p. 138/25 avea o valoare mare pe piaţa liberă, acesta fiind ipotecat pentru suma de 678.000 euro, deşi fusese vândut în 2004 pentru suma de 12.000.000 RON ROL.

La data de 19.06.2008, Biroul Notarilor Publici Asociaţi D. şi C., prin notar D. au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/2008 prin care coproprietarii terenului "cu suprafaţa totală de 1 ha, proprietatea noastră, situată în extravilanul comunei Dumeşti, judeţul Iaşi, teren categoria arabil, amplasat în cvartalul 11, parcela x" se obligau să-l vândă inculpaţilor H. şi K. la preţul de 40.000 RON (din care primiseră suma de 20.000 RON conform declaraţiei notariale), până la termenul limită de 19.07.2008.

În cuprinsul actului redactat de inculpata D., la data de 19.06.2008, au fost menţionaţi şi vecinii, astfel cum în mod corect erau trecuţi în titlul de proprietate şi în certificatul de moştenitor.

Aşadar, B. cunoştea situaţia terenului din Tarlaua nr. x, parcela x întrucât întocmise documentaţia cadastrală înregistrată la OCPI Iaşi sub nr. x/21.04.2006, dar şi Documentaţia nr. 109254/21.04.2006. De altfel, pe fişa proprietarilor din parcela x anexată de B. la documentaţia cadastrală amintită şi purtând ştampila acestuia, W. nu se mai regăsea încă din 2006.

Aşadar, Curtea a reţinut că B. cunoştea cu certitudine că parcela x din Tarlaua nr. x extravilan Dumeşti nu se afla în posesia moştenitorilor lui W. şi avusese în faţă Titlul de proprietate nr. x/23.05.1995, întocmind o altă documentaţie cadastrală.

Curtea a mai reţinut că toate schiţele tarlalei 11, în care sunt reprezentaţi proprietarii, schiţe întocmite şi ataşate în lucrări din perioada 2005 - 2007, terenul pe numele moştenitorilor lui W. nu mai apărea.

Sub propria semnătură, B. a depus la OC.P.I. IAŞI chiar la începutul anului 2008, cu puţin timp înainte de întocmirea documentaţiei cadastrale care face obiectul prezentei cauzei, multiple alte lucrări asupra unor parcele din Tarlaua nr. x La fiecare dintre acestea este anexată un plan parcelar ştampilat de Primăria Dumeşti pe care sunt reprezentate grafic tarlalele nr. 11 şi 12, inclusiv parcelele nr. 125, 126, 127 şi 128 din Tarlaua nr. x, separat de Tarlaua nr. x Instanţa a făcut trimitere, exemplificativ, la documentaţiile cadastrale înregistrate la OC.P.I. Iaşi sub numerele x. Analiza acestor documentaţii fondează concluzia formei şi amplasamentului Tarlalei nr. 11, a parcelelor în cauză, a cunoaşterii certe de către B. a amplasamentului terenurilor din Tarlaua nr. x, dar şi a cunoaşterii certe de către B. a limitelor rezervei UAT Dumeşti, reprezentate grafic de el însuşi de nenumărate ori.

Pe de altă parte, B. cunoştea cu certitudine că terenul lui S. (terenul moştenitorilor lui X.) din Titlul de proprietate nr. x/07.12.1994 - Tarlaua 11, parcela x - nu se afla în fapt în Tarlaua nr. x, parcela x întrucât anterior anului 2008 întocmise însuşi o schiţă cadastrală a terenului învecinat celui reprezentat în schiţa cadastrală falsă.

Astfel, pe documentaţia falsificată care face obiectul cauzei penale de faţă, B. a reprezentat terenul pretins posedat de moştenitorii lui X. în extravilanul Comunei Dumeşti, tarlaua x, parcela x (care include parcelele numerele x, cu următoarele vecinătăţi: Nord - M., Sud - Drum European 583, Vest - N., Est - O., situat în vecinătatea Drumului European 583 (E583).

Din documentele transmise de OCPI Iaşi rezultă că la data de 12 aprilie 2007, B. a depus la OCPI Iaşi documentaţia cadastrală întocmită cu privire la terenul numitei M. care nu se învecinează cu vreun moştenitor, ci cu OO., PP. şi N. şi evident cu drum european. Din fişa suprafeţelor primite în proprietate de QQ. rezultă că acesta nu se învecinează cu vreun moştenitor, ci cu Valea Ilenei - rezerva UAT Dumeşti, PP., drum şi RR. Din fişa suprafeţelor primite în proprietate de N. (moştenitor SS.) rezultă că parcela x aparţinând acestuia se învecinează cu M., O., drum şi drum, la fel ca şi parcela nr. 146/1/2.

Din Adresa nr. x/27.07.2010 emisă de Primăria Comunei Dumeşti rezultă că terenul aferent T 12, parcela x-6 aparţine jumătate lui O., iar jumătate este revendicată de sora lui O., V., căreia nu i s-a eliberat titlul de proprietate.

Instanţa a reţinut, pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, că activitatea Comisiilor de fond funciar nu a fost ferită de majore erori şi că anumite menţiuni consemnate în tabelele de mişcare parcelară întocmite de persoanele autorizate să efectueze lucrări de cadastru erau necesare şi legale, că multiple titluri de proprietate au fost emise greşit sau aveau înscrise suprafeţe de teren suprapuse. În cauza de faţă, însă, probele au dovedit în afara oricărei îndoieli rezonabile că nu este vorba de erori, ci de fraudă.

Y., unul dintre moştenitorii lui W., cel care s-a ocupat efectiv de tranzacţia cu H. şi K., bine cunoscut acestora de mai mult timp, întrucât le-a mai înstrăinat o suprafaţă de teren în Tarlaua nr. x (cu privire la care inculpaţii au susţinut că au cumpărat-o ca fiind la drumul european, constatând apoi că nu era, o suprafaţă mare de teren fiind achiziţionată la Lupeni de la mătuşa lui S.), a fost pe deplin conştient de caracterul ilegal al tranzacţiei.

Audiat în calitate de martor în faţa instanţei de judecată la termenul din 18.11.2016 (declaraţie dosar fond, redare integrală după înregistrare), Y. a fost întrebat imperativ, în mod repetat dacă le-a arătat terenul cumpărătorilor H. şi K., aşa cum aceştia au susţinut. Martorul S. s-a eschivat, şi-a pierdut coerenţa şi a parcurs o stare fizică precară (datorată şi vârstei, cel mai probabil, dar şi presiunii inerente audierii sub care se afla), răspunzând în mod repetat că H. şi K. ştiau unde este terenul, "ştiau care este situaţia". Martorul S. a susţinut în schimb că el nu a stăpânit niciodată terenul din T12 care se află la distanţă mare de terenul pe care l-a vândut inculpaţilor şi că, oricum, autorul său, W. nu a avut teren în T12 (ci în locul denumit MATIS, la 2 km de drumul european). S. a admis că şi-a dat seama târziu că cei doi inculpaţi comit o ilegalitate atunci când a citit declaraţia notarială cu privire la amplasamentul terenului înscrisă în contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu inculpaţii. Martorul a insistat că a vândut terenul său, un hectar în T11, vecin cu BB. şi cu TT. (titlul de proprietate pe numele TT. aflat la dosar).

Instanţa a mai arătat că, atunci când a fost întrebat concret, în ce stare se afla terenul său din tarlaua x, martorul S. a arătat că după eliberarea titlului de proprietate, el şi fratele său au cultivat terenul, în ultimul timp (înainte de 2008) "dându-l la o asociaţie". În realitate, terenul intrase în posesia proprietarilor de drept menţionaţi mai sus care îl şi vânduseră şi nu era dat niciunei asociaţii de producţie agricolă, aspect susţinut şi de faptul că martorul nu a indicat nicio asociaţie, nici ce beneficii a obţinut de la această asociaţie, declarând că a fost cultivat cu aproape tot ce era posibil, când a fost întrebat cu ce anume a fost cultivat terenul.

La data de 19.06.2008, la Biroul Notarial Publici asociaţi D. şi C., H. şi K. - pe de o parte în calitate de promitenţi cumpărători şi Z., DD., S. şi I. - în calitate de promitenţi vânzători, au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/2008, prin care coproprietarii terenului "cu suprafaţa totală de 1 ha, proprietatea noastră, situată în extravilanul comunei Dumeşti, judeţul Iaşi, teren categoria arabil, amplasat în cvartalul 11, parcela x" se obligau să-l vândă inculpaţilor H. şi K. la preţul de 40.000 RON (din care primiseră suma de 20.000 RON conform declaraţiei notariale), până la termenul limită de 19.07.2008.

În aceeaşi zi, inculpata D. a autentificat prin Încheierea nr. 1628/2008 procura specială notarială, prin care S. era împuternicit de către ceilalţi coproprietari să vândă inculpaţilor H. şi K. terenul din cauză. În cuprinsul actului redactat de inculpata D., la data de 19.06.2008, au fost menţionaţi şi vecinii, astfel cum în mod corect erau trecuţi în titlul de proprietate şi în certificatul de moştenitor. Cu acest prilej, toate documentele deţinute de Z., DD., S. şi I. au fost înmânate lui H., urmând ca acesta să se ocupe de intabularea terenului şi de încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Curtea a reţinut că acest prim act, fără caracter translativ de proprietate nu are nimic ilegal sau fals în conţinutul său.

În acest context, cu privire la implicarea activă a lui K., s-a subliniat că atât el, cât şi H., i-au luat de acasă pe promitenţii vânzători cu două maşini.

S-a arătat de către prima instanţă că modalitatea în care inculpaţii au descris relaţionarea dintre ei pe parcursul întocmirii documentaţiei cadastrale şi a încheierii tranzacţiilor notariale ce au urmat, falsurile comise, toate dovedesc în afara oricărei îndoieli coeziunea psihică în sensul translării terenului, creării unei false aparenţe de realitate cu privire la amplasamentul terenului, pe care H., K. şi B. i-au transmis-o apoi persoanei vătămate J., cu urmarea autodeposedării acesteia de suma de 125.000 de euro, în baza aparentei calităţi de proprietari a vânzătorilor H. şi K. şi cu consecinţa prejudicierii acesteia.

Cunoscând situaţia reală a terenului înscris în T11 în titlul de proprietate emis în anul 1994 pe numele moştenitorilor lui W., inculpatul B. a întocmit documentaţia cadastrală falsă în beneficiul inculpaţilor H. şi K., relaţionând numai cu aceştia. El a folosit-o pe soţia, A. pentru a evita să-şi asume prin semnătură falsurile, realizând documentaţia cadastrală falsă. Sub pretextul că era plecat din localitate (nu s-a dovedit realitatea acestui fapt pretins) el a justificat implicarea soţiei sale care nu avea nicio specializare, dar care, în fapt, obişnuia să depună la OC.P.I. înscrisuri pentru soţul său.

Astfel, inculpatul B. a întocmit în fals proiectul de schiţă cadastrală a terenului respectiv, trecând o cu totul altă suprafaţă de teren, situată în Tarlaua nr. 12 - în vecinătatea Drumului Naţional 28 Iaşi - Român - E.583, având cu totul alţi vecini şi o cu totul altă suprafaţă de 9.970 mp în loc de 10.000 mp. trecând parcele alăturate pentru a forma un trup compact de teren. Acelaşi inculpat a inserat pe înscris menţiunea "Vizat Primăria comunei Dumeşti". "Amplasamentul indicat în prezenta schiţă coincide cu cel de la punerea în posesie, Tarlaua 12, parcela x" iar în partea superioară dreaptă a fost executată aparent impresiunea ştampilei primarului comunei Dumeşti, peste aceasta fiind executată în fals o semnătură ce imita semnătura martorului II., inginer în cadrul Primăriei comunei Dumeşti,

Inculpata A., care nu era autorizată să întocmească documentaţii cadastrale a efectuat menţiunea olografă care certifica:

"Corect terenul se află în T-12, P-146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5 şi 146/4/62", aplicând ştampila şi semnând pe alte 5 înscrisuri intitulate "Descrierea lucrărilor topografice şi geodezice", "Plan de amplasament şi delimitare a imobilului", "Fişa imobilului", "Calculul suprafeţelor", "1. Cerere de solicitare informaţii", "11. Convenţie". Astfel, inculpata A. a finalizat documentaţia cadastrală falsă pentru intabulare, atribuind înscrisurilor aparenţa că aparţineau P.F. L., persoană fizică autorizată să întocmească documentaţii cadastrale, cu care inculpatul B. încheiase o convenţie de colaborare, la care a apelat pentru a lăsa impresia că actele au fost întocmite de aceasta.

După obţinerea acesteia, inculpatul H. a semnat în fals, în numele coproprietarului I. (deşi persoana împuternicită să vândă terenul era numitul S.), legitimat cu un buletin de identitate fals, dând o declaraţie falsă pe proprie răspundere, prin care se atesta că "declarantul" a pus la dispoziţia persoanei autorizate B. actele doveditoare ale dreptului de proprietate, titlul de proprietate şi certificatul de moştenitor, menţionate mai sus. Înscrisul a fost datat 03.07.2008.

De asemenea, inculpatul H. a semnat în fals cererea de recepţie şi înscriere, prin care acelaşi I., cu aceleaşi date de identitate false, prin mandatarul L., solicita recepţia documentaţiei cadastrale şi intabularea dreptului de proprietate asupra terenului. Actul a fost de asemenea datat 03.07.2008, însă la O.C.P.I. a fost înregistrat în ziua de 14.07.2008, sub nr. 61702 (iniţial se trecuse tot data de 03.07.2008, însă ulterior menţiunea a fost tăiată cu o linie şi a fost trecută noua dată).

Cu o zi înainte, la data de 02.07.2008, numitul S. a dat o declaraţie pe proprie răspundere, autentificată de către inculpata C. (din cadrul Biroului Notarilor Publici Asociaţi D. şi C.), în cuprinsul căreia a afirmat în mod corect că împreună cu ceilalţi moştenitori este proprietar al terenului cu suprafaţa de 1 ha, situată în extravilanul comunei Dumeşti, judeţul Iaşi, amplasat în Tarlaua 11, parcela x, făcându-se din nou referire expresă că aceştia deţineau terenul în baza acelui titlu de proprietate şi a certificatului de moştenitor. Penultimul paragraf conţine menţiunea:

"prezenta serveşte la organele competente, respectiv la O.C.P.I. Iaşi - Biroul de Carte Funciară, în vederea intabulării terenului de mai sus".

Martorul S. a declarat că nu le-a arătat niciodată terenul vândut în Tarlaua nr. x inculpaţilor H., K. şi B., în timp ce H. şi K. au afirmat contrariul, iar B. a arătat că terenul i-a fost indicat de necunoscutul care i-a cerut şi întocmirea urgentă a documentaţiei cadastrale. Aşa cum s-a arătat, instanţa a reţinut că B. a întocmit cu bună-ştiinţă, în deplină cunoştinţă de cauză, documentaţia cadastrală falsă, la cererea inculpaţilor K. şi H.

Documentaţia cadastrală falsă, împreună cu titlul de proprietate şi certificatul de moştenitor, care atestau suprafaţa de 1 ha şi amplasamentul real al terenului şi cu declaraţia pe propria răspundere au fost depuse de către inculpata A., la data de 03.07.2008, la O.C.P.I. Iaşi, în vederea verificării de către specialişti. Cu acest prilej, au mai fost depuse două înscrisuri reale, corecte, eliberate de Primăria Dumeşti: Certificatul de atestare fiscală nr. x/26.06.2008 şi adeverinţa de rol agricol cu acelaşi număr, din aceeaşi dată, ambele emise pe numele coproprietarilor Z., DD., S. şi I., cu privire la suprafaţa de 1 ha de teren arabil.

Inculpaţii B. şi A. nu au dorit să dea declaraţii în faţa instanţei, însă, s-a constatat că declaraţiile date de ei în cursul urmăririi penale sunt extrem de edificatoare asupra relei credinţe cu care au comis infracţiunile de fals şi cu privire la nesinceritatea cu care şi-au formulat apărările în cauză.

Deşi la dosar în volumele 9, 10, 11, 12, 13 - dosar Curtea de apel, se regăseşte un număr foarte mare de documentaţii cadastrale întocmite de B. pentru H. şi K. (aceştia dobândind aproape în întregime tarlaua x din extravilan Dumeşti), B. a pretins că nu-i cunoştea şi că documentaţia i-a fost solicitată de un bărbat necunoscut de 40 - 50 de ani.

Instanţa a reţinut, pe baza actelor dosarului şi a declaraţiilor martorului S. că inculpatul H. este cel care a primit Titlul de proprietate nr. x/07.12.1994 şi s-a ocupat de intabularea terenului. Declaraţia lui B. prin care acesta arată că a întocmit documentaţia cadastrală la cererea unui bărbat necunoscut, "care nu s-a prezentat, pe care nu l-a întrebat cum îl cheamă şi care i-a solicitat să întocmească documentaţia pe un teren pe care i l-a indicat" a fost considerata în mod vădit necorespunzătoare adevărului.

S-a arătat că, instanţa nu poate primi o astfel de declaraţie întrucât ea nu este plauzibilă şi, în al doilea rând, întrucât este în vădită contradicţie cu probele dosarului. Din declaraţia lui B. pare să rezulte că el ar fi întocmit documentaţia cadastrală la indicaţia oricui ce se afla în posesia unui titlu de proprietate şi ar fi amplasat orice imobil aşa cum dorea solicitantul. Curtea a făcut trimitere la probele certe - documentaţiile cadastrale privind terenuri din Comuna Dumeşti - inclusiv din tarlalele 11 şi 12 întocmite de B. în intervalul 2005 - 2008 şi a reţinut că B. nu a fost indus în eroare de nimeni şi cu atât mai puţin de necunoscutul pe care l-a plăsmuit pentru a eluda răspunderea penală.

Din declaraţiile acestuia (18.06.2013), coroborate cu declaraţiile inculpatei A. şi cu declaraţiile martorei L., Curtea a reţinut că după întocmirea proiectului de schiţă cadastrală fals şi aplicarea ştampilei Primăriei Dumeşti, inculpatul B. i-a solicitat soţiei sale să efectueze operaţiunile de finalizare a documentaţiei şi de depunere la OCPI sub directa sa coordonare, cu toate că inculpata A. nu deţine calitatea de persoană fizică autorizată de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) sau de către Oficiile de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) să realizeze lucrări de specialitate în domeniul cadastrului, al geodeziei şi al cartografiei pe teritoriul României.

Inculpata A., care nu era autorizată să întocmească documentaţii cadastrale a efectuat menţiunea olografă care certifica că:

"Corect terenul se află în T-12, P-146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5 şi 146/4/6", aplicând ştampila şi semnând pe alte 5 înscrisuri intitulate "Descrierea lucrărilor topografice şi geodezice", "Plan de amplasament şi delimitare a imobilului", "Fişa imobilului", "Calculul suprafeţelor", "1. Cerere de solicitare informaţii","11. Convenţie".

Astfel, inculpata A. a întocmit documentaţia cadastrală falsă pentru intabulare, atribuind înscrisurilor aparenţa că aparţineau P.F. L., persoană fizică autorizată să întocmească documentaţii cadastrale, cu care inculpatul B. încheiase o convenţie de colaborare, la care a apelat pentru a lăsa impresia că actele au fost întocmite de aceasta.

Din declaraţiile date de martora L. în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti a rezultat că, în baza contractului de colaborare cu B. (contract depus la dosar), acesta i-a cerut o singură dată, printr-o convorbire telefonică ştampila, în situaţia ce face obiectul prezentei cauze, cu motivarea că este plecat din localitate şi trebuie să predea de urgenţă o documentaţie (?) . Predarea de urgenţă a documentaţiei şi nici excepţia unică nu au fost justificate de B.. Martora L. a declarat că a predat ştampila inculpatei A., aşa cum şi aceasta a confirmat, fără să se intereseze de documentaţia urgentă şi fără să o vadă. Inculpata A. a declarat că la indicaţiile soţului său, a primit ştampila de la L. şi a aplicat-o pe documentaţia cadastrală şi pe cererea de înregistrare a acesteia la OC.P.I.

Curtea a reţinut că nici inculpatul B. şi nici inculpata A. nu au recunoscut niciodată în mod direct că au primit actele de proprietate de la H. şi că au fost instigaţi de acesta să întocmească documentaţia cadastrală. Cu toate acestea, A. este cea care a depus la OCPI atât documentaţia cadastrală falsă, cât şi cererile pretins formulate de I., semnate în fapt de H., astfel după cum rezultă din raportul de expertiză grafoscopică întocmit în cursul urmăririi penale.

Instanţa de fond a reţinut, aşadar, că este probată coeziunea psihică a făptuitorilor menţionaţi în scopul săvârşirii infracţiunilor deduse judecăţii.

Curtea a constatat că apărările inculpatului H. care a invocat un mandat de fapt dat de S., persoană în etate şi care nu dispunea de energia necesară parcurgerii procedurilor la OCPI, nu poate fi reţinut întrucât S. a negat cu vehemenţă un astfel de mandat şi niciun alt element de fapt extras din probele administrate nu justifică realitatea unui astfel de mandat. Pe de altă parte, dacă un astfel de mandat era real, nu poate fi justificată omisiunea încheierii lui în formă scrisă şi nici indicarea unui act de identitate fals atribuit lui I., moştenitor care, în afara încheierii antecontractului legal, nu a avut nicio implicare în tranzacţia ce face obiectul prezentei cauze.

Instanţa a reţinut că, cel mai probabil, B. a protejat-o pe soţia sa, după ce a instigat-o să comită falsurile, creându-i convingerea sau lăsând-o să creadă că documentaţia este legală şi ascunzându-i realitatea. Oricum, în lipsa altor probe, nu există convingerea că inculpata A. a acţionat cu intenţia de a instiga la abuz în serviciu sau de a ajuta în vreun mod la comiterea infracţiunii de înşelăciune. Ea a cunoscut caracterul fals al înscrisurilor, în sensul în care şi-a adus contribuţia la întocmirea lor, semnând pentru B., aplicând ştampila şi semnând pentru L., aşa cum a cunoscut şi folosirea acestora în scopul producerii de consecinţe juridice.

Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti nu a rezultat însă, în afara oricărei îndoieli rezonabile că ea a cunoscut modificarea amplasamentului terenului în discuţie şi că şi-a asumat conştient consecinţele acestei modificări.

Curtea a reţinut că dubiul, sub acest aspect, urmează să-i profite inculpatei A., iar pe baza îndoielii asupra elementelor de tipicitate ataşate laturii subiective a infracţiunii de abuz în serviciu sub forma instigării a dispus achitarea acesteia, făcând trimitere şi la consideraţiile referitoare în ceea ce priveşte infracţiunile de abuz în serviciu pentru care au fost trimise în judecată persoanele care, potrivit rechizitoriului, ar fi fost instigate la abuz.

Din Adresa nr. x emisă de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară din data de 14.01.2014, a rezultat că inculpatul B. este autorizat să realizeze lucrări de specialitate în domeniul cadastrului, al geodeziei şi cartografiei în categoriile B, C, deţinând certificatul de autorizare seria x nr. x, emis la data de 27.08.2003.

În baza Regulamentului privind autorizarea sau recunoaşterea autorizării persoanelor fizice şi juridice române, ale unui alt stat membru al Uniunii Europene sau ale unui stat care aparţine Spaţiului Economic European, în vederea realizării şi verificării lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, al geodeziei şi al cartografiei, inculpatul B. avea posibilitatea să efectueze toate lucrările cadastrale necesare ca notarii publici inculpatele D. şi C. să poată întocmi documentele necesare vânzării terenului de către inculpaţii H. şi K.

Cu toate că avea atribuţiile în sensul întocmirii documentelor cadastrale, inculpatul B. i-a solicitat soţiei sale să efectueze aceste documente sub directa sa coordonare, deşi inculpata A. nu deţinea calitatea de persoană fizică autorizată de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) sau de către Oficiile de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) să realizeze lucrări de specialitate în domeniul cadastrului, al geodeziei şi al cartografiei pe teritoriul României.

Din probele administrate în cauză, Curtea a constatat că rezultă în afara oricărei îndoieli rezonabile participarea activă a inculpatului B., în înţelegere cel puţin cu H. şi K. la activităţile ilicite derulate prin schimbarea amplasamentului terenului şi vânzarea acestuia către persoana vătămată J., însă a arătat că instanţa se poate pronunţa doar în limitele prev. de art. 371 C. proc. pen., iar inculpatul B. nu a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de înşelăciune.

Documentaţia cadastrală depusă la OC.P.I Iaşi în vederea intabulării dreptului de proprietate asupra terenului ce urma să fie vândut de către Z., DD., S. şi I. şi-a urmat cursul.

Inculpata E., consilier în cadrul O.C.P.I. Iaşi a "verificat şi recepţionat" documentaţia cadastrală, aplicând ştampila şi semnând în cuprinsul planului de amplasament şi al fişei imobilului, deşi din actele de proprietate rezultă indubitabil un alt amplasament al terenului, cu alte vecinătăţi, cu o altă categorie de folosinţă, etc., caz în care era obligată să întocmească nota de respingere a cererii de intabulare.

Prin Încheierea nr. 61702/16.07.2008, inculpatele F., registrator şi G., asistent registrator, au admis cererea de înscriere şi au dispus înscrierea în Cartea Funciară nr. x a comunei Dumeşti, cu numărul cadastral x, a dreptului de proprietate asupra terenului, cu noul amplasament fals în Tarlaua nr. 12, parcelele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5 şi 146/4/6 pe numele Z., DD., S. şi I.

La data de 21.07.2018, inculpaţii H. şi K., precum şi martorul S. s-au prezentat la Biroul Notarilor Publici D. şi C. în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare.

La acel moment, inculpata D., care autentificase promisiunea de vânzare, se afla în concediu de odihnă în afara ţării. Documentaţia cadastrală falsă a ajuns, aşadar, la inculpata C., notar public în cadrul Biroului Notarilor Publici Asociaţi D. şi C., care la data de 21.07.2008 a redactat şi autentificat prin Încheierea nr. 1990/2008 contractul de vânzare-cumpărare prin care S. (în nume propriu şi în calitate de reprezentant al celorlalţi coproprietari - în baza procurii autentificate anterior de notarul public D.), a vândut inculpaţilor H. şi K. terenul situat în Tarlaua nr. 12, parcelele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5 şi 146/4/6, deşi din documentele ce dovedeau dreptul de proprietate al vânzătorilor - Titlul de proprietate nr. x/07.12.1994 şi Certificatul de moştenitor nr. x/29.01.2007 reieşea un cu totul alt obiect al dreptului de proprietate - un teren situat în alt loc, cu alte vecinătăţi şi cu altă suprafaţă.

Curtea a reţinut că nu s-a dovedit în afara oricărei îndoieli rezonabile că inculpata C. şi-ar fi încălcat cu vinovăţie atribuţiile de serviciu la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

În sprijinul afirmaţiei că "inculpata ar fi sprijinit gruparea infracţională", acuzarea aduce argumentul că în urmă cu 19 zile în urmă aceasta redactase şi autentificase declaraţia lui S., în care atesta că terenul este situat în Tarlaua nr. 11), omiţându-se faptul, că potrivit documentaţiei cadastrale, terenul se afla în Tarlaua nr. x şi că în aceeaşi zi, S. a declarat că acesta este amplasamentul real al terenului.

Or, notarul public a constatat că o persoană specializată s-a deplasat în teren şi i-a verificat amplasamentul corect, iar proprietarul a declarat că exercită şi posesia asupra terenului cu amplasamentul corect în Tarlaua nr. x, omiţând cel mai probabil declaraţia comună a moştenitorilor Z., DD., S. şi I. cu privire la amplasarea terenului în tarlaua x şi conţinutul antecontractului.

S. a semnat contractul de vânzare-cumpărare, în cuprinsul căruia se consemnează declaraţia cu privire la amplasamentul terenului în Tarlaua nr. x Întrebat în legătură cu această declaraţie, S. a arătat că a semnat la notariat, cu credinţa că semnează pentru primirea restului de bani, de 20.000 de RON. În faţa instanţei, S. a recunoscut că şi-a dat seama că menţiunea amplasamentului nu este corectă, dar că s-a temut că va pierde restul sumei de bani, stabilite ca preţ, dacă nu ar fi semnat. În realitate, S., chiar dacă nu a ştiut în detaliu intenţiile inculpaţilor, cel puţin la data semnării contractului, şi-a dat seama că tranzacţia nu avea caracter legal, el cunoscând, aşa cum a recunoscut, că împreună cu fraţii săi nu au dobândit şi nu au posedat teren în tarlaua x, învecinat cu PP.

Astfel cum s-a arătat anterior, Curtea a reţinut că S. nu este o persoană în etate, senilă, ci este o persoană în etate foarte abilă, stabilind cu inculpaţii H. şi K. să le vândă un teren pe care nu-l avea decât pe hârtie, convenindu-i acest fapt, motiv pentru care a achiesat la demersurile lor al căror caracter nelegal l-a cunoscut sau l-a realizat pe parcurs. El însuşi a recunoscut că a văzut înscrisă în contract menţiunea cu privire la tarlaua x şi la vecinul PP., dar a semnat contractul de teamă să nu piardă banii şi pentru inculpaţii i-au spus că "nu-l interesează pe el ce scrie". Martorul a declarat că terenul pe care l-a avut în Tarlaua nr. x nu se afla la drumul european DE 583, ci la un drum agricol, astfel după cum rezultă din titlul de proprietate.

După încheierea contractului de vânzare-cumpărare, inculpaţii au devenit astfel proprietarii unei suprafeţe de teren în valoare de 125.000 de euro, în baza unei investiţii de 40.000 de RON. (aproximativ 10.000 de euro), iar dreptul de proprietate al inculpaţilor H. şi K. a fost înscris în cartea funciară.

Ulterior, inculpatul H. a publicat la Mica Publicitate un anunţ privind vânzarea terenului. În urma acestui anunţ, inculpatul H. a fost contactat de partea civilă J. cu care a convenit ca preţul de vânzare al terenului să fie de 150.000 de euro.

Dorind să realizeze o investiţie - un depozit de materiale de construcţii, persoana vătămată a purtat discuţii cu H. şi a fost de acord să cumpere terenul. Vizionarea terenului a fost făcută de J. împreună cu B., acesta fiind cel care i-a indicat amplasamentul terenului şi l-a delimitat cu ţăruşi. Persoana vătămată J. a declarat în mod repetat că amplasamentul exact al terenului i-a fost arătat de B. împreună cu care s-a deplasat la teren în două rânduri, cu prilejul încheierii antecontractului şi cu prilejul încheierii contractului. De fiecare dată, au fost amplasaţi ţăruşi, repetarea acţiunii de delimitare fiind necesară întrucât primii ţăruşi dispăruseră (declaraţie, dosar fond). Aşa cum s-a arătat, inculpatul B. nu a dorit să prezinte punctul său de vedere, dar nu a contestat că el a semnat Procesul-verbal de trasare nr. x/28.11.2008 .

Partea civilă J. i-a propus inculpatului H. să încheie tranzacţia la un alt birou de notariat public, însă inculpatul a refuzat. Cunoscând că Biroul Notarial menţionat se bucura de o bună reputaţie, inculpata D. ocupând o funcţie de conducere în Uniunea Notarilor Publici, persoana vătămată a acceptat.

La data de 15.09.2008, inculpata D., prin Încheierea nr. 2522/2008 a autentificat antecontractul de vânzare-cumpărare prin care inculpaţii H. şi K. se obligau să-i vândă părţii civile J. terenul obţinut prin mijloace frauduloase, având o suprafaţă de 9.970 mp, în schimbul sumei de 150.000 de euro.

În cuprinsul actului autentic întocmit de inculpata D. nu s-a făcut menţiune despre depunerea vreunui certificat de atestare fiscală şi a vreunei adeverinţe de rol, emise pe numele promitenţilor vânzători. Din declaraţia inculpatei D. a rezultat că părţile au notificat-o cu privire la intenţia de a încheia contractul de vânzare-cumpărare pentru data de 17 noiembrie 2008, dată pentru care a solicitat şi a obţinut extrasul de carte funciară, extras care se regăseşte, de altfel la dosarul cauzei. . Ulterior, ele nu i-au mai comunicat o nouă dată. Declaraţia inculpatei este susţinută de actele dosarului notarial ataşate în original la dosarul cauzei.

Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2008, între inculpaţii H. şi K. - în calitate de vânzători şi persoana vătămată J. s-a încheiat la data de 28 noiembrie 2008, în lipsa extrasului de carte funciară valabil la data tranzacţiei şi în lipsa unui certificat de neurmărire fiscală, ambele obligatorii potrivit legii.

Conform înscrisurilor încheiate la acea dată, înscrisuri aflate la dosarul cauzei, persoana vătămată J. a primit în numerar avansul plătit iniţial de 25.000 de euro şi a plătit preţul renegociat de 125.000 de euro, prin cont bancar la data de 28.11.2008.

Curtea a reţinut că notarul public D. a încheiat contractul de vânzare-cumpărare în prezenţa unei cauze de nulitate absolută şi a uneia de nulitate relativă, ce-i erau cunoscute.

Dacă obţinerea unui extras de carte funciară nu reprezenta o problemă şi nu ar fi condus la împiedicarea tranzacţiei nici dacă el ar fi fost obţinut, solicitarea de către notar a unui certificat de neurmărire fiscală, obligatoriu, prevăzut sub sancţiunea nulităţii absolute a actului de vânzare-cumpărare, ar fi împiedicat încheierea tranzacţiei şi prejudicierea persoanei vătămate J. De altfel, post factum, la data de 3.12.2008, a fost obţinut şi ataşat la dosarul notarial extrasul de carte funciară.

Curtea a constatat că din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat că inculpatele C. şi D. ar fi cunoscut modificarea amplasamentului terenului şi ar fi urmărit sau acceptat înşelarea persoanei vătămate J.

S-a arătat că o astfel de teză nu poate fi susţinută în mod rezonabil în lipsa oricărui mijloc de probă şi a oricărei raţiuni logice pentru care notarii publici menţionaţi ar fi procedat la înşelarea unei persoanei. H. şi K. erau clienţi obişnuiţi ai cabinetului notarial unde au încheiat mai multe tranzacţii, dar nici ei şi nici notarii nu au antecedente penale, nu au relaţii apropiate şi nici interese comune, neexistând niciun argument logic pentru care C. şi D. ar fi dorit înşelarea lui J. Dacă în ceea ce priveşte pe inculpaţii H. şi K. există probe certe la dosarul cauzei din care rezultă intenţia directă în scopul falsificării documentelor şi prezentării unei împrejurări necorespunzătoare adevărului cu consecinţa prejudicierii persoanei vătămate, în ceea ce priveşte pe notarul public D. sau pe notarul public C., nu există dovezi ale coeziunii psihice cu inculpaţii H. şi K., în sensul vânzării bunului altuia.

Notarii publici acuzaţi s-au întemeiat cu bună credinţă pe documentaţia cadastrală avizată de OCPI şi pe înscrisurile depuse la dosarul cauzei, în limita atribuţiilor lor legale şi pe baza unei practici acceptate la nivelul anului 2008. Niciunul dintre notari nu a prevăzut şi nu a acceptat împrejurarea că H. şi K. nu au dobândit legal dreptul de proprietate pe care l-au transmis.

În ceea ce o priveşte însă pe D., aceasta, deşi a cunoscut că are obligaţia legală de a încheia contractul în formă autentică numai după completarea dosarului cu înscrisurile necesare, printre care şi certificatul de neurmărire fiscală, şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, încheind contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, deşi cunoştea că acest act este lovit de nulitate absolută expresă şi că în baza acestui contract, persoana vătămată a plătit suma de 125.000 de euro, vătămând grav, prin fapta sa, drepturile acesteia şi cauzându-i o pagubă.

Curtea a constatat că de esenţa activităţii notariale era protejarea cetăţenilor împotriva unor acţiuni proprii grave pentru persoana şi drepturile lor cauzate de necunoaşterea sau ignorarea unor norme juridice importante. În aceste condiţii, prin încălcarea atribuţiilor sale prevăzute de Legea nr. 36/1995, inculpata D. l-a expus pe J. unor consecinţe grave pentru patrimoniul său. Concret, persoana vătămată a plătit o sumă considerabilă de bani, în baza unui contract nul, o simplă hârtie.

Curtea, analizând declaraţiile inculpaţilor D., H., K., declaraţiile persoanei vătămate J., declaraţiile martorei UU., a reţinut că la data de 28.11.2008, data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2008, între inculpaţii H. şi K., în calitate de vânzători, şi persoana vătămată J., în calitate de cumpărător, notarul public nu a ascuns lipsa celor două acte - extrasul de carte funciară şi certificatul de neurmărire fiscală, părţile au insistat din diferite considerente să încheie contractul de vânzare-cumpărare.

Deşi notarul le-a propus amânarea tranzacţiei, inculpaţii şi persoana vătămată au adus diferite argumente, printre care cel mai puternic a fost virarea preţului în contul vânzătorilor, motiv pentru care acesta a acceptat încheierea contractului, înscriind în act menţiuni necorespunzătoare adevărului cu privire la extrasul de carte funciară şi la certificatul de neurmărire fiscală care nu existau.

Instanţa nu a primit aserţiunea inculpatei D., susţinută de martora UU. cu privire la referirea dintr-o evidentă eroare materială la certificatul fiscal şi la extrasul de carte funciară întrucât menţiunile cu privire la aceste acte erau obligatorii în contract. Cel mai probabil, bazându-se pe o uzanţă veche, cea a încheierii contractelor pe riscul cumpărătorului, uzanţă care a încetat să mai fie legală în anul 2007, odată cu modificarea legislaţiei (prin art. 113 din O.G. nr. 92/2007), notarul a acceptat să încheie contractul, considerând că nu vor exista repercusiuni, considerând că nimeni nu ar avea motive să ceară o constatare a nulităţii absolute a contractului, aşa cum a şi declarat. La această percepţie a contribuit şi persoana vătămată care a recunoscut, aşa cum a susţinut şi notarul şi martorul UU., că i-a prezentat inculpatei D. actele pe care reuşise să le obţină deja pe numele său în baza antecontractului de vânzare-cumpărare, respectiv certificatul de urbanism nr. x/17.11.2008 eliberat de Consiliul Judeţean Iaşi şi Adresa nr. x/08.10.2008 emisă de Consiliul Judeţean, PUZ introducere teren în intravilan în scopul eliberării autorizaţiei de construcţiei pentru depozit de materiale de construcţii. Cu toate acestea, notarul public nu a expus persoanei vătămate J. că el încheie un contract nul de drept, contract pe care a cunoscut când l-a autentificat că legea nu îl permite.

În cuprinsul contractului autentificat la 28.11.2008, inculpata D. a atestat în mod nereal, faptul că:

"taxele şi impozitele datorate către stat, până astăzi, data autentificării, au fost suportate de vânzători, aşa cum rezultă din certificatul fiscal eliberat de Primăria Dumeşti (...)". Acest aspect este vădit nereal întrucât la dosarul notarial nu a existat un astfel de certificat - vânzătorii nefiind înscrişi ca şi proprietari ai terenului în evidentele fiscale ale Primăriei Dumeşti (în lipsa unui astfel de document, contractul era lovit de nulitate absolută, conform art. 113 din C. fisc. ).

Concret, contrar celor susţinute prin rechizitoriu, instanţa de fond a subliniat că notarului public D. nu i se poate reţine în niciun mod acordarea vreunui ajutor la săvârşirea faptei de înşelăciune întrucât ea nu a contribuit cu nimic la săvârşirea elementului material al acestei infracţiuni, nu a ajutat pe inculpaţii H. şi K. să săvârşească mai uşor sau mai rapid fapta care constituie elementul material al infracţiunii de înşelăciune: prezentarea ca adevărată a unui fapte mincinoase, fapta necorespunzătoare adevărului fiind calitatea lor de proprietari asupra terenului din Tarlaua nr. x, pe care nu puteau să-l dobândească întrucât nici autorii lor nu l-au avut.

Din convorbirile telefonice purtate de inculpaţi în ianuarie 2010, redate în cuprinsul proceselor-verbale anexate la dosarul cauzei rezultă că atunci, la începutul anului 2010, inculpata D. a realizat care este situaţia reală a vânzării şi că inculpatul H. l-a înşelat pe J., căruia i se adresează, "ai câştigat 125.000 de euro ", întrucât el a rămas proprietar, fie şi numai în acte a terenului din T11, pe care nu l-a vândut şi a obţinut 125.000 de euro în contul unui bun pe care nu-l avea. Tot în 2010, la debutul cercetărilor, H. şi K. au reacţionat negativ la posibilitatea constatării nulităţii absolute avansate de notar, a contractului cu consecinţa restituirii preţului, întrucât s-au înţeles, să declare că, aşa cum scrie în contract, toate documentele necesare erau la dosarul notarial.

Din declaraţiile inculpaţilor H. şi K. a rezultat că inculpata D. era riguroasă în ce priveşte actele necesare autentificării diverselor contracte şi că, deşi notarul le-a cerut certificatul de neurmărire fiscală, ei nu l-au mai putut obţine pentru că J. s-ar fi înscris deja ca proprietar la Primăria Comunei Dumeşti. (în realitate J. nu se înscrisese ca proprietar şi nici nu avea cum în baza antecontractului de vânzare-cumpărare).

În fapt, inculpaţii nu au cerut certificat de neurmărire fiscală până la sfârşitul anului 2009, începutul anului 2010, când persoana vătămată se edificase deja cu privire la situaţia ternului şi încerca să identifice cum a fost posibilă înşelarea sa.

Instanţa a achiesat la concluzia din actul de sesizare, în sensul că, obţinerea certificatului fiscal pe numele vânzătorilor ar fi presupus înregistrarea acestora în rolul fiscal al comunei, fiind necesară depunerea actului prin care dobândiseră proprietatea, împreună cu documentaţia cadastrală falsă, funcţionarii primăriei putând afla astfel despre schimbarea amplasamentului terenului.

Surprinderea notarului prin prezentarea în afara programării, momentul ales - 28.11.2008, o zi de dinaintea perioadei nelucrătoare acordate de Ziua Naţională a României, presionarea promitentului cumpărător şi invocarea unui alt client, profitarea de naivitatea acestuia care a virat preţul prin bancă înainte de încheierea contractului, toate fac parte dintr-o veritabilă strategie a inculpaţilor H. şi K. ce a condus la adormirea vigilenţei notarului şi la înşelarea persoanei vătămate.

