Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie a magistratului cercetat disciplinar
1. Prin Nota nr. x din 31 iulie 2019, Inspecţia Judiciară a propus în temeiul art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, suspendarea din funcţie a procurorului A. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, faţă de care, prin Rezoluţia nr. 2539/A din 31 iulie 2019, s-a dispus începerea cercetării disciplinare sub aspectul comiterii abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua din Legea nr. 317/2004.
2. În motivarea notei menţionate, se arată că, la 26 iulie 2019, a fost înregistrată la Inspecţia judiciară sesizarea din oficiu a inspectorului-şef, ca urmare a apariţiei în mass-media a unor articole referitoare la modul în care a fost gestionată investigaţia penală în dosarul privind dispariţia unei minore, în localitatea Caracal. Verificările prealabile au fost finalizate la 31 iulie 2019.
3. Inspecţia Judiciară a expus situaţia de fapt în considerarea căreia s-a dispus începerea cercetării disciplinare, iar, în argumentarea propunerii de suspendare din funcţie, a prezentat argumentele arătate în continuare.
4. Prin rezoluţia de începere a cercetării disciplinare s-a reţinut că, prin procedeul probatoriu la care a apelat în mod repetat (percheziţiile domiciliare), atât imediat după sesizarea parchetului, dar mai ales în noaptea de 25/26 iulie 2019, după localizarea telefonului înregistrat pe numele suspectului, procurorul A. a înfrânat şi a temporizat activităţile organelor de poliţie judiciară ce trebuiau a fi derulate şi concentrate în vederea descoperirii minorei răpite şi lipsite de libertate în mod ilegal. Deşi primele decizii luate de procuror la declanşarea anchetei au fost potrivite şi cu potenţial în obţinerea unor date utile anchetei, prin măsurile dispuse ulterior, cursul activităţilor operative a fost deviat de la scopul iniţial, iar resursa umană a cărei activitate procurorul a coordonat-o a fost consumată pentru aducerea la îndeplinire a unor activităţi care nu erau necesare.
5. Conform art. 27 alin. (1) din Constituţie, domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Însă, potrivit art. 27 alin. (2) lit. b) din Constituţie, se poate deroga prin lege în situaţia în care pătrunderea în domiciliul unei persoane este necesară pentru înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane. Derogarea se referă la starea de necesitate în care ar fi acţionat forţele de ordine, definită în art. 20 alin. (2) din C. pen., situaţie ce nu impunea ca pătrunderea în domiciliul suspectului să se realizeze în temeiul unui mandat de percheziţie. Chiar acceptând preocuparea procurorului pentru asigurarea legitimităţii acţiunii prin obţinerea mandatului de percheziţie, rămânerea în aşteptare în intervalul 2,39 - 6,00 a fost de natură să fragilizeze, în percepţia unui observator rezonabil şi neutru, rezultatul şi eficienţa intervenţiei.
6. Obiectul urmăririi penale îl constituia infracţiunea de lipsire de libertate, infracţiune continuă, prelungită în timp, care putea cunoaşte ca moment al epuizării, încetarea stării de lipsire de libertate printr-o intervenţie a forţelor poliţieneşti, în acest caz. Procurorul nu deţinea date şi nici nu a fost sesizat, de altfel, cu o infracţiune contra vieţii, astfel încât nu primau activităţile menite, conform procedurii penale, să conducă la descoperirea şi strângerea probelor ori la conservarea urmelor săvârşirii infracţiunii. Prioritatea o constituia încetarea stării de lipsire de libertate a minorei, printr-o intervenţie care se justifica din perspectiva normei constituţionale şi a normei de drept material ce constituie derogarea.
7. Se impune suspendarea din funcţie a magistratului dată fiind evidenta lipsă a capacităţii de a lua decizii în situaţii critice, sub presiunea desfăşurării unor evenimente cu potenţial periculos pentru viaţa, integritatea fizică ori libertatea unor persoane. În lumina prevederilor art. 300 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., este irelevantă orice decizie ar fi luat organele de poliţie după momentul înregistrării sesizării la unitatea de parchet. Conform textului de lege menţionat, procurorul este cel care conduce şi supraveghează activitatea organelor de cercetare penală, astfel încât acestea au obligaţia de a respecta întocmai dispoziţiile date de procuror.
