Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 276 din 31 iulie 2015 pronunţată de Tribunalul Constanţa în Dosarul penal nr. x/2013, s-au dispus, între altele, următoarele:
În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003, în referire la art. 323 C. pen. (1969), art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969), art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 8 luni.
În baza art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. (1969), art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an şi 11 luni.
În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată, art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 10 luni.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii, pe timp de 2 ani, după executarea pedepsei principale, a exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a mai desfăşura activitatea de administrator în cadrul unei persoane juridice) C. pen. (1969).
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele stabilite şi s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 10 luni închisoare cu executare în regim de detenţie, alături de pedeapsa complementară a interzicerii, pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale, a exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a mai ocupa funcţia de administrator în cadrul unei persoane juridice şi de a desfăşura activităţi în această calitate) C. pen. (1969).
În baza art. 71 C. pen. (1969), a fost interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a mai desfăşura activitatea de administrator în cadrul unei persoane juridice) C. pen. (1969), cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. în referire la art. 998, 999, art. 1003 C. civ., au fost obligaţi inculpaţii B., C., D., A. şi partea responsabilă civilmente SC E. SRL, în solidar, către partea civilă Statul român prin A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, la plata sumei de 1.923.227 RON, precum şi la plata accesoriilor calculate potrivit legislaţiei fiscale, până la data achitării integrale a prejudiciului.
În baza art. 397, art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din data de 29 aprilie 2013, în vederea reparării pagubei, asupra contului de depozit nr. x, deschis la data de 8 iunie 2011 la F. SA (109.920,42 RON), asupra contului nr. 716967 deschis la data de 15 martie 2005 la G. SA Cluj-Napoca şi asupra contului nr. x (RON) deschis la data de 20 noiembrie 2004 la H. SA (89,50 RON) pe numele inculpatului A..
A fost menţinută măsura sechestrului asigurător, instituită de către procuror în vederea reparării pagubei asupra următoarelor imobile, proprietatea SC E. SRL Constanţa - CUI x: terenul situat în extravilanul com. Mereni, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 100.000 m.p., tarlaua nr. x, parcela A 437/38, având număr de carte funciară şi număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Mereni, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 20.000 mp, tarlaua nr. x, parcela A 481/1, lot x, având număr de carte funciară şi număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Mereni, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 50.000 mp, tarlaua nr. x, parcela A 481/8, având număr de carte funciară şi număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Mereni, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 29.200 mp, tarlaua nr. x, parcela A 498/1, lot x având număr de carte funciară şi număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Mereni, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 50.000 mp, tarlaua nr. x, parcela A 498/7, având număr de carte funciară şi număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Mereni, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 70.000 mp, tarlaua nr. x, parcela A 502/9, având număr de carte funciară şi număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Mereni, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 55.000 mp, tarlaua nr. x, parcela A 582/17, având număr de carte funciară şi număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Mereni, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 10.000 mp, tarlaua nr. x, parcela A 582/22, având număr de carte funciară şi număr cadastral x; toate dobândite în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 14 decembrie 2012 la Biroul Notarului Public I., în valoare de 708.644,99 RON echivalentul a 157.214,64 euro. terenul situat în extravilanul com. Chirnogeni, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 12.300 mp, parcela A 167/1/22, având număr de carte funciară şi număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Chirnogeni, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 20.000 mp, parcela A 58/1/9, având număr de carte funciară şi număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Chirnogeni, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 5.660 mp, parcela A 167/1/24, având număr de carte funciară şi număr cadastral x; toate dobândite în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 13 martie 2013 la Biroul Notarului Public I., în valoare de 30.400 RON. terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 17.500 mp, tarla x, parcela A 521/22, având număr de carte funciară şi număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 17.500 mp, tarla x, parcela A 521/22, având număr de carte funciară x şi număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 41.300 mp, tarla x, parcela A 521/23/2, având număr de carte funciară x şi număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 20.000 mp, tarla x, parcela A 543/26, având număr de carte funciară şi număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 30.000 mp, tarla x, parcela A 543/19, având număr de carte funciară şi număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 35.000 mp, parcela A 537/20/2, având număr de carte funciară x şi număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 60.000 mp, tarlaua x parcela A 543/4, având număr de carte funciară şi număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 32.000 mp, tarlaua x parcela A 537/21, având număr de carte funciară şi număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 70.000 mp, tarlaua x parcela A 543/61, lot x, având număr de carte funciară şi număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 35.000 mp, tarlaua x parcela A 537/20/1, având număr de carte funciară şi număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 16.800 mp, tarlaua x parcela A 537/4/3, având număr de carte funciară şi număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 20.000 mp, tarlaua x parcela A 537/5, având număr de carte funciară x şi număr cadastral x; toate dobândite în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 12 decembrie 2012 la Biroul Notarului Public I., în valoare de 531.153,07 RON, echivalentul a 117.025 euro.; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 5.000 mp, tarlaua x parcela A 510/19, având număr de carte funciară şi număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 10.000 mp, tarlaua x parcela A 510/54, având număr de carte funciară x şi număr cadastral x; toate dobândite în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 24 ianuarie 2013 la Biroul Notarului Public I., în valoare de 20.000 RON.; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 5.000 mp, tarlaua x parcela A 439/43, având număr de carte funciară şi număr cadastral x, dobândit în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 13 martie 2013 la Biroul Notarului Public I., în valoare de 7.200 RON.; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 50.000 mp, tarlaua x parcela A 307/24, lot x, având număr de carte funciară şi număr cadastral x, dobândit în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 20 februarie 2013 la Biroul Notarului Public I., în valoare de 55.000 RON.; terenul situat în extravilanul com. Ciocârlia, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 150.000 mp, parcela x, având număr de carte funciară şi număr cadastral x, dobândit în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 20 septembrie 2012 la Biroul Notarului Public J., în valoare de 202.666,5 RON echivalentul a 45.000 euro; terenul situat în extravilanul com. Ciocârlia, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 50.000 mp, parcela A 107/10/1, având număr de carte funciară x şi număr cadastral x, dobândit în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11 martie 2013 la Biroul Notarului Public K., în valoare de 59.000 RON.; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanţa, în suprafaţă de 20.000 mp, tarlaua x parcela A 552/16, având număr de carte funciară şi număr cadastral x, dobândit în baza Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 25 martie 2013 la Biroul Notarului Public I., în valoare de 27.376 RON, echivalentul a 6.200 euro.
S-a dispus comunicarea, la data rămânerii definitive a hotărârii, a unei copii de pe dispozitivul acesteia Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, în baza materialului probator administrat în cauză pe parcursul anchetei penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond, a reţinut, în esenţă, cu privire la inculpatul A. că fapta acestui inculpat, care pe parcursul anului 2003, a aderat la grupul infracţional constituit de B., D. şi C., în vederea săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de aderare la un grup infracţional, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.
De asemenea, s-a reţinut că fapta aceluiaşi inculpat, care în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada august - octombrie 2003, în calitate de administrator la SC E. SRL, a efectuat operaţiuni comerciale cu cereale şi, pentru a nu plăti obligaţiile fiscale către stat, a înregistrat în contabilitatea societăţii facturi fiscale de vânzare emise de SC L. SRL, care nu reflectă operaţiuni reale, iar, în perioada ianuarie - noiembrie 2004, în aceeaşi calitate, a efectuat operaţiuni comerciale cu cereale şi, pentru a nu plăti obligaţiile fiscale către stat, a înregistrat în contabilitatea societăţii facturi fiscale de vânzare emise de către SC M. SRL, care nu reflectă operaţiuni reale, iar în baza tuturor acestor facturi fictive a vândut cerealele, prejudiciind, în acest mod, cu suma de 1.923.227 RON, bugetul de stat, prin neplata de către SC E. SRL a T.V.A.- ului şi a impozitului pe profit, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.
S-a mai reţinut că fapta inculpatului A., care, în perioada 2003 - noiembrie 2004, prin folosirea facturilor fictive întocmite de C., reprezentant al SC L. SRL şi administrator al SC M. SRL, a disimulat provenienţa ilicită a sumei de 1.923.227 RON, reprezentând TVA şi impozit pe profit, care ar fi trebuit plătite bugetului de stat de către SC E. SRL, în cazul în care nu ar fi fost introdusă în circuitul comercial al SC L. SRL şi SC M. SRL, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată cu aplicarea art. 5 C. pen.
Instanţa de fond a apreciat că mai favorabile inculpatului sunt dispoziţiile legilor speciale (Legea nr. 39/2003, Legea nr. 87/1994, Legea nr. 656/2002) şi cele ale C. pen. în vigoare la data săvârşirii infracţiunilor imputate.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului A., instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de lege în acest sens, apreciind că infracţiunile săvârşite prezintă un grad deosebit de ridicat de pericol social, având în vedere natura acestora, percepţia publică despre efectele evaziunii fiscale şi a infracţiunilor conexe acesteia, împrejurările concrete în care au fost comise faptele (în legătură cu activităţi comerciale de volum deosebit de mare), valoarea deosebit de mare a prejudiciului produs, precum şi actele materiale concrete ale inculpatului, constând în repetabilitate, planificare, coordonare, insistenţă, luarea măsurilor pentru a nu fi descoperit etc.. În consecinţă, instanţa a considerat că se impune sancţionarea fermă a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, într-un mod care să descurajeze fenomenul, să atragă atenţia posibililor alţi făptuitori asupra dimensiunii răspunderii penale atrase de astfel de fapte, dar şi la un nivel care să constituie o sancţiune proporţională cu infracţiunile săvârşite şi cu periculozitatea acuzatului.
Având în vedere că inculpatul A. nu este cunoscut cu antecedente penale, instanţa a reţinut în favoarea sa circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu consecinţa coborârii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte latura civilă, s-a reţinut că, prin adresa din 26.05.2014, Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa s-a constituit parte civilă în cauză cu suma stabilită prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cursul urmăririi penale (1.923.227 RON), solicitând ca obligarea la plata acestor sume, dar şi a penalităţilor şi a majorărilor de întârziere calculate potrivit legii fiscale, să se dispună în solidar şi cu părţile responsabile civilmente menţionate în rechizitoriu.
Din relaţiile furnizate de către O.R.C., a rezultat că numai SC E. SRL mai are în prezent personalitate juridică, celelalte trei societăţi (SC M. SRL, SC N. SRL şi SC O. SRL fiind dizolvate şi radiate din Registrul Comerţului.
Faţă de perioada săvârşirii faptelor ilicite, când în vigoare era C. civ. 1864, instanţa a reţinut că temeiul de drept material al acţiunii civile îl constituie dispoziţiile art. 998 şi art. 1003 C. civ. (1864), care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, precum şi răspunderea civilă solidară.
În raport cu situaţia de fapt reţinută, instanţa a constatat că, prin faptele lor ilicit delictuale, inculpaţii au produs prejudicii materiale bugetului statului, constituit parte civilă prin reprezentant A.N.A.F. - D.G.F.P. Constanţa, astfel încât a dispus obligarea acestora la plata despăgubirilor pentru aceste prejudicii.
Partea civilă a solicitat în cererea de constituire recuperarea atât a pagubei create, cât şi a beneficiului nerealizat, care a constat, în funcţie de specificul fiscal al sumelor datorate, în dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate potrivit Codului de procedură fiscală. Având în vedere data ultimelor acţiuni infracţionale, precum şi data până la care inculpaţii puteau să depună balanţele şi bilanţul cuprinzând datele reale referitoare la calculul impozitului pe profit şi a TVA de plată la buget, tribunalul a acordat sumele reprezentând beneficiul nerealizat începând cu data de 1 ianuarie 2007 şi până la achitarea debitului.
Tribunalul a reţinut că sumele de bani ce constituie obiectul infracţiunii de spălare a banilor sunt, în acelaşi timp, obiectul material al infracţiunilor de evaziune fiscală, deoarece aceleaşi sume au făcut, pe rând, obiectul infracţiunii de spălare a banilor, astfel încât inculpatul A. a fost obligat o singură dată la plata acestora.
Pentru considerentele expuse şi, având în vedere concluziile raportului de expertiză fiscală, situaţia de fapt prin care s-au stabilit asocierile dintre acuzaţi în producerea diferitelor prejudicii, instanţa i-a obligat în solidar pe inculpaţii B., C., D., A. şi pe partea responsabilă civilmente SC E. SRL, către partea civilă Statul român prin A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, la plata sumei de 1.923.227 RON, precum şi la plata accesoriilor calculate potrivit legislaţiei fiscale, până la data achitării integrale a prejudiciului.