Din declaraţiile martorilor VV. - lucrător la Serviciul de Impozite şi taxe din cadrul Primăriei Comunei Dumeşti, însărcinată cu emiterea certificatelor de neurmărire fiscală şi WW., referent în cadrul Primăriei Comunei Dumeşti, care avea printre atribuţii înscrierea proprietarilor în Registrul de rol agricol al Primăriei Dumeşti, coroborate cu declaraţiile numiţilor T. - Primar şi U., referent în cadrul Primăriei Comunei Dumeşti, declaraţii date în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, Curtea a reţinut că situaţia modificării amplasamentului terenului în discuţie a devenit cunoscută ca urmare a demersurilor pe care le făcea J. pentru a obţine autorizaţia de construcţie de la Primăria Dumeşti şi din cauza nemulţumirii numitei V. care dorea să i se reconstituie ei terenul din T12, parcela x.

De aceea, WW. a refuzat să înscrie în Registrul agricol pe H. şi K. ca proprietari, iar VV. a refuzat să le elibereze certificat de neurmărire fiscală.

Neavând o soluţie legală, la presiunile notarului D., căreia Parchetul îi cerea detalii în legătură cu dosarul notarial, de a obţine retroactiv actul lipsă (certificatul de neurmărire fiscală), inculpatul K. a falsificat prin alterare certificatul de neurmărire fiscală emis de Primăria Comunei Dumeşti pe numele moştenitorilor lui W., aspecte care rezultă din analiza coroborată a declaraţiilor inculpaţilor cu rezultatul activităţilor de supraveghere tehnică şi cu aspectele consemnate în raportul de expertiză grafoscopică întocmit la dosarul cauzei.

Curtea a reţinut că probele administrate în cauză nu justifică susţinerea acuzării în sensul implicării cu intenţie a inculpatelor D. şi C. în activităţile orientate în mod voit în sensul prejudicierii Primăriei Dumeşti şi a numitului J. întrucât "dacă ar fi urmărit să împiedice încheierea contractului de vânzare-cumpărare, ar fi procedat în consecinţă, constatând toate ilegalităţile ce rezultau din actele arhivate în cadrul biroului de notariat public în care îşi desfăşura activitatea". Curtea a constatat că inculpatele D. şi C. s-au întemeiat pe documentaţia cadastrală şi pe lucrările de cadastru şi carte funciară întocmite şi au pornit, aşa cum este firesc, la prezumţia de bună-credinţă.

Inculpata C. a verificat titlul dispunătorului şi documentaţia cadastrală şi, în baza practicii momentului, a considerat că terenul din titlu este în mod real amplasat acolo unde persoana fizică autorizată să întocmească lucrări de cadastru şi funcţionarul de la cadastru au confirmat că se află, dat fiind că, aşa cum a rezultat din declaraţiile martorilor audiaţi, foarte multe titluri de proprietate au fost emise greşit sau inexact, pe suprafeţe care se suprapun mai mult sau mai puţin.

Curtea a constatat că inculpata C. nu a fost implicată direct sau indirect în tranzacţia din 28.11.2008, neexistând probe care să confirme că a acţionat cu intenţie directă sau indirectă, acceptând cel puţin că, prin încheierea în iulie 2008 a contractului de vânzare-cumpărare dintre moştenitorii lui W. şi inculpaţii H. şi XX., săvârşeşte acte anterioare de ajutor la inducerea în eroare a cumpărătorului J., cu care nu a interacţionat.

Inculpata D. a verificat titlul vânzătorului care era contractul încheiat în iulie 2008 şi care nu era în sine de natură să-i ridice suspiciuni, aserţiunea de mai sus fiind valabilă şi în ceea ce o priveşte.

S-a arătat că faptul că, în sine, contractul de vânzare-cumpărare a fost defalcat în două: antecontractul de vânzare-cumpărare, respectiv finalizarea acestuia prin contractul de vânzare-cumpărare, nu permite concluzia trasă de procuror că inculpatele D. şi C. au urmărit sa-şi asigure un "alibi" pentru a îşi putea justifica lipsa vinovăţiei în faţa organelor de urmărire penală, în cazul în care acest lucru ar fi fost aflat deoarece încheierea unui antecontract nu are nimic ilicit în sine, iar încheierea unei promisiuni de vânzare justifică primirea unui avans şi pecetluieşte înţelegerea părţilor de a tranzacţiona mai târziu. În situaţia de faţă, persoana vătămată J. a declarat că nu avea în iulie toţi banii pentru a achita preţul, iar suma de 125.000 de euro a fost obţinută de cumpărător din înstrăinarea unui imobil aparţinând familiei sale, aşa cum a dovedit prin contractul de vânzare prin care familia sa a vândut un imobil în Iaşi şi prin chitanţele depuse la dosar.

Din Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x/30.06.2009 întocmit de Serviciul de Criminalistică - Compartimentul Expertize şi Constatări Tehnico-Ştiinţifice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Iaşi rezultă că semnătura lui II. pe menţiunea cuprinsă în documentaţia cadastrală "Vizat Primăria Dumeşti" este falsificată prin imitaţie.

De asemenea, au fost reţinute şi concluziile expertizei efectuată de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi, la data de 31 iulie 2014 (raport nr. 138/31.07.2014).

În ceea ce priveşte convorbirile telefonice înregistrate, purtate între inculpaţii H., K. şi D., inculpaţii menţionaţi, fie le-au recunoscut, fie au declarat că ele sunt reale, dar s-ar putea referi la alte tranzacţii.

Instanţa a reţinut că, deşi au fost contestate încă din cursul procedurii de cameră preliminară, convorbirile telefonice înregistrate se coroborează cu toate probele administrate în cauză, se referă fără echivoc la tranzacţia ce face obiectul prezentei cauze, sunt relevante sub aspectul poziţionării subiective a inculpaţilor faţă de faptele comise în anul 2008. Ele relevă implicarea conştientă a inculpaţilor H. şi K. în acţiunile de modificare a amplasamentul terenului, abilitatea acestora şi cunoaşterea exactă a implicaţiilor penale ale faptelor lor, precum şi starea de temere încercată de notarul public D. care a descoperit realitatea modificării ilicite a amplasamentului abia când J. a cerut clarificări şi documente, moment în care notarul, ştiind că nu a avut la dosarul notarial certificatul de neurmărire fiscală, i-a cerut lui H. să rezolve problema cu persoana vătămată, fără a rezulta că i-a determinat pe vânzători să falsifice acest certificat. Din convorbirile telefonice înregistrate rezultă că autorul falsului - Adeverinţă înregistrat sub numărul 3218 din 21.08.2008, eliberată pe numele K. - numerotat în dosarul cauzei cu numărul "61 89" (înscris înaintat în plicul nr. 3) este însuşi inculpatul K.

S-a arătat că este de domeniul evidenţei că notarul D. şi-a dat seama, fie că înscrisul este fals, fie că a fost obţinut retroactiv în mod fraudulos, întrucât el purta data de 21.08.2008, dată la care nu exista. În acest context, se impune precizarea că K. nu a fost trimis în judecată pentru falsificarea acestor documente.

Instanţa de fond a expus pe larg conţinutul telefonice reţinând, pe de o parte, că singura chestiune ilegală asupra căreia notarul public inculpata D. era avizată se referea la lipsa certificatului fiscal. În nicio convorbire telefonică cei enumeraţi nu fac referire la modificarea amplasamentului terenului, singura preocupare a lor fiind acoperirea cauzei de nulitate absolută a contractului. Nu rezultă din aceste convorbiri că la data contractului sau în ianuarie 2010, alte persoane, în afara inculpaţilor H. şi K. (şi evident, B.) cunoşteau despre caracterul fals al schiţei cadastrale, dar, dată fiind practica generalizată a O.C.P.I., singura temere pe care o aveau era constatarea nulităţii absolute a contractului din cauza lipsei certificatului.

Curtea a reţinut că inculpaţii H. şi K., în mod constant au încercat să se pună de acord pentru a-şi crea un alibi comun, cu scopul de a scăpa de răspunderea penală şi de a-şi asigura beneficiul ilegal obţinut din vânzarea terenului ce aparţine altui proprietar (Primăria comunei Durneşti, Consiliul Local Dumeşti, judeţul Iaşi) către persoana vătămată J. Din discuţiile lor rezultă preocuparea pentru păstrarea beneficiului realizat şi identificarea potenţialelor pârghii legale de care puteau să se folosească împotriva plângerilor formulate de J. şi de Primarul Comunei Dumeşti.

În cursul cercetării judecătoreşti, apărarea inculpaţilor a încercat să dovedească faptul că inculpaţii nu au avut înţelegeri cu inculpaţii B. şi A., că S. este singurul vinovat întrucât le-ar fi arătat un teren greşit, că S. şi rudele sale au stăpânit terenul din T12, fiind văzuţi la această suprafaţă de K. care a copilărit în zonă, că amplasamentul terenului din T11 nu era acel din titlul de proprietate, cu concluzia că nu putea fi decât cel indicat de B., că sunt victimele unuia dintre procurorii de caz şi ale primarului Comunei Dumeşti, că titlul de proprietate este emis nelegal, aşa cum erau emise 70 - 90% din titlurile emise în acea perioadă de timp, chiar că ar vrea să primească terenul din T11, care ar avea deschidere la drumul european. Apărările lor nu au fost primite, fiind contrazise de probele certe anterior expuse, de susţinerile inculpaţilor B. şi A., de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.

Cu privire la implicarea şi rolul fiecăreia dintre inculpatele E., G. şi F., Curtea a reţinut următoarele:

S-a arătat că se impută prin rechizitoriu inculpatelor E., G. şi F. că, fiind instigate de ceilalţi inculpaţi, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu în legătură cu verificarea unei documentaţii cadastrale false şi "întocmite incorect", în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (4) din Regulamentul privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară (aprobat prin Ordinul nr. 634/13.10.2006 al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară), deşi din titlul de proprietate şi din certificatul de moştenitor rezulta un cu totul alt amplasament al terenului, într-o altă tarla, cu alte vecinătăţi, cu consecinţa prejudicierii patrimoniului comunei Dumeşti cu contravaloarea terenului (125.000 de euro) şi cu consecinţa obţinerii unui folos pentru inculpaţii H. şi K., constând în diferenţa dintre preţul plătit vânzătorilor şi valoarea acestui teren.

Curte a reţinut că atribuţii principale ale Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară sunt stabilite în art. 4 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare.

În mod evident, angajaţii Agenţiei Naţionale de Cadastru sunt funcţionari publici, însă legea cadastrului şi publicităţii imobiliare, la data faptelor nu îi prevedea pe aceşti angajaţi şi nici nu le reglementa atribuţiile. Potrivit art. 5 din aceeaşi lege "atribuţiile şi răspunderile oficiilor teritoriale, precum şi ale Centrului Naţional de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie şi Teledetecţie se stabilesc prin regulamentele de organizare şi funcţionare ale acestora, aprobate prin ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale.

(2) Recepţia lucrărilor, executate de persoanele fizice şi juridice autorizate în condiţiile art. 4 lit. d), se realizează de către Agenţia Naţională sau de oficiile teritoriale, după caz.

(3) În cadrul oficiilor teritoriale funcţionează baza de date a cadastrului".

Aşa cum se arată şi în cuprinsul actului de sesizare, potrivit art. 62 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 633/2006, cu modificările şi completările ulterioare:

"Pentru imobilele care nu sunt înscrise în cartea funciară - la prima înscriere - se vor deschide cărţi funciare în baza documentaţiei cadastrale recepţionate, prin care se atribuie număr cadastral, a înscrisului doveditor al actului sau faptului juridic de dobândire sau constituire a dreptului real şi a certificatului fiscal sau adeverinţei eliberată de primăria în circumscripţia căreia se află situat imobilul.

În această situaţie documentaţia cadastrală va fi întocmită în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) din Regulamentul privind conţinutul, modul de întocmire şi recepţie a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 634/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Din probele cu înscrisuri administrate în cauză (fişa postului) Curtea a reţinut că inculpata E. exercita funcţia de consilier la Serviciul Cadastru şi avea atribuţiile prevăzute de Ordinul nr. 634/2006 al Directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară - care aprobă Regulamentul privind conţinutul, modul de întocmire şi recepţie a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară.

Analizând aceste atribuţii şi posibilităţile practice ale inculpatei E. de a observa modificarea ilegală a amplasamentului terenului în discuţie, Curtea a constatat, pe baza declaraţiilor inculpatei, coroborate cu documentaţiile şi informaţiile puse la dispoziţia instanţei pe parcursul cercetării judecătoreşti de către Oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară, pe baza probelor cu înscrisuri constând în schiţele terenurilor din extravilanul Comunei Dumeşti, tarlalele 11 şi 12, că aceasta şi-a încălcat atribuţiile legale atunci când a avizat şi recepţionat documentaţia cadastrală, întrucât apare evident şi pentru un neavizat că cele două terenuri au configuraţii diferite în tarlalele în care au fost reprezentate, terenurile din Tarlaua nr. x apărând în unanimitate mărginite de drumurile comunale de 136 şi de 123. Or, terenul înscris în titlul de proprietate emis pentru W. - o suprafaţă de 1 ha, situată în Tarlaua 11, parcela x, având categoria de folosinţă de teren arabil, avea următoarele vecinătăţi: Nord - BB., Est - Drum, Sud - S., Vest - de (drum). În documentaţia cadastrală, terenul se regăseşte amplasat în extravilanul Comunei Dumeşti, tarlaua x, parcela x (care include parcelele numerele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5, 146/4/6), cu următoarele vecinătăţi: Nord - M., Sud - Drum European 583, Vest - N., Est - O.

Curtea a admis că vecinii se pot schimba aşa cum au susţinut şi inculpatele E., G. şi F., dar şi martorii propuşi de ele, numai că un teren învecinat cu două drumuri ridică suspiciuni atunci când el se învecinează doar cu un singur drum, diferenţă care impune verificări şi atenţie, mai ales atunci când tocmai rolul funcţionarului este cel de a verifica amplasamentul. Cele două tarlale sunt învecinate, dar este uşor de observat diferenţa dintre ele. Aşa după cum rezultă din probele administrate, inclusiv din declaraţia inculpatei, inculpata E., primind documentaţia cadastrală spre verificare nu o putea suprapune pe planuri parcelare, care au fost ca atare reglementate în anul 2009 (înscris de răspuns din 4.11.2016 emis de OC.P.I. Iaşi, dosar instanţă), dar o introducea în programul informatic în care apăreau suprafeţele deja introduse, deja intabulate sau pentru care se întocmise o documentaţie cadastrală avizată. De asemenea, OCPI comunicat instanţei că nu există posibilitatea de a se verifica baza de date în forma avută în vedere de inculpată în anul 2008, întrucât ea se completează pe măsura întocmirii documentaţiilor cadastrale.

OCPI a mai comunicat instanţei că "până la data intrării în vigoare a Ordinului nr. 134/2009, potrivit dispoziţiilor Ordinului nr. 634/2006 al Directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară - care aprobă Regulamentul privind conţinutul, modul de întocmire şi recepţie a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, art. 13 alin. (1), "Documentaţia pentru intabularea dreptului de proprietate asupra unui imobil neînscris în carte funciară cuprinde (...) extras de plan parcelar avizat pentru conformitate de primar". Deci documentaţia nu era însoţită de un plan parcelar al întregii tarlale care să fie asumat de Comisia Locală de fond funciar şi de comisia judeţeană de fond funciar şi nici OCPI nu deţinea un astfel de plan care, mai mult decât atât, să fie recepţionat de instituţia noastră. În astfel de situaţii, răspunderea pentru corectitudinea întocmirii documentaţiei cadastrale şi corespondenţa acesteia cu situaţia din teren, precum şi pentru identificarea şi materializarea limitelor imobilului în concordanţă cu actele doveditoare ale dreptului de proprietate puse la dispoziţie de proprietar revinde persoanei autorizate care a întocmit documentaţia cadastrală".

Curtea a constatat că prin Adresa nr. 9773/856/17.05.2017, probă cu înscrisuri încuviinţată la cererea procurorului, OCPI a confirmat faptul că documentaţia cadastrală pentru numitul N. este înregistrată şi avizată de OCPI Iaşi sub nr. x/2.05.2007, având numărul cadastral x Dumeşti, documentaţia, aflată la dosarul cauzei, fiind întocmită de PFA B. în baza Titlului de proprietate nr. x/31.10.2005, iar documentaţia cadastrală pe numele O. este înregistrată şi avizată de OCPI Iaşi sub numărul 86636/02.02.2005, având numărul cadastral x Dumeşti, documentaţia, aflată la dosarul cauzei, fiind întocmită de PFA YY.

Coroborând informaţiile din adresă cu documentaţiile cadastrale menţionate şi cu declaraţia inculpatei E. care a precizat că "baza de date grafică este alcătuită strict din imobilele care sunt recepţionate în vederea înscrierii în cartea funciară, (...) baza de date se completează progresiv, (...) fişierul se ataşează în baza de date grafică a UAT lui pentru care trebuia verificată informaţia, trebuiau verificate coordonatele, vecinii şi informaţiile de contur", instanţa a reţinut că la data la care inculpata a verificat documentaţia în cauză, în baza de date erau înscrise terenurile numiţilor ZZ. şi N. care nu se învecinau cu (...).

Cum toate înscrierile aveau la bază titluri de proprietate emise de U.A.T. Dumeşti, terenul moştenitorilor (...) se învecina în titlul de proprietate cu două drumuri, iar terenul din documentaţia cadastrală doar cu unul, inculpata E. trebuia să întocmească referat de respingere. Inculpata a negat că ar fi avut orice fel de legătură cu inculpaţii H., K. şi B., de natura celor descrise de F. în cursul urmăririi penale. Declaraţia amplă dată de inculpata E. care explicat etapele pe care le-a urmat şi cele care trebuia urmate pentru avizarea acestei documentaţii, coroborată cu probele cu înscrisuri administrate, inclusiv cu documentaţiile cadastrale întocmite până la 3 iulie 2007 atât pentru tarlaua x, cât şi pentru Tarlaua nr. x din extravilanul Comunei Dumeşti au justificat, în opinia instanţei, concluzia că inculpata E. a încălcat dispoziţiile art. 10 din Regulamentul nr. 634/2006. (care obliga la localizarea amplasamentului imobilului în baza de date grafică, cu verificarea corectitudinii încadrării limitelor acestuia; prin documentaţie întocmită incorect se înţelege: a) integrarea imobilului în sistemul reţelei geodezice de referinţă şi ridicarea punctelor de detaliu pe bază de măsurători greşite; b) calcule efectuate greşit; c) neconcordanţe între detaliile topografice conţinute în planul de amplasament şi delimitare şi cele existente pe teren).

Având în vedere dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în M. Of. nr. 517/8.07.2016, precum şi dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 392/2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 din C. pen. din 1969, ale art. 297 alin. (1) din C. pen. şi ale art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie publicată în M.Of. al României la 30 iunie 2017 nu poate fi antrenată răspunderea penală a inculpatei E. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu. În plus, aşa cum se va arăta în continuare, intabularea terenului, prin efectul său la data faptelor, nu este de natură să producă vătămări sau prejudicii.

În prezenta cauză, dispoziţiile legale invocate de procuror ca stabilind atribuţii încălcate de inculpata E. vizează Legea nr. 188/1999 şi Ordinul nr. 634/2006 al OC.P.I.

Numai că art. 43 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici stabileşte un principiu general şi nu o atribuţie de serviciu care să fi fost încălcată de inculpata din prezenta cauză. Potrivit textului, funcţionarii publici au obligaţia să îşi îndeplinească cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice fapta care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici.

Textul stabileşte astfel principiul legalităţii în exercitarea funcţiei publice şi orice încălcare a legii, lato sensu, presupune încălcarea lui. Potrivit art. 2 alin. (1) din lege funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publica de către administraţia publică centrală, administraţia publică locala şi autorităţile administrative autonome.

Prin urmare, instanţa de fond a arătat că principiul stabilit de art. 43 vizează funcţia publică, în general, şi nu atribuţii exercitate de un funcţionar anume, pentru a putea considera că încălcând principiul legalităţii instituit de text inculpata a încălcat o atribuţie de serviciu stabilită de lege.

În acest context, Curtea a reţinut că inculpatei E. nu i se poate imputa, cu referire la acuzaţiile pentru care a fost trimisă în judecată, încălcarea unor atribuţii prevăzute de legislaţia primară, ci doar încălcarea unor atribuţii stabilite prin legislaţia secundară, context în care infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina acesteia nu mai întruneşte elementele de tipicitate stabilite de art. 297 C. pen., astfel cum a fost interpretat prin Decizia CCR nr. 405/2016.

Curtea de apel a mai reţinut că prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 886 din 5 decembrie 2014, Curtea Constituţională a arătat că noţiunea de "acuzaţie în materie penală" trebuie înţeleasă în sensul Convenţiei şi poate fi definită drept "notificarea oficială, din partea autorităţii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale. Actualul Cod de procedură penală consacră trei modalităţi de acuzaţie în materie penală, reglementate de art. 307 - referitor la aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect, de art. 309 - referitor la punerea în mişcare a acţiunii penale şi la aducerea la cunoştinţă a calităţii de inculpat şi de art. 327 lit. a) - referitor la rezolvarea cauzelor prin emiterea rechizitoriului şi sesizarea instanţei de judecată.

Prin urmare, acuzaţia penală nu poate fi formulată sau modificată de procuror, iar în actuala configuraţie a infracţiunii de abuz în serviciu indicarea textelor legale presupus încălcate de persoanele acuzate face parte din acuzaţia formulată, reprezentând cauza acesteia.

În această ordine de idei, s-a reţinut că procurorul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care inculpata E. a fost trimisă în judecată în infracţiunile de fals intelectual şi de instigare la abuz în serviciu faţă de autoarele G. şi F., precum şi schimbarea încadrării juridice a faptelor tuturor inculpaţilor trimişi în judecată sub acuzaţia că au instigat pe E. la abuz în serviciu în instigări mediate - instigare la instigare la abuz în serviciu faţă de G. şi F. Procurorul a considerat că inculpaţii B., A. şi H., prin faptele comise au determinat pe E. la fals intelectual, precum şi la instigarea inculpatelor G. şi F., pe care le-au instigat şi separat.

Instanţa a reţinut că, procurorul cere să se constate că, primind şi avizând documentaţia cadastrală falsificată, pe care trebuia să o respingă şi predând-o ca atare pe circuitul său firesc registratorului de carte funciară şi asistentului registrator, E. le-a determinat pe G. şi F. să săvârşească infracţiunile de abuz în serviciu şi că, avizând documentaţia falsă, a falsificat un act oficial, cu prilejul întocmirii acestuia, atestând împrejurări necorespunzătoare adevărului, pe care l-a folosit plasându-l pe circuit inculpatelor G. şi F.

Curtea a constatat că toate aceste activităţi, nefăcând obiectul trimiterii în judecată, nu pot fi reţinute de în sarcina celor inculpatei E. şi nici în sarcina inculpaţilor B., A. şi H., menţiunile făcute de procuror în cuprinsul cererii de schimbare a încadrării juridice nefiind simple precizări cu privire la împrejurările faptice reţinute în rechizitoriu, ci echivalând, practic, cu extinderea acuzaţiilor pentru fapte noi, lucru inadmisibil din perspectiva dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen. Sub acest aspect, instanţa a subliniat faptul că, spre deosebire de reglementarea anterioară, respectiv art. 335 - 337 C. proc. pen. (1968), noul C. proc. pen. nu mai permite extinderea obiectului judecăţii după învestirea instanţei de fond, acest instrument procesual fiind lăsat de legiuitor, potrivit art. 311 C. proc. pen., exclusiv la îndemâna organelor de urmărire penală, în raport cu competenţele acestora recunoscute de art. 305 C. proc. pen., putând fi uzitat, aşadar, doar în cursul anchetei penale.

Ca atare, analiza efectuată în concret de instanţa prin prisma apărărilor formulate de inculpaţi nu poate viza decât baza factuală a acuzaţiilor reţinute în actul de sesizare, urmând ca aspectele de critică invocate să se raporteze exclusiv la activităţile reţinute în sarcina inculpaţilor prin rechizitoriu. (în acelaşi sens, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nr. 244/A/30.06.2017).

În acest context, s-a arătat şi faptul că prin Ordonanţa nr. 1623/P/2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, necomunicată, depusă la dosarul cauzei de procuror la penultimul termen de judecată, s-a dispus clasarea faţă de E., sub aspectul infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals, în urma disjungerii din prezentul dosar de urmărire penală, dispuse prin rechizitoriu, însuşi procurorul de caz constatând că se impun cercetări sub acest aspect, cercetări pe care nu le-a făcut.

Pe cale de consecinţă, Curtea a respins ca nefondate cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de procuror.

Constatând intervenit un caz care împiedică continuarea acţiunii penale faţă de inculpata E., respectiv lipsa de tipicitate a infracţiunii de abuz în serviciu, s-a dispus achitarea acesteia pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, precum şi achitarea tuturor inculpaţilor - B., A. şi H. care au fost trimişi în judecată pentru instigare la abuzul în serviciu imputat inculpatei.

În ceea ce priveşte urmările faptelor expuse, instanţa a reţinut că prejudicierea Comunei Dumeşti a avut loc la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare dintre Z., DD., S. şi I. şi inculpaţii H. şi K., adică la 21.07.2008, când inculpaţii au devenit proprietarii unui teren din proprietatea privată a Primăriei Dumeşti, din rezerva aflată la dispoziţia Comisiei de fond funciar Dumeşti în vederea reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor, iar prejudicierea persoanei vătămate J. la data de 28.11.2008, când acesta a plătit 125.000 de euro ca preţ al unui teren care nu i-a fost transmis valabil întrucât vânzătorii nu erau legal proprietari.

Înscrierea în cartea funciară în sistemul prevăzut de Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare la data faptelor nu are caracter constitutiv de drepturi, astfel încât la data intabulării terenului din Tarlaua nr. x pe numele Z., DD., S. şi I. niciun prejudiciu nu s-a produs şi nicio vătămare nu a existat, proprietarul terenului fiind în continuare Primăria Dumeşti. Probatoriul administrat în cauză nu a dovedit că vreo tulburare însemnată a activităţii Primăriei Dumeşti sau unităţii Administrativ Teritoriale Comuna Dumeşti s-a produs.

Amplul probatoriu administrat în cauză nu a susţinut o coeziune psihică între inculpaţii H. şi K. şi funcţionarii publicii E., G. şi F., implicate în procedura finalizată cu intabularea nelegală a dreptului de proprietate asupra terenului din extravilanul Primăriei Dumeşti, Tarlaua nr. x, pe numele Z., DD., S. şi I.. Inculpatele G. şi F. au arătat că şi-au îndeplinit corect atribuţiile de serviciu şi că intabularea în cauză a fost posibilă din cauza incoerenţei legislative şi a practicilor acceptate de conducerea OCPI la nivel naţional.

Curte a constatat că rămâne singulară în contextul materialului probator şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 103 C. proc. pen., nu poate fi reţinută că dovedită situaţia expusă în declaraţia inculpatei F. dată în faţa procurorului la 18.08.2015.

Instanţa a reţinut că inculpata E. este cea care putea şi trebuia să împiedice intabularea nelegală a dreptului de proprietate asupra terenului din extravilanul Primăriei Dumeşti, Tarlaua nr. x, pe numele Z., DD., S. şi I.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă în afara oricărei îndoieli rezonabile că inculpata E. şi-a încălcat atribuţiile legale avizând favorabil documentaţia cadastrală falsă depusă de A., însă ea ocupa funcţia de inspector de cadastru, funcţie inexistentă în legislaţia primară, al fel ca şi atribuţiile aferente.

Instanţa a reţinut că inculpatele G. şi F. sunt asistent - registrator şi registrator de carte funciară, cu atribuţiile prevăzute în fişele de post ataşate la dosarul cauzei, fişe întocmite în baza legii. Inculpatele au atribuţiile prevăzute de Legea nr. 7/1996 întrucât art. 18 din lege, în varianta în vigoare la data faptelor prevede în mod expres că activitatea de publicitate imobiliară în cadrul oficiilor teritoriale este îndeplinită de registratori de carte funciară, denumiţi în continuare registratori, numiţi prin ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale, în urma unui concurs organizat de aceasta. De aceea, reglementarea activităţii de publicitate imobiliară prin legea cadastrului şi publicităţii imobiliare reprezintă reglementarea atribuţiilor de serviciu pentru registrator şi asistent registrator.

În actul de sesizare sunt descrise cu prisosinţă atribuţiile legale şi regulamentare ale celor două inculpate G. şi F., a căror încălcare li se impută. Se reproşează în concret inculpatelor că nu au respins cererea de înscriere în cartea funciară formulată de I. şi depusă la O.C.P.I. de A.

Curtea a reţinut că, în aplicarea Legii nr. 7/1996, atribuţiile registratorilor, asistenţilor-registratori sunt precizate de art. 26, art. 27 şi art. 29 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 633/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu imputate inculpatelor G. şi F., Curtea a constatat că acestea şi-au încălcat atribuţiile de serviciu prevăzute de lege şi Regulamentul nr. 633/2006, dar că nu a existat intenţie, întrucât ele s-au întemeiat pe o practică ce era constantă şi care le-a fost transmisă ca obligaţie de serviciu de conducerea A.N. C. pen.I, aşa cum au dovedit.

Curtea, coroborând declaraţiile inculpatelor G. şi F., date în cursul urmăriri penale (19.06.2013, 18.05.2015) şi al cercetării judecătoreşti, cu declaraţiile martorilor AAA. (registrator de carte funciară, dosar instanţă), BBB. (registrator de carte funciară, dosar instanţă), CCC.) (registrator de carte funciară, dosar instanţă), DDD. (asistent registrator de carte funciară, dosar instanţă), EEE. (asistent registrator de carte funciară, dosar instanţă), FFF. (asistent registrator de carte funciară, dosar instanţă), cu informaţiile comunicate de O.C.P.I. Iaşi prin Adresele nr. x/17.05.2017, probă cu înscrisuri încuviinţată la cererea procurorului, înscris de răspuns din 4.11.2016 emis de O.C.P.I. Iaşi, dar şi cu înscrisul emis de Directorul A.N.C.P.I., înregistrat sub nr. x/30.01.2009, a rezultat că în mod unitar, în situaţii precum cele din speţă, în care amplasamentul imobilului nu corespundea cu cel din titlul de proprietate şi cu cel consemnat în fişa de punere în posesie, avea prioritate amplasamentul indicat în tabelul de mişcare parcelară din documentaţia cadastrală întocmită de persoana autorizată, iar soluţia era cea de admitere a înscrierii în cartea funciară, aspecte ce au fost prelucrate registratorilor şi asistenţilor registratori şi impuse ca practică.

Raportat la conţinutul ultimului înscris, s-a constatat că registratorul şi asistentul registrator nu aveau acces la baza de date grafică a O.C.P.I., aşa cum avea inculpata E., care atribuise număr cadastral imobilului, că extrasul din planul parcelar era avizat pentru conformitate de primar, iar inculpatelor li se pusese în vedere în mod expres că responsabilitatea pentru indicarea amplasamentului imobilului revinde persoanei care întocmeşte documentaţia cadastrală. Deşi inculpatele şi martorii indicaţi mai sus s-au referit la şedinţe de lucru în care conducerea Oficiul de Cadastru Iaşi le transmitea aceste directive, înscrisul depus de inculpata F. la dosarul de urmărire penală emis de A.N.C.P.I. şi transmis tuturor Oficiilor de Cadastru şi Publicitate Imobiliară din ţară susţine apărările lor în sensul trasării practicii neregulamentare ca şi obligaţie de serviciu. Prin acest înscris, ANCPI reda conţinutul art. 48 din Legea nr. 7/1996, sublinia conţinutul documentaţiei cadastrale prev. de Ordinul nr. 634/2006 al Directorului ANCPI şi obligativitatea extrasului din planul parcelar avizat pentru conformitate de primar. Se puneau în vedere dispoziţiile art. 24 din acelaşi act cu privire la responsabilitatea integrală a persoanei fizice autorizate. Se arată că "pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate, cererea de înscriere va cuprinde în anexă titlul de proprietate, respectiv numărul de tarla şi numărul de parcelă din planul parcelar actualizat, avizat pentru conformitate de primar. În cuprinsul documentaţiei, persoana autorizată are obligaţia de a face corespondenţa dintre numărul de tarla şi numărul de parcelă din titlul de proprietate, respectiv numărul de tarla şi numărul de parcelă din planul parcelar actualizat, avizat de Oficiul de Cadastru şi publicitate imobiliară. Această menţiune se va face în planul de amplasament şi delimitare la rubrica "Observaţii" şi va fi însoţită de o adresă emisă de comisia locală prin care se confirmă modificarea amplasamentului imobilului, ca urmare a modificării planului parcelar, ulterior eliberării titlului de proprietate".

Această adresă confirmă practica din 2007 - 2008, cu menţiunea că noţiunea de plan parcelar a fost introdusă în legislaţie aprilie 2009, prin Ordinul nr. 134/2009, astfel după cum rezultă din înscrisul de răspuns la solicitarea de informaţii din 4.11.2016 emis de OC.P.I. Iaşi.

Pentru aceste motive, Curtea a constatat că inculpatele G. şi F. nu şi-au încălcat atribuţiile de serviciu cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

În plus, Curtea, aşa cum a arătat şi mai sus, a reţinut că prejudicierea, vătămarea Comunei Dumeşti şi crearea unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial pentru inculpaţii H. şi K. nu s-au produs la data intabulării, ci la data contractului de vânzare-cumpărare, act translativ de proprietate, întrucât la acel moment s-a creat aparenţa de drept că imobilul din T12 a ieşit din patrimoniul Comunei Dumeşti şi a intrat în patrimoniul inculpaţilor H. şi K.

Constatând intervenit un caz care împiedică continuarea acţiunii penale faţă de inculpatele G. şi F., respectiv lipsa formei de vinovăţie prevăzută de lege în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, precum şi neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate obiectivă sub aspectul urmării imediate, s-a dispus achitarea acestora pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, precum şi achitarea tuturor inculpaţilor - B., A. şi H. care au fost trimişi în judecată pentru instigare la abuzul în serviciu imputat inculpatelor.

Cu privire la notarii C. şi D., Curtea a constatat că prin rechizitoriu în sarcina acestora s-a reţinut că:

- inculpata C., în calitate de notar public, a săvârşit infracţiunea prev. şi ped. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, la data de 21.07.2008, încălcându-şi cu intenţie atribuţiile de serviciu, a redactat şi a autentificat prin Încheierea nr. 1990/2008 contractul de vânzare-cumpărare prin care martorul S. a vândut inculpaţilor H. şi K. terenul situat în tarlaua x, parcelele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5 şi 146/4/6, care în realitate aparţinea Primăriei comunei Dumeşti, judeţul Iaşi, cu consecinţa obţinerii unui folos pentru inculpaţii H. şi K., deşi din antecontract, din procura vânzătorilor şi din documentele ce dovedeau dreptul de proprietate al vânzătorilor reieşea un cu totul alt obiect al dreptului de proprietate. Astfel, actul îndeplinit defectuos este documentul redactat, despre care avea cunoştinţă că nu conţine date reale, situaţie aflată în evidentă contradicţie cu deontologia profesiei notariale şi cu normele legale ce reglementează această activitate, descrise detaliat în conţinutul rechizitoriului.

- inculpata D., a săvârşit infracţiunea prev. şi ped. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. referire la art. 5 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în ziua de 28.11.2008, cunoscând cauza de nulitate absolută a actului, a redactat şi a autentificat prin Încheierea nr. 3141/2008, contractul de vânzare-cumpărare prin care inculpaţii H. şi K. au vândut persoanei vătămate J. terenul situat în tarlaua x, parcelele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3,146/4/4, 146/4/5 şi 146/4/6, care în realitate aparţinea Primăriei comunei Dumeşti, judeţul Iaşi, fiind înscrise în cartea funciară nr. x pe numele acestei primării, cu numărul cadastral x, în schimbul sumei de 125.000 de euro, deşi cunoştea faptul că vânzătorii nu au dobândit în mod legal dreptul de proprietate, neprezentând certificatul de atestare fiscală emis de autorităţile administraţiei publice locale, iar la dosar nu a existat extras de carte funciară valid, prejudiciind astfel partea vătămată cu suma de 125.000 de euro şi obţinând un folos patrimonial în acelaşi cuantum pentru inculpaţii H. şi K. Astfel, actul îndeplinit defectuos este documentul redactat, despre care avea cunoştinţă că nu conţine date reale, situaţie aflată în evidentă contradicţie cu deontologia profesiei notariale şi cu normele legale care reglementează această activitate, descrise detaliat în conţinutul rechizitoriului.

În ceea ce priveşte situaţiile de fapt care se circumscriu conţinutului juridic al infracţiunilor de uz de fals comise la data de 18.01.2010 şi 26.07.2010, prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., s-a reţinut că, în ziua de 18.01.2010, în scopul ascunderii abuzului în serviciu comis prin autentificarea, cu încălcarea legii, a contractului de vânzare-cumpărare din data de 28.11.2008, inculpata D. i-a remis persoanei vătămate J., în Adresa nr. x/18.01.2010, două înscrisuri despre care cunoştea că sunt false: un certificat de atestare fiscală aparent emis de Primăria comunei Dumeşti sub nr. x/26.06.2008, pe numele inculpatului K. o adeverinţă de rol agricol, aparent emisă de Primăria comunei Dumeşti sub nr. x/26.06.2008, precum şi că în ziua de 26.07.2010, în scopul ascunderii abuzului în serviciu comis prin autentificarea, cu încălcarea legii, a contractului de vânzare-cumpărare din data de 28.11.2008; a predat, la solicitarea oficială a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Iaşi, ofiţerului de poliţie judiciară delegat, alte copii ale aceloraşi două înscrisuri falsificate.

În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, se impută inculpatelor încălcarea atribuţiilor de serviciu prevăzute de lege, după cum urmează: art. 3, 4, 6, 43, 45, 53, 60, 93, 102 şi 103 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale republicate nr. 36/12.05.1995

Curtea, astfel cum s-a arătat anterior, a reţinut că din ansamblul materialului probator administrat în cauză şi din materialitatea faptelor inculpatei C. nu rezultă coeziunea psihică a acesteia cu inculpaţii K. şi H. în sensul comiterii vreunei infracţiuni.

Analizând dispoziţiile legale invocate de procuror, precum şi înscrisurile existente în dosarul notarial x/2008, soluţionat prin autentificarea Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2008, Curtea a constatat că la dosarul notarial se aflau toate înscrisurile cerute de lege: titlul de proprietate al dispunătorului: Titlul de proprietate nr. x/07.12.1994, emis de Comisia Judeţeană Iaşi, pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, prin care a fost stabilit prin reconstituire, dreptul de proprietate al numiţilor W., X., Y., Z. şi AA., asupra a patru suprafeţe de teren situate în extravilanul comunei Dumeşti, judeţul Iaşi, printre care se regăseşte şi o suprafaţă de 1 ha, situată în Tarlaua 11, parcela x, având categoria de folosinţă de teren arabil, terenul având următoarele vecinătăţi: Nord - BB., Est - Drum European, Sud - S., Vest - Drum European (cota indiviză ce revenea fiecăruia dintre coproprietari era de 1/5); Certificatul de moştenitor nr. x/29.01.2007; Încheierea nr. 61702/3.07.2008 emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin care dreptul de proprietate din Titlul nr. 50387/07.12.1994, emis de Comisia Judeţeană Iaşi, era intabulat în cartea funciară; Procura specială nr. 1628/2008 şi documentaţia cadastrală falsificată care face obiectul cauzei penale de faţă, verificată şi recepţionată de OCPI sub nr. x/16.07.2008 prin care B. a reprezentat terenul pretins posedat de moştenitorii lui X. în extravilanul Comunei Dumeşti, tarlaua x, parcela x (care include parcelele numerele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5, 146/4/6), cu următoarele vecinătăţi: Nord - M., Sud - Drum European 583, Vest - N., Est - O., situat în vecinătatea Drumului European 583 (E583); Certificatul nr. x/5.02.2007 emis de Primăria Dumeşti din care rezulta că I., DD., S. şi EE. figurau ca proprietari în Registrul agricol cu suprafaţa de 1 ha teren arabil, Certificatul nr. x/5.02.2007 emis de Primăria Dumeşti din care rezulta că I., DD., S. şi EE. figurau ca proprietari în Registrul agricol cu suprafaţa de 4 ha teren arabil pentru care impozitele şi taxele erau achitate la zi.

Dosarul notarial era complet, situaţie în care, inculpata C., aşa cum a declarat, a constatat că documentaţia cadastrală verificată şi recepţionată de OCPI sub nr. x/16.07.2008 făcea legătura între titlul dispunătorului - titlul de proprietate şi obiectul contractului, dreptul de proprietate fiind întabulat.

Inculpata C. nu avea de ce să se îndoiască de amplasamentul terenului, cu atât mai mult cu cât martorul Y. a recunoscut că a citit contractul de vânzare autentificat sub numărul 1990/2008 din 21.07.2008, a văzut că în act scria că vinde teren în Tarlaua nr. x, învecinat cu N. şi PP., şi-a dat seama că nu e corect, dar nu i-a spus notarului şi a semnat, de teamă că nu i se va preda restul de bani.

Dată fiind importanţa care se acorda documentaţiei cadastrale, verificate şi recepţionate de OCPI la data faptelor şi normele incidente, aşa cum au fost precizate de procuror prin rechizitoriu, prin completările formulate în dezbateri în limitele prev. de art. 371 C. proc. pen., precum şi toate aspectele reţinute mai sus cu privire la poziţia ANCPI faţă de situaţiile în care amplasamentul din titlul de proprietate nu coincidea cu cel din teren, lipsa oricăror probe din care să rezulte implicarea conştientă şi voită a inculpatei C. în prezentarea unei situaţii neadevărate, lipsa oricăror probe din care să rezulte conivenţa infracţională dintre inculpaţii K. şi H., pe de o parte şi notarul public C., pe de altă parte, lipsa oricăror raţiuni care să justifice o astfel de conivenţă.

Curtea a reţinut că nu există o încălcare imputabilă a atribuţiilor de serviciu comisă cu intenţie directă sau indirectă în sensul prejudicierii Unităţii Administrativ Teritoriale Comuna Dumeşti şi a persoanei vătămate J.

Sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu şi de înşelăciune pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, se deduce din actul de sesizare că inculpatei C. i se impută o complicitate anterioară la înşelăciune comisă prin actele abuzive de autentificarea contractului de vânzare-cumpărare din 16.07.2008, infracţiunea de înşelăciune consumându-se la 28.11.2008.

Curtea a constatat că, raportat la definiţia complicităţii prev. de art. 26 C. pen. din 1969 şi art. 48 din C. pen. în vigoare, nu poate reţine, pe baza probelor administrate că inculpata C., cu intenţie, a ajutat sau a înlesnit, săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, că i-a ajutat în vreun fel, cu intenţie, pe H. şi K. să inducă o reprezentare falsă realităţii persoanei vătămate J. Nu rezultă din probele administrate că inculpata C. a cunoscut caracterul fals al documentaţiei cadastrale verificată şi recepţionată de OCPI sub nr. x/16.07.2008 la momentul autentificării contractului, cu care ulterior, inculpaţii şi-au justificat în faţa persoanei vătămate J. calitatea de proprietari asupra terenului amplasat în extravilanul Comunei Dumeşti, tarlaua x, parcela x (care include parcelele numerele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5, 146/4/6), cu următoarele vecinătăţi: Nord - M., Sud - Drum European 583, Vest - N., Est - O., situat în vecinătatea Drumului European 583 (E583).

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi teza a II-a C. proc. pen. Curtea a achitat-o pe inculpata C. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. De asemenea, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. Curtea a achitat-o pe inculpată pentru complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen.

Cu privire la inculpata D.:

Curtea a reiterat că a arătat în expunerea situaţiei de fapt că nu există probe din care să rezulte că inculpata D. ar fi cunoscut că inculpaţii H. şi K. nu au dobândit legal dreptul de proprietate asupra terenului amplasat în extravilanul Comunei Dumeşti, tarlaua x, parcela x pe care l-au vândut persoanei vătămate J., astfel încât ea nu a acţionat cu intenţie în scopul inducerii în eroare a persoanei vătămate.

Reprezentarea falsă asupra realităţii a fost creată persoanei vătămate de B., trimis de inculpaţii H. şi K. să-i arate terenul vândut, de inculpaţii H. şi K. care s-au prezentat ca proprietari ai terenului din T12, deşi ştiau că nu l-au dobândit legal. În sine, contractul de vânzare - autentificat sub numărul 1990/2008 din 21.07.2008 era suficient pentru a crea persoanei vătămate reprezentarea falsă asupra realităţii, faptă neadevărată fiind calitatea de proprietari a vânzătorilor, pe care, dacă ar fi cunoscut-o, persoana vătămată nu ar fi încheiat contractul şi pe baza căreia a luat o dispoziţie păgubitoare pentru ea, plătind suma de 125.000 pentru un bun care nu aparţinea vânzătorilor şi care nu puteau să-i transmită dreptul de proprietate.

Curtea a constatat că inculpata D. şi-a încălcat atribuţiile de serviciu prev. de art. 259 alin. (6¹): din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 113 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003, a principiilor înscrise în Legea nr. 36/1995 în forma în vigoare la data faptelor, a procedurii de autentificare a înscrisurilor prevăzute de lege, şi a acceptat să încheie contractul de vânzare în lipsa unor documente obligatorii - certificatul de atestare fiscală şi extrasul de carte funciară, sancţionate cu nulitatea absolută şi, respectiv, relativă, iar prin fapta sa a cauzat prejudicierea persoanei vătămate J. cu suma de 125.000 plătită ca preţ.

Aceasta a acţionat cu intenţie indirectă, cunoscând caracterul obligatoriu al documentelor care nu i s-au prezentat, cunoscând şi consecinţa lipsei acestora şi a autentificat prin Încheierea nr. 3141/2008, contractul de vânzare-cumpărare prin care inculpaţii H. şi K. au vândut persoanei vătămate J. terenul situat în tarlaua x, parcelele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3,146/4/4, 146/4/5 şi 146/4/6, în schimbul sumei de 125.000 de euro, deşi vânzătorii nu au prezentat certificatul de atestare fiscală emis de autorităţile administraţiei publice locale, iar la dosar nu a existat extras de carte funciară valid, prejudiciind astfel partea vătămată cu suma de 125.000 de euro şi obţinând un folos patrimonial în acelaşi cuantum pentru inculpaţii H. şi K., faptă care întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 (în redactarea anterioară datei de 31.01.2014) rap. la art. 246 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 248¹ C. pen. din 1969, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 cu aplic. la art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare.

S-a constatat, totodată, că fapta inculpatei, care, în calitate de notar public, la data de 28.11.2008, în cursul exercitării atribuţiilor de serviciu, cu intenţie a inserat în contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin Încheierea nr. 3141/2008 menţiuni nereale ("taxele şi impozitele datorate către stat, până astăzi, data autentificării, au fost suportate de vânzători, aşa cum rezultă din certificatul fiscal eliberat de Primăria Dumeşti (...)". "terenul (...) nu este scos din circuitul civil, nu este sechestrat, nu face obiectul unui litigiu, nu face obiectul unei cereri de revendicare formulată în temeiul Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, nu este grevat de sarcini sau servituţi, aşa cum rezultă din extrasul de carte funciară eliberat de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară - Biroul de Carte Funciară (...)) întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 (în redactarea anterioară datei de 31.01.2014) şi art. 18 din acelaşi act normativ,cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 şi cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare.

Curtea a reţinut că, pentru inculpata D. procedura de autentificare a înscrisurilor este în sine obligaţie de serviciu prevăzută de lege, aşa cum, în afara dispoziţiilor Legii nr. 36/1995, inculpata avea obligaţia respectării dispoziţiilor legale în întregime, fiind un profesionist al dreptului. S-au reţinut că au fost încălcate prevederile art. 1, art. 6, art. 58 şi 60 din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială, în forma în vigoare la 28.11.2008 şi art. 259 alin. (6¹) Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal dispoziţiile, instanţa de fond făcând trimitere şi la considerentele Decizia Curţii Constituţionale nr. 1069/2009 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 254 alin. (7) şi art. 259 alin. (6¹) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în M. Of. nr. 927/23.12.2003.

Raportat la apărările inculpatei D., Curtea a arătat că este real că scopul dispoziţiei care prevede obligativitatea certificatului de atestare fiscală este protejarea bugetului de stat, dar cauza de nulitate absolută este expresă, iar în concret, ea avea obligaţia de a proteja părţile, obligaţie de esenţă, iar în speţă, îndeplinirea ei în cauza de faţă şi solicitarea obligatorie a certificatului, ar fi condus efectiv la evitarea prejudicierii persoanei vătămate, căci, aşa cum se arată şi prin actul de sesizare, dar şi prin concluziile scrise ale procurorului şi cum instanţa a reţinut mai sus, obţinerea certificatului fiscal pe numele vânzătorilor ar fi presupus înregistrarea acestora în rolul fiscal al comunei, fiind necesară depunerea actului prin care dobândiseră proprietatea, împreună cu documentaţia cadastrală falsă, funcţionarii primăriei putând afla astfel despre schimbarea amplasamentului terenului. Surprinderea notarului prin prezentarea în afara programării, momentul ales - 28.11.2008, o zi de dinaintea perioadei nelucrătoare acordate de Ziua Naţională a României, presionarea promitentului cumpărător şi invocarea unui alt client, profitarea de naivitatea acestuia care a virat preţul prin bancă înainte de încheierea contractului, toate fac parte dintr-o veritabilă strategie a inculpaţilor H. şi K. ce a condus la adormirea vigilenţei notarului şi la înşelarea persoanei vătămate.

În ziua de 18.01.2010, în scopul ascunderii abuzului în serviciu comis prin identificarea, cu încălcarea legii, a contractului de vânzare-cumpărare din data de 28.11.2008, i-a remis persoanei vătămate J., în Adresa nr. x/18.01.2010, două înscrisuri despre care cunoştea că sunt false: un certificat de atestare fiscală aparent emis de Primăria comunei urneşti sub nr. x/26.06.2008, pe numele inculpatului K. o adeverinţă de rol agricol, aparent emisă de Primăria comunei Dumeşti sub nr. 3218/26.06.2008, precum şi că în ziua de 26.07.2010, în scopul ascunderii abuzului în serviciu comis prin autentificarea, cu încălcarea legii, a contractului de vânzare-cumpărare din data de 28.11.2008; a predat, la solicitarea oficială a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Iaşi, ofiţerului de poliţie judiciară delegat, alte copii ale aceloraşi două înscrisuri falsificate.

Aşa cum a arătat şi anterior şi cum rezultă din declaraţiile inculpatei D. coroborate cu Adresele nr. x/26.07.2010 emisă de Biroul Notarilor Publici Asociaţi D. şi C., sub semnătura primei inculpate şi nr. 14/18.01.2010 emisă de Biroul Notarilor Publici Asociaţi D. şi C., sub semnătura primei inculpate, Curtea a reţinut că inculpata D. a transmis înscrisurile falsificate ca dovadă a conţinutului lor persoanei vătămate şi D.N.A. - Serviciul Teritorial Iaşi, în scopul producerii de efecte juridice. Din convorbirile telefonice înregistrate coroborate cu celelalte probe administrate, analizate mai sus, rezultă că autorul falsului - Adeverinţă - înregistrat sub numărul 3218 din 21.08.2008, eliberată pe numele K. - numerotat în dosarul cauzei cu numărul "61 89" (înscris înaintat în plicul nr. 3) - este însuşi inculpatul K., iar notarul D. şi-a dat seama că înscrisul este fals şi că a fost obţinut retroactiv în mod fraudulos, întrucât el purta data de 21.08.2008, dată la care nu exista.

Cele două adrese au fost emise, adică cele două acte materiale de uz de fals au fost comise, aşa cum se arată prin actul de sesizare, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi cu acelaşi scop, al încercării de evitare a litigiilor şi răspunderii penale.

Dat fiind că a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale, în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 122 alin. (1) lit. d) şi 124 C. pen. din 1969 (în redactarea anterioară Legii nr. 63 din 17 aprilie 2012 pentru modificarea şi completarea C. pen. al României) s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei D. sub aspectul infracţiunii de uz de fals în formă continuată prev. de art. 291 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 17 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000 (în redactarea anterioară datei de 31.01.2014) şi art. 18 din acelaşi act normativ, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatei D. instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 C. pen. din 1969: dispoziţiile părţii generale a C. pen., limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, gradul de pericol social al faptelor şi persoana făptuitorului, dar şi împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Cu privire la inculpaţii B. şi A., raportat la modalitatea în care au fost construite acuzaţiile împotriva lor şi la aspectele reţinute, s-a concluzionează că răspunderea penală a inculpaţilor nu ar putea fi antrenată decât sub aspectul infracţiunilor de:

- fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. şi de uz de fals prev. de art. 323 C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen., (fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare şi uz de fals, prev. şi ped. de art. 291 C. pen. din 1969 cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare) în cazul inculpatei A.

şi pentru instigare la fals material în înscrisuri oficiale,prev. şi ped. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. şi instigare la uz de fals, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 323 C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. (instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 288 C. pen. din 1969. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare şi instigare la uz de fals, prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 291 C. pen. din 1969 cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. în vigoare, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969), în cazul inculpatului B.

S-a reţinut că în drept faptele inculpatei A. care, la începutul lunii iulie 2008, la cererea expresă a inculpatului B., a întocmit în fals cinci înscrisuri oficiale care emanau aparent de la PFA L., depuse ulterior de aceasta la OCPI Iaşi.

1. Cerere de recepţie şi înscriere datată 3.07.2008 întocmită pe numele I. şi adresată OCPI Iaşi, înregistrată efectiv la această unitate sub nr. x/2008;

2. declaraţie datată 3.07.2008 şi redactată pe numele I.;

3. Înscris bipartit:

"I. Cerere de solicitare informaţii. II. Convenţie" pretins întocmit de L. şi I., înregistrat la OCP.I. Iaşi, sub nr. x/2008

4. Schiţa cadastrală şi alte cinci înscrisuri intitulate:

"Descrierea lucrărilor topografice şi geodezice" (datat 1.07.2008), "Plan de amplasament şi delimitare a imobilului", "Fişa imobilului", "Calculul suprafeţelor" prin care se atesta în mod nereal că terenul moştenitorilor lui W. înscris în titlul de proprietate al acestora s-ar afla în tarlaua x (şi nu în tarlaua x, aşa cum reieşea din actele doveditoare ale dreptului de proprietate), precum şi faptul că numitul "I.", cu date de stare civilă inexistente, ar fi angajat-o pe L. să întocmească documentaţia şi să o depună la OCPI Iaşi, în scopul de a se intabula dreptul proprietate asupra terenului din tarlaua x şi de a face posibilă dobândirea frauduloasă a acestui de către inculpaţii H. şi K., răspund cerinţelor de tipicitate ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată şi au fost comise cu intenţie directă.

Faptele inculpatei A. care, la data de 3 iulie 2008, a depus la OCPI Iaşi înscrisurile falsificate enumerate mai sus, răspund cerinţelor de tipicitate ale infracţiunii de uz de fals în formă continuată, faptele fiind comise cu forma de vinovăţie prevăzută de lege.

De asemenea, faptele inculpatului B. care, la începutul lunii iulie 2008, a determinat-o cu intenţie pe inculpata A. să folosească înscrisurile oficiale falsificate, care emanau aparent de la PFA L., fiind depuse ulterior de aceasta la OCPI Iaşi (schiţa cadastrală şi alte cinci înscrisuri intitulate:

"Descrierea lucrărilor topografi şi geodezice", "Plan de amplasament şi delimitare a imobilului", "Fişa imobilului", "Calculul suprafeţelor" şi "Cerere de solicitare informaţii. II.Convenţie"), precum şi declaraţia pe proprie răspundere falsificată de inculpatul H. (prevăzută de anexa la Regulamentul privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară), în scopul de a se intabula titlul de proprietate asupra terenului din tarlaua x şi de a face posibilă cumpărarea de către inculpaţii H. şi K. a terenului din tarlaua x la preţul celui din tarlaua x răspund cerinţelor de tipicitate ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale faptele fiind comise cu forma de vinovăţie prevăzută de lege (intenţia directă).

Faptele inculpatului B. care a determinat-o pe soţia sa A., să depună la 3.07.2008 la OCPI Iaşi înscrisurile falsificate enumerate mai sus răspund cerinţelor de tipicitate ale infracţiunii de uz de fals în formă continuată, faptele fiind comise cu forma de vinovăţie prevăzută de lege (intenţia directă).

Analizând legea penală mai favorabilă inculpaţilor, Curtea a constatat că legea penală veche conduce la o situaţie concretă mai favorabilă inculpaţilor întrucât, potrivit C. pen. din 1969 şi dispoziţiilor citate mai sus, a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale. Faptele deduse judecăţii în prezenta cauză au fost comise anterior datei de 22.04.2012, data intrării în vigoare a Legii nr. 63 din 17 aprilie 2012 pentru modificarea şi completarea C. pen. al României şi a Legii nr. 286/2009 publicată în M. Of. nr. 258/19.04.2012, legea anterioară fiind aplicabilă în cauză în conformitate cu Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 124 din C. pen. publicată în M. Of. Nr. 67/31.01.2013.

Pentru inculpaţi, în prezenta cauză prescripţia specială operează, aşadar, potrivit legii vechi, C. pen. din 1969, dacă termenul de prescripţie este depăşit cu jumătate, indiferent de câte întreruperi ar interveni.

În conformitate cu dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d) şi 124 C. pen. din 1969 (în redactarea anterioară Legii nr. 63 din 17 aprilie 2012 pentru modificarea şi completarea C. pen. al României) a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale, astfel încât se va dispune schimbarea încadrării juridice şi încetarea procesului penal (în concret, termenul prescripţiei speciale este de 7 ani şi 6 luni şi s-a împlinit în ianuarie 2016).

Cu privire la inculpatul H., având în vedere că s-a constatat că nu poate fi antrenată răspunderea penală a inculpatelor C., E., G. şi F., Curtea a dispus achitarea acestuia, pentru săvârşirea infracţiunilor de:

- instigare la abuz în serviciu prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la 297 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. (instigarea mediată prin A. la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu de către funcţionarii OCPI (E., G. şi F.)

- instigare la abuz în serviciu prev. de art. 47 rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen., (instigarea la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu de către C., notar),

- instigare la abuz în serviciu prev. şi ped. de art. 47 rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen., (instigarea la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu de către D., notar).

S-a arătat că instigarea la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu presupune determinarea cu intenţie a funcţionarului public să-şi încalce atribuţiile de serviciu, determinare care poate fi realizată, aşa cum se arată în doctrină prin diferite mijloace, direct sau prin intermediul unei alte persoane.

În cauza de faţă, din probele administrate a rezultat în afara oricărei îndoieli rezonabile că inculpaţii H. şi K., împreună cu inculpatul B., în scopul obţinerii de profit, au pus la punct bazele unei tranzacţii imobiliare care presupunea pe de o parte, imposedarea lor frauduloasă prin obţinerea unor documente falsificate, cu o suprafaţă de teren aflată în domeniul privat al Comunei Dumeşti, la dispoziţia Comisiei Locale de fond funciar Dumeşti, crearea aparenţei că sunt proprietari ai imobilului şi înstrăinarea acestei suprafeţe pentru o sumă importantă de bani unei persoane identificate pe parcurs, în baza aparenţei lor calităţi de proprietari.

Curtea a reţinut că în prezenta cauză, inculpaţii sunt autorii infracţiunii de înşelăciune derulate în două etape importante: crearea falsei realităţi şi inducerea acestei false realităţi persoanei vătămate J., cu consecinţa prejudicierii acesteia şi asigurării unui profit considerabil pentru inculpaţi.

În realizarea rezoluţiei lor infracţionale, inculpaţii H. şi K. au beneficiat de sprijinul total al inculpatului B., care le-a pus dispoziţie documentaţia cadastrală falsificată necesară încheierii contractului de vânzare-cumpărare prin care au devenit aparent proprietari ai imobilului şi i-a ajutat să inducă în eroare persoana vătămată J. prin prezentarea terenului pe care persoana vătămată a considerat că îl cumpără de proprietarii de drept.

S-a arătat însă că inculpaţii H. şi K. nu pot răspunde pentru un concurs de încadrări juridice posibile date aceloraşi fapte de fals, uz de fals şi înşelăciune. O dată depusă cererea de intabulare a dreptului de proprietate şi documentaţia cadastrală falsificată la O.C.P.I. în vederea înregistrării în cartea funciară a terenului din Tarlaua nr. x pe numele moştenitorilor lui W., inculpaţii au demarat activitatea de creare a aparenţei că sunt proprietari. Simpla depunere a documentelor falsificate spre avizare şi înregistrare la OC.P.I. şi pentru producerea de consecinţe juridice la notarii publici C. şi D. nu echivalează cu o determinare a acestora să-şi încalce atribuţiile de serviciu. Pentru a realiza elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu, este necesar ca inculpaţii să fi derulat acte materiale de formare a conduitei infracţionale persoanelor instigate, chiar dacă acestea ar fi acţionat din culpă sau fără vinovăţie. Instigarea trebuie să aibă ca rezultat formarea rezoluţiei infracţionale instigatului, care, în lipsa inducerii ideii săvârşirii infracţiunii de către instigator, nu ar fi săvârşit fapta.

Infracţiunea de abuz în serviciu are un caracter subsidiar şi ea poate fi reţinută numai în situaţia în care faptele comise nu au o reglementare specială în C. pen.

În cazul depunerii unei cereri la un organ sau la o autoritate, simpla depunere a unei cereri nelegale sau nefondate nu conduce la reţinerea unui concurs de instigări faţă de toţi funcţionarii publici chemaţi să decidă pe traseul firesc al cererii.

În cauza de faţă, inculpaţii H. şi K., în scopul obţinerii în mod ilegal a sumei de 125.000 de euro, au obţinut documentele falsificate necesare inducerii în eroare a persoanei vătămate J.:

1. Cerere de recepţie şi înscriere datată 3.07.2008 întocmită pe numele I. şi adresată OCPI Iaşi, înregistrată efectiv la această unitate sub nr. x/2008;

2. declaraţie datată 3.07.2008 şi redactată pe numele I.;

3. Înscris bipartit:

"I. Cerere de solicitare informaţii. II. Convenţie" pretins întocmit de L. şi I., înregistrat la OCP.I. Iaşi, sub nr. x/2008

4. Schiţa cadastrală şi alte cinci înscrisuri intitulate:

"Descrierea lucrărilor topografice şi geodezice" (datat 1.07.2008), "Plan de amplasament şi delimitare a imobilului", "Fişa imobilului", "Calculul suprafeţelor"), toate actele de carte funciară întocmite pe baza acestor înscrisuri, precum şi actele subsecvente:

a. contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008 din 21.08.2008 la B.N.P. Asociaţi C. şi D. şi toate actele de carte funciară întocmite pe baza acestui act.

Folosind toate aceste înscrisuri - mijloace frauduloase, aşadar, al căror conţinut nu este corespunzător realităţii, inculpaţii H. şi K., cu intenţie directă au indus în eroare pe J. cu privire la calitatea lor de proprietari ai bunului vândut, cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008 din 28.11.2008 la B.N.P. Asociaţi C. şi D., în scopul realizării un folos patrimonial/material injust şi cu consecinţa prejudicierii persoanei vătămate J. cu suma de 125.000 de euro.

Ulterior, pentru ascunderea faptelor comise, inculpatul K. a procedat la falsificarea prin alterare a "certificatului de atestare fiscală în cazul persoanelor fizice" emis pe numele K., sub nr. x/21.08.2018 şi adeverinţei emisă pe numele K., sub nr. x/21.08.2018, înscrisuri pe care cei doi inculpaţi le-au înmânat inculpatei D. în vederea folosirii lor pentru producerea de consecinţe juridice.

Aceleaşi fapte ale inculpaţilor nu întrunesc şi elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunilor de abuz în serviciu în modalitatea instigării notarilor publici C. şi D. la autentificarea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008 din 21.08.2008 la B.N.P. Asociaţi C. şi D. şi contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008 din 28.11.2008 la B.N.P. Asociaţi C. şi D., conţinând menţiunea falsă că terenul aparţinând moştenitorilor lui W. transmis mai departe inculpaţilor şi apoi persoanei vătămate GGG. s-ar afla în extravilanul comunei Dumeşti, Tarlaua nr. x, parcela nr. 146. Aceleaşi fapte nu pot primi două încadrări juridice, în afara regulilor concursului ideal.

S-a reţinut astfel că, în drept, fapta inculpatului H. care, în perioada 19.06. - 3.07.2008, în scopul de a crea aparenţa că terenul înscris Titlul de proprietate nr. x/07.12.1994 se află în Tx, a determinat-o pe inculpata A. să întocmească în fals schiţa cadastrală şi alte cinci înscrisuri intitulate:

Fapta inculpatului H. care, la data de 3.07.2008, în scopul de a crea aparenţa că terenul înscris Titlul de proprietate nr. x/07.12.1994 se află în Tx şi pentru obţine avizarea documentaţiei cadastrale falsificate de A. a semnat în fals, în locul martorului I., legitimat cu BI/CI seria x nr. x (deşi nu a fost vreodată emis acest buletin de identitate), "CNP x" (nu a fost atribuit vreodată acest cod), două înscrisuri: cererea de recepţie şi înscriere şi declaraţia pe proprie răspundere pe care le-a înmânat inculpatei A. care le-a depus la OCPI Iaşi, în vederea intabulării terenului din tarlaua x întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (cu privire la înscrisurile depuse la O.C.P.I. şi semnate în locul lui I., 2 acte materiale);

Fapta inculpatului H. care la începutul lunii iulie 2008 a determinat-o pe inculpata A. să folosească cele şase înscrisuri oficiale care emanau aparent de la L., prin depunerea acestora la data de 03.07.2008 la OCPI (schiţa cadastrală şi alte cinci înscrisuri intitulate; "Descrierea lucraţi topografice şi geodezice", "Plan de amplasament şi delimitare a imobilul "Fişa imobilului", "Calculul suprafeţelor" şi "Cerere de solicitare informă II. Convenţie"), în vederea intabulării dreptului de proprietate asupra terenului din Titlul de proprietate nr. x/07.12.1994 cu amplasamentul în T-12, P-146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5 şi 146/4/6" întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de instigare la uz de fals prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 323 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale);

Fapta inculpatului H. care, la data de 21.07.2008, a folosit la notarul public inculpata C., înscrisurile oficiale falsificate de către inculpata A.: schiţa cadastrală şi alte cinci înscrisuri intitulate:

"Descrierea lucrărilor topografice şi geodezice", "Plan de amplasament şi delimitare a imobilului", "Fişa imobilului", "Calculul suprafeţelor" şi "Cerere de solicitare informaţii. II. Convenţie", care atestau în mod nereal că terenul obţinut de familia Marcu era amplasat în tarlaua x, parcelele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4,146/4/5,146/4/6, pentru a cumpăra în mod fraudulos acest teren, şi nu pe al vânzătorilor din tarlaua x, parcela x, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale);

Fapta inculpatului H. care, în ziua de 18.01.2010, a înmânat notarului public inculpat D., pentru a fi remise persoanei vătămate J., două înscrisuri false:

"Certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice", aparent emis de Primăria comunei Dumeşti sub nr. x/21.08.2008 pe numele inculpatului K. şi "Adeverinţa de rol agricol", aparent emisă de Primăria comunei Dumeşti sub nr. x/21.08.2008 pe numele inculpatului K., pentru a ascunde abuzul comis de notarul public şi pentru a acorda o aparenţă de legalitate a actului notarial întocmit, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului H. care, la data de 28.11.2008, împreună cu inculpatul K. şi cu sprijinul inculpatului B., folosind înscrisuri al căror conţinut nu este corespunzător realităţii, cu intenţie directă a indus în eroare pe J. cu privire la calitatea de proprietari ai bunului vândut, cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008 din 28.11.2008 la B.N.P. Asociaţi C. şi D., în scopul realizării un folos patrimonial/material injust şi cu consecinţa prejudicierii persoanei vătămate J. cu suma de 125.000 de euro întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul infracţiunii de înşelăciune, Curtea a constatat că inculpaţii H. şi K. au fost trimişi în judecată în concret pentru două infracţiuni, dar pentru una şi aceeaşi faptă prevăzută de legea penală, cu omiterea faptului că autorul nu poate fi trimis în judecată şi pentru o altă formă a participaţiei penale, chiar dacă el şi-ar instigat complicii sau i-ar fi ajutat să-şi aducă la îndeplinire activitatea de ajutor sau înlesnire.

Inculpaţii H. şi K., autori ai infracţiunii de înşelăciune, beneficiind de actele de complicitate materială şi morală ale numitului B., care nu a fost trimis în judecată sub acest aspect, dar care a contribuit la formarea falsei reprezentări a realităţii persoanei vătămate căreia i-a delimitat terenul şi i l-a arătat, au comis infracţiunea de înşelăciune în calitate de autori, în prezenţa circumstanţei agravante prev. de art. 77 lit. a) C. pen. (75 lit. a) C. pen. din 1969) şi nu pot să răspunde pentru nicio altă formă de participaţie penală la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni, operând absorbţia.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina fiecăruia dintre inculpaţii K. şi H. prin rechizitoriu, din infracţiunile prev. de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. şi prev. de art. 47 C. pen. cu referire la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. (cu privire la inducerea în eroare a persoanei vătămate J. cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008).

Curtea a reţinut că legea penală mai favorabilă mai favorabilă inculpatului H. este legea nouă, C. pen. adoptat prin Legea nr. 286/2009 şi legislaţia penală specială incidentă cu modificări ulterioare datei de 1.02.2014 şi anterioare datei de 23 mai 2016 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 18/2016) - inclusiv Legea nr. 78/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului H., instanţa a avut în vedere numărul concret al infracţiunilor comise de acesta, gravitatea acestora în contextul general al criteriile de individualizare prev. de art. 74 C. pen., precum şi atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, concluziile formulate de acesta în sensul neasumării responsabilităţii, circumstanţele personale ale acestuia, lipsa antecedentelor penale, vârsta şi starea sa de sănătate.

Referitor la inculpatul K., s-a arătat că motivele indicate în ceea ce îl priveşte pe H. sunt similar valabile în cazul acestuia a în ceea ce priveşte achitarea pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu, reţinerea vinovăţiei acestuia, schimbarea încadrării juridice, data faptelor reţinute prin actul de sesizare, legea penală mai favorabilă şi criteriile ce stau la baza individualizării pedepselor aplicate acestuia.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului K. care la data de 21.07.2008 a folosit la notarul public inculpata C., înscrisurile oficiale falsificate de către inculpata A.: schiţa cadastrală şi alte cinci înscrisuri intitulate:

"Descrierea lucrărilor topografice şi geodezice", "Plan de amplasament şi delimitare a imobilului", "Fişa imobilului", "Calculul suprafeţelor" şi "Cerere de solicitare informaţii. II. Convenţie", care atestau în mod nereal că terenul obţinut de familia S. era amplasat în tarlaua x, parcelele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4,146/4/5,146/4/6, pentru a cumpăra în mod fraudulos acest teren, şi nu pe al vânzătorilor din tarlaua x, parcela x, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale).

Fapta inculpatului K. care, la data de 28.11.2008, împreună cu inculpatul H. şi cu sprijinul inculpatului B., folosind înscrisuri al căror conţinut nu este corespunzător realităţii, cu intenţie directă a indus în eroare pe J. cu privire la calitatea lor de proprietari ai bunului vândut, cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008 din 28.11.2008 la B.N.P. Asociaţi C. şi D., în scopul realizării un folos patrimonial/material injust şi cu consecinţa prejudicierii persoanei vătămate J. cu suma de 125.000 de euro întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 38 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.

Curtea a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului K. este legea nouă - C. pen. adoptat prin Legea nr. 286/2009 şi legislaţia penală specială incidentă cu modificări ulterioare datei de 1.02.2014 şi anterioare datei de 23 mai 2016 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 18/2016) - inclusiv Legea nr. 78/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului K., instanţa are în vedere numărul concret al infracţiunilor comise de acesta, gravitatea acestora în contextul general al criteriile de individualizare prev. de art. 74 C. pen., precum şi atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, concluziile formulate de acesta în sensul neasumării responsabilităţii, circumstanţele personale ale acestuia, lipsa antecedentelor penale, vârsta şi starea sa de sănătate.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, Curtea a arătat că în termenul legal prevăzut de art. 20 alin. (1) C. proc. pen., s-au constituit părţi civile:

- Primăria Comunei Dumeşti, judeţul Iaşi şi Unitatea Administrativ Teritorială comuna Dumeşti, judeţul Iaşi, solicitând repunerea în situaţia anterioară, iar în caz de imposibilitate, obligarea inculpaţilor la plata sumei de 125.000 de euro, reprezentând contravaloarea terenului care a făcut obiectul tranzacţiilor imobiliare - terenul amplasat în extravilanul Comunei Dumeşti, tarlaua x, parcela x (care include parcelele numerele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5, 146/4/6), cu următoarele vecinătăţi: Nord - M., Sud - Drum European 583, Vest - N., Est - O., situat în vecinătatea Drumului European 583 (E583), aflat anterior în proprietatea privată a Comunei Dumeşti, la dispoziţia Comisiei de Fond Funciar Dumeşti;

- J., care a solicitat obligarea inculpaţilor la plata următoarelor sume de bani: suma de 260.000 de euro, reprezentând "daune materiale ", compusă din preţul vânzării de 125.000 de euro, 25.000 de euro, sumă achitată cu titlul de avans lui H. şi nerestituită, şi 110.000 de euro, sumă ce totalizează cheltuielile angajate în vederea întocmirii de către specialişti a Proiectului de construire a unui depozit de materiale de construcţii pe teren, atelier de prefabricate de construcţii şi instalaţii, (avize, documentaţii PUZ, studiu geo), contravaloarea lucrărilor de terasare, împrejmuire şi aducţiune de apă, contravaloarea taxelor notariale aferente contractului de vânzare-cumpărare şi antecontractului de vânzare-cumpărare şi suma de 100.000 de euro, cu titlul de daune morale pentru prejudiciul de imagine şi cel de natură emoţională ce i-a fost cauzat. Prin cererea scrisă, formulată la data de 16.12.2016, partea civilă J. şi-a majorat cuantumul pretenţiilor în ceea ce priveşte daunele morale de 100.000 de euro la 500.000 de euro, invocând disp. art. 20 alin. (5) lit. b) C. proc. pen.

Curtea a constatat că acţiunile civile deduse judecăţii se întemeiază pe fapte ilicite comise înainte de intrarea în vigoare a C. civ. din 2009, astfel încât potrivit dispoziţiilor Legii nr. 71/2011, art. 103 din Legea nr. 71/2011, răspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii (răspunderea civilă delictuală) este guvernată de legea în vigoare în momentul săvârşirii faptei ilicite. Pentru o faptă prejudiciabile săvârşite în anul 2008, răspunderea va putea fi angajată numai pe temeiul şi în condiţiile art. 998 - art. 999 C. civ. din 1864.

Curtea a reţinut că în cauza de faţă, persoana vătămată J. şi partea civilă Primăria Comunei Dumeşti au suferit prejudicii ca urmare a faptelor ilicite reţinute în sarcina inculpaţilor.

Prejudicierea părţii civile Primăria Comuna Dumeşti s-a realizat la momentul ieşirii terenului din Tarla nr. x din patrimoniul său, adică în iulie 2008, dată la care inculpaţii XX. şi K. au devenit aparent, în fapt şi în drept, proprietarii terenului, cu un drept opozabil erga omnes şi de care, aşadar, şi Primăria Comunei Dumeşti trebuia să ţină seama.

Curtea a constatat din extrasul de carte funciară depus la dosarul cauzei în cursul cercetării judecătoreşti, că în prezent terenul în cauză figurează în continuare ca fiind în proprietatea persoanei vătămate J., asupra sa fiind instituite garanţii reale.

Astfel, faptele ilicite ale inculpaţilor H. şi K. care constituie infracţiunile de fals şi de înşelăciune au determinat ieşirea frauduloasă din patrimoniul privat al Comunei Dumeşti a terenului amplasat în extravilanul Comunei Dumeşti, tarlaua x, parcela x (care include parcelele numerele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5, 146/4/6), cu următoarele vecinătăţi: Nord - M., Sud - Drum European 583, Vest - N., Est - O., situat în vecinătatea Drumului European 583 (E583).

În conformitate cu dispoziţiile art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (3) C. proc. pen., instanţa de judecată este obligată să se pronunţe chiar şi din oficiu cu privire la desfiinţarea înscrisurilor falsificate şi la repunerea în situaţia anterioară.

În motivarea situaţiei de fapt, Curtea a reţinut că toate înscrisurile care au stat la baza transferării dreptului de proprietate asupra terenului din extravilanul Comunei Dumeşti, tarlaua x, parcela x (care include parcelele numerele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5, 146/4/6), cu următoarele vecinătăţi: Nord - M., Sud - Drum European 583, Vest - N., Est - O., situat în vecinătatea Drumului European 583 (E583) aflat în proprietatea privată a Comunei Dumeşti, la dispoziţia Comisiei de Fond Funciar Dumeşti în patrimoniul inculpaţilor H. şi K. şi mai apoi, în patrimoniul persoanei vătămate J. sunt false, toate cuprinzând menţiunea necorespunzătoare adevărului privind amplasamentul acestui teren.

Consacrând legislativ principiile stabilite pe cale jurisprudenţială şi aplicate constant şi sub imperiul C. civ. din 1964, noul C. civ. prevede în art. 1254 desfiinţarea contractului şi a actelor subsecvente:

" (1) Contractul lovit de nulitate absolută sau anulat este considerat a nu fi fost niciodată încheiat.

(2) Desfiinţarea contractului atrage, în condiţiile legii, şi desfiinţarea actelor subsecvente încheiate în baza lui.

(3) În cazul în care contractul este desfiinţat, fiecare parte trebuie să restituie celeilalte, în natură sau prin echivalent, prestaţiile primite, potrivit prevederilor art. 1.639 - 1.647, chiar dacă acestea au fost executate succesiv sau au avut un caracter continuu."

Desfiinţarea înscrisurilor falsificate şi restabilirea situaţiei anterioare sunt, în cazul de faţă, indisolubil legate una de cealaltă, urmând ca prejudiciul produs Comunei Dumeşti să fie acoperit prin reîntoarcerea terenului la dispoziţia Comisiei locale de fond funciar Dumeşti, cu comunicarea prezentei sentinţe creditorului ipotecar pentru valorificarea pe cale civilă a drepturilor sale de creanţă.

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor şi desfiinţarea integrală a următoarelor înscrisuri oficiale falsificate:

1. Cerere de recepţie şi înscriere datată 3.07.2008 întocmită pe numele I. şi adresată OCPI Iaşi, înregistrată efectiv la această unitate sub nr. x/2008;

2. declaraţie datată 3.07.2008 şi redactată pe numele I.;

3. Înscris bipartit:

"I. Cerere de solicitare informaţii. II. Convenţie" pretins întocmit de L. şi I., înregistrat la OCP.I. Iaşi, sub nr. x/2008

4. Schiţa cadastrală şi alte cinci înscrisuri intitulate:

"Descrierea lucrărilor topografice şi geodezice" (datat 1.07.2008), "Plan de amplasament şi delimitare a imobilului", "Fişa imobilului", "Calculul suprafeţelor" filele x, d.u.p.), toate actele de carte funciară întocmite pe baza acestor înscrisuri, precum şi actele subsecvente:

a. contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008 din 21.08.2008 la B.N.P. Asociaţi C. şi D. şi toate actele de carte funciară întocmite pe baza acestui act.

b. contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008 din 28.11.2008 la B.N.P. Asociaţi C. şi D. (fila x, d.u.p. şi toate actele de carte funciară întocmite pe baza acestui act (actele de carte funciară, încheieri, menţiuni, notări întocmite pe baza acestor contracte şi a documentaţiei cadastrale înregistrate la Oficiul Naţional de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi sub nr. x/16.07.2008, inclusiv Cartea Funciară nr. x a comunei Dumeşti, cu numărul cadastral x, Încheierea nr. 61702/16.07.2008 emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi, Încheierea nr. 68839/24.07.2008, emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi, Încheierea nr. 110057/3.12.2008, emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi).

5. "certificat de atestare fiscală în cazul persoanelor fizice" emis pe numele K., sub nr. x/21.08.2018;

67. adeverinţă emisă pe numele K., sub nr. x/21.08.2018;.

În temeiul dispoziţiilor art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (1), (3) C. proc. pen., a art. 998 şi următoarele C. civ. din 26 noiembrie 1864, s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare şi s-a constatat acoperit prejudiciul cauzat Primăriei Comunei Dumeşti, judeţul Iaşi şi Unităţii Administrativ Teritoriale comuna Dumeşti, judeţul Iaşi, prin desfiinţarea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/2008 din 21.08.2008 la B.N.P. Asociaţi C. şi D. şi sub nr. x/2008 din 28.11.2008 la B.N.P. Asociaţi C. şi D., a tuturor actelor de carte funciară (încheieri, menţiuni, notări) întocmite pe baza acestor contracte şi a documentaţiei cadastrale înregistrate la Oficiul Naţional de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi sub nr. x/16.07.2008, (inclusiv Cartea Funciară nr. x a comunei Dumeşti, cu numărul cadastral x, Încheierea nr. 61702/16.07.2008 emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi, Încheierea nr. 68839/24.07.2008, emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi, Încheierea nr. 110057/3.12.2008, emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi).

S-a dispus repunerea părţii civile Primăria Comunei Dumeşti în situaţia anterioară - prin reîntoarcerea terenului amplasat în extravilanul Comunei Dumeşti, tarlaua x, parcela x (care include parcelele numerele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5, 146/4/6), cu următoarele vecinătăţi: Nord - M., Sud - Drum European 583, Vest - N., Est - O., situat în vecinătatea Drumului European 583 (E583) în proprietatea privată a Comunei Dumeşti, la dispoziţia Comisiei de Fond Funciar Dumeşti.

S-a dispus comunicarea prezentei minute nedefinitive la data pronunţării către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi pentru efectuarea notărilor provizorii corespunzătoare în cartea funciară Cartea Funciară nr. x a comunei Dumeşti, cu numărul cadastral x.

S-a dispus notificarea S.C. HHH. S.R.L., cu sediul în Bucureşti, str. x, subsol şi etajele 9,10, 11, Bucureşti, creditorul ipotecar cu drept înscris asupra imobilului, în calitate de persoană interesată.

Curtea a reţinut că terenul în cauză este un bun imobil a cărui situaţie juridică este la momentul de faţă cea de bun în proprietatea cumpărătorului de la neproprietar, iar reîntoarcerea bunului în patrimoniul proprietarului este posibilă. Curtea a mai constatat că menţinerea în fiinţă a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/2008 din 21.08.2008 la B.N.P. Asociaţi C. şi D. şi sub nr. x/2008 din 28.11.2008 la B.N.P. Asociaţi C. şi D. nu este posibilă întrucât contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008 este lovit de nulitate absolută, iar contractul autentificat sub nr. x/2008 din 21.08.2008 cuprinde menţiuni falsificate, menţiuni de esenţă cu privire la bunul vândut şi calitatea de proprietar a vânzătorului.

Asupra cererilor de despăgubire formulate de persoana vătămată J., din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în fapt, de la data de 15.09.2008, data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/2008 şi chiar înainte de data de 28.11.2008, persoana vătămată s-a interesat la diverse autorităţi cu privire la posibilitatea de a construi pe teren.

Curtea a constatat că prejudicierea persoanei vătămate s-a realizat la data de 28.11.2008 când persoana vătămată a plătit preţul imobilului cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008, contract lovit de nulitate absolută. Inculpaţii H. şi K. au contribuit la producerea prejudiciului prin înşelăciune şi fals, ascunzându-i că nu au dobândit calitatea legală de proprietari, iar inculpata D. prin fapta sa ilicită de a încheia cu bună-ştiinţă un contract nul absolut, o simplă hârtie a cărei nulitate o putea cere oricine. S-a arătat că faptele ilicite ale inculpatei D. nu se inserează numai în antecedenţa cauzală a prejudiciului penal produs prin înşelăciune şi abuz în serviciu, ci şi în antecedenţa prejudiciului civil, ca totalitate a consecinţelor păgubitoare produse părţii civile J.