8. Aparte de modul în care a înţeles să conducă şi să coordoneze activitatea organelor de poliţie în perioada cuprinsă între momentul sesizării parchetului şi momentul efectuării ultimei percheziţii al cărei mandat a fost solicitat şi obţinut de procuror în condiţiile descrise anterior, Inspecţia Judiciară a apreciat că, prin conduita profesională, procurorul A. a pus în pericol şi imaginea publică a procurorului, afectând încrederea justiţiabililor în instituţia Ministerului Public.
9. Pentru motivele arătate, Inspecţia Judiciară a apreciat că procedura disciplinară declanşată, care pune în lumină deficienţe în activitatea procurorului, este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei.
II. Hotărârea instanţei de disciplină
10. Prin Hotărârea nr. 7P din 1 august 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis solicitarea formulată de Inspecţia Judiciară şi, în temeiul art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004, a dispus suspendarea din funcţia de procuror a domnului A. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, începând cu data de 1 august 2019 şi până la soluţionarea definitivă a procedurii disciplinare ce face obiectul lucrării nr. 19-3591 aflată pe rolul Inspecţiei Judiciare. În motivarea hotărârii pronunţate, au fost reţinute considerentele arătate în continuare.
11. În această etapă a procedurii disciplinare, secţia pentru procurori în materie disciplinară este abilitată să analizeze dacă motivul invocat de Inspecţia Judiciară poate justifica o astfel de măsură, respectiv dacă procedura disciplinară care se desfăşoară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei.
12. Având în vedere dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 şi raportat la motivele invocate de Inspecţia Judiciară, secţia a analizat circumstanţele concrete ale procedurii disciplinare, în scopul stabilirii elementelor care au valenţa de a aduce atingere gravă prestigiului justiţiei şi, pe cale de consecinţă, dacă se impune suspendarea din funcţie a procurorului cercetat până la finalizarea procedurii disciplinare.
13. Standardele profesionale impuse magistraţilor exprimă capacitatea profesiei de a-şi reflecta funcţia în valori care împlinesc aşteptările publicului, contrabalansând puterile conferite. Încrederea publicului în justiţie este etalonul de măsură a încălcărilor privitoare la justiţie, adevăr şi libertate. Prestigiul justiţiei este ansamblul caracteristicilor esenţiale ataşate sistemului judiciar, în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, legale şi regulamentare în scopul de a asigura autoritatea, consideraţia, probitatea, integritatea şi onoarea, ca aşteptări a căror împlinire este pretinsă entităţilor şi persoanelor care contribuie la înfăptuirea actului de justiţie. Atingerea gravă adusă prestigiului justiţiei poate fi conturată de elemente ale procedurii disciplinare care au valenţa de a altera aceste caracteristici, prin care este asigurat prestigiul justiţiei.
14. Având în vedere aceste aspecte, se conturează elemente care au valenţa de a altera prestigiul justiţiei, iar derularea procedurii disciplinare este de natură a induce ideea unei funcţionări anormale şi incorecte a întregului sistem judiciar, cu consecinţa directă a alterării încrederii opiniei publice în competenţa, corectitudinea şi probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le aşteaptă de la magistraţii cărora le încredinţează apărarea drepturilor lor, situaţie ce se circumscrie dispoziţiilor prevăzute de art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004.
15. Mai mult, secţia pentru procurori în materie disciplinară a reţinut că faptele pentru care se derulează prezenta procedură disciplinară au fost intens mediatizate, creându-se o imagine nefavorabilă asupra întregului corp al procurorilor, încrederea cetăţenilor în actul de justiţie înfăptuit de aceştia fiind afectată.
