Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2012, din data de 06.11.2012, reclamanţii A., B., C., D. şi Asociaţia de Locatari nr. 761 Galaţi au solicitat în contradictoriu cu Instituţiile pârâte: Preşedintele României, Preşedinţia României, obligarea acestora să dispună măsurile legale administrative pentru primirea lor în audienţă personal de către Preşedintele României şi la plata unor daune de 5000 RON pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 30 iulie 2012, până când vor fi primiţi în audienţă.
La primul termen de judecată, respectiv 21.01.2013, reclamantul A. a formulat cerere de ajutor public judiciar sub forma scutirii de plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar şi sub forma asistenţei judiciare gratuite de către un avocat desemnat din oficiu de Barou. Curtea a respins cererea respectivă, iar cererea de reexaminarea formulată în cauză a fost respinsă ca nefondată.
Faţă de împrejurarea că după respingerea cererii de reexaminare reclamantul A. nu a înţeles să îşi îndeplinească obligaţia legală de a timbra acţiunea şi nici ceilalţi reclamanţi nu s-au conformat acesteia îndatoriri, la termenul de judecată din 27 mai 2013, Curtea a invocat din oficiu excepţia netimbrării pe care a admis-o, dispunând, pe cale de consecinţă, anularea acţiunii, ca fiind netimbrată, sens în care a pronunţat Sentinţa nr. 124/31.05.2013.
Prin încheierea din 22 aprilie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, în Dosarul nr. x/2012 s-a respins ca nefondată cererea de reexaminare a încheierii din data de 11.03.2013 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul x/2012, formulată de petentul A..
Prin Decizia nr. 270/28.01.2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2013 s-a admis recursul declarat de A., B., C., D., Asociaţia de Locatari nr. 761 Galaţi, împotriva Sentinţei civile nr. 124/31.01.2013 a Curţii De Apel Galaţi, s-a casat sentinţa recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
După trimiterea spre rejudecare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Galaţi, sub nr. x/2013*.
Prin Sentinţa civilă nr. 72/30.03.2017, s-a anulat cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial la Curtea de Apel Galaţi sub nr. x/6.11.2012, şi, în rejudecare, sub nr. x/2013* în data de 20.09.2015, formulată de reclamanţii C., D. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele României şi Administraţia Prezidenţială, pentru lipsa semnăturii.
A fost respinsă excepţia calităţii procesuale pasive a Preşedintelui României şi a Administraţiei Prezidenţiale, invocată de pârâţi prin întâmpinare.
A fost respinsă ca fiind nefondată, acţiunea formulată de reclamanţii A. şi Asociaţia de Locatari nr. 761 Galaţi prin reprezentant legal A., înregistrată iniţial la Curtea de Apel Galaţi la data de 6.11.2012 sub nr. x/2012 şi, în rejudecare, la data de 20.09.2015 sub nr. x/2013*, în contradictoriu cu pârâţii Preşedintele României şi Administraţia Prezidenţială.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1081 din C. proc. civ. de la 1864, a aplicat reclamanţilor A. şi Asociaţia de Locatari nr. 761 Galaţi prin reprezentant legal A. amenda judiciară în sumă de câte 700 RON fiecare, pentru săvârşirea abaterii prevăzută la art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ.
A aplicat aceloraşi reclamanţi sancţiunea amenzii judiciare în cuantum de 700 RON pentru fiecare, pentru săvârşirea abaterii prevăzută la art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. civ.
Prin încheierea de şedinţă din 14 iunie 2018 s-a respins ca rămasă fără obiect cererea de reexaminare amendă aplicată în cuprinsul Sentinţei civile nr. 72/30.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în Dosarul nr. x/2013, formulată de petenţii A., D., C., B. şi Asociaţia de Locatari nr. 761 Galaţi, în contradictoriu cu intimaţii Preşedintele României şi Administraţia Prezidenţială.
Prin Decizia 3115/20.10.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2013 s-a admis recursul declarat de Asociaţia de Locatari nr. 761 Galaţi, A., B., C., D., împotriva Sentinţei civile nr. 72/30.03.2017 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
După rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi sub nr. x/2013** .
