Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin Decizia nr. 3274 din 27 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a dispus următoarele:
A respins, ca neîntemeiată, cererea de repunere în termen formulată de revizuenta A..
A admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire formulată de intimata B..
A respins, ca tardivă, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 481 A din 24 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, formulată de revizuenta A.
A respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata B..
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a avut în vedere considerentele arătate în continuare:
Cererea de revizuire este îndreptată împotriva Deciziei civile nr. 481A din 24 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, revizuenta susţinând că această hotărâre este potrivnică Deciziei civile nr. 3742 din 1 noiembrie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă, pronunţată în Dosar nr. x/2000.
Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea pentru contrarietate de hotărâri poate fi exercitată în termen de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
În speţă, ultima hotărâre dintre cele pretins potrivnice, respectiv Decizia civilă nr. 481A din 24 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a cărei anulare s-a solicitat pe calea revizuirii, este o hotărâre care are caracter definitiv, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.
În conformitate cu dispoziţiile art. 634 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării.
În raport de data pronunţării hotărârii supusă revizuirii, care este şi data rămânerii sale definitive - 24 aprilie 2018, termenul legal pentru exercitarea căii de atac, calculat potrivit regulii prescrise pentru termenele statornicite pe luni de dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., s-a împlinit la data de 24 mai 2018.
Cererea de revizuire a fost, însă, formulată peste termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv la data de 20 iunie 2018 (data expedierii prin poştă), astfel cum rezultă din plicul aflat la dosar .
Art. 185 alin. (1) C. proc. civ. prevede:
"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Articolul invocat prevede sancţiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege.
Nu poate fi primită cererea de repunere în termen formulată de revizuentă.
Astfel, art. 186 alin. (1) C. proc. civ. prevede:
"Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate."
În sensul acestor dispoziţii legale, "motivele temeinic justificate" trebuie să fie obiective, care nu puteau fi prevăzute şi nici depăşite de partea care le invocă.
În cauza dedusă judecăţii, susţinerea revizuentei în sensul că motivarea hotărârii împotriva căreia a formulat cererea de revizuire i-a fost comunicată după împlinirea termenului de o lună prevăzut de art. 511 pct. 8 C. proc. civ., nu poate constitui un motiv temeinic justificat, în sensul dispoziţiei legale enunţate.
Stabilirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum curgerea termenului de la momentul pronunţării, cum este în cazul revizuirii întemeiate pe contrarietate de hotărâri.
În speţă, conform dispoziţiilor art. 511 pct. 8 cu referire la art. 634 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea supusă revizuirii a rămas definitivă la data pronunţării acesteia.
Ca atare, termenul de o lună în care se poate formula cererea de revizuire este socotit, în speţă, de la momentul pronunţării hotărârii atacate, indiferent de momentul când partea interesată a luat cunoştinţă de motivele acestei hotărâri, acest fapt nefiind de natură a încălca sau restrânge vreun drept procesual al părţii, întrucât hotărârea atacată prin intermediul revizuirii nu este criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunţării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţa de judecată la data pronunţării. De aceea, formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate şi, pentru aceleaşi raţiuni, nu îngrădesc dreptul la apărare sau liberul acces la justiţie al revizuentului.
Aşa fiind, susţinerea revizuentei în sensul că nu a putut formula cererea de revizuire întrucât nu a cunoscut motivarea hotărârii atacate contravine intenţiei legiuitorului şi nu poate fi primită.
Având în vedere aceste considerente, a fost dispusă respingerea cererii de repunere în termen, precum şi respingerea, ca tardivă, a cererii de revizuire, făcând astfel aplicarea sancţiunii decăderii, prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ. pentru neexercitarea în termen a oricărei căi de atac.
A fost respinsă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata B. prin întâmpinarea formulată în cauză, având în vedere că nu s-a făcut dovada acestor cheltuieli.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1 a declarat recurs revizuenta A., invocând ca temei dispoziţiile art. 513 alin. (6) C. proc. civ.
