Asupra cererii de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată la data de 17.06.2015 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A., prin dl. B. în calitate de administrator special, în contradictoriu cu Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de soluţionare a contestaţiilor, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău şi cu Direcţia Generala Regională a Finanţelor Publice Galaţi, în temeiul prevederilor art. 194 din noul C. proc. civ., art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare a solicitat:
- Anularea ca nelegală a Deciziei nr. 401/12.12.2014 privind soluţionarea contestaţiei depuse de S.C. A. S.A. - în reorganizare, din localitatea Posta Căinau, judeţul Buzău, înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu nr. x/05.11.2014 pentru considerentele expuse la pct. 1 al prezentei acţiuni,
- Anularea ca nelegală şi neîntemeiată a Deciziei nr. 401/12.12.2014 privind soluţionarea contestaţiei depuse de S.C. A. S.A. - în reorganizare, din localitatea Posta Căinau, judeţul Buzău, înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu nr. x/05.11.2014 precum şi a Deciziei de impunere nr. x/10.09.2014 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/10.09.2014 întocmite de AJFP pentru considerentele expuse la punctul 2 al acţiunii;
- Anularea ca nelegală şi neîntemeiată a Deciziei nr. 401/12.12.2014 privind soluţionarea contestaţiei depuse de S.C. A. S.A. - în reorganizare, din localitatea Posta Căinau, judeţul Buzău, înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu nr. x/05.11.2014 precum şi obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/10.09.2014 emisă de AJFP Buzău pentru considerentele expuse la punctul 3 al acţiunii.
2. Hotărârea instanţei de fond.
Prin Sentinţa nr. 258 din data de 2 decembrie 2015 Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, ca neîntemeiată.
3. Cererea de revizuire.
Împotriva Sentinţei nr. 258 din data de 2 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a formulat cerere de revizuire S.C. A. S.A., întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi art. 459 alin. (3) din C. proc. civ., reclamanta formulând concomitent şi cerere de recurs.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015.
4. Hotărârea pronunţată asupra cererii de revizuire.
Prin Sentinţa nr. 109 din data de 21.04.2016, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată cererea de revizuire a Sentinţei civile nr. 258 din data de 2 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2015, formulată de revizuenta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu intimatele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Buzău.
5. Cererea de recurs.
Împotriva Sentinţei nr. 109 din data de 21.04.2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs revizuenta S.C. A. S.A. Societate în faliment prin lichidator judiciar C., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs cu privire la motivul de nelegalitate invocat, se arată încălcarea de către instanţa de fond a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), pentru următoarele considerente.
Pentru termenul de judecată din data de 21.04.2016, data pronunţării sentinţei recurate, a formulat cerere de amânare a cauzei, iar instanţa a reţinut că motivul amânării îl reprezintă faptul că reprezentantul convenţional al revizuentei are de susţinut o altă cauză aflată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi de Justiţie. În acest sens fiind ataşată, în copie, citaţia emisă de instanţa superioară, pentru Dosarul nr. x/2013, având termen în data de 21 aprilie 2016 şi împuternicire de reprezentare juridică."
Instanţa a respins cererea de amânare ca neîntemeiată, în raport de dispoziţiile art. 222 C. proc. civ., reţinând că revizuenta avea "obligaţia să-şi asigure prezenţa prin apărător, motivul invocat nefiind un motiv mai presus de voinţa părţilor".
Respingând cererea de amânare pentru considerentul că motivul invocat în susţinerea cererii nu este mai presus de voinţa părţilor, consideră că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 222 C. proc. civ. şi dreptul la apărare deoarece existenţa a două termene de judecată în două dosare aflate pe rolul a două instanţe din localităţi diferite, cu aceeaşi ora de începere a şedinţei de judecată, cum a fost cazul în situaţia de faţă, nu este un aspect ce poate fi imputat părţii. Nici faptul că o parte doreşte să fie reprezentată în faţă instanţei şi a formulat în acest sens o cerere de amânare a judecaţii nu i se poate imputa acesteia dat fiind faptul că partea are dreptul de a fi reprezentată şi apărată în instanţei.
Prin dreptul la un proces echitabil se înţelege dreptul de a fi judecat cu respectarea unor principii fundamentale ale procesului civil cum ar fi contradictorialitatea, dreptul la apărare, egalitatea.