Prin încheierea din data de 16.05.2018 a fost respinsă ca fiind inadmisibilă cererea de ajutor public judiciar sub forma desemnării unui avocat din oficiu formulată de petenta Asociaţia de Locatari nr. 761 prin reprezentant legal. Această încheiere a rămas definitivă prin respingerea cererii de reexaminare formulată de către petentă prin încheierea din data de 5.07.2018.
Soluţia primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 127 din 24 septembrie 2018, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de către pârâţii Preşedintele României şi Administraţia Prezidenţială, a anulat cererile de chemare în judecată formulate de către reclamanţii B., D. şi C. pentru lipsa semnăturii, a respins acţiunea în contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect "obligaţia de a face" - în rejudecare, promovată de către reclamanţii: A., B., D., C., şi Asociaţia de locatari nr. 761 Galaţi, în contradictoriu cu intimaţii Preşedintele României şi Administraţia Prezidenţială, ca nefondată.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, au formulat recurs A., B., D., C. şi Asociaţia de Locatari nr. 761 Galaţi.
Recurenţii susţin, în esenţă, că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, hotărârea instanţei de fond fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor de drept material.
Prin Hotărârea nr. 127/24.09.2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, care face obiectul prezentului recurs, instanţa de fond a anulat cererile de chemare în judecată formulate de către reclamanţii B., D. şi C., pentru lipsa semnăturii.
În rejudecare, instanţa a pus în vedere reclamanţilor-recurenţi, în numele cărora a fost formulată cererea de chemare în judecată, să precizeze dacă şi-o însuşesc.
Prin memoriul scris, depus de D. la dosarul de fond al cauzei, s-a precizat că nu îşi susţine cererea de chemare în judecată. Având în vedere această precizare şi văzând că reclamanţii B. şi C. nu s-au prezentat în instanţă pentru a complini lipsa semnăturii de pe cererea de chemare în judecată şi nici nu au mandatat altă persoană pentru a o semna în mod valabil, instanţa de fond a anulat cererile formulate în numele acestora pentru lipsa semnăturii.
Potrivit dispoziţiilor exprese art. 196 alin. (1) din C. proc. civ. "Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă", astfel încât se reţine că soluţia de anulare a cererii de chemare în judecată este temeinică şi legală, rezultată din conduita procesuală lipsită de diligentă a recurenţilor-reclamanţi din prezentul dosar.
Pe fondul recursului, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, se pot adresa instanţei de contencios administrativ persoanele ale căror drepturi au fost vătămate de către o autoritate administrativă, împrejurare care nu se confirmă în speţă.
Faţă de rolul stabilit de Constituţie Preşedintelui Românei, excede atribuţiilor acestuia obligaţia de a ţine personal audienţe pentru persoanele fizice şi juridice, atare obligaţii legale revenind unui compartiment special organizat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale (Compartimentului Probleme cetăţeneşti), în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Preşedintelui României, compartiment unde recurentul-reclamant A. a primit audienţă cel puţin în două rânduri, respectiv la data de 17.09.2009 şi la data de 19.11.2012.
Instanţa de fond, în mod corect a reţinut că, petiţiile recurenţilor-reclamanţi care depăşeau competenţele funcţionale şi legale ale intimaţilor-pârâţi au fost redirecţionate către autorităţile competente, potrivit precizărilor pârâtei Administraţia Prezidenţială, necontestate de către reclamanţi.
În concluzie, se reţine că, în soluţionarea cererilor formulate de către recurenţii-reclamanţi, intimaţii-pârâţi au respectat prevederile Legii nr. 233/2002 şi ale O.G. nr. 27/2002 şi au acţionat în limitele conferite de actele normative care reglementează modalitatea de organizare şi funcţionare.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de A., B., D., C. şi Asociaţia de Locatari nr. 761 Galaţi împotriva Sentinţei nr. 127 din 24 septembrie 2018 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2019.
GGC - OB