Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin Decizia nr. 3998 din 12 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 881 din 30 iunie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, secţia contencios administrativ şi fiscal pronunţată în Dosarul nr. x/2016.
2. Cererea de recurs
Împotriva deciziei menţionate la pct. 1 a declarat recurs revizuenta A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta susţine că, prin decizia recurată a fost nesocotită autoritatea lucrului judecat, reprezentată de Decizia nr. 812 din 26 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în Dosarul nr. x/2016, căreia nu i s-a dat eficacitate în cadrul deciziei ulterioare a aceleaşi instanţe, respectiv în cadrul pronunţării Deciziei Curţii de Apel Piteşti nr. 881 din 30 iunie 2017 în Dosarul nr. x/2016, deşi instanţa care a pronunţat decizia a cărei revizuire o solicită a amânat iniţial judecata până la pronunţarea primei hotărâri definitive din Dosarul nr. x/2016 pe considerentul că respectiva decizie avea legătură cu obiectul prezentei cauze.
Consideră că au fost date două soluţii definitive contrare în dosare diferite.
Astfel, dacă prin prima hotărâre a fost anulat, în integralitate, Raportul de evaluare a performanţelor profesionale individuale aferent perioadei 1 ianuarie 2015 - 31 decembrie 2015 (în care era menţionată şi abaterea disciplinară) cu consecinţa anulării şi a sancţiunii disciplinare ce i-a fost aplicată prin decizia ITM Vâlcea nr. 4 din 15 ianuarie 2016, cea de a doua hotărâre definitivă a menţinut sancţiunea disciplinară ce i-a fost aplicată prin decizia ITM Vâlcea nr. 4 din 15 ianuarie 2016.
Cele două dosare au acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi deoarece au avut ca obiect anularea actelor administrative prin care recurenta a fost sancţionată disciplinar, părţi fiind recurenta şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea.
De asemenea, în timp ce prima hotărâre a anulat definitiv sancţiunea destituirii recurentei din funcţia publică, ce conţinea printre alte elemente şi abaterea disciplinară ce face obiectul mustrării scrise, ulterior, prin decizia atacată cu revizuire a fost menţinută sancţiunea disciplinară a mustrării scrise ce a contribuit la destituire.
Considerentul instanţei conform căruia "textul de lege nu prevede expres, iar jurisprudenţial s-a consacrat condiţia ca excepţia autorităţii de lucru judecat să nu fi fost invocată şi soluţionată în primul litigiu", îi prejudiciază recurentei drepturile legale prin imposibilitatea de a i se asigura dublul grad de jurisdicţie.
Deşi şi-a motivat în drept cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de revizuire i-a respins cererea pe considerente de jurisprudenţă întrucât "textul de lege nu prevede expres".
Prin urmare, apreciază că situaţia reţinută de instanţa de revizuire reprezintă o încălcare gravă a prevederilor art. 21 şi 129 din Constituţie, fapt pentru care consideră că sunt întrunite condiţiile legale necesare sesizării Curţii Constituţionale. Acest demers se impune cu atât mai mult cu cât Curtea Constituţională a consimţit anterior, prin Decizia nr. 500/2012, garantarea dublului grad de jurisdicţie în materie civilă cât şi nerespectarea principiului egalităţii de tratament şi a nediscriminării în cazul suprimării căii de atac.
În consecinţă, solicită sesizarea Curţii Constituţionale, în baza art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
3. Apărările intimatului
Intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca inadmisibil şi nefondat, arătând în esenţă că instanţa de revizuire a reţinut în mod corect inexistenţa identităţii de obiect, iar criticile recurentei nu sunt de natură a demonstra nelegalitatea hotărârii recurate.
Recurenta a depus, în mai multe rânduri, note de şedinţă, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal a inspectorului şef, B., al intimatei, solicitând nulitatea întâmpinării depusă de intimată, motivată de faptul că acesta nu mai deţine calitatea de inspector şef.
4. Considerentele Înaltei Curţi
Prioritar, Înalta Curte constată că întâmpinarea a fost semnată de inspectorul şef adjunct al intimatei, C. şi de consilierul juridic al instituţiei, astfel că excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal a inspectorului şef, B. şi, implicit, excepţia nulităţii întâmpinării, invocate de recurentă nu pot fi primite.
