Ședințe de judecată: Noiembrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 569/2020

Şedinţa publică din data de 5 martie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 24 mai 2018 pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ, sub nr. x/2018, reclamanţii: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG. şi HH. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Iaşi, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru ca, în contradictoriu cu aceştia şi pe baza probelor administrate, să se dispună:

1. recunoaşterea stării de discriminare în care se află, din punct de vedere salarial, în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curţii de Apel Bacău, Curţii de Apel Bucureşti şi Curţii de Apel Ploieşti, care depăşesc limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care beneficiază de sporuri în procent de 45%, mod de calcul recunoscut ca fiind corect de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin adresa nr. x/28.02.2018 şi agreat de reprezentanţii Curţii de Conturi a României, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, dar care nu a fost aplicat la nivelul Curţii de Apel Iaşi;

2. revocarea Deciziei nr. 32 din 05.02.2018, emisă de Preşedintele Curţii de Apel Iaşi şi emiterea unei noi decizii de încadrare şi salarizare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Iaşi, cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi a principiului nediscriminării prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţia României, precum şi a dispoziţiilor prevăzute de Decizia nr. 23/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul stabilirii drepturilor de indemnizaţie cu luarea în considerare a tuturor sporurilor în procent legal (în total de 45%) respectiv acordarea, pe lângă sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 15% şi a următoarelor sporuri:

- sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 25% din indemnizaţia de încadrare;

- sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, în procent de 5% din indemnizaţia de încadrare;

3. uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie, conform Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, începând cu data de 01.01.2018, în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor aplicate, în baza Legii nr. 153/2017;

4. repararea prejudiciului produs, prin acţiunea pârâţilor, până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenţei dintre suma care li s-a plătit efectiv şi suma care ar fi trebuit să se plătească fiecăruia, conform salariului brut lunar, prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei brute lunare precum şi a cuantumului sporurilor de risc şi suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă cuvenite, astfel cum au fost stabilite de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Ploieşti;

5. obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Iaşi şi Tribunalul Iaşi la plata sumelor reprezentând aceste diferenţe pentru perioada 1 ianuarie 2018 - viitor;

6. actualizarea sumelor stabilite mai sus, cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să le fie achitate reclamanţilor (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

În drept, reclamanţii au invocat prevederile art. 3, art. 4, art. 6, art. 10 alin. (1) - (5), art. 25 alin. (1), art. 37 alin. (1) - (3), art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017; anexa V din Legea cadru nr. 153/2017, Legea nr. 554/2004, art. 268, art. 5, art. 159, art. 166 Codul Muncii; art. 2523 şi 1535 C. civ. art. 14 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului; paragraful 1 din Protocolul 12 CEDO; Deciziile nr. 2/2014, nr. 21/2015 şi nr. 23/2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin sentinţa civilă nr. 1137 din 18 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ, în dosarul nr. x/2018, în temeiul dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ., raportat la art. 7 din Anexa 5, Cap. VIII la Legea nr. 153/2017, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Verificându-şi competenţa de soluţionare a litigiului, Tribunalul Neamţ a reţinut că acţiunea introductivă a reclamanţilor cuprinde două capete de cerere principale, respectiv solicitarea de revocare a deciziei nr. 32 din 05.02.2018, emisă de Preşedintele Curţii de Apel Iaşi şi de obligare a pârâţilor la emiterea unei noi decizii de încadrare şi salarizare, în temeiul Legii nr. 153/2017, celelalte cereri privind uniformizarea modului de calcul al salariilor, repararea prejudiciului produs, obligarea pârâţilor la plata diferenţelor de drepturi salariale având caracter accesoriu, astfel cum rezultă şi din dispoziţiile art. 30 din C. proc. civ.

S-a arătat că reclamanţii funcţionează ca personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Iaşi, astfel încât devin incidente dispoziţiile din Anexa 5, art. 7 din cadrul Capitolului VIII - "Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei" - al Legii nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit cărora:

"(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti".

Pentru aceste considerente, Tribunalul Neamţ a apreciat că revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal competenţa materială de soluţionare a cauzei.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 841 din 6 martie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanţii A., B., C. ş.a., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Iaşi, Curtea de Apel Iaşi, Ministerul Justiţiei, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia Civilă.