Chiar şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a recunoscut conţinutul acestui drept la un proces echitabil, iar recunoaşterea şi facilitarea dreptului la apărare este una dintre componentele sale esenţiale. Potrivit dispoziţiilor art. 222 alin. (1) C. proc. civ.: "amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei".
Lăsarea admiterii unei cereri de amânare la voia instanţei, nu circumscrie în niciun caz ideea existenţei unei puteri discreţionare a acesteia de vreme ce dreptul la apărare este garantat constituţional prin articolul 24(1) din Constituţia României. Or, câta vreme din dovezile depuse la dosarul cauzei rezultă fără putinţă de tăgadă că nu s-a urmărit tergiversarea judecăţii, nimic nu împiedica instanţa să amâne judecarea cu atât mai mult cu cât era primul termen de judecată.
Motivarea respingerii cererii de amânare prin obligaţia părţii de a-şi asigura un apărător în condiţiile în care singurul consilier juridic al societăţii trebuia să reprezinte societatea într-o altă cauză, aspect dovedit aşa cum reţine însăşi instanţa de fond, este fără suport legal.
2) Sub incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. intră şi încălcarea de către instanţă a dispoziţiilor art. 459 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "căile extraordinare de atac pot fi exercitate şi concomitent, în condiţiile legii. Recursul se judecă cu prioritate." Instanţa a procedat la judecarea cererii de revizuire încălcând regula judecaţii prioritare a recursului; faţă de Sentinţa nr. 258/02.12.2015 societatea a exercitat concomitent cu cererea de revizuire şi calea de atac a recursului. Apreciază că încălcând dispoziţiile art. 459 alin. (3) C. proc. civ. instanţa a pronunţat o sentinţă nelegală prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
3) O altă încălcare a regulilor de procedură ce intră sub incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. o reprezintă încălcarea de către instanţa de fond a regulilor de procedură stabilite de art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6) C. proc. civ., aşa cum acestea sunt preluate şi se reflectă în art. 509 alin. (1) pct. 1) C. proc. civ.
Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 1. s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".
Dispoziţiile de mai sus transpun două principii fundamentale ale procesului civil regăsite în art. 9 alin. (2) C. proc. civ. (dreptul de dispoziţie al părţilor) şi art. 22 alin. (6) (rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului).
Conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ.: "obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor". Potrivit art. 22 alin. (6) "judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".
Principiile definite mai sus stau la baza reglementării căii de atac a revizuirii fiind suportul prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar această normă legală reprezintă expresia acestor principii şi sancţiunea ce intervine în cazul încălcării lor.
Instanţa a respins cererea de revizuire a Sentinţei civile nr. 258/02.12.2015 reţinând următoarea motivare: "revizuenta a învestit instanţa de fond cu contestaţie vizând anularea Deciziei nr. 401/12.12.2014 privind soluţionarea contestaţiei sale în considerarea încălcării de către Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a dispoziţiilor art. 216 C. proc. fisc. A solicitat, de asemenea reclamanta-revizuentă anularea aceleiaşi Decizii nr. 401/12.12.2014 în considerarea încălcării dispoziţiilor art. 107 C. proc. fisc. S-a solicitat totodată şi anularea Deciziei de impunere nr. x/10.09.2014 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/10.09.2014 întocmite de AJFP".
Se observă, practic, că instanţa de fond a fost învestită cu cererea de anulare a Deciziei nr. 401/12.12.2014 în temeiul motivelor de nelegalitate anterior expuse şi nu cu capete de cerere diferite, determinând obiect diferit al acţiunii. (...)
Cazul de revizuire invocat de către revizuentă constă în faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere (minus petita), asupra unui lucru cerut. Or, în prezenta cauză instanţa de fond a fost investită cu o cerere în anularea Deciziei nr. 401/12.12.2014, cerere asupra căreia s-a pronunţat în sensul respingerii sale ca neîntemeiată.
