Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017, pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Galaţi a solicitat în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiul Galaţi anularea Dispoziţiei nr. 258 din 30 ianuarie 2017 emisă de Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Galaţi, prin primar şi implicit anularea Deciziilor de impunere nr. x din 15 iunie 2016 şi nr. y din 22 iunie 2016.
În conformitate cu dispoziţiile art. 72 şi următoarele din C. proc. civ., reclamanta Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Galaţi a formulat şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Tineretului şi Sportului, pentru ca în cazul în care va cădea în pretenţii, să fie obligat să îi vireze suma de 1.204.998,00 RON, reprezentând 853.521,15 RON debit şi 351.476,85 RON penalităţi.
Pârâtul Municipiul Galaţi, prin primar, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamantă ca neîntemeiată, arătând că obligaţiile fiscale au fost stabilite în mod legal.
Chematul în garanţie Ministerul Tineretului şi Sportului a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că direcţia judeţeană pentru sport şi tineret este organizată şi funcţionează ca serviciu public deconcentrat al Ministerului Tineretului şi Sportului, cu personalitate juridică, iar conform art. 222 coroborat cu art. 193 C. civ. persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligaţiilor acesteia din urmă, participă în nume propriu la circuitul civil şi răspunde pentru obligaţiile asumate.
1.2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 184 din 20 septembrie 2017, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Galaţi, în contradictoriu cu pârâţii U.A.T Galaţi şi Ministerul Tineretului şi Sportului, având ca obiect, anulare act administrativ, ca nefondată; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de chematul în garanţie Ministerul Tineretului şi Sportului şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată de reclamanta Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiul Galaţi, ca nefondată.
1.3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Galaţi împotriva Sentinţei nr. 184 din 20 septembrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecând cauza să fie admisă acţiunea aşa cum a fost formulată.
În motivarea opţiunii sale procesuale reclamanta a susţinut următoarele:
Pentru perioada 2011 - 2015 sunt aplicabile prevederile cuprinse în Codul fiscal anterior (Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare) prin care se stabileau scutiri de la plata impozitului pe clădiri prin dispoziţiile art. 250 alin. (1) pct. 1 şi pct. 71 pentru "clădirile proprietate a statului, a unităţilor administrativ - teritoriale sau a oricăror instituţii publice, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice, altele decât cele desfăşurate în relaţie cu persoane juridice de drept public" şi pentru "clădirile aflate în domeniul privat al statului concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, instituţiilor publice cu finanţare de la bugetul de stat, utilizate pentru activitatea proprie a acestora" şi scutiri de la plata impozitului pe teren prin art. 257 lit. g) potrivit căruia "orice teren proprietate a statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a altor instituţii publice, aferent unei clădiri al cărui titular este oricare din aceste categorii de proprietari, exceptând suprafeţele acestuia folosite pentru activităţi economice".
Prestările de servicii efectuate de către toate instituţiile din subordinea M.T.S., deci inclusiv a subscrisei D.J.S.T. Galaţi, sunt considerate de lege drept operaţiuni de interes general şi nicidecum activităţi economice. Această calificare a lor ca fiind operaţiuni de interes general rezultă în mod explicit şi expres din prevederile Codul fiscal, respectiv în textul art. 141 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 (chiar dacă în acesta se stipulează despre scutirea de taxa pe valoare adăugată) se menţionează că sunt scutite de taxă operaţiunile de interes general printre care la lit. I) "prestările de servicii strâns legate de practicarea sportului sau a educaţiei fizice, efectuate de organizaţii fără scop patrimonial pentru persoanele care practică sportul sau educaţia fizică".
În plus, în H.G. nr. 44/2004 - normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal la pct. 22 se precizează că prin sintagma "încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice" menţionată la art. 250 alin. (1) pct. 1 - 5, 7, 11, 14, 15 şi 17 din Codul fiscal, în varianta în vigoare, în perioada 1 ianuarie 2011 - 31 decembrie 2015 pentru care au fost stabilite sarcinile fiscale se înţelege spaţiile utilizate pentru realizarea oricăror fapte de comerţ, astfel cum sunt definite în Codul Comercial, altele decât destinaţiile specifice categoriilor de clădiri care nu sunt supuse impozitului pe clădiri."
Ori, operaţiunile de prestări servicii pe care le efectuează reclamanta nu pot fi considerate ca fiind fapte de comerţ, adică acte juridice sau/şi operaţiuni economice prin care se realizează producerea de bunuri sau prestarea de servicii, precum şi o intermediere în procesul vânzării - cumpărării de mărfuri şi servicii cu scopul de a se obţine un profit.
