Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017 la data de 25 aprilie 2017, petenta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta D.G.RFP Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 278 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, a formulat cerere de suspendare a executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x din 13.01.2017, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 13.01.2017 (anexă la decizia de impunere) şi a procesului-verbal nr. BCG - AIF 322 din 13.01.2017, acte emise de DGRFP Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău - Activitatea de Inspecţie Fiscală, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă de către instanţă a fondului contestaţiei promovate împotriva deciziei de impunere nr. x din 13.01.2017.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 104 din 16 iunie 2017 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC A. Frasin, în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
A apreciat recurenta că sentinţa atacată este superficial motivată, neluându-se în considerare toate argumentele prezentate în cererea introductivă de instanţă, hotărârea încălcând prevederile art. 425 lit. b) din C. proc. civ., solicitând, în condiţiile art. 497, casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pe fondul cererii de suspendare, s-a arătat că în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, a susţinut recurenta că procedura administrativă de contestare a actului administrativ nu fusese finalizată, iar autoritatea fiscală nu a respectat termenul de 45 de zile prevăzut de Legea nr. 2017/2015. Totodată, s-a arătat că prin Decizia nr. 207/19.06.2017 contestaţia fiscală a fost suspendată, ceea ce a determinat amânarea definitivării creanţelor.
Această împrejurare a condus la demararea executării silite pentru suma de 5.053.377 de RON, sumă care depăşeşte profitul net obţinut de societate în ultimii doi ani, fiind dispuse măsuri asiguratorii şi poprire asupra disponibilităţilor băneşti.
De asemenea, s-a invocat necompetenţa materială a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bacău - activitatea de inspecţie fiscală, raportat la prevederile Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 3649/2015, care stabilesc că de la data de 1 februarie 2016 competenţa aparţine Administraţiei pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Iaşi, precum şi încălcarea normelor de competenţă teritorială.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente s-a arătat că, urmare a începerii executării silite pentru o sumă care reprezintă 38 % din cifra de afaceri, în mod evident, ar fi influenţată negativ activitatea reclamantei în ceea ce priveşte executarea în sine a contractelor deja aflate în derulare.
Pentru toate aceste motive, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, admiterea acţiunii şi pe cale de consecinţă a cererii de suspendare.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea depusă la data de 18.09.2017 de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
5. Procedura de soluţionare a recursului
Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 26.02. 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin acţiunea formulată reclamanta a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x din 13.01.2017, ce a avut la baza Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 13.01.2017 şi a procesului-verbal nr. x din 13.01.2017, acte emise de DGRFP Iaşi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău şi prin care a fost stabilită în sarcina reclamantei obligaţia de plată a sumei de 5.053.377 RON, reprezentând impozit pe profit şi TVA.
Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.
Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.
Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanţei de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului.
În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare) etc.
Astfel, împrejurarea că prima instanţă s-a oprit în analiza cazului bine justificat doar la criticile privind necompetenţa materială a AJFP Bacău şi la prejudicierea reclamantei prin nesoluţionarea contestaţiei administrativ - fiscale, nu reprezintă o nemotivare a hotărârii şi o încălcare a prevederilor art. 425 lit. b) din C. proc. civ., ci se înscrie în limitele mai sus expuse, hotărârea nefiind criticabilă din această perspectivă.
Referitor la motivele circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că depăşirea termenului de 45 de zile prevăzut de Legea 207/2015 pentru soluţionarea contestaţiei nu atrage nulitatea procedurii fiscale, în condiţiile în care, în lipsa unei sancţiuni exprese, acesta are natura unui termen de recomandare.
În egală măsură, nici măsura suspendării soluţionării contestaţiilor dispuse prin Decizia nr. 207/19.06.2017 nu poate constitui un "caz bine justificat" în condiţiile în care aceasta posibilitate este prevăzută de dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015, iar instanţa de judecată nu este învestită cu analiza legalităţii şi temeiniciei acestei decizii.
În ceea ce priveşte încălcarea normelor de competenţă materială, constată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că, în temeiul art. 120 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 coroborat cu dispoziţiile art. 2 din OPANAF nr. 767/2016 a fost dispusă delegarea de competenţă nr. ISR - AIF 2073/15.06.2016, atribut exclusiv al organului fiscal.
Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat pentru suspendarea deciziei atacate, nemaimpunându-se analiza motivelor de recurs privind condiţia prevenirii pagubei iminente. De altfel, suspendarea actelor administrative reprezintă, aşa cum s-a arătat, o situaţie de excepţie, acestea bucurându-se de prezumţia de legalitate şi de veridicitate, care determină principiul executării lor din oficiu, iar a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce, într-un stat de drept, este de neconceput.
Cu privire la paguba iminentă, cu excepţia invocării valorii importante a sumei imputate, recurenta nu a prezentat în concret în ce măsură este îndeplinită cerinţa textului de lege.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, urmând a dispune restituirea cauţiunii în temeiul art. 1064 alin. (4) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SA împotriva Sentinţei nr. 104 din 16 iunie 2017 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
În temeiul art. 1064 alin. (4) din C. proc. civ. dispune restituirea cauţiunii în cuantum de 18554 RON consemnată cu recipisa de consemnare nr. x - 13.06.2017 emisă de B..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2019.
GGC - OB