În scopul acoperirii prejudiciului adus bugetului statului, în temeiul art. 397, art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., instanţa a menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa procurorului din data de 29 aprilie 2013, în vederea reparării pagubei, asupra contului de depozit nr. x, deschis la data de 08 iunie 2011 la F. SA (109.920,42 RON), asupra contului nr. 716967 deschis la data de 15 martie 2005 la G. SA Cluj-Napoca şi asupra contului nr. x (RON) deschis la data de 20 noiembrie 2004 la H. SA (89,50 RON) pe numele inculpatului A.. Totodată, instanţa a menţinut măsura sechestrului asigurător, instituită de către procuror în vederea reparării pagubei asupra imobilelor, proprietatea SC E. SRL
Împotriva hotărârii, între alţii, au formulat apel, între alţii, inculpatul A. şi partea responsabilă civilmente SC E. SRL
Prin Decizia penală nr. 597/P din 24 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta parte responsabilă civilmente SC E. SRL Constanţa împotriva sentinţei penale nr. 276 din 31 iulie 2015 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar nr. x/2013, care a fost obligată la plata sumei de 600 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., între altele, a fost admis, apelul formulat de inculpatul A. împotriva aceleiaşi hotărâri, care a fost desfiinţată, în parte, şi, în rejudecare, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. în referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe acest inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) (fapta din perioada august - octombrie 2003).
În baza art. 33 lit. a) C. pen. (1969) în referire la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969) şi art. 35 C. pen. (1969), s-a dispus contopirea pedepselor de 2 ani şi 8 luni închisoare şi de 2 ani şi 10 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a mai ocupa funcţia de administrator în cadrul unei persoane juridice şi de a desfăşura activităţi în această calitate) C. pen. (1969), aplicate inculpatului A. de instanţa de fond pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., şi de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicată, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen., în final inculpatul A. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 10 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a mai ocupa funcţia de administrator în cadrul unei persoane juridice şi de a desfăşura activităţi în această calitate) C. pen. (1969).
În baza art. 861 C. pen. (1969) cu referire la art. 16 din Legea nr. 187/2012, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului A..
În baza art. 862 C. pen. (1969), a fost stabilit termen de încercare de 4 ani şi 10 luni, termen compus din durata pedepsei la care se adaugă un interval de 2 ani.
În baza art. 863 C. pen. (1969), s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul A. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În baza art. 359 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. (1969) şi 864 C. pen. (1969) privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), s-a constatat suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei primei instanţe dacă nu sunt contrare deciziei.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul inculpatului au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a se pronunţa astfel, făcând propria analiză a materialului probator administrat în cauză, astfel cum a fost completat în cursul cercetării judecătoreşti în apel, Curtea a constatat că instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt.
În acest sens, s-a arătat că activitatea infracţională a inculpaţilor din cauză a fost concepută în aşa fel încât să se profite de legislaţia fiscală care permitea scutirea de plata TVA în procent de 19% către bugetul de stat în situaţia în care se proba că cerealele nu erau achiziţionate de la persoane fizice, neplătitoare de TVA, ci de la alte societăţi, deşi, în realitate, aceste cereale erau achiziţionate de la producătorii de cereale, persoane fizice, fiind trecute fictiv în contabilitatea unor societăţi comerciale, intermediare, până la destinatarul final, SC E. SRL
S-a subliniat că rezoluţia infracţională comună a inculpaţilor apelanţi a fost dovedită, dincolo de orice bănuială rezonabilă, materialul probator administrat în cauză conducând la înlăturarea apărărilor inculpatului A., care a negat planul infracţional comun ori a invocat împrejurarea că nu au cunoscut activitatea infracţională a inculpaţilor P., B. şi C.
Referitor la operaţiunile comerciale având ca obiect comerţul cu cereale desfăşurate de SC L. SRL Bucureşti, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, inculpatul D. a susţinut că, în vara anului 2003, numita Q., persoană cu care avea o relaţie de concubinaj, a fost rugată de inculpata P., cu care se cunoştea de mai mult timp, între ele existând şi o relaţie de prietenie, să facă rost de o firmă prin care aceasta şi soţul său, inculpatul B., să desfăşoare activităţi cu cereale. Inculpatul D. s-a întâlnit cu inculpata P. care i-a adus la cunoştinţă, în mod expres, că cerealele urmau să fie achiziţionate de către B. de la producătorii particulari, persoane fizice, după care urma să le vândă către SC E. SRL, însă era nevoie de o persoană de încredere care să fie împuternicită pe contul SC L. SRL Bucureşti, de unde să se retragă sumele de bani virate de SC E. SRL ce urmau să fie daţi inculpatului B. pentru a-i plăti pe producătorii de la care se achiziţionau cerealele.
Curtea a reţinut că, din această declaraţie, rezultă fără dubiu că inculpatul D. a luat la cunoştinţă de faptul că societatea sa nu va desfăşura în mod real operaţiuni comerciale cu cereale, ci doar că trebuie să se interpună între achiziţia de cereale, ce se făcea direct de pe câmp, de la producătorii persoane fizice, şi cumpărătorul final, care era SC E. SRL.
În acelaşi sens, în declaraţiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul D. a menţionat că a aflat de la inculpatul C. că el completa facturile fiscale în numele SC L. SRL către SC E. SRL cu datele ce îi erau transmise de inculpatul B., respectiv cantităţile, preţul şi natura cerealelor vândute, informaţie din care rezultă cu certitudine că cel dintâi cunoştea că nu societatea administrată de el efectua în mod real operaţiunile comerciale cu SC E. SRL
Scopul derulării în acest mod a activităţii a fost recunoscut de inculpatul D. care a precizat, în aceleaşi declaraţii date în cursul urmăririi penale, că a aflat de la martora R., persoană care ţinea contabilitatea SC L. SRL fără a fi angajată, că inculpata P. urma să îi aducă nişte facturi fiscale emise de SC S. SRL care atestau că SC L. SRL ar fi cumpărat de la această firmă cereale, pentru ca societatea administrată de inculpatul D. să nu plătească TVA către stat, decât cel rezultat în urma diferenţei de preţ între achiziţie şi vânzare, urmând ca cel din urmă inculpat să îi dea lui P. borderourile de achiziţie a cerealelor de la persoane fizice pentru a le înregistra la SC S. SRL şi, astfel, să justifice provenienţa cerealelor din facturile întocmite către societatea inculpatului D.
În declaraţia dată în apel, inculpatul D. a retractat afirmaţia în sensul că ar fi fost informat de inculpata P., încă de la început, că achiziţia de cereale pe care urma să o facă inculpatul B., direct de la producători, avea ca destinaţie directă SC E. SRL, aspect care, însă, nu a fost primit de Curte întrucât inculpatul nu a avansat nicio explicaţie cu privire la motivul retractării, iar probele administrate conduc la o concluzie contrară
Potrivit declaraţiilor inculpatului C., date atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei de apel, acesta personal, pe toată perioada derulării operaţiunilor comerciale cu cereale pe SC L. SRL Bucureşti, l-a informat constant pe inculpatul D. despre toate aspectele legate de modalitatea în care proceda.
În legătură cu acest aspect, inculpatul C. a susţinut că, în luna iulie 2003, D., care era administratorul SC L. SRL Bucureşti şi al cărui angajat era, i-a adus la cunoştinţă că îl va trimite la Constanţa pentru a lucra în domeniul afacerilor cu cereale, sens în care, în luna iulie s-a deplasat pentru prima dată la Constanţa împreună cu inculpata P. întâlnindu-se, la gară, cu soţul acesteia, inculpatul B. Din conţinutul declaraţiei inculpatului C. rezultă că inculpatul A. a fost informat că primul este împuternicitul SC L. SRL Bucureşti, aspect recunoscut de cel de-al doilea inculpat, însă, toate aspectele legate de afacerile cu cereale derulate cu SC L. SRL Bucureşti erau discutate de A. cu inculpatul B., deşi cunoştea că cel din urmă nu avea nici o calitate în cadrul societăţii.
De asemenea, având în vedere că facturile privind cantităţile livrate de SC L. SRL Bucureşti erau completate de inculpatul C. în prezenţa inculpatului A. în baza datelor furnizate de acesta, după ce erau confruntate cu datele deţinute de inculpatul B., Curtea a apreciat că este cert, că cel de-al doilea avea cunoştinţă şi de faptul că SC L. SRL Bucureşti, în realitate, este doar un intermediar, o societate care doar emitea facturi pentru a crea aparenţa că cerealele nu erau achiziţionate, în mod direct, de la producătorii agricoli, persoane fizice.
Sintetizând, Curtea a arătat că lipsa oricărei calităţi în cadrul SC L. SRL Bucureşti a inculpatului B., corelat cu stabilirea aspectelor esenţiale legate de derularea operaţiunilor comerciale cu acesta de către inculpatul A., reprezintă două elemente esenţiale în susţinerea concluziei că cel din urmă avea cunoştinţă că SC L. SRL Bucureşti, în realitate, este doar un intermediar, o societate care doar emitea facturi pentru a crea aparenţa că cerealele nu erau achiziţionate, în mod direct de la producătorii agricoli, plan infracţional care nu putea fi stabilit decât prin acordul inculpaţilor A. şi B.
Luând în considerare că inculpatul D. a luat cunoştinţă, anterior momentului începerii derulării afacerii, chiar de la inculpata P., că cerealele urmau să fie achiziţionate de către inculpatul B. de la producătorii particulari, persoane fizice, şi urma ca tot el să le vândă către SC E. SRL, însă aveau nevoie de o persoană de încredere care să fie împuternicită pe contul SC L. SRL Bucureşti, s-a arătat că este cert că a aderat la planul infracţional al inculpaţilor A. şi B., l-a acceptat, prin aceea că a dat împuternicire inculpatului C. pe SC L. SRL Bucureşti şi i-a pus în vedere să execute tot ceea ce îi spunea inculpatul B., fiind totodată informat permanent de inculpatul C. despre modul în care se derulau afacerile.
Totodată, Curtea a arătat că este cert că şi inculpatul C., acceptând rolul formal în derularea afacerilor cu cereale, de a emite doar facturi la cererea şi în baza informaţiilor transmise de inculpaţii A. şi B., şi-a dat seama de activitatea infracţională la care participa şi a acceptat să participe la aceasta.
Modalitatea de lucru a condus, în mod cert, în opinia instanţei de apel, la concluzia că SC L. SRL Bucureşti prin împuternicitul său, inculpatul C., nu avea decât rol fictiv, de intermediere şi ascundere a faptului că produsele achiziţionate în mod direct de la producătorii agricoli de către inculpatul B. erau în realitate livrate direct către SC E. SRL Aspectele legate de modul de achiziţie a cerealelor şi de ridicare a banilor din bancă relatate de inculpatul C. au fost confirmate de martorul T. în declaraţiile date pe parcursul procesului penal.
S-a arătat că este evident că, întrucât în acea perioadă inculpatul B., fără a avea nici o calitate la SC L. SRL, se ocupa de identificarea producătorilor agricoli de la care cumpăra cereale pe care le ducea direct la SC E. SRL, şi în înţelegere cu inculpaţii A., C. şi U., conform probatoriului deja analizat, fără ca aceştia să se implice în mod direct şi având în vedere că, potrivit declaraţiilor martorului V. nu a semnat avizele de însoţire a mărfii către SC E. SRL, avizele erau întocmite ulterior, de către inculpatul B. pe baza notelor puse la dispoziţie de inculpatul A., după confruntarea datelor deţinute de cei doi inculpaţi.
Declaraţiile martorilor audiaţi în cauză în legătură cu acest aspect se coroborează cu verificările efectuate la societăţile de transport care ar fi efectuat transporturi pentru SC L. SRL Bucureşti, precum şi cu declaraţiile reprezentanţilor acestor societăţi din care rezultă, fără echivoc că nu au existat relaţii comerciale cu această societate având ca obiect prestări de servicii de transport.
Astfel, a rezultat fără dubiu că SC E. SRL desfăşura şi activităţi comerciale licite, însă, în relaţia cu SC L. SRL Bucureşti, este evident că s-a desfăşurat o activitate ilicită, de ascundere a faptului că societatea cumpăra cereale direct de la producătorii agricoli, faptul fiind disimulat prin emiterea de facturi fictive de către SC L. SRL Bucureşti către SC E. SRL.
