Ședințe de judecată: Noiembrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 738/2019

Şedinţa publică din data de 4 aprilie 2019

Asupra cauzei de faţă, văzând şi dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată depusă la data de 22 iulie 2017 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor la plata de daune morale în sumă de 2.000.000 euro, echivalentul în RON al sumei de 8.922.400 RON, pentru îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea atribuţiilor prevăzute de legea fondului funciar cu privire la soluţionarea într-un termen rezonabil a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate a suprafeţei de 2,30 ha teren situat în Iaşi, str. x şi la emiterea titlului de proprietate în termen rezonabil.

Prin Sentinţa civilă nr. 1117/2017 din 31 mai 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a OCPI Iaşi şi a Municipiului Iaşi prin Primar. S-a respins pentru lipsa calităţii procesuale pasive acţiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii OCPI Iaşi şi Municipiului Iaşi prin Primar. Au fost respinse excepţiile prescripţiei dreptului la acţiune şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Iaşi, Prefectului Judeţului Iaşi şi Comisiei Municipale de Fond Funciar Iaşi, fiind admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Comisia Municipală de Fond Funciar Iaşi, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Iaşi şi Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi şi obligaţi pârâţii în solidar să plătească reclamantului suma de 10.000 RON cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantul A. şi pârâţii Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iaşi.

Prin Decizia nr. 338 din 10 mai 2018, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a admis apelul declarat de reclamantul A., a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a majorat de la 10.000 RON la 20.000 RON cuantumul daunelor morale la care au fost obligaţi pârâţii în solidar. A respins apelul declarat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iaşi şi Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi, împotriva aceleiaşi sentinţe. Împotriva deciziei de mai sus, reclamantul A. şi pârâţii Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iaşi au formulat recurs, care face obiectul prezentului dosar.

Cererea de recurs formulată de reclamantul A. este întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. Astfel, reclamantul susţine că instanţa de apel a aplicat nelegal art. 15 din H.G. nr. 890/2005, ceea ce a dus la o greşită soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a OCPI Iaşi câtă vreme OCPI are un rol important în aplicarea legilor fondului funciar potrivit art. 14 alin. (6) din Ordinul Directorului ANCPI nr. 890 din 28 august 2015.

Din această perspectivă, se arată că potrivit art. 15 din H.G. nr. 890/2005, "în cazurile în care s-au emis titluri de proprietate altor persoane pe vechile amplasamente ale foştilor proprietari, care, anterior emiterii acestor titluri, au primit adeverinţe de proprietate şi se afla în posesia terenurilor, în condiţiile art. 27 alin. (2)A2 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, comisia judeţeană va revoca titlurile de proprietate emise abuziv şi va elibera titluri de proprietate persoanelor îndreptăţite, că pentru a proceda astfel comisia va solicita biroului de cadastru şi publicitate imobiliară informaţii cu privire la actele juridice înregistrate în cartea funciară cu privire la acel teren. Birourile de cadastru şi publicitate imobiliară vor furniza aceste informaţii în maximum 20 de zile. Cererile celor în drept vor fi soluţionate de către comisia judeţeană în termen de 30 de zile de la înregistrare". Reclamantul susţine că instituţiile pârâte s-au manifestat cu exces de putere, creând prin atitudinea lor o stare de incertitudine juridică, având în vedere durata sa, efectele produse cu privire la dreptul său de proprietate, precum şi pasivitatea manifestată cu ocazia demersurilor prealabile efectuate cauzându-i -se un prejudiciu de ordin moral ce constă în suferinţele psihice produse în viaţa personală. De asemenea reclamantul a criticat cuantumul daunelor morale acordate de instanţă, care este prea mic în raport cu valorile sociale lezate, arătând că în principiu cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, cuantumul daunelor morale stabilindu-se prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanţa de judecată a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, aceste criterii fiind subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs. Din această perspectivă, reclamantul arată că suma de 20.000 de RON nu este aptă să repare tristeţea, neliniştea şi umilinţele la care a fost supus de autorităţile pârâte timp de peste 10 ani.