Motivul de revizuire invocat în cererea soluţionată prin Sentinţa nr. 109/21 aprilie 2016 este cel prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1, ipoteza de minus petita; la baza invocării acestui motiv de revizuire stă aprecierea că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut în sensul că din cuprinsul Hotărârii nr. 258/02.12.2015 rezultă că instanţa nu a cercetat toate capetele de cerere care făceau obiectul acţiunii şi a omis astfel să soluţioneze toate cererile formulate prin acţiune ceea ce atrage incidenţa în cazul de faţă a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Din analiza acţiunii deduse judecăţii rezultă că prima solicitare formulată a vizat în mod exclusiv anularea ca nelegală a Deciziei nr. 401/12.12.2014 privind soluţionarea contestaţiei depuse de S.C. A. S.A. - în reorganizare nu şi a deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală deoarece motivul de nelegalitate invocat vizează doar Decizia nr. 401/12.12.2014. Anularea acestei decizii pe considerentele invocate ar fi condus la emiterea unei noi decizii de către ANAF, iar celelalte două capete de cerere formulate de societatea noastră ar fi rămas fără obiect.
Al doilea capăt de cerere a vizat atât anularea Deciziei nr. 401/12.12.2014 cât şi a Deciziei de impunere nr. x/10.09.2014 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/10.09.2014 întocmite de AJFP deoarece, constatarea de către instanţa de fond a încălcării dispoziţiilor art. 107 C. proc. fisc. s-ar fi repercutat atât asupra deciziei de impunere şi raportului de inspecţie fiscală cât şi asupra deciziei de soluţionare a contestaţiei.
Admiterea acestui capăt de cerere ar fi condus la rămânerea fără obiect a capătului de cerere subsecvent.
În final s-a solicitat anularea Deciziei nr. 401/12.12.2014 pentru încălcarea art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. şi reluarea soluţionării pe fond a cauzei, solicitare incompatibilă cu celelalte două capete de cerere.
Având în vedere cele de mai sus recurenta apreciază că solicitările formulate au avut obiecte diferite şi temeiuri juridice diferite, iar efectele obţinute în urma admiterii acestor capete de cerere erau şi acestea diferite.
Prin urmare consideră că este vorba despre mai multe capete de cerere subsecvente; indiferent însă cum sunt denumite pretenţiile formulate prin acţiune apreciază că nu se poate susţine că instanţa s-a pronunţat asupra a tot ceea ce s-a cerut.
Atât din Sentinţa civilă nr. 258/02.12.2015 cât şi din Sentinţa nr. 19/27.01.2016 rezultă că instanţa nu a avut în vedere solicitările formulate de societate prin primele 2 capete de cerere, nicăieri nu se face măcar o trimitere la obiectul diferit al cererilor şi la temeiul diferit al acestora; nu numai că instanţa nu s-a pronunţat asupra cererilor dar nici măcar în motivarea Sentinţei nr. 258/02.12.2015 nu face trimitere la dispoziţiile art. 216 şi art. 107 C. proc. fisc. invocate şi detaliate pe larg în cuprinsul acţiunii.
În mod greşit a reţinut instanţa că:
"în prezenta cauză instanţa de fond a fost învestită cu o cerere în anularea Deciziei nr. 401/12.12.2014" în condiţiile în care una dintre cererile noastre a vizat şi Decizia de impunere nr. x/10.09.2014 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. F BZ 1372/10.09.2014 întocmite de AJFP.
6. Apărările formulate în cauză.
Intimaţii-pârâţi au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
7. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-revizuentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaţilor-pârâţi, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Instanţa de fond a fost învestită cu o cerere prin care s-a invocat cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ. "instanţa nu s-a pronunţat asupra unui capăt de cerere (minus petita), asupra unui lucru cerut.
Instanţa de fond a respins cererea de revizuire reţinând că, prima instanţă a fost învestită cu cererea de anulare a Deciziei nr. 401/12.12.2014 în temeiul motivelor de nelegalitate expuse la punctele 1-3 şi nu cu capete de cerere diferite, care să determine obiect diferit al acţiunii.
Recurenta arată că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea de amânare a cauzei motivat de faptul că revizuenta avea "obligaţia să-şi asigure prezenţa prin apărător" iar motivul invocat nu este un motiv mai presus de voinţa părţilor".