Consacrând legislativ principiile stabilite pe cale jurisprudenţială şi aplicate constant şi sub imperiul C. civ. din 1964, noul C. civ. prevede în art. 1258 că în cazul anulării sau constatării nulităţii contractului încheiat în formă autentică pentru o cauză de nulitate a cărei existenţă rezultă din însuşi textul contractului, partea prejudiciată poate cere obligarea notarului public la repararea prejudiciilor suferite, în condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

În ceea ce priveşte preţul imobilului, Curtea a reţinut, contrar celor susţinute de partea civilă J., că preţul negociat a fost de 125.000 de euro, iar nu de 150.000 de euro, aspect ce rezultă din înscris autentic semnat de persoana vătămată care a declarat că primit înapoi avansul plătit la 15.09.2008 şi, în plus, a declarat acelaşi aspect şi în faţa procurorului în cursul urmăririi penale. În plus, în ianuarie 2010, în cursul discuţiilor telefonice dintre inculpaţii D., H. şi K., aceştia nu fac în niciun moment referire la suma de 150.000 de euro. În acest context, s-a constatat că declaraţiile persoanei vătămate J. rămân singulare în contextul materialul probator. Astfel, nu a putut fi primită susţinerea potrivit căreia preţul final a fost de 150.000 de euro, dar părţile au convenit să treacă o sumă mai mică în frauda legii, pentru a reduce cuantumul taxelor notariale şi impozitelor (nimeni nu-şi poate invoca propria culpă).

Aşadar, cum încheierea în sine a contractului este ilicită, cumpărătorului evins i se cuvin preţul plătit, consemnat pe contract: 125.000 de euro (adică 472. 425 de RON, calculat la 3,7794 RON/euro, curs B.N.R. oficial în 28.11.2008).

Instanţa, analizând actele şi lucrările dosarului, a reţinut că persoana vătămată J. a aflat de situaţia juridică a terenului cumpărat cel mai târziu la data de 29.04.2009, dată la care Primăria Comunei Dumeşti i-a comunicat, cu Adresa nr. x/29.04.2009 că a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi cu privire la modificarea amplasamentului terenului şi că cererea sa de introducere în intravilan a terenului cumpărat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008 a fost respinsă.

Curtea a reţinut că la data menţionată a încetat calitatea de constructor de bună credinţă a persoanei vătămate J. ori că, cel puţin, fiind avizat asupra posibilei evicţiuni, cheltuielile efectuate de persoana vătămată au fost asumate ca şi risc propriu.

S-a mai arătat de prima instanţă că probele administrate de persoana vătămată, probele cu înscrisuri aflate la dosarul cauzei, coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti, precum şi cu aspectele consemnate în scris de partea civilă la data de 5 mai 2009 justifică acordarea cu titlul de despăgubiri civile, daune materiale a sumei de 56.700 de RON ron, echivalent a 15.000 de euro, pentru compensarea cheltuielilor efectuate de partea civilă în perioada 28.11.2008 - 30.03.2009, pentru plata taxelor notariale şi impozitelor aferente contractului din 28.11.2008 şi antecontractului din 15.09.2008, cheltuielilor de obţinere a avizelor şi documentelor necesare administrării bunului cumpărat până la data la care, fiind avizat că dreptul său de proprietate este discutabil juridic, în mod rezonabil, partea civilă trebuia să sisteze orice lucrări şi orice cheltuieli şi să se adreseze organelor judiciare. Ulterior, partea civilă a fost avertizată şi notificată în scris, în mod repetat, cu privire la sistarea oricărei lucrări. J. a răspuns că nu construieşte, ci numai îmbunătăţeşte solul, în vederea plantării de soia australiană astfel încât Curtea nu a putu reţine că eventualele cheltuieli efectuate de partea civilă au fost realizate cu bună-credinţă şi pot fi puse în sarcina inculpaţilor.

În suma de 56.700 de RON ron, echivalent a 15.000 de euro se includ sumele de 5692,96 RON +535 taxe notariale aferente contractului şi antecontractului, taxa de întabulare - în cuantum de 723 de RON, suma de 3617 RON, impozit la încheierea contractului, taxe plătite Companiilor III. şi S.C. JJJ.

S-a arătat că partea civilă a susţinut că a efectuat ample lucrări de amenajare a terenului, pe care l-a îndreptat şi pe care l-a ridicat la nivelul drumului european prin umplerea cu cel puţin 1994 mc de pământ. Prin convorbirile telefonice purtate, inculpatul H. recunoaşte că partea civilă a început să efectueze anumite lucrări chiar la momentul încheierii contractului.

Având în vedere că partea civilă J. a renunţat la expertiza complexă ce i-a fost încuviinţată pentru a dovedi existenţa reală a lucrărilor pretins efectuate pe teren şi a costurilor acestor lucrări, Curtea nu a reţinut în analiza ansamblului materialului probator probele emise de partea civilă însăşi în baza specializării sale. S-a arătat că Martorii au declarat vag că au fost aduse anumite camioane de pământ, fără a putea aprecia numărul acestora, perioada în care au fost aduse şi fără a cunoaşte costul lucrărilor.

Faţă de declaraţiile părţii civile, coroborate cu probele cu înscrisuri depuse la dosarul cauzei, precum şi declaraţiile martorilor KKK., LLL. şi MMM., Curtea a constatat că partea civilă a făcut dovada efectuării unor cheltuieli evaluate de instanţă minimal la 15.000 de euro, cu titlul de taxe notariale, impozite, avize şi autorizaţii, proiecte necesare amenajării terenului şi folosirii acestuia în conformitate cu scopul propus şi lucrări pe teren până la 30.03.2009 (în lipsa unor înscrisuri care să susţină o sumă superioară valorii de 3000 de euro).

În ceea ce priveşte prejudiciul patrimonial cuantificat la suma de 500.000 de euro pretins cu titlul de daune morale de partea civilă J., Curtea a reţinut că partea civilă a suportat inconvenientele aferente calităţii de victimă a unei infracţiuni, şi-a văzut proiectul financiar de viitor anulat şi a traversat o perioadă lungă, dificilă. În ceea ce priveşte starea de sănătate a mamei şi lipsa locuinţei tatălui, Curtea a reţinut că o legătură de cauzalitate certă între aceste stări de fapt generatoare de suferinţe şi faptele inculpaţilor nu a fost rezonabil justificată.

S-a arătat, de asemenea, că falimentul (...) nu este un rezultat al faptei inculpaţilor întrucât partea civilă însăşi a afirmat şi a dovedit că preţul plătit pentru imobilul în discuţie provenea din fonduri proprii (din vânzarea unui imobil al familiei). În ceea ce priveşte celelalte dificultăţi financiare invocate de partea civilă ca urmare a eşuării tranzacţiei ce face obiectul prezentei cauze, Curtea a reţinut că sunt întemeiate susţinerile inculpaţilor care au arătat că partea civilă a garantat importante credite cu acelaşi imobil, astfel încât susţinerile sale de ruinare financiară în legătură directă cu faptele inculpaţilor este nefondată.

Potrivit dispoziţiilor C. civ. în vigoare la data faptelor, art. 998 C. civ. şi practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului se puteau acorda despăgubiri pentru pierderea unei şanse şi înainte de intrarea în vigoare, în 2011, a noului C. civ., inaplicabil în prezenta speţă.

Posibilitatea indemnizării victimei pentru prejudiciului cauzat prin pierderea unei şanse a născut de-a lungul timpului ample controverse în doctrina şi practica judiciară, considerându-se că o asemenea soluţie conduce doar la dejucarea lipsei certitudinii prejudiciului final, ajungându-se la o răspundere bazată pe îndoială şi pe un raport de cauzalitate artificial. Prin adoptarea actualului C. civ. legiuitorul a valorificat analizele doctrinare şi jurisprudenţiale în materie de răspundere civilă, oferind o nouă abordare acestei instituţii. Este acordată o atenţie deosebită pentru asigurarea unei reparări integrale a prejudiciului, de natură a realiza în mod efectiv restabilirea situaţiei anterioare comiterii faptei ilicite. Astfel, pentru prima dată în dreptul nostru s-a reglementat în mod expres posibilitatea indemnizării unui tip de prejudiciu specific, respectiv "pierderea şansei de a obţine un avantaj". Pentru asemenea prejudiciu însă, indemnizaţia se va putea acorda doar "proporţional cu probabilitatea obţinerii avantajului" (art. 1532 alin. (2) C. civ.), fiind indicat astfel modul de calcul în funcţie de două repere: împrejurările producerii prejudiciului şi situaţia concretă a victimei.

Totuşi, principiul reparării integrale a prejudiciului este limitat la acele urmări păgubitoare de natură patrimonială sau nepatrimonială, care se află în legătură de cauzalitate directă cu fapta săvârşită.

S-a arătat că "şansa" este definită de dicţionarul explicativ al limbii române ca fiind o circumstanţă favorabilă, o posibilitate de reuşită, de succes. De cele mai multe ori, consecinţele produse de acţiunile umane depind de anumite condiţii externe. Pierderea unei şanse are relevanţă juridică numai atunci când se produce ca urmare a unei conduite culpabile a altei persoane, prin care se intervine asupra cursului normal al evenimentelor şi astfel duce la dispariţia posibilităţii producerii unui eveniment favorabil aşteptat de victimă, concretizat, fie într-un câştig, fie în evitarea unei pierderi.

Curtea de Casaţie franceză a definit pierderea şansei ca fiind "dispariţia actuală şi certă a unei eventualităţi favorabile". Mai recent, aceeaşi instanţă a caracterizat pierderea şansei drept "un element al prejudiciului care poate prezenta el însuşi caracter direct şi cert (condiţii ale indemnizării) de fiecare dată când se constată dispariţia, ca efect al delictului, a probabilităţii unui eveniment favorabil, deşi, prin definiţie, realizarea unei şanse nu este niciodată certă." În practica judiciară mai recentă au fost semnalate doar izolat asemenea situaţii, fiind recunoscut dreptul victimei de a fi despăgubită, fără însă a se invoca argumente privind "pierderea unei şanse". Astfel, într-o cauză soluţionată de instanţa noastră supremă în anul 1992, s-a apreciat că este îndreptăţită să obţină repararea prejudiciului persoana care, deşi nu era încadrată în muncă la data evenimentului, din probele administrate a rezultat cu certitudine că urma să se angajeze, iar această întârziere s-a datorat neîndoielnic săvârşirii faptei ilicite a cărei victimă a fost.

Pentru a ne afla în faţa unui prejudiciu supus reparaţiei pentru pierderea şansei, se cer două condiţii: a) şansa trebuie să fie reală. Se consideră că şansa a fost pierdută atunci când putea fi evitat prejudiciul final, când făptuitorul a întrerupt o evoluţie a unor fapte sau împrejurări care puteau fi sursa unui avantaj sau a unei pierderi. Sarcina probei o are victima şi ea priveşte, în principal, legătura de cauzalitate între faptul generator şi prejudiciul suferit prin pierderea şansei - prejudiciu reparabil Pentru ca şansa să fie considerată reală trebuie să fie susceptibilă de o apreciere obiectivă, ceea ce înseamnă că posibilitatea evenimentului favorabil trebuie să fie mai mult decât o simplă dorinţă subiectivă a victimei. Când se analizează realitatea şansei, se are în vedere certitudinea legăturii de cauzalitate. Potrivit doctrinei, această certitudine nu trebuie să fie absolută. Este necesară o certitudine judiciară care presupune un grad ridicat de verosimilitate, având drept criteriu de apreciere cursul normal al lucrurilor.

Racordat orientării europene favorabile indemnizării prejudiciului suferit prin pierderea şansei, noul C. civ. îl include în sfera prejudiciului reparabil. Potrivit art. 1385 alin. (4) noul C. civ. " (...) dacă fapta ilicită a determinat şi pierderea şansei de a obţine un avantaj, reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a victimei". b) pierderea şansei poate avea atât consecinţe patrimoniale cât şi morale.

Statuând în echitate, evaluând suma care ar putea compensa curmarea cursului firesc şi liniştit al vieţii sufleteşti a părţii civile, speranţele sale de realizare a proiectului concret vătămate prin faptele ilicite deduse judecăţii şi reţinute în sarcina inculpaţilor ca infracţiuni, umilinţa suferită la momentul la care partea civilă a realizat că a fost înşelată şi celelalte consecinţe pe plan psihic inerente procedurilor judiciare îndelungate ce au urmat, Curtea a acordat părţii civile suma de 40.000 de euro cu titlul de daune morale (186.200 de RON).

În ceea ce priveşte sumele solicitate cu titlul de dobânzi legale, Curtea a constatat că data constituirii de parte civilă în prezenta cauză este 26 martie 2014 (data audierii persoanei vătămate de către procuror când a declarat pentru prima dată că se constituie parte civilă în procesul penal), dată de la care se pot acorda dobânzi legale la sumele stabilite cu titlul de despăgubiri civile. În ceea ce priveşte daunele morale, dat fiind caracterul incert al acestora la data solicitării şi faptul că ele nu pot fi evaluate matematic, pe baza unor criterii prestabilite, fiind supuse aprecierii instanţei, dobânzile se vor acorda de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale.

În raport de aceste considerente, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă J. şi ai fost obligaţi inculpaţii H., K. şi D. să plătească, în solidar, părţii civile J. următoarele sume de bani:

- suma de 472.425 RON, cu dobânda legală de la data cererii de chemare în judecată (26 martie 2014 - data constituirii ca parte civilă în procesul penal) şi până la data stingerii integrale a debitului, cu titlul de despăgubiri civile, daune materiale;

- suma de 56.700 de RON ron cu dobânda legală de la data cererii de chemare în judecată (26 martie 2014 - data constituirii ca parte civilă în procesul penal) şi până la data stingerii integrale a debitului, cu titlul de despăgubiri civile, daune materiale;

Faţă de soluţiile date acţiunilor penale şi civile, în baza textelor legale, s-a dispus menţinerea măsurilor asigurătorii, în cazul inculpaţilor a căror responsabilitate civilă a fost reţinută şi ridicarea celorlalte măsuri asigurătorii. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, partea civilă J. şi inculpaţii D., H. şi K.

Prin motivele de apel depuse la dosar Ministerul Public a invocat, în esenţă, următoarele:

- greşita achitarea inculpatelor E., G. şi F. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen.; în strânsă legătură cu această soluţie s-a invocat şi netemeinicia achitării inculpaţilor A. şi B. pentru instigare la abuz în serviciu în raport cu funcţionarii O.C.P.I.;

- greşita încadrare juridică, prin reţinerea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen. şi netemeinicia soluţiei de achitare a inculpatei C. pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. şi pentru infracţiunea de abuz în serviciu prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen.; în strânsă legătură cu această soluţie s-a invocat şi netemeinicia achitării inculpaţilor H. şi K. pentru instigare la abuz în serviciu. În cursul cercetării judecătoreşti în apel, în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii H. şi K., s-a solicitat schimbarea încadrării juridice prin reţinerea formei de participaţie a complicităţii la abuzul în serviciu reţinut în sarcina inculpatelor C. şi D.. De asemenea, în subsidiar, cu privire la inculpata C., s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de neglijenţă în serviciu.

- greşita soluţie de achitare a inculpatei D. pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi 4 C. pen., nelegalitatea cuantumului pedepsei aplicate inculpatei pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969, rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) şi art. 18 din Legea nr. 78/2000, respectiv netemeinicia privind cuantumul pedepsei principale şi complementare pentru infracţiunea de abuz în serviciu;

- greşita individualizare a pedepselor principale şi complementare aplicate inculpaţilor H. şi K.

Cu ocazia dezbaterilor, parchetul şi-a restrâns criticile formulate în scris, nemaisusţinând motivul de apel vizând greşita achitare a inculpatei E. De asemenea, tot în dezbateri, Ministerul Public a solicitat încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie specială a răspunderii penale pentru infracţiunile de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (cu privire la folosirea documentaţiei cadastrale falsificate de A. la notarul public C. - 6 acte materiale); de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (cu privire la înscrisurile depuse la O.C.P.I. şi semnate în locul lui I. - două acte materiale); de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic. 35 alin. (1) C. pen., (cu privire la instigarea inculpatei A. să falsifice documentaţia cadastrală - 6 acte materiale); de instigare la uz de fals, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 323 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (instigarea inculpatei A. să folosească la O.C.P.I. documentaţia cadastrală - 6 acte materiale) în ceea ce-l priveşte pe inculpatul H. şi pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (cu privire la folosirea documentaţiei cadastrale falsificate de A. la notarul public C. - 6 acte materiale) în ceea ce-l priveşte pe inculpatul K.

Criticile formulate partea civilă J. au vizat atât latura penală cât şi cea civilă. Sub aspectul laturii penale s-a criticat individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, iar în ceea ce priveşte latura civilă s-a solicitat majorarea daunelor materiale şi morale stabilite de instanţa de fond, stabilirea corectă a datei de la care curge dobânda legală şi îndreptarea erorii de calcul al totalului sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri de prima instanţă.

Prin motivele de apel inculpata D. a criticat soluţiile de condamnare pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 şi 248¹ C. pen. şi de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. rap. la art. 17 alin. (1) lit. c) şi art. 18 din Legea nr. 78/200, greşita încadrare juridică prin reţinerea dispoziţiilor art. 13² din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul H. apărarea acestuia a solicitat în principal, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap la art. 6 parag. 1 şi 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, desfiinţarea sentinţei trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

În subsidiar, s-au criticat soluţiile de condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de: uz de fals, prev. de art. 323 C. pen. (cu privire la folosirea documentaţiei cadastrale întocmită de către inculpata A. la notarul public C.); instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic art. 35 alin. (1) C. pen. (cu privire la înscrisurile semnate în locul lui I. şi depuse la OCPI); instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic art. 35 alin, 1 C. pen. (cu privire la documentaţia cadastrală întocmită de către inculpata A.); instigare la uz de fals, în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 323 C. pen" cu aplic art. 35 alin. (1) C. pen. (cu privire la folosirea documentaţiei cadastrale întocmită de către inculpata A. la O.C.P.I.); instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic art. 35 alin. (1) C. pen. (cu privire la determinarea unei persoane necunoscute să falsifice adeverinţa şi certificatul cu nr. 3218/21.08.2008); uz de fals, faptă prev. de art. 323 C, pen. (cu privire la înmânarea adeverinţei şi certificatului cu nr. 3218/2108.2008 către notarul public D.); înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. (cu privire la inducerea în eroare a persoanei vătămate cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008).

Într-un al doilea subsidiar, s-a solicitat ca în baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. j) C. proc. pen., să se dispună încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals prev. de art. 323 C. pen., (cu privire la folosirea documentaţiei cadastrale întocmită de către inculpata A. la notarul public C.); instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic art. 35 alin. (1) C. pen. (cu privire la înscrisurile semnate în locul lui I. şi depuse la O.C.P.I.); instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic art. 35 alin. (1) C, pen. (cu privire la documentaţia cadastrală întocmită de către inculpata A.); instigare la uz de fals, în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 323 C. pen., cu aplic art. 35 alin. (1) C. pen. (cu privire la folosirea documentaţiei cadastrale întocmită de către inculpata A. la O.C.P.I.); reindividualizarea pedepselor şi aplicarea dispoziţiilor art. 91 şi urm. C. pen.

Inculpatul K., prin motivele de apel, a solicitat achitarea pentru infracţiunea de uz de fals prev. de art. 323 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. (folosirea documentaţiei cadastrale falsificate de A. la notarul public C. - 6 acte materiale) şi pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a), 38 alin. (1) şi art. 5 alin. (1) C. pen., înlăturarea dispoziţiilor privind restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunilor; respingerea acţiunii civile formulată de către J. şi ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor mele prin Ordonanţele emise în Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.

Cu ocazia dezbaterilor apărătorii inculpaţilor H. şi K. au invocat, subsidiar criticilor privind greşita soluţie de condamnare, împlinirea termenului general de prescripţie a răspunderii penale cu privire la infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. (pentru H.) şi cu privire la uz de fals prev. de art. 323 C. pen. şi înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. (pentru inculpatul K.).

Totodată, aceeaşi apărători au solicitat, în aplicarea directă a Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 51/2016 şi nr. 302/2017, excluderea probelor obţinute din punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către un organ necompetent.

Criticile punctuale formulate de către fiecare dintre apelanţi urmează să fie expuse cu ocazia analizării fiecărui motiv de apel.

În cursul cercetării judecătoreşti în apel au fost audiaţi inculpaţii C., D., H., K. şi partea civilă J. Totodată, Înalta Curte a încuviinţat audierea martorilor II., L., S., T. şi NNN. şi proba cu înscrisuri în circumstanţiere, care au fost depuse la dosar.

Analizând hotărârea apelată, atât prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

I. Prioritar, Înalta Curte va analiza motivele de apel prin care se tinde la o soluţie de trimitere a cauzei spre rejudecare, invocate de către inculpatul H.

Un prim motiv vizează încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 405 C. proc. pen. prin aceea că pronunţarea hotărârii nu s-ar fi făcut în şedinţă publică, susţinându-se că, în aceste condiţii, devin incidente dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., care sancţionează cu nulitatea absolută lipsa de publicitate a şedinţei de judecată.

Înalta Curte constată, din verificarea dispozitivului sentinţei, că publicitatea hotărârii s-a asigurat în condiţiile prev. de art. 12 din Legea nr. 304/2004, art. 396 alin. (2) şi art. 402 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 123 alin. (2) din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1375/2015, prin punerea la dispoziţiei a copiei minutei prin mijlocirea grefei cumulat cu introducerea minutei în sistemul informatizat ECRIS şi întocmirea condicii de şedinţă (existând menţiuni exprese în acest sens).

Ca atare, în cauză, pronunţarea minutei nu s-a realizat într-o şedinţă secretă, ocultă, care a făcut hotărârea inaccesibilă publicului, ci instanţa a ales o altă modalitate de realizare a publicităţii.

Punerea la dispoziţia părţilor şi a Ministerului Public a copiei minutei, introducerea acesteia în sistemul informatizat ECRIS, accesibil fără parolă publicului, nu doar părţilor, prin replicarea sa pe portalul instanţelor judecătoreşti, şi întocmirea condicii de şedinţă accesibilă la grefa instanţei publicului reprezintă forme de realizare a publicităţii hotărârii alternative celei pronunţării în şedinţă publică, prin care se asigură acelaşi deziderat, respectiv protejarea parţilor de o justiţie secretă care scapă controlului public.

O asemenea formă de publicitate a hotărârii judecătoreşti este concordantă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, inclusiv în cauze împotriva României. Spre exemplu, în cauza Băcanu şi Societatea Comercială "R" - S.A. împotriva României din 03.03.2009, publicată în M. Of. nr. 484/13.07.2009, parag. 101, 102 Curtea a constatat că numeroase state membre cunosc de multă vreme, pe lângă citirea în şedinţă publică, şi alte mijloace de a face publice hotărârile instanţelor lor, de exemplu prin depunerea la grefă spre a fi accesibile publicului şi a arătat că "a statuat deja că scopul urmărit de art. 6 § 1, şi anume asigurarea controlului puterii judiciare de către public, nu era realizat într-o mai mică măsură printr-o depunere la grefă decât prin citirea în şedinţă publică a unei hotărâri (vezi, Pretto şi alţii împotriva Italiei, Hotărârea din 8 decembrie 1983, seria x nr. x, § 27; Axen împotriva Germaniei, Hotărârea din 8 decembrie 1983, seria x nr. x, § 30 şi Ernst şi alţii împotriva Belgiei, nr. 33.400/96, § 69, 15 iulie 2003)"

În aceste circumstanţe, în care în mod incontestabil s-a realizat o formă de publicitate a hotărârii, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de incidenţă a nulităţii absolute prevăzută de dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Nerespectarea acelei forme de publicitate prevăzută de dispoziţiile procesual penale, respectiv, citirea minutei în şedinţă publică, s-ar putea circumscrie unei nulităţi relative, însă nu îndeplinite nici condiţiile prevăzute de art. 282 alin. (1) C. proc. pen. pentru a se reţine incidenţa acesteia.

Instanţa de apel constată că nu s-a dovedit existenţa vreunei vătămări a drepturilor inculpatului H., prin realizarea publicităţii hotărârii într-o formă alternativă celei prev. de art. 405 C. proc. pen. De altfel, inculpatul nici nu a invocat o astfel de vătămare, iar Înalta Curte reţine că acesta a cunoscut soluţia pronunţată şi a exercitat în termenul prevăzut de lege calea de atac, dreptul său de a aduce cauza în faţa instanţei ierarhic superioare nefiind în niciun fel îngrădit.

Un alt motiv pentru care apărarea inculpatului H. solicită trimiterea cauzei spre rejudecare îl reprezintă faptul că instanţa de fond s-ar fi pronunţat asupra desfiinţării actelor de dobândire şi de înstrăinare a dreptului de proprietate fără a fi învestită în acest sens şi fără a pune în discuţia părţilor acest aspect. S-a arătat că, această situaţie este una similară cazurilor de nemotivare a hotărârii şi că se impune desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru că inculpatul a fost privat de dreptul de a-şi formula apărări şi pentru respectarea dublului grad de jurisdicţie.

Şi această critică este nefondată. Înalta Curte constată că obiectul judecăţii îl reprezenta săvârşirea de către inculpaţii a mai multor infracţiuni de fals, uz de fals, înşelăciune, abuz în serviciu, iar soluţionarea sub toate aspectele a cauzei cu care a fost învestită prin rechizitoriu presupunea şi desfiinţarea înscrisurilor false şi a actelor întocmite pe baza lor. Inculpatul H., beneficiind de asistenţă juridică, avea în mod evident cunoştinţă despre faptul că, reţinerea vinovăţiei sale conduce la desfiinţarea tuturor înscrisurilor falsificate şi a celor subsecvente, mai ales că în cauză acuzaţia ce i-a fost adusă excludea ipoteza bunei sale credinţe. Ca atare, prin apărările formulate pe parcursul procesului penal, acesta şi-a formulat implicit apărări şi cu privire la menţinerea contractelor de vânzare-cumpărare.

În plus, Înalta Curte constată că această chestiune a fost pusă în discuţie în condiţiile în care procurorul, cu ocazia dezbaterilor, a solicitat atât desfiinţarea înscrisurilor falsificate, cât şi a contractelor de vânzare-cumpărare din 21.07.2008 şi din 28.11.2008, apărarea având posibilitatea să îşi expună punctul de vedere sub acest aspect.

Concluzionând, Înalta Curte constată că nu există niciun motiv care să justifice pronunţarea unei soluţii de trimitere a cauzei spre rejudecare.

II. Un alt motiv de apel ce se impune a fi analizat cu prioritate este cel invocat de către inculpaţii K. şi H. prin care se tinde la excluderea probelor rezultate din procesele-verbale de consemnare a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică, având în vedere că această soluţie produce efecte cu privire la probatoriul pe care urmează a se întemeia instanţa de apel în hotărârea ce va fi pronunţată.

În primul rând se constată că nelegalitatea punerii în executare a măsurilor de supraveghere a fost stabilită cu caracter definitiv în procedura cameră preliminară. Astfel, prin Încheierea nr. 537 din 18 aprilie 2016, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat, cu titlu definitiv, că aceasta s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 91² alin. (1) C. proc. pen. anterior, în considerentele încheierii statuându-se următoarele: "În speţă, interceptările au fost dispuse şi s-au realizat exclusiv în anul 2010, în două dosare instrumentate la acel moment de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi: Dosarul nr. x/2010 (prin Încheierea nr. 7/12.01.2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia penală, s-a autorizat interceptarea făptuitorilor H., OOO. şi PPP., fiind emise Autorizaţiile nr. x/12.01.2010) şi Dosarul nr. x/2010 (prin încheierile din 13.07.2010 şi 11.08.2010 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, s-a autorizat interceptarea făptuitorilor K., H. şi D., fiind emise Autorizaţiile nr. 27 - 29).

În ce priveşte punerea în executare a mandatelor de interceptare, erau în vigoare dispoziţiile art. 91² alin. (1) teza I C. proc. pen. anterior, potrivit cărora procurorul proceda personal la interceptări sau înregistrări sau dispunea ca acestea să fie efectuate de organele de cercetare penală.

Ca urmare a solicitării judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. x/2014 emisă la 18.04.2016, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică a comunicat faptul că "interceptările convorbirilor telefonice purtate de inculpatele D. şi C., în conformitate cu dispoziţiile art. 91² C. proc. pen., au fost realizate de către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi" .

Răspunsul are un caracter extrem de general, nu oferă explicaţiile necesare conform solicitării şi este imprecis, căci din cuprinsul adresei mai sus-menţionate nu rezultă cu claritate dacă punerea în executare s-a realizat de către procuror, de către organele de cercetare penală delegate de acesta sau de alte entităţi.

Cu toate acestea, un răspuns suplimentar nu a fost considerat necesar de către judecătorul de cameră preliminară, raportat la actele şi lucrările dosarului de urmărire penală.

Astfel, aşa cum reiese din adresa din 14.07.2010 emisă în Dosarul nr. x/2010, DNA - Serviciul Teritorial Iaşi a înaintat către UM (...) Iaşi (din cadrul Serviciului Român de Informaţii), încheierea din 13.07.2010 pronunţată în Dosar nr. x/2010 al Curţii de Apel Iaşi şi Autorizaţiile de interceptare nr. 27 - 29, cu solicitarea de valorificare şi redare scrisă, notele de redare urmând a fi transmise şi în format electronic la expirarea autorizărilor sau la cerere, precizându-se ca "exploatarea interceptărilor să se realizeze prin copierea traficului pe suportul optic având menţiunea "DNA:84/P/2010-I", suport optic ce a fost anexat adresei.

Împrejurarea că UM (...) Iaşi a dat curs acestei solicitări reiese din Notele de redare depuse la dosarul de urmărire penală.

Pe de altă parte, în ce priveşte Dosarul nr. x/2010, astfel cum reiese din Notele de redare ataşate la dosar, se constată că şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI - SJIPI Iaşi) a fost implicată în efectuarea interceptărilor.

Este adevărat că art. 91² alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. anterior, care reglementa organele care efectuează interceptarea sau înregistrarea, făcea referire, alături de procuror şi organele de cercetare penală, şi la persoane care sunt chemate să-şi dea concursul tehnic la realizarea acestora interceptări. În lipsa oricăror alte dispoziţii legale, art. 91² alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. anterior nu poate fi interpretat decât în sensul că aceste persoane sunt cele angrenate în activitatea tehnică de punere în executare a interceptărilor în cadrul organelor de urmărire penală, şi nu în afara acesteia.

Serviciul Român de Informaţii are atribuţii exclusiv în ce priveşte mandatele de interceptare emise în baza Legii nr. 51/1991, iar Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) este o structură specializată a Ministerului Afacerilor Interne, ce desfăşoară activităţi de informaţii, contrainformaţii şi securitate. Niciuna din cele două entităţi nu putea să participe la activităţile de urmărire penală prevăzute de art. 91¹ şi urm. C. proc. pen., nici chiar dându-şi concursul tehnic la punerea în executare a interceptărilor autorizate de judecător, aşa cum în mod greşit au fost interpretate aceste dispoziţii de către procuror.

Drept urmare, punerea în executare a autorizaţiilor de interceptare s-a realizat prin nerespectarea disp. art. 912 alin. (1) C. proc. pen. anterior. Trebuie stabilite consecinţele unei asemenea încălcări a dispoziţiilor legale.

Fie din perspectiva organului care a pus în executare măsura, fie din perspectiva respectării dispoziţiilor referitoare la redarea convorbirilor interceptate, legalitatea interceptărilor şi înregistrărilor realizate în temeiul art. 911 şi următoarele din C. proc. pen. din 1968, trebuie examinată prin prisma regimului nulităţilor, întrucât, potrivit art. 102 alin. (3) C. proc. pen., excluderea unei probe nu este o sancţiune de sine-stătătoare, ci este consecinţa constatării nulităţii actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea acelei probe ori prin care aceasta a fost administrată.

Este adevărat că în Decizia Curţii Constituţionale nr. 383/2015, invocată de către inculpate, se face referire la nulitatea absolută sau relativă a probei (parag. 21), asemenea referiri existând şi în Decizia nr. 51/2016 (parag. 31 - 32).

Trebuie, însă, avute în vedere normele tranzitorii din art. 4 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a C. proc. pen. (Legea nr. 135/2010), potrivit cărora:

"Nulitatea oricărui act sau a oricărei lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi, poate fi invocată numai în condiţiile C. proc. pen.", dar şi art. 2 rap. la art. 2 lit. a) din Legea nr. 255/2013, potrivit căruia referirea are în vedere noul C. proc. pen.

Or, nerespectarea dispoziţiilor referitoare la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi a altor comunicaţii nu se regăseşte printre cazurile de nulitate absolută, expres prevăzute de art. 281 C. proc. pen.".

S-a apreciat, însă, că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulativ prevăzute de lege pentru a reţine incidenţa nulităţii relative.

Ca atare, în prezentul stadiu procesual, Înalta Curte va porni de la această constatare care nu mai poate face obiectul unei noi verificări (aşa cum s-a solicitat în concluziile Ministerului Public), urmând a analiza consecinţele încălcării dispoziţiilor anterior menţionate din perspectiva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 302 din 4.05.2017, publicată în M. Of. nr. 566/17.07.2017.

Instanţa de apel reţine că prin această decizie, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) şi s-a constatat că "soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională".

Având în vedere efectul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, statuat de dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României, art. 11 alin. (3) şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, se constată că, şi în absenţa intervenţiei legiuitorului - conform art. 147 alin. (1) din Constituţia României - asupra textului de lege constatat neconstituţional, respectiv în absenţa unei dispoziţii legale exprese, nulitatea absolută nu mai poate fi aplicată decât în conformitate cu decizia instanţei de control constituţional.

Ca atare, în prezent, potrivit cu cele statuate prin Decizia nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale, nerespectarea dispoziţiilor de competenţă a organului de urmărire penală este sancţionată cu nulitatea absolută, efectele fiind cele reglementate de art. 281 C. proc. pen., existând posibilitatea invocării acesteia în orice stare a procesului, deci inclusiv în calea de atac a apelului (art. 281 alin. (3) C. proc. pen.).

Înalta Curte reţine că actele de punere în executare a măsurilor de supraveghere tehnică reprezintă procedee probatorii care stau la baza procesului-verbal de consemnare a activităţii de supraveghere tehnică, ce constituie un mijloc de probă. Pentru aceste motive, organele care pot participa la realizarea acestora sunt numai organele de urmărire penală, respectiv procurorul, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare penală speciale" (Decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016 parag. 34).

Potrivit art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 14/1992 şi art. 6 şi art. 8 din Legea nr. 51/1991, Serviciul Român de Informaţii are atribuţii exclusiv în domeniul siguranţei naţionale, neavând atribuţii de cercetare penală (parag. 37), iar conform art. 13 din Legea nr. 14/1992 "organele Serviciului Român de Informaţii nu pot efectua acte de cercetare penală, nu pot lua măsura reţinerii sau arestării preventive şi nici dispune de spaţii proprii de arest."

Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă avea atribuţii exclusiv în scopul asigurării ordinii publice, prevenirii şi combaterii ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, că la momentul punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, lucrătorii acestui departament din cadrul Ministerului Afacerilor Interne nu intrau în categoria organelor de cercetare penală sau a lucrătorilor specializaţi ai poliţiei, care pot deţine avizul de ofiţeri de poliţie judiciară (în acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, încheierea din 21 martie 2018, www.x.ro, decizie rezumată).

Drept urmare, în prezenta cauză, Înalta Curte constată că punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică a fost realizată de organe fără atribuţii de cercetare penală, lipsite total de competenţa de a efectua orice acte de urmărire penală, astfel că sancţiunea incidentă este cea prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. respectiv nulitatea absolută. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie este în acelaşi sens (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători Decizia penală nr. 92/30.05.2018; Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, completul de 2 judecători de cameră preliminară, Încheierea nr. 31/C din 27 septembrie 2018, decizie rezumată), prin încheierea Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală din 21 martie 2018 (www.x.ro, decizie rezumată) arătându-se că "punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică de către "alte organe specializate ale statului", care nu au calitatea de organe judiciare, nu determină numai o încălcare a competenţei materiale sau a competenţei funcţionale a organelor de urmărire penală, ci o încălcare a competenţei generale a organelor statului, care se valorifică prin prisma dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 302/2017".

Urmare a constatării nulităţii absolute a procedeului probator, se va constata şi nulitatea mijloacelor de probelor astfel obţinute, aşa încât, în temeiul art. 102 alin. (2) C. proc. pen., se impune excluderea din materialul probator a tuturor probelor rezultate din procesele-verbale de consemnare a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică realizate de către Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă.

Înalta Curte, având în vedere actualul stadiu procesual, apreciază că nu se impune pronunţarea unei soluţii distincte în dispozitivul deciziei cu privire la cele anterior constatate, ci toate aceste probe obţinute din valorificarea mandatelor de supraveghere tehnică nu vor fi avute în vedere la evaluarea materialului probator.

III. Asupra criticilor formulate de Ministerul Public cu privire la soluţia dispusă faţă de inculpatele F. şi G., dar şi referitor la soluţiile pronunţate faţă de inculpaţii H., B. şi A. trimişi în judecată pentru o formă de participaţie secundară (instigare) la infracţiunile reţinute în sarcina inculpatelor anterior menţionate:

Înalta Curte reţine că, în cauză, inculpata G. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen., constând în aceea că, în calitate de funcţionar în cadrul O.C.P.I. Iaşi, a redactat Încheierea nr. 61702/16.07.2008 şi a întocmit referatul ce a stat la baza acesteia, menţionând că nu există piedici la înscriere, încălcându-şi atribuţiile de serviciu, deoarece documentaţia cadastrală depusă de inculpata A. era "întocmită incorect", caz în care se impunea să redacteze o încheiere de respingere în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (4) din Regulamentul privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară (aprobat prin Ordinul nr. 634/13.10.2006 al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară) cu consecinţa prejudicierii patrimoniului comunei Dumeşti cu contravaloarea terenului (125.000 de euro) şi cu consecinţa obţinerii unui folos pentru inculpaţii H. şi K.

În sarcina inculpatei F. s-a reţinut prin actul de sesizare săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în calitate de funcţionar în cadrul O.C.P.I. Iaşi, încălcându-şi atribuţiile de serviciu, a dispus prin Încheierea nr. 61702/16.07.2008, admiterea cererii şi înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al moştenitorilor familiei (...), deşi cunoştea faptul că din titlul de proprietate şi din certificatul de moştenitor depuse rezulta un cu totul alt amplasament (altă tarla, alte vecinătăţi), documentaţia cadastrală depusă de inculpata A. fiind "întocmită incorect" - în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (4) din Regulamentul privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară (aprobat prin Ordinul nr. 634/13.10.2006 al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară) cu consecinţa prejudicierii patrimoniului comunei Dumeşti cu contravaloarea terenului (125.000 de euro) şi cu consecinţa obţinerii unui folos pentru inculpaţii H. şi K.

Totodată, a fost trimisă în judecată şi inculpata E. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în calitate de funcţionar în cadrul OCPI Iaşi, la data de 16.07.2008 a recepţionat şi a verificat documentaţia cadastrală falsă depusă de inculpata A., prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, întrucât din titlul de proprietate şi din certificatul de moştenitor depuse rezultă un cu totul alt amplasament al terenului (altă tarla, alte vecinătăţi), documentaţia fiind "întocmită incorect", caz în care se impunea să completeze o notă de respingere, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (4) din Regulamentul privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară (aprobat prin Ordinul nr. 634/13.10.2006 al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară) cu consecinţa prejudicierii patrimoniului comunei Dumeşti cu contravaloarea terenului (125.000 de euro) şi cu consecinţa obţinerii unui folos pentru inculpaţii H. şi K.

Instanţa de fond a dispus achitarea inculpatelor G. şi F., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi a II-a C. proc. pen., reţinând, pe de o parte, faptul că nu au acţionat cu vinovăţie întrucât s-au bazat în activitatea desfăşurată pe practica ce le era impusă ca obligaţie de serviciu de către A.N.C.P.I. şi, pe de altă parte, a constatat că nu există legătură de cauzalitate între intabularea imobilului şi prejudiciul Comunei Dumeşti, acesta, ca şi avantajul patrimonial obţinut de inculpaţii H. şi K., producându-se prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi nu prin intabularea sa.

În ceea ce o priveşte pe inculpata E., Curtea de apel a reţinut că inculpata a recepţionat documentaţia cadastrală, deşi, din verificările pe care era obligată sa le facă putea să constate schimbarea amplasamentului terenului, însă a constatat aceasta nu a acţionat în exercitarea unor atribuţii de serviciu prevăzute de lege, astfel că, în aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, a dispus achitarea acesteia în temeiul art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.

Ministerul Public a criticat soluţia dispusă faţă de inculpatele F. şi G. susţinând că motivarea dată de prima instanţă, în sensul că inculpatele ar fi încălcat legea dar au urmat o practică existentă în acea perioadă la nivelul O.C.P.I., putea constitui motiv de achitare doar dacă erau îndeplinite condiţiile cauzei justificative prevăzute de art. 21 C. pen. S-a arătat că această practică era dată de ordinul superiorului pe care inculpatele l-au respectat, însă el era vădit nelegal întrucât încălca dispoziţiile art. 20 şi 26 din Legea nr. 7/1996, nefiind astfel întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 21 alin. (2) C. pen. Pe de altă parte, s-a arătat că înscrisurile pe care s-a întemeiat prima instanţă, respectiv adresa A.N.C.P.I. nr. 24186 din 05.02.2007, care conţinea referiri la Anexa 19 privind tabloul de mişcare parcelară, nu cuprinde nicio menţiune referitoare la vreo notă privind trecerea imobilului dintr-o tarla în alta. S-a susţinut că celelalte înscrisuri invocate în hotărâre sunt ulterioare săvârşirii faptelor (adresa din 30.01.2009) sau nerelevante (cele referitoare la intabularea proprietăţilor lui O. şi N.). S-a arătat că instanţa trebuia să aibă în vedere doar dispoziţiile art. 13 din Ordinul nr. 634/2006 care nu prevedeau întocmirea niciunei note, nefiind reglementată nicio situaţie de mutare a amplasamentului, şi că, în realitate, în cauză era vorba despre modificarea limitelor proprietăţii, ceea ce atrăgea incidenţa dispoziţiilor din art. 18 şi 19 din Ordinul nr. 643/2006.

