Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la data de 17.05.2017, reclamanta A. SRL a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, solicitând: desfiinţarea adresei nr. x/13.04.2017 prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de A.; desfiinţarea Adresei nr. x/01.03.2017 prin care a fost respinsă cererea A. de a beneficia de sistemul de promovare prin certificate verzi; pe fond, obligarea ANRE la admiterea cererii A. de acreditare şi la includerea reclamantei în sistemul de promovare prin certificate verzi, precum şi obligarea ANRE la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cereri.
La data de 8.06.2017, pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată.
Pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii petitului 1 al acţiunii, prin care se solicită desfiinţarea Adresei nr. x/13.04.2017, prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de A.
Prin încheierea de şedinţă din data de 6.10.2017, Curtea a respins excepţia inadmisibilităţii capătului 1 de cerere ca neîntemeiată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 3680 din 13 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamanta A. SRL, solicitând în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea, în tot, a sentinţei recurate cu consecinţa admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
3.1. Nelegalitatea sentinţei recurate din perspectiva unei insuficiente motivări. Incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă susţine, printr-un prim argument, că instanţa de fond a preluat în cuprinsul hotărârii doar apărările formulate de pârâtă, fără a face o analiză proprie.
În acest scop, recurenta-reclamantă indică primul paragraf de la pag. 14 din sentinţă, prin care se dovedeşte că au fost preluate doar apărările pârâtei, echivalând cu o lipsă a motivării hotărârii recurate.
Un alt argument se referă la neindicarea considerentelor pentru care s-au respins susţinerile reclamantei cu privire la cadrul legislativ care reglementează sistemul de promovare prin certificatele verzi, ceea ce echivalează, de asemenea, cu inexistenţa motivării.
Instanţa de fond nu a luat în considerare susţinerile ce vizau raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut la art. 3 alin. (6) lit. e) din Legea nr. 220/2008, cu titlu de excepţie, că nu se aplică sistemul de promovare pentru energia electrică produsă în centrale electrice, fotovoltaice situate pe terenuri care, la data de 31.12.2013, erau în circuitul agricol.
Raţiunea pentru care legiuitorul a considerat oportună reglementarea situaţiei de excepţie este esenţială pentru soluţionarea corectă a cauzei, însă prima instanţă a analizat doar faptul că normele în vigoare nu disting cu privire la tipul de construcţie şi că terenul a fost scos din circuitul agricol după data de 31.12.2013.
3.2. Nelegalitatea sentinţei recurate din perspectiva greşitei interpretări şi aplicări a normelor de drept material din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă consideră că instanţa de fond nu a ţinut seama de unitatea dintre litera şi spiritul legii, a răspuns numai la două argumente din acţiunea introductivă şi a ignorat motivul pentru care s-au stabilit anumite excepţii.
Scopul avut în vedere de legiuitor, susţine recurenta-reclamantă, la data modificării art. 3 alin. (6) lit. e) din Legea nr. 220/2008 este cel al protejării potenţialului agricol al terenurilor.
Restricţionarea accesului la sistemul de promovare prin certificate verzi a producătorilor de energie electrică din centralele electrice fotovoltaice, în cazul în care acestea sunt situate pe terenuri care erau în circuitul agricol, a fost prevăzută la art. 3 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 220/2008.
Modificările legislative au operat iniţial în baza O.U.G. nr. 79/2013, iar scopul acestora a fost protejarea infrastructurii de îmbunătăţiri funciare.
În forma finală, introdusă prin O.U.G. nr. 57/2013, art. 3 alin. (6) lit. e) din Legea nr. 220/2008, se prevede că nu se aplică sistemul de promovare a producerii energiei electrice pentru "energia electrică produsă în centralele electrice fotovoltaice situate pe terenuri care, la data de 31 decembrie 2013 erau în circuitul agricol, în condiţiile legii".
Raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut această restricţie este evidenţiată şi de Directiva nr. 2009/28/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009, care a fost transpusă prin Legea nr. 220/2008, care tinde să asigure o creştere a suprafeţelor de teren destinate agriculturii.
Astfel, instanţa de fond trebuia să ţină seama de acest aspect şi să observe că sistemul fotovoltaic amplasat de reclamantă pe construcţie, nu aduce atingere principiilor arătate şi nu afectează terenul agricol în cauză şi, prin urmare, aceasta are dreptul să beneficieze de sistemul de promovare prin certificate verzi pentru CEF B..