Înalta Curte constată că, la dosarului de fond se află cerere de amânare a judecării cauzei pentru lipsă de apărare, prin care revizuenta S.C. A. S.A. a arătat că, cererea sa îndeplineşte cerinţele impuse de art. 222 C. proc. civ. în sensul că, motivul pentru care a solicitat amânarea (existenţa a două dosare aflate pe rolul a două instanţe diferite) este unul temeinic, neimputabil părţii sau reprezentantului ei, are caracter excepţional deoarece nu au mai fost formulate alte cereri de amânare în cauză.
Acest motiv de recurs nu este întemeiat şi va fi respins deoarece, caracterul excepţional al unei cereri nu poate fi interpretat prin numărul acestora, ci prin raportare la imposibilitatea de prezentare a părţii din motive neimputabile părţii sau reprezentantului ei.
Prevederile art. 222 alin. (1) C. proc. civ. oferă posibilitatea părţii interesate de a solicita instanţei amânarea judecăţii în vederea angajării unui apărător, însă instanţa de judecată va acorda acest termen numai cu titlu de excepţie şi numai după verificarea îndeplinirii de parte a unor condiţii şi anume: existenţa unor motive bine întemeiate şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei, motive inexistente în cauză. Împrejurarea că societatea recurentă avea termen de judecată în aceeaşi zi la instanţe diferite nu reprezintă o împrejurare mai presus de voinţa părţii, aceasta putând depune diligenţe pentru a-şi angaja un apărător în condiţiile în care consilierul juridic nu se putea deplasa la sediul uneia dintre instanţei.
Printr-o altă critică circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta arată că în mod greşit instanţa a procedat la judecarea cererii de revizuire şi a încălcat regula judecăţii cu prioritate a recursului, având în vedere că împotriva Sentinţei nr. 258 din data de 02.12.2015 societatea a exercitat concomitent cu cererea de revizuire şi calea de atac a recursului.
Înalta Curte constată că prin răspunsul la întâmpinare depus în dosarul de fond însăşi revizuenta apreciază că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire a Sentinţei nr. 258/2015, deoarece hotărârea evocă fondul, iar dispoziţiile art. 459 alin. (1) C. proc. civ. care nu permit exercitarea căilor de atac extraordinare atât timp cât este deschisă calea de atac a apelului, sunt respectate, având în vedere că Sentinţa nr. 258/2015 nu este supusă apelului.
Or, în cazul în care revizuenta a exercitat calea de atac a recursului concomitent cu cererea de revizuire, avea posibilitatea să înştiinţeze instanţa de judecată despre acest demers, deoarece instanţa nu are obligaţia verificării din oficiu a altor aspecte în afara celor prevăzute de dispoziţiile art. 131 şi art. 510 C. proc. civ. Or, recurenta invocă propria turpitudine în situaţia în care a solicitat revizuirea unei hotărâri care în materia contenciosului administrativ nu rămăsese definitivă, în condiţiile art. 22 raportat la art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la motivul cererii de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, recurenta îşi exprimă nemulţumirea cu privire la faptul că instanţa nu ar fi avut în vedere solicitările formulate de societate prin primele 2 capete de cerere, obiectul diferit al cererilor şi temeiul diferit al acestora.
Din analiza sentinţei recurate rezultă că, în mod corect s-a reţinut că cererea introductivă de instanţă are un singur capăt de cerere prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 401/12.12.2014 şi că temeiul motivelor de nelegalitate nu reprezintă capete de cerere distincte, ci se referă la acelaşi obiect, deoarece argumentele diferite prezentate în susţinerea cererii de anulare a actului administrativ nu pot fi asimilate unor cereri distincte.
Înalta Curte constată că, în mod corect a reţinut instanţa de fond că, prin cererea de revizuire se reiterează practic criticile aduse Deciziei nr. 401/12.12.2014 reprezentând motive de nelegalitate a acesteia, însă pe calea extraordinară de atac a revizuirii nu se poate relua cercetarea judecătorească, instanţa fiind învestită a analiza întrunirea condiţiilor ce reglementează cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
În consecinţă, se reţine că sentinţa este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurentă.
8. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-revizuentă S.C. A. S.A. Societate în faliment prin lichidator judiciar C., împotriva Sentinţei nr. 109 din 21 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2015, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2019.
GGC - NN