Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 192/2019

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2019

Asupra admisibilităţii în principiu a recursului;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin Decizia nr. 3737 din 24 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 3096 din 20 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, dată în Dosarul nr. x/2018.

Prin încheierea din 24 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 284 alin. (6) din Legea nr. 1/2011.

Împotriva hotărârilor menţionate la pct. 1, au declarat recurs contestatorii A. şi B., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători.

II. Procedura de filtrare

Recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi, au fost urmate procedura de pregătire a dosarului şi procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Prin Încheierea de la 20 mai 2019, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. şi a dispus comunicarea acestuia către părţi.

Raportul a fost comunicat părţilor la data de 24 mai 2019, conform dovezilor de comunicare ataşate la dosarul cauzei.

III. Considerentele Înaltei Curţi

1. Cu referire la recursul declarat împotriva Deciziei nr. 3737 din 24 octombrie 2018

Înainte de a proceda la verificarea îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., se constată că recursul este inadmisibil, pentru argumentele arătate în continuare.

În raport cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie şi ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii. Pentru a da eficienţă acestor reglementări legale, instanţa este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală şi să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.

În cauză, recursul a fost declarat împotriva unei hotărâri pronunţate în soluţionarea unei contestaţii în anulare, care, potrivit art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., "este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".

Se constată că, prin Decizia nr. 3096 din 20 septembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins recursul formulat de contestatorii A. şi B. împotriva Deciziei nr. 3005 din 27 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, constatând că recursul este inadmisibil, în raport cu dispoziţiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., întrucât hotărârea atacată (Decizia nr. 3005 din 27 iunie 2018) a fost dată în contestaţia în anulare împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de recurs.

Aplicând şi în această cauză dispoziţiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că decizia ce formează obiectul prezentului recurs este supusă aceloraşi căi de atac prevăzute de lege pentru Decizia nr. 3096 din 20 septembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă care, aşa cum s-a arătat, nu este supusă niciunei căi de atac, prin raportare la conţinutul aceloraşi dispoziţii procedurale.

În consecinţă, se constată că Decizia nr. 3737 din 24 octombrie 2018 atacată cu recurs în litigiul de faţă nu face parte din categoria hotărârilor supuse recursului, potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. ori art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau altor dispoziţii legale.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat d împotriva Deciziei nr. 3737 din 24 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în Dosarul nr. x/2018.

2. Cu referire la recursul declarat împotriva încheierii din 24 octombrie 2018

Încheierea prin care este respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale "poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară", potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din aceeaşi lege.

Aceste dispoziţii se coroborează cu prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora:

"Secţia I civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă printr-un complet diferit al acestora recursul formulat împotriva hotărârilor pronunţate de aceste secţii, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale".

În speţă, fiind atacată cu recurs o încheiere pronunţată de secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză, rezultă că recursul este admisibil în principiu, însă competenţa de soluţionare a recursului nu aparţine Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 21 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va fi declinată în favoarea secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare a recursului declarat împotriva Încheierii din 24 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva Deciziei nr. 3737 din 24 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în Dosarul nr. x/2018.

Fără cale de atac, potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Declină în favoarea secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de soluţionare a recursului declarat de A. şi B. împotriva încheierii din 24 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

Fără cale de atac, potrivit art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2019.

Procesat de GGC - LM