Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:
I. Hotărârea recurată
Prin Decizia nr. 777 din 26 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, împotriva Deciziei nr. 4874 din 8 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de revizuire a reţinut, în esenţă, că cererea nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate referitoare la identitatea de obiect, cauză şi părţi a dosarelor în care au fost pronunţate hotărârile pretins potrivnice.
II. Cererea de recurs
Împotriva Deciziei nr. 777 din 26 februarie 2018 a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs revizuentele, invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6, se arată că hotărârea recurată nu este motivată, din cuprinsul acesteia lipsind considerentele.
În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se arată că decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) şi art. 426 alin. (3) din acelaşi cod, potrivit cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia" şi să fie semnată.
De asemenea, susţin recurentele, decizia atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 430 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 134/2010 (C. proc. civ.), în sensul că instanţa de revizuire nu a ţinut seama de faptul că, prin Decizia nr. 4874 din 8 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ce face obiectul revizuirii, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat (cu privire la aspectul comunicării Deciziei de impunere din oficiu nr. x/2010) a Sentinţei nr. 1510 din 23 aprilie 2014 a Tribunalului Maramureş, a Deciziei nr. 43/R din 23.04.2016 a Judecătoriei Baia Mare şi a Sentinţei nr. 1208 din 24 mai 2016 a Tribunalului Maramureş.
III. Hotărârea instanţei de recurs
Examinând decizia recurată, în raport cu motivele şi criticile formulate de recurente, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Astfel, din consultarea Dosarului nr. x/2017 al secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme, în care a fost pronunţată hotărârea recurată, se constată că aceasta cuprinde considerentele care au stat la baza pronunţării soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire, argumentele instanţei de judecată fiind expuse la pct. II din decizie, pe parcursul a două pagini, susţinerea recurentelor că hotărârea atacată nu ar fi motivată dovedindu-se a fi neîntemeiată.
Împrejurarea că recurentelor le-a fost comunicată, iniţial, o formă incompletă, conceptuală a deciziei pronunţate de instanţa de revizuire reprezintă o simplă eroare de comunicare, neputând constitui o critică la adresa deciziei înseşi, care să poată fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. de altfel, decizia în forma finală, motivată şi semnată, a fost comunicată recurentelor, la data de 22 iunie 2018, conform dovezii de înmânare ataşate la dosar .
Pentru aceleaşi considerente, nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiat, întrucât, fiind motivată şi semnată de toţi membrii completului de judecată, precum şi de către magistratul-asistent, decizia recurată respectă întru totul dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) şi art. 426 alin. (3) din acelaşi cod, invocate de recurente. De altfel, această critică se încadrează, în realitate, în motivul de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Instanţa de casare constată, de asemenea, că nu este întemeiată nici critica potrivit căreia decizia atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 430 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 134/2010 (C. proc. civ.), în sensul că instanţa de revizuire nu a ţinut seama de faptul că, prin Decizia nr. 4874 din 8 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ce face obiectul revizuirii, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat (cu privire la aspectul comunicării Deciziei de impunere din oficiu nr. x/2010) a Sentinţei nr. 1510 din 23 aprilie 2014 a Tribunalului Maramureş, a Deciziei nr. 43/R din 23 aprilie 2016 a Judecătoriei Baia Mare şi a sentinţei nr. 1208 din 24 mai 2016 a Tribunalului Maramureş.
Potrivit dispoziţiilor art. 430 din C. proc. civ., invocate de recurente, "Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată" (alin. (1) şi "Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă" (alin. (2)).
Această critică reprezintă, însă, în realitate, un argument de fond al cererii de revizuire şi nu priveşte soluţia de inadmisibilitate a acesteia, ce face obiectul recursului supus analizei.
Astfel, înainte de a verifica dacă în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 430 din C. proc. civ., invocate de recurente, instanţa de revizuire a verificat admisibilitatea cererii de revizuire, prin prisma dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, menţionate de revizuente drept temei al cererii formulate.
Potrivit acestor dispoziţii legale, "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (...) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;".
De asemenea, conform art. 431 alin. (1) din C. proc. civ., "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".
Rezultă din dispoziţiile legale citate că există posibilitatea revizuirii, în situaţia în care există hotărâri potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Raţiunea reglementării acestui caz de revizuire o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi. Într-o asemenea situaţie, executarea hotărârilor este imposibilă, ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia creată de existenţa hotărârilor potrivnice nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.
În speţă, însă, se constată că decizia a cărei anulare se solicită prin cererea de revizuire nu încalcă autoritatea lucrului judecat în raport cu hotărârile judecătoreşti invocate de recurentele-revizuente ca fiind potrivnice acesteia.