III. Contestaţia împotriva hotărârii instanţei de disciplină
16. Pârâtul A. a formulat o primă contestaţie împotriva hotărârii menţionate la pct. II, transmisă prin poşta electronică şi înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 7 august 2019, în cuprinsul căreia precizează că nu i-a fost comunicată motivarea hotărârii atacate, urmând să dezvolte motivele contestaţiei ulterior comunicării hotărârii.
17. În temeiul art. 52 alin. (13) din Legea nr. 317/2004, contestatorul a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate până la soluţionarea contestaţiei şi, în temeiul art. 719 alin. (3) C. proc. civ., a depus cauţiune în cuantum de 1.000 de RON, conform facturii nr. x din 23 septembrie 2019 emise de Poşta Română S.A.
18. Ulterior comunicării hotărârii atacate, contestatorul a dezvoltat motivele contestaţiei, acestea fiind transmise prin poşta electronică la 19 august 2019, ora 19:43, şi înregistrate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 20 august 2019.
Critici referitoare la nulitatea hotărârii atacate
19. Contestatorul arată că, la 31 iulie 2019, ora 17:00, a primit citaţia pentru a participa, la 1 august 2019, ora 14:00, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii ("CSM") din Municipiul Bucureşti, la judecarea cererii formulate de Inspecţia Judiciară privind suspendarea sa din funcţie pe perioada procedurii disciplinare. Odată cu citaţia a primit şi Nota Inspecţiei Judiciare prin care se propunea suspendarea din funcţie. La 1 august 2019, ora 11:00, când se afla în drum spre Bucureşti pentru a participa la şedinţa CSM, la sediul parchetului au fost comunicate rezoluţia de începere a cercetării disciplinare şi copia electronică a dosarului de cercetare disciplinară, care i-au fost înmânate la 2 august 2019, după pronunţarea hotărârii de suspendare din funcţie.
20. În aceste condiţii, contestatorul susţine că cererea de suspendare din funcţie a fost judecată fără ca el să aibă cunoştinţă de conţinutul dosarului de cercetare disciplinară, fiind încălcate dispoziţiile art. 150 C. proc. civ., aplicabile în temeiul art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, încălcare ce nu poate fi înlăturată decât prin constatarea nulităţii actului, respectiv a hotărârii de suspendare.
21. Susţine contestatorul că, la termenul la care s-a judecat cererea de suspendare din funcţie, nu a avut posibilitatea efectivă şi timpul rezonabil pentru a lua cunoştinţă de conţinutul dosarului de cercetare disciplinară, având 170 de pagini, astfel că, practic, pentru soluţionarea cererii de suspendare, a avut cunoştinţă numai de nota Inspecţiei Judiciare pe care a primit-o cu mai puţin de 24 ore înainte de termenul de judecată.
Critici cu privire la motivarea hotărârii
22. Hotărârea atacă se rezumă la prezentarea susţinerilor părţilor, a modului de desfăşurare a şedinţei, a dispoziţiilor legale aplicabile şi conţine o motivare generală, fără evaluarea faptelor şi indicarea elementelor care pot afecta prestigiul justiţiei, ceea ce echivalează cu lipsa motivării. Întrucât hotărârea este nemotivată, instanţa de control nu poate efectua o analiză a considerentelor de fapt şi de drept avute în vedere la adoptarea soluţiei, ceea ce contravine dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, pentru o analiză echitabilă este necesar să se facă o analiză complexă a situaţiei, iar motivarea deciziei de suspendare să fie bazată pe fapte relevate de un minim de probe care să contureze o încălcare a unei norme de drept material sau procesual şi să nu fie o motivare cu caracter de generalitate.
Cu privire la legalitatea şi temeinicia hotărârii
23. Măsura suspendării din funcţie nu este proporţională cu scopul legitim urmărit, întrucât, prin prelungirea până la soluţionarea definitivă a procedurii disciplinare, poate fi mai aspră decât o eventuală sancţiune disciplinară, iar afectarea prestigiului justiţiei nu poate fi pusă în discuţie ori de câte ori un caz este amplu mediatizat.