În argumentarea soluţiei pronunţate, s-a arătat că la data de 25 februarie 2018, înainte de primul termen acordat în cauză, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, reclamanţii au solicitat să se ia act de renunţarea la capătul de cerere privind revocarea Deciziei nr. 32 din 05.02.2018, emisă de Preşedintele Curţii de apel Iaşi şi emiterea unei noi decizii de încadrare şi salarizare a personalului auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei Iaşi, prin aceeaşi cerere, fiind invocată excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În aceste condiţii, s-a apreciat că verificarea competenţei instanţei se face prin raportare la capetele de cerere cu care este învestită.

Curtea de Apel Bucureşti a constatat că recunoaşterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial, uniformizarea modului de calcul al salariilor pentru desfăşurare activităţii în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie, repararea prejudiciului produs prin acţiunea pârâţilor până la data încetării stării de discriminare prin plata diferenţelor dintre suma care s-a plătit efectiv şi suma ca ar fi fost îndreptăţiţi să o primească, obligarea pârâţilor la plata sumelor reprezentând aceste diferenţe pentru perioada 1 ianuarie 2018 - în viitor şi actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare reprezintă cereri care sunt de competenţa materială a tribunalului, secţia specializată în litigii de muncă.

Reţinând că dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., în forma în care erau în vigoare la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, nu erau aplicabile cauzei de faţă, potrivit art. 24 C. proc. civ. şi, avându-se în vedere că reclamanţii şi doi dintre pârâţi îşi au domiciliul, respectiv reşedinţa în judeţul Iaşi, Curtea de Apel Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia Civilă.

La data de 4 iunie 2019 dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, sub nr. x/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 1271/2019 din 16 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a declinat, în favoarea Tribunalului Neamţ, competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanţii A., B., C. ş.a., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Iaşi, Curtea de Apel Iaşi, Ministerul Justiţiei, Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, s-a suspendat judecarea cauzei şi s-a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Iaşi a reţinut că reclamanţii îşi desfaşoară activitatea ca grefieri în cadrul Judecătoriei Iaşi şi în cadrul Tribunalului Iaşi, iar în calitate de pârâţi au fost chemaţi în judecată Tribunalul Iaşi şi Curtea de Apel Iaşi.

S-a făcut referire la faptul că atât reclamanţii, cât şi pârâţii se află în situaţia de declinare, prevăzută de art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., potrivit celor statuate prin Decizia nr. 290 din 26.04.2018 a Curţi Constituţionale, în sensul că s-a stabilit neconstituţionalitatea acestor dispoziţii legale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

Având în vedere calitatea de personal auxiliar de specialitate a reclamanţilor şi faptul că instanţele de judecată în cadrul cărora aceştia îşi desfăşoară activitatea au calitatea de pârâte, s-a concluzionat în sensul că Tribunalul Iaşi nu este competent să analizeze cauza.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 3 februarie 2020.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili Tribunalului Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ, pentru următoarele considerente:

Reclamanţii, grefieri în cadrul Judecătoriei Iaşi şi Tribunalului Iaşi, au învestit Tribunalul Neamţ cu un litigiu având ca obiect raporturile de muncă, pe care aceştia le au cu Tribunalul Iaşi şi cu Curtea de Apel Iaşi.

Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se afla instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar conform alin. (3) aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Prin decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 23.07.2018 s-a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale; de asemenea, s-a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.

În paragraful 32 al acestei decizii, instanţa de contencios constituţional a reţinut că "legiuitorul a urmărit să scoată această categorie specială de cereri, în care un judecător este parte în proces, de sub incidenţa aplicării strămutării procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorilor din cauza calităţii părţilor, eventualul disconfort al părţii judecător creat prin ieşirea acestor cauze din circumscripţia curţii de apel trebuind a fi minimalizat în considerarea principiului imparţialităţii justiţiei şi a intereselor legitime ale celeilalte părţi. Astfel, indiferent dacă competenţa de soluţionare a unor astfel de cauze revine judecătoriei, tribunalului sau chiar curţii de apel, acestea vor fi soluţionate de instanţe de acelaşi grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, măsura fiind mult mai energică decât în cazul strămutării, unde o eventuală admitere a cererii ar conduce la învestirea doar a unei instanţe de acelaşi grad din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, putând da naştere în aplicarea normelor legale unor situaţii neprevăzute la edictarea acestora".

Cum atât Judecătoria Iaşi, cât şi Tribunalul Iaşi se află în circumscripţia Curţii de Apel Iaşi, devin incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., prin prisma interpretării instanţei de contencios constituţional.

Potrivit acestor dispoziţii legale, reclamanţii vor sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Faţă de considerentele anterior expuse şi, notând că Tribunalul Neamţ se află în circumscripţia Curţii de Apel Suceava, învecinată cu Curtea de Apel Iaşi, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea acestui tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2020.