Ședințe de judecată: Noiembrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 368/RC/2018

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2018

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 210 din data de 17 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Olt, printre altele, a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către inculpatul A. şi în temeiul prevederilor art. 386 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (6 acte materiale) şi infracţiunea de luare de mită în formă continuată, (3 acte materiale), prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., ambele în concurs real conform art. 38 alin. (1) C. pen., în infracţiunea de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în vigoare la data săvârşirii faptei, raportat la art. 248 şi 2481 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen. (6 acte materiale) şi infracţiunea de luare de mită în formă continuată, (3 acte materiale), prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 în vigoare la data săvârşirii faptei, raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen.(1969) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen., ambele în concurs real conform art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 în vigoare la data săvârşirii faptei raportat la art. 248 C. pen. (1969) şi 2481 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.(6 acte materiale) a fost condamnat inculpatul A., pentru infracţiunea de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, la o pedeapsă principală de 8 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen. (1969), pe o durată de 5 ani.

În baza art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 în vigoare la data săvârşirii faptei, raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de luare de mită în formă continuată, (3 acte materiale), la o pedeapsă principală de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen. anterior, pe o durată de 5 ani.

În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. (1969) au fost contopite aceste pedepse şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa principală cea mai grea de 8 ani închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi c) C. pen. (1969) pe o durată de 5 ani. În baza art. 71 alin. (1) C. pen. (1969) s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (1969).

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969) s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul prevăzută art. 88 C. pen. (1969) s-a dedus din pedeapsă timpul reţinerii şi arestul preventiv şi arestului la domiciliu începând cu data de 14 octombrie 2015 la zi pentru inculpatul A.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul A. prin Decizia penală nr. 274 din 25 mai 2016 a Curţii de Apel Craiova.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. (1969) şi art. 19 din Legea nr. 78/2000 în vigoare la data comiterii faptei s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 5.000 RON, echivalentul a 4.000 euro în monedă naţională la cursul BNR şi 2.000 RON, sume reprezentând obiectul infracţiunii de luare de mită în formă continuată de la B., şi confiscarea sumei de 1.200 reprezentând obiectul infracţiunii de luare de mită de la B. prin intermediul martorului C.

În baza art. 25 C. proc. pen. şi art. 397 C. proc. pen. raportat. la art. 1357 şi 1382 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă promovată de partea civilă ANAF în calitate de reprezentant al Statului Român prin DGRFP Craiova şi au fost obligaţi inculpaţii A. şi B. la plata sumei de 1.193.792 RON, A., D. şi B. la plata în solidar a sumei de 1.600.289 RON din care pentru suma de 38.366 RON în solidar cu SC E. SRL şi a obligaţiilor fiscale accesorii calculate conform art. 119 - 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală din ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la achitarea integrala a debitului principal.

În baza art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (3) C. proc. pen. a fost anulată adresa de ridicare a popririi cu nr. 1608 din 24 iunie 2011 a AFP Corabia, înregistrată la F. - Agenţia corabia sub numărul 486 din 27 iunie 2011

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii în solidar la plata sumei de 2500 RON cheltuieli judiciare statului, (din care suma de 1.500 RON stabilite pe parcursul urmăririi penale).

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat că prin Rechizitoriul nr. x/2014 din 3 decembrie 2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Craiova, s-a dispus, între altele, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului A. pentru comiterea următoarelor infracţiuni: abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave, săvârşită în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (6 acte materiale) şi luare de mită în formă continuată (3 acte materiale), prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. proc. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. săvârşite în concurs real, prevăzute de art. 38 alin. (1) C. pen.

În fapt s-a reţinut în rechizitoriu că în perioada decembrie 2010 - august 2011 inculpatul A., în calitate de şef administraţie orăşenească la AFP Corabia, judeţul Olt şi inculpatul D., inspector principal în cadrul aceleiaşi instituţii, prin încălcarea normelor legale incidente în cauză şi a atribuţiilor de serviciu, au fost instigaţi de inculpatul B., administrator la mai multe societăţi comerciale să întocmească, semneze şi ştampileze mai multe adrese emise de AFP Corabia, comunicate la F. SA şi G. SA, prin care au solicitat ridicarea în mod abuziv a popririlor dispuse în conformitate cu legea pe conturile bancare deţinute de societăţile inculpatului B., permiţându-i acestuia să beneficieze în interes propriu de sumele de bani din conturi.

Ca justificare pentru ridicarea popririlor bancare, în conţinutul adreselor au fost inserate menţiuni precum achitarea parţială a debitului, luarea unor măsuri de executare silită sau depunerea de cereri de eşalonare la plată a debitelor înregistrate.

Pentru completarea, semnarea şi ştampilarea în mod abuziv a adreselor de ridicare a popririlor, inculpatul A. a pretins şi primit de la inculpatul B., în mai multe tranşe, sumele de 5.000 RON echivalentul a 4.000 Euro în monedă naţională şi 2.000 RON.

Prin săvârşirea infracţiunilor de mai sus de către funcţionarii publici s-a cauzat bugetului general consolidat al statului o pagubă materială în cuantum de 2.839.307 RON cu consecinţa obţinerii implicite a aceluiaşi folos material necuvenit pentru inculpatul B., care a folosit în interes propriu sumele de bani rulate prin conturile bancare poprite, deşi acestea ar fi trebuit să fie reţinute şi virate în contul A.F.P. Corabia, valoarea prejudiciului nerecuperat fiind de 2.794.081 RON.

Pe fondul tensionării relaţiilor dintre inculpatul B. şi cei doi funcţionari publici, ca urmare a pretenţiilor materiale exagerate ale acestora, inculpatul B. a determinat o persoană neidentificată să îi falsifice o ştampilă asemănătoare cu cea folosită de către AFP Corabia, a tehnoredactat conţinutul adresei de ridicare a popririi înregistrată la AFP Corabia cu nr. 1608 din 24 iunie 2011, pe care a ştampilat-o cu ştampila contrafăcută, a semnat în fals cei doi funcţionari publici după care a depus adresa la F. SA, Agenţia Corabia.

Urmare folosirii acestei adrese falsificate, s-a ridicat poprirea de pe conturile bancare privind debitul în sumă de 849.106 RON înregistrat de SC H. SRL cu consecinţa prejudicierii bugetului de stat, având posibilitatea să folosească în interes personal sumele de bani rulate prin conturile bancare deţinute de această societate.

Situaţia de fapt mai sus menţionată a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală: Ordonanţa de declinarea a competenţei nr. 1054/P/2013 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, adresele de înfiinţare şi ridicare a popririlor, raportul criminalistic întocmit de către Serviciul Criminalistic al I.P.J. Dolj, raportul de control intern întocmit de către Serviciul de Control din cadrul D.G.R.F.P. Craiova nr. CV 51865 din 20 decembrie 2013, raportul de constatare întocmit de către specialistul DNA- Serviciul Teritorial Craiova, proces-verbal percheziţie în sistem informatic, proces-verbal percheziţie domiciliară, proces-verbal redare convorbiri, proces-verbal ridicare documente, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză şi precizaţi în rechizitoriu, declaraţii de suspecţi şi de inculpaţi, documente înaintate de către AFP Corabia, documente înaintate de către unităţile bancare, alte înscrisuri necesare şi utile cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt sub numărul 3410/104/2015 şi prin Încheierea nr. 28 din 29 februarie 2016, definitivă prin Încheierea nr. 48 din 23 martie 2016 a Curţii de Apel Craiova, s-au respins ca neîntemeiată cererea de excludere a probelor administrate de către organul de urmărire penală, de constatare a neregularităţii actului de sesizare al instanţei şi de restituire a cauzei la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, formulată, între alţii, de inculpatul A. şi în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Până la primul termen de judecată ANAF, în calitate de reprezentant al Statului Român prin Adresa nr. x din 29 ianuarie 2016, s-a constituit parte civilă cu suma de 3.643.187 RON reprezentând prejudiciul adus bugetului de stat astfel suma de 1.193.792 RON pentru A. şi B. în solidar, suma de 1.600.289 RON pentru A., D. şi B. în solidar, din care suma de 38.366 RON în solidar cu SC E. SRL, suma de 849.106 RON pentru B. la care urmează să se calculeze accesoriile legale conform legislaţiei fiscale în vigoare de la data producerii prejudiciului şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv în conformitate cu art. 173, 174 C. proc. fisc. De asemenea au solicitat introducerea în cauză a lui SC E. SRL prin lichidator judiciar.