În esenţă, recurenta susţine că instanţa a interpretat eronat dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. coroborat cu art. 185 şi 186 din acelaşi cod, motivat de faptul că se încadrează într-o situaţie de excepţie, care se circumscrie sintagmei legale, prevăzută în art. 185, "în afară de cazul în care legea dispune altfel", dar şi sintagmei legale, prevăzută în art. 186, "întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate".
Decizia civilă nr. 481/A din 24 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a ignorat solicitarea recurentei de a da valoare juridică Deciziei nr. 1055/2008, pronunţată de Curtea Constituţionala a României, a cărei concluzie a fost aceea că orice altă acţiune de restituire a aceluiaşi imobil nu se poate face pe un nou temei juridic, întrucât s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat, generată în cazul recurentei prin Decizia civilă nr. 3742/2000, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, în Dosarul nr. x/2000.
Autoritatea de lucru judecat, ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017).
De asemenea, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României şi, de la data publicării, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Având în vedere puterea obligatorie către toate subiectele de drept, în virtutea Constituţiei, a deciziilor pronunţate de către Curtea Constituţională a României, norma constituţională identificată prin art. 147 şi efectele sale obligatorii, nu pot fi negate ori limitate, prin termene procedurale, cu efect de decădere ori nulitate, prevăzute în acte normative inferioare Constituţiei, chiar dacă acest act normativ este reprezentat prin C. proc. civ., ca lege organică.
Daca s-ar admite ideea că recurenta-revizuentă nu se găseşte într-o situaţie excepţională, prevăzută de art. 185 C. proc. civ., ori nu ar avea un motiv temeinic justificat, potrivit art. 186 din acelaşi cod, s-ar admite punctul de vedere contrar, potrivit căruia art. 147 din Constituţia României reprezintă o formă lipsită de conţinut, care poate fi negată ori limitată printr-un termen procedural, prevăzut într-un act normativ şi având, faţă de această dispoziţie constituţională, un caracter evident discriminatoriu.
Arătând aceasta situaţie, recurenta invocă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 185 alin. (1) şi art. 186 alin. (1) din acelaşi cod, în sensul că se impune a se obţine din partea Curţii Constituţionale o decizie de interpretare, pentru a vedea în ce măsură art. 147 din Constituţia României îşi produce puterea obligatorie, către toate subiectele de drept, atât timp cât prin dispoziţiile sus-indicate din C. proc. civ., instanţele judecătoreşti tind să nege ori să limiteze forţa obligatorie a deciziilor Curţii Constituţionale, în cazul de faţă fiind vorba de Decizia nr. 1055/2008, pronunţată de Curtea Constituţională a României (a se vedea art. 29 din Legea nr. 46/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale).
Pe de altă parte, considerentele unei decizii sunt importante, pentru că în felul acesta se poate observa dacă există similitudine între resorturile interne ale instanţei şi dispozitivul soluţiei pronunţate.
Există posibilitatea ca motivarea să fie într-atât de bine justificată încât să nu mai poată fi motivul contestării soluţiei pronunţate, întrucât există o corelare absolută, între considerente şi dispozitiv.
Pe acest aspect, recurenta invocă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevăzute în art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. coroborat cu art. 634 alin. (2) din acelaşi cod, care arată că această revizuire, într-o astfel de situaţie, de contrarietate de hotărâri, trebuie depusă în termen de o lună de la momentul pronunţării.
Sintagma "de la momentul pronunţării" reprezintă un alt mod al legiuitorului legii organice de a nega şi de a limita forţa deciziilor Curţii Constituţionale, astfel cum este ea prevăzută prin art. 147 din Constituţia României, pentru ca nu ni se poate explica situaţia în care Deciziile Curţii Constituţionale, obligatorii nu numai în ceea ce priveşte dispozitivul, dar şi considerentele pe care se sprijină acel dispozitiv, poate admite situaţia în care justiţiabilul poate contesta o decizie, fără a cunoaşte considerentele, ori fără a exista aceste considerente, prin însăşi neanalizarea, ignorarea totală, a motivelor invocate de către partea interesată a contesta, prin revizuire, decizia.