Pentru anul 2016 sunt aplicabile dispoziţiile cuprinse în Codul fiscal (Legea nr. 227/2015) care stabilesc la art. 456 alin. (1) lit. g) scutiri de la plata impozitului pe clădiri pentru "clădirile unei instituţii sau unităţi care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice sau a Ministerului Tineretului şi Sportului, precum şi clădirile federaţiilor sportive naţionale, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice", şi la şi art. 464 alin. (1) lit. a) şi b) scutiri de la plata impozitului pe teren pentru "terenurile aflate în proprietatea publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, cu excepţia suprafeţelor folosite pentru activităţi economice sau agrement" şi "terenurile aflate în domeniul privat al statului concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, instituţiilor publice cu finanţare de la bugetul de stat, utilizate pentru activitatea proprie a acestora".
În completarea acestor norme, reclamanta recurentă mai invocă dispoziţiile art. 453 lit. a) din acelaşi act normativ care defineşte activitatea economică ca fiind "orice activitate care constă în furnizarea de bunuri, servicii şi lucrări pe o piaţă" coroborate cu prevederile cuprinse în H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. Această normă stabileşte că "în înţelesul art. 453 lit. a) din Codul fiscal, activitatea economică se referă la orice activitate care constă în furnizarea de bunuri, servicii şi lucrări pe o piaţă şi cuprinde activităţile de producţie, comerţ sau prestări de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor liberale sau asimilate acestora. în cazul instituţiilor publice, aşa cum sunt definite de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în cazul instituţiilor publice locale, aşa cum sunt definite de Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt considerate activităţi economice acele activităţi care asigură îndeplinirea scopului pentru care au fost create aceste instituţii".
Tot în H.G. nr. 1/2016 la pct. 20 (2) privind scutirea de la plata impozitului pe clădiri este prevăzut că "pentru orice clădire care nu aparţine domeniului public sau domeniului privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale se datorează impozit/taxă pe clădiri, dacă în cuprinsul art. 456 din Codul fiscal nu se prevede altfel" şi astfel, prin deducere logică rezultă că pentru clădirile din domeniul public sau privat al statului nu se datorează impozit.
În cazul instituţiilor publice, aşa cum sunt definite de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice "nu sunt considerate activităţi economice, acele activităţi care asigura îndeplinirea scopului pentru care au fost create aceste instituţii".
Acest scop este reglementat de H.G. nr. 76 din 28 iulie 2010 privind organizarea şi funcţionarea direcţiilor judeţene pentru sport şi tineret care la art. 2 lit. b) se precizează ca direcţiile judeţene pentru sport şi tineret "utilizează centrele de agrement pentru tineret în scopul desfăşurării de activităţi recreative, turistice, sportive, de tabere pentru copii şi tineret".
La art. 5 se arată că "în subordinea direcţiilor judeţene pentru sport şi tineret funcţionează unităţi de administrare şi întreţinere a bazelor sportive de interes naţional şi a centrelor de agrement precum şi prestarea de servicii pentru activitatea sportivă şi de tineret".
Având în vedere cele prezentate mai sus, scopul D.J.S.T Galaţi este de a presta servicii pentru activitatea sportivă şi de tineret, prin cazări, închirieri, prestări servicii, etc.
1.4. Apărările formulate în cauză.
Prin întâmpinare intimatul pârât Municipiul Galaţi, reprezentat prin Primar a solicitat respingerea recursului reclamantei, apreciind că hotărârea instanţei de fond este legală, fiind pronunţată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material aplicabile.
II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului
2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, se constată că recursul reclamantei Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Galaţi este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
Instanţa de fond a fost învestită de reclamantă cu controlul de legalitate al Dispoziţiei nr. 258 din 30 ianuarie 2017, emisă de Primarul municipiului Galaţi în soluţionarea contestaţiei administrative, şi a deciziilor de impunere nr. x din 15 iunie 2016 şi nr. y din 22 iunie 2016 emise de Direcţia Generală Buget Finanţe din cadrul Primăriei municipiului Galaţi prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei Direcţia pentru Sport şi Tineret a Judeţului Galaţi obligaţia de plată a taxei pe clădirile situate în Galaţi, str. x - Hotel Sport şi Cantina şi str. x - Baza de Tineret pentru perioada 2010 - 2016, în cuantum total de 866.264 RON şi majorări de întârziere în sumă de 317.400 RON, precum şi suma de 1.791 RON reprezentând taxa pe terenul situat în Galaţi, str. x, pentru anul 2016 în sumă de 1.791 RON.
Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei apreciind în esenţă că imobilele în discuţie deşi sunt bunuri imobile proprietatea statului, nu sunt scutite de la plata taxei pentru clădiri şi terenuri, întrucât sunt afectate unei activităţi economice respectiv oferirea de servicii de cazare la Hotelul Sport atât pentru sportivi, cât şi pentru alte persoane fizice şi juridice, pentru tarife diferenţiate, stabilite în concret pe categorii de conducerea reclamantei.