Totodată, s-a arătat că în cauză existau impedimente la înscriere care făceau inaplicabile pretinsele reglementări ale A.N.C.P.I., arătându-se că terenul care aparţinea lui S. - terenul din tarlaua x, parcela x - fusese înscris în Cartea funciară cu acelaşi amplasament care rezulta din actele de proprietate, astfel că acest imobil nu mai putea fi din nou înscris.

S-a susţinut că inculpatele F. şi G., erau obligate de lege să facă înscrierea în baza actului de proprietate şi din actele de proprietate, raportate la documentaţia cadastrală, rezulta că terenurile sunt diferite şi au localizări diferite, împrejurare pe care instanţa de fond a şi reţinut-o în privinţa inculpatei E., argumentaţia fiind valabilă şi pentru registratorul şi asistentul registrator.

Referitor la cel de-al doilea motiv care a stat la baza soluţiei de achitare, şi care vizează lipsa legăturii de cauzalitate, în sensul că prin activitatea inculpatelor Primăria Dumeşti nu a fost lipsită de terenul care a fost înscris în Cartea funciară, Parchetul a arătat că această legătură există, întrucât prin acţiunile lor inculpatele F. şi G. au contribuit la producerea prejudiciului pentru că, în lipsa intabulării terenului în Cartea funciară, nu era posibilă înstrăinarea acestuia şi astfel paguba nu s-ar fi produs.

Deşi a formulat apel şi în ceea ce o priveşte pe inculpata E., cu ocazia dezbaterilor parchetul a renunţat la criticile referitoare la soluţia dispusă cu privire la aceasta.

Analizând hotărârea în raport cu criticile formulate, Înalta Curte reţine că, în cauză, cadrul normativ incident este circumscris dispoziţiilor Legii nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 633/2006 şi ale Regulamentului privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Nr. 634 din 13 octombrie 2006.

Potrivit art. 59 din Legea nr. 7/1996, actele şi faptele juridice privind imobilele situate pe un teritoriu administrativ, pentru care nu s-au definitivat documentele cadastrului general, se vor înscrie în câte o carte funciară. În aceleaşi condiţii, se vor înscrie şi titlurile de proprietate emise în temeiul legilor funciare. La cererea de înscriere se va ataşa documentaţia cadastrală la care se referă înscrierea, întocmită de o persoană fizică sau juridică autorizată de Agenţia Naţională sau de oficiile teritoriale, după caz. Conţinutul documentaţiei cadastrale şi modul de întocmire al acesteia se stabilesc de către Agenţia Naţională.

Potrivit art. 62 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 633/2006, cu modificările şi completările ulterioare:

Conform art. 13 alin. (1) din Ordinul Nr. 634/2006, documentaţia pentru intabularea dreptului de proprietate asupra unui imobil neînscris în cartea funciară trebuia să cuprindă:

a) cererea de solicitare informaţii şi convenţie, conform anexei nr. 1;

b) cererea de recepţie şi înscriere, conform anexei nr. 2;

c) declaraţia pe proprie răspundere cu privire la înstrăinarea şi identificarea imobilului măsurat, conform anexei nr. 5;

d) descrierea lucrărilor topografice şi geodezice, întocmită conform anexei nr. 10;

e) plan de încadrare în zonă sc. 1:2000 - 1:5000, în mod excepţional, pentru imobilele de mari dimensiuni admiţându-se scara 1:10000, după caz;

f) plan de amplasament şi delimitare a imobilului sc. 1:200 - 1:5000, după caz - conform anexei nr. 11;

g) extras din planul parcelar avizat pentru conformitate de primar;

h) releveele sc. 1:50 - 1:500, după caz, pentru construcţiile care fac obiectul unor sarcini, construcţiile care au mai mulţi proprietari sau la solicitarea proprietarului conform anexei nr. 12;

i) tabel de mişcare parcelară cu indicarea situaţiei actuale din titlul de proprietate şi a situaţiei viitoare, cu atribuirea numărului cadastral pentru fiecare imobil din titlu conform anexei nr. 13;

j) măsurători efectuate în reţeaua de îndesire şi ridicare şi pentru ridicarea detaliilor topografice, prin metode clasice, prezentate conform anexei nr. 14 şi prin tehnologia GPS, prezentate conform anexei nr. 15;

k) calculul suprafeţelor;

l) descrierile topografice ale punctelor noi din reţeaua de îndesire şi ridicare;

m) dovada plăţii tarifelor pentru recepţie şi înscriere în cartea funciară;

n) actul de proprietate;

o) certificatul fiscal.

Prin adresa Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate imobiliară nr. 24186/05.02.2007, în vederea implementării corecte a Ordinului 634/2006 s-au comunicat Oficiilor de Cadastru, precizări privind modul de completare a unor anexe prevăzute de regulament precum şi conţinutul anexei reprezentând "tabel de mişcare parcelară" . În ceea ce priveşte terenurile, tabelul de mişcare parcelară (Fişa imobilului), care făcea parte din documentaţia cadastrală, cuprindea două rubrici în care trebuia prezentată "Situaţia din acte" şi "Situaţia actuală", existând obligativitatea completării unei note, în care să fie explicate "modificările intervenite cu privire la descrierea imobilului, constatate la teren faţă de situaţia din acte, dacă este cazul".

Conform art. 29 din Ordinul Nr. 633/2006, competenţa de a verifica şi recepţiona documentaţia cadastrală aparţinea inspectorului de specialitate din cadrul biroului teritorial, în cauză inculpata E. Astfel, potrivit textului acesta: a) verifică şi recepţionează documentaţiile cadastrale; b) atribuie numere cadastrale unice la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale; c) răspunde de buna gestionare a bazei de date, realizează actualizarea arhivei electronice constituite la nivelul biroului teritorial; d) întocmeşte referatul de completare, dacă este cazul; e) verifică din punct de vedere tehnic documentaţiile cadastrale ce i-au fost repartizate; f) pune la dispoziţia solicitanţilor informaţii necesare realizării documentaţiilor tehnice şi cadastrale; g) înaintează dosarul, asistentului-registrator căruia i-a fost repartizat; h) îndeplineşte, în limita funcţiei, orice alte atribuţii de serviciu, conform fişei postului.

Potrivit art. 10 din Regulamentul privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, recepţia cadastrală consta în:

a) verificarea conţinutului documentaţiei;

b) verificarea existenţei în baza de date ANCPI a persoanei autorizate care a întocmit documentaţia şi valabilitatea autorizaţiei;

c) verificarea concordanţei între persoana autorizată care a întocmit documentaţia, cea care solicită recepţia şi cea menţionată în declaraţia pe proprie răspundere întocmită conform anexei nr. 5;

d) localizarea amplasamentului imobilului în baza de date grafică, cu verificarea corectitudinii încadrării limitelor acestuia;

e) verificarea modului de calcul al suprafeţelor;

f) corespondenţa între atributele descriptive şi elementele grafice;

g) alocarea numărului cadastral în indexul cadastral, dacă documentaţia este corectă.

În cazul în care se consideră necesar, OCPI/ANCPI poate efectua verificări pe teren, cu privire la corectitudinea întocmirii documentaţiei de către persoana autorizată.

După alocarea numărului cadastral, consemnarea recepţiei documentaţiei cadastrale va consta în aplicarea parafei OCPI, conform anexei nr. 6.

(2) În cazul în care documentaţia este incompletă, se întocmeşte referatul de completare cu toate datele, documentele sau informaţiile care lipsesc sau care necesită refacere/modificare, împreună cu motivaţiile corespunzătoare, conform anexei nr. 7. Nu pot fi folosite ca motivaţii documente, date şi informaţii care nu au fost furnizate la cererea persoanei autorizate, de oficiul sau biroul teritorial. Referatul de completare se înaintează compartimentului de registratură din biroul teritorial în vederea transmiterii persoanei autorizate pentru rezolvare şi spre ştiinţă proprietarului, în termenul specificat expres în referat, cu adresă de înaintare conform anexei nr. 8. Acesta se va emite o singură dată pentru un dosar depus spre recepţie sau înscriere în cartea funciară.

(3) Documentaţia recepţionată se transmite de către angajatul căruia i s-a repartizat lucrarea, asistentului-registrator, iar în cazul dezlipirilor sau alipirilor persoanei autorizate sau beneficiarului.

(4) Dacă documentaţia nu a fost recepţionată datorită nerespectării prevederilor cu privire la convocarea pentru lămuriri sau depăşirii termenului stabilit prin referatul de completare, sau a fost întocmită incorect persoana care a verificat documentaţia completează nota de respingere din referatul de completare şi o transmite împreună cu documentaţia, asistentului-registrator în vederea întocmirii încheierii de respingere. Prin documentaţie întocmită incorect se înţelege:

a) integrarea imobilului în sistemul reţelei geodezice de referinţă şi ridicarea punctelor de detaliu pe bază de măsurători greşite;

b) calcule efectuate greşit;

c) neconcordanţe între detaliile topografice conţinute în planul de amplasament şi delimitare şi cele existente pe teren.

Potrivit art. 24. alin. (3) Ordinul Nr. 634/2006, răspunderea pentru atribuirea numărului cadastral, confirmarea suprafeţei rezultată din măsurători şi integrarea imobilului în baza de date revine specialistului care a efectuat recepţia cadastrală.

După recepţia cadastrală că şi alocarea numărului cadastral, documentaţia este transmisă asistentului-registrator şi ulterior registratorului. Acesta din urmă, potrivit art. 63 din Ordinul Nr. 633/2006, cercetează îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă ale cererii, potrivit art. 20 şi art. 48 din Legea nr. 7/1996.

Art. 20. - (1) Dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil.

(2) Drepturile reale se sting numai prin înscrierea radierii lor din cartea funciară, cu consimţământul titularului dreptului; acest consimţământ nu este necesar dacă dreptul se stinge prin moartea titularului dreptului sau prin împlinirea termenului arătat în înscriere; dacă dreptul ce urmează să fie radiat este grevat în folosul unei persoane, radierea se va face cu păstrarea dreptului acestei persoane.

(3) Hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă sau, în cazurile prevăzute de lege, actul autorităţii administrative va înlocui acordul de voinţă cerut în vederea înscrierii drepturilor reale, dacă sunt opozabile titularilor.

Art. 48. - (1) În cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplineşte următoarele condiţii:

a) este încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege;

b) indică numele părţilor;

c) individualizează imobilul printr-un identificator unic;

d) este însoţit de o traducere legalizată, dacă actul nu este întocmit în limba română;

e) este însoţit, după caz, de o copie a extrasului de carte funciară pentru autentificare sau a certificatului de sarcini ce a stat la baza întocmirii actului.

(2) Încheierea va cuprinde determinarea dreptului sau a faptului, indicarea numărului cadastral al imobilului şi al cărţii funciare, precum şi a părţii cărţii funciare în care urmează a se face înscrierea. De asemenea, se vor indica poziţiile ce au fost radiate şi numele celui în favoarea sau împotriva căruia s-au făcut înscrierile, indiferent de felul lor.

(3) În cazul în care identificarea cadastrală a imobilului nu este posibilă, pe baza datelor existente, vor fi folosite documentaţii cadastrale întocmite şi recepţionate conform prevederilor prezentei legi.

Înalta Curte reţine că, în cauză, documentaţia cadastrală a fost verificată de către inculpata E., instanţa de fond constatând faptul că aceasta şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, prin aceea că a recepţionat o documentaţie întocmită incorect, împrejurare ce putea fi observată din verificarea bazei de date grafice în care, din 02.02.2005, respectiv din 02.05.2007 erau înscrise terenurile numiţilor O. şi N. iar acestea nu se învecinau cu W., situaţie de fapt care nu a fost contestată în apel.

Examinând ansamblul dispoziţiilor legale şi regulamentare anterior expuse, Înalta Curte reţine că, după verificarea şi recepţia documentaţiei cadastrale efectuată de către specialistul în domeniu din cadrul OCPI Iaşi (singurul cu competenţe în acest sens), aceasta nu mai era supusă unei reverificării de către asistentul registrator şi registratorul de Carte Funciară.

Înalta Curte constată că exista un titlu de proprietate (nr. 50387/07.12.1994, emis de Comisia Judeţeană Iaşi, pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor) şi un certificat de moştenitor, iar acestea cuprindeau numele părţilor şi, urmare a recepţiei documentaţiei cadastrale, indica imobilul printr-un indicator unic, fiind îndeplinite condiţiile art. 48 alin. (1) din Legea nr. 7/1996.

Ceea ce se reproşează de către acuzare inculpatelor F. şi G. este faptul că au dispus prin Încheierea nr. 61702/16.07.2008, admiterea cererii şi înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al moştenitorilor familiei (...), deşi cunoşteau faptul că din titlul de proprietate şi din certificatul de moştenitor depuse rezulta un cu totul alt amplasament al terenului.

Referitor la neconcordanţa dintre amplasamentul din titlul de proprietate şi documentaţia cadastrală, Înalta Curte reţine că în cauză erau incidente şi dispoziţiile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, care statuau că, în cazul în care identificarea cadastrală a imobilului nu este posibilă, pe baza datelor existente, vor fi folosite documentaţii cadastrale întocmite şi recepţionate conform prevederilor prezentei legi. Potrivit legii (art. 59 teza finală), conţinutul documentaţiei cadastrale şi modul de întocmire al acesteia se stabileau de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Astfel cum s-a arătat anterior, prin art. 13 alin. (1) din Ordinul nr. 634/2006 Regulamentul privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, documentaţie cadastrală trebuia să cuprindă, printre altele, un extras din planul parcelar avizat pentru conformitate de primar precum şi un tabel de mişcare parcelară în cadrul căruia era necesar să se menţioneze "Situaţia din acte" şi "Situaţia actuală", existând obligativitatea completării unei note în care să fie explicate "modificările intervenite cu privire la descrierea imobilului, constatate la teren faţă de situaţia din acte, dacă este cazul".

Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că documentaţia cadastrală cuprindea un plan cu menţiunea "Vizat Primăria comunei Dumeşti. Amplasamentul indicat în prezenta schiţă coincide cu cel de la punerea în posesie, Tarlaua 12, parcela x" iar în partea superioară dreaptă era aplicată ştampila primarului comunei Dumeşti, peste aceasta fiind executată o semnătură ce imita semnătura martorului II., inginer în cadrul Primăriei comunei Dumeşti, în partea de jos a înscrisului existând menţiunea olografă care certifica:

"Corect terenul se află în T-12, P-146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5 şi 146/4/62", fiind aplicată ştampila persoanei fizice autorizate să întocmească documentaţii cadastrale L. De asemenea, documentaţia cadastrală cuprindea Fişa imobilului (Planul de mişcare parcelară) în care era prezentată "Situaţia din acte" şi "Situaţia actuală", existând următoarea notă:

"corect terenul se găseşte în tarlaua x, parcelele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5 şi 146/4/62 şi nu în tarlaua x, parcela x cum este trecut în titlul de proprietate numărul 50387/07.12.1994 şi în Certificatul de moştenitor nr. x/29.01.2007".

Înalta Curte constată că această stare de fapt nu era una izolată, la dosarul de urmărire penală, în cadrul probei cu înscrisuri, fiind depuse mai multe încheieri ale Oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară Iaşi, din perioada 2007 - 2008, prin care s-a dispus înscrierea în cartea funciară a unor imobile terenuri în cazul cărora tabelul de mişcare parcelară cuprindea menţiuni privind faptul că terenul se află într-o altă tarla decât cel menţionat în titlul de proprietate, toate provenind din comuna Dumeşti (ex. terenul corect se află în tarlaua x parcela x şi nu în tarlaua x parcela x cum este trecut în titlu de proprietate nr. x/1995 şi în Certificatul de moştenitor nr. x/2004- fila x; terenul corect se află în tarlaua x parcela x şi nu în tarlaua x parcela x cum este trecut în titlu de proprietate nr. x/1995 şi în Certificatul de moştenitor nr. x/2008, Contract de donaţie nr. x/2008; terenul corect se află în tarlaua x parcela x conform parcelării şi nu în tarlaua x parcela x cum este trecut în titlu de proprietate nr. x/1994 şi în contract de donaţie nr. x/2008; la identificarea corpului de proprietate, s-a constatat că acesta este situat pe teritoriul administrativ al comunei Dumeşti, şi nu pe Leţcani cum eronat este trecut în titlu de proprietate; terenul corect se află în tarlaua x parcela x şi nu în tarlaua x parcela x cum este trecut în titlu de proprietate nr. x/1994, contract de donaţie nr. x/1997, Sentinţa civilă nr. 8469/1996; terenul corect se află în tarlaua x parcela x şi nu în tarlaua x parcela x cum este trecut în contractul de donaţie nr. x/2007 etc).

Prin motivele de apel, dar şi cu ocazia dezbaterilor s-a susţinut de către parchet că documentaţia trebuia însoţită şi de o adresă emisă de către Comisia locală de fond funciar prin care să se confirme modificarea amplasamentului, ca urmare a modificării planului parcelar ulterior emiterii titlului de proprietate. Susţinerea parchetului are la baza adresa înregistrată sub nr. x/30.01.2009, din care rezultă că în situaţiile în care amplasamentul imobilului nu corespundea cu cel din titlul de proprietate şi cu cel consemnat în fişa de punere în posesie, nu corespundea cu cel indicat în tabelul de mişcare parcelară din documentaţia cadastrală, "pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate, cererea de înscriere va cuprinde în anexă titlul de proprietate, respectiv numărul de tarla şi numărul de parcelă din planul parcelar actualizat, avizat pentru conformitate de primar. În cuprinsul documentaţiei, persoana autorizată are obligaţia de a face corespondenţa dintre numărul de tarla şi numărul de parcelă din titlul de proprietate, respectiv numărul de tarla şi numărul de parcelă din planul parcelar actualizat, avizat de Oficiul de Cadastru şi publicitate imobiliară. Această menţiune se va face în planul de amplasament şi delimitare la rubrica "Observaţii" şi va fi însoţită de o adresă emisă de comisia locală prin care se confirmă modificarea amplasamentului imobilului, ca urmare a modificării planului parcelar, ulterior eliberării titlului de proprietate".

Înalta Curte reţine că, la solicitarea primei instanţe, prin Adresa nr. x/03.11.2016 Oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară Iaşi a comunicat că "până la data intrării în vigoare a Ordinului nr. 134/2009, potrivit dispoziţiilor Ordinului nr. 634/2006 al Directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară - care aprobă Regulamentul privind conţinutul, modul de întocmire şi recepţie a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, art. 13 alin. (1), "Documentaţia pentru intabularea dreptului de proprietate asupra unui imobil neînscris în carte funciară cuprinde… extras de plan parcelar avizat pentru conformitate de primar". Deci documentaţia nu era însoţită de un plan parcelar al întregii tarlale care să fie asumat de Comisia Locală de fond funciar şi de comisia judeţeană de fond funciar şi nici OCPI nu deţinea un astfel de plan care, mai mult decât atât, să fie recepţionat de instituţia noastră. În astfel de situaţii, răspunderea pentru corectitudinea întocmirii documentaţiei cadastrale şi corespondenţa acesteia cu situaţia din teren, precum şi pentru identificarea şi materializarea limitelor imobilului în concordanţă cu actele doveditoare ale dreptului de proprietate puse la dispoziţie de proprietar revinde persoanei autorizate care a întocmit documentaţia cadastrală". De asemenea, s-a arătat că "noţiunea de plan parcelar recepţionat de către oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară a fost introdusă prin pct. 4 alin. (2) din Ordinul directorului General al ANCPI nr. 134/2009 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind conţinutul şi modul de întocmire a documentaţiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 634/2006 care a fost publicat în M. Of. nr. 245/13.04 2009 şi a intrat în vigoare la data de 28.04.2009.

Înalta Curte constată, astfel, că până la intrarea în vigoare a Ordinului directorului general al A.N.C.P.I. nr. 134/2009, în cazurile de neconcordanţă cu privire la amplasament, nu erau prevăzută de lege sau regulament necesitatea înscrisurilor invocate de către Ministerul Public. Dispoziţiile A.N.C.P.I. privind conţinutul documentaţiei cadastrale şi modul de întocmire aveau, potrivit art. 59 teza finală din Legea nr. 7/1996, caracter obligatoriu, şi, în situaţia de neconcordanţă între "Situaţia din acte" şi "Situaţia actuală", exista obligativitatea ca planul de mişcare parcelară că cuprindă o notă în care să fie explicate "modificările intervenite cu privire la descrierea imobilului, constatate la teren faţă de situaţia din acte, dacă este cazul".

Ca atare, deşi exista o neconcordanţă între amplasamentul menţionat în titlul de proprietate şi cel din documentaţia cadastrală, aceasta era menţionată în planul de mişcare parcelară, exista viza Primăriei Comunei Dumeşti şi precizarea că amplasamentul coincide cu cel de la punerea în posesie şi menţiunea "Corect terenul se află în T-12, P-146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5 şi 146/4/62". Toate aceste înscrisuri, alături de restul actelor ce constituiau documentaţia cadastrală au fost supuse verificării consilierului din cadrul Serviciul Cadastru, care, prin recepţie a confirmat realitatea datelor privind localizarea amplasamentului imobilului în baza de date grafică şi corectitudinea încadrării limitelor acestuia, respectiv faptul că nu există neconcordanţe între detaliile topografice conţinute în planul de amplasament şi delimitare şi cele existente pe teren.

Înalta Curte constată că soluţia dispusă de inculpata E., de recepţie a documentaţiei cadastrale, exprimată prin aplicarea semnăturii a datei şi parafei cu denumirea instituţiei, concomitent cu alocarea numărului cadastral, prin care se atesta ca aceasta este conformă cu realitatea obiectivă potrivit evidenţelor OCPI avea un caracter determinant pentru admiterea cererii de intabulare. Conform art. 10 alin. (4) din Ordinul nr. 634/2006 dacă se întocmea o notă de respingere a documentaţiei aceasta era înaintată asistentului-registrator în vederea întocmirii încheierii de respingere.

De asemenea, astfel cum s-a arătat anterior, după alocarea numărului cadastral, registratorul nu mai verifica procedura anterioară (neavând competenţe în acest sens), responsabilitatea pentru atribuirea numărului cadastral, confirmarea suprafeţei rezultată din măsurători şi integrarea imobilului în baza de date revine specialistului care a efectuat recepţia cadastrală, potrivit dispoziţiilor regulamentare anterior menţionate (art. 24. alin. (3) Ordinul nr. 634/2006).

Înalta Curte constată că Ministerul Public nu contestă aceasta împrejurare, ba chiar o invocă în motivele de apel, în susţinerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata E. în infracţiunea de fals intelectual (cerere la care s-a renunţat cu ocazia dezbaterilor). Astfel, s-a arătat că prin alocarea de număr şi aplicarea pe documentaţie a vizei de recepţie se atesta conformitatea cu realitatea a conţinutului respectivelor înscrisuri, care recepţionate deveneau parte din evidenţa cadastrală a Oficiului. Semnarea, aplicarea ştampilei şi alocarea numărului cadastral, aveau, conform normelor speciale, semnificaţia confirmării corectitudinii localizării şi a indicatorilor din documentele prezentate, plan de mişcare parcelară şi plan de amplasament şi delimitare.

Ca atare, registratorul se afla potrivit art. 48 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 în faţa unei "documentaţii cadastrale întocmite şi recepţionate conform prevederilor prezentei legi", lege care abilita Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară să stabilească conţinutul documentaţiei cadastrale, inclusiv în situaţiile de neconcordanţă a datelor din teren cu cele din titlul de proprietate (anexa 13, devenită ulterior anexa 19 care conţinea planul de mişcare parcelară), astfel că nu existau impedimente pentru intabularea terenului conform localizării sale corecte.

Parchetul susţine că imobilul trebuia înscris în cartea funciară potrivit datelor din titlul de proprietate T 11, parcela x, însă aceasta ar fi însemnat, pe de o parte încălcarea legii, pentru că nu s-ar fi respectat documentaţia cadastrală, şi pe de altă parte, nici nu era posibilă, întrucât din această documentaţie recepţionată rezulta că terenul cu amplasamentul identificat în T 12 parcela x este unul şi acelaşi cu cel din titlul de proprietate.

De asemenea, invocându-se dispoziţiile art. 18 şi 19 din Ordinul nr. 643/2006 s-a arătat că era necesară o hotărâre definitivă şi irevocabilă de prin care se modificau limitele proprietăţii, impunându-se pronunţarea unei încheieri de respingere a cererii, întrucât era necesară modificarea titlului de proprietate.

Instanţa de apel constată că aceste dispoziţii nu erau incidente, întrucât se referă la situaţia înscrierii modificării limitei de proprietate (art. 18) şi a suprafeţei imobilului (art. 19), or, în cauză nu se punea o asemenea problemă, ci cea a neconcordanţei între datele menţionate în titlul de proprietate cu privire la amplasamentul terenului şi cele rezultate din măsurători, documentaţia necesara fiind cea prevăzută în art. 13 din acelaşi ordin.

Concluzionând, Înalta Curte reţine că inculpatele F. şi G. nu aveau atribuţii de verificare a documentaţiei cadastrale, iar înscrierea în Cartea funciară a imobilului cu datele din documentaţia recepţionată - chiar dacă acestea nu corespundeau cu cele din titlu, dar confirmau identitatea terenului întabulat cu cel din actul de proprietate - era impusă, nu de o simplă practică (astfel cum a apreciat prima instanţă), ci de dispoziţii ce aveau caracter obligatoriu, întrucât izvorau din lege, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară fiind singura competentă să stabilească condiţiile şi conţinutul documentaţie cadastrale şi modalitatea de rezolvare a acestor situaţii (art. 59 teza finală). Ca atare, Înalta Curte constată că nu se poate reţine o încălcare a dispoziţiilor legale în exercitarea atribuţiilor de serviciu, existând obligaţia registratorului de a avea în vedere documentaţia cadastrală recepţionată. Dacă dispoziţiile Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară referitoare la conţinutul Anexelor la Ordinul nr. 634/2006 şi al planului de mişcare parcelară corespundeau sau nu legii (împrejurare invocată de parchet) este o chestiune ce excede analizei în prezenta cauză (nefiind trimise în judecată persoanele care au emis o atare decizie), relevant fiind doar caracterul lor obligatoriu, având la bază dispoziţiile legale.

Nici în ceea ce priveşte latura subiectivă nu sunt îndeplinite condiţiile pentru reţinerea vinovăţiei inculpatelor, acestea acţionând în condiţiile în care aveau certitudinea, dată de recepţia documentelor cadastrale, asupra realităţii datelor privind localizarea imobilului, a corespondenţei cu baza de date grafică şi a corectitudinii încadrării limitelor acestuia, respectiv că imobilul din titlu de proprietate coincide cu cel identificat pe teren.

În plus, referitor la inculpata G. ce deţinut funcţia de asistent registrator, contrar celor reţinute de către prima instanţă, Înalta Curte constată că aceasta nu se afla în exercitarea unor atribuţii de serviciu prevăzute de legislaţia primară, funcţia de asistent registrator fiind total diferită de cea de registrator, atribuţiile sale de serviciu fiind reglementate în mod exclusiv în art. 27 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor de cadastru şi publicitate imobiliară, aprobat prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 633/2006. Admiterea sau respingerea cererii de intabulare sunt, potrivit legii (art. 48, 49 din Legea nr. 7/1996) în competenţa exclusivă a registratorului iar singura referire la asistenţii registratori din Legea nr. 7/1996 se regăseşte în art. 18 alin. (4) lit. g), atunci când reglementează una dintre condiţiile pentru a fi numit registrator, respectiv ca persoana să fi îndeplinit timp de 5 ani funcţia de asistent registrator.

Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în M. Of. nr. 517/08.07.2016, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 246 din C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii", decizia având ca efect sferei de incidenţă a infracţiunii în limitele constituţionale, respectiv: atribuţia de serviciu în exercitarea căreia se află făptuitorul şi pe care acesta o încalcă sau nu o îndeplineşte, trebuie să fie prevăzută expres de lege, noţiune înţeleasă ca act adoptat de Parlamentul României, sau ordonanţă (simplă sau de urgenţă) emisă de Guvernul României şi, totodată, actul îndeplinit în exercitarea atribuţiilor de serviciu să încalce o dispoziţie cuprinsă în legislaţia primară (care cuprinde legi adoptate de Parlamentul României sau ordonanţe, simple sau de urgenţă, emise de Guvernul României).

Rezultă, aşadar, că, şi din această perspectivă, a condiţiei ca subiectul activ al infracţiunii să se afle în exercitarea unor atribuţii de serviciu prevăzute de lege, nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate obiectivă a infracţiunii de abuz în serviciu în ceea ce o priveşte pe inculpata G.

În raport de considerentele anterioare, Înalta Curte apreciază că soluţia de achitare a celor două inculpate, deşi se fundamentează pe alte argumente decât cele reţinute de către instanţa de apel, este corectă din perspectiva temeiului de drept, criticile formulate de către Ministerul Public fiind nefondate. Concluzia anterioară determină aceeaşi soluţie şi pentru inculpaţii H., B. şi A. în sarcina cărora s-a reţinut participaţia penală sub forma instigării la săvârşirea de către inculpatele F. şi G. a infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. Constatarea împrejurării că fapta autorului nu este prevăzută de legea penală produce efecte şi în ceea ce-i priveşte pe participanţi, întrucât actele acestora nu constituie infracţiuni autonome, ci sunt indisolubil legate de cele de autorat, cărora le sunt subordonate.

IV. Asupra criticilor formulate de către Ministerul Public cu privire la soluţia pronunţată faţă de inculpata C. dar şi referitor la soluţiile pronunţate faţă de inculpaţii H. şi K. trimişi în judecată pentru o formă de participaţie secundară (instigare) la infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpatei anterior menţionate:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că inculpata C. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen. şi înşelăciune sub forma de participaţie a complicităţii, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în sarcina acesteia reţinându-se că, în calitate de notar public, la data de 21.07.2008, încălcându-şi cu intenţie atribuţiile de serviciu (deontologia profesiei notariale şi cu normele legale ce reglementează această activitate), a redactat şi a autentificat, prin Încheierea nr. 1990/2008, contractul de vânzare-cumpărare prin care martorul S. a vândut inculpaţilor H. şi K. terenul situat în tarlaua x, parcelele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5 şi 146/4/6, care în realitate aparţinea Primăriei comunei Dumeşti, judeţul Iaşi, cu consecinţa obţinerii unui folos pentru inculpaţii H. şi K., deşi din antecontract, din procura vânzătorilor şi din documentele ce dovedeau dreptul de proprietate al vânzătorilor reieşea un cu totul alt obiect al dreptului de proprietate. De asemenea, s-a reţinut că aceasta, în complicitate cu inculpaţii H. şi K., a urmărit să-l inducă în eroare pe cumpărătorul de bună-credinţă, persoana vătămată J., prin faptul că i-a prezentat acestuia ca adevărată o faptă mincinoasă, în sensul că l-a făcut pe acesta să creadă că va cumpăra un teren proprietate a inculpaţilor amintiţi, deşi cunoştea că terenul nu aparţine acestora, pentru a obţine astfel pentru sine folosul material al onorariului notarial, cauzându-i persoanei vătămate un prejudiciu în sumă de 125.000 de euro, bani pe care acesta i-a achitat pentru a achiziţiona terenul de la inculpaţi.

Instanţa de fond a dispus achitarea inculpatei C., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I şi teza a II-a C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. pentru complicitate la infracţiunea înşelăciune, stabilind în esenţă faptul că inculpata nu a cunoscut modificarea amplasamentului terenului, că s-a bazat cu bună credinţă pe documentaţia cadastrală recepţionată şi pe faptul că imobilul fusese intabulat în Cartea funciară, dar şi pe practica A.N.C.P.I. din acea perioadă, constatând astfel că nu există o încălcare imputabilă a atribuţiilor de serviciu şi, totodată, că nu a urmărit sau acceptat înşelarea persoanei vătămate J.

Motivele de apel ale parchetului vizează, pe de o parte, greşita reţinere a dispoziţiilor art. 38 alin. (1) C. pen. privind concursul real, arătându-se că în cauză infracţiunile au fost comise în concurs ideal, fiind incidente astfel dispoziţiile art. 38 alin. (2) C. pen., şi, pe de altă parte, greşita soluţie de achitare a inculpatei. În susţinerea celui de-al doilea motiv de apel, s-a arătat că inculpata C. a avut la dispoziţie antecontractul de vânzare-cumpărare, procura, documentele care atestau dreptul de proprietate al vânzătorului, declaraţia pe proprie răspundere a lui S., toate referindu-se la terenul din tarlaua T11, înscrisuri pe care inculpata era obligată să le examineze, potrivit art. 6 şi art. 45 din Legea nr. 31/1995. S-a susţinut că din examinarea acestor înscrisuri inculpata putea să observe configuraţia diferită a celor două terenuri, respectiv faptul că terenul din documentaţia cadastrală se învecina cu un singur drum la sud, spre deosebire de cel din titlul de proprietate care se învecina cu două drumuri la est şi la vest. Cu privire la latura subiectivă, s-a susţinut că şi în condiţiile în care exista o practică a O.C.P.I., inculpata, având calitatea de notar, avea obligaţia să verifice situaţia proprietăţii, relevantă cu fiind chiar menţiunea făcută de în contract, în sensul că părţile au arătat că acesta e amplasamentul corect al terenului şi îşi asumă că terenul e acolo unde se precizează în contract, menţiune ce ar fi fost făcută tocmai pentru ca aceasta să se acopere ulterior.

Referitor la complicitatea la infracţiunea înşelăciune, acuzaţie formulată în sensul că a urmărit să inducă în eroare partea civilă care urma să cumpere terenul, Parchetul a arătat că, deşi nu era cunoscut cumpărătorul final în momentul în care inculpata C. a autentificat contractul de vânzare-cumpărare, din probe rezultă că inculpaţii H. şi K. erau obişnuiţi ai cabinetului notarial, se ocupau cu vânzări cumpărări de terenuri, inculpata acceptând că aceştia vor putea înşela o altă persoană, pentru că, în mod constant, cei doi inculpaţi revindeau terenurile achiziţionate.

Analizând criticile formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte primul motiv de apel, Înalta Curte reţine că în cauză s-a pronunţat o soluţie de achitare, instanţa de fond raportându-se strict la dispoziţie legale în care au fost încadrate faptele prin rechizitoriu. Problema săvârşirii infracţiunilor în concurs real sau ideal poate fi analizată doar în condiţiile în care se constată că faptele pentru care a fost trimisă în judecată inculpata ar întruni condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă prevăzute de lege pentru a fi caracterizate ca infracţiunii. Ca atare, această critică nu poate fi analizată distinct, astfel cum a fost formulată, problema formei pluralităţii de infracţiuni fiind, aşa cum s-a arătat, subsecventă constatării existenţei acestora.

Referitor la fondul acuzaţiilor, cu privire la situaţia de fapt, Înalta Curte reţine următoarele:

La data de 19.06.2008, la Biroul Notarilor Publici asociaţi D. şi C., inculpaţii H. şi K. - pe de o parte în calitate de promitenţi cumpărători şi Z., DD., S. şi I. - în calitate de promitenţi - cumpărători au încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/2008 de către inculpata D., prin care coproprietarii terenului "cu suprafaţa totală de 1 ha, proprietatea noastră, situată în extravilanul comunei Dumeşti, judeţul Iaşi, teren categoria arabil, amplasat în cvartalul 11, parcela x" se obligau să-l vândă inculpaţilor H. şi K. la preţul de 40.000 RON (din care primiseră suma de 20.000 RON), până la termenul limită de 19.07.2008. În aceeaşi zi, inculpata D. a autentificat prin Încheierea nr. 1628/2008 procura specială notarială, prin care S. era împuternicit de către ceilalţi coproprietari să vândă inculpaţilor H. şi K. terenul din cauză.

La data de 02.07.2008, inculpata C. a autentificat declaraţia pe proprie răspundere dată de numitul S. în cuprinsul căreia a afirmat că împreună cu ceilalţi moştenitori este proprietar al terenului cu suprafaţa de 1 ha, situată în extravilanul comunei Dumeşti, judeţul Iaşi, amplasat în Tarlaua 11, parcela x, declaraţia fiind necesară la O.C.P.I. Iaşi - Biroul de Carte Funciară, în vederea intabulării terenului.

În perioada cuprinsă între 19.06.2008 şi 03.07.2008 documentaţia cadastrală a fost falsificată de către inculpatul B. prin reprezentarea terenului care făcea obiectul Titlului de proprietate nr. x/07.12.1994 emis de C.J.D.P.C. şi a Certificatului de moştenitor nr. x/29.01.2007 emis de BNP CC., ca fiind situat în extravilanul comunei Dumeşti, tarlaua x, parcela x, aceasta fiind depusă la 03.07.2008 la O.C.P.I. Iaşi în vederea intabulării dreptului de proprietate asupra terenului ce urma să fie vândut de către Z., DD., S. şi I.

Documentaţia cadastrală Iaşi a fost verificată de inculpata E., consilier în cadrul O.C.P.I., singura care, prin verificarea bazei de date grafice, putea constata că amplasamentul din titlul de proprietate nu coincide cu cel identificat în actele cadastrale, verificare ce s-a finalizat însă cu recepţia documentaţiei şi atribuirea numărului cadastral.

Ulterior, prin Încheierea nr. 61702/16.07.2008, în baza Titlului de proprietate nr. x/07.12.1994, emis de C.J.D.P.C., a Certificatului de moştenitor nr. x/29.01.2007 emis de B.N.P. CC. şi a declaraţiei autentificată sub nr. x/02.07.2008 în cadrul B.N.P. C., s-a admis cererea de înscriere şi s-a dispus înscrierea în Cartea Funciară nr. x a comunei Dumeşti, cu numărul cadastral x, a dreptului de proprietate asupra terenului, cu noul amplasament în Tarlaua nr. 12, parcelele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5 şi 146/4/6 pe numele Z., DD., S. şi I.

La data de 21.07.2018, inculpaţii H. şi K., precum şi martorul S. s-au prezentat la Biroul Notarilor Publici D. şi C. în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, aceasta având la dispoziţie toate actele necesare, respectiv titlul de proprietate, extrasul de carte funciară, procura prin care S. era împuternicit de către ceilalţi coproprietari să vândă inculpaţilor H. şi K. terenul din cauză, certificatul de neurmărire fiscală şi documentaţia cadastrală.

Bazându-se cu bună-credinţă pe realitatea datelor provenind de la instituţiile statului competente să verifice şi să stabilească localizarea exactă a imobilului care făcea obiectul tranzacţiei, inculpata C. a redactat contractul prin care S. (în nume propriu şi în calitate de reprezentant al celorlalţi coproprietari - în baza procurii autentificate anterior de notarul public D.), vindea inculpaţilor H. şi K. terenul situat în Tarlaua nr. 12, parcelele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5 şi 146/4/6, teren dobândit prin moştenire în baza Certificatului de moştenitor nr. x/29.01.2007 emis de BNP CC., şi parte prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, pentru care s-a eliberat Titlul de proprietate nr. x/07.12.1994 intabulat în Cartea funciară nr. x a comunei Dumeşti conform Încheierii de intabulare nr. 61702/2008 eliberat de Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară - Biroul de Carte Funciară.

Cu ocazia citirii contractului, martorul S. a sesizat faptul că amplasamentul terenului nu corespunde realităţii, însă nu a adus la cunoştinţa notarului public aceste împrejurări, motivându-şi atitudinea prin aceea că i-a fost teamă cu nu o să mai primească restul banilor.

În condiţiile în care părţile nu au avut niciun fel de obiecţii, arătând expres că forma şi amplasamentul terenului corespund celor din schiţa care însoţeşte documentaţia, prin Încheierea nr. 1990/2008 inculpata C. a autentificat contractul de vânzare-cumpărare.

Ceea ce i se reproşează inculpatei de către acuzare este faptul că, deşi în antecontractul de vânzare-cumpărare, în procură specială notarială, prin care S. era împuternicit de către ceilalţi coproprietari să vândă inculpaţilor H. şi K. terenul din cauză şi din documentele ce dovedeau dreptul de proprietate al vânzătorilor reieşea un cu totul alt obiect al dreptului de proprietate, a autentificat contractul de vânzare-cumpărare al unui alt teren care, în realitate, se afla în proprietatea comunei Dumeşti. Se invoca încălcarea dispoziţiilor art. 6 şi 45 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 6 din Legea nr. 36/1995, "notarii publici şi celelalte instituţii prevăzute la art. 5, care desfăşoară activitate notarială, au obligaţia să verifice ca actele pe care le instrumentează să nu cuprindă clauze contrare legii şi bunelor moravuri, să ceară şi să dea lămuriri părţilor asupra conţinutului acestor acte spre a se convinge că le-au înţeles sensul şi le-au acceptat efectele, în scopul prevenirii litigiilor.

În cazul în care actul solicitat este contrar legii şi bunelor moravuri, notarul public va refuza întocmirea lui.

Dacă înscrisul prezentat are un conţinut îndoielnic, iar notarul public nu poate refuza instrumentarea actului, va atrage atenţia părţilor asupra consecinţelor juridice la care se expun şi va face menţiune expresă în act.

Dacă partea se opune la inserarea menţiunii, notarul public va refuza întocmirea actului".

Totodată, conform art. 45 din aceeaşi lege, "notarul public are obligaţia să desluşească raporturile reale dintre părţi cu privire la actul pe care vor să-l încheie, să verifice dacă scopul pe care îl urmăresc este în conformitate cu legea şi să le dea îndrumările necesare asupra efectelor lui juridice.

De asemenea, el trebuie să ceară părţilor, ori de câte ori este cazul, documentele justificative şi autorizaţiile necesare pentru încheierea actului sau, la cererea acestora, va putea obţine el însuşi documentaţia necesară.

Actele din care rezultă drepturi ce urmează a fi supuse publicităţii mobiliare sau imobiliare se vor comunica de îndată, la locul unde se ţine această evidenţă, de notarul public, care va face şi demersurile necesare în numele titularilor pentru aducerea la îndeplinire a tuturor lucrărilor de publicitate. Se exceptează cazul în care părţile interesate vor cere în scris să îndeplinească ele însele formalităţile de mai sus.

În vederea îndeplinirii obligaţiilor ce-i revin potrivit alin. (2) şi (3), notarul public va avea acces liber la birourile de publicitate mobiliară şi imobiliară.

Notarul public nu poate refuza îndeplinirea actului notarial solicitat decât în condiţiile arătate la art. 6".

Înalta Curte constată că toate înscrisurile la care face referire Ministerul Public sunt anterioare întocmirii documentaţiei cadastrale şi ele au avut în vedere menţiunile din titlul de proprietate, întrucât actele s-au încheiat în mod exclusiv în baza acestuia, în condiţiile în care terenul nu fusese intabulat în Cartea funciară.