Solicită a se observa că, prin Decizia civilă nr. 481/2018 a Curţii de Apel Bucureşti se reţine, pentru prima oară, în considerente (nu aveam cum să afle, prin dispozitiv acest lucru), în persoana recurentei, că avea un interes legitim de a obţine cumpărarea apartamentului, în baza cererii făcută conform Legii nr. 112/1995, şi că acest interes legitim chiar se putea transforma într-un drept de proprietate.
După cum se observă, situaţia prezentată chiar se poate circumscrie ipotezei care arată ca întârzierea se datorează unui motiv temeinic justificat (care reiese din considerente, iar nu din dispozitiv).
În concluzie, solicită admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, admiterea revizuirii, în sensul anulării celei din urmă hotărâri, în cazul hotărârilor definitive potrivnice.
3. Procedura de filtrare a recursului
Recursul, fiind de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ.
Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul este admisibil în principiu.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 4 martie 2019, completul de filtru a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Raportul a fost comunicat părţilor la data de 12 şi, respectiv, 13 martie 2019, conform dovezilor de comunicare ataşate la dosar.
Recurenta A. a formulat punct de vedere asupra raportului susţinând, în esenţă, admiterea recursului şi reluând susţinerile din cererea de recurs, inclusiv cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată. Intimata B., prin avocat C., a depus punct de vedere la raport, reluând argumentele din întâmpinarea depusă cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentă.
Prin încheierea din 13 mai 2019 a fost admis în principiu recursul declarat declarat de A. împotriva Deciziei nr. 3274 din 27 septembrie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în Dosarul nr. x/2018 şi a fost fixat termen de judecată la data de 13 mai 2019, în şedinţă publică, pentru soluţionarea pe fond a acestui recurs, cu citarea părţilor.
La termenul de astăzi, Înalta Curte a rămas în pronunţare cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. coroborate cu art. 185 alin. (1), art. 186 alin. (1) şi art. 634 alin. (2) C. proc. civ., care va fi soluţionată în dosarul asociat creat în acest sens, precum şi cu privire la cererea de recurs asupra căreia se va pronunţa prin prezenta decizie.
4. Considerentele Înaltei Curţi
Analizând recursul dedus judecăţii, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
Contrar celor susţinute de către autoarea recursului, se constată că dezlegarea dată cererii repunere în termen şi cererii de revizuire de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, este conformă dispoziţiilor legale incidente.
Referitor la criticile ce vizează respingerea greşită a cererii de repunere în termen, recurenta invocă dispoziţiile art. 186 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora, partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.
Ipoteza legală presupune că partea însăşi, datorită unor motive temeinic justificate, a depăşit termenul procedural imperativ.
Astfel, prin motive temeinic justificate, doctrina şi jurisprudenţa arată că înţelege acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forţei majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute, precum forţa majoră.
Susţinerea revizuentei că motivarea hotărârii împotriva căreia a formulat cererea de revizuire i-a fost comunicată după împlinirea termenului de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fapt ce ar constitui un motiv temeinic justificat, având în vedere şi forţa obligatorie a Deciziei CCR nr. 1055/2008, nu aparţine ipotezei descrise de prevederile art. 186 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, motivele temeinic justificate ţin de împrejurări ce aparţin exclusiv părţii care le invocă, ca de exemplu, îmbolnăvirea şi spitalizarea părţii sau închiderea singurului oficiu poştal din localitate, în ultima zi a termenului, de unde rezultă că cererea de repunere în termenul de declarare a cererii de revizuire a fost respinsă, în mod legal, de instanţa de revizuire.
Totodată, susţinerea recurentei în sensul că s-ar încadra într-o situaţie de excepţie, care se circumscrie sintagmei legale, prevăzută în art. 185, "în afară de cazul în care legea dispune altfel", nu poate fi primită, întrucât, în speţă, legea prevede existenţa unui termen imperativ înăuntrul căruia trebuia exercitat un drept procesual, anume termenul de o lună, prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, neexistând vreo dispoziţie legală care să înlăture aplicarea sancţiunii decăderii în acest caz.