La termenul din 6 mai 2016 inculpatul A. a declarat că doreşte să se judece pe procedură obişnuită deoarece nu recunoaşte săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată şi doreşte administrare de probe prin care să dovedească nevinovăţia sa.

Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, precum şi probele administrate pe parcursul cercetării judecătoreşti şi apreciindu-le în ansamblu, în urma evaluării tuturor, instanţa a reţinut, ca şi situaţie de fapt, că, în perioada decembrie 2010 - august 2011, inculpatul A. a fost şef administraţie orăşenească în cadrul AFP Corabia, având ca scop principal să asigure îndeplinirea atribuţiilor administraţiei, să organizeze, să coordoneze, să îndrume şi să răspundă de activitatea administraţiei potrivit sarcinilor de serviciu.

Inculpatul B., în perioada decembrie 2010 - august 2011, i-a solicitat în mod repetat inculpatului A., şeful administraţie fiscale AFP Corabia, cu care avea o relaţie apropiată, să dispună ridicarea măsurilor popririlor bancare înfiinţate pe conturile societăţilor menţionate în rechizitoriu, contra unor sume de bani.

Astfel, inculpatul A. a întocmit 6 cereri de ridicare a popririlor (nr. 41814 din 30 decembrie 2010 cu privire la SC I. SRL, două având nr. 6644 din 11 aprilie 2011 cu privire la SC E. SRL, două având nr. 11151 din 18 mai 2011 cu privire la SC J. SRL şi SC H. SRL, şi una având nr. 4251 din 16 august 2011 cu privire la SC E. SRL), pe care le-a predat personal inculpatului B., atât în biroul sau cât şi în afara orelor de program, cereri care nu au fost înregistrate la AFP Corabia.

Din expertizarea grafică a adreselor de ridicare a popririlor cu privire la persona care a executat semnătura s-a constat că acestea au fost semnate şi ştampilate, după caz, de către inculpaţii A. şi D., dovadă fiind raportul de expertiză criminalistică grafică şi tehnică a documentelor.

Legătura infracţională dintre cei trei inculpaţi a fost confirmată şi de procesele-verbale de redare a unor convorbiri telefonice purtate între ei şi inclusiv cu K., tatăl inculpatului B., din care rezultă că A. îşi exprima temerea ca echipa de control să nu afle amănunte despre demersurile ilicite derulate cu privire la societăţile în cauză şi insista pentru a fi efectuate plăţi din debitele acumulate de aceste societăţi pentru a nu se investiga în mod amănunţit activitatea de recuperare a creanţelor fiscale datorate bugetului de stat de către societăţile pentru care dispusese ridicarea popririlor.

Pentru a ridica popririle de pe conturile societăţilor administrate de inculpatul B. direct sau prin interpuşi, inculpatul A. a pretins şi primit de la acesta în mai multe tranşe suma de 5.000 RON şi 2.000 RON pentru completarea semnarea şi ştampilarea a 4 adrese de ridicare a popririlor bancare cu nr. de înregistrare la AFP Corabia 41814 din 30 decembrie 2010 cu privire la SC I. SRL, 2 cu nr. 11151 din 18 mai 2011 şi una cu nr. 4251 din 16 august 2011.

Deşi nu a recunoscut că a cerut şi primit sume de bani mită pentru ridicarea popririlor, faptele se probează cu declaraţia inculpatului B. care a arătat că le-a dat celor doi inculpaţi sumele menţionate în rechizitoriu pentru a-i ridica popririle de pe conturile societăţilor pe care le administra personal sau prin interpuşi, iar tatăl acestuia, martorul K. a susţinut că fiul său i-a cerut sume de bani pentru a le da mită inculpaţilor în vederea ridicării popririlor.

Cu privire la ridicarea acestor poprii inculpaţii au susţinut că acestea sau ridicat legal la solicitarea inculpatului B. în schimbul depunerii unor garanţii.

În realitate ridicarea acestor popriri bancare de pe conturile societăţilor administrate de către inculpatul B. s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 149 alin. (11), art. 148 alin. (2), (3), (4), Codul de procedură fiscală aprobat prin O.G. nr. 92/2003, cauzându-se bugetului de stat un prejudiciu nerecuperat până în prezent.

S-a reţinut că inculpatul a acţionat prin excluderea de la verificări legale privind situaţia firmelor de pe conturile cărora s-au ridicat ilegal popririle şi cu privire la martorii L. cu atribuţii privind verificarea cererilor de eşalonare a debitelor, şi M., şeful Serviciului de colectare şi executare silită care ar fi trebuit să avizeze şi să semneze alături de inspectorul de caz astfel de măsuri. Deoarece ştia că face ceva ilegal, inculpatul nu au înregistrat în evidenţa lui AFP Corabia adresele de ridicare a popririlor şi nu a avut de fiecare dată la baza acestor adrese de ridicare cererii formulate de reprezentanţii legali ai societăţilor comerciale în cauză, care să fie înregistrate în evidenţele administraţiei fiscale, acţionând în acest fel tocmai pentru a nu fi descoperite urme ale acestor măsuri abuzive, care nu puteau fi justificate.

Inculpatul cunoşteau situaţia reală a acestor societăţii şi faptul că aceste persoane juridice înregistrau datorii la bugetul de stat şi era conştient de riscul major de sustragere de la plata acestor obligaţii prin ridicarea popririlor, mai ales că aceste societăţii făceau obiectul cercetării penale sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală, AFP Corabia fiind informată în acest sens de către organele de cercetare penală competente.

Adresele de ridicare a popririlor au fost înmânate personal inculpatului B. de către inculpaţii tocmai pentru a nu se afla despre această activitate la nivelul instituţiei.

S-a constatat că această situaţie de fapt se întemeiază pe probele administrate în faza de urmărire penală şi în faza de judecată, din interpretarea în ansamblu a tuturor probelor rezultând că inculpatul A. este vinovat de comiterea următoarelor infracţiuni săvârşite cu intenţie directă: abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 în vigoare la data săvârşirii faptei, raportat la art. 248 şi 2481 C. pen.(1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.(6 acte materiale) şi infracţiunea de luare de mită în formă continuată (3 acte materiale), prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 78/2000 în vigoare la data săvârşirii faptei, raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. (1969) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen., ambele în concurs real conform art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen.

În speţă, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii penale, deoarece instanţa a constatat că există faptele şi constituie infracţiunile reţinute mei sus, iar autorul acestor fapte este inculpatul A..

Gradul pericolului social creat prin săvârşirea infracţiunilor este scos în evidenţă atât de mijlocele folosite pentru comiterea lor şi anume folosirea funcţiilor pe care le deţineau în cadrul AFP Corabia, de scopul urmărit şi anume primirea unor sume de bani, dar şi de prejudicierea bugetului de stat cu o importantă sumă de bani, neachitată până în prezent. Mai mult pentru a evita să se instituie sechestru pe bunurile sale, inculpatul A. şi-a înstrăinat averea pe nume copiilor împiedicând astfel organele competente să procedeze la recuperarea prejudiciului produs prin activitatea sa infracţională.

Pentru dovedirea prejudiciului cauzat bugetului general consolidat al statului instanţa a luat în considerare conţinutul raportului de constatare întocmit de către specialistul din cadrul DNA.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, între alţii, DNA - Serviciul Teritorial Craiova, inculpatul A. şi partea civilă D.G.R.F.P. Craiova.

Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul legalităţii şi a arătat că, în mod greşit, s-a dispus confiscarea sumei de 1.200 RON de la inculpatul A. în condiţiile în care suma fusese remisă cu titlu de mită inculpatului D., precum şi faptul că pedepsele complementare nu sunt corect precizate, nefiind indicat ce funcţii îi este interzis să ocupe, ceea ce duce la imposibilitatea punerii în aplicare a acestei pedepse. Sub aspectul temeiniciei s-a arătat că pedepsele principale sunt nejustificat de blânde şi nu reflectă gravitatea infracţiunilor săvârşite, dedusă din modalitatea în care s-a acţionat, valoarea prejudiciului precum şi conduita procesuală a inculpatului A., care a transferat dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile deţinute la data săvârşirii faptei către rudele sale, făcând imposibilă recuperarea prejudiciului.