24. Motivul reţinut în hotărârea atacată în sensul că derularea procedurii disciplinare este de natură să inducă ideea unei funcţionări anormale şi incorecte a întregului sistem judiciar nu poate fi primit, întrucât, dacă ar fi acceptat, ar însemna că orice cercetare disciplinară a unui magistrat ar fi de natură să creeze ideea unei funcţionări anormale a sistemului de justiţie. Or, tocmai derularea unei acţiuni disciplinare împotriva magistratului este de natură să constituie o garanţie că activitatea acestuia este supusă unei analize critice prin prisma normelor de drept material şi procedural incidente.
25. Susţine contestatorul că singura acuză concretă ce i se aduce este aceea că mediatizarea intensă a cauzei a creat o emoţie colectivă puternică şi prin aceasta a fost afectată imaginea întregului corp al procurorilor, însă informaţiile din mass-media au fost false şi au fost de natură să producă o reacţie negativă tocmai pe fondul unor neadevăruri şi manipulări, fiind depăşite limitele libertăţii de exprimare. Or, nu se poate dispune suspendarea din funcţie a unui magistrat numai în considerarea informaţiilor din mass-media, fără o minimă verificare a împrejurărilor relatate. Posibila atingere a prestigiului justiţie s-a făcut prin propagarea unor ştiri false şi alarmiste, iar Inspecţia Judiciară a invocat articole de presă din perioada 27 - 29 iulie 2019, care conţin informaţii false şi concluzii calomnioase în sensul că procurorul a stat la poarta locuinţei respective şi a interzis forţelor de ordine să intervină. Contestatorul precizează că ulterior s-a dovedit că nu a interzis lucrătorilor de poliţie să intervină, că nu s-a aflat în faţa casei respective în acea noapte, că nu s-au auzit ţipete de ajutor din acea casă şi că efectuarea percheziţiei începând cu ora 6:00 a fost o decizie corectă şi foarte utilă cauzei prin ridicarea în condiţii de legalitate a probelor. În actele şi lucrările dosarului disciplinar nu există nicio probă din care să rezulte că procurorul a fost în acea noapte în faţa locuinţei suspectului şi le-a interzis poliţiştilor să intervină pentru a salva o persoană aflată în stare de necesitate.
26. Singura probă din dosarul disciplinar care se referă la modul în care a acţionat procurorul cercetat este Raportul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 814/11-6/2019 din 29 iulie 2019, în care se constată că nu au fost constatate elemente ale infracţiunii flagrante, instituţiile implicate au stabilit de comun acord ca efectuarea percheziţiei să se realizeze cu respectarea art. 159 alin. (3) din C. proc. pen. începând cu ora 6:00, întrucât eventuala pătrundere înainte de această oră ar fi pus în discuţie legalitatea probelor identificate, precum şi măsura rămânerii la locul respectiv a trei echipaje de poliţie care aveau dispoziţia de a pătrunde în locaţie dacă identifică activităţi de orice natură.
27. Contestatorul expune detaliat situaţia de fapt ce formează obiectul procedurii disciplinare, arătând că: (i) procurorul nu are competenţa de a da dispoziţii ori de a împiedica organele de poliţie să efectueze operaţiuni de căutare şi salvare în cazul în care se reclamă dispariţia unei persoane minore şi există suspiciunea că aceasta este lipsită de libertate în mod ilegal; (ii) în cauză, organele de poliţie nu şi-au îndeplinit obligaţia de a anunţa procurorul de la parchetul competent când sunt indicii că dispariţia copilului este urmare a săvârşirii unei infracţiuni; (iii) deşi poliţia a luat act de fapta de lipsire de libertate la ora 11:05, prin apelarea serviciului 112, dosarul a fost înregistrat la parchet la ora 15:30, numai după ce prim-procurorul a chemat lucrătorii de poliţie pentru înregistrarea dosarului; (iv) după înregistrarea şi repartizarea dosarului, contestatorul expune derularea evenimentelor şi a actelor de urmărire penală pe care le-a efectuat, argumentând că deciziile adoptate au fost luate în urma unei evaluări exacte a informaţiilor culese de la faţa locului sau desprinse din dosarul de urmărire penală şi au fost de natură să conducă, în urma efectuării percheziţiei, la identificarea şi ridicarea unor probe esenţiale pentru clarificarea situaţiei de fapt, probe care vor fi folosite în dosarul ce are ca obiect infracţiunea de omor; (v) în ipoteza în care s-ar fi făcut o evaluare incorectă, pripită sau emoţională a situaţiei de fapt şi s-ar fi intrat în locuinţă, cu sau fără mandat de percheziţie, înainte de ora 6:00, urmările ar fi fost foarte grave pentru procesul penal, întrucât probele ridicate ar fi fost înlăturate ca fiind obţinute nelegal prin nerespectarea dispoziţiilor referitoare la intervalul orar. Sub acest ultim aspect, contestatorul invocă dispoziţii legale, practică judiciară naţională şi hotărârea CEDO în cauza Gafgen împotriva Germaniei cu privire la posibilitatea înlăturării probelor obţinute în mod nelegal în cadrul procesului penal.
