Asupra contestaţiei de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 30 din 14 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. x/2015, între altele, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare ale inculpatei A., altele decât cele menţionate în Ordonanţele nr. 700/P/2014 din 2 aprilie 2015 şi 7 aprilie 2015 ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Împotriva acestei dispoziţii, la data de 20 februarie 2018, inculpata A. a formulat contestaţie, criticând sentinţa atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând că măsura asigurătorie nu a fost solicitată de procuror, nu a fost pusă în discuţie de către instanţă, nu a fost dispusă prin încheiere, potrivit dispoziţiilor procesual penale, că a fost instituită deşi se stabilise că în cauză nu a existat vreun prejudiciu, precum şi că impunerea unor astfel de măsuri asigurătorii suplimentare imprecise se situează în afara cadrului legal.
La termenul din data de 1 martie 2018, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac formulată de inculpata A., solicitând admiterea acesteia şi respingerea contestaţiei ca inadmisibilă.
Examinând contestaţia formulată de inculpata A., prin prisma excepţiei invocate, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate prin art. 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Din economia textelor menţionate rezultă că hotărârile judecătoreşti sunt supuse căilor de atac determinate de lege, legea procesual penală, prin norme imperative, stabilind un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiţiei, pronunţarea de hotărâri judecătoreşti care să corespundă legii şi adevărului şi care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părţilor din proces.
Reglementând procedura contestării măsurilor asigurătorii dispuse în timpul judecăţii, art. 2501 C. proc. pen. stabileşte în alin. (1) că împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară, de instanţa de judecată sau de instanţa de apel, inculpatul, procurorul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie (...).
Dispoziţiile legale anterior menţionate au fost introduse prin O.U.G. nr. 18/2016, urmare a faptului că prin Decizia nr. 24/2016, Curtea Constituţională a constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) C. proc. pen. care nu permite şi contestarea luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată este neconstituţională, apreciindu-se că este încălcat accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil dacă, împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară, instanţa de fond şi din apel ar lua o măsură asigurătorie prin încheiere, persoana vizată nu ar dispune de o cale de atac.
În raport de considerentele deciziei instanţei de contencios constituţional şi având în vedere dispoziţiile art. 2501 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte are, în prezent, competenţa materială de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva încheierilor prin care curţile de apel, ca instanţe de fond şi de apel, dispun luarea măsurilor asigurătorii.
Astfel, la redactarea dispoziţiilor art. 2501 C. proc. pen., legiuitorul a avut în vedere numai situaţia în care măsurile asigurătorii sunt dispuse prin încheiere de către instanţa de judecată, iar nu şi ipoteza în care respectivele măsuri au fost luate prin sentinţa sau decizia pronunţată în cauză.
Raţiunea pentru care nu au fost prevăzute aceste două situaţii, este aceea că, în ipoteza în care respectivele măsuri ar fi luate prin sentinţă (aşa cum este situaţia în speţa dedusă judecăţii), dispoziţia respectivă ar fi oricum supusă apelului, urmând a fi cenzurată de instanţa ierarhic superioară, iar în cazul în care ar fi luate direct prin decizia instanţei de apel, principiul securităţii raporturilor juridice se opune la desfiinţarea, totală sau parţială, a unei hotărâri judecătoreşti definitive, în alt mod decât printr-o cale extraordinară de atac.
Or în speţă, măsura asigurătorie s-a luat printr-o sentinţă penală, hotărâre ce poate fi atacată cu apel, într-un termen de 10 zile, context în care, contestaţia formulată este inadmisibilă întrucât respectiva măsură asigurătorie nu a fost luată printr-o încheiere, potrivit dispoziţiilor art. 2501 alin. (1) C. proc. pen. şi considerentelor Deciziei nr. 24/2016 a Curţii Constituţionale, astfel încât prevederile art. 4251 C. proc. pen. nu sunt aplicabile în prezenta cauză.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., se va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de inculpata A..
Întrucât contestatoarea inculpată se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de inculpata A. împotriva dispoziţiei de luare a măsurii asigurătorii a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile prezente şi viitoare ale acesteia, din cuprinsul Sentinţei penale nr. 30 din 14 februarie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. x/2015.
Obligă contestatoarea inculpată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 1 martie 2018.
Procesat de GGC - LM