Asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 280/PI din data de 16 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Tribunalul Timiş, în temeiul art. 195 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 6 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen. (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme) pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.
În temeiul art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii date şi până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată.
În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului A., dispoziţie executorie.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului, durata reţinerii de 24 ore şi a arestării preventive, 24 august 2018 la zi.
În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (S.N.D.G.J.) a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat, după rămânerea definitivă a hotărârii date, în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.
În temeiul art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008, a dispus ca inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.
În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 19 C. proc. pen. şi la art. 1349, 1357 - 1358, 1382, 1387 -1390 C. civ., a admis în parte acţiunea civilă exercitată de părţile civile minore B., prin reprezentant legal C., D., prin reprezentant E., şi a părţilor civile majore E., F.
De asemenea, a obligat inculpatul la plata către partea civilă B., prin reprezentant legal C. şi partea civilă D., prin reprezentant E., a câte 30.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii, reprezentând daune morale, la plata lunară a unei sume reprezentând 1/6 din salariul minim net pe economie, începând cu data de 24 august 2018 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani.
A obligat inculpatul la plata către partea civilă F. şi partea civilă E., a câte 10.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii, reprezentând daune morale.
A respins, în rest, pretenţiile civile, ca neîntemeiate.
În baza art. 249 şi urm. C. proc. pen., a menţinut măsura asigurătorie instituită prin ordonanţa Parchetului din data de 29 octombrie 2018 asupra bunurilor mobile şi a cotei de 1 din imobilul proprietatea inculpatului A., situat în comuna Biled, înscris în CF x, constând în casa cu nr. x şi teren în suprafaţă de 3.508 mp.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., a dispus confiscarea briceagului cu inscripţia "KWB", cu lama de 6 cm, corp delict la dosarul cauzei.
În temeiul art. 197 alin. (1) C. proc. pen.., a dispus ca următoarele bunuri: 6 eprubete ce conţin probe biologice, precum şi doi pantofi tip sport, un pantalon scurt, un tricou, o curea(toate aparţinând victimei), să urmeze dosarul cauzei ca mijloace materiale de probă.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Prin Decizia penală nr. 766/A din 7 august 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, au fost admise apelurile declarate pe latură penală de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi părţile civile E. şi F. personal şi în calitate de reprezentanţi ai minorei D., precum şi apelurile declarate pe latură penală de părţile civile G. şi H.
A fost desfiinţată sentinţa penală apelată pe latură penală şi, rejudecând, în baza art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 10 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
Totodată, au fost menţinute pedepsele complementare şi accesorii aplicate de prima instanţă.
S-a mai decis că, în temeiul art. 197 alin. (1) C. proc. pen., mijloacele materiale de probă urmează dosarul cauzei.
În baza art. 424 alin. (2) şi (3) C. proc. pen. raportat la art. 399 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 241 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., la data rămânerii definitive a hotărârii încetează de drept măsura arestului preventiv concomitent cu emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii şi în baza art. 72 C. pen., a fost dedus în continuare arestul preventiv din 16 mai 2019 la zi.
De asemenea, prin decizia instanţei de apel, în baza art. 421 pct. 2 lit. b), teza a II-a C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate pe latură civilă de inculpatul A., Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi părţile civile E. şi F. personal şi în calitate de reprezentanţi ai minorei D., precum şi apelurile declarate pe latură civilă de părţile civile G. şi H.
A fost desfiinţată sentinţa penală apelată cu privire la latura civilă a cauzei şi trimisă cauza spre rejudecare Tribunalului Timiş.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat pe latură penală de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 280/PI din 16 mai 2019 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. x/2018.
A fost menţinută, în rest, sentinţa penală apelată.
*****
Împotriva Deciziei penale nr. 766/A din 7 august 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în termen legal, a declarat recurs în casaţie inculpatul A.
Prin cererea de recurs în casaţie, s-a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
În esenţă, prin motivele de recurs în casaţie formulate, recurentul inculpat A. a susţinut că decizia recurată este nelegală sub aspectul neaplicării prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., privind reducerea cu o tremie a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în condiţiile în care instanţa de fond a încuviinţat cererea inculpatului de aplicare a procedurii simplificate.
Astfel, a arătat că instanţa de fond nu a reţinut în dispozitiv aplicarea prev. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., iar din conţinutul considerentelor hotărârii pronunţate de instanţa de apel nu rezultă că aceasta ar fi analizat acest motiv de apel şi, mai mult, nici nu a făcut aplicarea acestor dispoziţii legale imperative.
Recurentul inculpat a mai susţinut că instanţa de apel a indicat faptul că va face aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. în condiţiile în care instanţa de fond a încuviinţat cererea inculpatului de judecarea a cauzei în baza procedurii recunoaşterii învinuirii, însă nu a arătat care sunt limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea pentru care a fost condamnat, care sunt limitele de pedeapsă ca urmare a reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege şi care este pedeapsa aplicată ca urmare a reducerii cu o treime a acestor limite.
De asemenea, s-a susţinut că, din considerentele deciziei instanţei de apel reiese că instanţa a reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 76 C. pen. privind efectul circumstanţelor atenuante, respectiv scăderea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, instanţa aplicând însă o pedeapsă de 10 ani închisoare fără a explica acest aspect.
Prin urmare, pentru motivele arătate în scris, recurentul inculpat A. a concluzionat că pedeapsa ce i-a fost aplicată este nelegală şi se impune reducerea pedepsei cu 3 ani şi 3 luni închisoare.
