Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11.04.2017, reclamanta SC A. SRL a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 81/24.11.2016, sau, în subsidiar, să fie aplicată o politică de clemenţă în sensul reducerii cuantumului amenzii aplicate ori de absolvire de răspundere pecuniară.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 4261 din 9 noiembrie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată (contestaţie) formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamanta SC A. SRL, solicitând în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
3.1. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei [art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.].
Recurenta-reclamantă consideră că prima instanţă nu a motivat care a fost raţiunea pentru care a respins acţiunea, cu toate că s-au arătat în detaliu care sunt gravele încălcări ale legii făcute de către intimatul-pârât.
Nemotivarea este asimilată unei soluţionări a procesului fără a se intra în judecata fondului, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.
3.2. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material [art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.]
Cu privire la durata încălcării pentru recurenta-reclamantă, instanţa de fond a apreciat în mod greşit, preluând raţionamentul intimatului-pârât, care a reţinut ca durată a încălcării întreaga perioadă cuprinsă între 13.01.2010 - data încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi 24.11.2016, data deliberării Plenului Consiliului, fără să se considere relevantă data încetării, reţinută pentru vânzătorul B.
Pentru furnizorul B., perioada pentru care acesta este sancţionat, se sfârşeşte în luna mai 2015, deşi se are în vedere un contract bilateral care naşte drepturi şi obligaţii în sarcina ambelor părţi.
Încetarea contractului trebuie să se producă în acelaşi moment pentru cele două părţi, or, de la data de 30.05.2015, când B. încetează faptele anticoncurenţiale şi până la 24.11.2016, recurenta-reclamantă nu mai poate săvârşi nicio faptă de asemenea natură.
În perioada 30.05.2015 - 24.11.2016 nu mai sunt îndeplinite prevederile art. 5 din Legea nr. 21/1996, deoarece nu există o înţelegere expresă sau tacită între cei doi agenţi economici.
În opinia recurentei-reclamante, instanţa de fond ar fi trebuit să analizeze contractul de vânzare-cumpărare nr. x/13.01.2010 încheiat cu SC B. SRL din toate punctele de vedere, respectiv: clasificare, calificare, interpretare, efecte produse, încetare, în raport de prevederile art. 942, art. 969, art. 943, art. 944, art. 1321, art. 1322 din vechiul C. civ.
Instanţa de fond urma să facă o interpretare a contractului, pentru a determina înţelesul exact al clauzelor sale, prin cercetarea manifestării de voinţă a părţilor în strânsă corelaţie cu voinţa lor internă, potrivit disp. art. 970, 977 - 985 din vechiul C. civ.
Astfel, contractul de vânzare-cumpărare nr. x/13.01.2010 a fost calificat în mod greşit ca un contract de distribuţie, deşi intenţia părţilor de la momentul contractării este aceea a unui contract de agent/mandat remunerat, contractul nu a produs efecte juridice şi nu s-a solicitat rezilierea, fiind considerat caduc, întrucât relaţiile contractuale s-au desfăşurat prin vânzare directă, pe baza facturilor care ţineau loc de contract de vânzare-cumpărare.
Arată recurenta-reclamantă faptul că nu s-a putut apăra în faţa Plenului, când au avut loc audierile, deoarece în raport nu există această extindere a perioadei de săvârşire a faptei anticoncurenţiale.
Pentru societatea B. a încetat săvârşirea faptei anticoncurenţiale ca urmare a intervenţiei intimatului-pârât, iar recurenta-reclamantă nu putea să continue săvârşirea acesteia fără concursul furnizorului.
Un alt motiv de nelegalitate îl reprezintă reţinerea ca circumstanţă atenuantă pentru societatea B., împrejurarea intervenţiei intimatului-pârât, deşi aceasta ar fi trebuit să o privească şi pe recurenta-reclamantă.
În acest sens, se încalcă principiul echităţii, susţine recurenta-reclamantă, iar instanţa de fond nu s-a pronunţat sub acest aspect, apreciind doar că nu există nicio vătămare.
Referitor la acordul de mediere consfinţit prin hotărâre judecătorească, acesta arată, în mod neechivoc, faptul că acel contract nu s-a aplicat niciodată, s-a practicat adaosul comercial obişnuit al societăţii, nu au existat rubrici de discount sau reduceri pe facturi, nu s-a primit bonus de la furnizor.
Instanţa de fond interpretează în mod greşit modul de lucru, susţinând că a fost afectat consumatorul prin faptul că recurenta-reclamantă a fost nevoită să vândă bunurile la preţurile de listă ale societăţii B.
Recurenta-reclamantă mai arată că bunurile nu puteai fi vândute la preţul sus-menţionat, decât dacă era agent sau mandatar.
În ceea ce priveşte sancţiunea aplicată aceasta este nelegală, deoarece actul administrativ atacat este nelegal.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analiza motivelor de casare
1. Cu privire la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă susţine casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, considerând că, în motivarea hotărârii nu se regăsesc argumentele care au condus la respingerea acţiunii, aceasta echivalând cu o insuficientă cercetare a cauzei, fie sub aspectul stării de fapt, fie prin faptul să nu s-au detaliat gravele încălcări ale legii de către societate.