De asemenea, în vederea respectării unităţii dintre litera şi spiritul legii, instanţa de fond nu trebuia să se limiteze la a invoca principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, ci era obligat să analizeze şi celelalte chestiuni care dovedeau că disp. art. 3 alin. (6) lit. e) din Legea nr. 220/2008 nu sunt aplicabile în speţă.
Sistemul fotovoltaic CEF B. nu este situat pe un teren agricol şi nu împiedică în niciun fel exploatarea acestuia, deoarece numai construcţia pe care este amplasat este în legătură directă cu exploatarea agricolă a terenului, având destinaţia de depozit pentru furaje.
Sistemul fotovoltaic şi construcţia pe care este amplasat nu reprezintă o centrală electrică, astfel cum este definită de disp. art. 2 lit. e) din Legea nr. 220/2008, deoarece construcţia nu este parte integrantă din sistemul fotovoltaic şi nu deserveşte un astfel de sistem.
Instanţa de fond, mai susţine recurenta-reclamantă, a făcut confuzie cu privire la calificarea dată sistemului fotovoltaic şi depozitului de furaje, acestea sunt două bunuri principale care pot fi folosite separat.
Scopul construcţiei este în strânsă legătură cu terenul pe care a fost amplasată şi nu cu sistemul fotovoltaic.
În condiţiile în care depozitul de furaje nu reprezintă decât un suport pentru sistemul fotovoltaic şi nu o parte integrantă din acesta, aserţiunea instanţei de fond în sensul în care sistemul şi construcţia ar reprezenta, împreună, o centrală electrică este inadmisibilă.
La baza cererii de acreditare nu a stat o centrală electrică fotovoltaică edificată pe un teren, ci existenţa unui sistem fotovoltaic aşezat pe o clădire cu un scop agricol (depozit de furaje).
Scopul pentru care a fost edificată clădirea pe care e aşezat sistemul fotovoltaic rezultă din autorizaţii de construire, respectiv "construcţie copertine depozitare furaje cu sistem fotovoltaic, pe acoperiş şi branşament electric aferent" şi este imposibil să se ajungă la concluzia că această clădire, împreună cu sistemul fotovoltaic reprezintă o singură centrală fotovoltaică căreia i-ar putea fi aplicabile dispoziţiile de excepţie de la art. 3 alin. (6) lit. e) din Legea nr. 220/2008.
Dispoziţia de excepţie se referă doar la centralele situate pe teren şi nu face referire la posibilitatea de a aplica prin analogie aceeaşi excepţie la sistemele fotovoltaice situate pe clădiri cu altă destinaţie şi care sunt independente.
Doar sistemul fotovoltaic poate fi considerat o centrală electrică în înţelesul art. 2 lit. e) din Legea nr. 220/2008 şi nu construcţia pe care acest sistem este aşezat, care nu poate fi considerată că se încadrează în categoria de "instalaţii, construcţii şi echipamente necesare pentru producerea de energie electrică".
O centrală electrică se construieşte pe o structură metalică cu un sistem de prindere de pământ (construcţie) pe care sunt aşezate panouri fotovoltaice, iar terenul de dedesubt nu mai poate fi utilizat în scopuri agricole.
În situaţia de faţă, terenului agricol aflat sub depozitul de furaje (ce are scop agricol), nu i se aduce nicio modificare şi nicio limitare.
În fine, recurent-reclamantă arată că prima instanţă nu a ţinut seama că terenul pe care a fost edificată construcţia era de la început în intravilan, şi este prin natura lui construibil.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analiza motivelor de casare
1. Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În conţinutul acestei critici, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a preluat în cuprinsul sentinţei recurate doar apărările formulate de pârâtă, fără a face o analiză proprie şi nu a indicat considerentele pentru care a respins argumentele reclamantei cu privire la cadrul legislativ care reglementează sistemul de promovare prin certificate verzi, legate de situaţia de excepţie de la art. 3 alin. (6) lit. e) din Legea nr. 220/2008.
Înalta Curte reţine că motivele de casare întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu sunt întrunite, în conţinutul motivării sentinţei de fond existând aprecierile judecătorului legate de susţinerile reclamantei, respectiv categoria de folosinţă a terenului, definiţia centralei electrice şi interpretarea disp. art. 2 lit. e) din Legea nr. 220/2008, situaţia construcţiilor aferente centralei electrice, combaterea apărărilor reclamantei referitoare la sistemul fotovoltaic, dar şi analizarea prevederilor art. 3 alin. (6) lit. e) din Legea nr. 220/2008.