Prin cererea de recurs formulată de pârâţii Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iaşi, critică greşita aplicare a art. 1357 C. civ., pentru că, din decizia recurată, nu rezultă care este fapta ilicită săvârşită cu vinovăţie de pârâţi, şi nici nu s-a probat un eventual prejudiciu, invocând totodată, ca şi jurisprudenţă, Decizia nr. 2356/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Se învederează că instanţa de apel a reţinut că: "cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost formulată de mama reclamantului în anul 2000 şi ulterior de reclamant în luna august 2005, procesul-verbal de punere în posesie fiind eliberat abia la data de 29 iunie 2015". Or, chiar dacă pârâtele Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iaşi şi Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi au atribuţii în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate nu le poate fi imputată faptul că, înregistrarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate a avut loc în anul 2001, iar procesul-verbal de punere în posesie a fost eliberat ia data de 29 iunie 2015. Se arată că Ordinul Prefectului Judeţului Iaşi nr. 357 din 19 iunie 2009 prin care s-a respins cererea formulată de A., privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 2,3000 ha teren, situată în Iaşi, str. x, zona Veneţia, a fost emis pe baza propunerii Comisiei Municipale de Fond Funciar Iaşi care a precizat faptul că, suprafaţa este ocupată în totalitate de o unitate militară şi proprietăţi particulare, că ulterior prin Decizia civilă nr. 1037 din 14 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. x/2009, s-a admis recursul formulat de A. împotriva Sentinţei civile nr. 11021 din 12 noiembrie 2009 pronunţată de Judecătoria Iaşi, sentinţă ce a fost modificată în tot în sensul admiterii acţiunii formulate de A. în contradictoriu cu Prefectul Judeţului Iaşi, s-a dispus anularea Ordinului nr. 357 din 19 iunie 2009 emis de Prefectul Judeţului Iaşi şi s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea reclamantului pentru suprafaţa de 2,3000 ha teren, situată în Iaşi, str. x. În acelaşi sens, se mai învederează că prin ordinul Prefectului Judeţului Iaşi nr. 576 din 9 iunie 2010 s-a luat act de Decizia civilă nr. 1037 din 14 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. x/2009 prin care s-a dispus anularea Ordinului Prefectului Judeţului Iaşi nr. 357 din 19 iunie 2009 şi s-a atribuit în proprietate lui A., cu reşedinţa de reprezentare juridică la Cabinet de avocat B., suprafaţa de 2,3000 ha teren, situată în Iaşi, str. x. Conform prevederilor art. 36 alin. (1) din H.G. nr. 890/2005, cu modificările şi completările ulterioare:

"Pe baza documentaţiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie şi schiţele terenurilor, comisia judeţeană emite titlurile de proprietate". Or, susţin pârâţii, din prevederile legale sus-menţionate, obligaţia Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iaşi de a emite titlul de proprietate pentru suprafaţa de teren solicitată de către reclamant, se naşte după efectuarea punerii în posesie şi pe baza documentaţiei primite de la Comisia Municipală de Fond Funciar Iaşi. Faţă de cele expuse, se susţine că nu rezultă care este fapta ilicită săvârşită cu vinovăţie de către pârâţii Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iaşi şi Instituţia Prefectului - Judeţul Iaşi, şi că în cauză nu s-a dovedit existenţa vreunui prejudiciu. Se învederează că în cauză răspunderea civilă nu poate fi angajată deoarece reclamantul nu face dovada că s-a vătămat interesul personal nepatrimonial cu îndeplinirea condiţiilor: de a fi legitim, serios şi să creeze aparenţa unui drept subiectiv civil, pentru a solicita obligarea pârâţilor Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iaşi la plata de daune morale. Cu privire la dovedirea existenţei unei fapte ilicite se arată că reclamantul nu a făcut dovada faptului că pârâţii Instituţia Prefectului Judeţul Iaşi şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iaşi au săvârşit o faptă ilicită cu caracter obiectiv, ce constituie mijlocul prin care se obiectivează un element subiectiv şi este contrara ordinii sociale şi reprobată de societate. Referitor ia dovedirea existenţei unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, pârâţii arată că din Decizia nr. 2356/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect obligarea unei autorităţi publice la plata de daune morale rezultă că, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţi, cinstei, demnităţii şi prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta autorităţii. Prin urmare, susţin pârâţii, pentru angajarea răspunderii civile delictuale a Instituţiei Prefectului Judeţul Iaşi şi Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iaşi este necesar ca reclamantul să dovedească existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu. În ceea ce priveşte existenţa vinovăţiei, pârâţii arată că nu a fost probat acest element al răspunderii civile delictuale. Faţă de cele expuse, pârâţii solicită admiterea recursului, desfiinţarea hotărârii şi pe cale de consecinţă respingerea acţiunii. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I-a civilă şi repartizat completului C5 la data de 30 iulie 2018. La data de 29 octombrie 2018 a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care a fost comunicat părţilor prin rezoluţia din data de 8 noiembrie 2018. Raportul a fost comunicat părţilor la data de 12 - 16 noiembrie 2018, conform dovezilor aflate la dosar. Recurenta pârâtă Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iaşi a depus punct de vedere la raport, prin care a criticat modelul împuternicirii avocaţiale a avocatului care a reprezentat interesele recurentului reclamant. În raport de dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., constatând împlinit termenul pentru depunerea punctelor de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (7) din acelaşi act normativ, completul de filtru, prin Încheierea din 17 ianuarie 2019, a admis, în principiu, recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtele Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iaşi şi Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi împotriva Deciziei civile nr. 338 din data de 10 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, fixând termen de judecată la data de 4 aprilie 2019.