Curtea a apreciat că activitatea infracţională este probată şi cu concluziile verificărilor avizelor emise de SC L. SRL către SC E. SRL şi a corespondenţei lor cu avizele emise, la rândul ei, de SC E. SRL către beneficiarii săi, concluzii care au fost expuse în procesul-verbal întocmit la data de 8 iunie 2006.
Aşa cum s-a evidenţiat, din declaraţiile unor martori, rezultă că au efectuat transporturi pentru SC L. SRL Bucureşti către SC E. SRL, că primeau avize de însoţire a mărfii la locul de încărcare, pe care le semnau, dar care, ulterior, erau înlocuite cu alte avize de însoţire, cu alte date şi aceasta întrucât acele avize nu mai purtau semnătura şoferilor, susţinerile martorilor fiind probate de existenţa unor diferenţe cantitative între avizele de însoţire a mărfii emise de SC L. SRL către SC E. SRL şi avizele de însoţire a mărfii emise de SC E. SRL către beneficiarii acesteia, în aceste noi avize fiind menţionate cantităţile de cereale pe care SC E. SRL le livra către beneficiarii acesteia.
Curtea a apreciat că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut faptul că, între cele două cântăririi, cea de la locul de încărcare şi cea de la locul de descărcare la SC E. SRL, neefectuându-se alte cântăriri, era logic să fie evidenţiate aceleaşi cantităţi de cereale atât în avizul emis de SC L. SRL către SC E. SRL, cât şi în cel emis de SC E. SRL către beneficiarii săi, diferenţele de cantitate neputându-se datora factorilor climatici urmare a timpului foarte scurt dintre încărcare şi descărcare.
Referitor la activitatea infracţională desfăşurată prin intermediul SC M. SRL în relaţia cu SC N. SRL, s-a arătat că Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a sesizat faptul că SC M. SRL, Chiajna, deşi a înregistrat în lunile ianuarie şi februarie 2004 operaţiuni bancare de peste 170.000 RON, nu a depus documentele financiar fiscale cerute de lege, astfel că funcţionează pe principiul firmelor "fantomă". De asemenea, SC M. SRL a transferat, în perioada 28 ianuarie 2004 - 18 februarie 2004, în contul SC N. SRL suma de 170.000 RON, de unde a fost retrasă în numerar, ambele societăţi funcţionând pe baza principiului firmelor "fantomă".
În ceea ce priveşte SC N. SRL Bucureşti, Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a sesizat că, deşi această societate a înregistrat în lunile ianuarie şi februarie 2004 operaţiuni bancare de peste 170.000 RON, nu a depus documentele financiar fiscale cerute de lege, funcţionând astfel pe principiul firmelor "fantomă".
În luna octombrie 2003, inculpatul C. a înfiinţat, la propunerea lui B., SC M. SRL Chiajna, inculpatul fiind şi administratorul societăţii, care urma să se ocupe de comerţul cu cereale în aceleaşi condiţii în care s-a desfăşurat activitatea comercială prin SC L. SRL Bucureşti. Pentru a se evita plata TVA-ului, societatea trebuia să disimuleze că ar achiziţiona cereale direct de la producătorii agricoli, fapt pentru care s-a recurs şi la înfiinţarea concomitentă a SC N. SRL Bucureşti, administratorul acestei societăţii fiind inculpatul D.
În legătură cu aceste aspecte, Curtea a reţinut că, în declaraţiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul D. a susţinut că, la sfârşitul anului 2003, i s-a spus de către inculpata P. că inculpatul B. şi-a dat seama că în SC L. SRL ar fi implicată şi martora Q. fapt pentru care acesta a refuzat să mai lucreze pe această societate şi că i-a solicitat să înfiinţeze o altă societate în cadrul căreia să desfăşoare aceiaşi activitate.
Curtea a apreciat că afirmaţiile inculpatului D. nu corespund adevărului, în realitate, între acest inculpat şi martora Q., pe de o parte, şi inculpaţii, pe de altă parte, existând, pe toată durata activităţii infracţionale, relaţii foarte apropiate, aceştia vizitându-se atât în Bucureşti, cât şi în Constanţa, la diferite evenimente private, mai mult, în derularea activităţii comerciale cu cereale, pe cele trei societăţi, inculpatul D. şi inculpatul B. se întâlneau, astfel cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, neexistând nici o probă din care să rezulte că ar fi existat o relaţie tensionată între cel din urmă şi martora Q.
În aceste condiţii, s-a apreciat că susţinerile inculpatului D. au ca scop doar de a justifica motivul pentru care, ulterior încetării activităţii infracţionale pe SC L. SRL, la sfârşitul căreia, urmare a problemelor avute cu inexistenţa facturilor justificative de achiziţionare a mărfii de la SC S. SRL, cu neplata către stat a taxelor şi a impozitelor datorate, acesta luase hotărârea să nu se mai implice în astfel de activităţi.
Curtea a mai arătat că nesinceritatea inculpatului D. este probată şi cu faptul că, imediat după încetarea activităţii pe SC L. SRL urmare a problemelor apărute, pentru a putea continua activitatea infracţională, a înfiinţat SC N. SRL, care a funcţionat în acelaşi mod ca şi SC L. SRL Bucureşti, aspect recunoscut de inculpat în declaraţiile date în cursul urmăririi penale.
Relevante pentru reţinerea concluziei că inculpatul D. cunoştea modalitatea şi scopul înfiinţării SC N. SRL au fost apreciate propriile susţineri din declaraţia dată la 2 iunie 2010, în care arată că, tot la sfârşitul anului 2003 şi începutul anului 2004, la îndemnul inculpatului B., inculpatul C. a înfiinţat SC M. SRL pentru ca B. să folosească această societate ca intermediar între firma care scotea banii şi firma unde acesta vindea marfa, de obicei SC E. SRL
Aceste afirmaţii coroborate cu recunoaşterea inculpatului că a cunoscut scopul înfiinţării SC L. SRL, chiar de la momentul începerii activităţii acesteia, constituie argumente că inculpatul D. a cunoscut şi a acceptat ca societăţile care îi aparţineau să fie folosite ca intermediar, doar pentru emiterea de facturi fictive pentru disimularea achiziţionării directe, de la producătorii agricoli, de cereale de către SC E. SRL.
Concomitent cu SC N. SRL, la solicitarea inculpatului inculpatul B., s-a înfiinţat, în luna ianuarie, SC M. SRL, al cărei scop rezultă din declaraţia inculpatului D., care a arătat că "tot la sfârşitul anului 2003 şi începutul anului 2004, la îndemnul inculpatului B., inculpatul C. a înfiinţat SC M. SRL pentru ca inculpatul B. să folosească această societate ca intermediar între firma care scotea banii şi firma unde inculpatul B. vindea marfa, de obicei SC E. SRL."
Referitor la înfiinţarea SC M. SRL şi la modalitatea în care s-a desfăşurat activitatea comercială constând în cumpărarea şi vânzarea de cereale, inculpatul C. a arătat că s-a ocupat de completarea facturilor fiscale prin care atesta că societatea pe care o administra vinde către SC E. SRL diferite cantităţi de cereale, marfa fiind, aparent cumpărată de la SC N. şi ulterior de la SC O. SRL, societăţi pentru care au fost împuterniciţi martorul W. şi martorul X.
De asemenea, inculpatul C. a precizat că nu a văzut niciodată cantităţile de cereale cumpărate de SC M. SRL Chiajna de la SC N. şi nici pe cele vândute de societate către SC E. SRL, nu a avut nici un angajat în firmă şi, din ceea ce i s-a spus de către inculpatul B., a înţeles că cerealele erau achiziţionate de la persoane fizice, fie direct de pe câmp, fie din silozurilor unde persoanele fizice veneau şi predau cerealele, ulterior fiind duse la SC E. SRL
Curtea a apreciat că, în mod corect, instanţa de fond a înlăturat apărările inculpatului A. care a arătat că nu ar fi cunoscut că cerealele achiziţionate de la SC M. SRL, care la rândul ei le achiziţiona de la SC N. şi, ulterior, de la SC O. SRL, reprezintă doar operaţiuni fictive şi că, în realitate, marfa era cumpărată de inculpatul B. direct de la persoane fizice de pe câmp sau din silozurile unde producătorii agricoli aduceau cerealele, sens în care s-a făcut trimitere la probatoriul analizat în raport de SC L. SRL şi la concluziile desprinse din respectiva analiză, din care rezultă fără echivoc că inculpatul A. a cunoscut aspectul negat.
Continuarea activităţii comerciale cu aceleaşi persoane, respectiv inculpaţii B. şi C., în acelaşi mod, singura diferenţă fiind că societatea implicată cu rol de intermediar nu mai era SC L. SRL, ci SC M. SRL, administrată tot de cel de-al doilea, a condus la concluzia că A. a avut cunoştinţă de împrejurarea că cerealele erau achiziţionate direct de la persoanele fizice de către primul inculpat, fiind apoi transportate direct la SC E. SRL
Un alt argument în sprijinul acestei concluzii, l-a reprezentat şi faptul că, şi în această situaţie, inculpatul A., deşi cunoştea că administratorul SC M. SRL era inculpatul C., stabilea toate datele esenţiale privind comerţul cu cereale, şi anume cantitate livrată, preţ, cu inculpatul B., despre care ştia că nu are nici o calitate în SC M. SRL, cu atât mai mult cu cât C. era şi el prezent la momentul stabilirii condiţiilor contractuale.
În sprijinul aceleiaşi concluzii, este şi faptul că facturile emise de SC M. SRL pentru SC E. SRL erau completate în prezenţa inculpatului A., în biroul său, în baza datelor furnizate de acesta, după confruntarea cu cele prezentate de inculpatul B.. În plus, s-a apreciat relevant faptul că inculpaţii B. şi A. se cunoşteau de mai mult timp, respectiv din perioada în care primul a desfăşurat activităţi comerciale cu SC E. SRL prin propria societate, respectiv SC S. SRL, cel din urmă cunoscând, astfel, atât din discuţiile cu inculpatul C., în care i s-a precizat că acesta este fie împuternicit pentru SC L. SRL, fie administrator la SC M. SRL, cât şi din faptul că inculpatul B. era administrator la o altă societate, că cel dintâi inculpat nu avea nici o calitate în cele două societăţi şi, deci, prezenţa sa şi modul în care acţiona nu se justifică în nici un mod.
Ignorarea de către inculpatul A. a inculpatului C. în discutarea afacerilor şi acceptarea rolului inculpatului B. a constituit încă un argument în susţinerea concluziei că inculpatul A. avea cunoştinţă că cerealele erau achiziţionate direct de la persoanele fizice de către inculpatul B. şi apoi erau transportate direct la SC E. SRL
Realizând că această situaţie ar putea fi un argument în susţinerea concluziei menţionate, pe parcursul urmăririi penale, dar şi în declaraţia dată în faţa instanţei de apel, inculpatul A. a dat declaraţii contradictorii privind relaţiile comerciale desfăşurate prin intermediul inculpatului B.. Astfel, iniţial, referitor la relaţiile cu SC L. SRL, a susţinut că a fost contactat direct de inculpatul C., care s-a oferit să îi vândă cereale, pentru ca, într-o altă declaraţie, să arate că acesta a fost însoţit, uneori, de inculpatul B. la sediul SC E. SRL şi că nu mai ştie sigur, dar este posibil, ca cel din urmă să-i fi făcut legătura cu C., pentru ca, raportat la probatoriul existent la dosarul cauzei, într-o altă declaraţie, inculpatul A. să recunoască faptul că l-a cunoscut pe C. prin intermediul inculpatului B..
Totodată, într-o altă declaraţie, inculpatul A. a susţinut că inculpatul B. i-a propus să îi vândă cereale prin intermediul altei societăţi decât cele prin care lucraseră în anii 2001 şi 2002, şi anume prin intermediul SC L. SRL reprezentată de inculpatul C., aspect ce ar fi fost motivat prin aceea că urma să se despartă de soţia sa, inculpata P., şi nu vroia să împartă profitul, aspect evident nereal, nesusţinut de nici o probă.
Curtea a observat că inculpatul A. nu a explicat motivul pentru care a vrut să ascundă împrejurarea că avea cunoştinţă de faptul că inculpatul B. nu avea nici o calitate în societăţile cu care a derulat relaţii comerciale, respectiv SC L. SRL şi SC M. SRL, sau că reprezentanţii acestor societăţi au ajuns la el prin intermediul acestui inculpat.