28. Contestatorul expune argumente de fapt şi de drept în combaterea abaterii disciplinare menţionate în nota Inspecţiei Judiciare prin care s-a solicitat suspendarea sa din funcţie, arătând, în esenţă, următoarele: (i) conform art. 27 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) din Constituţie şi art. 20 alin. (2) din C. pen., operaţiunile de salvare a victimelor nu sunt în atribuţiile procurorului, ci în atribuţiile organelor de poliţie; (ii) se face confuzie între atribuţiile organelor de urmărire penală şi cele ale organelor de poliţie; (iii) faţă de dispoziţiile art. 27 alin. (2) lit. b) şi art. 27 alin. (4) din Constituţie, art. 26 alin. (1) pct. 1 şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 şi art. 97 alin. (1), art. 157 alin. (1), art. 158, art. 159 alin. (3) şi ar. 293 din C. proc. pen., existenţa unui mandat de percheziţie nu înlătură obligaţiile organelor de poliţie să intervină pentru salvarea vieţii sau pentru protejarea altor drepturi fundamentale ale unei persoane dacă se constată că aceasta este în stare de necesitate sau de legitimă apărare, iar dispoziţiile menţionate nu instituie nicio obligaţie în sarcina procurorului pentru salvarea victimelor; (iv) în speţă, nu sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) teza a doua în raport cu art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.
IV. Apărările intimatei Inspecţia Judiciară
29. Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei, ca nefondată, şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a hotărârii atacate.
V. Considerentele Înaltei Curţi
30. În limitele cadrului legal reglementat de art. 52 din Legea nr. 317/2044, analizând contestaţia formulată de procurorul A., Înalta Curte constată că este nefondată, pentru considerentele arătate în continuare.
31. Cu privire la criticile formulate în susţinerea nulităţii hotărârii, Înalta Curte constată că nu pot fi primite motivele din cuprinsul contestaţiei. Chiar contestatorul precizează expres faptul că, pentru termenul din 1 august 2019, a primit şi a avut cunoştinţă de Nota Inspecţiei Judiciare nr. 19-3591 din 31 iulie 2019 prin care se propunea suspendarea sa din funcţie până la finalizarea definitivă a procedurii disciplinare. Astfel fiind, contestatorului i-a fost comunicat actul de sesizare a instanţei disciplinare care se judeca la termenul din 1 august 2019, motiv pentru care nu se poate susţine că partea nu a avut cunoştinţă de obiectul sesizării. Pe de altă parte, este de necontestat că obiectul sesizării îl constituie propunerea de suspendare din funcţie, iar nu analiza în fond a acţiunii disciplinare, pentru a fi avute în vedere susţinerile referitoare la comunicarea ulterioară a dosarului de cercetare disciplinară. În ceea ce priveşte durata de timp pe care contestatorul a avut-o la dispoziţie, este de observat că nota Inspecţiei Judiciare este datată 31 iulie 2019, a fost înregistrată pe rolul Consiliului Superior al Magistraturii şi a fost comunicată contestatorului la aceeaşi dată, astfel că atât contestatorul, cât şi instanţa disciplinară au avut la dispoziţie acelaşi interval de timp pentru cunoaşterea obiectului învestirii. Totodată, potrivit celor consemnate în practicaua hotărârii atacate, instanţa disciplinară a încuviinţat cererea pârâtului şi i-a pus la dispoziţie dosarul în vederea studierii, suspendând judecata cauzei, iar, ulterior reluării şedinţei, pârâtul nu a invocat necunoaşterea lucrărilor dosarului, nu a solicitat amânarea pentru un asemenea motiv, a pus concluzii pe fondul cererii şi a răspuns întrebărilor instanţei disciplinare, atât personal, cât şi prin avocat, consemnate în cuprinsul a circa 20 de pagini, ceea ce nu demonstrează necunoaşterea obiectului învestirii ori circumstanţelor cauzei.