Examinând recursurile declarate în cauză atât de reclamantul A. precum şi de pârâţii Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iaşi, Înalta Curte reţine următoarele: În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de reclamant, ce vizează nemotivarea hotărârii şi existenţa unor elemente străine şi contradictorii în cuprinsul ei, Înalta Curte reţine că acest motiv este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi. Scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum şi la susţinerile reclamantului legate de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că instanţa de apel şi-a argumentat atât în fapt cât şi în drept soluţia adoptată în condiţiile în care a arătat motivele pentru care au fost apreciate ca neîntemeiate criticile reclamantului referitoare la soluţionarea greşită a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Iaşi, având în vedere faptul că, potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991, nu această pârâtă are atribuţii de reconstituire a dreptului de proprietate, de punere în posesie şi eliberare a titlului de proprietate (atribuţii pentru a căror neîndeplinire/îndeplinire defectuoasă s-au solicitat despăgubiri), ci Comisia Municipală Iaşi de fond funciar, Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Iaşi şi respectiv Prefectul Judeţului Iaşi.

În acelaşi sens, instanţa de apel a arătat motivele de drept pentru care nu a fost primită susţinerea reclamantului potrivit cu care Municipiul Iaşi are calitate procesuală pasivă în temeiul art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, având în vedere faptul că acţiunea în despăgubiri este grefată pe modul de îndeplinire a atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 18/1991 şi, nu pe atribuţiile prevăzute de Legea administraţiei publice locale.

Instanţa de apel şi-a argumentat soluţia adoptată înlăturând susţinerile pârâtelor referitoare la inexistenţa vreunei fapte ilicite, având în vedere atât durata procedurii administrative, precum şi modul defectuos în care au fost aplicate dispoziţiile Legii nr. 18/1991, cenzurat de instanţele de judecată prin hotărârile judecătoreşti anterioare prin care s-a recunoscut îndreptăţirea reclamantului la reconstituirea dreptului de proprietate.

Din perspectiva celor expuse Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel cuprinde motivele de fapt şi de drept ce au determinat adoptarea soluţiei pronunţate, considerentele hotărârii fiind clare, concise fără elemente contradictorii sau străine de natura cauzei, motiv pentru care sunt nefondate susţinerile reclamantului legate de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de reclamant şi care vizează nelegala aplicare a dispoziţiilor art. 15 din H.G. nr. 890/2005, ce a dus la o greşită soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a OCPI Iaşi, Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 15 din H.G. nr. 890/2005 prevăd că: "În cazurile în care s-au emis titluri de proprietate altor persoane pe vechile amplasamente ale foştilor proprietari, care, anterior emiterii acestor titluri, au primit adeverinţe de proprietate şi se afla în posesia terenurilor, în condiţiile art. 27 alin. (*22) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, comisia judeţeană va revoca titlurile de proprietate emise abuziv şi va elibera titluri de proprietate persoanelor îndreptăţite. Pentru a proceda la aceasta comisia va solicita biroului de cadastru şi publicitate imobiliară informaţii cu privire la actele juridice înregistrate în cartea funciară cu privire la acel teren. Birourile de cadastru şi publicitate imobiliară vor furniza aceste informaţii în maxim 20 zile. Cererile celor în drept vor fi soluţionate de către comisia judeţeană în termen de 30 de zile de la înregistrare".

