Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data da 29.11.2017, reclamanta Universitatea A. a chemat în judecată pe pârâtul OIRPOCU - Ministerul Educaţiei Naţionale, solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 50 punctele 8, 9 din O.U.G. nr. 66/2011 coroborate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării creanţei bugetare în cuantum de 215.766,4922 RON, stabilită prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/09.10.2017, precum şi suspendarea măsurii de calcul a penalităţilor de întârziere la plată şi a dobânzilor, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a acţiunii principale de anulare a actului administrativ.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 818 din 26 februarie 2018, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta Universitatea A. în contradictoriu cu pârâtul OIRPOCU - Ministerul Educaţiei Naţionale, ca nefondată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Universitatea A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Se precizează de recurentă că, motivele de nelegalitate vizează elementele străine de natura pricinii şi modalitatea greşită de interpretare a situaţiei dedusă judecăţii, elemente care au determinat instanţa de fond să respingă cererea formulată, argumentând împrejurări contrare situaţiei de fapt.
Mai mult, în opinia recurentei, instanţa de fond, deşi a reţinut că reclamanta a dovedit un element obligatoriu care poate determina analizarea suspendării, respectiv paguba iminentă, a motivate sentinţa în sensul că o analiză a acestui element apare ca fiind inutil pentru considerentul că reclamanta nu ar fi justificat primul element obligatoriu şi anume cazul bine justificat.
Se mai susţine că motivarea instanţei este vădit contradictorie având în vedere că nu ar trebui să fie preocupată de situaţia de fond a litigiului ce se derulează pe rolul instanţei, în măsura în care textul de lege permite pe cale separate posibilitatea instanţei de a suspenda cauza anterior soluţionării fondului cauzei, în măsura în care are cele două elemente sunt întrunite: cazul bine justificat şi paguba iminentă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, aceasta nu poate avea un caracter întemeiat, cât timp au fost formulate critici de nelegalitate a sentinţei recurate, iar aceste critici pot fi încadrate în motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta Universitatea A., în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Argumentele de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării creanţei bugetare în cuantum de 215.766,4922 RON, stabilită prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/09.10.2017, precum şi suspendarea măsurii de calcul a penalităţilor de întârziere la plată şi a dobânzilor, până la soluţionarea acţiunii privind anularea acestor acte administrative.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Prin prisma acestor condiţii, soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că nu pot fi reţinute, în argumentarea cazului bine justificat, susţinerile reclamanţilor legate de aspecte ce vizează doar o altă interpretare a contextului factual şi, în mod corespunzător, a normelor juridice incidente.
Judecătorul fondului în mod corect a apreciat că, pe de o parte, argumentele invocate de societate nu pot fi dezlegate pe calea unei cereri de suspendare, depăşind ceea ce reprezintă o aparenţă a dreptului şi ducând, în caz de soluţionare, la prejudecarea fondului cauzei.
Pe de altă parte, corect s-a constatat că din analiza tuturor argumentelor societăţii nu se conturează o situaţie care ar putea crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Aşadar, motivele de nelegalitate circumscrise de recurenta-reclamantă cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăşi limitele procedurii sumare a suspendării de executare.
Instanţa de control judiciar reţine că aparenţa de nelegalitate poate viza şi aspecte de drept material, însă este esenţial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ, etc.
Or, în speţă, recurenta-reclamantă a invocat ca împrejurări de fapt şi de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative a căror suspendare se cere, tocmai criticile de nelegalitate care urmează/ar urma să fie analizate de instanţa învestită cu cererea de anulare a respectivelor acte.
Prin urmare, în mod corect prima instanţă a reţinut faptul că s-au invocat aspecte ce ţin de fondul cauzei care nu pot fi analizate într-o cerere de suspendare, în cadrul căreia nu se poate antama fondul dreptului dedus judecăţii.
Înalta Curte reţine, totodată, că prin Sentinţa nr. 4917 din 27.11.2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta Universitatea A. având ca obiect anularea celor două acte.
În plus, acţiunea reclamantei, care viza anularea actelor administrative în litigiu, fiind respinsă de prima instanţă, reprezintă implicit o confirmare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actele administrative a căror suspendare se solicită.
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, deşi nu se mai impune a fi analizată, ambele condiţii trebuind să fie îndeplinite cumulativ, se reţine că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu, or, în speţă, nu s-a făcut o astfel de dovadă în sensul prevederilor legale menţionate.
Conchizând, Înalta Curte reţine că în cauză nu au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, iar hotărârea recurată satisface exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., judecătorul fondului analizând în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a condus la soluţia pronunţată.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge recursul formulat de Universitatea A. împotriva Sentinţei nr. 818 din 26 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2019.
GGC - NN