Inculpatul A. a criticat hotărârea sub aspectul laturii penale şi civile atât pe aspecte de legalitate cât şi de temeinicie. Într-o primă teză a solicitat desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă invocând lipsa de motivare, şi faptul că nu s-a răspuns apărărilor principale.

Într-o teză subsidiară s-a solicitat achitarea în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, arătându-se că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, respectiv: lipsa prejudiciului întrucât sumele pentru care s-a dispus înfiinţarea popririlor sunt rezultatul unor activităţi infracţionale distincte ce se impută doar inculpatului B. şi pentru care acesta a fost condamnat definitiv într-un alt dosar, fiind obligat în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata unor despăgubiri civile; prejudiciul, a fost recuperat integral în cazul popririi înfiinţate pe contul SC E. SRL, suma pentru care s-a dispus poprirea asupra conturilor aparţinând SC J. SRL face obiectul unui dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Olt, în care s-a dispus antrenarea răspunderii patrimoniale a administratorului N., iar în cazul celorlalte două adrese sumele au fost recuperate parţial; nu există dispoziţie legală cuprinsă în lege de a cărei încălcare să poată fi acuzat, fiind aplicabile considerentele Deciziei nr. 405 a Curţii Constituţionale.

Cu privire la infracţiunea de luare de mită în formă continuată s-a solicitat achitarea fie în temeiul art. 395 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., fie în temeiul art. 395 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. c) C. proc. pen. întrucât actul de sesizare nu descrie într-o manieră corespunzătoare acţiunile ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii continuate, respectiv nu precizează împrejurările de loc, timp, mijloace şi scop, făcând imposibilă apărarea; nu sunt indicate mijloacele de probă din administrarea cărora rezultă săvârşirea fiecărei infracţiuni; nu există probe din care să rezulte primirea sumelor de bani, această variantă fiind susţinută doar de inculpatul B., prin declaraţii succesive care se contrazic, şi de tatăl său, ambii fiind cointeresaţi în modul de soluţionare al cauzei.

Pentru aceeaşi infracţiune s-a solicitat schimbarea încadrării juridice, în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 7 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 78/2000 (forma în vigoare la data săvârşirii faptelor) întrucât nu avea atribuţii de constatare sau sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor.

Sub aspectul laturii civile s-a solicitat fie respingerea acţiunii civile ca nefondată dacă se apreciază că faptele nu au produs nici un prejudiciu, fie lăsarea nesoluţionată a laturii civile dacă se apreciază că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Prin motivele de apel s-a solicitat efectuarea unei expertize financiar contabile şi efectuarea unei expertize grafoscopice asupra adreselor de ridicare a popririlor.

Partea civilă D.G.R.F.P. Craiova în numele statului român reprezentat de Agenţia Naţională De Administrare Fiscală a criticat hotărârea atacată sub aspectul laturii civile solicitând acordarea accesoriilor conform legislaţiei fiscale de la data producerii prejudiciului şi până la plata efectivă a sumei datorate pentru fiecare obligaţie în parte.

Prin Decizia penală nr. 385 din 20 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, printre altele, au fost admise apelurile declarate, printre alţii, de DNA - Serviciul Teritorial Craiova şi inculpatul A., a fost desfiinţată, în parte, sub aspectul laturii penale şi civile Sentinţa penală nr. 210 din 17 octombrie 2016 a Tribunalului Olt şi în rejudecare:

În cazul inculpatului A. a fost înlăturată dispoziţia de schimbare a încadrării juridice.

În baza art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (6 acte materiale) a fost condamnat inculpatul la 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fiind aplicată pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) - dreptul de a exercita funcţii de decizie sau de execuţie în cadrul AFP şi k C. pen. pe o durata de 5 ani de la executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen. a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) - dreptul de a exercita funcţii de decizie sau de execuţie în cadrul AFP şi k C. pen.

A fost dedusă în continuare din pedeapsa principala durata arestului la domiciliu de la 17 octombrie 2016 la 17 martie 2017.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat acelaşi inculpat pentru infracţiunea de luare de mită în formă continuată, (3 acte materiale), prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 35 alin. (1) C. pen. cu aplic art. 5 C. pen. - fapta nu exista.

S-a constatat ca rămasă fără obiect cererea de schimbare a încadrării juridice formulate în legătură cu aceasta infracţiune.

Au fost înlăturate dispoziţiile privind confiscarea sumelor de 5000 RON, echivalentul a 4000 euro în monedă naţională la cursul BNR şi 2.000 RON de la inculpatul A.

A fost înlăturată dispoziţia privind obligarea în solidar a inculpaţilor la plata sumelor reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi judecata în fond, şi în baza art. 275 alin. (4) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la plata a 2.500 RON către stat cu titlu de cheltuieli judiciare (1.500 RON în faza de urmărire penala conform menţiunilor din rechizitoriu şi 1.000 RON pentru judecata în fond).

Au fost menţinute restul dispoziţiilor din sentinţă.

A fost respins, ca nefondat, apelul părţii civile D.G.R.F.P. Craiova în numele Statului Român reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Pentru a decide astfel, Curtea a constatat că situaţia de fapt a fost contestată exclusiv de inculpatul A., analizând criticile acestuia separat în raport de infracţiunea de abuz în serviciu şi de infracţiunea de luare de mită.

În ceea priveşte infracţiunile de abuz în serviciu asimilate infracţiunilor de corupţie săvârşite în formă continuată şi în formă calificată în cazul inculpatului A., principalele apărări vizează pe de o parte inexistenţa prejudiciului, iar pe de altă parte neîncălcarea atribuţiilor legale.

Inculpatul apelant a arătat că în cauză nu s-a produs nici un prejudiciu ca urmare a ridicării popririlor înfiinţate asupra conturilor societăţilor administrate în drept sau în fapt de coinculpatul B., fie ca urmare a faptului că aceste societăţi au fost radiate ulterior săvârşirii faptelor şi prin urmare nu mai există nici un debit fiscal, fie ca urmare a faptului că sumele au fost recuperate parţial sau integral ulterior - atât ca urmare a unor plăţi voluntare cât şi ca urmare a executării silite continuate, fie ca urmare a faptului că prin acţiunile ce li se impută nu s-a dispus desfiinţarea titlurilor executorii ci doar s-a suspendat temporar executarea silită asupra conturilor societăţii.

Analizând aceste aspecte, Curtea a reţinut că infracţiunea de abuz în serviciu reglementată de dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. pen., chiar şi în parametrii impuşi ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016 (şi în mod similar dispoziţiile art. 248 C. pen.(1969) presupune sub aspectul condiţiilor de tipicitate o faptă săvârşită de un funcţionar public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau a le intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

Sub aspectul urmării imediate producerea pagubei este o condiţie ce se cere a fi îndeplinită pentru ca infracţiunea să fie considerată consumată, acesta fiind momentul la care poate fi antrenată răspunderea penală a autorului faptei, fiind irelevant dacă ulterior, ca urmare a demersurilor autorului, sau a unei terţe persoane ori autorităţi prejudiciul produs ca urmare a acţiunilor sau omisiunilor nelegale ale funcţionarului public prejudiciul este acoperit.

Prin urmare, în cauză, ceea ce interesează pentru stabilirea existenţei prejudiciului este momentul la care au fost emise adresele de ridicare a popririlor, şi nu momentul soluţionării definitive a cauzei, moment la care, fie ca urmare a executării silite, fie ca urmare a aplicării dispoziţiilor legale în cazul societăţilor radiate, fie ca urmare a unor plăţi voluntare debitul a fost stins prin plată sau în alte modalităţi prevăzute de lege.

Urmând acelaşi raţionament Curtea a reţinut că în cazul tuturor celor 6 adrese prin care s-a solicitat unităţilor bancare să procedeze la ridicarea popririlor legal înfiinţate asupra conturilor societăţilor indicate în cauză în cadrul altor executări silite pornite de organele fiscale, măsurile luate de inculpaţi fie împreună, fie separat au permis societăţilor administrate în fapt de B. să beneficieze de sumele de bani din conturi prin efectuarea de plăţi sau prin retrageri a unor sume în RON sau în valută. Rulajul conturilor precum şi operaţiunile bancare efectuate după data ridicării popririlor, în perioada imediat următoare, au demonstrat faptul că dacă acestea ar fi fost menţinute, aşa cum impunea legea, ar fi fost recuperate integral debitele care făceau obiectul executării silite.