Instanţa de fond a pronunţat o hotărârea legală cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct. 1 şi a art. 257 lit. g) din Legea nr. 572/2003 privind Codul fiscal pentru creanţele fiscale aferente perioadei 2010 - 2015, precum şi a art. 456 alin. (1) lit. g) şi art. 464 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 227/2015 pentru creanţele fiscale aferente anului 2016.
Procedând la propria evaluare a cauzei, Înalta Curte reţine că reclamanta este în raport de art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 776/2010 un serviciu public deconcentrat al Ministerului Tineretului şi Sportului, cu personalitate juridică, care funcţionează la nivelul judeţului Galaţi.
Reclamanta are în administrare Hotelul şi Cantina "Sport" şi Baza de Tineret Galaţi, bunuri proprietatea statului.
Aceste bunuri imobile precum şi terenurile aferente, având în vedere regimul lor juridic, sunt scutite conform art. 250 alin. (1) pct. 1 şi a art. 257 lit. g) din Legea nr. 572/2003 privind Codul fiscal, precum şi a art. 456 alin. (1) lit. g) şi art. 464 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 227/2015 de la plata impozitului/taxei pentru clădiri sau terenuri, cu excepţia încăperilor sau suprafeţelor folosite pentru activităţi economice sau agrement.
Or, aşa cum în mod just a reţinut judecătorul fondului, potrivit declaraţiilor fiscale depuse de reclamantă la solicitarea pârâtului, în perioada 2011 - 2015 şi 2016 la Hotel Sport şi la Baza de Tineret, precum şi la cantină reclamanta a prestat servicii de cazare şi de masă atât pentru sportivi cât şi pentru persoane terţe, la tarife diferenţiate, numărul celor două categorii fiind apropiat în fiecare perioadă analizată.
Pentru aceste activităţi reclamanta a fost autorizată din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă prin Certificatul Constatator nr. x emis de către Inspectoratul Teritorial de Munca Galaţi, unde se atestă condiţiile de funcţionare potrivit Clasificaţiei activităţilor economice naţionale pentru activităţile desfăşurate în Mun. Galaţi, str. x I. Cuza nr. 76 - 78, adresă la care figurează Hotelul Sport şi Cantina Sport: - CAEN 5510 - Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare şi CAEN 5610 - Restaurante.
De asemenea, pentru Hotelul Sport deţine certificate de clasificare 2**, conform certificatului nr. x din 22 aprilie 2010 emis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar pentru activităţile prestate reclamanta este înregistrată în scopuri de TVA.
Prin urmare, este în afară oricărui dubiu că reclamanta desfăşoară prin facilităţile imobiliare administrate o activitate economică, care excede sferei de activităţi care asigură îndeplinirea scopului pentru care au fost create această instituţii, mai ales în condiţiile în care prestaţiile analizate nu au fost destinate în exclusivitate sportivilor, aşa cum pretinde reclamanta.
Reclamanta, beneficiind de administrarea bunurilor statului, s-a comportat ca orice agent economic de profil oferind servicii de cazare şi de masă contra cost către terţi, chiar dacă preţul a fost diferenţiat în raport de calitatea acestora, sportivi sau nu, astfel că dispoziţia legală de principiu conform căreia era scutită de la plata taxei pentru clădiri sau terenuri nu îi este aplicabilă, conduita sa postând-o în situaţia de excepţie a normei analizate, conform căreia datorează această taxă pe perioada analizată.
Dispoziţiile art. 80 alin. (13) din Legea nr. 69/2000 care prevăd că "veniturile obţinute din activitatea complexurilor sportive naţionale şi a unităţilor judeţene de administrare a bazelor sportive se gestionează şi se utilizează integral la nivelul unităţilor respective, pentru realizarea scopului şi obiectului de activitate, fără vărsăminte la bugetul de stat şi fără afectarea alocaţiilor de la bugetul de stat", de care se prevalează reclamanta şi prin cererea de recurs, sunt irelevante în cauză.
Norma are în vedere exonerarea reclamantei, în calitate de unitate judeţeană de administrare a bazelor sportive, de obligaţia prevăzută de lege pentru alte instituţii publice care administrează bunuri ale statului de a vărsa la bugetul statului parte a veniturilor obţinute din activitatea complexurilor sportive, care rămân în totalitate în gestiunea administratorului, fără a se putea deduce că are în vedere o eventuală scutire de la plata impozitelor sau taxelor datorate statului sau unităţilor sale administrativ teritoriale pentru activităţile în urma desfăşurării cărora a realizat aceste venituri.
Prin urmare, actele administrativ fiscale contestate sunt legale, astfel că hotărârea instanţei de fond care le-a validat este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, soluţia adoptată de judecătorul fondului este legală, astfel că, pentru menţinerea ei, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Galaţi împotriva Sentinţei nr. 184 din 20 septembrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 ianuarie 2020.
GGC - MM