Înalta Curte constată, de asemenea, că toate datele de care dispunea inculpata C. şi care proveneau de la autorităţile legal competente să le emită, confirmau identitatea dintre terenul din Titlul de proprietate nr. x/07.12.1994 şi cel situat în Tarlaua nr. 12, parcelele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5 şi 146/4/6.

Astfel, documentaţia cadastrală evidenţia că măsurătorile topografice ale terenului nu corespund celor din titlul de proprietate şi că, în realitate, terenul se află în tarlaua x, parcela x şi nu în tarlaua x, parcela x. Primăria Dumeşti vizase pentru conformitate planul de amplasament şi delimitare a imobilului, cu menţiunea că "amplasamentul din schiţa coincide cu cel de la punerea în posesie tarlaua x parcela x". Realitatea acestei situaţii de fapt şi corespondenţa sa cu datele existente în baza de date grafică a O.C.P.I. Iaşi, respectiv corectitudinea încadrării limitelor amplasamentului imobilului era confirmată de viza existentă pe aceste înscrisuri, de verificare şi recepţie efectuată de către funcţionarul competent din cadrul A.N.C.P.I. - Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi. Imobilul care făcea obiectul Titlului de proprietate nr. x/07.12.1994 emis de C.J.D.P.C. fusese intabulat în Cartea funciară nr. x a comunei Dumeşti cu numărul cadastral x, acordat în urma recepţiei documentaţiei cadastrale.

Înalta Curte constată că nu existau motive pentru care inculpata să pună la îndoială realitatea acestor înscrisuri şi să verifice personal corespondenţa dintre vecinătăţile din titlul de proprietate şi cele constatate în urma măsurătorilor din teren, care fuseseră verificate şi confirmate de organul competent, A.N.C.P.I. - Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi, cu atât mai mult cu cât de la data emiterii titlului de proprietate până la data recepţiei documentelor cadastrale trecuse un interval de timp de aproximativ 14 ani, perioadă în care era normal ca atât în privinţa vecinătăţilor cât şi a categoriei de folosinţă, să existe diferenţe.

Probatoriul administrat în cauză (declaraţiile martorilor AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., încheierile Oficiului de cadastru şi publicitate imobiliară Iaşi, din perioada 2007 - 2008, prin care s-a dispus înscrierea în Cartea funciară a unor imobile terenuri în cazul cărora tabelul de mişcare parcelară cuprindea menţiuni privind faptul că terenul se află într-o altă tarla decât cel menţionat în titlul de proprietate) demonstrează şi faptul că în materia reconstituirii de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, la nivelul O.C.P.I. Iaşi au existat numeroase cazuri de neconcordanţe între amplasamentul terenului astfel cum era menţionat în titlul de proprietate şi cel real, rezultat în urma măsurătorilor cadastrale, emiterea greşită a titlurilor de proprietate în zona fiind des întâlnită în practică, astfel că situaţia din prezenta cauză nu era una singulară, de natură să ridice suspiciuni pentru notarul public.

Înalta Curte reţine că inculpata a sesizat diferenţa dintre cele două înscrisuri cu privire la amplasamentul terenului şi a pus în discuţia părţilor această împrejurare, în cuprinsul contractului existând menţiunea că vânzătorul cât şi cumpărătorii au verificat "forma şi amplasamentul terenului şi că acesta este în conformitate cu schiţele de plan cadastrale precum şi căile de acces la acest teren".

Parchetul, în lipsa oricărei dovezi din care să rezulte că inculpata C. cunoştea despre schimbarea frauduloasă a amplasamentului terenului, susţine că această menţiune a fost făcută de inculpată tocmai pentru a se apăra ulterior.

Înalta Curte constată că în cauză nu există probe care să susţină o asemenea concluzie şi că, dimpotrivă, dispoziţiile art. 6 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, pe care acuzarea susţine că le-ar fi încălcat, obligau notarul public să dea lămuriri părţilor asupra conţinutului acestor acte spre a se convinge că le-au înţeles sensul şi le-au acceptat efectele, în scopul prevenirii litigiilor.

Ca atare, Înalta Curte reţine că înscrisurile avute la dispoziţie şi a căror existenţă era obligatorie pentru încheierea contractului confirmau identitatea dintre terenul menţionat în Titlul de proprietate nr. x/07.12.1994 emis de C.J.D.P.C. şi cel identificat cu ocazia măsurătorilor în teren, intabulat în Cartea funciară nr. x a comunei Dumeşti cu numărul cadastral x, conferindu-i inculpatei certitudinea asupra acestei situaţii de fapt.

Acestea au fost circumstanţele în care inculpata a autentificat contractul de vânzare-cumpărare, actul, astfel cum rezulta din înscrisurile existente la dosar şi care proveneau de la instituţiile statului român competente, nefiind contrar legii pentru ca notarul public să refuze întocmire lui.

Înalta Curte constată, aşadar, neîntemeiate criticile formulate de Ministerul Public, în cauză nefiind întrunite condiţiile de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum în mod corect a statuat instanţa de fond. În aceste condiţii, nu se poate reţine nici săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu, astfel cum s-a solicitat prin cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către Ministerul Public.

Concluzia anterioară determină menţinerea soluţiei de achitare a inculpaţilor H. şi K. pentru instigare la abuz în serviciu prev. de art. 47 rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen., fără a mai fi necesară o analiză din perspectiva formei de participaţie a complicităţii, solicitată în apelul Parchetului.

În ceea ce priveşte complicitatea la infracţiunea de înşelăciune, astfel cum s-a arătat anterior, în cauză nu există nicio probă din care să rezulte că inculpata ar fi cunoscut faptul că amplasamentul terenului fusese schimbat şi că, în realitate, nu există concordanţă între terenul din titlul de proprietate şi cel intabulat în cartea funciară. Soluţia de achitare şi pentru această infracţiune este corectă, inculpata neacţionând cu intenţia de a-i ajuta pe coinculpaţii H. şi K. să o inducă în eroare pe partea civilă J., fără a mai aminti faptul că la momentul autentificării contractului de vânzare-cumpărare dintre S. şi H. şi K. nici nu se punea problema unei eventuale revânzări a terenului (inculpaţii aveau în coproprietate în jur de 27 de terenuri pe raza comunei Dumeşti).

V. Asupra apelului declarat de inculpata D. şi în ceea ce priveşte criticile formulate de Ministerul Public cu privire soluţia pronunţată faţă de această inculpată:

Soluţiile contestate în calea de atac sunt cele de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 rap. al art. 248¹ C. pen. şi de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. c) C. pen. şi art. 18 din Legea nr. 78/2000 (inculpată) şi cea de achitare pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi 4 C. pen. (Ministerul Public).

Înalta Cute reţine că inculpata D. a fost trimisă în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. referire la art. 5 alin. (1) C. pen., în sarcina acesteia reţinându-se că, în ziua de 28.11.2008, cunoscând cauza de nulitate absolută a actului, a redactat şi a autentific prin Încheierea nr. 3141/2008, contractul de vânzare-cumpărare prin care inculpaţii H. şi K. au vândut persoanei vătămate J. terenul situat în tarlaua x, parcelele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3,146/4/4, 146/4/5 şi 146/4/6, care în realitate aparţinea Primăriei comunei Dumeşti, judeţul Iaşi, fiind înscrise în Cartea funciară nr. x pe numele acestei primării, cu numărul cadastral x, în schimbul sumei de 125.000 de euro, deşi cunoştea faptul că vânzătorii nu au dobândit în mod legal dreptul de proprietate, neprezentând certificatul de atestare fiscală emis de autorităţile administraţiei publice locale iar la dosar nu a existat extras de carte funciară valid, prejudiciind astfel partea vătămată cu suma de 125.000 de euro şi obţinând un folos patrimonial în acelaşi cuantum pentru inculpaţii H. şi K. Astfel, actul îndeplinit defectuos este documentul redactat, despre care avea cunoştinţă că nu conţine date reale, situaţie aflată în evidentă contradicţie cu deontologia profesiei notariale şi cu normele legale care reglementează această activitate.

De asemenea, prin actul de sesizare, în sarcina inculpatei s-a reţinut şi complicitatea la săvârşirea de către inculpaţii H. şi K. a infracţiunii de înşelăciune. prev. de art. 48 alin. (1) cu referire la art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., prin aceea că a ajutat la inducerea în eroare pe persoanei vătămate J., în momentul încheierii actelor notariale, făcându-l pe acesta să creadă că va cumpăra un teren proprietate a inculpaţilor, deşi cunoştea că terenul nu aparţine acestora, pentru a obţine astfel pentru sine folosul material al onorariului notarial, cauzându-i persoanei vătămate un prejudiciu în sumă de 125.000 de euro, bani pe care acesta i-a achitat pentru a achiziţiona terenul de la inculpaţi.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. c) C. pen. şi art. 18 din Legea nr. 78/2000, acuzaţia adusă inculpatei a vizat inserarea în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 28.11.2008, autentificat prin Încheierea nr. 3141/2008, a menţiunii nereale că:

"taxele şi impozitele datorate către stat, până astăzi, data autentificării, au fost suportate de vânzători, aşa cum rezultă din certificatul fiscal eliberat de Primăria comunei Dumeşti".

Referitor la infracţiunea de abuz în serviciu, în sarcina inculpatei D. instanţa de fond a reţinut că a încheiat contractul de vânzare-cumpărare în prezenţa unei cauze de nulitate absolută şi a uneia de nulitate relativă, ce-i erau cunoscute. Dacă obţinerea unui extras de carte funciară nu reprezenta o problemă şi nu ar fi condus la împiedicarea tranzacţiei nici dacă el ar fi fost obţinut (acesta fiind obţinut la data de 03.12.2008), s-a arătat că solicitarea de către notar a unui certificat de neurmărire fiscală, obligatoriu, prevăzut sub sancţiunea nulităţii absolute a actului de vânzare-cumpărare, ar fi împiedicat încheierea tranzacţiei şi prejudicierea persoanei vătămate J. În acest sens s-a arătat că obţinerea certificatului fiscal pe numele vânzătorilor ar fi presupus înregistrarea acestora în rolul fiscal al comunei, fiind necesară depunerea actului prin care dobândiseră proprietatea, împreună cu documentaţia cadastrală falsă, funcţionarii primăriei putând afla astfel despre schimbarea amplasamentului terenului.

Apărarea inculpatei D. a susţinut că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii întrucât prejudiciul cauzat părţii civile nu este consecinţa lipsei certificatului de atestare fiscală. S-a arătat că lipsa acestui înscris putea prejudicia doar Primăria Comunei Dumei, în ipoteza în care taxele şi impozitele aferente imobilului nu erau achitate, însă nu a fost administrată nicio probă care să susţină o atare ipoteză. A fost invocată practica instanţelor în materie civilă, prin care s-a statuat că scopul certificatului de atestare fiscală este exclusiv acela de a asigura plata taxelor şi impozitelor aferente imobilului ce se înstrăinează, iar în condiţiile în care nu există asemenea datorii, nu se justifică nulitatea contractului. S-a mai susţinut că la anterior semnării contractului partea civilă deja achitase preţul imobilului, iar autentificarea actului în aceste condiţii nu a fost de natură să o prejudicieze.

Înalta Curte îşi însuşeşte întreaga situaţie de fapt stabilită de prima instanţă cu privire la circumstanţele în care inculpata D. a încheiat la data de 28 noiembrie 2008 contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2008, între inculpaţii H. şi K. în calitate de vânzători şi partea civilă J., respectiv faptul că notarul public nu a ascuns lipsa celor două înscrisuri - extrasul de carte funciară şi certificatul de neurmărire fiscală şi le-a propus amânarea tranzacţiei însă părţile au insistat să încheie actul, aducând diferite argumente, printre care cel mai puternic a fost virarea preţului în contul vânzătorilor, motiv pentru care notarul a acceptat încheierea contractului, înscriind în act menţiuni necorespunzătoare adevărului cu privire la extrasul de carte funciară şi la certificatul de neurmărire fiscală care nu existau. La această percepţie a contribuit şi persoana vătămată care a recunoscut că i-a prezentat inculpatei D. actele pe care reuşise să le obţină deja pe numele său în baza antecontractului de vânzare-cumpărare, Certificatul de urbanism nr. x/17.11.2008 eliberat de Consiliul Judeţean Iaşi şi Adresa nr. x/08.10.2008 emisă de Consiliul Judeţean - PUZ introducere teren în intravilan în scopul eliberării autorizaţiei de construcţiei pentru depozit de materiale de construcţii.

Ceea ce se reproşează, aşadar, inculpatei D. este faptul că nu a amânat încheierea contractului, pentru ca vânzătorii să obţină certificatul de neurmărire fiscală, situaţie care, în opinia primei instanţe, ar fi condus la aflarea faptului că locaţia terenului fusese schimbată, împrejurare ce ar fi împiedicat realizarea tranzacţiei.

În acest context, se impune precizarea că prejudiciul cauzat părţii civile este exclusiv consecinţa faptului că terenul cumpărat de la inculpaţii H. şi K. în realitate nu le aparţinea, şi nu a constatării nulităţii absolute a contractului, pe motiv de neplată a impozitului; dimpotrivă, cazul de nulitate absolută a fost invocat chiar de partea civilă pentru a obţine anularea contractului de vânzare-cumpărare după ce a aflat de situaţia reală a imobilului.

Ca atare, Înalta Curte va analiza în ce măsură se poate susţine existenţa unei legături de cauzalitate între lipsa certificatului fiscal la încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi prejudiciul înregistrat de partea civilă, ca urmare a achiziţionării unui teren care în realitate nu aparţinea inculpaţilor.

Cercetarea legăturii de cauzalitate presupune verificarea posibilităţii producerii prejudiciului în aceleaşi condiţii şi în acelaşi cuantum şi dacă certificatul de neurmărire fiscală ar fi fost prezentat notarului cu ocazia încheierii contractului.

Astfel cum rezultă din cele anterior prezentate, prima instanţă a reţinut că obţinerea acestui certificat ar fi condus la aflarea de către funcţionarii primăriei a faptului că amplasamentul terenului a fost schimbat, condiţii în care încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu ar mai fi fost posibilă.

Înalta Curte constată că materialul probator administrat în cauză nu susţine această concluzie.

În primul rând, instanţa de apel are în vedere adresa din 18.03.2014, prin care, la solicitarea Ministerului Public, Primăria Dumeşti a comunicat faptul că "în cadrul compartimentului financiar contabil, cetăţenii sunt înregistraţi la impozit cu suprafaţa de teren, nu cu amplasamentul".

De asemenea, din declaraţiile martorilor VV., lucrător la Serviciul de Impozite şi Taxe din cadrul Primăriei Comunei Dumeşti, însărcinată cu emiterea certificatelor de neurmărire fiscală şi WW., referent în cadrul Primăriei Comunei Dumeşti, care avea printre atribuţii înscrierea proprietarilor în Registrul de rol agricol al Primăriei Dumeşti, Înalta Curte reţine că motivul pentru care cele două au refuzat emiterea certificatului fiscal şi a adeverinţei de rol agricol era legat de faptul că au fost anunţate despre împrejurarea că terenul are probleme. "Inginerul II. mi-a precizat că terenul cumpărat de H. şi K. are probleme"(declaraţie VV.), martora arătând în cursul judecăţii că "la noi dacă vine cineva cu un titlu de proprietate suntem obligaţi să îl înregistrăm în registrul de rol fiscal, să calculăm şi să stabilim dacă are datorii sau nu, impozitul (...). Nu este treaba mea să ştiu unde sunt terenurile". În acelaşi sens este şi declaraţia martorei WW. care a arătat că după vânzarea terenului de către S., după o perioadă de timp "au venit noii proprietari să ceară adeverinţa. Nu s-a eliberat adeverinţă pe numele noilor proprietari pentru că cineva, nu mai ştiu cine, cred că de la primărie, mi-a spus că sunt probleme, aşa că nici eu nu am eliberat adeverinţa şi nici colega mea care lucra la Rolul fiscal. Dacă nu eram avertizată puteam să eliberez adeverinţa noilor proprietari pe baza actului de vânzare-cumpărare încheiat cu Marcu şi cu ceilalţi proprietari (...) nu îmi amintesc numele persoanei care m-a avertizat. Ştiu că a fost rumoare, oricum şi a apărut dispoziţia verbală a primarului de a nu elibera adeverinţa (...). Adeverinţa la care am făcut referire îmi era solicitată de K. şi de H., nu îmi amintesc care dintre ei a venit, însă adeverinţa era solicitată în baza contractului de vânzare-cumpărare dintre ei şi (...)".

Înalta Curte reţine că inculpaţii H. şi K. nu s-au deplasat la Primăria Dumeşti pentru obţinerea certificatului de neurmărire fiscală imediat după încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu partea civilă, ci ulterior, la începutul anului 2010, după sesizarea organelor de urmărire penală (în contextul în care inculpata D. le cerea depunerea certificatului, faţă de împrejurarea că trebuia să răspundă solicitării parţii civile), şi când situaţia modificării amplasamentului terenului a devenit cunoscută la nivelul Primăriei Dumeşti ca urmare a demersurilor numitei V. care solicita reconstituirea dreptului de proprietate pe aceeaşi suprafaţă de teren T12, parcela x şi reclama lucrările de terasare a terenului ce fuseseră demarate de către partea civilă J.

Martora QQQ., fiica lui V. (decedată în anul 2010), a arătat că la începutul anului 2009, au constatat că pe o parte din suprafaţa de teren pe care o aveau în posesie încă din anul 1991 (0,5 ha) şi pentru care încă din anul 2003 depuseseră acte în vederea emiterii titlului de proprietate se efectuează lucrări de terasare, "ne-am deplasat la sediul primăriei Dumeşti unde am constatat că pe un geam este afişat un document din care rezulta că o persoană pe numele J. a depus un document în vederea obţinerii unui certificat de urbanism pentru efectuarea de lucrări pe terenul nostru".

Ca atare, Înalta Curte constată că pentru eliberarea certificatului de neurmărire fiscal, chiar dacă aceasta presupunea prezentarea titlului de proprietate, angajaţii primăriei nu făceau absolut niciun fel de verificări în privinţa amplasamentului terenului, astfel că, înscrierea fiscală a imobilului nu putea conduce la aflarea despre schimbarea amplasamentului.

Înalta Curte reţine şi faptul că în perioada cuprinsă între încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare (15.09.2008) şi cea a contractului de vânzare-cumpărare din 28 noiembrie 2008, partea civilă, în baza actelor înmânate de inculpaţii H. şi K. printre care şi documentaţia cadastral (declaraţie parte civilă), a făcut o serie de demersuri la Primăria Dumeşti, în vederea obţinerii autorizaţiilor necesare edificării construcţiei ce intenţiona să ridice. În baza acestor acte, la cererea părţii civile J., prin adresa din 15.10.2008 Primăria Comunei Dumeşti, având în vedere terenul identificat prin "plan de încadrare în zonă" a emis un aviz favorabil în scopul "elaborare PUZ, introducerea teren în intravilan pentru construire depozit materiale de construcţii, atelier prefabricate construcţii şi instalaţii şi dotări aferente" (semnat de primarul localităţi Dumeşti, secretarul primăriei şi arhitectul şef, martorul RRR.). Înalta Curte constată că nici măcar cu ocazia emiterii acestui aviz, când se verifica într-adevăr titlul de proprietate şi amplasarea terenului unde se dorea edificarea unei construcţii, funcţionarii competenţi nu realizat faptul că amplasamentul terenului fusese modificat. Ca atare, cu atât mai puţin, acest lucru putea fi făcut cu ocazia înregistrării fiscale şi emiterii certificatului de atestare fiscală, când nu se efectuau niciun fel de verificări sub acest aspect, martorele arătând că singurul motiv pentru care au refuzat emiterea acestuia a fost faptul că li s-a atras atenţia să nu elibereze adeverinţa întrucât terenul avea probleme, în contextul în care primăria formulase o plângere penală cu privire la situaţia acelui imobil.

Înalta Curte reţine că procedura descrisă de martore este în concordanţă cu dispoziţiile art. 113 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale, la solicitarea contribuabilului şi se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidenţa pe plătitor a organului fiscal competent şi cuprinde creanţele fiscale exigibile, existente în sold în prima zi a lunii următoare depunerii cererii, denumită lună de referinţă.

În raport de materialul probator anterior expus, Înalta Curte reţine că amânarea de către inculpata D. a momentului încheierii contractului, până la primele zile lucrătoare (începând cu 2 decembrie 2007 când inculpaţii puteau obţine actul fiscal) nu împiedica producerea prejudiciului, întrucât pentru eliberarea certificatului era suficientă simpla înregistrare fiscală, pe de o parte, compartimentul financiar contabil nefiind competent să facă niciun fel de verificări în privinţa valabilităţii titlului de proprietate sau a identificării amplasamentului terenului (fiind necesar doar să fie pe raza localităţii) şi, pe de altă parte, nici în fapt acestea nu se realizau, eliberarea înscrisului fiind făcută automat, după înregistrarea contractului de vânzare-cumpărare.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine existenţa unei legături de cauzalitate între lipsa, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, a certificatului de neurmărire fiscală şi prejudiciul înregistrat de către partea civilă J. rezultat în urma achiziţionării unui teren care, în realitate, avea un alt amplasament. Prejudiciul s-ar fi produs în acelaşi condiţii şi în acelaşi cuantum şi dacă contractul s-ar fi încheiat şi în prezenţa actului fiscal, acesta nefiind consecinţa încălcării de către notarul public a dispoziţiilor art. 259 alin. (6¹) din Legea nr. 573/2003 privind Codul fiscal, ci a inducerii în eroare a părţii civile de către inculpaţii.

În aceste circumstanţă, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 248¹ C. pen. din 1969 sub aspectul laturii obiective, respectiv a legăturii de cauzalitate ce trebuie să existe între elementul material şi urmarea imediată, astfel că în baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. va dispune achitarea inculpatei pentru această infracţiune.

Soluţia de achitare produce consecinţe directe şi în ceea ce priveşte încadrarea juridică dată infracţiunilor în legătură cu o infracţiunea de corupţie prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000, respectiv cea ce uz de fals prev. de art. 291 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 17 alin. (1) lit. c) şi art. 18 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi cea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 17 alin. (1) lit. c) şi art. 18 din Legea nr. 78/2000, în cauză nemaifiind incidentă forma agravată prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 78/2000.

Ca atare, în baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. va dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de uz de fals în formă continuată prev. de art. 291 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 17 alin. (1) lit. c) şi art. 18 din Legea nr. 78//2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în infracţiunea de uz de fals în formă continuată prev. de art. 291 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, respectiv din infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 17 alin. (1) lit. c) şi art. 18 din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. din 1969.

În ceea ce priveşte infracţiunea de uz de fals în formă continuată prev. de art. 291 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 faţă de care prima instanţă a dispus o soluţie de încetare a procesului penal urmare a constatării împlinirii termenului de prescripţie specială a răspunderii penale (soluţie necriticată), aceeaşi soluţie urmează a fi pronunţată şi de către instanţa de apel, în baza aceluiaşi temei juridic, art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen. din 1969, modificarea limitelor de pedeapsă urmare a înlăturării formei agravate a infracţiunii nedeterminând un termen de prescripţie mai redus (de 7 ani şi 6 luni, care a început să curgă de la data ultimei acţiuni, respectiv de la 26.07.2010).

Referitor la infracţiunea de fals intelectual, apărările de inculpată în formulate în faţa instanţei de apel vizează lipsa de vinovăţie, aceasta susţinând faptul că menţiunile privind existenţa certificatului fiscal şi a extrasului de Carte funciară existau în formularul tipizat al oricărui contract şi că din eroare aceste fraze nu au fost şterse.

Înalta Curte nu poate primi aceste apărări, fiind contrazise de restul materialului probator administrat, din care rezultă, aşa cum s-a arătat, că asupra problemei privind necesitatea certificatului de atestare fiscală şi a extrasului de Carte funciară valabil (în cauză exista un extras de carte funciară valabil pentru data de 14 noiembrie 2008, când părţile programaseră iniţial încheierea tranzacţiei) au existat numeroase discuţii, inculpata D. acceptând să autentifice contractul de vânzare-cumpărare în condiţiile în care persoana civilă i-a prezentat actele pe care reuşise să le obţină deja pe numele său în baza antecontractului de vânzare-cumpărare (respectiv Certificatul de urbanism nr. x/17.11.2008 eliberat de Consiliul Judeţean Iaşi şi Adresa nr. x/08.10.2008 emisă de Consiliul Judeţean - PUZ introducere teren în intravilan în scopul eliberării autorizaţiei de construcţiei pentru depozit de materiale de construcţii) şi părţile susţineau că preţul fusese deja achitat.

Totodată menţiunea privind faptul că "taxele şi impozitele datorate către stat, până astăzi, data autentificării, au fost suportate de vânzători, aşa cum rezultă din certificatul fiscal eliberat de Primăria Dumeşti (...)" nu poate constitui o frază tipizat care a rămas din eroare în conţinutul contractului, în condiţiile în care în cadrul acesteia se făcea referire expresă la Primăria Dumeşti.

În realitate, menţiunile privind existenţa certificatului de atestare fiscală şi a extrasului de Carte funciară au fost introduse întrucât erau obligatorii pentru încheierea contractului, inculpata D. bazându-se, astfel cum a şi recunoscut, pe faptul că niciuna dintre părţi nu ar fi avut interesul să solicite constatarea nulităţii absolute a contractului dar şi pe aceea că, fiind în posesia originalului tuturor exemplarelor actelor de proprietate a terenului care urma să fie înstrăinat (întrucât încheierea contractului de vânzare-cumpărare fusese programată anterior pentru data de 14 noiembrie, dată pentru care obţinuse un certificat de sarcini), nu exista posibilitatea ca un alt notar să solicite extrasul de Carte funciară.

Înalta Curte constată, aşadar, că respectivele menţiuni despre care apărarea nu contestă faptul că nu corespund adevărului, nu au fost făcute din culpă, ci dimpotrivă, cu intenţie directă, pentru a crea aparenţa îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru încheierea contractului.

În cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual atât sub aspectul laturii obiective cât şi a celei subiective, însă, în raport de data la care a fost comisă fapta, 28 noiembrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, aceasta nemaiputând fi angajată. Astfel, faţă limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea de fals intelectual (6 luni - 5 ani), termenul de prescripţie generală prevăzut de art. 122 lit. d) C. pen. din 1969 este de 5 ani, iar conform art. 124 C. pen., în forma anterioară modificării prin art. I pct. 3 din Legea nr. 63/2012, pentru a interveni prescripţia specială a răspunderii penale (întrucât termenul de prescripţie generala a suferit mai multe întreruperi) este necesar ca acest termen să fie depăşit cu încă jumătate. Ca atare, rezultă că termenul de prescripţie este de 7 ani şi 6 luni şi acesta s-a împlinit la data de 27 mai 2015, astfel că în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen. din 1969, urmează a se dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei D. sub aspectul infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. din 1969.

În aceste circumstanţe, în mod evident nu se mai impune o analiză a motivului de apel formulat de Ministerul Public care viza nelegalitatea pedepsei aplicată inculpatei pentru această infracţiune.

În ceea ce priveşte cel ce-al doilea motiv de apel al Ministerului Public, Înalta Curte reţine că se critică soluţia de achitare a inculpatei D. sub aspectul complicităţii la infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. din 1969. S-a arătat că, modul în care inculpata a acţionat, acceptând să încheie contractul de vânzare-cumpărare în lipsa unor acte care erau obligatorii, împrejurare coroborată cu datele rezultate din convorbirile telefonice din 15 ianuarie 2010 (purtată între inculpaţii H. şi K., care susţin că inculpata a luat bani din ambele părţi) şi 18 ianuarie 2010 (dintre inculpaţii D. şi H., în care aceasta arată că l-a atenţionat în mod repetat şi să-i fie învăţătura de minte şi "că de acum o să am şi eu un client foarte corect") demonstrează faptul că inculpata D. cunoştea faptul că inculpaţii H. şi K. vând un teren care nu le aparţine.

Înalta Curte constată că prima instanţă a dispus achitarea inculpatei în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a-II-a C. proc. pen. reţinând că nu există probe din care să rezulte că acesta ar fi cunoscut faptul că inculpaţii H. şi K. nu au dobândit în mod legal dreptul de proprietate asupra terenului amplasat în extravilanul Comunei Dumeşti, tarlaua x parcela x pe care l-au vândut părţii civile J., astfel că aceasta nu a acţionat cu intenţie în scopul inducerii în eroare a acestuia din urmă. S-a arătat că, din convorbirile telefonice purtate de inculpaţi în ianuarie 2010, rezultă că la începutul anului 2010, la debutul cercetărilor din prezenta cauză, inculpata D. a realizat care este situaţia reală a vânzării şi că inculpatul H. l-a înşelat pe J., reproşându-i că "ai câştigat 125.000 de euro" şi avansându-i posibilitatea constatării nulităţii absolute a contractului cu consecinţa restituirii preţului, variantă neacceptată de inculpat.

Analizând materialul probator administrat, din perspectiva invocată în calea de atac a Ministerului Public, respectiv a circumstanţelor în care contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat, Înalta Curte reţine că părţile s-au prezentat la notariat în a doua parte a zilei de 28 noiembrie 2008, vinerea, urmată de mai multe zile nelucrătoare prilejuite de sărbătoarea zile naţionale, fără o programare prealabilă, după ce anterior se nu s-au prezentat la data stabilită (14 noiembrie) şi ambele au insistat în semnarea contractului la acel moment, deşi inculpata D. le-a adus la cunoştinţă lipsa certificatului de atestare fiscală şi a extrasului de carte funciară. Inculpatul H. invoca existenţa unui alt client, susţinând că va aduce actul fiscal pe data de 2 decembrie 2008, iar partea civilă plata preţului şi demersurile realizate până la acel moment în baza antecontractului de vânzare-cumpărare, în scopul obţinerii autorizaţiei de construire a unui depozit de materiale de construcţii, prezentându-i inculpatei D. actele obţinute deja pe numele său.

Deşi cu ocazia audierii, partea civilă J. a susţinut că inculpata D. s-a limitat să semneze contractul şi că nu au existat discuţii referitoare la lipsa unor acte, Înalta Curte constată că probatoriul administrat infirmă aceste susţineri, martorele UU. şi NNN., angajate ale biroului notarial şi prezente la momentul semnării contractului, confirmând apărările formulate de inculpata D.

Astfel, martora UU., secretara inculpatei a arătat că "la 28.11.2008 părţile s-au prezentat la birou spunând că vor să semneze contractul. Dna notar mi-a cerut dosarul în care se aflau actele de proprietate şi draft-ul contractului. Am precizat în prezenţa părţilor că lipsesc certificatul de rol şi certificatul de neurmărire fiscală ce trebuiau aduse de le Primăria Dumeşti. Doamna notar a rugat părţile să amâne semnarea contractului la 02.12.2008 pentru că urma week-end-ul şi luni era 1 decembrie, zi liberă, iar eu nu aveam de unde să iau extrasul de la cadastru, fiind zi liberă. Ambele părţi, vânzătorul şi cumpărătorul au insistat pentru semnarea contractului în acea zi. Dl. J. a insistat că nu este nevoie de certificat de rol şi de certificatul de neurmărire fiscală întrucât dlui se află în posesia unor acte. A prezentat doamnei notar o mapă ce conţinea un proces-verbal de bornare a terenului din 28.11.2008, întocmit în prezenţa unui inginer de cadastru, ordinul de virare a preţului, iar preţul nu era unul oarecare, certificat de urbanism pe numele J. şi adresă emisă de primăria Dumeşti care solicita eliberarea certificatului de urbanism. Dl. J. a insistat că el a plătit preţul, iar cele două acte nu sunt importante, a devenit agitat şi a spus că el nu pleacă până nu încheie contractul de vânzare-cumpărare. (…)

Întrebare: La încheierea contractului dintre dl. H. şi dl. K. şi dl. J. s-a discutat despre faptul că durata extrasului de carte funciară era expirat? Răspuns: Da. S-a discutat. Eu nu am avut timp să scot alt extras pentru că părţile au venit la ora prânzului şi programul la primirea unei cereri la Cartea Funciară era până la ora 13, sau 13,30 - 14,00. De aceea dna notar i-a rugat să amâne semnarea pentru 2 decembrie. Întrebare:La momentul redactării actului partea civilă J. a insistat să se înscrie vreo menţiune? Răspuns: Da. A cerul să menţionăm în contractul v-c procesul-verbal de bornare a terenului întrucât fusese în aceeaşi zi la teren cu un inginer de cadastru" .

Declaraţia martorei NNN. este în acelaşi sens: "eram prezentă şi îmi amintesc faptul că cei trei au venit la finalul programului, fără a exista o programare. Era o zi de vineri şi urmau multe zile libere, fiind o sărbătoare legală. La această discuţie, erau prezente şi toate celelalte colege, angajatele biroului. Biroul nostru este un birou destul de mare care comunică cu biroul doamnei notar, uşile fiind deschise tot timpul, din motive de securitate. Am asistat la discuţia lor pentru că fiind vineri după-amiază eram oarecum nemulţumite de faptul că ne ţine peste program. Actul, care era un contract de vânzare-cumpărare ar fi trebuit să se semneze la jumătatea lunii noiembrie, cred că pe 14. Actul a fost pregătit pentru acea dată de 14 noiembrie însă, părţile nu s-au prezentat. Părţile au venit la finalul zilei de vineri, 28 noiembrie şi au solicitat încheierea actului pe motiv că, din spusele dl. GGG., s-ar fi achitat preţul integral al vânzării. Din câte îmi amintesc, era o sumă considerabilă. Ştiu că doamna notare le-a spus faptul că nu are extras de carte funciară valabil întrucât expirase cel pe care îl pregătisem pentru data de 14 noiembrie şi de asemenea, că nu există certificat fiscal. Cu toate acestea, părţile au insistat să semneze în acea zi. Dl. GGG. ne-a spus că există pe numele lui pentru acel teren deja eliberat un certificat de urbanism, lucru care m-a mirat întrucât, nefiind proprietar, nu era posibilă emiterea acestui certificat. Acest lucru întărea faptul că domnul GGG. a fost la Primărie şi se înregistrase acolo. Mie, personal, nu mi-a arătat certificatul de urbanism, însă, i l-a prezentat doamnei notar. Îmi amintesc că GGG. a menţionat faptul că a fost cu cineva pentru înţăruşarea terenului şi identificarea lui în spaţiu. De asemenea, a achitat taxele. Doamna notar le-a explicat de ce era necesar certificatul fiscal şi extrasul de carte funciară care expirase la acea dată. Dl. H. a promis că va aduce în prima zi lucrătoare certificatul fiscal. Noi, în prima zi lucrătoare, adică pe 2 decembrie, am obţinut extrasul de carte funciară iar pe data de 3, actele au fost depuse la cadastru pentru intabulare. Dl. GGG. a insistat cu încheierea contractului. Din câte îmi amintesc, nu a justificat altfel decât prin aceea că achitase deja preţul imobilului" .

Înalta Curte constată că împrejurările relatate de către cele două martore şi de inculpată se coroborează cu înscrisurile existente la dosar din care rezultă că, într-adevăr, partea civilă a făcut anterior încheierii contractului demersuri în vederea obţinerii actelor necesare introducerii terenului în intravilan (avizul favorabil obţinut de la primăria Dumeşti pentru eliberarea certificatului de urbanism - adresa din 15.10.2008, Certificatul de urbanism nr. x din 17.11.2008 eliberat de Consiliul Judeţean Iaşi), acte de existenţa cărora acestea nu puteau cunoaşte decât dacă s-ar fi discutat, astfel cum au susţinut, cu ocazia încheierii contractului. De altfel, şi partea civilă a recunoscut în faţa instanţei de fond că la momentul încheierii contractului i-a comunicat notarului faptul că a obţinut actele respective, i le-a arătat şi au fost făcute fotocopii pentru a fi păstrate la dosarul notarial. Discuţiile privind necesitatea amânării încheierii contractului în vederea obţinerii celor două acte sunt confirmate şi de către inculpaţii H. şi K., H. arătând că a promis că va aduce certificatul fiscal în prima zi lucrătoare.

Un alt element care întăreşte faptul că a existat o discuţie despre lipsa certificatului de atestare fiscală este reprezentat chiar de atitudinea părţii civile, care, după demararea cercetărilor în cauză, la data de 15 ianuarie 2010 a solicitat cabinetului notarial eliberarea unei copii "de pe certificatul de neurmărire fiscală care a stat la baza încheierii actului de vânzare-cumpărare", fiind astfel evident că avea cunoştinţă că un asemenea act nu a existat, demersul său fiind în mod clar orientat spre dovedirea acestui aspect.

De asemenea, Înalta Curte reţine că preţul a fost achitat anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi prezentării părţilor la notar, în cauză nefiind instituit privilegiul vânzătorilor asupra preţului, ci, dimpotrivă, în cuprinsul contractului există menţiunea expresă a primirii preţului de 125.000 euro, "prin virament bancar în contul nr. x deschis la SSS. pe numele H. astăzi data autentificării prezentului contract, astfel încât cumpărătorul intră în stăpânirea de drept şi de fapt asupra terenului cumpărat, de astăzi data autentificării prezentului contract".

Ca atare, acestea au fost circumstanţele în care inculpata a acceptat să autentifice contractul de vânzare-cumpărare la data de 28.11.2008, argumentul încasării deja a preţului de către vânzători fiind unul decisiv, iar insistenţa cumpărătorului sub acest aspect fiind justificată.

În ceea ce priveşte lipsa unui extras de Carte funciară valabil la acel moment, Înalta Curte reţine apărările inculpatei D. în sensul că era în posesia tuturor exemplarelor actelor de proprietate ale inculpaţilor H. şi K. întrucât încheierea contractului fusese programată anterior, la data de 14 noiembrie (partea civilă renunţând să se prezinte din cauza cursului de schimb nefavorabil, astfel cum recunoaşte) şi astfel că nu era posibilă obţinerea unui extras de carte funciară de către un alt cabinet notarial. În plus, aşa cum au arătat şi martorele la care s-a făcut anterior referire, inculpatul H. era client al cabinetului notarial de aproximativ 16 ani şi nu crease niciodată niciun fel de probleme, astfel că se bucura de încredere. De altfel, extrasul de carte funciară a fost obţinut de către Biroul notarial în prima zi lucrătoare, respectiv la data de 2 decembrie 2008, la 3 decembrie 2008 imobilul fiind înscris în Cartea funciară pe numele cumpărătorului J.

Referitor certificatului fiscal inculpata a arătat că, în contextul plăţii preţului, a apreciat că niciuna dintre cele două părţi nu avea interesul să ceară constatarea nulităţii absolute a contractului şi că inculpatul H. a susţinut că îl va aduce pe data de 2 decembrie 2008, în prima zi lucrătoare.

Înalta Curte constată că, deşi este neîndoielnic că inculpata a autentificat contractul de vânzare-cumpărare în lipsa înscrisurilor arătate anterior, aceasta a adus la cunoştinţa părţilor respectivele împrejurări, şi, din absolut nicio probă nu rezultă nici măcar la nivel de indiciu, faptul că ar fi cunoscut situaţia reală a terenului, respectiv că amplasamentul fusese schimbat. Imobilul din titlul de proprietate al inculpaţilor H. şi K. era identificat printr-un număr cadastral (nr. 762) şi era intabulat în Cartea funciară nr. x a localităţii Dumeşti, neexistând niciun motiv pentru care inculpata să nu se încreadă în realitatea acestor înscrisuri. De altfel, nu rezultă care ar fi fost interesul inculpatei pentru a încheia un contract în condiţiile reţinute în actul de sesizare, şi nici Ministerul Public nu face dovada existenţei unui asemenea interes, nefiind demonstrat faptul că, în afara încasării onorariului, ar fi beneficiat în vreun fel în urma autentificării contractului.

În ceea ce priveşte convorbirile telefonice pe care se întemeiază în principal apelul parchetului, astfel cum s-a arătat în cele de preced, Înalta Curte a constatat că se impune excluderea din materialul probator a tuturor probelor rezultate din procesele-verbale de consemnare a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică realizate de către Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă. Pe de altă parte, chiar dacă ar fi fost avute în vedere, acestea nu ar fi fost de natură să schimbe concluzia anterioară ci, dimpotrivă, să o întărească şi să demonstreze momentul la care inculpata a luat cunoştinţă despre situaţia reală a terenului (instanţa de fond a făcut o amplă analiză sub acest aspect).

Înalta Curte constată astfel că nu sunt fondate criticile aduse soluţiei de achitare a inculpatei D., apelul parchetului sub acest aspect fiind nefondat.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă exercitată şi împotriva inculpatei D., în raport de temeiul soluţiei de achitare art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. şi a constatării că nu există legătură de cauzalitate între încheierea contractului de vânzare-cumpărare în lipsa certificatului de atestare fiscală şi prejudiciul cauzat părţii civile, aceasta fiind consecinţa exclusivă a inducerii sale în eroare de către inculpaţii H. şi K. (deci a săvârşirii infracţiunii de înşelăciune), Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii sale civile delictuale, astfel că va înlătura dispoziţia instanţei de fond de obligare a acesteia la plata despăgubirilor civile către partea civilă J., precum şi la plata cheltuielilor judiciare către aceeaşi parte civilă.

Pe cale de consecinţă, va dispune ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei D. prin Ordonanţa din 29.01.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, emisă în Dosarul penal nr. x/2014 (îndreptată prin procesul-verbal din 15.03.2014) şi prin Ordonanţa din 27.03.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, emisă în Dosarul penal nr. x/2014.

Ca şi în cazul contractului încheiat în faţa inculpatei C., soluţia de dispusă de instanţa de apel, de achitare a inculpatei D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, nu produce niciun fel de efecte asupra dispoziţiei de desfiinţare a contractului de vânzare-cumpărare pe care aceasta l-a autentificat, acesta fiind consecinţa anulării înscrisurilor false, care au stat la baza schimbării amplasamentului terenului ce făcea obiectul acestui contract, instanţa de fond făcând o amplă analiză sub acest aspect, considerente pe care Înalta Curte şi le însuşeşte. Desfiinţarea atât a actului de dobândire cât şi de înstrăinare a dreptului de proprietate încheiate prin fals şi înşelăciune este consecinţa directă şi de neînlăturat a existenţei infracţiunilor care fac să înceteze realitatea actelor respective. În plus, cumpărătorul terenului, J., nu a solicitat menţinerea contractului de vânzare-cumpărare având în vedere calitatea sa de terţ cumpărător de bună credinţă, ci acordarea de despăgubiri civile.