Relevante în acest sens au fost apreciate nu doar concluziile raportului de constatare efectuat în faza de urmărire de penală, dar şi cele ale raportului de expertiză dispusă în faza judecării apelului (răspunsurile la obiectivul nr. 3) din care a rezultat că, în cazul societăţii SC H. SRL, asupra conturilor căreia s-au înfiinţat popriri prin Adresele nr. x din 12 mai 2011 până la concurenţa sumei de 686.628 RON - poprire ridicată prin Adresa nr. x din 18 mai 2011 întocmită şi semnată de coinculpaţii A. şi D., respectiv prin Adresa nr. x din 20 iunie 2011 până la concurenţa sumei de 849.106 RON - poprire ridicată în baza Adresei nr. x din 24 iunie 2011 falsificată integral de inculpatul B., ulterior ridicării celor două popriri s-au efectuat plăţi totale într-un interval de nici două săptămâni până la concurenţa sumei de 1.165.335,13 euro respectiv 149.726,07 RON; în cazul societăţii SC J. SRL asupra conturilor căreia a fost înfiinţată poprirea cu nr. 3058 din 11 mai 2011 până la concurenţa sumei de 879.667 RON - ridicată ca urmare a Adresei nr. x din 11 mai 2011 întocmită şi semnată de coinculpaţii A. şi D., ulterior ridicării popririi într-un interval de 6 luni s-au efectuat plăţi până la concurenţa sumelor de 208.942,52 RON respectiv 799.987,37 euro; în cazul SC I. SRL asupra conturilor căreia a fost înfiinţată Poprirea nr. 2517 din 22 decembrie 2010 până la concurenţa sumei de 564.530 RON - poprire ridicată conform Adresei nr. x din 30 decembrie 2010 semnată şi ştampilată de inculpatul A., s-au efectuat plăţi într-un interval de mai puţin de o lună de 2.853.839,61 RON respectiv 763.113,5 euro; în cazul SC E. SRL asupra conturilor căreia a fost înfiinţată Poprirea nr. 2842 din 21 martie 2011 până la concurenţa sumei de 10.932 RON - poprire ridicată conform Adresei nr. x din 11 aprilie 2011 întocmită şi semnată de coinculpaţii A. şi D., s-au efectuat plăţi într-un interval de aproximativ 5 luni până la concurenţa sumei de 33.229.035,81 RON respectiv 8.056.861,92 euro .

Examinarea comparativă a sumelor care constituiau creanţele ce făceau obiectul executărilor silite precum şi a sumelor rulate prin conturile deţinute de cele patru societăţi în perioada imediat ulterioară ridicării popririlor a justificat pe deplin concluzia că, în măsura în care inculpatul, funcţionar public, nu ar fi ridicat fără temei legal popririle instituite, probabilitatea recuperării integrale a sumelor datorate bugetului consolidat al statului era una foarte mare, disponibilul bănesc aflat în conturile societăţilor acoperind şi chiar depăşind valoarea creanţelor.

Inculpatul apelant a precizat, prin obiecţiunile la raportul de expertiză,că nu există la acest moment nici un fel de prejudiciu întrucât art. 176 din O.G. nr. 92/2003 prevede că orice creanţe fiscale datorate de debitori - persoane juridice radiate din registrele în care au fost înregistraţi potrivit legii, se scad din evidenţa analitică pe plătitor după radiere, indiferent dacă s-a atras sau nu răspunderea altor persoane pentru plata obligaţiilor fiscale în condiţiile legii, astfel că, exceptând prejudiciul reţinut în cazul SC E. SRL, toate celelalte creanţe sunt în prezent egale cu zero.

Examinând textul de lege invocat, Curtea a constatat că acesta nu reglementează o modalitate de stingere a debitului prin una din căile prevăzute de lege (plată, compensare, etc.), ci o modalitate administrativă de scădere din evidenţa analitică a datoriei şi de încetare a executării silite - firească în condiţiile în care persoana juridică ca efect al radierii nu mai are capacitate de folosinţă sau de exerciţiu. Prin urmare, aplicarea acestui text legal nu înlătură prejudiciul produs prin infracţiune, şi în orice caz reprezintă o împrejurare ulterioară consumării activităţii infracţionale, după momentul la care infracţiunea s-a consumat şi putea atrage răspunderea penală, fără relevanţă pentru stabilirea încadrării juridice.

Curtea a reţinut că, într-adevăr, prin acţiunile sale, inculpatul nu a desfiinţat titlurile executorii, privând astfel creditorul de principalul instrument pentru recuperarea creanţei, însă prin suspendarea executării silite, chiar şi temporară, a permis debitorului să îşi retragă toate sumele de bani din conturi, făcând astfel imposibilă în fapt recuperarea datoriei. Împrejurarea că titlurile executorii au rămas valabile, permiţând reluarea executării silite la un moment ulterior, este lipsită de relevanţă întrucât în intervalul de timp în care s-a permis debitorului să efectueze operaţiuni bancare, acesta a efectuat plăţi şi retrageri de numerar care au făcut ca orice executare silită ulterioară să fie în mod vădit ineficientă (de altfel şi la acest moment conform raportului de expertiză efectuat în cauză debitele nu au fost recuperate, rezultând un prejudiciu semnificativ).

Mai mult, scopul acestor măsuri era cunoscut de funcţionarii publici, în condiţiile în care coinculpatul B. le-a adus la cunoştinţă că interesul său este de a beneficia de sumele de bani rulate prin conturile societăţilor mai sus menţionate.

În ceea ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii, sub aspectul elementului material Curtea a reţinut că acesta constă în îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, respectiv emiterea adreselor prin care s-a dispus ca unităţile bancare să procedeze la ridicarea popririlor legal înfiinţate asupra conturilor societăţilor cu încălcarea vădită a dispoziţiilor Codului de procedură fiscală (art. 149, art. 148 din O.U.G. nr. 92/2003). Examinând fiecare act material în parte, Curtea a constatat că explicaţiile apărării cu privire la temeiul legal al dispoziţiilor de ridicare a popririlor sunt contrazise atât de actul de control intern - Raportul de control nr. x din 20 decembrie 2013 - cât şi de dispoziţiile legale aplicabile în materie.

Conform art. 149 raportat la art. 148 din O.U.G. nr. 92/2003, cazurile de suspendare a executării silite sunt expres şi limitativ reglementate de lege, o astfel de măsură putându-se dispune dacă suspendarea este dispusă de o instanţă sau de creditor în condiţiile legii, la data comunicării aprobării unor înlesniri la plată prin hotărârea guvernului, pe o perioadă de cel mult 6 luni, sau în situaţia prevăzută la art. 156 din aceeaşi ordonanţă.

În cuprinsul adreselor de ridicare a popririlor motivările oferite au constat fie în faptul că împotriva debitorului fuseseră luate alte măsuri de executare silită (Adresele x/2010, y/2011 şi 4251/2011), fie că s-au depus cereri de eşalonare la plata debitelor înregistrate (Adresele nr. x/2011 pentru SC J. respectiv SC H.). Cu toate acestea simpla depunere a unei cereri de eşalonare la plată a debitelor înregistrate nu oferea posibilitatea ridicării popririi, câtă vreme o astfel de cerere nu a fost aprobată în condiţiile legii, fapt ce reiese din simpla lecturare a art. 148 alin. (2) lit. b) în care se prevede că suspendarea intervine la data comunicării aprobării înlesnirii la plată, şi nu la data formulării unei astfel de cereri, iar celelalte măsuri de executare silită la care s-a făcut trimitere nu au fost puse în practică niciodată.

Procedura de obţinere a unei eşalonări la plata debitelor era cunoscută şi de inculpatul A., fiind relatată în declaraţiile date în cursul urmăririi penale, fiind astfel inexplicabilă conduita sa constând în întocmirea şi emiterea unor adrese de ridicare a popririlor doar în baza unei cereri formulate în numele societăţilor executate silit, cereri care nu fuseseră aprobate anterior de organul ierarhic superior AFP Corabia.