Totodată, se reţine că, deşi prin întâmpinare se solicită respingerea recursului ca inadmisibil, apărările invocate sub acest sunt formale şi vizează, în realitate, neîntrunirea condiţiilor cerute pentru admiterea cererii de revizuire întemeiată pe ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., perspectivă din care vor fi şi analizate criticile din recurs.
Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce urmează.
Primul motiv de recurs invocat, respectiv cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., vizează situaţia în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Potrivit textului procedural invocat, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularităţi de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum şi a celor stabilite în interesul exclusiv al părţilor, pretinsa neregularitate invocată de recurenţi nu se circumscrie aspectelor de nulitate/nelegalitate reglementate.
Susţinerea în sensul că instanţa de revizuire a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 431 alin. (1), raportate la cele ale art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reţinută.
Legiuitorul a urmărit ca, prin reglementarea efectelor lucrului judecat, cuprinsă în art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că:
"Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect", să împiedice pronunţarea unei soluţii contrare unei alte hotărâri date într-o cauză identică.
Reglementarea ipotezei de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a impus, de asemenea, pentru a înlătura încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat.
În ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.
Din interpretarea logică, teleologică şi sistematică a celor două norme procedurale, rezultă că, pentru admisibilitatea revizuirii în temeiul textului menţionat, cele două hotărâri pretins potrivnice trebuie să fie pronunţate în cauze identice (identitate stabilită cumulativ pe baza celor trei elemente: părţi, obiect şi cauză).
Examinând prin prisma acestor consideraţii teoretice speţa, se constată, contrar susţinerilor recurentei, că instanţa de revizuire, analizând condiţiile autorităţii de lucru judecat, în mod corect a reţinut că, în ceea ce priveşte hotărârile potenţial potrivnice în opinia revizuentei, nu există tripla identitate în privinţa obiectului.
Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanţei de revizuire, detaliat prezentate la pct. 1, Înalta Curte reţine la rândul său că, în litigiile soluţionate prin deciziile potenţial potrivnice în opinia revizuentei, obiectul este diferit: în primul litigiu, Sentinţa nr. 1092/2016, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia nr. 812 din 26 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, au fost pronunţate într-un litigiu ce a vizat anularea Raportului de evaluare a performanţelor profesionale individuale aferent perioadei 1 ianuarie 2015 - 31 decembrie 2015 şi anularea Deciziei nr. 5 din 15 ianuarie 2016 de eliberare a reclamantei din funcţia public deţinută, emisă ca urmare a primirii calificativului "satisfăcător" prin raportul de evaluare menţionat, în timp ce în cauza având numărul 3483/109/2016 a avut ca obiect Decizia nr. 4 din 15 ianuarie 2016 prin care i-a fost aplicată revizuentei sancţiunea disciplinara "mustrare scrisă".
Aşadar, se constată că nu există identitate de obiect între cele două litigii, scopul final urmărit de reclamanta din cele două litigii fiind diferit, deoarece invalidarea sancţiunii disciplinare din primul dosar a fost cercetată şi aplicată prin acte administrative distincte de cele specifice evaluării şi invalidării raportului de evaluare din cel de-al doilea dosar.
În ceea ce priveşte jurisprudenţa naţională, faţă de care se critică faptul că aceasta nu constituie izvor de drept, se reţine că jurisprudenţa naţională a fost invocată doar generic în conţinutul hotărârii, furnizându-i judecătorului doar criterii de apreciere a îndeplinirii condiţiilor cerute pentru ipoteza prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. deduse din coroborarea articolului menţionat cu prevederile art. 431 alin. (1) C. proc. civ.
În acest context, corect s-a reţinut de instanţa de revizuire că în litigiul finalizat cu pronunţarea Deciziei nr. 881 din 30 iunie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, a fost invocată autoritatea lucrului judecat a Deciziei nr. 812 din 26 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în dosarul nr. x/2016, iar instanţa s-a pronunţat cu privire la acest aspect.
Astfel, în Dosarul nr. x/2016 ce a fost soluţionat definitiv prin decizia a cărui revizuire se solicită, la fond, la termenul din 28 iunie 2018, cu ocazia dezbaterilor în faţa instanţei de apel, recurenta A. a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de Sentinţa civilă nr. 1092 din 14 noiembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016 de către Tribunalul Argeş, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 812 din 26 iunie 2017 a Curţii de Apel Piteşti, depunând şi concluzii scrise în acest sens .