Având în vedere soluţia de achitare dispusă în apel, dar şi poziţia procesuală a inculpatei care a arătat expres că doreşte continuarea procesului penal în ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., Înalta Curte, faţă de dispoziţiile art. 275 pct. 3 lit. b) C. proc. pen. va reduce cuantumul cheltuielilor judiciare către stat la care a fost obligată inculpata D. la suma de 4.500 RON.

VI. Asupra apelurilor declarate de inculpaţii H. şi K., dar şi asupra criticilor formulate de Ministerul Public şi partea civilă cu privire la cei doi inculpaţi:

Înalta Curte va analiza împreună cele două apeluri ale inculpaţilor H. şi K., având în vedere că apărările acestora sunt similare iar acestea se centrează pe ideea că nu au cunoscut faptul că amplasamentul terenului a fost schimbat, că la nivelul anilor 2007 - 2008 aceasta era modalitatea de întocmire a documentaţiei cadastrale, la dosarul cauzei existând înscrisuri care cuprind documentaţii cadastrale întocmite de aceeaşi manieră, că inculpaţii s-au aflat astfel într-o eroare de fapt cu privire la amplasamentul imobilului înstrăinat şi nu au avut intenţia să îl inducă în eroare pe J. S-a mai susţinut că în patrimoniul părţii civile nu s-a înregistrat nicio pagubă, întrucât şi în prezent imobilul este în proprietatea tabulară a acesteia.

Inculpatul H. a susţinut în faţa instanţei de apel că S. i-a arătat terenul pe care urma să îl cumpere, că au mers împreună la Primăria Dumeşti şi acolo a solicitat relaţii de la inginerul II., martorul confirmându-i faptul că terenul se află la stradă, şi, mai mult, i-a şi însoţit până la faţa locului, prezentându-i-se terenul care este acelaşi cu cel deţinut în prezent de către partea civilă J. Inculpatul a mai arătat că nu cumpărătorii s-au ocupat de obţinerea documentaţiei cadastrale, ci S., ei achitând anticipat suma de bani necesară întocmirii acesteia, sumă ce urma să fie dedusă din cea de-a doua tranşă de preţ, S. fiind cel care "i-a comunicat telefonic că are schiţa cadastrală". Inculpatul a recunoscut că a semnat cererile primite de la B., susţinând că acţiona ca un împuternicit al lui S., întrucât a avut "o înţelegere cu S. şi cu rudele lui să mă ocup de acte, el fiind în Dumeşti, eu domiciliind în Iaşi. Dl. B. venea la Primăria Comunei Dumeşti la Iaşi şi astfel eu semnam actele. Nu eu am fost cel care i-am pus la dispoziţie lui B. actele de proprietate ale lui S. Referitor la semnarea cererii de recepţie şi de înscriere cu datele de identificare false, precizez că este o singură cifră din CNP trecut eronat. Am semnat pentru I. şi nu pentru S. pentru că nu am avut reprezentarea faptului că nu acesta este numele lui S. Nici nu m-a preocupat acest lucru pentru că ştiam că am o procură de la (...)". Inculpatul mai arătat faptul că nu a verificat concordanţa dintre documentaţia cadastrală şi titlul de proprietate, întrucât "niciodată nu verifica aceste acte în mod expres" şi că "pentru acest lucru, mergeam la D., cel mai notar din Iaşi", accentuând, totodată, faptul că i "s-a prezentat un teren de la stradă şi că acel teren l-am cumpărat şi că la acel moment nu s-a pus problema amplasamentului. Terenul cumpărat este cel pe care îl deţine în prezent J.", că a fost e bună credinţă şi nu a urmărit niciun moment să îl inducă în eroare pe J. o dovadă în acest sens fiind faptul că în perioada cuprinsă între încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare şi cea a semnării contractului, i-a lăsat actele pe care le avea, pentru a face verificările necesare, acesta obţinând certificatul de urbanism şi aviz favorabil pentru construire.

O poziţie similară a avut şi inculpatul K. care a susţinut că S. le-a prezentat terenul pe care urmau să îl cumpere, că el personal cunoştea zona întrucât copilărise acolo şi cumpărase şi anterior terenuri, că, din câte ştia "acolo este Tarlaua 11 unde s-a intabulat terenul lui S. şi care coincide cu cel care i l-am vândut lui J.". Inculpatul a mai arătat că "S. trebuia să se ocupe cu obţinerea documentaţiei cadastrale", că "i-a dat lui B. toate actele de proprietate pe care le avea" şi acesta a efectuat măsurătorile cadastrale. De asemenea, a precizat că, atât B. cât şi II., cu ocazia unor măsurători făcute în tarlaua T17, i-au arătat "unde este situat terenul lui S., comunicându-mi faptul că se află vizavi de T17, pe locul indicat de S.. Eu sunt dintr-o localitate învecinată, locuiesc în Iaşi dar cunoşteam zona. Când eram copil, îl mai vedeam pe S. pe această suprafaţă de teren de mai multe ori".

Analizând materialul probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât şi în cadrul cercetării judecătoreşti în faţa primei instanţe şi în apel, Înalta Curte constată că deşi s-a demonstrat că la nivelul O.C.P.I. Iaşi au existat mai multe cazuri similare privind chiar suprafeţe de teren de pe raza comunei Dumeşti, în prezenta cauză schimbarea amplasamentului terenului este rezultatul unei acţiuni conştiente şi frauduloase a inculpaţilor. Apărările acestora nu pot fi primite, fiind contrazise de restul probelor administrate, susţinerile inculpatului H. fiind şi contradictorii. Pe de o parte, acesta arată că a fost împuternicit să se ocupe de înscrisurile necesare vânzării şi astfel justifică semnarea actelor în numele lui I., pe de altă parte susţine că S. a fost cel care trebuia să obţină documentaţia cadastrală şi a fost contactat telefonic numai după ce aceasta a fost întocmită. În aceasta variantă a apărării, inculpatul nu are însă o explicaţie a motivelor pentru care nu S., ci el a semnat cererea de recepţie şi înscriere şi declaraţia pe proprie răspundere pe care inculpata A. care le-a depus la O.C.P.I. Iaşi.

Din documentele comunicate de către O.C.P.I. Iaşi şi Primăria Comunei Dumeşti, Înalta Curte constată, în primul rând, că s-a demonstrat, în afara oricărei îndoieli, împrejurarea că terenul care făcea obiectul Titlului de proprietate nr. x/07.12.1994 emis de C.J.D.P.C. nu se afla în tarlaua x, parcelele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5 şi 146/4/6, ci avea locaţia menţionată în acest titlu, respectiv tarlaua x, parcela x. Nu exista, aşadar, nicio eroare în emiterea titlului de proprietate şi nicio neconcordanţă cu situaţia existentă în teren urma măsurătorilor. Terenul din T12, parcelele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5 şi 146/4/se afla în proprietatea privată a Comunei Dumeşti şi era pus la dispoziţia Comisiei de fond funciar.

În al doilea rând, se constată că interesul în translatarea terenului din tarlaua x în tarlaua x, în scopul evident de a creşte valoarea acestuia, zona fiind cu un mai mare potenţial, cu posibilitate de revânzare în vederea obţinerii de profit (achiziţionat la aproximativ 11.000 euro şi oferit spre revânzare la interval de o lună la un preţ de 150.000 euro), aparţinea inculpaţilor H. şi K. Mutarea locaţiei terenului a avut loc după stabilirea preţului de vânzare şi încasarea primei tranşe de 20.000 RON, respectiv în perioada cuprinsă între semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare şi data depunerii documentaţiei cadastrale la OCPI Iaşi, 03.07.2008, împrejurare ce infirmă varianta că acest interes i-ar fi aparţinut lui S.. Chiar dacă s-a dovedit şi reaua credinţă a lui S., Înalta Curte reţine că acesta a aflat despre schimbarea amplasamentului terenului chiar în ziua semnării contractului (21.07.2008). Dacă martorul ar fi fost cel care ar fi fost iniţiatorul/autorul acestor demersuri, ele ar fi avut loc anterior încheierii antecontractului şi astfel ar fi oferit spre vânzare direct terenul situat în tarlaua x, la o valoare de cel puţin 10 ori mai mare decât cea obţinută de la inculpaţi.

Înalta Curte reţine că inculpaţii H. şi K. îl cunoşteau pe S., întrucât mai achiziţionaseră o suprafaţă de teren acesta, teren situat în Tarlaua 17. Inculpaţii cunoşteau întreaga zona, achiziţionând mai multe terenuri pe raza comunei Dumeşti, K. afirmând că "este dintr-o localitate învecinată, locuiesc în Iaşi dar cunoşteam zona. Când eram copil, îl mai vedeam pe S. pe această suprafaţă de teren de mai multe ori". Inculpatul nu avea însă cum să îl vadă pe S. pe terenul situat în tarlaua x, întrucât autorul acestuia nu a deţinut niciodată teren în acea tarla, terenul ce a fost în proprietatea lui W. aflându-se la o distanţă de peste 1 km.

Înalta Curte reţine şi faptul că cei doi inculpaţi şi B. se cunoşteau, acesta din urmă întocmind documentaţia cadastrală pentru toate terenurile achiziţionate de aceştia pe raza comunei Dumeşti. Ca atare, susţinerea inculpatului B. din cursul urmăririi penale (ulterior prevalându-se de dreptul la tăcere) că nu îi cunoaşte pe H. şi K. este în mod evident nesinceră.

Astfel cum a dezvoltat pe larg şi prima instanţă, din lucrările întocmite de inculpatul B. asupra unor parcele din tarlaua x şi 12 rezultă că acesta ştia cu certitudine faptul că terenul din Titlul de proprietate nr. x/07.12.1994 emis de C.J.D.P.C. tarlaua x, parcela x nu se afla în tarlaua x, parcelele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5 şi 146/4/6, ci era localizat conform datelor din titlu, iar terenul din tarlaua x se afla la dispoziţia Comisiei locale de fond funciar. Rezultă, aşadar, că inculpatul B. nu a fost şi nici nu putea fi indus în eroare de o persoană necunoscută care nu s-a prezentat, dar i-a solicitat să întocmească documentaţia cadastrală pentru imobilul din Titlul de proprietate nr. x/07.12.1994 emis de C.J.D.P.C. indicându-i terenul din tarlaua x. În realitate, personajul necunoscut este unul fictiv, creat pentru a se exonera de răspundere penală, întreaga modalitatea de săvârşire a faptei, prin implicarea soţiei sale şi a martorei L. în semnarea şi însuşirea de către aceasta din urmă a documentaţiei cadastrale, fiind gândită în aşa fel încât să fie exclus din cercul persoanelor suspecte, în ipoteza descoperirii acesteia.

Deşi inculpaţii H. şi K. susţin că împreună cu S. ar fi văzut terenul ce urma să facă obiectul contractului şi că acesta ar fi coincis ca şi locaţie cu cel care a fost ulterior înstrăinat parţii civile J., iar la una din vizionari ar fi fost prezent şi II., ambii martori au infirmat aceste apărări.

Astfel, martorul S. a susţinut că nu le-a mai arătat terenul inculpaţilor întrucât aceştia cunoşteau unde se află, pentru că achiziţionaseră anterior şi o altă suprafaţă, şi că, tatăl său, W., nu a deţinut niciodată teren în Tarlaua 12. Martorul a susţinut, însă, că ambii inculpaţi cunoşteau unde este terenul, "ştiau care este situaţia" recunoscând şi că a observat, citind draft-ul contractului de vânzare-cumpărare, că acesta consemna alte vecinătăţi, diferite de cele alte terenului pe care urma să îl înstrăineze, în faţa instanţei de apel susţinând inclusiv faptul că a avut o discuţie cu inculpatul H. cu privire la aceste aspecte "eu am văzut că pe acea hârtie scria că vând un teren şi că se învecinează cu terenul lui PP. şi i-am spus lui H. că nu e terenul meu, însă, acesta mi-a zis că dacă nu semnez, nu iau banii" (...) "Notarul nu a fost de faţă la discuţia pe care am avut-o cu H. în care îi arătam faptul că terenul meu nu este vecin cu terenul lui PP. Nici K. nu a fost de faţă la această discuţie".

De asemenea, din declaraţia martorului martorul II., consilier în cadrul primăriei Dumeşti, Înalta Curte reţine că acesta nu a cunoscut nimic despre vânzarea terenului de către S. către H. şi K., nu a avut discuţii cu inculpaţii, martorul descoperind că a existat o schimbare a amplasamentului terenului cu ocazia verificărilor pe care le-a făcut la O.C.P.I. Iaşi, în contextul sesizărilor făcute de V.

Din concluziile Raportului de expertiză nr. x/31.07.2014 efectuat de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi Înalta Curte reţine că, după întocmirea documentaţie cadastrale, inculpatul H. este cel care a semnat, în numele coproprietarului I., legitimat cu un buletin de identitate ce nu cuprindea date reale, dând o declaraţie pe proprie răspundere prin care se atesta că declarantul a pus la dispoziţia persoanei autorizate B. actele doveditoare ale dreptului de proprietate - titlul de proprietate şi certificatul de moştenitor, menţionate mai sus. De asemenea, tot inculpatul H. a semnat şi cererea de recepţie şi înscriere, prin care I., cu aceleaşi date de identitate, prin mandatarul L., solicita recepţia documentaţiei cadastrale şi intabularea dreptului de proprietate asupra terenului.

Apărarea inculpatului H. a invocat existenţa unei împuterniciri pe acesta ar fi avut-o din partea lui S. şi faptul că în datele lui I. s-ar fi strecurat o simplă eroare materială în privinţa unei cifre din codul numeric personal. Înalta Curte reţine, însă, că cererile au fost formulate nu în numele lui S., ci a lui I. iar în datele de stare civilă ale acestuia nu există doar o simplă eroare în privinţa unei cifre. Atât seria actului de identitate (D.I. în loc de D.E.) cât şi codul numeric personal sunt greşite, iar împrejurarea că aceleaşi "erori materiale" se repetă, regăsindu-se atât în cuprinsul declaraţie pe proprie răspundere cât şi în cererea de recepţie şi înscriere, exclude varianta susţinută de apărare, a unei simple greşeli de copiere. Semnarea celor două documente de către inculpat, analizată în contextul anterior descris, demonstrează implicarea directă a acestuia în obţinerea documentaţiei cadastrale şi legătura sa cu B. şi A.

Un alt element de fapt care vină să susţină aceeaşi concluzie că inculpaţii H. şi K. au fost cei care, cu ajutorul nemijlocit al inculpatului B., au realizat schimbarea amplasamentului terenului pe care urmau să îl achiziţioneze de la moştenitorii lui W., îl reprezintă lipsa oricărei reacţii a acestora la semnarea contractului de vânzare-cumpărare, în condiţiile în care notarul public TTT. sesizase diferenţa dintre amplasamentul existent în titlul de proprietate şi cel rezultat în urma măsurătorilor cadastrale, în cuprinsul contractului existând menţiunea că vânzătorul cât şi cumpărătorii au verificat "forma şi amplasamentul terenului şi că acesta este în conformitate cu schiţele de plan cadastrale precum şi căile de acces la acest teren". Or, în contextul în care susţin că anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare le-a fost prezentată o suprafaţă de teren, constatând diferenţele rezultate în urma întocmirii documentaţiei cadastrale, buna-credinţă de care o invocă ar fi presupus o minimă diligenţă a acestora, concretizată în întrebări, solicitări de lămuriri suplimentare, de prezentare din nou la faţa locului. Aceasta cu atât mai mult cu cât inculpatul H. a susţinut că avea cunoştinţă despre faptul că S. avusese anterior probleme penale şi că până la acel moment nu mai întâlnise neconcordanţe între titlul de proprietate şi amplasamentul terenului.

În fine, nu lipită de relevanţă este şi revânzarea terenului la interval extrem de scurt de la data cumpărării, aceasta în condiţiile în care inculpaţii aveau în coproprietate aproximativ 27 de terenuri pe raza aceleiaşi comune (astfel cum rezultă din verificările făcute cu ocazia punerii în executare a măsurilor asigurătorii). Inculpaţii au devenit proprietari la 21 iulie 2008, iar partea civilă J. a luat act de existenţa ofertei în cursul lunii august 2008 urmare a anunţului dat de inculpaţi în publicaţia UUU.. Preţul obţinut în urma revânzării, comparativ cu cel plătit (de 10 - 12 ori mai mare), într-o perioadă extrem de scurtă de timp, interval ce exclude ipoteza unei evoluţii fulminante a pieţei imobiliare, reflectă diferenţa de valoare dintre cele două terenuri şi demonstrează mobilul infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor.

În raport cu materialul probator expus anterior din care rezultă, în afara oricărei îndoieli rezonabile, implicarea inculpaţilor H. şi K. în acţiunea de mutare frauduloasă a amplasamentului terenului ce făcea obiectul Titlului de proprietate nr. x/07.12.1994 emis de C.J.D.P.C., Înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate, inculpaţii cunoscând exact situaţia terenului pe care îl achiziţionau şi pe care ulterior l-au revândut imediat părţii civile J. În mod evident, prin achiziţionarea unui teren care nu aparţinea în realitate inculpaţilor, ci Primărie Dumeşti, J. a suferit un prejudiciu, constând în suma de bani plătită inculpaţilor cu titlu de preţ, susţinerile privind lipsa unei pagube în patrimoniul părţii civile fiind nefondate.

Apărarea inculpatului H. a invocat faptul că, în privinţa infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 alin. (1) C. pen., constând în semnarea în locul martorului I., a cererii de recepţie şi înscriere şi a declaraţiei pe proprie răspundere, acte pe care le-a înmânat inculpatei A. care le-a depus la O.C.P.I. Iaşi, în vederea intabulării terenului, nu sunt întrunite condiţiile de tipicitate sub aspectul laturii obiective. S-a arătat că, deşi inculpatul a semnat în locul promitentului-vânzător I., a existat consimţământul acestuia, împrejurare confirmată de martorul S. care a susţinut că, şi cu ocazia vânzărilor anterioare inculpatul H. a fost cel care se ocupa în fapt de toate aceste demersuri administrative.

Înalta Curte reţine că inculpatul H. nu a avut consimţământul lui I., iar datele de stare civilă ale acestuia nu corespundeau realităţii, varianta aceleiaşi erori materiale în cuprinsul ambelor înscrisuri nefiind credibilă. Analiza modului în care s-a procedat în întocmirea cererilor în numele lui I. nu poate fi făcută în afara contextului întregii cauze, scopul urmărit circumscriindu-se aceleiaşi acţiuni de schimbare a amplasamentului terenului şi de îngreunare a depistării persoanei ce a întreprins aceste demersuri.

Criticile sunt, aşadar, nefondate, aceeaşi concluzie impunându-se şi în privinţa celor prin care se tinde la pronunţarea unei soluţii de achitare pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale în forma de participaţie a instigării şi de uz de fals prev. de art. 323 C. pen. Contestând soluţia de condamnare, s-a susţinut de apărare că inculpatul nu şi-a putut formula apărări pentru a demonstra faptul că nu a existat niciun fel de acţiune de determinare în vederea falsificării certificatului de atestare fiscală pentru persoane fizice şi adeverinţei de rol agricol, faţă de nişte persoane pe care nici măcar organele de urmărire penală nu au reuşit să le identifice. Pe de altă parte, s-a arătat că prima instanţă s-a erijat în organ de urmărire penală şi a completat acuzaţia, reţinând că inculpatul K. este cel care a întocmit în fals cele 2 acte. S-a învederat că soluţia de condamnare nu este susţinută din punct de vedere probator, neexistând dovezi din care să rezulte că inculpatul H. i-ar fi înmânat inculpatei D. cele două înscrisuri, pentru a fi remise persoanei vătămate J.

Înalta Curte constată că, şi în condiţiile excluderii probelor rezultate din procesele-verbale de consemnare a rezultatelor activităţilor de supraveghere tehnică realizate de către Serviciul Român de Informaţii şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, concluzia ce rezultă din analiza materialului probator nu este diferită de cea la care a ajuns prima instanţă.

În primul rând, astfel cum s-a demonstrat în cele ce preced, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare dintre inculpaţii H., K. şi partea civilă J. aceste acte nu au existat, împrejurare recunoscută de aceştia dar şi de inculpata D.

Apoi, actele comunicate de inculpata D., părţii civile sunt false. Din Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafică nr. 57911 din data de 28.02.2012 al Serviciului de Criminalistică, Compartimentul Expertize şi Constatări Tehnico-Ştiinţifice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Iaşi, a rezultat că înscrisul intitulat "Certificat de atestare fiscală în cazul persoanelor fizice", emis pe numele K., sub nr. x din 21.08.2008, reprezintă o xerocopie a înscrisului intitulat "Certificat de atestare fiscală în cazul persoanelor fizice", emis pe numele Z., DD., S. şi I., sub nr. x din 26.06.2008, care a fost realizată ulterior modificării menţiunilor manuscris ce redau numărul de înregistrare, data şi numele persoanelor pentru care a fost eliberat actul iniţial, menţiuni ce au fost realizate prin "obturarea" sau prin răzuirea menţiunilor preexistente şi înlocuirea acestora cu menţiunile manuscris care apar în acest moment pe înscris. De asemenea, înscrisul intitulat "Adeverinţă" înregistrat sub nr. x din 21.08.2008, eliberată pe numele K., reprezintă o xerocopie a înscrisului intitulat "Adeverinţă" înregistrat sub numărul 3118 din 26.06.2008, eliberată pe numele Z., DD., W. şi S., care a fost realizată ulterior modificării menţiunilor manuscris ce redau numărul de înregistrare, data şi numele persoanelor pentru care a fost eliberat actul iniţial, menţiuni ce au fost realizate prin "obturarea" sau prin răzuirea menţiunilor preexistente şi înlocuirea acestora cu menţiunile manuscris care ne apar în acest moment pe înscris.

Înalta Curte constată, totodată, că inculpaţii H. şi K. sunt singurii care aveau interesul să falsifice aceste înscrisuri, pentru a bloca demersurile părţii civile J. despre care cunoşteau că dorea constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare întemeiată pe lipsa certificatului de atestare fiscală la momentul tranzacţiei şi solicita notarului public D. o copie a acestuia.

De asemenea, inculpatul H. era cel care s-a ocupat de toate demersurile necesare încheierii contractului de vânzare-cumpărare încheiat alături de K. în calitate cumpărători şi Z., DD., S. şi I. în calitate de vânzători, fiind astfel în posesia tuturor actelor care au fost necesare vânzării, inclusiv a copiilor certificatului de atestare fiscală în cazul persoanelor fizice, emis pe numele Z., DD., S. şi I., înregistrat sub nr. x/26.06.2008 şi a adeverinţei înregistrată sub numărul 3118 din 26.06.2008, eliberată pe numele Z., DD., W. şi S.. Aceste acte sunt cele care au stat la baza falsului realizat ulterior datei de 15 ianuarie 2010.

Instanţa de apel reţine, totodată, că la momentul formulării de către partea civilă a cererii de eliberare a unei copii de pe certificatul de neurmărire fiscală, respectiv la 15 ianuarie 2010, înscrisurile falsificate nu existau, ele nu se aflau în posesia notarului. O dovadă în acest sens este faptul că, deşi partea civilă s-a prezentat personal la biroul notarial, răspunsul nu i-a fost formulat în aceeaşi zi, ci ulterior, la 18 ianuarie 2010, cu toate că acesta nu presupunea ample cercetări întrucât în cerere erau menţionate data şi numărul încheierii de autentificare.

În fine, Înalta Curte reţine că inculpatul H. era cel care păstra legătură cu biroului notarial D. şi C., fiind de mulţi ani clientul inculpatei D., între cei doi existând o relaţie de încredere, astfel cum aceasta a fost descrisă atât de inculpaţi cât şi de martori, angajatele cabinetului. O asemenea legătură nu exista şi cu inculpatul K., împrejurare demonstrată de faptul că actele de vânzare-cumpărare încheiate doar de acest inculpat, în aceeaşi perioadă, au fost autentificate de alte birouri notariale. Relaţia inculpatei D. cu H., relaţie care nu se susţine în privinţa inculpatului K. (cea de-a doua persoană interesată direct în falsificarea actelor) justifică concluzia că inculpatul H. este cel care i-a înmânat acesteia actele false.

Coroborând toate aceste împrejurări de fapt, rezultă în esenţă că, în contextul demersurilor făcute de către J., care aflase despre mutarea amplasamentului terenului şi dorea să dovedească inexistenţa certificatului de atestare fiscală la momentul încheierii tranzacţiei de vânzare-cumpărare (împrejurare ce îi era cunoscută inclusiv părţii civile) în vederea constatării nulităţii absolute a contractului, inculpatul H., fiind în posesia unor copii ale certificatului de atestare fiscală emis pe numele Z., DD., S. şi I., înregistrat sub nr. x/26.06.2008 şi a adeverinţei pe aceleaşi nume înregistrată sub numărul 3118 din 26.06.2008, prin persoane neidentificate de organele judiciare, a reuşit falsificarea acestor înscrisuri, după care le-a înmânat inculpatei D. pentru a le remite părţii civile. În cauză, s-a dovedit cu certitudine faptul că actele în posesia căruia era inculpatul H. au fost falsificate şi au ajuns la inculpata D., iar aceasta le-a remis, în fotocopie, părţii civile. Probatoriul nu a putut demonstra că inculpatul H. a fost cel care a şi falsificat înscrisurile respective prin obturarea/răzuirea menţiunilor preexistente, astfel că în sarcina acestuia s-a reţinut doar o participaţie sub forma instigării, fiind evident că avea un interes personal direct în obţinerea actelor, iar în lipsa unei cereri din partea sa o altă persoană nu avea motive să le contrafacă.

Modul în care a fost formulată acuzaţia de instigare la fals material în înscrisuri oficiale reprezintă o chestiune ce trebuia invocată în procedura de cameră preliminară, claritatea învinuirii şi posibilitatea formulării de apărări în raport cu aceasta constituind obiect al verificărilor în procedura anterioară începerii judecăţii. În cursul cercetării judecătoreşti, atât în fond cât şi în apel, dreptul la apărare nu a fost îngrădit în niciun fel, iar împrejurarea că prima instanţă a reţinut că autorul falsului este inculpatul K. nu constituie o depăşire a limitelor sesizării. Curtea de apel nu a pronunţat o soluţie cu privire la această faptă, ci a încercat, chiar prin raportare la apărările formulate de inculpatul H., să demonstreze pe baza probelor administrate, că autorul falsului era coinculpatul K., fără însă a dispune condamnarea acestuia. Concluzia a rezultat din convorbirile telefonice purtate de inculpaţi, însă nu a putut fi menţinută în apel, în condiţiile în care acestea au fost excluse.

În raport cu toate aceste considerente, Înalta Curte constată nefondate criticile aduse de apărarea inculpaţilor H. şi K. starea de fapt reţinută de prima instanţă fiind în totală concordanţă cu probatoriul administrat.

În drept, fapta inculpatului H. care în perioada 19.06.- 3.07.2008, în scopul de a crea aparenţa că terenul înscris Titlul de proprietate nr. x/07.12.1994 se află în T-12, P-146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5 şi 146/4/6, a determinat-o pe inculpata A. să întocmească în fals schiţa cadastrală şi alte cinci înscrisuri intitulate:

"Descrierea lucrărilor topografice şi geodezice", "Plan de amplasament şi delimitare a imobilului", "Fişa imobilului", "Calculul suprafeţelor" şi "Cerere de solicitare informaţii. II. Convenţie", înscrisuri obligatorii ale documentaţiei cadastrale necesare pentru intabulare, în cuprinsul cărora se atesta un cu totul alt obiect al dreptului de proprietate al moştenitorilor lui W., întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic. 35 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale). Fapta aceluiaşi inculpat H. care, la data de 3.07.2008, în scopul de a crea aparenţa că terenul înscris Titlul de proprietate nr. x/07.12.1994 se află în T-12, P-146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5 şi 146/4/6 şi pentru obţine avizarea documentaţiei cadastrale falsificate de A. a semnat în fals, în locul martorului I., legitimat cu date de identitate ce nu corespundeau adevărului‚ cererea de recepţie şi înscriere şi declaraţia pe proprie răspundere, pe care le-a înmânat inculpatei A. care le-a depus la O.C.P.I. Iaşi, în vederea intabulării terenului din tarlaua x întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 C. pen. Fapta aceluiaşi inculpat H., care la începutul lunii iulie 2008, a determinat-o pe inculpata A. să folosească cele şase înscrisuri oficiale care emanau aparent de la L., prin depunerea acestora la data de 03.07.2008 la OCPI şi geodezice", "Plan de amplasament şi delimitare a imobilul "Fişa imobilului", întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de instigare la uz de fals prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 323 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale).

Fapta inculpaţilor H. şi K. care, la data de 21.07.2008 au folosit la notarul public inculpata C., înscrisurile oficiale falsificate de către inculpata A.: schiţa cadastrală şi alte cinci înscrisuri intitulate:

"Descrierea lucrărilor topografice şi geodezice", "Plan de amplasament şi delimitare a imobilului", "Fişa imobilului", "Calculul suprafeţelor" şi "Cerere de solicitare informaţii. II. Convenţie", care atestau în mod nereal că terenul obţinut de familia Marcu era amplasat în tarlaua x, parcelele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4,146/4/5,146/4/6, pentru a cumpăra în mod fraudulos acest teren, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale).

Fapta inculpaţilor H. şi K. care, cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008 din 28.11.2008 la B.N.P. Asociaţi C. şi D., folosind înscrisuri al căror conţinut nu este corespunzător realităţii, cu intenţie directă, l-au indus în eroare pe J. cu privire la calitatea de proprietari ai bunului vândut, în scopul realizării un folos patrimonial material injust şi cu consecinţa prejudicierii persoanei vătămate J. cu suma de 125.000 de euro întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului H. care, în perioada 15 - 18 ianuarie 2010, a instigat persoane rămase neidentificate de organele judiciare, punându-le la dispoziţie copii de pe certificatul de atestare fiscală în cazul persoanelor fizice, emis pe numele Z., DD., S. şi I., sub nr. x/26.06.2008 şi adeverinţa înregistrată sub numărul 3118 din 26.06.2008, eliberată pe numele Z., DD., W. şi S., să falsifice aceste acte întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale în forma de participaţie a instigării, prev. de art. 47 rap. la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

Fapta inculpatului H. care la data de 18 ianuarie 2010 a înmânat inculpatei D., pentru a fi remise părţii civile J., cele două false:

"Certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice", aparent emis de Primăria comunei Dumeşti sub nr. x din 21.08.2008 pe numele inculpatului K. şi "Adeverinţa de rol agricol", aparent emisă de Primăria comunei Dumeşti sub nr. x din 21.08.2008 pe numele aceluiaşi inculpat, pentru a acorda o aparenţă de legalitate a actului notarial întocmit, întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen.

Un alt motiv de apel comun al inculpaţilor H. şi K., subsidiar celui analizat anterior, vizează împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale.

S-a susţinut de apărarea inculpatului H. că, în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. presupus săvârşită la 28.11.2008, la data de 27.11.2013 s-a împlinit termenul general de prescripţie de 5 ani, întrucât în toată această perioadă nu s-a îndeplinit niciun act de procedură, extinderea urmăririi penale cu privire la această faptă fiind dispusă prin Ordonanţa din 25.03.2014, deci la peste 6 ani de la comiterea faptei. Cu privire la infracţiunile de uz de fals şi fals material în înscrisuri oficiale legate de întocmirea şi folosirea documentaţiei cadastrale atât la O.C.P.I. cât şi la notarul public C., s-a arătat că s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale.

Apărarea inculpatului K. a solicitat încetarea procesului penal pentru ambele infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. şi uz de fals prev. de art. art. 323 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. motivând că, după Decizia Curţii Constituţionale nr. 297/2018, prin care admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., legiuitorul nu a intervenit, astfel că, în prezent, nu mai există cazuri de întrerupere a cursului termenului de prescripţie.

Şi Ministerul Public a solicitat în apel să se constate intervenită prescripţia specială a răspunderii penale cu privire la infracţiunile de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (folosirea documentaţiei cadastrale falsificate de A. la notarul public C.); de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (înscrisurile depuse la O.C.P.I. şi semnate în locul lui I.); de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic. 35 alin. (1) C. pen., (instigarea inculpatei A. să falsifice documentaţia cadastrală); de instigare la uz de fals, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 323 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (instigarea inculpatei A. să folosească la O.C.P.I. documentaţia cadastrală) reţinute în sarcina inculpatului H. şi de de uz de fals prev. de art. 323 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (folosirea documentaţiei cadastrale falsificate de A. la notarul public C.) reţinută în sarcina inculpatului K. Referitor la cererea de constatare a intervenirii termenului general de prescripţie cu privire la infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 C. pen., parchetul a arătat acest termen a fost întrerupt prin Ordonanţa din 30.05.2013 prin care s-a început urmărirea penală in personam faţă de inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi a mai multor infracţiuni de fals, întrucât această ordonanţă descrie, în fapt, şi acţiunile inculpaţilor de vânzare a unui teren ai cărui proprietari nu erau, către partea civilă J. S-a susţinut că Ordonanţa din 25.03.2014 are mai mult natura uneia de schimbare a încadrării juridice decât de extindere pentru că nu există fapte noi reţinute în sarcina inculpaţilor H. şi K.

În raport cu motivele invocate de apărare dar şi faţă de aspectele susţinute de Ministerul Public, Înalta Curte va analiza prioritar dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. din perspectiva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297 din 26 aprilie 2018 publicată în M. Of. nr. 518/25.06.2018, pentru a verifica dacă, în prezent, se mai poate susţine existenţa instituţiei întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale, urmând ca, în funcţie de concluzia la care s-a ajuns, să verifice dacă actul invocat de către Parchet produce sau nu efecte de întrerupere a cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen.

Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 297/2018 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. este neconstituţională.

În considerentele deciziei, considerente care sunt obligatorii, ca şi dispozitivul pe care îl explicitează (în acest sens Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din data de 17 ianuarie 1995, publicată în M. Of. nr. 16/26.01.1995, Decizia nr. 1.415 din data de 4 noiembrie 2009, publicată în M. Of. nr. 796/23.11.2009, Decizia nr. 415 din data de 14 aprilie 2010, publicată în M. Of. nr. 294/5.05.2010, Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011, publicată în M. Of. nr. 440/23.06.2011, Decizia nr. 536 din data de 28 aprilie 2011, publicată în M. Of. nr. 482/07.07.2011) instanţa de contencios constituţional a constatat că "dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. instituie o soluţie legislativă de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situaţie juridică incertă referitoare la condiţiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârşite" (parag. 30), că "prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (parag. 31). De asemenea, s-a arătat că "întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale devine eficientă, producându-şi efectele, într-o manieră completă, doar în condiţiile existenţei unor pârghii legale de încunoştinţare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripţie. Or, o astfel de procedură de aducere la cunoştinţă poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripţie a răspunderii penale" (parag. 24) şi că "se impune a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen. asupra persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, inclusiv prin asigurarea posibilităţii acesteia de a cunoaşte aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi al începerii cursului unui nou termen de prescripţie. De altfel, data efectuării unui act de procedură ce produce efectul anterior menţionat este şi data de la care începe să curgă şi poate fi calculat noul termen de prescripţie. A accepta soluţia contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului şi care au ca efect întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripţiei speciale, prevăzut la art. 155 alin. (4) C. pen." (parag. 28).

În fine, s-a constatat că "soluţia legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. (1) C. pen. anterior, îndeplinea condiţiile de previzibilitate impuse prin dispoziţiile constituţionale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat" (parag. 34).

Din analiza considerentelor acestei decizii, se reţine că instanţa constituţională nu a constatat numai neconstituţionalitatea soluţiei legislative care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) C. pen., ci a oferit şi acea interpretare care asigură textului valenţe constituţionale, de previzibilitate a legii, prin trimiterea făcută la dispoziţiile art. 123 alin. (1) C. pen. anterior care reglementa întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat suspectului sau inculpatului.

Înalta Curte reţine că decizia de admitere a sesizării de neconstituţionalitate este obligatorie şi produce efecte erga omnes, determinând obligaţia legiuitorului, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, de a pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Legii fundamentale. Termenul în care trebuie îndeplinită obligaţia constituţională este de 45 de zile, consecinţa nerespectării sale fiind încetarea efectelor juridice a dispoziţiilor din legile sau ordonanţele constatate ca fiind neconstituţionale. În cazul deciziilor de interpretare, cum este şi cazul hotărârii analizate, în lipsa intervenţiei legiuitorului, textul este păstrat în fondul activ al legislaţiei dar în forma stabilită de Curtea Constituţională.

Ca atare, chiar dacă nici Parlamentul şi nici Guvernul nu au intervenit pentru modificarea legii, dispoziţiile art. 155 alin. (1) C. pen. nu şi-au încetat efectele, textul continuând să subziste în sensul stabilit de Curtea Constituţională ca fiind în acord cu prevederile Legii fundamentale, prin excluderea viciului de neconstituţionalitate, respectiv întreruperea cursului prescripţiei are loc doar prin îndeplinirea unor acte de procedură care îi sunt comunicate suspectului sau inculpatului, permiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale (parag. 31 şi 34).

În raport cu această concluzie, analizând în continuare susţinerile Ministerul Public în sensul că rezoluţia de începere a urmăririi penale din 30 mai 2013 a întrerupt cursul termenului de 5 ani de prescripţiei a răspunderii penale în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune (care a început să curgă de la data de 28 noiembrie 200), Înalta Curte reţine următoarele:

Prin Rezoluţia din 30 mai 2013 pronunţată în Dosar nr. x/2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus începerea urmăririi penale faţa de:

- C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. şi la art. 248¹ C. pen. şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.;

- D., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. şi la art. 248¹ C. pen.; fals intelectual, prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 din Legea nr. 78/2000, uz de fals, prev. de art. 291 rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 din Legea nr. 78/2000, uz de fals, prev. de art. 291 rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 din Legea nr. 78/2000,

- H., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, în forma de participaţie a instigării prev. art. 25 C. pen. rap. la de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. şi la art. 248¹ C. pen., instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen., uz de fals, prev. de art. 291 rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 din Legea nr. 78/2000, instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. rap. la art. 248¹ C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 din Legea nr. 78/2000, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 din Legea nr. 78/2000, instigare la uz de fals, prev. de art. 25 C. pen. rap. prev. de art. 291 rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 din Legea nr. 78/2000, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 din Legea nr. 78/2000, complicitate la uz de fals, prev. de art. 26 C. pen. rap. prev. de art. 291 rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 din Legea nr. 78/2000;

- K. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, în forma de participaţie a instigării prev. art. 25 C. pen. rap. la de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. şi la art. 248¹ C. pen., instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen., instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. rap. la art. 248¹ C. pen., uz de fals, prev. de art. 291 rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 din Legea nr. 78/2000, complicitate la instigare la fals material în înscrisuri oficiale prev. de prev. de art. 26 rap. la art. 25 C. pen. rap. la art. 288 alin. (1) C. pen., rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 din Legea nr. 78/2000, complicitate la uz de fals, prev. de art. 26 C. pen. rap. prev. de art. 291 rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 din Legea nr. 78/2000;

- E., G.; F. aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen.;

- A. şi B., pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 din Legea nr. 78/2000, uz de fals prev. de art. 291 rap. la art. 17 lit. c) şi art. 18 din Legea nr. 78/2000, instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. rap. la art. 248¹ C. pen., instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 13¹ din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen.

Pentru a dispune această soluţie, din actele premergătoare efectuate în cauză, procurorul a reţinut următoarele:

"La data de 25.03.2009, Primăria Dumeşti, jud. Iaşi a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, solicitând identificarea persoanelor care au comis infracţiuni de fals, uz de fals şi abuz în serviciu cu ocazia întocmirii, în luna iulie 2008, a cărţii funciare nr. x a imobilului cu numărul cadastral x, situat pe raza localităţii Dumeşti.

Dosarul a fost preluat prin Rezoluţia nr. 630/C/2012 din data de 30.05.2012 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind înregistrat la secţia de urmărire penală şi criminalistică sub nr. x/2012.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat următoarea situaţie de fapt:

La data de 29.01.2007, în cadrul Biroului Notarului Public CC. a fost emis Certificatul de moştenitor nr. 15, în cadrul procedurii succesorale notariale privind dezbaterea succesiunii defunctului W. Cu acest prilej s-a constatat faptul că din masa succesorală făcea parte şi cota parte de 1/5 din terenul dobândit conform Titlului de proprietate nr. x/07.12.1994 iar succesorii defunctului erau I., DD., S. şi EE.

În cursul anului 2008 numitul S. a fost contactat de către H., cunoscut în zonă ca investitor imobiliar, care s-a arătat interesat de cumpărarea terenului în suprafaţă de 1 ha. În urma negocierilor s-a convenit preţul de 40.000 RON.

Astfel, la data de 19.06.2008. D., notar public, a autentificat, prin Încheierea nr. 1627/2008, un antecontract de vânzare-cumpărare prin care coproprietarii suprafeţei de teren de 1 ha situată în tarlaua x, parcela x, se obligau să-l vândă numiţilor H. şi K., pentru suma de 40.000 RON, până la termenul limită de 19.07.2008. În cuprinsul actului au fost menţionate şi vecinătăţile (BB. DE. S.), făcându-se referire expresă şi la faptul că promitenţii vânzători deţineau terenul în baza Titlului de proprietate nr. x/07.12.1994 şi în baza Certificatului de moştenitor nr. x/29.01.2007.

În aceeaşi zi, D. a autentificat, prin Încheierea nr. 1628/2008, procura specială notarială prin care S. era împuternicit de către ceilalţi coproprietari să vândă numiţilor H. şi K. terenul menţionat mai sus.

În perioada următoare, H. s-a ocupat de efectuarea intabulării, reuşind să realizeze, fără ştirea numitului S. şi a celorlalţi coproprietari, "mutarea" frauduloasă a terenului pe un alt amplasament. În acest scop, H. a apelat la numitul B., persoană fizică autorizată să întocmească documentaţii cadastrale, care a întocmit în fals proiectul de schiţă cadastrală, trecând o altă suprafaţă de teren de 9970 mp în loc de 1 ha. situata în tarlaua x, parcelele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5 şi 146/4/6, alăturate, care formau un trup compact de teren, suprafaţa având cu totul alţi vecini, valoare mult mai mare (situată chiar în vecinătatea drumului naţional 28 Iaşi - E 583 - vecini: la nord M., la sus DN28, la est O. la vest N.).