În ceea ce priveşte activitatea infracţională desfăşurată prin intermediul SC M. şi SC O. SRL, Curtea a reţinut că, după plecarea martorului X. la Bucureşti şi după refuzul acestuia de a mai completa pentru SC N. SRL facturi şi avize de însoţire, pentru a continua activitatea infracţională, s-a recurs la includerea în lanţul infracţional a SC O. SRL.
Curtea a reţinut că SC O. SRL a fost înfiinţată de numitul Y. în octombrie 2003 şi că, potrivit declaraţiilor acestui martor, în luna aprilie 2004, martora Q., pe care o cunoştea de mai mult timp şi cu care se afla în relaţii de amiciţie, împreună cu inculpatul D. au venit la el acasă unde i-au propus să îi cumpere firma, martorul fiind de acord să îşi înstrăineze societatea către cei doi.
Martorul W. a relatat că, de mai multe ori l-a văzut în incinta Z. pe inculpatul A. care făcea operaţiuni la un alt ghişeu şi de fiecare dată, acesta se saluta cu inculpaţii D. şi C., fie în interiorul băncii, fie în afara ei, aspect care l-a determinat pe martor să concluzioneze că cei trei inculpaţi se cunoşteau foarte bine între ei.
Curtea a observat că inculpatul D. a recunoscut că a aflat că rolul inculpatului C. era doar de a emite facturi care să disimuleze că cerealele achiziţionate de inculpatul B. de la persoane fizice erau preluate direct de SC E. SRL Constanţa şi aceasta pentru a nu plăti TVA-ul către bugetul statului.
Caracterul fictiv al achiziţionării de cereale de către SC M. SRL pentru SC E. SRL şi, totodată, caracterul direct al achiziţionării acestora de către SC E. SRL de la producătorii agricoli a rezultat, în opinia instanţei de apel, şi din declaraţiile martorilor, şoferi ai mijloacelor de transport cu care s-au transportat cerealele. În acest context, raportându-se la materialul probator administrat în cauză, Curtea a apreciat ca fiind nereale susţinerile în sensul că cerealele ar fi fost cumpărate mai întâi de SC L. SRL şi vândute către SC E. SRL sau de către SC N. SRL care ar fi vândut către SC M. SRL şi această societate către SC E. SRL ori de către SC O. SRL care ar fi vândut către SC M. SRL şi această societate către SC E. SRL.
S-a subliniat, astfel, că SC E. SRL cumpăra marfa direct de la producătorii agricoli persoane fizice, direct din câmp sau din silozurile unde aceştia îşi aduceau cerealele, prin intermediul inculpatului B., celelalte societăţi, acţionând în calitate de intermediari fictivi, rolul lor fiind doar de a emite facturi, ce erau completate de martorii W., X. şi de inculpatul C., pe baza datelor furnizate de inculpatul B., după ce acesta se consulta cu inculpatul A..
În consecinţă, toate aspectele prezentate în apărarea inculpatului A., privind modalitatea în care se acţiona după momentul în care cerealele erau aduse în Portul Constanţa, la sediul SC E. SRL, au fost apreciate de Curte că nu prezintă relevanţă sub aspectul lanţului de societăţi interpuse pentru a disimula achiziţionarea de cereale direct de la producătorii agricoli, persoane fizice. S-a arătat că susţinerea apărării că SC E. SRL nu putea achiziţiona direct cereale de la persoane fizice din câmp este contrazisă explicit de materialul probator prezentat cu prilejul analizării relaţiilor comerciale cu fiecare societate în parte.
În ceea ce priveşte achiziţionarea cerealelor din depozite de către SC E. SRL direct de la producătorii agricoli, aspect negat de inculpatul A., Curtea a arătat că acesta este probată şi prin declaraţia martorului AA., care a relatat că, în toamna anului 2003, perioadă în care a lucrat ca adjunct şef siloz, persoanele fizice, producători agricoli din zonă, aduceau marfa la acel siloz, fiind aşteptaţi la poarta acestuia de reprezentanţii mai multor societăţi, cu banii în numerar, pentru a cumpăra marfă, printre aceştia fiind şi reprezentanţii SC E. SRL, că, producătorul agricol venea cu marfa, care era cântărită, se întocmea BCAR, bon de cântărire, pe care se trecea că marfa aparţine SC E. SRL, dar la rubrica delegat-furnizor era trecut producătorul agricol care aducea marfa şi semna la această rubrică, că, după ce se întocmea bonul de cântărire producătorul agricol se ducea cu acesta la reprezentantul SC E. SRL, că, în calitate de producător agricol a vândut SC E. SRL direct o cantitate de floarea soarelui cultivată pe terenul luat în arendă, însă pe bonul de cântărire este trecută SC E. SRL întrucât aşa i s-a spus, respectiv să treacă persoana cu care discuta condiţiile vânzării, cu menţiunea că, nu era aceeaşi persoană de fiecare dată, că mai mulţi reprezentanţi ai societăţii luau legătura cu producătorii agricoli care aduceau cereale la siloz, cumpărau cerealele de la aceştia şi că, la întocmirea BCAR-ului, aceşti producători agricoli declarau că depun marfa de la SC E. SRL Constanţa pentru SC BB.
S-a subliniat că, deşi nu este exclus ca inculpatul A. şi SC E. SRL să fi acţionat, în alte situaţii, în modalitatea prezentată în apărare, ceea este esenţial de reţinut în cauză este că se putea proceda şi în modalitatea în care au acţionat efectiv inculpaţii, or, prin probatoriul prezentat s-a dovedit că, inculpatul B. a achiziţionat cereale, pentru SC E. SRL, cereale care în mod fictiv, treceau prin circuitul comercial al mai multor societăţi, tocmai pentru a disimula achiziţia directă de la persoanele fizice.
Nu s-a susţinut că SC L. SRL Bucureşti, SC O. SRL, SC N. SRL şi SC M. SRL ar fi firme fantomă, ci doar că, în relaţia cu SC E. SRL, firmele au acţionat ca intermediari fictivi pentru a disimula achiziţia directă de cereale de la persoanele fizice, fiind fără relevanţă juridică dacă au avut şi o activitate comercială reală sau dacă mai există sau nu în prezent.
Curtea a înlăturat şi apărarea inculpatului A. în sensul că, necunoscându-l pe inculpatul D. nu i se poate reţine infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat. În legătură cu acest aspect, Curtea a arătat că, din probatoriul prezentat, rezultă că inculpatul A. avea cunoştinţă de faptul că societăţile de la care achiziţiona fictiv cereale, interpuse doar pentru a disimula achiziţia de cereale direct de la producătorii agricoli, aparţin inculpatului D., care i-a desemnat pe inculpatul C. şi martorii W. şi X. să îl reprezinte, aspect care i-a fost adus la cunoştinţă de inculpatul C. inculpatului A., în mod expres, în ceea ce priveşte SC L. SRL, fiind suficient să se poată considera că, în măsura în care inculpatul D. a acceptat să se desfăşoare astfel de activităţi pe societăţile la care era administrator, acesta face parte din grupul infracţional.
Probatoriul a demonstrat că rezoluţia infracţională a fost luată iniţial de inculpaţii A. şi B., care se cunoşteau de mai multă vreme, din anul 2001 când societatea celui din urmă a desfăşurat afaceri cu cereale cu SC E. SRL Ulterior, inculpaţii B. şi P., direct sau prin intermediul martorei Q., au apelat la inculpatul D., cu care se cunoşteau de mai multă vreme şi cu care erau în relaţii personale, pentru a le pune la dispoziţie mai multe societăţi care să emită facturi prin care să se disimuleze achiziţia directă de către SC E. SRL a cerealelor de la persoanele fizice, acesta fiind de acord în schimbul plăţii unui comision, sens în care au fost apreciate relevante chiar declaraţiile inculpaţilor P., C. şi D., dar şi a celorlalţi martori audiaţi în legătură cu acest aspect.
În plus, s-a arătat că, din momentul în care s-a procedat la întocmirea fictivă a facturilor pe SC L. SRL Bucureşti, este evident că şi inculpatul A. a luat la cunoştinţă de aderarea inculpatului D. la acest grup infracţional, nefiind necesar, sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii ca cei doi inculpaţi să se cunoască personal.
S-a menţionat că şi inculpatul D., astfel cum s-a prezentat argumentat, avea cunoştinţă de caracterul infracţional al activităţii comerciale care se desfăşura cu ajutorul societăţilor administrate de el sau de care dispunea, acesta luând cunoştinţă, iniţial, de la inculpata P. de modul în care urmau să fie folosite firmele sale, aflând că toată această activitate se desfăşoară în interesul SC E. SRL Constanţa.
Totodată, s-a observat că nici SC L. SRL după cum nici SC O. SRL, SC N. SRL ori SC M. SRL nu au făcut dovada că au dispus de vreo sumă de bani cu care să achiziţioneze cereale direct de la producătorii agricoli, ori că au avansat vreo sumă de bani către inculpatul B. pentru a cumpăra cereale, toate sumele de bani provenind de la SC E. SRL.
Astfel cum au evidenţiat martorii audiaţi, plata producătorilor agricoli persoane fizice se făcea direct, în numerar de reprezentanţii SC E. SRL, oricare ar fi fost aceia, or, aşa cum s-a arătat, inculpatul B. acţiona, în mod obscur, ca reprezentant al SC E. SRL, dar şi al celorlalte societăţi menţionate.
Curtea a apreciat că nu prezintă nici o relevanţă juridică că în contabilitatea SC E. SRL s-au înregistrat facturile fiscale emise de SC L. SRL şi SC M. SRL întrucât nu acest aspect se impută inculpatului A., ci faptul că, aceste operaţiuni comerciale sunt fictive, în realitate marfa fiind achiziţionată, prin intermediul inculpatului B., direct de la producătorii agricoli, disimulare care a condus la neplata TVA-ului datorat la bugetul de stat, activitate fictivă de care, aşa cum am argumentat, inculpatul A. a avut cunoştinţă.
În consecinţă, Curtea a apreciat că concluziile expertizei extrajudiciare efectuate pe contabilitatea SC E. SRL în relaţiile cu SC L. SRL şi SC M. SRL nu sunt de natură să conducă la o concluzie contrară.
În raport de considerentele mai sus reliefate, Curtea a înlăturat toate apărările formulate de inculpaţii D., C. şi A. privind reţinerea greşită de către instanţa de fond a situaţiei de fapt şi a vinovăţiei inculpaţilor sub forma intenţiei directe în comiterea infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestora.
În ceea ce priveşte concluziile expertizei efectuată în cauză şi cu privire la care s-au formulat critici, Curtea a reţinut că relaţiile comerciale dintre SC L. SRL şi SC M. SRL şi SC E. SRL sunt fictive, în realitate cea din urmă firmă achiziţionând marfa de la persoane neînregistrate ca plătitori de T.V.A., aspect ce a determinat cauzarea unui prejudiciu bugetului de stat.
Curtea a observat că numai societăţile care, în mod fictiv achiziţionau cereale de la producătorii agricoli persoane fizice nu şi-au îndeplinit obligaţiile de depunere a bilanţurilor, a deconturilor de TVA şi a declaraţiilor fiscale, întrucât, fiind primele societăţi din lanţul infracţional, obligaţiile lor fiscale ar fi fost mult mai mari, de vreme ce nu beneficiau de decontarea TVA-ului, aspect care constituie încă un argument că aceste firme, într-un lanţ cauzal cât mai îndepărtat de SC E. SRL (fără relaţii directe cu aceasta) au fost folosite pentru a disimula achiziţia directă a SC E. SRL de cereale de la persoanele fizice.
Din documentele existente la dosar, a rezultat că SC L. SRL şi SC M. SRL au fost furnizorii de cereale şi floarea soarelui ai SC E. SRL, neavând nici o relevanţă că atât SC M. SRL, cât SC E. SRL au avut relaţii comerciale licite şi cu alte societăţi comerciale.
Astfel, s-a constatat că s-a evitat efectuarea de verificări fiscale serioase la SC L. SRL, întrucât, în măsura în care s-ar fi efectuat cercetări încă din acel moment s-ar fi descoperit caracterul fictiv al achiziţionării de cereale de la producătorii agricoli de către această societate (aspect ce rezultă din facturile fiscale false de la SC S. SRL către SC L. SRL) şi, evident, s-ar fi descoperit, încă din acel moment, că SC E. SRL a fost cea care a achiziţionat direct de la producătorii agricoli cereale şi că a înregistrat în contabilitate facturi care evidenţiau operaţiuni comerciale fictive şi s-ar fi stopat activitatea infracţională.