La acest aspect, instanţa de apel, prin Decizia nr. 881 din 30 iunie 2017 s-a pronunţat în sensul celor arătate în continuare:
"Astfel, relativ la excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de Sentinţa nr. 1092/2016, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia nr. 812 din 26 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, Curtea constată că aceasta nu este incidentă în cauza de faţă. Hotărârile menţionate au fost pronunţate într-un litigiu ce a vizat anularea Raportului de evaluare a performanţelor profesionale individuale aferent perioadei 1 ianuarie 2015 - 31 decembrie 2015 şi anularea Deciziei nr. 5 din 15 ianuarie 2016 de eliberare a reclamantei din funcţia public deţinută, emisă ca urmare a primirii calificativului "satisfăcător" prin raportul de evaluare menţionat. Curtea reţine că raportul de evaluare şi decizia de eliberare din funcţie nu au fost examinate şi prin prisma sancţiunii disciplinare în discuţie în cauza de faţă. Astfel, instanţele anterioare nu au judecat sancţiunea respectivă, aşa încât nu se poate opune o altă de judecată celei de faţă. Chiar dacă faptele pentru care a fost aplicată sancţiunea disciplinară au fost menţionate şi în raportul de evaluare, după secţiunea rezervată evaluării efective şi acordării calificativului, desfiinţarea pe cale judiciară a raportului nu duce la invalidarea sancţiunii disciplinare, care a fost cercetată şi aplicată prin acte administrative distincte de cele specifice evaluării şi care constituie obiect separat pentru un examen al legalităţii".
Prin urmare, în speţă, instanţa de apel a analizat efectul negativ al autorităţii de lucru judecat şi s-a apreciat că nu se poate reţine puterea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 1092 din 14 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 812 din 26 iunie 2017 a Curţii de Apel Piteşti.
Aşadar, în litigiul finalizat prin hotărârea a cărei revizuire se solicită,instanţa a cercetat autoritatea de lucru judecat, sub ambele sale efecte (pozitiv şi negativ) cu referire la problemele de drept dezlegate în litigiul ce fost finalizat prin Decizia nr. 812 din 26 iunie 2017 şi s-a reţinut că nu se impune niciunul dintre efectele autorităţii de lucru judecat.
Prin urmare, în cel de-al doilea litigiu au fost analizate efectele lucrului judecat ale deciziei invocată ca fiind contrară, astfel încât, partea în cauză nu o mai poate reitera pe calea revizuirii, pentru că se opune principiul autorităţii lucrului judecat, care garantează respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, motiv pentru care revizuirea apare ca inadmisibilă.
Soluţia se impune şi pe considerentul că, dacă revizuirea ar fi admisibilă, ar însemna ca instanţa sesizată cu cererea de revizuire să nu se limiteze doar la anularea celei din urmă hotărâri, ci să examineze şi modul de rezolvare a excepţiei autorităţii de lucru judecat, ceea ce însă nu se poate realiza prin intermediul revizuirii.
Pe de altă parte, în noua reglementare a C. proc. civ., în art. 430 alin. (2) se prevede că autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acestea se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Această nouă prevedere legală nu permite însă ca o hotărâre judecătorească să fie revizuită pentru motivul că anumite considerente contravin dispozitivului unei hotărâri anterioare sau viceversa, dacă cele două hotărâri sunt date în procese diferite, între care nu există identitate de părţi, obiect şi de cauză.
O eventuală asemenea contrarietate ar putea fi invocată doar pe cale de apărare, prin prevalarea de dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. în cadrul celui de-al doilea proces, astfel cum este şi cazul în speţa de faţă, în al doilea proces fiind cercetate efectele lucrului anterior judecat.
Nu este întrunită nici ipoteza de recurs prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Potrivit acestui text legal, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Întrucât criticile recurentei nu vizează încălcarea niciunei dispoziţii de drept substanţial, pretinsele neregularităţi invocate cu privire la interpretarea şi aplicarea prevederilor procedurale nu au relevanţa ce li se atribuie de către autoare şi nu sunt de natură a atrage incidenţa acestui motiv de casare şi, implicit, nelegalitatea deciziei recurate.
Prin urmare, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit în mod just că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire formulate în cauză de A., care să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În atare situaţie, susţinerea recurentei, în sensul că ar fi întrunite condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire în discuţie, ca şi celelalte argumente invocate în acest context, sunt lipsite de relevanţa acordată de autoarea căii de atac şi nu pot fi reţinute.
În raport cu cele expuse, în baza art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecăţii în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 3998 din 12 decembrie 2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2014.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 septembrie 2019.
Procesat de GGC - LM