Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de suspendare înregistrată la data de 23 decembrie 2016, pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/28.10.2016 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală şi Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/28.10.2016 şi a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii, până la finalizarea controlului exercitat în condiţiile art. 268 şi următoarele C. proc. fisc. şi ale Legii nr. 554/2004.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, Administraţia Judeţeană A Finanţelor Cluj, având ca obiect suspendarea executării Deciziei de impunere x/28.10.2016 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, a Raportului de inspecţie fiscală x/28.10.2016 şi a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/29.11.2016.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în urma rejudecării, admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere x/28.10.2016 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, a Raportului de inspecţie fiscală x/28.10.2016 şi a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/29.11.2016.
În opinia recurentei, instanţa de fond a făcut o interpretare şi aplicare greşită a prevederilor de drept material, prin raportare la prevederile art. 14 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Precizează recurenta că aplicarea acestor prevederi implică într-adevăr un drept de apreciere al instanţei învestite cu cererea de suspendare, care trebuie să evalueze în ce măsură motivele de nelegalitate invocate determină sau nu o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului. Totuşi, în opinia recurentei, în speţă, nu poate fi vorba de o cenzurare nepermisă a dreptului de apreciere, în condiţiile în care sentinţa instanţei de fond este fundamentată pe o analiză superficială a argumentelor societăţii.
Sub aspectul îndeplinirii condiţiei existenţei unui caz bine justificat, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului administrativ, susţine recurenta că, acesta este prezent atunci când există îndoieli serioase în privinţa legalităţii actului a cărui suspendare se solicită.
Astfel, în opinia sa, nelegalitatea actelor administrativ fiscale atacate, se raportează în primul rând la vicii ce ţin de nelegalitatea activităţii de control realizată în privinţa recurentei-reclamante, fundamentate în principal pe nerespectarea dreptului la apărare şi lipsa unor verificări efective din partea organului fiscal.
În ceea ce priveşte noţiunea de prevenire a unei pagube iminente, se susţine că, în speţă, această condiţie este şi ea întrunită, având în vedere că prin Deciziile de impunere a căror suspendare se solicit, AJFP Cluj a stabilit în sarcina recurentei-reclamante obligaţii de plată semnificative, a căror plată voluntară sau pe calea executării silite ar duce la blocarea activităţii societăţii, din perspectiva imposibilităţii plaţii angajaţilor şi furnizorilor.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/28.10.2016 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală şi Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/28.10.2016 şi a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii.
Referitor la raportul de inspecţie fiscală care a stat la baza emiterii Deciziei F -CJ 598/28.10.2016, instanţa de fond a constatat că acesta nu produce în sine efecte faţă de reclamantă, neputându-se, deci, dispune suspendarea executării acestuia.
În ceea ce priveşte criticile recurentei referitoare la soluţia de respingere a cererii de suspendare a executării Deciziei F -CJ 598/28.10.2016, acestea sunt nefondate, în considerarea următoarelor argumente.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Prin prisma acestor condiţii, soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că nu pot fi reţinute, în argumentarea cazului bine justificat, susţinerile reclamantei legate de încălcarea dreptului de a fi ascultată şi de a se apăra, precum şi aspecte referitoare la depăşirea perioadei de inspecţie fiscală.
Raportat la cadrul cererii de suspendare, în mod evident, nu se poate analiza caracterul întemeiat al suspendării inspecţiei fiscale, instanţa mărginindu-se să observe că nu există un caz de nelegalitate vădită a actelor atacate, din acest punct de vedere.
Aşadar, motivele de nelegalitate circumscrise de recurenta-reclamantă cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăşi limitele procedurii sumare a suspendării de executare.
Instanţa de control judiciar reţine că aparenţa de nelegalitate poate viza şi aspecte de drept material, însă este esenţial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Or, în speţă, recurenta-reclamantă a invocat ca împrejurări de fapt şi de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative a căror suspendare se cere, tocmai criticile de nelegalitate care urmează/ar urma să fie analizate de instanţa învestită cu cererea de anulare a respectivelor acte.
Prin urmare, în mod corect prima instanţă a reţinut faptul că s-au invocat aspecte ce ţin de fondul cauzei care nu pot fi analizate într-o cerere de suspendare, în cadrul căreia nu se poate antama fondul dreptului dedus judecăţii.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, deşi nu se mai impune a fi analizată, ambele condiţii trebuind să fie îndeplinite cumulativ, se reţine că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu, or, în speţă, nu s-a făcut o astfel de dovadă în sensul prevederilor legale menţionate.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinţei nr. 83 din 24 februarie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2019.
GGC - NN