Raportul de inspecţie fiscală din 13 martie 2009 întocmit de A.F.P. pentru Contribuabili Mijlocii, înregistrat sub nr. x din 17 martie 2009 pentru perioada 1 ianuarie 2003 - 31 decembrie 2008 a avut ca obiect verificarea ansamblului declaraţiilor fiscale şi a operaţiunilor relevante pentru impozitele, taxele şi contribuţiile datorate bugetului de stat consolidat, precum şi verificarea modului de organizare şi conducere a evidenţei contabile şi fiscale de către SC E. SRL, raport în care s-a menţionat că nu s-a putut efectua controlul încrucişat cu SC L. SRL şi SC M. SRL, aspect care, în opinia Curţii, a fost de natură a denatura concluziile verificărilor. În aceste condiţii, s-a apreciat ca fiind evident că, pentru perioada analizată (2003 - 2004), organul de control fiscal nu a stabilit nici un prejudiciu adus bugetului de stat de către SC E. SRL şi că, în măsura în care nu s-a realizat un control încrucişat al societăţilor SC L. SRL şi SC M. SRL, în raport cu proprii furnizori de cereale şi, evident, cu relaţiile cu SC E., concluziile respectivelor verificări sunt denaturate.
Este fără dubiu că SC E. SRL nu răspunde de modul în care societăţile şi-au ţinut evidenţa fiscală şi s-au achitat de obligaţiile fiscale ori de faptul că ar fi avut raporturi comerciale fictive cu alte societăţi, cu condiţia ca, SC E., prin inculpatul A., să nu fi avut cunoştinţă de activitatea ilicită a celor două societăţi, or, astfel cum s-a probat, planul infracţional a fost conceput chiar de acest inculpat împreună cu B., care s-a ocupat de operaţiunile comerciale a tuturor acestor societăţi, fără a avea vreo calitate în acestea, şi anume de activitatea SC N. SRL, SC O. SRL, SC L. SRL, SC M. SRL
În consecinţă, Curtea a reţinut că, din analiza ansamblului probator administrat în cauză, rezultă că SC E. SRL Constanţa, administrată de inculpatul A., a prejudiciat bugetul de stat cu suma totală de 1.923.227 RON, din care TVA în cuantum de 1.044.037 RON şi impozit pe profit în valoare de 879.189 RON.
Referitor la susţinerea apărării inculpatului A., în sensul că nu s-a aprovizionat direct de la persoanele fizice, producători agricoli, ci din depozitul SC CC. SA Tulcea, Curtea a reţinut că organele de control au solicitat efectuarea de inspecţii fiscale de către D.G.F.P. Tulcea la SC CC. SA şi de către D.G.F.P. Sector 5 Bucureşti la SC L. SRL
Organele de control din cadrul D.G.F.P. Tulcea au întocmit Procesul-verbal nr. x din 23 aprilie 2008 din care rezultă că "în cursul anului 2003, SC CC. SA Tulcea a achiziţionat şi depozitat floarea-soarelui în numele SC BB. SA şi nu în numele SC E. SRL, facturile fiind emise de SC E. SRL direct către SC BB. SA, beneficiarul mărfii."
În procesul-verbal din 10 iulie 2008, organele de control din cadrul D.G.F.P. Constanţa au constatat sec că organele de control de la D.G.F.P. Tulcea nu fac nici un fel de referire la existenţa vreunui contract încheiat între SC CC. SA şi SC E. SRL De asemenea, s-a menţionat că le-au fost puse la dispoziţie buletinele de cântărire analiză şi recepţie, precum şi buletinele de calcul şi plată a cerealelor achiziţionate la SC CC. SA, constatându-se că salariaţii SC CC. SA, în completarea acestor documente, nu au respectat dispoziţiile art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 831/1997, respectiv titulara şi conţinutul documentului, fapt care nu permite stabilirea cu exactitate a beneficiarului operaţiunii. Chiar şi aşa, efectuându-se verificări în evidenţa de personal a SC E. SRL, organele de control au constatat că persoanele care au semnat pe buletinele de cântărire, analiză şi recepţie, nu aveau nici o legătură cu SC E. SRL, iar pe multe dintre ele au fost completate ca beneficiar al mărfii atât numele lui SC BB. SA, cât şi numele SC E. SRL, nefiind găsite în evidenţa contabilă a acestei din urmă firme nici un document justificativ în legătură cu cantităţile menţionate în BCAR-uri.
Curtea a apreciat relevant faptul că, urmare a acestor inadvertenţe, deşi era absolut necesar pentru lămurirea acestora, organele de control atât din cadrul D.G.F.P. Tulcea, cât şi din cadrul D.G.F.P. Constanţa, nu au efectuat niciun fel de verificări şi nu au solicitat explicaţii de la SC CC. SA şi de la SC BB. SA cu privire la modalitatea de primire, plată, depozitare şi valorificare a cerealelor la SC CC. SA, regăsite în buletinele de cântărire, analiză şi recepţie, puse la dispoziţia acestor autorităţi de către organele judiciare.
S-a reţinut, însă, că respectivele înscrisuri reflectau faptul că persoane neplătitoare de TVA vindeau SC E. SRL cereale pe care le aduceau direct la silozurile Baia şi Casimcea aparţinând SC CC. SA, înscrisuri care se coroborează cu declaraţiile martorilor angajaţi ai SC CC. SA. Potrivit declaraţiilor acestora, printre care cea mai importantă este cea a martorului AA., producătorii agricoli aduceau cerealele la siloz şi vindeau diferite cantităţi de floarea soarelui către SC E. SRL, pe care le predau la silozurile SC CC. SA sau care erau încărcate direct de lângă siloz, în prezenţa delegaţilor SC E. SRL, plata efectuându-se uneori în numerar direct către producători sau prin intermediul angajaţilor silozului în cazul în care cerealele erau depozitate în siloz, sume de bani fiind puse la dispoziţie, în numerar, de către această societate.
În mod concret, potrivit declaraţiilor angajaţilor silozurilor, persoanele neplătitoare de TVA, producători particulari, aduceau la silozurile SC CC. SA diferite cantităţi de floarea soarelui, iar după ce se întocmeau buletinele de cântărire, analiză şi recepţie, pe acestea erau menţionate atât SC E. SRL, cât şi SC BB. SA, pentru a se cunoaşte că erau cerealele ce urmau să fie vândute de SC E. SRL către SC BB. SA.
Ulterior, reprezentanţii SC E. SRL se deplasau la sediul SC BB. SA, unde se întocmeau facturile pe baza buletinelor de cântărire, analiză şi recepţie, care erau restituite angajaţilor silozurilor SC CC. SA de către producătorii particulari, după ce aceştia din urmă primeau banii pentru cantităţile de cereale şi că acele BCAR-uri ajungeau în posesia inculpatului A.
Curtea a apreciat relevante sub acest aspect declaraţiile martorilor DD., fost angajat la SC E. SRL, care a susţinut că pentru marfa depusă la SC CC. SA primea BCAR-urile de la inculpatul A., patronul SC E. SRL şi pe baza datelor din BCAR-uri, cei de la SC BB. SA întocmeau calculaţia, iar el facturile fiscale, EE. şi FF., şoferi. dar şi cele ale martorilor GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM. şi NN.
Având în vedere caracterul deficitar al tuturor verificărilor fiscale efectuate la SC E. SRL, inexistenţa unui control încrucişat pe relaţia furnizorilor SC L. SRL şi SC M. SRL, a realităţii achiziţiei de cereale de la prima societate şi până la SC E. SRL, s-a apreciat că este evident că şi concluziile rapoartelor de verificare sunt denaturate, acestea nefăcând niciun fel de precizare cu privire la prejudicierea sau nu a bugetului de stat de către SC E. SRL.
În opinia Curţii, un alt aspect relevant în sensul concluziei mai sus menţionate este faptul că borderourile identificate cu prilejul cercetărilor şi prezentate unităţilor bancare de societăţile care au avut în realitate rolul de a produce facturi nu sunt însoţite de bonuri de cântar, nu au fost întocmite note de intrare-recepţie, numerele acestora nu sunt în ordine cronologică şi nu poartă semnătura de primire a vreunui gestionar.
În baza aspectelor evidenţiate, Curtea a înlăturat concluzia raportului de expertiză extrajudiciară depus în apel, potrivit cu care vânzările SC E. SRL se realizau către SC BB. SA pe bază de cedare comision cu care SC E. SRL avea încheiate contracte de vânzare cumpărare cu condiţia de livrare franco fabrică şi că, în relaţiile cu SC L. SRL şi SC M. SRL, transportul era asigurat de aceste societăţi. De altfel, expertiza a avut în vedere doar documentele prezentate de SC E. SRL fără să ţină seama de întreg materialul probator al cauzei.
În ceea ce priveşte răspunsul la obiectivul nr. 2, s-a reţinut, de asemenea, că s-au avut în vedere doar facturile de transport existente la dosar şi în contabilitatea SC E. SRL, fără a se lua în considerare avizele de însoţire a mărfii, data acestora, verificările efectuate la societăţile de transport, dar şi declaraţiile martorilor care atestă alte aspecte.
Curtea a apreciat că acest aspect este oricum irelevant întrucât, din verificările efectuate la SC L. SRL nu au fost identificate documente de transport, inclusiv contracte de transport cu transportatori, persoane fizice sau juridice, context în care se poate pune întrebarea logică: cu ce s-a transportat totuşi marfa care a fost recepţionată de SC E. SRL de la această societate şi cu ce sume de bani a fost plătită, fiind evident că aceste transporturi s-au efectuat "la negru".
Această concluzie, coroborată cu declaraţiile transportatorilor care au arătat că plata se făcea în numerar, fără factură, fie la încărcare fie la descărcare, de delegaţi ai SC E. SRL, a condus instanţa de apel să conchidă că este cert că nici nu putea exista o evidenţă fiscală.
S-a mai subliniat şi faptul că banii din conturile SC L. SRL, SC M. SRL, SC N. SRL şi SC O. SRL se ridicau din bancă şi erau predaţi, de cele mai multe ori, inculpatului B., dar şi inculpatului D., fiind apoi folosite atât pentru plata producătorilor agricoli, cât şi a transportului.
Fiind dovedită relaţia de natură infracţională dintre cei patru inculpaţi, în opinia Curţii, este evidentă şi modalitatea în care se proceda pentru a se asigura plata transportului.
Curtea a apreciat că nu prezintă relevanţă apărările vizând obligaţia de verificare fiscală ori faptul că SC M. SRL ar fi un furnizor viabil, această societate desfăşurând relaţii comerciale şi cu alte societăţi, care nu au fost analizate în cauză, atâta timp cât, în raporturile cu SC E. SRL, a constituit o societate furnizoare de facturi, iar, din probatoriul administrat, a rezultat conivenţa dintre cei patru inculpaţi în constituirea unui grup infracţional pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, prin intermediul acestei societăţi.
Aceleaşi argumente sunt valabile şi pentru obiectivul nr. 7, iar aspectele prezentate la obiectivele 4 şi 5 au fost apreciate de Curte fără relevanţă sub aspectul infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului A..
S-a arătat că nici instanţa de fond şi nici de organul de urmărire penală nu au susţinut că SC E. SRL ar fi avut relaţii comerciale cu SC O. SRL şi SC N. SRL, ci că aceste societăţi au fost interpuse, în mod fictiv, între producătorii agricoli şi SC M. SRL, furnizor al SC E. SRL, astfel încât, răspunsul la acest obiectiv nu prezintă relevanţă.
În ceea ce priveşte răspunsul la obiectivul nr. 10, Curtea a observat că acesta contrazice propriile susţineri ale inculpatului A. şi ale martorilor audiaţi la cererea acestuia, în legătură cu acest aspect, întrucât aceştia au menţionat că transportatorii veneau cu un aviz de însoţire de la furnizor şi că erau preluaţi de delegaţii SC E. SRL în port, marfa era cântărită şi aceşti transportatori primeau un alt aviz de însoţire de la SC E. SRL către proprii beneficiari. Răspunsul la acest obiectiv este contrar tuturor declaraţiilor şoferilor care au efectuat transporturi, aceştia arătând că primeau un aviz de însoţire la locul unde marfa era încărcată, pe care şi semnau, dar avizele de însoţire ce le-au fost prezentate nu mai erau semnate de ei, fiind, probabil, schimbate.