Cât priveşte existenţa unor alte măsuri de executare silită asupra altor bunuri ale societăţilor (cealaltă motivaţie oferită de apărare pentru dispoziţiile emise către bănci), acestea au fost pur formale, neputând duce la realizarea scopurilor executării silite respectiv recuperarea debitelor - cu titlu de exemplu în cazul SC E., inculpatul D. în declaraţia din 06 noiembrie 2015 - fila x d.u.p. - relatând că în urma unei veritabile "negocieri" cu B. pentru deblocarea conturilor bancare aparţinând societăţii cel din urmă a fost de acord să se instituie sechestru pe un autotractor şi semiremorcă redactându-se un proces-verbal de sechestru care a fost înregistrat doar la AFP Corabia în registrul de corespondenţă fără a se face nici un alt demers pentru asigurarea opozabilităţii faţă de terţi.

De altfel, conform raportului de control intern din data de 3 octombrie 2013 adresele de ridicare a popririlor nu au fost înregistrate în bazele de date, nu au fost editate în sistem informatic prin aplicaţiile informatice specifice ANAF şi nu s-a putut stabili cu exactitate dacă au fost sau nu menţionate în Registrul de înregistrare popriri şi ridicări de popriri întrucât acesta a dispărut în timpul controlului - faptă sesizată organelor de poliţie de AFP Corabia la data de 08 martie 2013, aceste împrejurări confirmând concluzia la care a ajuns şi prima instanţă în sensul că măsurile dispuse de cei doi inculpaţi angajaţi ai AFP Corabia au avut ca scop explicit crearea unei situaţii favorabile societăţilor executate silit.

Cât priveşte infracţiunea de luare de mită în formă continuată reţinută în sarcina inculpatului A. (trei acte materiale), în urma reexaminării întregului material probator administrat în cauză, Curtea a constatat că nu există probe apte să demonstreze dincolo de orice îndoială rezonabilă că, în perioada indicată, apelantul ar fi primit de la B. suma de 7.000 de RON (primul şi ultimul act material) respectiv echivalentul în monedă naţională a sumei de 4.000 euro (al doilea act material) în scopul îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu.

Probele care au stat la baza reţinerii acestei infracţiuni în formă continuată au constat în mod esenţial în declaraţiile date de coinculpatul B., parţial declaraţiile date de K. şi prezumţii simple ale procurorului din celelalte date cunoscute ale cauzei, respectiv îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu de către A. şi relaţiile apropiate dintre acesta şi tatăl coinculpatului K..

Prealabil examinării acestor probe, Curtea a subliniat faptul că stabilirea existenţei unor fapte susceptibile să atragă răspunderea penală este condiţionată de existenţa unor probe suficiente pentru a dovedi acuzaţiile dincolo de orice îndoială rezonabilă (art. 102 alin. (3) C. proc. pen.).

Revenind la cauza concretă analizată, Curtea a reţinut că cel care a reclamat săvârşirea faptelor de luare de mită este B. printr-un denunţ formulat la 14 octombrie 2015. La acel moment denunţătorul avea la rândul său calitatea de inculpat în acest dosar, fiind audiat în calitate de suspect, respectiv în calitate de inculpat în aceeaşi dată de 14 octombrie 2015, în prezenţa avocatului său ales. În cele două declaraţii, B. nu face nici o referire la presupusa oferire a unor sume de bani către A., sau la faptul că acesta din urmă i-ar fi solicitat bani sau alte foloase în scopul îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor sale de serviciu. Pentru prima oară, în cuprinsul denunţului din 14 octombrie 2015, B. face referi generale cu privire la A. precizând că i-ar fi plătit periodic sume în RON, fără a indica, însă, cuantumul acestora, data efectuării plăţilor sau motivul oferirii acestor sume de bani.

Ca urmare a denunţului B. a fost audiat în calitate de martor de această dată (tot la 14 octombrie 2015, la 5 minute după terminarea declaraţiei dată în calitate de inculpat, conform menţiunilor din cele două declaraţii) descriind pentru prima dată presupusele acte materiale ale infracţiunii în formă continuată respectiv: remiterea unei sume de 5.000 RON ca răsplată pentru adresa de ridicare a popririi din 30 decembrie 2011 (precizează că suma i-a fost solicitată în mod expres de A. iar el i-ar fi remis 5.000 RON pe care îi avea asupra sa, fără a preciza unde s-ar fi petrecut această faptă); în august 2011 pentru a se emite Adresa nr. x din 16 august 2011, concomitent cu depunerea cererii la AFP Corabia ar fi remis inculpatului A. suma de 1.500 RON; în vederea ridicării popririi asupra conturilor SC J. SRL precizează că i s-ar fi solicitat suma de 10.000 euro, sumă cu care nu a fost de acord, ajungându-se în urma negocierilor la o sumă cuprinsă între 16.000 - 20.000 RON dată în tranşe, însă nu inculpatului A. ci inculpatului D., persoană pe care a indicat-o în mod expres ca fiind cel care a solicitat suma de 10.000 euro . Referitor la acest ultim act material singura menţiune cu privire la A. este în contextul descrierii plăţii ultimei tranşe de aproximativ 5.000 RON - precizează că la eveniment ar fi "asistat" şi A., fără a indica dacă acesta a pretins sau a primit sume de bani.

La data de 30 octombrie 2015 B. este reaudiat în calitate de martor denunţător (declaraţie consemnată la filele x d.u.p.), ocazie cu care acesta a oferit detalii suplimentare cu privire la fapta din 30 decembrie 2011, în sensul că suma de 5.000 RON i-ar fi fost înmânată lui A. în biroul acestuia de la AFP Corabia (primul act material), în august 2011 tot în biroul inculpatului A. i-ar fi remis acestuia suma de 2.000 RON - şi nu 1.500 aşa cum precizase iniţial la 14 octombrie 2015 (al doilea act material) iar cu referire la al treilea act material arată că i-ar fi predat lui A. aproximativ 4.000 euro în tranşe în perioada mai - iulie 2011 fie la biroul său din AFP Corabia fie la domiciliul său, fie la un imobil de lângă restaurantul "O." - în legătură cu acest act material declarase anterior că tranşele de bani ar fi fost plătite inculpatului D., că ar fi fost solicitate de acesta şi nu de A. iar suma ar fi fost negociată în RON, între 16.000 şi 20.000 RON conform exprimării denunţătorului.

În cea de-a treia declaraţie dată de B. după formularea denunţului de data aceasta în calitate de inculpat în Dosarul nr. x/2014 la data de 05 noiembrie 2015 se descrie primul act material aproape identic cu modul în care a fost descris anterior, în ceea ce priveşte al doilea act material (remiterea în tranşe a unei sume de aproximativ 4.000 euro în echivalent RON) arată că negocierile le-ar fi purtat cu D. prin intermediul martorului C. însă banii i-a predat personal lui A. fără a explica de ce nu a discutat direct cu A. cuantumul sumei, de ce A. l-a trimis "să rezolve" cu D. (subordonatul său) însă a primit personal banii, iar cu privire la al treilea act material se menţionează suma de 2.000 RON (similar cu declaraţia din 30 octombrie 2015 însă în mod vădit diferit faţă de cea din 14 octombrie 2015 când se indicase o sumă de 1.500 RON), fără a se da alte detalii.

Această ultimă declaraţie marchează şi momentul în care B. menţionează explicit că despre aceste fapte ar avea cunoştinţă tatăl său, K., persoană care la momentul formulării denunţului avea la rândul său calitatea de suspect în acest dosar, fiind audiat în această calitate la 14 octombrie 2015 şi interceptat în timp ce discuta amical cu A. în iulie şi septembrie 2012 referitor la efectuarea unor plăţi parţiale pentru debitele societăţilor.

K. a fost audiat în faza de urmărire penală în calitate de suspect pentru infracţiunea de abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual constând în determinarea lui A. să întocmească şi să semneze o adresă prin care s-a ridicat abuziv poprirea asupra conturilor unei alte societăţi (la 14 octombrie 2015) ocazie cu care precizează că ar fi în relaţii bune cu A. dar nu indică nimic referitor la pretinse fapte de luare de mită - filele x d.u.p., în calitate de inculpat la 16 octombrie 2015 (la două zile după formularea denunţului de către fiul său) ocazie cu care îşi menţine declaraţia anterioară fără a mai face alte precizări şi la 5 noiembrie 2015 tot în calitate de inculpat ocazie în care, într-o manieră generală precizează că ar fi auzit de la fiul său că cei doi angajaţi de la AFP Corabia i-ar fi solicitat 10.000 euro cu titlu de mită pentru deblocarea conturilor SC E. plătindu-le efectiv suma de 5.000 euro în tranşe (probabil al doilea act material descris în rechizitoriu), şi făcând referiri la cheltuieli de protocol şi remiterea unor bunuri până la concurenţa unei sume de 12.000 euro (şi denunţătorul B. face referiri generale cu privire la predarea unor bunuri către funcţionarii publici - peşte, zahăr, sau suportarea costurilor unor evenimente festive însă aceste fapte nu au fost reţinute în actul de sesizare, prin urmare nu au fost examinate nici de Curte).