32. Măsura dispusă prin hotărârea atacată a fost propusă de Inspecţia Judiciară în temeiul art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004, conform cărora:
"Art. 52. - (1) Pe durata procedurii disciplinare, secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea inspectorului judiciar, poate dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, [...] dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei."
33. Cu referire la ipoteza pentru care a fost dispusă în speţă măsura de suspendare din funcţie, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (pct. 29 şi 30 din Decizia nr. 270 din 23 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017; pct. 34 din Decizia nr. 271 din 23 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. x/2017), s-au reţinut următoarele: (i) Prestigiul justiţiei este necesar a fi privit ca ansamblul caracteristicilor esenţiale ataşate sistemului judiciar în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, legale şi regulamentare în scopul de a asigura, spre exemplu, autoritatea, consideraţia, probitatea, integritatea şi onoarea, ca aşteptări a căror împlinire este pretinsă entităţilor şi persoanelor care contribuie la înfăptuirea actului de justiţie. Astfel, în sensul dispoziţiilor menţionate din Legea nr. 317/2004, atingerea gravă adusă prestigiului justiţiei poate fi conturată de elemente ale procedurii disciplinare care au valenţa de a altera caracteristicile menţionate prin care este asigurat prestigiul justiţiei. (ii) În cadrul examinării realizate din perspectiva art. 52 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 317/2004, sunt analizate circumstanţele concrete specifice fiecărei proceduri disciplinare în scopul decelării acelor elemente care au valenţa de a aduce atingere gravă prestigiului justiţiei. (iii) În această procedură, se realizează o examinare sumară, prima facie, a elementelor procedurii disciplinare pentru a se verifica dacă este asigurată protejarea interesului public de înfăptuire a justiţiei, preeminent intereselor de drept privat a căror satisfacere este urmărită de magistratul vizat în cadrul procedurii.
34. În speţă, în mod corect a reţinut instanţa de disciplină că atingerea gravă adusă prestigiului justiţiei derivă din faptul că circumstanţele concrete ale procedurii disciplinare induc, în mod indirect, o percepţie contrară caracteristicilor definitorii menţionate la pct. 33, în sensul funcţionării anormale şi incorecte a sistemului judiciar, cu consecinţa directă a alterării încrederii opiniei publice în competenţa, corectitudinea şi probitatea pe care, în mod legitim, orice persoană le aşteaptă de la magistraţi.
35. Având în vedere caracterul sumar, prima facie, al analizei efectuate în procedura reglementată de art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, nici instanţa disciplinară şi nici Înalta Curte, în cadrul contestaţiei, nu au competenţa de a se pronunţa cu privire la situaţia de fapt ori la întrunirea elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare imputate magistratului. Astfel, în cadrul actualei proceduri nu pot forma obiectul analizei apărările formulate de contestator cu referire la: (i) lămurirea situaţiei de fapt ce formează obiectul cercetării disciplinare; (ii) dacă infracţiunea ce forma obiectul dosarului repartizat procurorului era sau nu o infracţiune flagrantă ori dacă exista o stare de necesitate; (iii) modul de îndeplinire a atribuţiilor specifice organelor de poliţie şi procurorului pentru clarificarea unei eventuale răspunderi a instituţiilor şi persoanelor implicate în desfăşurarea evenimentelor; (iv) legalitatea, temeinicia ori oportunitatea măsurilor dispuse şi a actelor întocmite de procuror în cauza penală; (v) elementele constitutive ale abaterii disciplinare imputate.