Răspunsul la obiectivul nr. 9 a fost apreciat de Curte fără relevanţă, având în vedere argumentele prezentate în raport de obiectivul nr. 10.
Curtea nu a mai analizat concluzia din raportul de expertiză extrajudiciară potrivit căreia emiterea de către furnizor a facturilor fiscale ulterior descărcării şi cântăririi mărfii nu constituie o încălcare a dispoziţiilor în materie fiscală, întrucât nu s-a angajat răspunderea infracţională sau fiscală a inculpaţilor pentru o asemenea faptă.
Reţinerea pe bază de dovezi a acestei situaţii a constituit, însă, un argument, în contextul întregului material probatoriu analizat privind caracterul fictiv al operaţiunilor comerciale dintre SC E. SRL, pe de o parte, şi SC M. SRL şi SC L. SRL, pe de altă parte.
În concluzie nici răspunsul la acest obiectiv a fost apreciat de Curte fără relevanţă în sensul înlăturării vinovăţiei inculpatului A..
În ceea ce priveşte apelul formulat de apelantul inculpat A., Curtea a subliniat, în primul rând, că toate criticile acestuia în sensul că nu ar fi avut cunoştinţă sau nu şi-ar fi dat seama că desfăşoară o activitate infracţională sau că nu a cunoscut activitatea infracţională desfăşurată de SC L. SRL, SC M. SRL, SC O. SRL sau SC N. SRL au fost înlăturate cu prilejul analizării situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat în cursul urmăririi penale şi pe parcursul cercetării judecătoreşti în fond şi apel.
Cu acelaşi prilej, au fost analizate şi înlăturate apărările inculpatului A. referitoare la inexistenţa infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat ori apărările acestuia constând în realitatea operaţiunilor comerciale efectuate cu SC L. SRL şi SC M. SRL, precum şi cele privind ţinerea unei evidenţe contabile conforme cu normele fiscale şi care ar constitui un argument în sensul exonerării de răspundere penală a inculpatului apelant.
Totodată, a fost analizată şi înlăturată apărarea inculpatului apelant referitoare la modalitatea de efectuare a transportului cerealelor pe relaţia cu cele două societăţi. Sub acest aspect, s-a făcut trimitere la considerentele vizând concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, inclusiv a raportului de expertiză extrajudiciară, Curtea reţinând şi înlăturând argumentat concluziile acestora, coroborat cu întregul material probator administrat în cauză, astfel încât, au fost înlăturate toate apărările inculpatului A. legate de concluziile eronate, în opinia sa, ale raportului de expertiză contabilă efectuat în cursul urmăririi penale şi ale celorlalte rapoarte de verificare fiscală întocmite pe perioada infracţională reţinută.
În ceea ce priveşte critica formulată de inculpatul A. cu referire la reţinerea greşită atât a infracţiunii de evaziune fiscală, cât şi a infracţiunii de spălare de bani, Curtea şi-a însuşit în totalitate considerentele instanţei de fond în legătură cu această apărare.
În aceste condiţii, s-a reţinut că fapta inculpatului A., care, pe parcursul anului 2003, a aderat la grupul infracţional constituit de B., D. şi C., în vederea săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de aderare la un grup infracţional, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. (1969), art. 5 C. pen.
S-a mai reţinut că fapta aceluiaşi inculpat, care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada august- octombrie 2003, în calitate de administrator la SC E. SRL, a efectuat operaţiuni comerciale cu cereale şi, pentru a nu plăti obligaţiile fiscale către stat, a înregistrat în contabilitatea societăţii facturi fiscale de vânzare emise de SC L. SRL, care nu reflectă operaţiuni reale, iar, în perioada ianuarie - noiembrie 2004, în aceeaşi calitate, a efectuat operaţiuni comerciale cu cereale şi, pentru a nu plăti obligaţiile fiscale către stat, a înregistrat în contabilitatea societăţii facturi fiscale de vânzare emise de către SC M. SRL, care nu reflectă operaţiuni reale, şi în baza tuturor acestor facturi fictive a vândut cerealele, prejudiciind, în acest mod, cu suma de 1.923.227 RON, bugetul de stat, prin neplata de către SC E. SRL a TVA- ului şi impozitului pe profit, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) şi art. 5 C. pen.
Conform art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte: omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în acte contabile sau în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori înregistrarea de operaţiuni sau cheltuieli nereale, în scopul de a nu plăti ori a diminua impozitul, taxa sau contribuţia.
Potrivit art. 121 alin. (1) C. pen. (1969), prescripţia înlătură răspunderea penală, iar, conform art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen. (1969), termenele de prescripţie a răspunderii penale pentru persoana fizică sunt: 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani, iar, potrivit art. 122 alin. (2) C. pen. (1969), termenele arătate în prezentul articol se socotesc de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, iar în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni.
Conform art. 124 alin. (1) C. pen. (1969), prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut la art. 122 este depăşit cu încă jumătate.
În raport cu textele menţionate, Curtea a constatat că termenul de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, la care se vor adăuga 4 ani, conform art. 124 C. pen. (1969), acesta începând să curgă din luna noiembrie 2004, prescripţia specială împlinindu-se la sfârşitul lunii noiembrie 2016.
În consecinţă, a constatat că, în raport de această infracţiune, a intervenit prescripţia răspunderii penale şi se impune încetarea procesului penal.
S-a mai reţinut că fapta inculpatului A., care, în perioada 2003 - noiembrie 2004, prin folosirea facturilor fictive întocmite de C., reprezentant al SC L. SRL Bucureşti şi administrator al SC M. SRL a disimulat provenienţa ilicită a sumei de 1.923.227 RON, reprezentând TVA şi impozit pe profit, care ar fi trebuit plătite bugetului de stat de către SC E. SRL, în cazul în care nu ar fi fost introdusă în circuitul comercial al SC L. SRL şi SC M. SRL, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu aplicarea art. 5 C. pen.
Curtea a apreciat, însă, întemeiate criticile formulate de inculpatul A. sub aspectul greşitei individualizări a modalităţii de executare, considerând că, raportat la criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (1969), la gradul concret de pericol social al faptei comise, dar şi la periculozitatea socială a inculpatului, executarea efectivă a pedepsei apare ca fiind excesivă şi nu corespunde funcţiilor şi scopului acesteia.
Astfel, deşi faptele comise de inculpatul A. prezintă un grad ridicat de pericol social, având în vedere că, activitatea infracţională a inculpatului a fost stopată din luna noiembrie 2004 şi până la pronunţarea unei hotărâri definitive au trecut aproape 13 ani, perioadă în care inculpatul nu a mai fost implicat în alte activităţi infracţionale, Curtea a apreciat că, după un interval atât de mare de timp, executarea efectivă a pedepsei apare ca fiind excesivă, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu are antecedente penale şi este integrat familial şi profesional.
În raport de aceste elemente, Curtea a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins prin impunerea inculpatului a unor măsuri de supraveghere, pe un termen determinat, în condiţiile art. 861 C. pen. (1969).
În ceea ce priveşte apelul formulat de partea responsabil civilmente SC E. SRL, Curtea a arătat că susţinerile referitoare la nevinovăţia inculpatului A. au fost înlăturate motivat pentru toate argumentele prezentate în considerentele deciziei penale.
În plus, critica referitoare la valoarea prejudiciului a fost analizată de Curte ca şi apărare comună a tuturor inculpaţilor, fiind apreciată ca neîntemeiată.
Totodată, s-a observat că, în mod corect, s-au aplicat dispoziţiile C. civ. de la 1864, având în vedere că faptele care au atras răspunderea civilă delictuală s-au comis sub imperiul acestuia.
Deopotrivă, cuantumul cheltuielilor de judecată se justifică având în vedere că raportul de expertiză contabilă a fost efectuat şi pentru stabilirea prejudiciului la care a fost obligată partea responsabil civilmente, iar, în cauză, au fost realizate o multitudine de acte procesuale şi procedurale şi în raport cu această parte.
Referitor la critica privind valoarea prejudiciului la care au fost obligaţi inculpaţii şi obligarea în solidar a acestora, Curtea a înlăturat susţinerile referitoare la lipsa de vinovăţie a inculpaţilor, care ar fi condus la soluţii de achitare, cu consecinţa înlăturării obligării la plata prejudiciului, raportat la considerentele expuse şi în raport cu care s-a stabilit, fără echivoc vinovăţia inculpaţilor apelanţi.
În ceea ce priveşte obligarea în solidar a inculpaţilor, de asemenea, Curtea a observat că, atâta timp cât s-a reţinut că cei patru inculpaţi s-au constituit sau au aderat la un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, fiecare dintre aceştia având un anumit rol în lanţul infracţional, se impune obligarea tuturor în solidar la plata prejudiciului.
Curtea a înlăturat concluziile raportului de expertiză extrajudiciară şi, implicit, apărările referitoare la stabilirea greşită a valorii prejudiciului, având în vedere că se pleacă de la o premisă greşită, respectiv comportamentul fiscal corect al SC M. SRL Or, şi această societate, în mod fictiv, a înregistrat în contabilitate facturi fiscale care atestau, în mod nereal, că ar fi achiziţionat marfă de la alte două societăţi comerciale, astfel încât şi aceasta s-a sustras de la plata TVA-ului şi a impozitului pe profit datorat statului având în vedere disimularea achiziţionării de produse agricole direct de la producătorii agricoli.
Susţinerile apărării în sensul că în calculul prejudiciului nu s-a ţinut cont de costul mărfii vândute şi s-a aplicat cota de impozit pe profit la masa veniturilor, impunându-se o corecţie atâta timp cât se recunoaşte existenţa mărfii dar nu se recunoaşte provenienţa ei, au fost apreciate neîntemeiate, atâta timp cât nu s-a putut stabili pe bază de probe costul mărfii achiziţionate de SC E. SRL şi celelalte cheltuieli efectuate cu marfa.
Faţă de cele reliefate, Curtea a apreciat că se impune menţinerea dispoziţiilor instanţei de fond cu privire la valoarea prejudiciului, dar şi cele privind măsurile asigurătorii şi de confiscare.
Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs în casaţie, la data de 29 august 2017, inculpatul A., prin avocat OO., şi, la data de 24 august 2017, partea responsabilă civilmente SC E. SRL, prin acelaşi avocat ales.
I. În cuprinsul căii de atac formulată de inculpatul A., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a arătat, în esenţă, că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv pentru infracţiunile de aderare la un grup infracţional, incriminată de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. (1969), şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, nefiind îndeplinite condiţiile privind tipicitatea obiectivă şi subiectivă a acestora.
S-a precizat că acest caz de casare (art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.) cuprinde atât situaţia în care o faptă nu este incriminată de legiuitor, cât şi situaţia în care lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii, adică elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare.
a) Astfel, s-a arătat că tipicitatea obiectivă în cazul infracţiunii de aderare la un grup infracţional presupune, în mod absolut, o acţiune de aderare, care trebuie să fie expresă, dar şi existenţa unei coeziuni la nivel subiectiv, de scop între persoana care aderă la un grup infracţional şi cele ce formează deja acest grup, iar, din punctul de vedere al tipicităţii subiective, este necesar ca inculpatul să acţioneze doar cu intenţie directă, să cunoască că prin acţiunea sa aderă la scopul unor persoane de a săvârşi infracţiuni, în speţă evaziune fiscală şi spălare de bani.
În legătură cu aceste aspecte, s-a susţinut că, din probele administrate în cursul procesului penal (declaraţiile recurentului, ale inculpaţilor C., D., martorilor X., W., verificările efectuate de organele fiscale, în mod încrucişat, a relaţiilor comerciale derulate de SC E. SRL cu SC S. SRL şi SC PP. SRL, în urma cărora nu s-a constatat nicio încălcare a legii), rezultă că recurentul A. nu l-a cunoscut pe D., persoană din grupul infracţional, că nu a avut cunoştinţă despre activităţile contrare legii în care s-ar fi angajat B. şi C., că a avut convingerea că SC L. SRL şi SC M. SRL sunt furnizorii SC E. SRL, că aspectele ce privesc achiziţionarea de către SC E. SRL a cerealelor, în mod direct, de la persoane fizice nu sunt conforme cu realitatea, precum şi că, în perioada presupus infracţională, nu s-a ocupat de negocierea contractelor şi stabilirea preţului mărfurilor sau de emiterea facturilor.