Primul paragraf din pag. 14 a sentinţei de fond reprezintă concluzia primei instanţe, extrasă din analizarea cererilor părţilor, legislaţiei incidente şi probelor administrate în dosar şi nu preluarea apărărilor formulate de pârâtă, cum în mod greşit invocă recurenta-reclamantă.
2. În ceea ce priveşte motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
2.1. Instanţa de fond nu a ţinut seama de unitatea dintre litera şi spiritul legii, prin ignorarea scopului avut în vedere de legiuitor la data modificării art. 3 alin. (6) lit. e) din Legea nr. 220/2008 (cel al protejării potenţialului agricol al terenurilor) şi aplicarea excesivă a principiului de drept ubi non distinguit, nec nos distinguere debemus.
Potrivit disp. art. 3 alin. (6) lit. e) din Legea nr. 220/2008, nu se aplică sistemul de promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie pentru "energia electrică produsă în centrale electrice fotovoltaice situate pe terenuri care, la data de 31 decembrie 2013, erau în circuitul agricol, în condiţiile legii".
Este adevărat că scopul disp. art. 3 alin. (6) lit. e) din Legea nr. 220/2008 este acela de a proteja potenţialul agricol al terenurilor, însă argumentul recurentei-reclamante nu este apt să conducă, în sine, la acceptarea punctului său de vedere şi la modificarea soluţiei primei instanţe.
Numai neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de norma vizată ar putea să producă o schimbare de viziune în abordarea cererii reclamantei, mai precis dovedirea că energia electrică este produsă de o centrală electrică fotovoltaică ce nu este situată pe un teren care, la data de 31.12.2013 era în circuitul agricol.
În sens contrar, neanalizarea expresă a scopului prevederilor art. 3 alin. (6) lit. e) din Legea nr. 220/2008, de către prima instanţă, nu are niciun fel de consecinţă cu privire la soluţia pronunţată în dosar.
Prima instanţă a aplicat în mod corect principiul unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să facă distincţie, deoarece pretenţia reclamantei a fost analizată şi din perspectiva disp. art. 3 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 220/2008.
Contrar celor afirmate de recurenta-reclamantă, terenul pe care este amplasat sistemul fotovoltaic era, la data de 31.12.2013, în circuitul agricol, astfel că are capacitatea de a restrânge potenţialul terenului agricol.
2.2. Instanţa de fond a calificat greşit sistemul fotovoltaic şi depozitul de furaje
Recurenta-reclamantă susţine că cele două bunuri sunt distincte, iar sistemul fotovoltaic este separat de construcţia pe care a fost amplasat.
Argumentul invocat este contrazis de modul în care pot fi instalate panourile fotovoltaice, prin suporturi metalice montate în pământ sau pe acoperişul unei clădiri.
Art. 2 lit. e) din Legea nr. 220/2008 defineşte centrala electrică ca fiind un ansamblu de instalaţii, construcţii şi echipamente necesare pentru producerea de energie electrică.
Întrucât norma legală nu face distincţie după modul de amplasare al panourilor fotovoltaice, reiese că şi în situaţia de faţă, este vorba despre o centrală electrică în sensul art. 2 lit. e) şi art. 3 alin. (6) lit. e) din Legea nr. 220/2008.
Prin interpretarea făcută de recurenta-reclamantă, centralei electrice, aceasta propune în realitate o modalitate de eludare a dispoziţiilor legale.
Înalta Curte nu poate achiesa la susţinerile recurentei-reclamante, deoarece s-ar ajunge la situaţia în care, pe un teren agricol să se construiască un depozit de furaje, care deşi impietează asupra culturilor agricole, însă, întrucât sistemul fotovoltaic este doar montat pe acoperiş, să se considere că instalaţiei nu i se aplică excepţia prevăzută de art. 3 alin. (6) lit. e) din Legea nr. 220/2008, ceea ce nu este de conceput, nefiind în litera şi spiritul legii incidente în cauză.
2.3. Prima instanţă nu a ţinut seama că terenul pe care a fost edificată construcţia era de la început teren intravilan
Susţinerea este nefondată, disp. art. 3 alin. (6) lit. e) din Legea nr. 220/2008 nu operează cu noţiunea de teren intravilan, ci cu cea de terenuri aflate în "circuitul agricol, în condiţiile legii", anterior datei de 31.12.2013, astfel că este irelevant că terenul este situat în intravilan, dacă avea destinaţia de teren agricol.
Faţă de acestea, nefiind întrunite criticile invocate prin motivele de recurs, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de A. SRL împotriva Sentinţei nr. 3680 din 13 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 ianuarie 2020.
GGC - GV