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a făcut o legală interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 15 din H.G. nr. 890/2005 constatând că OCPI Iaşi nu are calitate procesuală pasivă în cauză raportat la fapta imputată acestei pârâte, la atribuţiile OCPI prevăzute de dispoziţiile legale enunţate şi la împrejurarea că reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri motivat de împrejurarea că a fost pus în posesie abia în anul 2015.

În ceea ce priveşte critica reclamantului legată de cuantumul daunelor morale acordate de instanţă, care în opinia acestuia este prea mic în raport cu valorile sociale lezate, arătând că suma de 20.000 de RON nu este aptă să repare tristeţea, neliniştea şi umilinţele la care a fost supus de autorităţile pârâte timp de peste 10 ani, Înalta Curte reţine că la nivel legislativ şi de principiu nu există criterii obiective, precise, cuantificabile de stabilire a despăgubirilor băneşti pentru repararea prejudiciilor morale, dar în jurisprudenţă şi doctrină au fost reliefate câteva criterii, pe baza cărora instanţa urmează a face o apreciere în funcţie de circumstanţele speţei.

Este real că despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, că în absenţa unor probe materiale judecătorul trebuie să aprecieze o anumită sumă globală în raport de consecinţele suferite de partea care solicită acordarea unor daune morale, în condiţiile în care întinderea prejudiciului nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice.

Or, din această perspectivă, Înalta Curte observă că instanţa de apel atunci când a stabilit cuantumul despăgubirilor acordate reclamantului s-a raportat atât la circumstanţele cauzei legate de faptul că atât Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Iaşi cât şi Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi au atribuţii în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate şi în emiterea titlului de proprietate pentru terenurile care fac obiectul Legii nr. 18/1991, precum şi la numeroasele demersuri ale reclamantului, care a contestat în instanţă toate actele de respingere ale cererilor de reconstituire, astfel că toate aceste aspecte circumstanţiate situaţiei particulare din speţă au fost expuse în raţionamentul logico-juridic al soluţiei pronunţate în privinţa determinării despăgubirilor morale, menite să asigure o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant, motiv pentru care este nefondată critica reclamantului legată de cuantumul daunelor morale acordate de instanţa de apel.

În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâţii Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi şi Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iaşi, Înalta Curte reţine că în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâţii critică greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1357 C. civ., motivat de faptul că din decizia recurată, nu rezultă care este fapta ilicită săvârşită cu vinovăţie de pârâţi, şi nici nu s-a probat un eventual prejudiciu.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat condiţiile răspunderii civile delictuale prin prisma dispoziţiilor art. 1357 C. civ., raportat la circumstanţele cauzei, la faptul că atât Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Iaşi cât şi Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi au atribuţii în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate şi în emiterea titlului de proprietate pentru terenurile care fac obiectul Legii nr. 18/1991, că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost formulată de mama reclamantului în anul 2000 şi ulterior de reclamant în luna august 2005, procesul-verbal de punere în posesie fiind eliberat abia la data de 29 iunie 2015, după numeroase demersuri şi acţiuni în justiţie iniţiate de reclamant, iar titlul de proprietate nu a fost emis nici la acest moment.

În aplicarea legală şi corectă a dispoziţiilor art. 1357 C. civ., Înalta Curte mai constată că instanţa de apel a explicitat îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale reţinând că soluţionarea cu întârziere a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate şi a cererii de punere în posesie a reclamantului, combinată cu necesitatea iniţierii acţiunilor în justiţie pentru realizarea dreptului său, au fost de natură a produce reclamantului un prejudiciu moral, că fapta ilicită, vinovăţia şi legătura de cauzalitate, ca elemente ale răspunderii delictuale, constau în durata procedurii administrative, precum şi în modul defectuos în care au fost aplicate dispoziţiile Legii nr. 18/91, cenzurat de instanţele de judecată prin hotărârile judecătoreşti anterioare prin care s-a recunoscut îndreptăţirea reclamantului la reconstituirea dreptului de proprietate, prejudiciul fiind apreciat de instanţă în raport de aspectele particulare ale cauzei.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că sunt nefondate susţinerile pârâtelor legate de incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Faţă de cele expuse, cum în cauză nici una din criticile recurenţilor nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtele Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iaşi şi Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi împotriva deciziei civile nr. 338 din data de 10 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtele Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Iaşi şi Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi împotriva Deciziei civile nr. 338 din data de 10 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 aprilie 2019.

GGC - LM