Cu ocazia judecăţii în primă instanţă, B. a dat o declaraţie succintă prin care a solicitat aplicarea procedurii simplificate, fără a oferi detalii cu privire la faptele de care i-a acuzat pe ceilalţi inculpaţi iar K. a refuzat să dea alte declaraţii în faţa instanţei prevalându-se de relaţia de rudenie dintre el şi inculpatul B. (declaraţie din 10 iunie 2016).

Procedându-se la audierea lui B. de către instanţa de apel la 27 aprilie 2017 cu referire la faptele de luare de mită, acesta a dat declaraţii diferite faţă de cele consemnate în faza de urmărire penală precizând în legătură cu primul act material că suma de 5.000 RON nu i-a fost solicitată de inculpatul A., ci a fost oferită de el din proprie iniţiativă, într-un plic fără a-i preciza măcar ce sumă oferă, iar banii nu au fost remişi imediat ce s-a întocmit şi semnat adresa care îl interesa ci la un interval de o săptămână - două.

În ceea ce priveşte al treilea act material, suma indicată este, în continuare, de 2.000 RON, însă, se precizează că ea nu a fost remisă în biroul inculpatului A., ci la un imobil de pe strada x, şi că nu a fost predată în ziua în care i s-a emis adresa ci la un interval de o săptămână - două. Mai mult, B. nu precizează că aceşti bani i-ar fi fost solicitaţi de A. arătând că a remis suma în contextul unei întâlniri pur întâmplătoare.

În ceea ce priveşte al doilea act material (remiterea în echivalent RON a aproximativ 5.000 euro în tranşe), B. precizează că în rechizitoriu s-a făcut o confuzie cu privire la această faptă, suma de 4.000 euro cuprinzând toate sumele pe care i le-a dat în timp lui A., că a fost de acord cu plata sumei de 10.000 euro şi nu a mai negociat pentru a reduce suma de bani aşa cum declarase anterior, şi că în mod cert A. nu ştia de suma de 10.000 euro şi nici de discuţiile dintre el şi D.. Mai mult inculpatul precizează că tatăl său nu cunoştea că ar fi remis bani lui A., pentru ca ulterior să revină şi să spună că ar fi discuta cu acesta, că doar a semnat declaraţiile date la procuror însă nu le-a acordat importanţă deosebită întrucât devenise previzibilă o condamnare a sa într-un alt dosar şi că în mod cert tatăl său nu ştia despre sumele pretinse de D.

Ca urmare a cererii parchetului, B. a fost reaudiat în 12 ianuarie 2018, ocazie cu care a revenit asupra declaraţiei din 27 aprilie 2017, precizând că menţine declaraţiile de la urmărire penală cu privire la infracţiunea de luare de mită săvârşită de A., însă refuză să dea orice fel de detalii, menţionând însă că ştie că este cercetat într-un alt dosar "datorită denunţului formulat de D. şi acesta este motivul pentru care a fost reaudiat".

Curtea a arătat că aceste sunt toate probele pe care parchetul şi-a întemeiat dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, probe lipsite de certitudine, claritate şi în mod vădit influenţate de interesul inculpatului B. de a se reţine, în ceea ce îl priveşte, incidenţa dispoziţiilor art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002.

Curtea a apreciat că, în condiţiile în care singura probă care vizează comiterea acestor fapte, constă în declaraţia denunţătorului (inculpat la rândul său în aceeaşi cauză), declaraţie care a suferit modificări repetate la intervale scurte de timp cu privire la elementele esenţiale care privesc încadrarea juridică a eventualei fapte (cine a solicitat suma de bani, ce sumă s-a solicitat, cu ce titlu, ce sumă s-a remis efectiv, cui, în ce condiţii, etc.) fiind în mod vădit influenţată de interesul conjunctural al celui din urmă (obţinerea unei reduceri de pedeapsă în faza de urmărire penală, neplăcerile cauzate de formularea unui denunţ în ceea ce îl priveşte conform declaraţiei lui B. în faţa instanţei de apel la 12 ianuarie 2018), nu se poate dispune condamnarea apelantului A. pentru infracţiunea de luare de mită, nefiind înlăturat dubiul care operează întotdeauna în favoarea inculpatului.

Curte a apreciat că nici declaraţia martorului K. nu poate servi pentru consolidarea acestor acuzaţii pe de o parte datorită poziţiei sale procesuale şi modului contradictoriu în care relatează presupusele fapte (a se vedea paragrafele anterioare în care au fost analizate probele), iar pe de altă parte, ca urmare a faptului că martorul nu relatează aspecte pe care le-ar fi perceput personal, ci elemente de fapt pe care, conform susţinerilor sale, le-ar fi aflat de la fiul său. În acest context Curtea a observat că tatăl inculpatului B. este contrazis chiar de fiul său în declaraţia dată la Curtea de Apel, că nu a relatat împrejurările într-o manieră constantă în toate declaraţiile date, şi că nu a putut oferi detalii cu privire la modul, împrejurările şi momentul în care a ajuns să cunoască aceste informaţii.

Faţă de toate aceste considerente de fapt, în privinţa infracţiunii de luare de mită în formă continuată, reţinută în sarcina inculpatului A., Curtea a dispus achitarea în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., constatând că probele administrate nu confirmă săvârşirea faptei, subzistând în continuare un dubiu puternic cu privire la infracţiunile de care este acuzat, dubiu care profită inculpatului.

Examinând comparativ dispoziţiile normelor de incriminare la momentul comiterii infracţiunilor şi cele în vigoare în prezent în cazul inculpatului A., Curtea a apreciat că legea penală mai favorabilă o constituie dispoziţiile noua codificare.

Prima instanţă dispunând condamnarea inculpaţilor, conform dispoziţiilor din reglementarea anterioară, a avut în vedere, ca argument decisiv, în stabilirea legii penale mai favorabile tratamentul juridic al infracţiunii continuate şi modul de stabilire a pedepsei rezultante pentru infracţiunile concurente, situaţie care însă, faţă de soluţia de achitare a inculpatului A. a fost apreciată de Curte ca nemaifiind de actualitate.

Prin urmare, s-a reţinut că, în cazul inculpatului A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, pedeapsa aplicabilă conform reglementării anterioare este închisoarea de la 6 ani şi 8 luni la 20 de ani, maxim la care se putea adăuga un spor facultativ de până la 5 ani (art. 2481 raportat la art. 248 C. pen. (1969) prevede pedeapsa cu închisoarea de la 5 la 15 ani, limitele majorându-se cu o treime ca urmare a aplicării în cauză a art. 132 din Legea nr. 78/2000, sporul facultativ de 5 ani rezultând din aplicarea art. 41 C. pen. (1969), iar conform actualei codificări, limitele de pedeapsă sunt situate între 4 ani închisoare şi 14 ani închisoare (art. 297 alin. (1) C. pen. prevede închisoarea de la 2 la 7 ani, limitele majorându-se cu 1/2 ca urmare a aplicării art. 309 C. pen. şi cu încă 1/3 ca urmare a aplicării art. 132 din Legea nr. 78/2000, putându-se aplica un spor facultativ de 3 ani în condiţiile art. 35 C. pen.).

Întrucât atât minimul special cât şi maximul special al pedepsei prevăzute de lege conform noii codificări sunt mai mici decât cele prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la momentul săvârşirii faptelor, Curtea a reţinut ca lege penală mai favorabilă dispoziţiile C. pen. în vigoare.

În cazul acestui inculpat, dat fiind soluţia de achitare dispusă pentru infracţiunea de luare de mită în formă continuată, şi mai ales temeiul de drept reţinut (fapta nu există) Curtea a apreciat că a rămas fără obiect cererea de schimbare a încadrării juridice formulată în legătură cu aceasta.