De asemenea, susţinerea recurentei în sensul că termenul pentru exercitarea revizuirii se calculează de la comunicare, iar nu de la data la care hotărârea a rămas definitivă, întrucât, pentru motivarea revizuirii, îi este necesar să cunoască considerentele hotărârii atacate, nu poate fi primită, având în vedere faptul că dispoziţiile procedurale citate prevăd fără echivoc faptul că termenul curge de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Astfel, cererea de revizuire, astfel cum este reglementată de art. 509 şi următoarele din C. proc. civ., trebuie să fie formulată în termenul prevăzut de lege pentru exercitarea acestei căi de atac, după distincţiile prevăzute în art. 511 din C. proc. civ.
În sensul celor expuse la pct. 2, recurenta nu contestă aspectele reţinute în decizia recurată în sensul că Decizia civilă nr. 481A/2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a cărei anulare s-a solicitat pe calea revizuirii, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este o hotărâre care are caracter definitiv, potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care a fost pronunţată la data de 24 aprilie 2018, iar cererea de revizuire a fost depusă la oficiul poştal la data de 20 iunie 2018.
Criticile recurentei vizează momentul de la care se calculează termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia "Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti [...] în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".
În speţă, decizia atacată cu revizuire, fiind o hotărâre dată în apel, într-o cauză ce nu avea deschisă calea de atac a recursului, conform celor arătate mai sus, a devenit definitivă la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ.
În circumstanţele expuse, prin decizia ce formează obiectul recursului în mod corect s-a reţinut că cererea de revizuire a fost formulată cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Ashingdane c. Regatului Unit, Cauza Golder c. Regatului Unit), s-a decis în mod constant, că statele dispun de o marjă de apreciere care cuprinde şi reglementarea regimului căilor de atac, esenţial fiind ca accesul la un tribunal şi dreptul la un proces echitabil să nu fie afectate în substanţa lor.
Deoarece cererea de revizuire în speţă a fost formulată la data de 20 iunie 2018 şi având în vedere natura imperativă a termenului prevăzut de legea procesuală pentru exercitarea unui drept, reiese că, în mod legal, în raport cu dispoziţiile art. 185 alin. (1) teza 1 din C. proc. civ., instanţa de revizuire a sancţionat nerespectarea acestuia cu decăderea.
La pronunţarea prezentei hotărâri, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, considerentele Curţii Constituţionale referitoare la constituţionalitatea dispoziţiilor procedurale din reglementarea anterioară, care, similar art. 511 din C. proc. civ. din 2010, prevedeau că, în anumite situaţii, termenul de revizuire se calculează de la data pronunţării hotărârii atacate:
- "[...] prin reglementările cuprinse în [...] C. proc. civ., referitoare la data de la care începe să curgă termenul de revizuire, legiuitorul nu a înţeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite. În aceste condiţii, părţilor interesate nu li se încalcă accesul liber la justiţie, atâta vreme cât pot sesiza instanţele judecătoreşti în termenul legal cu cererea de revizuire. Referitor la susţinerea autoarei excepţiei potrivit căreia, dat fiind că hotărârea judecătorească nu i-a fost comunicată, nu a putut exercita, în termenul legal, calea de atac a revizuirii, Curtea reţine că stabilirea unor momente diferite de la care începe să curgă termenul de revizuire, în considerarea unor situaţii diferite, nu contravine prevederilor art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apărare. [...] obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor" (Decizia nr. 235/2003; Decizia nr. 1404/2008; Decizia nr. 4/2016, pct. 14);
- "[...] legiuitorul nu a înţeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite, în aceste condiţii, părţilor interesate nu li se încalcă accesul liber la justiţie, atâta vreme cât pot sesiza instanţele judecătoreşti în termenul legal cu cererea de revizuire. De asemenea, Curtea a reţinut că formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate" (Decizia nr. 4/2016, pct. 13).
Pentru toate considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 3274 din 27 septembrie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în Dosarul nr. x/2018.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2019.
Procesat de GGC - LM