Asupra admisibilităţii în principiu a recursului;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin Decizia nr. 4094 din 22 noiembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, în procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 252 din 7 septembrie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.
Împotriva hotărârii menţionate, a declarat recurs reclamantul A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători.
II. Procedura de filtrare
Recursul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi, au fost urmate procedura de pregătire a dosarului şi procedura de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.
Prin Încheierea de la 10 iunie 2019, completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. şi a dispus comunicarea acestuia către părţi. Raportul a fost comunicat părţilor, conform dovezilor de comunicare ataşate la dosarul cauzei.
Recurentul a formulat punct de vedere asupra raportului, în cuprinsul căruia expune aspecte referitoare la fondul cauzei şi solicită admiterea recursului.
III. Considerentele Înaltei Curţi
Înainte de a proceda la verificarea îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezentul recurs este inadmisibil, pentru argumentele arătate în continuare.
În raport cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie şi ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătoreşti este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
Pentru a da eficienţă acestor reglementări legale, instanţa este obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală şi să respingă, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora.
Decizia atacată cu recurs a fost pronunţată de o secţie civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura de filtrare a recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., conform cărora:
"În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părţilor."
Dispoziţiile citate prevăd expres faptul că decizia pronunţată în ipotezele reglementate de textul de lege nu este supusă niciunei căi de atac, astfel că nu face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs, potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. ori art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează competenţa Completului de 5 judecători.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Completul de filtru va respinge, ca inadmisibil, recursul exercitat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 4094 din 22 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în Dosarul nr. x/2017.
Fără cale de atac, potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2019.
Procesat de GGC - LM