36. În mod corect argumentează contestatorul faptul că procedura disciplinară, prin ea însăşi, nu este de natură a aduce atingere prestigiului justiţiei, rolul ei fiind, dimpotrivă, acela de a sancţiona conduitele neconforme tocmai în scopul de a contribui la asigurarea prestigiului justiţiei. Însă, contrar susţinerilor contestatorului, instanţa disciplinară a dispus măsura prin prisma particularităţilor procedurii disciplinare, iar nu ca efect automat al existenţei acestei proceduri.
37. În acord cu instanţa disciplinară, Înalta Curte reţine că atingerea gravă adusă prestigiului justiţiei derivă din următoarele particularităţi decelate din analiza sumară a elementelor procedurii disciplinare în derulare: (i) existenţa unui complex de împrejurări de fapt care au condus la lipsirea de libertate şi pierderea vieţii unei persoane minore; (ii) la nivel naţional a existat un major interes public, pe o perioadă îndelungată de timp, pentru dezbaterea cauzelor şi împrejurărilor în care au fost săvârşite infracţiunile menţionate; (iii) Inspecţia Judiciară a declanşat o procedură disciplinară împotriva procurorului căruia i-a fost repartizată cauza penală sub aspectul săvârşirii unei abateri disciplinare grave (exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă).
38. Din coroborarea aspectelor prezentate rezultă că există elemente care, cel puţin prima facie, au capacitatea de a crea aparenţa că unul dintre aspectele aflate în relaţie cu cercetarea infracţiunii de lipsire de libertate şi a împrejurărilor care au avut ca urmare decesul unei minore rezidă într-o suspiciune de gravă neglijenţă în activitatea procurorului de caz, suspiciune ce formează obiectul unei proceduri disciplinare în desfăşurare.
39. Or, legătura existentă între evenimentele reprobabile şi suspiciunea unei grave neglijenţe a procurorului de caz are valenţa de a genera, la nivel aparent, o breşă în prestigiul justiţiei în componenta sa referitoare la capacitatea sistemului de a asigura în mod real protecţia drepturilor fundamentale la viaţă, libertate şi siguranţă.
40. Astfel, până la soluţionarea definitivă a procedurii disciplinare derulate împotriva procurorului asupra căruia planează în mod oficial, ca urmare a exercitării acţiunii disciplinare, suspiciunea de săvârşire a unei abateri disciplinare în legătură cu împrejurări de fapt cu consecinţe de o asemenea gravitate, asigurarea prestigiului justiţiei poate fi prezervată printr-o măsură provizorie având capacitatea de a exprima tendinţa manifestă a sistemului de a evita orice potenţial risc de ştirbire a autorităţii justiţiei ori de diminuare a încrederii publicului în îndeplinirea rolului ce revine sistemului pentru apărarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor prin exercitarea de către procurori a atribuţiilor în lipsa oricărei suspiciuni de gravă neglijenţă.
41. În condiţiile în care, în sensul celor expuse anterior, instanţa de disciplină a expus în considerentele hotărârii motivele pentru care a considerat a fi întemeiată măsura de suspendare din funcţie până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, sunt lipsite de suport criticile contestatorului referitoare la nemotivarea hotărârii.