În aceste condiţii, s-a arătat că nu pot exista conivenţa şi coeziunea psihică necesare pentru reţinerea tipicităţii obiective a infracţiunii de aderare la un grup infracţional, dar şi că, în cauză, nu s-a probat că aderarea s-a făcut cu intenţie directă, pentru îndeplinirea condiţiei referitoare la tipicitatea subiectivă.
Prin urmare, în mod greşit s-a dispus condamnarea recurentului pentru infracţiunea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003, neexistând nicio dovadă a unei înţelegeri frauduloase între recurent şi ceilalţi inculpaţi, ci societatea SC E. SRL administrată de acesta a intrat, în baza unor legături contractuale legale, în raporturi comerciale cu societăţile reprezentate/administrate de respectivii inculpaţi, în realitate, faptele fiind de natură comercială, cu scop comercial, potrivit obiectului de activitate al SC E. SRL
b) În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, s-a arătat că lipseşte atât elementul material, cât şi obiectul infracţiunii, precizându-se că SC E. SRL a plătit prin virament bancar întreaga marfă livrată de SC L. SRL şi SC M. SRL şi nu a dispus în niciun fel de aceste sume ulterior virării lor în conturile acestor societăţi, astfel încât sumele de bani considerate ca făcând obiectul infracţiunii de spălare de bani nu s-au aflat în posesia sau la dispoziţia sa. Mai mult, recurentul nici nu a cunoscut destinaţia dată respectivelor sume. S-a mai arătat că SC E. SRL a înregistrat în contabilitate şi a declarat veniturile rezultate din aceste relaţii comerciale, astfel încât nu poate fi vorba de facturi fictive folosite de recurent, iar, după plata cerealelor achiziţionate, acesta nu a mai avut nicio legătură cu sumele de bani intrate în conturile bancare ale SC L. SRL şi SC M. SRL, aspecte ce rezultă din probatoriul administrat în cauză, respectiv declaraţiile inculpatului C. (din faţa instanţei de apel din 21 aprilie 2016) şi ale martorilor T., QQ.
2. Totodată, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., s-a susţinut că, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a constatării intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994. Astfel, s-a arătat că, în cauză, există motive de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., iar cazurile de încetare a procesului penal au caracter subsidiar faţă de cele de achitare, în situaţia în care ele coexistă. S-a învederat că nerespectarea ordinii de prioritate a cauzelor de achitare faţă de cele care determină încetarea procesului penal reprezintă un viciu de legalitate şi o încălcare a regulilor de drept aplicabile, fiind temei pentru invocarea justificată a cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., aşa cum rezultă şi din interpretarea art. 18 C. proc. pen. raportat la art. 396 alin. (8) din C. proc. pen.
În acest sens, s-a subliniat că, din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile recurentului, ale inculpaţilor C., D., cele ale martorilor T., R., X., W., QQ., RR., factura de transport nr. x din 30 octombrie 2003 emisă de către SC SS. SRL către SC L. SRL, rezultă că recurentul nu avut cunoştinţă despre existenţa vreunui mecanism ilicit creat de B., alături de C., reprezentant al SC L. SRL, că acesta şi nici SC E. SRL nu au nicio legătură cu SC N. SRL şi SC O. SRL sau cu efectuarea operaţiunilor de încărcare şi transport al mărfii, de care s-au ocupat doar reprezentanţii SC L. SRL şi SC M. SRL, că a achiziţionat marfă direct de la producătorii agricoli, iar cumpărarea de către ceilalţi inculpaţi de cereale de la persoane fizice şi, ulterior, înstrăinarea mărfii către SC E. SRL reprezintă o operaţiune comercială legală, care a fost înregistrată corespunzător în contabilitate, că SC E. SRL a achiziţionat marfa de la furnizori persoane juridice care funcţionau legal (sens în care a fost invocată şi jurisprudenţa CJUE - Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 22 octombrie 2015, în cauza C-277/14), că societatea a întreprins toate diligenţele posibile pentru verificarea comportamentului fiscal al acestor firme, precum şi că, în perioada presupus infracţională, nu s-a ocupat de negocierea contractelor şi stabilirea preţului mărfurilor sau de emiterea facturilor. Ca urmare, s-a concluzionat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, sub aspectul laturii obiective, faptele recurentului nefiind prevăzute de legea penală.
3. S-a mai susţinut că instanţa de apel a soluţionat, în mod nelegal, latura civilă a cauzei, întrucât, din probele administrate în cauză rezultă că faptele recurentului A. nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina sa, activităţile desfăşurate neavând corespondent în legea penală, ci sunt fapte obişnuite de comerţ realizate cu scop economic potrivit obiectului de activitate al societăţii SC E. SRL, astfel încât, în lipsa infracţiunii, nu poate subzista răspunderea civilă.
Totodată, s-a arătat că instanţa de apel a dispus obligarea inculpaţilor în solidar la plata sumei de 1.923.227 RON cu titlu de prejudiciu material produs bugetului de stat, deşi, din probele administrate (concluziile expertizei contabile efectuată în cursul urmăririi penale şi a celei extrajudiciare din faza apelului), nu rezultă că acest prejudiciu este, pe de o parte, cert, iar, pe de altă parte, că A. sau partea responsabilă civilmente SC E. SRL ar fi vinovaţi pentru producerea lui, fiind formulate critici şi cu privire la modul de calcul al acestuia.
4. În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, s-a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 448 alin. (3) C. proc. pen., art. 449 C. proc. pen. şi cu referire la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea ambelor hotărâri pronunţate de instanţele inferioare şi achitarea inculpatului A., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. (1969), şi de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.
Totodată, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 448 alin. (3) C. proc. pen., art. 449 C. proc. pen. şi cu referire la art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea ambelor hotărâri pronunţate de instanţele inferioare şi achitarea inculpatului A. în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994.
În ceea ce priveşte nelegala soluţionare a acţiunii civile, s-a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen. raportat la art. 448 alin. (2) şi art. 436 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie şi înlăturarea aspectelor de nelegalitate vizând latura civilă a procesului penal, întrucât s-a dispus obligarea inculpatului A. la plata unui prejudiciu ce nu are drept temei săvârşirea vreunei infracţiuni, faptele acestuia nefiind prevăzute de legea penală, cu consecinţa respingerii acţiunii civile.
În subsidiar, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) şi alin. (2) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel.
De asemenea, în baza art. 441 C. proc. pen., s-a solicitat suspendarea executării hotărârii de către instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie şi, în subsidiar, de completul care judecă recursul în casaţie, dat fiind faptul că dispoziţiile legale prevăd o competenţă alternativă între cele două formaţiuni de judecată menţionate, apreciindu-se, totodată, că nu există niciun pericol sau consecinţă negativă, din contră, procedând în acest mod, se evită executarea unei hotărâri ce prezintă aspecte de nelegalitate.
5. În plus faţă de cele anterior menţionate, s-a susţinut că inculpatului A. i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil având în vedere modul părtinitor în care instanţa de apel, cu ocazia audierii sale din data de 26 mai 2016, deşi acesta a explicat pe larg netemeinicia acuzaţiilor ce i se aduc, a procedat la o consemnare selectivă şi lipsită de fidelitate faţă de cele relatate, încercând consemnarea frazelor prin interpretarea celor declarate de inculpat în defavoarea sa, încălcând, astfel, prevederile art. 110 alin. (1) - (4) C. proc. pen. raportat la art. 382 şi 420 alin. (4) C. proc. pen., împrejurare în care recurentul a adresat completului de judecată o cerere, întemeiată pe dispoziţiile art. 10, art. 92, art. 109, art. 110, art. 378, art. 382 şi art. 420 alin. (4) C. proc. pen., pentru completarea declaraţiei cu cele relatate în fapt, iar, numai după audierea înregistrării şedinţei, s-a dispus completarea declaraţiei cu aspectele esenţiale relatate în apărare.
În acelaşi sens, s-a susţinut că instanţa de apel a respins, fără o motivare legală, probele solicitate de inculpat, constând în audierea şi reaudierea unor martori, dar şi efectuarea unei expertize judiciare contabile şi fiscale, fiind admisă doar audierea a 2 martori şi încuviinţate, în parte, înscrisurile depuse în probaţiune.
II. În cuprinsul căii de atac formulată de partea responsabilă civilmente SC E. SRL s-a susţinut că hotărârea atacată este nelegală, atât sub aspectul soluţionării laturii penale, cât şi sub aspectul soluţionării laturii civile, fiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. pen.
Având în vedere că recursul în casaţie este formulat de partea responsabilă civilmente SC E. SRL, raportat la prevederile art. 436 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., s-a arătat că această cale extraordinară de atac vizează, în principiu, nelegala soluţionare a acţiunii civile, însă, întrucât hotărârea instanţei de apel cu privire la acţiunea penală a influenţat, într-un mod decisiv, soluţia pe latură civilă, criticile aduse se referă şi la modul nelegal de rezolvare a laturii penale a cauzei.
Astfel, s-a arătat că hotărârea instanţei de apel este nelegală întrucât, pe de o parte, inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (infracţiunile de aderare la un grup organizat, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. 1969, şi spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002), iar pe de altă parte, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal, caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. (infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994), împrejurări care au determinat şi pronunţarea unei soluţii nelegale în ceea ce priveşte acţiunea civilă, partea responsabilă civilmente SC E. SRL fiind obligată la plata presupusului prejudiciu, în solidar cu inculpaţii.
1. S-a arătat că, întrucât, din probele administrate, rezultă că faptele lui A. nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina sa, activităţile sale comerciale neavând corespondent în legea penală, ci sunt fapte obişnuite de comerţ realizate cu scop economic potrivit obiectului de activitate al societăţii SC E. SRL, în lipsa unei infracţiuni săvârşite de inculpatul pentru care partea responsabilă civilmente este ţinută să răspundă, nu poate subzista o soluţionare legală a acţiunii civile în raport cu această parte, în condiţiile în care infracţiunea reprezintă temeiul răspunderii penale şi civile, astfel că, în mod greşit, societatea a fost obligată la plata presupusului prejudiciu.
Mai mult decât atât, s-a susţinut că instanţa de apel a dispus, în mod greşit, obligarea inculpaţilor în solidar la plata sumei de 1.923.227 RON cu titlu de prejudiciu material produs bugetului de stat, neţinând seama de faptul că, din probele administrate (concluziile expertizei contabile efectuată în cursul urmăririi penale şi a celei extrajudiciare din faza apelului), nu rezultă, pe de o parte, caracterul cert al prejudiciului, iar, pe de altă parte, că inculpatul A. sau partea responsabilă civilmente SC E. SRL ar fi vinovaţi pentru producerea acestuia. Totodată, au fost formulate critici cu privire la modul de calcul al prejudiciului reţinut.
În plus, s-a arătat că un alt motiv pentru care soluţionarea acţiunii civile în raport cu partea responsabilă civilmente SC E. SRL este nelegală constă în aceea că ambele instanţe au apreciat că temeiul juridic pentru obligarea acesteia este răspunderea civilă pentru fapta proprie, reţinând ca temeiuri de drept în fundamentarea admiterii acţiunii civile dispoziţiile art. 998, 999 şi art. 1003 C. civ. (1864). Or, răspunderea unei părţi responsabile civilmente este una complementară, indirectă, şi anume, răspunderea civilă a unei alte persoane decât autorul infracţiunii pentru prejudiciile materiale sau daunele morale cauzate prin infracţiune, astfel încât, în mod greşit, s-a reţinut că SC E. SRL răspunde pentru fapta proprie.
S-a mai menţionat că, în perioada presupus infracţională, A. nu a avut calitatea de administrator la SC E. SRL (ci TT.), nu s-a ocupat de negocierea contractelor şi stabilirea preţului mărfurilor (această atribuţie revenind directorului de achiziţii QQ.) şi nici de emiterea facturilor (aceasta activitate intrând în sarcina numitelor UU. - contabil şi VV. - operator contabilitate primară).
2. Pe latură penală, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. pen. au fost formulate aceleaşi critici invocate în cererea de recurs în casaţie a inculpatului A. la punctele 1 şi 2.
3. În ceea ce priveşte nelegala soluţionare a acţiunii civile, s-a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen. raportat la art. 448 alin. (2) şi art. 436 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie şi înlăturarea aspectelor de nelegalitate vizând latura civilă a procesului penal, întrucât s-a dispus obligarea părţii responsabile civilmente la plata unui prejudiciu ce nu are drept temei săvârşirea vreunei infracţiuni, faptele inculpatului A. nefiind prevăzute de legea penală, cu consecinţa respingerii acţiunii civile.