În cazul inculpatului A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen. (6 acte materiale), Curtea a stabilit o pedeapsă peste minimul special prevăzut de lege, respectiv 5 ani închisoare luând în considerare pe de o parte datele referitoare la gravitatea faptei cu referire în special la valoarea prejudiciului produs, numărul de acte materiale din conţinutul infracţiunii continuate, funcţia ocupată de inculpat la momentul comiterii faptei şi responsabilitatea pe care aceasta o implica, conduita procesuală şi interesul manifestat de acesta pentru a sustrage toate bunurile personale de la eventuale urmăriri silite iar pe de altă parte datele personale referitoare la vârsta inculpatului, implicarea sa în alte activităţi infracţionale, situaţia familială şi starea de sănătate. Dat fiind cuantumul pedepsei stabilite, natura şi gravitatea infracţiunii pentru care aceasta a fost aplicată instanţa a dispus executarea pedepsei în regim de detenţie.

Cât priveşte solicitarea inculpatului de a se efectua contopirea pedepselor aplicate în prezenta cauză cu cele aplicate prin Decizia penală nr. 235/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de a se menţine suspendarea sub supraveghere dispusă în acea cauză cu privire la întreaga pedeapsă rezultantă, Curtea a constatat că lămurirea situaţiei juridice a inculpatului sub acest aspect (contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente) nu a făcut obiectul dezbaterilor la prima instanţă, prin urmare nu poate fi analizată direct în calea de atac, pentru că ar duce la o încălcare a dreptului persoanei la dublul grad de jurisdicţie (în acelaşi sens stabilindu-se şi prin recurs în interesul legii).

S-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) g - dreptul de a exercita funcţii de decizie sau de execuţie în cadrul AFP şi k C. pen. pe o durata de 5 ani de la executarea pedepsei principale, aceleaşi drepturi fiind interzise şi ca pedeapsă accesorie.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., ca o consecinţă directă a soluţiei de achitare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, s-a înlăturat dispoziţia primei instanţe de confiscare a sumelor pretins primite de acesta de la coinculpatul denunţător B.

Curtea a apreciat ca întemeiat motivul de apel formulat de parchet cu privire la confiscarea sumei de 1.200 RON oferită cu titlu de mită inculpatului D., sumă în privinţă căreia în mod greşit Tribunalul a dispus confiscarea de la inculpatul A., deşi fapta analizată nu îl privea pe acesta.

Din oficiu, Curtea a constatat că procedând la obligarea inculpaţilor la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat prima instanţă a dispus obligarea lor în solidar la plata sumei de 2.500 RON deşi conform art. 275 alin. (4) C. proc. pen. la stabilirea cheltuielilor judiciare avansate de stat instanţa trebuie să examineze în ce măsură fiecare dintre părţile care trebuie să le suporte le-a provocat, fiind nelegală obligarea coinculpaţilor în solidar la plata acestora, chiar dacă pe latură civilă despăgubirile sunt suportate în solidar de toţi.

Prin urmare, luând în considerare şi sumele indicate cu titlu de cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală prin actul de sesizare a instanţei, precum şi complexitatea demersurilor presupuse de efectuarea cercetării judecătoreşti în primă instanţă, s-a dispus obligarea inculpatului la plata a 2.500 RON către stat cu titlu de cheltuieli judiciare (1.500 RON în faza de urmărire penala conform menţiunilor din rechizitoriu şi 1.000 RON pentru judecata în fond).

În ceea ce priveşte latura civilă, Curtea a constatat că sunt nefondate cererile inculpatului de lăsare nesoluţionată a laturii civile sau de respingere a acţiunii civile ca nefondate, acestea reprezentând măsuri care decurgeau dintr-o eventuală soluţie de achitare solicitată de inculpaţi cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu. Cât priveşte faptul că pentru o parte din prejudiciu din prezenta cauză s-a dispus obligarea separată la plată a inculpatului P. împreună cu alţi inculpaţi (în dosarul Curţii de Apel Piteşti) Curtea a reţinut că această împrejurare nu este de natură a înlătura răspunderea solidară a coinculpaţilor A. şi D. pe temeiul răspunderii civile delictuale, fiind chestiuni care ţin de modul în care debitorii obligaţi solidar se desocotesc între ei după plata integrală a prejudiciului, şi nu chestiuni care să intereseze partea civilă. Sub aspectul cuantumului prejudiciului criticile apelanţilor inculpaţi referitoare la stingerea uneia dintre părţi din datorie ca urmare a radierii societăţilor comerciale au fost examinate în paragraful referitor la situaţia de fapt, la infracţiunea de abuz în serviciu.

În ceea ce priveşte apelul părţii civile referitor la modul în care s-a dispus plata penalităţilor şi accesoriilor fiscale, Curtea, examinând dispozitivul deciziei penale apelate, a reţinut că acesta este lămuritor făcând trimiterea la aplicarea art. 119, 120 din O.G. nr. 92/2003, care, evident că impun calcularea lor pentru fiecare debit principal în parte.

Având în vedere faptul că apelurile declarate în cauză de inculpat şi parchet au fost admise, fie pe aspecte de legalitate fie pe aspecte de temeinicie, s-a dispus doar obligarea părţii civile la suportarea unei părţi din cheltuielile judiciare efectuate în apel, restul urmând să rămână în sarcina statului, onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu plătindu-se din fondurile Ministerului Justiţiei.

Prin încheierea din 18 aprilie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2015 s-a dispus, în baza art. 278 C. proc. pen., îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul deciziei penale nr. 385 din 20 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. x/2015, în sensul că, în cazul inculpatului D. se va trece:

"În baza art. 38, 39 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. urmează ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară cea mai grea de interzicere drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) - dreptul de a exercita funcţii de decizie sau de execuţie în cadrul AFP şi k C. pen., pe o durată de 5 ani de la executarea pedepsei principale", în loc de:

"În baza art. 38, 39 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. urmează ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară cea mai grea de interzicere art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) - dreptul de a exercita funcţii de decizie sau de execuţie în cadrul AFP şi k C. pen., pe o durată de 5 ani de la executarea pedepsei principale."

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie, între alţii, inculpatul A., arătând, în esenţă, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, că nu poate fi reţinut ca element material al infracţiunii de abuz în serviciu încălcarea vreunei norme juridice prevăzută de vreunul din actele de legislaţie secundară (ordine ale MEF sau preşedintelui ANAF ori hotărâri de guvern), cu atât mai mult cu cât unele dintre acestea au intrat în vigoare după emiterea adreselor de ridicare a popririlor, că respectivele norme juridice nu reglementează în vreun fel atribuţii de serviciu şi nici nu impun vreo conduită unei persoane cu funcţia pe care a deţinut-o.

Pe de altă parte, s-a arătat că, potrivit Deciziei nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, o acţiune sau inacţiune dobândeşte semnificaţie ilicită doar dacă aceasta reprezintă o încălcare a unei prevederi legale exprese care obligă la un anumit tip de comportament, iar normele juridice primare a căror încălcare i se impută nu impun o anumită conduită unui funcţionar public aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.

În raportat de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, s-a solicitat, admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice asimilate infracţiunilor de corupţie, în forma calificată, săvârşită în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 şi art. 1481 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (1969) (6acte materiale), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, iar, în baza prevederilor art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a solicitat lăsarea ca nesoluţionată a laturii civile.

Prin încheierea nr. 272/RC din 13 septembrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2015, între altele, apreciind că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 385 din 20 martie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi s-a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurent.

Numai cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al recurentului A., prin prisma aceluiaşi caz de casare prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a arătat că fapta pentru care a fost condamnat recurentul nu este prevăzută de legea penală întrucât normele juridice primare a căror încălcare i se impută sunt reglementate într-o ordonanţa de urgenţă, care nu reprezintă legislaţie primară, ci este doar un act administrativ având în vedere că, potrivit dispoziţiilor constituţionale, în domeniul legislaţiei organice, Guvernul nu poate emite astfel de acte normative.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părţile îşi pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunţate în condiţiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. şi nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale.

Înalta Curte reţine că, în esenţă, cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Pe de altă parte, trebuie menţionat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 439 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.

În speţă, recurentul A. şi-a întemeiat cererea pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., arătând, în esenţă, că fapta de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală întrucât atribuţiile pretins încălcate sunt reglementate de acte normative secundare, iar nu primare, aşa cum s-a statuat în Decizia nr. 405/2016 a instanţei de contencios constituţional, cu atât mai mult cu cât unele dintre acestea au intrat în vigoare după emiterea adreselor de ridicare a popririlor, iar normele juridice primare a căror încălcare i se impută nu impun o anumită conduită unui funcţionar public aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu.

Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în prezenta cauză, inculpatul A. a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond (soluţie menţinută în apel), printre altele, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen., reţinându-se, în esenţă, că acesta, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în perioada decembrie 2010 - august 2011, în calitate de şef administraţie orăşenească la Administraţia Finanţelor Publice Corabia, cu încălcarea normelor legale incidente în cauză şi a atribuţiilor de serviciu, la instigarea inculpatului B., administrator la mai multe societăţi comerciale, a întocmit, semnat şi ştampilat 6 adrese emise de AFP Corabia, comunicate la F. SA şi G. SA, prin care s-a solicitat, în mod abuziv, ridicarea popririlor dispuse în conformitate cu prevederile legale pe conturile bancare deţinute de respectivele societăţi, permiţând inculpatului B. să beneficieze în interes propriu de sumele de bani aflate sau intrate ulterior în conturile firmelor, cu consecinţa prejudicierii bugetului general consolidat cu suma totală de 2.839.307 RON.

Având în vedere că, potrivit art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casaţie, instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, textul de lege excluzând total din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu se va analiza doar dacă fapta, astfel cum a fost reţinută de către instanţele inferioare, întruneşte, în persoana condamnatului, toate elementele de conţinut prevăzute de norma de incriminare menţionată.

Sub acest aspect, se observă că, potrivit art. 132 din Legea nr. 78/2000, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.

Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. pen., infracţiunea de abuz în serviciu constă în fapta funcţionarului public de a nu îndeplini un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu ori de a-l îndeplini în mod defectuos, în cadrul şi în limitele atribuţiilor de serviciu, fiind necesar ca acţiunea sau inacţiunea care constituie elementul material al faptei să cauzeze o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice, iar între fapta funcţionarului public şi rezultatul produs să existe legătură de cauzalitate. În plus, dispoziţiile art. 309 C. pen. reglementează situaţia în care acţiunea sau inacţiunea mai sus menţionată a avut consecinţe deosebit de grave, acestea fiind reglementate de prevederile art. 183 C. pen.

Pe de altă parte, prin Decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii", statuându-se, astfel, că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară se realizează doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.

În acest context, sfera atribuţiilor de serviciu în virtutea cărora funcţionarului public îi incumbă obligaţia de a îndeplini anumite acte trebuie să îşi găsească o reglementare expresă în lege, ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă a Guvernului, în situaţia neîntrunirii acestei exigenţe conduita funcţionarului neputând fi inclusă în sfera ilicitului penal.

Prin urmare, întrucât prin decizia Curţii Constituţionale, invocată de recurent, s-a realizat o reconfigurare a laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu sub aspectul elementului material, restrângându-i-se sfera de incidenţă, Înalta Curte apreciază că, în măsura în care fapta săvârşită nu respectă tiparul stabilit de norma de incriminare în interpretarea dată de instanţa de contencios constituţional, decizia menţionată are caracterul unei legi de dezincriminare cu consecinţele ce decurg din reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 4 C. pen. În acelaşi sens, cu referire la efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unei norme de incriminare, s-a pronunţat şi Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul instanţei supreme în considerentele Deciziilor nr. 18/2016 şi nr. 6/2017.

În aceste condiţii, se constată că neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu nu va putea fi reţinută ca element material al laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu atunci când se raportează la menţiuni sau obligaţii regăsite în hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniştrilor, regulamente de organizare şi funcţionare interne, coduri deontologice, proceduri interne, norme metodologice etc., în esenţă, orice acte normative subsecvente legii sau documente interne ale angajatorului.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată, aşa cum s-a reţinut şi în hotărârile ce formează obiectul căii extraordinare de atac că, din actele dosarului (filele x din Rechizitoriul nr. x/2014 din 3 decembrie 2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova), rezultă că, prin actul de sesizare a instanţei, i s-a imputat recurentului A. încălcarea dispoziţiilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, referitoare la regulile, cazurile privind suspendarea, întreruperea sau încetarea executării silite şi la executarea silită prin poprire; ale H.G. nr. 1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Codului de procedură fiscală; ale Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal; ale H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Codul fiscal; ale O.U.G. nr. 29/2011, precum şi a Ordinelor nr. 1853/2011, nr. 1364/2007, nr. 1107/2012 ale Ministerului Finanţelor Publice, Ordinele nr. 1319/2009, nr. 1359/2009, nr. 1215/2012, nr. 1438/2009 şi nr. 2289/2010 ale preşedintelui ANAF, precum şi Ordinul nr. 2144/2008 al MEF.

Totodată, în cuprinsul deciziei atacate Curtea de Apel Craiova a reţinut, în mod expres, că inculpatul A. a încălcat prevederile art. 148 şi art. 149 din O.G. nr. 92/2003, referitoare la suspendarea, întreruperea şi încetarea executării silite, precum şi la executarea silită prin poprire.

Aşadar, infracţiunea de abuz în serviciu pentru care recurentul a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond (soluţie menţinută în apel), vizează încălcări ale legislaţiei primare (art. 148 şi art. 149 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală), acestea fiind menţionate atât în rechizitoriu, cât şi în hotărârile instanţelor inferioare.

Împrejurarea că atât în rechizitoriu, cât şi în hotărârile pronunţate de instanţele inferioare se face trimitere şi la legislaţia secundară nu este de natură a justifica concluzia incidenţei deciziei instanţei de contencios constituţional, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (dezincriminarea faptelor/faptele nu sunt prevăzute de lege), având în vedere că în legislaţia primară (legi, ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă) sunt prevăzute obligaţii/îndatoriri fundamentale care revin funcţionarilor publici ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, iar detalierea/concretizarea acestora pentru fiecare funcţionar/funcţie intervine ulterior, prin intermediul actelor normative subsecvente legii (hotărâri de guvern, ordine al ministrului, norme de aplicare, etc.) ori a celor interne (ordine, ordine de serviciu, decizii, norme interne, fişa postului, etc.). De altfel, chiar în legislaţia primară se prevede, în mod frecvent, că urmează ca prin acte normative subsecvente din sfera legislaţiei secundare să fie detaliate, printre altele, obligaţiile/îndatoririle de serviciu ori profesionale ale respectivilor funcţionari.

Aşa fiind, în condiţiile în care soluţia de condamnare a recurentului A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu a fost cauzată de încălcarea legislaţiei primare, respectiv a dispoziţiilor art. 148 şi art. 149 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, nu pot fi primite criticile apărării potrivit cărora ceea ce s-a imputat condamnatului a fost nerespectarea normelor juridice din legislaţia secundară (ordine ale MEF sau preşedintelui ANAF ori hotărâri de guvern), motiv pentru care nu este aplicabilă în cauză decizia nr. 405/2016 a instanţei de contencios constituţional, şi ca atare, fapta comisă de A. întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 132 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. şi art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 C. pen.

Deşi cu ocazia dezbaterilor, apărătorul ales al recurentului A. a susţinut că fapta pentru care a fost condamnat clientul său nu este prevăzută de legea penală întrucât normele juridice a căror încălcare i se impută sunt reglementate într-o ordonanţa de urgenţă, care nu reprezintă legislaţie primară, ci doar un act administrativ, Înalta Curte constată că în Decizia anterior menţionată, Curtea Constituţională a statuat că "sfera actelor normative la care organele judiciare se pot raporta în aprecierea atribuţiilor de serviciu, ordonanţele Guvernului (inclusiv ordonanţele de urgenţă) nu reprezintă o lege în sens formal, ci un act administrativ de domeniul legii, asimilat acesteia prin efectele pe care le produce, respectând sub acest aspect criteriul material, şi conţin norme de reglementare primară, având o forţă juridică asimilată cu a legii". Mai mult, în actualul stadiu procesual, nu pot fi completate motivele pe care se întemeiază calea extraordinară de atac, a cărei analizare în faza admisibilităţii s-a realizat prin raportare la argumentele dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs în casaţie.

În raport cu toate aceste considerente, Înalta Curte constată că fapta de abuz în serviciu pentru care a fost condamnat recurentul A. întruneşte toate elementele de tipicitate prevăzute de legea specială, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de acesta împotriva deciziei penale nr. 385 din 20 martie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi, având în vedere culpa sa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei, în conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarant de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 385 din 20 martie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 25 octombrie 2018.

Procesat de GGC - LM