Deliberând asupra recursului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 74 din data de 18 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători - Penal 2 - 2018, în Dosarul nr. x/2018, în majoritate, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) C. proc. pen. formulată de contestatorul condamnat A.
Pentru a decide astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, faptul că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, nefiind îndeplinită cerinţa legăturii excepţiei invocate cu soluţionarea cauzei, iar prin motivele invocate se tinde la o modificare sau o interpretare a dispoziţiilor legale criticate care să conducă la aplicarea Deciziei Constituţionale nr. 685/2018 în cauză şi nu se urmăreşte armonizarea normei de drept criticate cu dispoziţiile legii fundamentale, aspecte care nu intră însă sub incidenţa controlului de constituţionalitate, întrucât interpretarea şi aplicarea legii reprezintă atributul exclusiv al instanţelor de judecată, iar modificarea textelor de lege este atributul exclusiv al legiuitorului.
Împotriva acestei dispoziţii de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei penale nr. 74/2019, contestatorul A. a declarat recurs, solicitând admiterea căii de atac şi a cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători Penal 1 - 2019 constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ce priveşte admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa reţine că trebuie îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, şi anume:
a. excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
b. excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
c. excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;
d. excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, care prevăd că dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa în faţa căreia a fost invocată, respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, rezultă obligaţia instituită în sarcina instanţei de a verifica legalitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituţional al acesteia.
În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu dispoziţiile din Constituţie şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, deoarece instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.
Examinarea îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute în art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, nu trebuie însă, să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi folosită decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, şi anume, pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
Prin urmare, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să examineze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege, iar sub acest aspect, instanţele au statuat în mod constant că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau când se urmăreşte o completare sau modificare a actului normativ.
Analizând cele 4 condiţii enumerate în art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, se constată că excepţia a fost invocată de recurent într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători - Penal 2 - 2018 şi se referă la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 428 alin. (1) C. proc. pen. care vizează termenul de declarare a căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, dispoziţii legale ce nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Însă, în acord cu cele statuate de prima instanţă, în opinie majoritară, se reţine că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu îndeplineşte cerinţa referitoare la legătura excepţiei invocate cu soluţionarea cauzei.
În motivele scrise şi susţinute oral cu ocazia dezbaterilor, recurentul a arătat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 428 alin. (1) C. proc. pen. are legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată, întrucât vizează termenul de declarare a căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare fundamentată pe cazul prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., urmare a pronunţării Deciziei nr. 685/2018 de către instanţa de contencios constituţional. Recurentul a susţinut că termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru promovarea căii extraordinare de atac ar trebui să curgă de la momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale, în concret, de la 29 noiembrie 2018.
Înalta Curte constată însă, că deşi recurentul susţine că art. 428 alin. (1) C. proc. pen. este neconstituţional, în realitate, acesta tinde la o modificare sau la o interpretare a dispoziţiilor legale criticate care să conducă la aplicarea în cauză a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685/2018 şi nu urmăreşte armonizarea normei de drept criticate cu legea fundamentală, concluzie reţinută şi în considerentele încheierii recurate.
Or, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a statuat că, ori de câte ori critica de neconstituţionalitate vizează interpretarea ori aplicarea greşită a legii de către instanţele judecătoreşti, excepţia trebuie respinsă, întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţia României, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, iar, conform art. 126 alin. (3) din Constituţia României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale.
Pe cale de consecinţă, se apreciază că în mod corect prima instanţă a constatat că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale, deoarece nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul excepţiei să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, ci de reformare legislativă sau de aplicare în concret a textului de lege (Sentinţa penală nr. 646/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, Penal 1-2019, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei penale nr. 74 din data de 18 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători - Penal 2 - 2018, în Dosarul nr. x/2018.
Va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de contestatorul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 428 alin. (1) din C. proc. pen., din cuprinsul Deciziei penale nr. 74 din data de 18 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători - Penal 2 - 2018, în Dosarul nr. x/2018.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în sumă de 79 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iunie 2019.
Procesat de GGC - NN