În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie, s-a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 448 alin. (3) C. proc. pen., art. 449 C. proc. pen. şi cu referire la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea ambelor hotărâri pronunţate de instanţele inferioare şi achitarea inculpatului A., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de aderare la un grup infracţional, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. (1969), şi de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002.
Totodată, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 448 alin. (3) C. proc. pen., art. 449 C. proc. pen. şi cu referire la art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea ambelor hotărâri pronunţate de instanţele inferioare şi achitarea inculpatului A. în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994.
În subsidiar, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) şi alin. (2) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel.
Totodată, în baza art. 441 C. proc. pen., s-a solicitat suspendarea executării hotărârii de către instanţa care admite în principiu cererea de recurs în casaţie şi, în subsidiar, de completul care judecă recursul în casaţie, dat fiind faptul că dispoziţiile legale prevăd o competenţă alternativă între cele două instanţe anterior menţionate, apreciindu-se, totodată, că nu există niciun pericol sau consecinţă negativă, din contră, procedând în acest mod, se evită executarea unei hotărâri ce prezintă aspecte de nelegalitate.
Prin încheierea din camera de consiliu din 14 decembrie 2017, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., au fost admise în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. şi partea responsabilă civilmente SC E. SRL împotriva Deciziei penale nr. 597/P din 24 mai 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, cauza fiind trimisă Completului C4 în vederea judecării căilor extraordinare de atac, dispunându-se, în acest sens, citarea recurentului inculpat A., a recurentei părţi responsabile civilmente SC E. SRL şi a intimatei părţi civile D.G.R.F.P. Galaţi prin A.J.F.P. Constanţa şi desemnarea unui apărător din oficiu pentru inculpat.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că cererile de recurs în casaţie formulate de inculpatul A. şi partea responsabilă civilmente SC E. SRL întrunesc condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 434 - art. 436 C. proc. pen., precum şi cerinţele de formă reglementate de art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen. În ceea ce priveşte condiţia de formă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a constatat că aceasta este îndeplinită doar în parte de calea de atac promovată de inculpatul A., respectiv doar pentru motivele circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. pen., referitoare la greşita condamnare pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, la greşita încetare a procesului penal şi soluţionarea laturii civile (pct. I. 1, 2 şi 3) şi în totalitate de cererea părţii responsabile civilmente SC E. SRL, care a indicat aceleaşi cazuri de casare, care au fost motivate în fapt.
Referitor la criticile privind încălcarea dreptului la un proces echitabil (pct. I.5), s-a arătat că nu este îndeplinită condiţia formală de admisibilitate prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. întrucât nu a fost indicat cazul de recurs în casaţie pe care se întemeiază, aşa încât cererea inculpatului A. nu a fost admisă în principiu sub acest aspect.
Examinând cauza, în aceste limite, prin prisma criticilor circumscrise cazurilor de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile în casaţie formulate de inculpatul A. şi partea responsabilă civilmente SC E. SRL ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.
Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.
Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.
Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.
Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală şi lipsa vinovăţiei prevăzute de lege) şi la dispoziţiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situaţiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Ca atare, dispoziţiile ce reglementează acest caz de recurs în casaţie corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curţi posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casaţie criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală şi cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, cu excepţia celor ce vizează vinovăţia, deci doar din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii.
Aşadar, criticile celor doi recurenţi privind neîntrunirea condiţiilor de tipicitate subiectivă a infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. nu pot fi examinate pe calea recursului în casaţie prin prisma cazului de casare invocat (art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.).
Examinând, în acest context, actele dosarului, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat de instanţele de fond şi apel pentru infracţiunea de aderare la un grup infracţional, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, pe parcursul anului 2003, inculpatul a aderat la grupul infracţional constituit de B., D. şi C., în vederea săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, precum şi pentru infracţiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât, în perioada 2003 - noiembrie 2004, prin folosirea facturilor fictive întocmite de C., reprezentant al SC L. SRL Bucureşti şi administrator al SC M. SRL, a disimulat provenienţa ilicită a sumei de 1.923.227 RON, reprezentând TVA şi impozit pe profit, care ar fi trebuit plătită bugetului de stat de către SC E. SRL, în cazul în care nu ar fi fost introdusă în circuitul comercial al SC L. SRL şi SC M. SRL.
Totodată, se constată că, pe calea recursului în casaţie promovat, recurenţii A. şi SC E. SRL au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând, în esenţă, că fapta de aderare la un grup infracţional nu se circumscrie ilicitului penal întrucât, din probele administrate în cauză, rezultă că recurentul inculpat nu l-a cunoscut pe D., persoană din grupul infracţional, că nu a avut cunoştinţă despre activităţile contrare legii în care s-ar fi angajat B. şi C., că a avut convingerea că SC L. SRL şi SC M. SRL sunt furnizorii SC E. SRL, că aspectele ce privesc achiziţionarea de către această societate a cerealelor, în mod direct, de la persoane fizice nu sunt conforme cu realitatea, că, în perioada presupus infracţională, nu s-a ocupat de negocierea contractelor şi stabilirea preţului mărfurilor sau de emiterea facturilor, precum şi că nu s-a dovedit existenţa înţelegerii frauduloase între recurent şi ceilalţi inculpaţi, iar SC E. SRL, aflată în administrarea sa, a intrat, în baza unor legături contractuale legale, în raporturi comerciale cu societăţile reprezentate/administrate de respectivii inculpaţi, în realitate, faptele fiind de natură comercială, cu scop comercial, potrivit obiectului de activitate al SC E. SRL Ca urmare, s-a arătat că nu există conivenţa şi coeziunea psihică necesare pentru reţinerea tipicităţii obiective a infracţiunii de aderare la un grup infracţional.
În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani, prin prisma aceluiaşi caz de casare (prevăzut de art. 437 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.), s-a arătat că lipseşte atât elementul material al laturii obiective, cât şi obiectul infracţiunii, din probatoriul administrat, rezultând că sumele de bani, reprezentând contravaloarea mărfii achiziţionate, au fost virate, în mod legal, de către SC E. SRL societăţilor SC L. SRL şi SC M. SRL, facturile fiind înregistrate în contabilitate, iar veniturile rezultate fiind declarate la organele fiscale, inculpatul A. necunoscând destinaţia dată respectivelor sume, de vreme ce niciodată nu s-au aflat în posesia sau la dispoziţia sa.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 39/2003, iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit acestei legi, un grup infracţional organizat, se pedepseşte, după caz, potrivit art. 167 sau 323 din C. pen. Or, ceea ce s-a reţinut în sarcina inculpatului A. este tocmai faptul că, prin acţiunile sale, astfel cum au fost expuse pe larg atât în cuprinsul sentinţei, cât şi al deciziei atacate, acesta a aderat la grupul infracţional constituit de B., D. şi C., în vederea săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Pe de altă parte, reglementând infracţiunea de spălare a banilor, art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, republicată, stabileşte că aceasta constă în dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni. Sub acest aspect, se observă că inculpatului A. i se reproşează că, prin folosirea unor facturi fictive, întocmite de C., reprezentant al SC L. SRL Bucureşti şi administrator al SC M. SRL, a disimulat provenienţa ilicită a sumei de 1.923.227 RON, reprezentând TVA şi impozit pe profit, care ar fi trebuit plătită bugetului de stat de către SC E. SRL, dacă nu ar fi fost introdusă în circuitul comercial al celor două societăţi.
Se observă, aşadar, că există corespondenţă între starea de fapt reţinută de către instanţele inferioare pe baza probatoriului administrat în cauză şi care nu mai poate fi modificată pe calea recursului în casaţie şi descrierea faptelor în normele de incriminare în temeiul cărora a fost condamnat inculpatul A., aşa încât nu pot fi primite afirmaţiile recurenţilor în sensul lipsei tipicităţii obiective a faptelor.
De altfel, deşi pe calea recursului în casaţie promovat cei doi recurenţi au invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., esenţa susţinerilor acestora constă în aceea că, din probatoriul administrat în cauză, nu a rezultat că inculpatul A. ar fi săvârşit acţiuni specifice infracţiunilor de aderare la un grup infracţional şi de spălare a banilor şi că instanţele au interpretat eronat acest probatoriu. Or, prin aceste critici, recurenţii tind, în realitate, la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecinţa stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reţinute de instanţele inferioare, ceea ce nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casaţie, care, potrivit art. 447 C. proc. pen., se limitează exclusiv la verificarea legalităţii hotărârii atacate. Din această perspectivă, Înalta Curte subliniază că pe calea cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate proceda la reinterpretarea materialului probator aflat la dosar având drept consecinţă stabilirea unei alte baze factuale, care să conducă la achitarea inculpatului A. pentru infracţiunile de aderare la un grup infracţional şi spălare a banilor, aşa cum au solicitat recurenţii, acest atribut aparţinând exclusiv instanţei de fond şi, respectiv, de apel.
Aceleaşi considerente sunt valabile şi în ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., invocat cu referire la infracţiunea de evaziune fiscală, incriminată de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994, recurenţii solicitând, în realitate, reinterpretarea probatoriului şi reţinerea unei alte situaţii de fapt în scopul achitării inculpatului A. sub aspectul săvârşirii acestei fapte, cu consecinţa înlăturării dispoziţiei de obligare a acestuia în solidar cu partea responsabilă civilmente, SC E. SRL, la plata sumei de 1.923.227 RON reţinută cu titlu de prejudiciu material produs bugetului de stat, aspect care, aşa cum s-a arătat anterior, în conformitate cu dispoziţiile art. 447 C. proc. pen., este exclus din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în examinarea acestei căi extraordinare de atac.
Se observă, de altfel, că, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., recurenţii A. şi SC E. SRL au criticat soluţia de încetare a procesului penal pentru infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994, exclusiv din perspectiva neanalizării cu prioritate a motivelor de achitare prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru care existau elemente probatorii la dosar, iar nu cu referire la o eventuală nelegalitate cu prilejul reţinerii dispoziţiilor privind intervenirea prescripţiei răspunderii penale.
Contrar, însă, susţinerilor apărării, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut această analiză cu prilejul stabilirii bazei factuale prin raportare la probele administrate şi la apărările formulate, concluzionând, în final, că inculpatul A. a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 republicată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), constând în aceea că, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada august- octombrie 2003, în calitate de administrator la SC E. SRL, a efectuat operaţiuni comerciale cu cereale şi, pentru a nu plăti obligaţiile fiscale către stat, a înregistrat în contabilitatea societăţii facturi fiscale de vânzare emise de SC L. SRL, care nu reflectă operaţiuni reale, iar, în perioada ianuarie - noiembrie 2004, în aceeaşi calitate, a efectuat operaţiuni comerciale cu cereale şi, pentru a nu plăti obligaţiile fiscale către stat, a înregistrat în contabilitatea societăţii facturi fiscale de vânzare emise de către SC M. SRL, care nu reflectă operaţiuni reale, şi în baza tuturor acestor facturi fictive a vândut cerealele, prejudiciind, în acest mod, cu suma de 1.923.227 RON, bugetul de stat, prin neplata de către SC E. SRL a TVA-ului şi impozitului pe profit.
Doar în aceste condiţii instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 124 C. pen. (1969) raportat la art. 122 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen. (1969), constatând că, pentru această infracţiune, a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale şi, ca atare, se impune încetarea procesului penal.
Ca urmare, nefiind identificate aspecte de nelegalitate care să conducă la reformarea soluţiilor de condamnare şi, respectiv, încetare a procesului penal prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte nu poate valorifica nici criticile formulate de recurenţi cu privire la latura civilă, cu atât mai mult cu cât prin argumentele aduse se tinde la reinterpretarea materialului probator administrat în cauză în legătură cu existenţa şi întinderea prejudiciului, cu vinovăţia inculpatului A. şi cu implicarea părţii responsabile civilmente SC E. SRL în producerea pagubei.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpatul A. şi partea responsabilă civilmente SC E. SRL împotriva Deciziei penale nr. 597/P din 24 mai 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, cererile de suspendare a executării hotărârii rămânând fără obiect.
Totodată, faţă de culpa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga pe recurentul inculpat şi recurenta parte responsabilă civilmente la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpatul A. şi partea responsabilă civilmente SC E. SRL împotriva Deciziei penale nr. 597/P din 24 mai 2017 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat şi recurenta parte responsabilă civilmente la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 65 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2018.
Procesat de GGC - LM