Astfel, aşa cum rezultă din cererea de revizuire, s-a solicitat anularea Deciziei nr. 4874 din 8 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, sub motiv că încalcă autoritatea de lucru judecat a Sentinţei nr. 1510 din 23 aprilie 2014, a Deciziei nr. 43/R din 23 aprilie 2016 şi a Sentinţei nr. 1208 din 24 mai 2016, pronunţate de Tribunalul Maramureş.
Analizând admisibilitatea cererii de revizuire, prin raportare la hotărârile menţionate de revizuente, în mod corect a reţinut instanţa de revizuire că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., de vreme ce dosarele în care au fost pronunţate hotărârile pretins potrivnice nu au aceleaşi obiect, cauză şi părţi.
De asemenea, instanţa de revizuire a verificat admisibilitatea cererii de revizuire şi prin prisma dispoziţiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data sesizării şi la data pronunţării hotărârii atacate, înainte de modificarea lor prin Legea nr. 310/2018.
Potrivit acestor dispoziţii legale, care reglementează limitele judecăţii în calea de atac a revizuirii, "Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre".
Rezultă, din textul legal citat, că soluţia pe care o poate pronunţa instanţa de revizuire, în cazul hotărârilor definitive potrivnice [art. 509 alin. (1) pct. 8], este anularea celei din urmă hotărâri, pentru încălcarea principiului autorităţii lucrului judecat, sub forma efectului negativ, care presupune tripla identitate, de obiect, cauză şi părţi, a dosarelor în care au fost pronunţate hotărârile.
Efectul negativ, aşa cum s-a arătat mai sus, priveşte situaţia în care instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, caz în care executarea hotărârilor este imposibilă, ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia creată de existenţa hotărârilor potrivnice nu se poate realiza decât prin revizuirea (anularea) ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat ce caracterizează prima hotărâre [art. 431 alin. (1) din C. proc. civ..].
Efectul pozitiv al autorităţii lucrului judecat presupune că o soluţie dată raporturilor deduse judecăţii nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, indiferent că soluţia s-ar regăsi în dispozitiv sau în considerente cu valoare decizională, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi.
Dacă voinţa legiuitorului ar fi fost ca şi hotărârile judecătoreşti care au fost pronunţate cu nesocotirea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat să facă obiect al revizuirii, nu ar fi limitat, prin textul legal citat, posibilităţile de soluţionare a cauzei de către instanţă, la soluţia anulării celei din urmă hotărâri, ci ar fi prevăzut - şi pentru cazul de revizuire al hotărârilor definitive potrivnice - posibilitatea de a "schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată".
Or, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de revizuire, această condiţie nu este îndeplinită în cauză, textul art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data sesizării şi la data pronunţării hotărârii atacate, înainte de modificarea prin Legea nr. 310/2018, neprevăzând o asemenea soluţie.
Aşa fiind, se constată că nu este întemeiată nici critica potrivit căreia decizia atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 430 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 134/2010 (C. proc. civ.), în sensul că instanţa de revizuire nu a ţinut seama de faptul că, prin Decizia nr. 4874 din 8 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ce face obiectul revizuirii, s-a încălcat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat (cu privire la aspectul comunicării Deciziei de impunere din oficiu nr. x/2010) a Sentinţei nr. 1510 din 23 aprilie 2014 a Tribunalului Maramureş, a Deciziei nr. 43/R din 23 aprilie 2016 a Judecătoriei Baia Mare şi a Sentinţei nr. 1208 din 24 mai 2016 a Tribunalului Maramureş.
Se reţine, aşadar, că scopul reglementării acestui motiv de revizuire, în forma reglementată la data sesizării şi la data pronunţării deciziei atacate, nu este cel al îndreptării hotărârilor greşite, prin pronunţarea altora, aşa cum au solicitat revizuentele, ci respectarea principiului autorităţii de lucru judecat (efectul negativ), prin restabilirea situaţiei determinate de nesocotirea acestuia.
Or, în lipsa identităţii de părţi, obiect şi cauză între litigiile în care au fost pronunţate hotărârile pretins potrivnice, nu se poate vorbi de încălcarea autorităţii de lucru judecat, în sensul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Cu privire la acest aspect - singurul care prezintă relevanţă pentru calea de atac formulată în cauză - recurentele nu au formulat, însă, nici un argument.
Faţă de cele prezentate, constatând că nu sunt întemeiate motivele şi criticile formulate de recurente, hotărârea atacată fiind temeinică şi legală, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş, în nume propriu şi în reprezentarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, împotriva Deciziei nr. 777 din 26 februarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 mai 2019.
Procesat de GGC - LM