Asupra recursului în casaţie formulat de inculpat, au fost depuse la dosarul cauzei concluzii scrise formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, precum şi de către părţile civile, conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen.
După îndeplinirea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 439 C. proc. pen., instanţa de apel a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, la data de 7 octombrie 2019, când Completul de filtru a stabilit termen la data de 29 noiembrie 2019 pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., dată până la care, de asemenea, a fost întocmit raportul asupra recursului în casaţie de faţă.
Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie cu care a fost învestită, prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 29 noiembrie 2019, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casaţie, conform dispoziţiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.
Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 17 ianuarie 2020, ocazie cu care s-au luat concluziile apărării şi ale reprezentantului Ministerului Public pe fondul recursului în casaţie, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Analizând recursul în casaţie declarat inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, analiza de legalitate nefiind însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate, ca atare, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a formulat recurs în casaţie întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Din interpretarea literală a acestei dispoziţii legale, rezultă că se circumscriu cazului de casare menţionat acele situaţii în care este înfrânt principiul legalităţii pedepsei, printre altele, prin depăşirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depăşeşte limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depăşeşte sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.
Aşadar, prin sintagma mai sus menţionată "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică şi cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel.
Examinând hotărârea recurentă în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, prin Decizia penală nr. 766/A din 7 august 2019 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa principală de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art. 188 alin. (1) C. pen.
Se reţine că, în concret, în temeiul cazului de casare invocat, recurentul inculpat A. a criticat hotărârea curţii de apel, întrucât nu s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., în opinia apărării recurentului, prin aplicarea unei pedepse de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art. 188 alin. (1) C. pen. reţinută în sarcina inculpatului, limitele de pedeapsă nu au fost reduse cu o treime astfel cum prevăd dispoziţiile legale anterior menţionate, sens în care s-a susţinut că pedeapsa aplicată inculpatului este nelegală.
Aşadar, prin prezenta cale extraordinară de atac, s-a criticat cuantumul pedepsei ce i-a fost aplicată în cauză inculpatului, susţinându-se nu că pedeapsa stabilită este într-un alt cuantum decât cel prevăzut de lege, în accepţiunea cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ci faptul că pedeapsa stabilită este în afara limitelor legale ca urmare a neaplicării prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., potrivit cărora limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime. Totodată, în opinia apărării recurentului inculpat, prin neaplicarea unei pedepse reduse cu o treime în temeiul dispoziţiilor privind procedura simplificată de care inculpatul a uzat, acesta nu a mai beneficiat, ca urmare a recunoaşterii învinuirii, nici de prevederile art. 76 C. pen., privind efectul circumstanţelor atenuante, care de asemenea prevăd reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.
Or, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului inculpat invocate prin recursul în casaţie formulat în cauză sunt neîntemeiate, iar pedeapsa aplicată acestuia prin decizia penală recurată este evident în limitele legale prevăzute de lege.
În speţă, prin decizia instanţei de apel, recurentul inculpat A. a fost condamnat, în baza art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa principală de 10 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
Fapta prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen. este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 10 ani la 20 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Prin aplicarea cauzei de reducere a pedepsei prev. de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele de pedeapsă pentru această infracţiune sunt de la 6 ani şi 8 luni la 13 ani şi 4 luni şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Prin urmare, se constată că pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată în cauză inculpatului A. se încadrează în limitele de pedeapsă astfel reduse în temeiul dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., prin decizia atacată instanţa menţionând că în speţă se face aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi a concluzionat că se impune aplicarea pedepsei de 10 ani închisoare, fără a se reţine în cauză circumstanţe atenuante în ceea ce îl priveşte pe inculpat.
Aşadar, criticile recurentului inculpat privind neaplicarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi implicit aplicarea unei pedepse nelegale inculpatului, sunt nefondate.
Reducerea cuantumului pedepsei astfel cum s-a solicitat pe calea recursului în casaţie de faţă (apărarea recurentului solicitând instanţei de casaţiei reducerea cu 3 ani şi 3 luni a pedepsei de 10 ani închisoare) ori aprecierea privind incidenţa circumstanţelor atenuante nu pot fi examinate prin prisma cazului de recurs în casaţie invocat şi anume art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., având în vedere că aceste aspecte reprezintă o chestiune de apreciere a instanţei, fie în primă instanţă, fie în apel, individualizarea pedepsei realizându-se de către aceste instanţe pe baza criteriilor menţionate în art. 74 din C. pen., implicând o operaţiune de apreciere fundamentată pe particularităţile cauzei şi probatoriului administrat.
Încadrarea juridică dată faptelor, reţinerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanţelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casaţie reglementat ca şi o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.
Aşa cum s-a arătat, fiind prevăzut ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală.
Pe calea recursului în casaţie nu se poate invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante şi le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
Prin urmare, recursul în casaţie nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.
Concluzionând, Înalta Curte constată că pedeapsa stabilită inculpatului A. prin decizia penală atacată este în limite legale, sub aspectului cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, în raport cu reducerea prevăzută de lege ca urmare a procedurii de recunoaştere a învinuirii.
În consecinţă, Înalta Curte constată că, aşa cum au fost formulate, criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate, iar decizia atacată este legală şi prin urmare, recursul în casaţie formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 766/A din data de 7 august 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală.
Faţă de soluţia dispusă, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 766/A din data de 7 august 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2020.
Procesat de GGC - LM