Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată în prezenta cauză, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca anularea Deciziei nr. 500/29.07.2015 emisa de pârâtă prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de SC A. SRL împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.10.2014, întocmită de organele de inspecţie fiscală din cadrul activităţii de inspecţie fiscală - Serviciul Inspecţie Fiscală Contribuabili Mijlocii - având ca obiect stabilirea de către organele fiscale a obligaţiei fiscale stabilită suplimentar în sarcina SC A. SRL, în ceea ce priveşte dreptul de deducere a TVA în sumă de 2.650.389 RON şi respingerea la rambursare până la finalizarea inspecţiei fiscale generale la SC A. SRL şi valorificarea rezultatelor acesteia şi, pe cale de consecinţă, acordarea dreptului de deducere a TVA în cuantum de 2.650.389 RON.
Soluţia primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 264/2016-P.I. din 22 noiembrie 2016, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu cu privire la al doilea capăt de cerere şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâta ANAF - DGRFP CLUJ-NAPOCA, cu privire la acesta, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Oradea în contradictoriu cu pârâta ANAF - DGRFP CLUJ-NAPOCA în ceea ce priveşte primul capăt de cerere şi, în consecinţă, a anulat Decizia nr. 500/29.07.2015 emisă de pârâtă.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii formulate de reclamantă, cu consecinţa menţinerii ca legale şi temeinice a actelor administrative atacate.
În opinia recurentei, sentinţa recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.
Se susţine că, instanţa, în mod eronat, a dispus anularea Deciziei nr. 500/29.07.2015, prin care s-a suspendat soluţionarea contestaţiei administrative, pe considerentul că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2013.
Recurenta precizează că, în speţă, contrar celor reţinute de instanţa de fond, soluţionarea cauzei depinde în tot de rezultatele Inspecţiei fiscale generale aflate în desfăşurare la SC A. SRL, efectuată la solicitarea DNA - Serviciul Teritorial Oradea, în Dosarul penal nr. x/2012
Mai reţine instanţa drept temei al anulării actului administrativ fiscal atacat faptul că legiuitorul impune condiţia ca existenţa dreptului să facă obiectul unei alte judecăţi.
Şi sub acest aspect apreciază recurenta că, hotărârea pronunţată este neîntemeiată deoarece condiţia ca existenţa sau inexistenţa dreptului să facă obiectul unei alte judecăţi este şi aceasta îndeplinită prin faptul că actul de control încheiat de organele de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili Bucureşti a fost contestat de către SC A. SRL şi face în prezent obiectul unei alte judecăţi.
Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, hotărârea instanţei de fond fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor de drept material.
În ceea ce priveşte soluţia pronunţată de instanţa de fond referitoare la excepţia inadmisibilităţii capătului 2 de cerere, excepţie invocată de instanţă din oficiu, se reţine că aceasta a fost corect admisă, raportat la dispoziţiile art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, potrivit cărora doar deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în speţă, soluţionarea contestaţiei fiind suspendată, nefiind soluţionată în sensul textului de lege indicat.
Recurenta critică hotărârea recurată invocând că în speţă soluţionarea cauzei depinde în tot sau în parte de rezultatele inspecţiei fiscal generale aflată în desfăşurare la SC A. SRL, efectuată la solicitarea DNA - Serviciul Teritorial Oradea, în Dosarul nr. x, "invocând totodată că în ciuda faptului că activitatea de control la SC A. SRL s-a încheiat prin emiterea Deciziei de Impunere şi a Raportului de Inspecţie Fiscală, acestea ar fi contestate în procedura administrativă de SC A. SRL, astfel că ar forma obiectul unei alte judecăţi".
Susţinerile recurentei-pârâte sunt nefondate.
Potrivit dispoziţiilor legale prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, "organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când soluţionarea acesteia depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi."
În cauza de faţă, nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de prevederile art. 214 alin. (1) lit. b) invocate de recurenta-pârâtă în cuprinsul deciziei prin care a fost suspendată soluţionarea contestaţiei. Astfel, pentru ca textul de lege menţionat să fie incident, este necesar să fie îndeplinite cele două condiţii şi anume, pe de o parte, soluţionarea cauzei să depindă în tot sau în parte de existenţa sau inexistenţa unui drept, iar pe de altă parte, existenţa sau inexistenţa dreptului respectiv să facă obiectul unei alte judecăţi. Cele două cerinţe trebuie întrunite cumulativ, nerespectarea uneia dintre ele făcând ca textul art. 214 alin. (1) lit. b) să nu fie incident.
În speţă, aşa cum corect s-a reţinut, nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie, respectiv existenţa sau inexistenţa dreptului nu face obiectul unei alte judecăţi. Noţiunea de judecată menţionată de textul de lege vizează activitatea desfăşurată de o instanţă judecătorească învestită să se pronunţe asupra existenţei sau inexistenţei unui drept. Motivul invocat de recurenta-pârâtă referitor la efectuarea inspecţiei fiscale generale la SC A. SRL efectuată la solicitarea DNA - Serviciul Teritorial Oradea în Dosarul penal nr. x/2012 şi al organelor de inspecţie fiscală, fapt care ar putea determina acordarea sau nu a dreptului de deducere pentru TVA respinsă la rambursare, nu echivalează cu noţiunea de judecată în sensul reglementat de legiuitor.
Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte reţine că instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare, pentru că în caz contrar, s-ar accepta incidenţa art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă.
Prin urmare, suspendarea soluţionării contestaţiei formulată de intimata-reclamantă SC A. SRL nu se justifică până la finalizarea inspecţiei fiscale generale la A. SRL, respectiv până la valorificarea rezultatelor acesteia, existenţa sau inexistenţa unui drept nefăcând obiectul unei alte judecăţi în sensul indicat de textul art. 214 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, invocat de recurenta-pârâtă în susţinerea argumentelor sale.
De altfel, aşa cum corect s-a reţinut, inspecţia fiscală generală la SC A. SRL a fost finalizată, Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 22.12.2015 şi Decizia de impunere nr. x din 22.12.2015, întocmite de recurenta-pârâtă fiind depuse la dosarul cauzei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor împotriva Sentinţei nr. 264/2016-P.I. din 22 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2019.
GGC - OB