42. Raportat la susţinerile contestatorului, este adevărat că există riscul ca măsura suspendării din funcţie, prin prelungirea până la soluţionarea definitivă a procedurii disciplinare, să devină mai aspră decât eventuala sancţiune disciplinară ce ar putea fi aplicată. Acest aspect a fost sesizat şi de Curtea Constituţională în cadrul unui control de constituţionalitate asupra dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 317/2004, ocazie cu care s-a reţinut că "[...] recunoaşterea accesului liber la justiţie şi în privinţa hotărârilor prin care se dispun măsuri provizorii privind exercitarea funcţiei de judecător sau procuror se impune cu atât mai mult cu cât măsurile provizorii luate în cursul procedurii disciplinare pot avea o întindere temporală deosebită - până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, ceea ce înseamnă că aceasta poate dura până la soluţionarea căii de atac formulate împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii de sancţionare disciplinară a judecătorului sau procurorului. Astfel, măsura provizorie, din punctul de vedere al întinderii sale în timp, ar putea fi mai aspră decât însăşi sancţiunea disciplinară aplicată [desigur, cu excepţia celei de excludere din magistratură]. De asemenea, nu trebuie neglijate nici consecinţele negative ale unei asemenea măsuri provizorii care se repercutează, în mod direct, asupra vieţii profesionale şi personale a judecătorului sau procurorului, prin prisma faptului că acesta este pus atât în imposibilitatea de a-şi exercita funcţia, respectiv de a înfăptui justiţia sau de a apăra interesele generale ale societăţii, ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, după caz, cât şi în situaţia de a nu-şi primi indemnizaţia pe perioada suspendării provizorii, indiferent de soluţia de sancţionare pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii sau de instanţa judecătorească, după caz, asupra fondului acţiunii disciplinare. În consecinţă, recunoaşterea, pe cale de interpretare, a dreptului de a contesta hotărârea prin care s-a luat măsura suspendării provizorii din funcţie abia odată cu fondul nu reprezintă un remediu judiciar care să corespundă exigenţelor art. 21, art. 133 alin. (7) şi art. 134 alin. (2) şi (3) din Constituţie". În raport cu aceste constatări, instanţa de contencios constituţional a concluzionat în sensul că "dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 [...] sunt constituţionale numai în măsura în care permit atacarea separată a hotărârii prin care se dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare".
43. Cu toate acestea, în actualul cadru procesual, instanţa nu este învestită să aprecieze cu privire la ipoteza în care măsura provizorie, prin întinderea în timp, ar fi mai severă decât sancţiunea principală aplicată.
44. Totodată, raportat la criticile contestatorului, se reţine că obiectul învestirii instanţei nu vizează veridicitatea informaţiilor vehiculate în mass-media ori respectarea limitelor libertăţii de exprimare, iar, aşa cum rezultă atât din hotărârea secţiei pentru procurori în materie disciplinară, cât şi din considerentele prezentei hotărâri, măsura dispusă în temeiul art. 52 din Legea nr. 317/2004 nu este fundamentată pe informaţiile ori opiniile exprimate în media. Sub acest aspect, în ambele hotărârii se reţine numai faptul mediatizării intense a cazului, ca realitate de care nu se poate face abstracţie, însă nicidecum ca element incriminatoriu ori imputat magistratului cercetat.
45. Pentru toate considerentele arătate, Completul de 5 judecători constată că hotărârea pronunţată de secţia pentru procurori este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare a acesteia, astfel că, în temeiul art. 52 alin. (12) din Legea nr. 317/2004, va fi respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de procurorul A.
Asupra cererii de suspendare a executării hotărârii contestate
46. În condiţiile în care art. 52 alin. (13) din Legea nr. 317/2004 dispune în sensul că "până la soluţionarea contestaţiei, instanţa poate dispune, la cerere, suspendarea executării hotărârii", cererea formulată de A. privind suspendarea executării Hotărârii nr. 7P din 1 august 2019 a rămas fără obiect, întrucât la termenul de astăzi instanţa a soluţionat contestaţia. Ca urmare a soluţiei date cererii de suspendare a executării hotărârii contestate, urmează a se dispune, în temeiul art. 1064 alin. (4) C. proc. civ., restituirea către contestator a cauţiunii în cuantum de 1.000 de RON, achitată în temeiul art. 719 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea formulată de A. privind suspendarea executării Hotărârii nr. 7P din 1 august 2019, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară în Dosarul nr. x/2019.
Dispune restituirea către contestator a cauţiunii în cuantum de 1.000 de RON, plătită conform facturii nr. x din 23 septembrie 2019 emise de Poşta Română SA.
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 7P din 1 august 2019, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară în Dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2019.
Procesat de GGC - LM