B. a întocmit în format electronic documentaţia cadastrală conform solicitării numitului H., însă a fost plecat din localitate în ziua în care i s-a cerut depunerea lucrării în regim de urgenţă la OCPI Iaşi. În aceste condiţii, A., urmând indicaţiile date de soţul său B. a printat lucrarea şi a apelat la numita L. (persoană autorizată să întocmească documentaţii cadastrale, cu care B. încheiase anterior o convenţie de colaborare), pentru semnarea şi ştampilarea documentaţiei.

Întrucât nu dispunea de timpul necesar verificării documentaţiei, L. nu a semnat, însă i-a permis numitei A. să aplice, în trei locuri, în cuprinsul schiţei cadastrale, ştampila sa, iar apoi, A. a semnat, fără a avea dreptul, peste cele trei impresiuni de ştampilă. În partea inferioară a actului, deşi nu era autorizată să întocmească documentaţii cadastrale, A. a efectuat următoarea menţiune olografa: "Notă: corect terenul se află în T-12, P-146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5, 146/4/6".

De asemenea, A. a aplicat ştampila şi a semnat pe alte 5 înscrisuri, intitulate "Descrierea lucrărilor topografice şi geodezice", "Plan de amplasament şi delimitare a imobilului", "Fişa imobilului", "Calculul suprafeţelor" şi "I. Cerere de solicitare informaţii. II. Convenţie".

În vederea obţinerii în mod fraudulos a documentaţiei cadastrale, H. a semnat, în fals, în numele coproprietarului I. (deşi cel împuternicit să vândă terenul era S.) legitimat cu un act de identitate ce nu a fost emis vreodată şi cu un CNP inexistent o declaraţie pe propria răspundere (datată 03.07.2008). (...) sub sancţiunea art. 292 C. pen. ", în cuprinsul căreia se atestă că "declarantul" a pus la dispoziţia persoanei autorizate B. actele doveditoare ale dreptului de proprietate - titlul de proprietate şi certificatul de moştenitor menţionate mai sus. De asemenea, H. a semnat, în fals, "cererea de recepţie şi înscriere" prin care acelaşi "I." cu aceleaşi date false (BI şi CNP inexistente în baza naţională privind evidenţa persoanelor) prin mandatarul L., solicita recepţia documentaţiei cadastrale şi intabularea dreptului de proprietate asupra terenului.

Documentaţia cadastrală întocmită în fals, împreună cu titlul de proprietate şi certificatul de moştenitor care atestau suprafaţa de 1 ha şi amplasamentul real al terenului şi cu declaraţia pe propria răspundere, au fost depuse de către A. la data de 03.07.2008 la O.C.P.I. Iaşi, în vederea verificării de către specialişti. Au mai fost depuse, în original, două înscrisuri eliberate de Primăria Dumeşti: Certificatul de atestare fiscală nr. x/26.06.2008 şi adeverinţa de rol agricol cu acelaşi număr, din aceeaşi dată, ambele emise pe numele coproprietarilor Z., DD., S. şi I., cu privire la suprafaţa de 1 ha teren arabil.

Numita E., consilier în cadrul O.C.P.I. Iaşi a "verificat şi recepţionat" documentaţia cadastrală, aplicând ştampila şi semnând în cuprinsul planului de amplasament şi al fişei imobilului, deşi din actele de proprietate rezulta, fără putinţă de tăgada, un alt amplasament al terenului, cu alte vecinătăţi, eu o altă categorie de folosinţă, caz în care era obligată să întocmească o notă de respingere a cererii de intabulare.

Prin Încheierea nr. 61702/16.07.2008, F. - registrator şi G. - asistent registrator, au admis cererea de înscriere şi au dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra terenului cu noul amplasament din tarlaua x, parcelele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5 şi 146/4/6, deşi erau obligate să respingă cererea.

Terenul în suprafaţă de 9970 mp (acea parte din domeniul privat al comunei Dumeşti, judeţul Iaşi, parcela x în suprafaţă de 5000 mp fiind dată în folosinţa numitei V.

După 5 zile de la intabulare, notarul public C. a redactat şi autentificat, prin Încheierea nr. 1990/21.07.2008, contractul de vânzare-cumpărare prin care S. (în baza procurii autentificate de către D., prin care era împuternicit să vândă 1 ha de teren arabil situat în tarlaua x, parcela x) a vândut numiţilor H. şi K. terenul categoria fâneţe în suprafaţă de 9970 mp. situat în tarlaua x, parcelele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5 şi 146/4/6, deşi din antecontract, din procură şi din documentele ce atestau dreptul de proprietate al vânzătorilor-Titlul de proprietate nr. x/07.12.1994 şi Certificatul de moştenitor nr. x/29.01.2007- reieşea un alt obiect al dreptului de proprietate (alt amplasament, altă suprafaţă, alte vecinătăţi). Aceasta în contextul în care acelaşi notar public, la data de 02.07.2008 (aşadar în urmă cu circa 3 săptămâni) redactase şi autentificase declaraţia lui S. cu privire la faptul că acesta este proprietar al terenului "cu suprafaţa de 1 ha, situat în extravilanul comunei Dumeşti, jud. Iaşi, amplasat pe tarlaua x, parcela x".

La dosarul notarial au fost depuse, de asemenea, certificatul de atestare fiscală şi adeverinţa de rol agricol, ambele cu nr. 3118/26.06.2008, cu privire la suprafaţa de 1 ha, cu care vânzătorii figurau în evidenţele Primăriei Dumeşti.

În cursul lunii iulie 2008 H. a publicat în presă un anunţ referitor la vânzarea terenului aflat în tarlaua x, parcelele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5 şi 146/4/6.

În urma discuţiilor purtate cu numitul J., cei doi au convenit să încheie tranzacţia, la preţul de 150.000 euro.

Astfel, la data de 15.09.2008, notarul public D., prin Încheierea nr. 2522/2008, a autentificat antecontractul de vânzare-cumpărare prin care învinuiţii H. şi K. se obligau să-i vândă lui J. terenul în suprafaţă de 9970 mp. situat în tarlaua x, parcelele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5 şi 146/4/6, în vecinătatea DN 28 Iaşi Român, teren înscris în cartea funciară nr. x a comunei Dumeşti, cu numărul cadastral x, în schimbul sumei de 150.000 euro, din care s-a plătit în ziua respectivă, drept avans, suma de 25.000 euro.

În ziua de 28.11.2008, prin Încheierea nr. 3140/2008, D. a redactat şi autentificat înscrisul intitulat "declaraţie", prin care părţile antecontractului de mai sus au revocat respectivul antecontract, făcându-se menţiune şi despre restituirea avansului în cuantum de 25.000 euro.

În aceeaşi zi, 28.11.2008, prin Încheierea nr. 3141/2008, D. a redactat şi autentificat contractul de vânzare-cumpărare prin care învinuiţii H. şi K. i-au vândut lui J. terenul în suprafaţă de 9970 mp. situat în tarlaua x, parcelele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5 şi 146/4/6, având următoarele vecinătăţi: la nord M., la sud DN28, la est -O., la vest -N., în schimbul sumei de 125.000 euro, plătită înainte de autentificarea contractului.

În cuprinsul actului a fost menţionat, în mod nereal, faptul că "taxele şi impozitele datorate către stat, până astăzi, au fost suportate de vânzători, aşa cum rezultă din certificatul fiscal eliberat de Primăria Dumeşti", câtă vreme la dosarul notarial nu a existat un astfel de act, vânzătorii nefiind înscrişi ca proprietari ai terenului în evidenţele fiscale ale comunei, adevăratul proprietar al terenului fiind chiar Primăria Dumeşti. Fără existenţa unui astfel de certificat, contractul era lovit de nulitate absolută, conform an. 113 din C. proc. fisc.

De asemenea, notarul public D. a autentificat actul fără existenţa unui extras de carte funciară valabil însă în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare a menţionat că "terenul (...) nu este scos din circuitul civil, nu este sechestrat, nu face obiectul unui litigiu, nu face obiectul unei cereri de revendicare formulată în temeiul Legii nr. 18/1991 a Fondului Funciar, nu este grevat de sarcini sau servituţi, aşa cum rezultă din extrasul de carte funciară eliberat de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară - Biroul de Carte Funciară".

În ziua de 14.12.2008 a fost emisă încheierea de intabulare a dreptului de proprietate al cumpărătorului J., care a plătit suma de 125.000 euro în baza unui act lovit de nulitate absolută, prin care i-a fost vândut un teren care aparţinea Primăriei Comunei Dumeşti. Totodată, o parte din acest teren era folosit în fapt, în mod legal, de către V. (decedată la 13.12.2010) împreună cu fiul şi fiicele sale: VVV., QQQ. şi WWW., în baza unui proces-verbal de punere în posesie pentru suprafaţa de 0,5 ha în tarlaua x parcela x.

După declanşarea cercetărilor în cauză, atât J., cât şi organele judiciare din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Iaşi, au solicitat BNP D. şi C. eliberarea certificatului de atestare fiscală pe numele numiţilor H. şi K., în lipsa căruia contractul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută.

În acest context, persoane neidentificate până în prezent au falsificat, prin copiere şi modificare, certificatul de atestare fiscală şi adeverinţa de rol agricol. H. a înmânat aceste înscrisuri în ziua de 18.01.2010 notarului public D., la solicitarea acesteia, pentru a fi remise numitului J.

La data de 26.07.2010, la solicitarea Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Iaşi, notarul public D. a predat ofiţerului de poliţie judiciară, printre altele, dosarul notarial privind antecontractul de vânzare-cumpărare din data de 15.09.2008, cu filele numerotate de la 55 la 62. Filele cu numerele 60 şi 61 reprezintă un certificat de atestare fiscală şi o adeverinţă de rol agricol, aparent emise de către Primăria Dumeşti pe numele numitului K., falsificate prin xerocopierea şi modificarea unor menţiuni din cuprinsul celor cu numerele 3118/26.06.2008 cu privire la suprafaţa de 1 ha., emise pe numele coproprietarilor de la care au "cumpărat" H. şi K.. Înscrisurile au fost înmânate notarului public D. de către H., care s-a ocupat de falsificarea acestora în intervalul 15 - 18 ianuarie 2010".

Ulterior, prin Ordonanţa din 10 decembrie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a declinat cauza în favoarea D.I.I.C.O.T. Structura centrală.

Prin Ordonanţa din 16.01.2014, D.I.I.C.O.T. Structura centrală a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C., D., H., K., E., G.; F., A. şi B. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) şi (3) şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi, totodată, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.

Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2014 iar prin Ordonanţa din 25 martie 2014, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în temeiul art. 286 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 311 alin. (1) C. proc. pen., a extins urmărirea penală faţă de suspecta C., pentru infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.; faţă de suspecta D. pentru infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen.; faţă de suspecţii H. şi K., pentru infracţiunile prev. de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire art. 5 alin. (1) C. pen., respectiv art. 47 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Pentru a dispune extinderea urmăririi penale, procurorul a reţinut că, "în urma materialului probator administrat în prezenta cauză a rezultat faptul că, cumpărătorul de bună credinţă al terenului situat în extravilanul comunei Dumeşti, jud. Iaşi, în suprafaţă de 9.970 m.p., J., a fost indus în eroare de către suspecţii H. şi K., care i-au vândut acestuia un teren ce nu le aparţinea.

Astfel, tranzacţia de vânzare-cumpărare a fost încheiată între părţile menţionate cu privire la terenul situat în Tarlaua nr. 12/146/4/1 (având şi numerele de hartă cadastrală până la 146/4/2, 146/4/3, 146/4/5 şi 146/4/6), teren ce era înscris în Cartea Funciară nr. x, cu număr cadastral x (Cartea funciară fiind falsificată în acest scop), deşi suspecţii H. şi K. cunoşteau faptul că sunt proprietarii Tarlalei nr. 11/138/25, cei doi încercând astfel, prin schimbarea amplasamentului terenului să obţină o sumă de bani mai mare la vânzarea acestuia, datorită amplasamentului terenului situat în Tarlaua nr. x/146/4/1 (lângă drumul european).

În acest mod, prin falsificarea documentaţiei cadastrale şi schimbarea amplasamentului terenului, cei doi au vrut să creeze aparenţa legalităţii actelor deţinute pentru a induce în eroare pe cumpărătorul de bună credinţă J., care dobândeşte astfel calitatea procesuală de parte vătămată.

Inducerea în eroare a părţii vătămate J. nu ar fi fost posibilă fără contribuţia decisivă a notarilor publici C. şi D., din cadrul Biroului Notarilor Publici Asociaţi "D. şi C.", care au autentificat documente ce i-au creat părţii vătămate impresia existenţei depline a unei conformităţi a documentelor ce stăteau la baza întocmirii antecontractului de vânzare-cumpărare, respectiv a contractului de vânzare-cumpărare.

Astfel, ca dată a săvârşirii faptei se va avea în vedere data încheierii contractului de vânzare-cumpărare dintre Y. şi H. şi K., 21.07.2008, dată la care notarul public, suspecta C. a autentificat prin încheierea de autentificare nr. 1990/2008 acest document prin care atesta în mod nereal faptul că amplasamentul terenului vândut de Y. către H. şi K. se află în extravilanul comunei Dumeşti, jud. Iaşi, fiind intabulat în cartea Funciară nr. x a localităţii Dumeşti şi identificat cu numărul cadastral al bunului imobil 762, deşi notarul public avea cunoştinţă despre faptul că nu atestă o situaţie reală, prin acest document fiind schimbat amplasamentul terenului din Tarlaua 11/138/25, în Tarlaua nr. 12/146/4/1 (având şi numerele de hartă cadastrală până la 146/4/2, 146/4/3, 146/4/5 şi 146/4/6).

În această modalitate, suspecta C. i-a ajutat pe suspecţii H. şi K. să dobândească calitatea de proprietari ai unui teren ce nu le aparţinea, terenul fiind proprietatea Comisiei locale de fond funciar al comunei Dumeşti.

Prin acest act notarial autentificat, suspecta C. a săvârşit infracţiunea prev. şi ped. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., existând fără îndoială o rezoluţie infracţională comună cu a suspecţilor H. şi K., pentru ca aceştia să poată să vândă acest teren părţii vătămate J., infracţiune în raport de care se va dispune extinderea urmăririi penale faţă de aceasta.

Acest aspect s-a şi materializat prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/15.09.2008 şi contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/28.11.2008, încheiate de către colega sa, suspecta D., care, la rândul său, cunoştea faptul că documentul autentic întocmit de suspecta C. este fals, precum şi alte documente pe care la rândul său le-a falsificat sau nu le-a avut în vedere pentru a perfecta translatarea dreptului de proprietate între învinuiţii H. şi K. şi partea vătămată J.

În această modalitate de episoade succesive, suspecta D. a săvârşit infracţiunea prev. şi ped. de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen., infracţiune în raport de care se va dispune extinderea urmăririi penale faţă de aceasta.

În ceea ce-i priveşte pe suspecţii H. şi K., interesul acestora este indubitabil în a efectua vânzarea-cumpărarea terenului, al cărui proprietari nu erau, către partea vătămată J., motiv pentru care faţă de aceştia se va reţine săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen., respectiv art. 47 C. pen., cu referire la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 5 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în raport de ansamblul infracţiunilor pentru care se va dispune extinderea urmăririi penale faţă de aceştia".

Înalta Curte constată că după extinderea urmăririi penale, la data de 26 martie 2014 a fost audiat în calitate de persoană vătămată/parte civilă J., acesta majorând pretenţiile civile (solicitate odată cu depunerea plângerii penale) la suma de 360.000 euro. Ulterior, iar prin Ordonanţa din 27 martie 2014 a fost majorată şi suma până la concurenţa căreia se instituise anterior măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpaţilor (prin Ordonanţa din 29.01.2014), incluzând şi suma de 360.000 euro (în echivalent în RON) pentru care J. s-a constituit parte civilă.

Din considerentele rezoluţiei din 30 mai 2013, expuse anterior, rezultă că la acel moment procesual erau investigate exclusiv aspectele rezultate din plângerea penală formulată de către Primăria Dumeşti, nu şi cele din plângerea lui J. Din actele premergătoare efectuate până la începerea urmăririi penale, procurorul nu reţinut şi nu a descris în cuprinsul rezoluţiei împrejurări de fapt care să vizeze inducerea în eroare a persoanei vătămate J. şi care să se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune. Astfel, s-a arătat că în urma discuţiilor cu "numitul" J., H. a convenit cu acesta să încheie contractul la preţul de 150.000 euro, că s-a încheiat iniţial un antecontract de vânzare-cumpărare şi că, la data de 28.11.2008, prin Încheierea nr. 3141/2008, D. a redactat şi autentificat contractul de vânzare cumpărate prin care învinuiţii H. şi K. i-au vândut lui J. terenul în suprafaţă de 9970 mp. situat în tarlaua x, parcelele 146/4/1, 146/4/2, 146/4/3, 146/4/4, 146/4/5 şi 146/4/6, contract ce era lovit de nulitate absolută conform art. 113 din C. proc. fisc. , întrucât la dosar nu exista certificatul fiscal eliberat de Primăria Dumeşti, vânzătorii nefiind înscrişi ca proprietari ai terenului în evidenţele fiscale ale comunei, adevăratul proprietar al terenului fiind chiar Primăria Dumeşti.

Elemente referitoare la buna credinţă a cumpărătorului J., la faptul că acesta a fost indus în eroare cu privire la locaţia terenului şi că nu cunoştea împrejurarea că aceasta fusese anterior modificată, presupusa contribuţie a notarilor în crearea aparenţei legalităţii actelor care au stat la baza prezentării ca adevărată a unei fapte mincinoase, reprezintă elemente de fapt care se regăsesc doar în ordonanţa de extindere a urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. din 25 martie 2014. Ca atare, aceasta nu este, în fapt, o ordonanţă de schimbare a încadrării juridice, astfel cum s-a susţinut de către Ministerul Public cu ocazia dezbaterilor, ci una de extindere a urmăririi penale cu privire la fapte ce nu au fost reţinute cu ocazia începerii urmăririi penale.

De asemenea, deşi J. formulase plângere penală încă din septembrie 2009, numai după extinderea urmăririi penale, acesta a fost ascultat în calitate de persoană vătămată/parte civilă şi a fost majorată valoarea pentru care se instituise măsura sechestrului asigurător cu suma pe care o solicita cu titlu de despăgubire.

Din cele expuse în cele ce preced rezultă cu evidenţă faptul că, anterior datei de 25 martie 2014, organele judiciare nu au demarat nicio investigaţie oficială şi nu au dispus niciun fel de măsuri procesuale cu privire la fapta care s-ar fi circumscris infracţiunii de înşelăciune.

Înalta Curte constată, aşadar, că în perioadă cuprinsă între data săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, 28 noiembrie 2008, şi data extinderii urmăririi penale cu privire la această infracţiune, 27 martie 2014, termenul de prescripţie a răspunderii penale a curs neîntrerupt, rezoluţia din 30 mai 2013 de începere a urmăririi penale pentru infracţiunile vizate de plângerea Primăriei Dumeşti neputând avea un asemenea efect întreruptiv în ceea ce priveşte infracţiunea sesizată de partea civilă J.

Instanţa de apel reţine că, faţă de maximul special prevăzut de lege în cazul infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. de 5 ani închisoare (noul C. pen. fiind legea mai favorabilă în cauză), termenul general de prescripţie a răspunderii penale este, conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani, iar acesta s-a împlinit la data de 27 noiembrie 2013, în condiţiile în care în toată această perioadă nu au existat întreruperi ale cursului acesteia.

Înalta Curte constată întemeiate şi susţinerile Ministerului Public şi ale apărătorilor inculpaţilor referitor la împlinirea termenului de prescripţie specială a răspunderii penale pentru infracţiunile de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (cu privire la folosirea documentaţiei cadastrale falsificate de A. la notarul public C. - 6 acte materiale); de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (cu privire la înscrisurile depuse la O.C.P.I. şi semnate în locul lui I. - două acte materiale); de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic. 35 alin. (1) C. pen., (cu privire la instigarea inculpatei A. să falsifice documentaţia cadastrală - 6 acte materiale); de instigare la uz de fals, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 323 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (instigarea inculpatei A. să folosească la O.C.P.I. documentaţia cadastrală - 6 acte materiale) în ceea ce-l priveşte pe inculpatul H. şi pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (cu privire la folosirea documentaţiei cadastrale falsificate de A. la notarul public C. - 6 acte materiale) în ceea ce-l priveşte pe inculpatul K.

Astfel, limita maximă de pedeapsă pentru toate aceste infracţiuni este închisoarea de 3 ani, astfel că, potrivit art. 155 alin. (4) rap. la 155 alin. (1) lit. d) C. pen. termenul de prescripţie specială a răspunderii penale este de 10 ani, iar aceasta s-a împlinit anterior sesizării instanţei de apel (dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 26.07.2018) după cum urmează:

- pentru infracţiunile de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (cu privire la folosirea documentaţiei cadastrale falsificate de A. la data de 21.07.2008 notarul public C., reţinute în sarcina inculpaţilor H. şi K. termenul s-a împlinit la 20.07.20018;

- pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (cu privire la înscrisurile depuse la O.C.P.I. şi semnate în locul lui I.); de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic. 35 alin. (1) C. pen., (cu privire la instigarea inculpatei A. să falsifice documentaţia cadastrală); de instigare la uz de fals, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 323 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (instigarea inculpatei A. să folosească la O.C.P.I. Iaşi documentaţia cadastrală) reţinute în sarcina inculpatului H. termenul s-a împlinit cel târziu la data de 02 iulie 2018 (prin raportare la data de 03 iulie 2008, data depunerii la O.C.P.I. Iaşi a documentaţiei cadastrale).

Ca atare, sub acest aspect, al intervenirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, atât apelurile inculpaţilor cât şi cel al Ministerului Public sunt întemeiate, urmând a fi admise, astfel că, după descontopirea pedepselor aplicate inculpaţilor, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (8) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., urmează să dispună încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor H. şi K. sub aspectul infracţiunilor de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., constatând împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Totodată, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (8) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) şi art. 155 alin. (4) C. pen. va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului H. sub aspectul infracţiunilor: de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.; de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.;de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic. 35 alin. (1) C. pen.; de instigare la uz de fals, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 323 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

De asemenea, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (8) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) şi art. 155 alin. (4) C. pen. va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului K. sub aspectul infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

Înalta Curte constată, aşadar, că singurele infracţiuni pentru care mai poate fi angajată răspunderea penală în ceea ce-l priveşte pe inculpatul H. sunt cele săvârşite în perioada 15 - 18 ianuarie 2010, respectiv fals material în înscrisuri oficiale în forma de participaţie a instigării, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., pentru care instanţa de fond a aplicat o pedeapsă de 6 luni închisoare şi de uz de fals prev. de art. 323 C. pen. pentru care s-a aplicat o pedeapsă de 3 luni închisoare.

Cu privire la aceste pedepse, s-au formulat critici atât în apelul Ministerului Public şi al părţii civile, solicitându-se majorarea lor, cât şi în calea de atac a inculpatului H., sub aspectul individualizării modalităţii de executare, solicitându-se suspendarea executării sub supraveghere.

În ceea ce priveşte cuantumul pedepselor aplicate, Înalta Curte apreciază că prima instanţă a realizat o corectă individualizare a acestora, şi că, deşi orientate către minimul prevăzut de lege, ele sunt în concordanţă cu criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, starea de pericol creată, faptul că urmările, consecinţele juridice avute în vedere prin falsificarea actelor nu s-au produs (blocarea acţiunii de constatare a nulităţii absolute a contractului, neexistând o hotărâre judecătorească în acest sens), dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal, lipsa antecedentelor penale, vârsta şi starea sa de sănătate situaţia familială şi socială (acesta s-a prezentat la termenele de judecată acordate, nu are antecedente penal, este o persoană integrată social, este cunoscut cu un comportament general pozitiv în societate, astfel cum rezultă din actele în circumstanţiere depuse la dosar.

Timpul scurs de la data comiterii infracţiunilor (pentru fapte similare, comise la aceeaşi dată, 18 ianuarie 2010, şi în legătură cu aceleaşi înscrisuri, în ceea ce o priveşte pe inculpata D., prin stabilirea legii vechi ca lege penală mai favorabilă, s-a constatat intervenită prescripţia specială a răspunderii penale), împrejurarea că în toată această perioada de peste 8 ani şi jumătate inculpatul a avut un comportament corect în societate, nefiind implicat în alte cauze penale, dovedind astfel că dispune pe posibilităţi de îndreptare, constituie argumente în raport de care Înalta Curte apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă, şi, chiar fără executarea acesteia, în condiţiile supravegherii conduitei sale pe o perioadă de timp, inculpatul nu va mai comite alte infracţiuni.

Înalta Curte constată că sunt îndeplinite toate exigenţele prevăzute de art. 91 C. pen. pentru a putea fi dispusă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, inclusiv cea prev. de alin. (3) lit. c). În condiţiile în care actele au fost falsificate pentru a fi înmânate părţii civile în scopul împiedicării unui demers civil, comiterea lor fiind mult anterioară începerii urmăririi penale în cauză (rezoluţia din 30 mai 2013), instanţa de apel apreciază că acestea nu se circumscriu unor acte de zădărnicire a aflării adevărului care să facă inoperabile dispoziţiile art. 91 C. pen.

Ca atare, conform dispoziţiilor art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., va aplica inculpatului H. pedeapsa cea mai grea stabilită de instanţa de fond, de 6 luni închisoare pentru săvârşirea instigării la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., la care adaugă un spor de o treime din cuantumul celeilalte pedepse, de 3 luni închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de de 3 luni închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 C. pen., respectiv 1 (una) lună închisoare, inculpatul executând în final pedeapsa rezultantă de 7 (şapte) luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen., va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe o durată de 2 ani şi 6 luni, ce constituie termenul de supraveghere stabilit conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul H. va trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul H. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, într-o entitate din comunitate care va fi decisă de consilierul de probaţiune, dintre următoarele: Consiliul Local Iaşi, Direcţia de Asistenţă Comunitară sau Consiliul Local Iaşi, Serviciul resurse umane, sediul administrativ.

Conform art. 404 alin. (2) C. proc. pen., va pune în vedere inculpatului H. consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor stabilite, ale neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile şi ale săvârşirii de noi infracţiuni, constând în revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 96 C. pen.

VII. Asupra apelului declarat de partea civilă J.

Apelul părţii civile a vizat atât latura penală cât şi cea civilă. Sub aspectul laturii penale, criticile vizând individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor faţă de care, în apel, s-a dispus o soluţie de achitare sau de încetare a procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie, au rămas în mod evident fără obiect. Referitor la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului H., criticile părţii civile au fost analizate odată cu motivul de apel al inculpatului vizând solicitarea de a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

În ceea ce priveşte latura civilă, printr-un prim motiv de apel se critica neacordarea integrală a sumei de 150.000 euro, susţinându-se că acesta a reprezentat preţul vânzării, şi nu suma de 125.000 euro, astfel cum a stabilit Curtea de apel Iaşi.

Înalta Curte, în concordanţă cu cele statuate de către prima instanţă, constată că în cauză nu au fost administrate probe din care să rezulte că preţul contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 28.11.2008 între inculpaţi şi partea civilă J. ar fi fost altul decât cel care rezultă din cuprinsul contractului autentificat de inculpata D., respectiv de 125.000 euro. Deşi în antecontractului de vânzare-cumpărare este menţionat ca preţ al vânzării suma de 150.000 RON, la data încheierii contractului, respectiv 28.11.2008, prin înscris autentic, partea civilă a declarat că primit înapoi avansul plătit la 15.09.2008, de 25.000 de euro. Instanţa de apel constată că declaraţiile părţii civile cu privire la preţul real al contractului sunt singulare în ansamblul probator, fiind insuficiente pentru a dovedi că, în fapt, a achitat un preţ superior celui menţionat în actul de vânzare-cumpărare.

Cea de-a doua critică vizează neacordarea în integralitate a daunelor materiale solicitate. Astfel, apărarea a susţinut că partea civilă a investit în terenul achiziţionat de la inculpaţii H. şi K. şi că a fost în imposibilitate de a dovedi cuantumul acestor cheltuieli, întrucât nu şi-a permis achitarea onorariului provizoriu de 30.000 RON, solicitat pentru efectuarea expertizei încuviinţate de prima instanţă şi la care, ulterior, a renunţat pentru acest motiv, fiind practic sancţionat de instanţă pentru că nu a continuat aceste demersuri. S-a arătat că din celelalte probe administrate în cauză, declaraţiile martorilor şi ofertele depuse de la societăţi specializate, rezultă cuantumul cheltuielilor de nivelare a terenului, precum şi starea acestuia la data achiziţionării sale. S-a solicitat acordarea sumei de 110.000 euro, reprezentând contravaloarea demersurilor făcute în vederea întocmirii proiectului de construire depozit materiale de construcţii, contravaloarea lucrărilor de terasare, contravaloarea taxelor notariale aferente contractului de vânzare-cumpărare.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond s-a raportat în mod corect doar la lucrările efectuate de către partea civilă până la data de 29.04.2009, când aceasta a aflat despre situaţia juridică reală a terenului cumpărat iar Primăria Comunei Dumeşti prin Adresa nr. x/29.04.2009 i-a comunicat că a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi cu privire la modificarea amplasamentului terenului şi că cererea sa de introducere în intravilan a terenului cumpărat în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008 a fost respinsă. Practic, de la această dată a încetat calitatea sa de constructor de bună credinţă fiind avizat asupra posibilei evicţiuni, cheltuielile efectuate au fost asumate ca şi risc propriu, în condiţiile în care a fost avertizată în scris, în mod repetat, asupra necesităţii sistării oricăror lucrări.

Curtea, în raport de probele administrate în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, a acordat daune materiale în cuantum de a 56.700 de RON, echivalentul sumei 15.000 de euro, pentru compensarea cheltuielilor efectuate de partea civilă în perioada 28.11.2008 - 30.03.2009, pentru plata taxelor notariale şi impozitelor aferente contractului din 28.11.2008 şi antecontractului din 15.09.2008, cheltuielilor de obţinere a avizelor şi documentelor necesare administrării bunului cumpărat până la data la care, fiind avizat că dreptul său de proprietate este discutabil juridic, în mod rezonabil, partea civilă trebuia să sisteze orice lucrări şi orice cheltuieli şi să se adreseze organelor judiciare.

Valoarea totală de 56.700 de RON a inclus sumele de 5.692,96 RON şi 535 RON taxe notariale aferente contractului şi antecontractului, taxa de întabulare în cuantum de 723 de RON, suma de 3.617 RON, impozit la încheierea contractului, taxele plătite Companiilor III. şi S.C. JJJ. precum şi cuantumul cheltuielilor pentru proiectele necesare amenajării terenului şi folosirii acestuia în conformitate cu scopul propus şi lucrările efectuate pe teren până la 30.03.2009, evaluate de instanţă. Ca atare, Înalta Curte constată că pentru cheltuielile de proiectare şi lucrările de amenajare a terenului, instanţa de fond a acordat părţii civile suma de aproximativ 12.000 de euro, chiar dacă în cauză nu s-a efectuat expertiza prin care să se dovedească cuantumul acestor cheltuieli.

Instanţa de apel apreciază că nu se impune majorarea acestei sume, în condiţiile în care nu au fost administrate probe suplimentare, iar declaraţiile martorilor audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti în faţa primei instanţe nu oferă elemente certe cu privire la numărul camioanelor care au adus pământ sau costul lucrărilor. Înscrisurile emise de partea civilă, potrivit specializării sale, nu pot fundamenta probator solicitarea sa de despăgubiri, Înalta Curte reţinând că acesta nu a depus niciun fel de acte, chitanţe, facturi din care să rezulte plăţile efectuate cu prilejul nivelării terenului.

Nici cererea de majorare a daunelor morale, nu este întemeiată. Suma solicitată de partea civilă, de 500.000 euro, este în mod evident exagerată, valoarea stabilită de instanţa de fond, de 40.000 euro, în echivalent în RON, fiind, şi în opinia Înaltei Curţi, suficientă pentru a acoperi prejudiciul moral constând în trauma suferită ca urmare săvârşirii infracţiunii şi toate celelalte consecinţe pe plan psihic generate de năruirea proiectelor sale şi de procedurile judiciare desfăşurate pe o perioadă foarte îndelungată.

Apelul părţii civile este întemeiat sub aspectul următoarei critici, referitoare la data de la care s-a stabilit că urmează să curgă dobânzile aferente sumelor stabilite cu titlu de prejudiciu material. Astfel, partea civilă a solicitat acordarea dobânzii de la data constituirii de parte civilă în cauză, iar instanţa de fond s-a raportat la data la care acesta a fost audiată de către procuror, respectiv 26 martie 2014.

Înalta Curte reţine că, în materia răspunderii civile delictuale debitorul este de drept în întârziere, astfel că obligaţia de reparare a prejudiciului a prejudiciului material există de la data săvârşirii faptei ilicite, dată de la care curge şi dobânda legală. Un alt principiu care guvernează acţiunea civilă este cel al disponibilităţii, astfel că, în ipoteza în care partea civilă a solicitat ca dobânda să curgă de la o altă dată, instanţa trebuie să se raporteze la aceasta, chiar dacă ea este ulterioară datei comiterii faptei ilicite.

În apel, criticându-se soluţia primei instanţe, s-a solicitat ca dobânda legală să curgă de la data formulării pretenţiilor, moment la care s-a raportat şi prima instanţă. Însă, în cauză, persoana vătămată J. nu a formulat cererea de acordare de despăgubiri pentru prima dată cu ocazia ascultării sale de către procuror, după extinderea procesului penal sub aspectul săvârşirii de către inculpaţi a infracţiunii de înşelăciune, astfel cum a stabilit Curtea de apel Iaşi, ci mult anterior. După cum rezultă din actele dosarului de urmărire penal, la data de 07.09.2009, J. a formulat plângere penală împotriva inculpaţilor, iar în cadrul acesteia a solicitat despăgubiri în cuantum de 300.000 euro.

Ca atare, în raport de poziţia procesuală a părţii civile, 07.09.2009 este data de la care dobânda legală trebuia să curgă, astfel că, sub acest aspect apelul este întemeiat. Înalta Curte urmează să modifice data de la care se datorează dobânda legală aferentă sumelor de 472.425 RON şi de 56.700 de RON, acordate părţii civile J. cu titlu de despăgubiri civile, daune materiale, în sensul că aceasta este data de 07.09.2009.

În ceea ce priveşte momentul de la care curge dobânda legală în cazul daunelor morale, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond s-a raportat la data rămânerii definitive a hotărârii, aceasta fiind data la care această creanţă devine certă, lichidă şi exigibilă, astfel că nu se impune reformarea hotărârii sub acest aspect.

În fine, prin ultimul motiv de apel, partea civilă invocă o eroare de calcul făcută de prima instanţă. Astfel, menţinând măsurile asigurătorii dispuse în cauză, pentru a stabili suma până la concurenţa căreia se indisponibilizează bunurile mobile şi imobile ale inculpaţilor, Curtea, deşi a precizat toate sumele acordate cu titlu de despăgubiri în cauză, respectiv 472.425 RON, 56.700 RON şi 186.200 RON, în final le-a adunat, menţionând cuantumul rezultat de 668.625 (sumă trecută în paranteză). În mod evident rezultatul este unul eronat, cel corect fiind 715.325 RON. Înalta Curte apreciază însă că nu este necesar ca şi sub acest aspect hotărârea să fie modificată, având în vedere că din dispozitiv rezultă cu claritate sumele la care inculpaţii au fost obligaţi cu titlu de despăgubiri, aceleaşi sume fiind menţionate şi în paragraful privind menţinerea sechestrului asigurător, astfel că, evidenta eroare materială (şi nu de judecată) referitoare la rezultatul adunării acestor sume poate fi corectată în procedura prevăzută de art. 278 C. proc. pen., dacă va exista un interes sub acest aspect.

Tot în ceea ce o priveşte pe partea civilă, dar cu consecinţe şi pentru inculpaţii H., K., B. şi A. este de menţionat faptul că, având în vedere soluţia de achitare ce urmează a fi dispusă faţă de inculpata D., prin înlăturarea obligării sale la plata despăgubirilor civile, va fi înlăturată şi obligarea la plata cheltuielilor judiciare către aceeaşi parte, cu consecinţa directă a majorării sumei ce urmează a fi suportată de fiecare dintre ceilalţi inculpaţi, de la 1059,1 RON fiecare, la 1323,87 RON.

În raporta de toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, partea civilă J. şi inculpaţii D., H. şi K. împotriva Sentinţei penale nr. 14 din 05 aprilie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va desfiinţa, în parte, hotărârea apelată, şi rejudecând, va proceda conform celor anterior arătate.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Având în vedere cererea formulată de partea civilă şi înscrisurile depuse de aceasta la dosar prin care a dovedit cuantumul cheltuielilor generate de soluţionarea prezentei căi de atac (cheltuieli vizând plata onorariului avocaţial şi cele ocazionate de deplasarea la termenele de judecată), în baza dispoziţiilor art. 276 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. va obliga inculpaţii H. şi K. la plata sumei de câte 8.990,32 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel către J. Instanţa de apel nu a reţinut şi chitanţa cu seria x nr. x/16 din 15.04.2016 care atestă achiziţionarea unor bilete de avion pe ruta Iaşi Bucureşti pe numele părţii civile şi ale apărătorului acestuia, în condiţiile în care aceasta este mult anterioară înregistrării dosarului pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (26.07.2018), neavând deci nicio legătură cu cheltuielile generate de prezenta cale de atac.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluţionarea apelurilor rămân în sarcina statului, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi D., H. şi K. şi pentru intimaţii inculpaţi B., A., F., G., C. şi E., în sumă de câte 150 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, partea civilă J. şi inculpaţii D., H. şi K. împotriva Sentinţei penale nr. 14 din 05 aprilie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată, şi rejudecând:

I. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe o durată de 1 an, aplicată inculpatei D., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1969 pe o durată de 1 an, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 248¹ C. pen. din 1969;

- pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 17 alin. (1) lit. c) şi art. 18 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpata D. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 13² din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 248¹ C. pen. din 1969.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de uz de fals în formă continuată prev. de art. 291 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 17 alin. (1) lit. c) şi art. 18 din Legea nr. 78//2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în infracţiunea de uz de fals în formă continuată prev. de art. 291 C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (8) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen. din 1969, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei D. sub aspectul infracţiunii de uz de fals în formă continuată prev. de art. 291 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 17 alin. (1) lit. c) şi art. 18 din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. din 1969.

În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen. din 1969, încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei D. sub aspectul infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. din 1969, ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

Înlătură dispoziţia instanţei de fond de obligare a inculpatei D. la plata despăgubirilor civile către partea civilă J., precum şi la plata cheltuielilor judiciare către aceeaşi parte civilă.

Dispune ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei D. prin Ordonanţa din 29.01.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, emisă în Dosarul penal nr. x/2014 (îndreptată prin procesul-verbal din 15.03.2014) şi prin Ordonanţa din 27.03.2014 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, emisă în Dosarul penal nr. x/2014

Reduce cuantumul cheltuielilor judiciare către stat la care a fost obligată inculpata D. la suma de 4.500 RON.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei cu privire la inculpata D.

II. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani, 3 luni şi 10 zile închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 1 an şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., aplicată inculpatului H., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic. 35 alin. (1) C. pen.

- pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la uz de fals prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 323 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

- pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

- pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 C. pen.

- pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 1 an şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen.

- de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (cu privire la folosirea documentaţiei cadastrale falsificate de A. la notarul public C. - 6 acte materiale);

- de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (cu privire la înscrisurile depuse la O.C.P.I. şi semnate în locul lui I. - două acte materiale);

- de instigare la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplic. 35 alin. (1) C. pen., (cu privire la instigarea inculpatei A. să falsifice documentaţia cadastrală - 6 acte materiale);

- de instigare la uz de fals, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 323 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (instigarea inculpatei A. să folosească la O.C.P.I. documentaţia cadastrală - 6 acte materiale), ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (8) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. şi art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului H. sub aspectul infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., constatând împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., aplică inculpatului H. pedeapsa cea mai grea stabilită de instanţa de fond, de 6 luni închisoare pentru săvârşirea instigării la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 320 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., la care adaugă un spor de o treime din cuantumul celeilalte pedepse, de 3 luni închisoare, stabilită pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 C. pen., respectiv 1 (una) lună închisoare, inculpatul executând în final pedeapsa rezultantă de 7 (şapte) luni închisoare.

În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe o durată de 2 ani şi 6 luni, ce constituie termenul de supraveghere stabilit conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul H. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Iaşi, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Conform art. 404 alin. (2) C. proc. pen., pune în vedere inculpatului H. consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor stabilite, ale neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile şi ale săvârşirii de noi infracţiuni, constând în revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 96 C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei cu privire la inculpatul H.

III. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an, 7 luni şi 10 zile închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 1 an şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 lit. a) şi b) C. pen., aplicată inculpatului K., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (8) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) şi art. 155 alin. (4) C. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului K. pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (cu privire la folosirea documentaţiei cadastrale falsificate de A. la notarul public C. - 6 acte materiale), ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale.

În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (8) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. şi la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului K. sub aspectul infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., constatând împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei cu privire la inculpatul K.

IV. Modifică data de la care se datorează dobânda legală aferentă sumelor de 472.425 RON şi de 56.700 de RON, acordate părţii civile J. cu titlu de despăgubiri civile, daune materiale, în sensul că aceasta este data de 07.09.2009.

În temeiul dispoziţiilor art. 276 alin. (1), (6) C. proc. pen., obligă pe inculpaţii H., K., B. şi A. să plătească părţii civile J. suma de 5295,5 RON cu titlul de cheltuieli judiciare la fond, respectiv câte 1323,87 RON, fiecare dintre inculpaţii obligaţi.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Obligă inculpaţii H. şi K. la plata sumei de câte 8.990,32 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel către partea civilă J.

Cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluţionarea apelurilor rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii inculpaţi D., H. şi K. şi pentru intimaţii inculpaţi B., A., F., G., C. şi E., în sumă de câte 150 RON, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - NN

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

scj