În esenţă, recurenta-reclamantă invocă faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, or, din conţinutul considerentelor aflate la filele x din hotărâre, Înalta Curte constată că s-au adus argumente ample în ceea ce priveşte efectele contractului de vânzare-cumpărare nr. x/13.01.2010, existenţa/inexistenţa înţelegerii anticoncurenţiale, îndeplinirea condiţiilor prev. de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, calificarea contractului încheiat între părţi, efectele hotărârii judecătoreşti invocate de reclamantă, prescripţia dreptului autorităţii de a aplica amenda, individualizarea faptei, durata încălcării, ceea ce reprezintă criticile aduse actului administrativ contestat.
Faţă de acestea, urmează a se constatata neîntrunirea motivului de recurs întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
2. Referitor la motivele de nelegalitate întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prima critică se referă la reţinerea eronată a duratei încălcării pentru perioada 13.01.2010 - 24.11.2016.
Recurenta-reclamantă consideră că perioada corectă este cuprinsă între 13.01.2010, data încheierii contractului între aceasta şi societatea B. şi 30.05.2015, când vânzătorul a recunoscut săvârşirea faptei.
Înalta Curte apreciază că prima instanţă s-a raportat, în mod corect, la data de 24.11.2016 ce reprezintă data deliberării Plenului Consiliului Concurenţei, avându-se în vedere că recunoaşterea faptei de către societatea B. nu îi este opozabilă recurentei-reclamante.
Recurenta-reclamantă avea posibilitatea ca pe întreaga perioadă de timp de desfăşurare a investigaţiei să recunoască fapta, să prezinte probe din care să rezulte rezilierea contractului ori să probeze încetarea săvârşirii faptei anticoncurenţiale.
O altă critică priveşte interpretarea contractului încheiat între recurenta-reclamantă şi societatea B. şi calificarea greşită a actului ca fiind un contract de distribuţie.
Recurenta-reclamantă susţine că între părţi s-a încheiat un contract de agent/mandat remunerat.
Din conţinutul obiectului contractului nr. x/13.01.2010 reiese că societatea B. vinde recurentei-reclamante accesorii auto, jante de oţel, etc., iar societatea A. (recurenta din prezenta cauză) cumpără aceste produse, ceea ce reprezintă clauze ale unui contract de vânzare-cumpărare.
În schimb, printr-un contract de agent, reprezentantul este investit să negocieze şi să încheie contracte în numele celui reprezentat, în vederea cumpărării unor produse, etc.
Or, în cauză, din cuprinsul clauzelor contractului nu rezultă o astfel de relaţie comercială între părţi, dimpotrivă cumpărătorul este proprietarul bunurilor, iar riscul contractului îi aparţine.
Recurenta-reclamantă susţine încălcarea regulilor de interpretare a contractelor prevăzute de disp. art. 970, 977 - 985 din vechiul C. civ., însă nu demonstrează şi nu explică anume care reguli au fost încălcate şi nici cum a ajuns la rezultatul interpretării.
În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la apărare şi a prezumţiei de nevinovăţie ca urmare a faptului că perioada încălcării anticoncurenţiale susţinută în raport este diferită faţă de cea reţinută prin decizie (cu 1 an şi jumătate mai mare), Înalta Curte observă că partea a susţinut în faţa instanţei de judecată aceste motive de nelegalitate şi a avut posibilitatea să formuleze apărări şi să demonstreze contrariul, însă nu a administrat nicio probă în dovedirea celor reţinute, cum nici în calea de atac a recursului, nu a putut invoca în cadrul motivului de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., norma de drept material încălcată sau interpretată greşit.
Referitor la încălcarea principiului echităţii datorată nereţinerii aceleiaşi circumstanţe atenuante ca şi în cazul B., Înalta Curte reţine că motivul de nelegalitate este nefondat.
Acordarea unor circumstanţe atenuante se realizează ca urmare a analizării pentru fiecare participant la înţelegere a condiţiilor prevăzute de lege, respectiv dovedirea că participarea a fost redusă şi că în cursul perioadei de încălcare, în mod efectiv a evitat punerea în aplicare a acordului, ceea ce recurenta-reclamantă nu a demonstrat.
În plus, societatea B. a recunoscut încheierea acordului anticoncurenţial, în timp ce recurenta-reclamantă a negat în mod constant, săvârşirea faptei anticoncurenţiale, cel puţin până la redactarea motivelor de recurs, care nu cuprind şi asemenea critici.
În mod corect prima instanţă a reţinut, în legătură cu efectele Sentinţei civile nr. 5285/17.11.2016 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, că o hotărâre de expedient nu dezleagă cu putere de lucru judecat, după o procedură contradictorie şi pe baza unui probatoriu administrat nemijlocit, chestiunea modificării acordului de voinţă iniţial al părţilor din contractul de vânzare-cumpărare nr. x/13.01.2010.
Este cert că promovarea acelui litigiu, care s-a finalizat cu un acord de mediere şi pronunţarea unei hotărâri de expedient s-a făcut pro causa, cu o săptămână înainte de emiterea Deciziei nr. 81/24.11.2016 a Consiliului Concurenţei, deşi investigaţia începuse încă din data de 22.12.2011.
Faţă de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de SC A. SRL împotriva Sentinţei nr. 4261 din 9 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2020.
GGC - GV