Ședințe de judecată: Februarie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 679/2020

Şedinţa publică din data de 19 martie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018 la data de 16.04.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi Statul Român prin Ministerul de Finanţe, solicitând plata drepturilor băneşti cuvenite pentru anii 2014-2017: 29.854 RON reprezentând contravaloare hrană, 17.552 euro reprezentând diurna de misiune şi 36.484 euro reprezentând diferenţă de sondă/salariu cumulată cu diferenţa de indemnizaţie pentru întreţinerea soţiei în străinătate.

Tribunalul Galaţi, secţia I civilă prin sentinţa civilă nr. 736 din 18 iunie 2019 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Galaţi, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamantul s-a pensionat şi are stabilit domiciliul în municipiul Galaţi, însă la momentul introducerii cererii de chemare în judecată acesta avea locul de muncă în Bucureşti, unde locuia fără forme legale, aspect reţinut cu putere de lucru judecat şi prin sentinţa civilă nr. 7385/21.09.2012 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/2011 şi prin decizia civilă nr. 2039/09.04.2013 pronunţată de ÎCCJ în soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

S-a reţinut că, din punct de vedere procesual dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, trebuie interpretate în sensul că prin domiciliu se înţelege acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, în localitatea unde locuieşte şi munceşte deoarece scopul acestor dispoziţii legale, astfel cum rezultă din art. 85 şi urm. C. proc. civ., este acela ca părţile în litigiu să poată fi înştiinţate de proces, pentru a da eficienţă dreptului lor la apărare.

Cum la momentul introducerii cererii de chemare în judecată reclamantul avea locul de muncă în Bucureşti, unde locuia fără forme legale, având în vedere şi dispoziţiile art. 107 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora instanţa rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, partea îşi schimbă domiciliul sau sediul, instanţa a apreciat că instanţa competentă teritorial este Tribunalul Bucureşti.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale prin sentinţa civilă nr. 5810 din 24 octombrie 2019 a admis excepţia necompetentei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; în baza art. 134 C. proc. civ. a suspendat judecarea cauzei şi a dispus înaintarea prezentei cauze către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În argumentarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, că raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, devin incidente dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii din care rezultă că legiuitorul a reglementat în mod imperativ competenţa teritorială pentru soluţionarea unor astfel de cauze. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 210 din Legea 61/2011 cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, dispoziţii ce instituie, în cazul cererilor formulate de către salariat, o competenţă alternativă.

S-a reţinut că întrucât domiciliul reclamantului se regăseşte în circumscripţia Tribunalului Galaţi, rezultă că acesta este competent din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză. Astfel, raportat la domiciliul legal al reclamantului situat în Galaţi, reclamantul a învestit această instanţă cu soluţionarea prezentei cereri, exercitându-şi astfel dreptul de alegere între instanţele competente alternativ din punct de vedere teritorial, respectiv instanţa de la domiciliul său (Tribunalul Galaţi) şi instanţa de la locul de muncă (Tribunalul Bucureşti). Odată efectuată alegerea între instanţele competente alternativ, instanţa învestită cu soluţionarea cauzei de către reclamant, nu poate să invoce necompetenţa sa teritorială din oficiu. De altfel, argumentul Tribunalului Galaţi referitor la un eventual domiciliu de fapt al reclamantului în Bucureşti unde acesta ar locui fără forme legale, nu are nicio relevanţă raportat la învestirea instanţei de la domiciliul legal al acestuia de către însuşi reclamantul, care reflectă intenţia acestuia clară şi neechivocă.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Galaţi, secţia I civilă şi Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (4) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale la plata unor drepturi salariale restante.

Dispoziţiile care reglementează din punct de vedere teritorial competenţa de soluţionare a acestor litigii sunt cele instituite de art. 269 alin. (2) Codul muncii care stipulează:

"Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul" şi de art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 conform cărora "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Din interpretarea sistematică a prevederilor art. 269 din Codul muncii şi a dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011, rezultă că, în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este una alternativă, (fie cea de la locul unde îşi are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

În cauza de faţă, domiciliul reclamantului este în Galaţi, str. x conform menţiunilor din înscrisul aflat la pagina 39 dosar Tribunalul Galaţi, iar locul de derulare a raporturilor de muncă se afla în Bucureşti. Reiese deci că, atât Tribunalul Galaţi, cât şi Tribunalul Bucureşti, erau deopotrivă instanţe competente în soluţionarea cauzei, reclamantul având alegerea între acestea două.

Or, reclamantul, prin depunerea cererii de chemare în judecată la Tribunalul Galaţi a învestit în mod legal această instanţă, fixând în mod definitiv competenţa în favoarea acesteia, neputându-se ulterior pune în discuţie o altă competenţă teritorială prin luarea în considerare a altui criteriu de stabilire al competenţei, care nu este de ordine publică.

Prin prevederile sale art. 269 Codul muncii derogă de la dreptul comun, conferind un beneficiu reclamantului.

Astfel cum deja s-a arătat, opţiunea reclamantului între instanţele deopotrivă competente teritorial indicate de art. 210 din Legea nr. 62/2011 poate fi exercitată la momentul sesizării instanţei de judecată, ceea ce, în speţă, s-a şi întâmplat.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia I civilă, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2020.