Sediu procesual ales. Îndeplinirea procedurii de citare. Condiţii
Codul de procedură civilă, art. 158
Potrivit dispozițiilor art.158 C.proc.civ., în caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea menţiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156.
Prin urmare, în condițiile în care reclamanta nu a indicat, în cuprinsul cererii sale și persoana ce urmează a fi însărcinată cu primirea actelor de procedură, în mod legal a procedat prima instanță, comunicând actele de procedură la sediul social al societății reclamante iar nu la adresa aleasă de aceasta drept sediu procesual.
ÎCCJ - SCAF, Decizia 4597 din 17decembrie 2018
1. Circumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.02.2016, reclamanta A SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română - anularea parţială a Metodologiei privind modificarea programului de transport interjudeţean 2013-2019 sub aspectul pct. 2 introducerea condiţiilor suplimentare faţă de cadrul legislativ prezent OMTI nr. 980/2011 cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 61 alin.(1) lit.i), -respectarea OMTI nr. 980/2011 şi să se constate că solicitarea sa îndeplineşte condiţiile legale pentru modificarea programului de transport prin suplimentarea programului existent cu noi curse pe codul de traseu Bucureşti-Hobaia, şi -introducerea acestor curse suplimentare în programul de transport şi atribuirea acestor curse în condiţiile legii.
1.2. Soluţia primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 1676 din 20 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 Cod procedură civilă, reclamanta a formulat recurs (intitulat apel), solicitând anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe
A susţinut recurenta că, la termenul în care au avut loc dezbaterile pe fond nu a fost legal citată, pentru că, deşi la 29.02.2016, a comunicat, prin fax, cerere de comunicare a actelor de procedură la sediul avocatului, din Slatina, judeţul Olt, nu a fost citată la sediul ales.
A mai apreciat recurenta că sentinţa nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin.(1) lit. b) Cod procedură civilă, instanţa preluând, ad litteram, susţinerile pârâtei din întâmpinare.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta reclamantă susține că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art.61 alin.1 litera a punctul I din OMTI nr.980/2011, întrucât restricția privitoare la intervalul minim orar admis pentru introducerea de noi curse se referă doar la capetele de traseu nu și la stații.
În plus, recurenta reclamantă arată că este unicul deținător de licență pe traseul București-Hobaia.
Față de acete considerente, recurenta reclamantă solicită casarea sentinței civile nr.1676/20.05.2016 și admiterea acțiunii sale, așa cum a fost formulată.
3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând recursul civil de față curtea constată că este nefondat, urmând a-l respinge în consecință.
Astfel cum rezultă din cele mai sus arătate, recurenta reclamantă a criticat sentința civilă nr. 1676/20.05.2016, considerând că sunt incidente în cauză trei motive de casare, respectiv cele prevăzute la art.488 punctele 5, 6 și 8 C.proc.civ.
Cu privire la primul motiv de casare, recurenta reclamantă susține că soluționarea cauzei s-a realizat fără legala citare a reclamantei, în contextul în care instanța nu a dat curs alegerii de domiciliu procesual.
Sub acest aspect, curtea constată că reclamanta, prin apărător, a depus la dosarul cauzei, la data de 29.02.2016, o cerere de alegere de domiciliu, însă aceasta nu poate fi luată în seamă, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.158 C.proc.civ. cu privire la alegerea domiciliului procesual.
Potrivit dispozițiilor art.158 C.proc.civ., în caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea menţiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156.
Prin urmare, în condițiile în care reclamanta nu a indicat, în cuprinsul cererii din 29.02.2016, și persoana ce urmează a fi însărcinată cu primirea actelor de procedură, în mod legal a procedat prima instanță, comunicând actele de procedură la sediul social al societății reclamante.
Nefondată este și critica grefată pe dispozițiile art.488 pct.6 C.proc.civ., nerezultând din cuprinsul hotărârii atacate încălcarea dispoziților art.425 alin.(1) lit. b) Cod procedură civilă.
În susținerea incidenței acestui motiv de casare recurenta reclamantă afirmă că instanța fondului a respins acțiunea sa fără a motiva soluția, preluând integral apărările intimatei din întâmpinare, fără a motiva de ce a înlăturat cererile și apărările formulate în acțiunea introductivă de instanță.
Contrar celor afirmate de recurenta reclamantă, curtea constată că instanța fondului a pronunțat o hotărâre motivată, rezultând din cuprinsul sentinței faptul că au fost respectate exigențele prevăzute de art. 425 alin.(1) lit. b) Cod procedură civilă în privința motivării hotărârii judecătorești.
Astfel, prima instanță a răspuns motivat capetelor de cerere formulate de reclamantă în cuprinsul acțiunii sale, fiind de observat faptul că maniera de redactare a considerentelor este elaborată într-un mod adecvat, raportat la motivele invocate de reclamantă în acțiunea sa, apărările pârâtei precum și normele legale incidente în speță.
Subsumat acestor considerente, curtea constată că hotărârea primei instanțe este conformă normelor de drept material incidente în speță, nefiind incident nici motivul de casare prevăzut de art.488 pct.8 C.proc.civ.
În acest sens, este de reamintit faptul că, prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze, recurenta-reclamantă a solicitat anularea parţială a Metodologiei privind modificarea programului de Transport interjudețean 2013-2019 in perioada de valabilitate a acestuia sub aspectul punctului 2- introducerea condiţiilor suplimentare față de cadrul legislativ prezent O.M.T.I Nr.980/2011 cu Modificările si completările ulterioare respectiv art.61 alin.(1) lit.(i) și obligarea intimatei pârâte la aprobarea cererii de suplimentare a curselor pe traseul București-Hobaia.
Soluționând primul capăt de cerere, Curtea de apel București constată că pârâta nu a emis pentru modificarea anuală a Programului de transport interjudeţean 2013-2019, aferentă anului 2015, nicio metodologie prin care sa impună condiții suplimentare, fiind de observat faptul că recurenta reclamantă nu aduce nicio critică sentinței atacate sub acest aspect.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la aprobarea solicitării de suplimentare a curselor pe traseul București-Hobaia, instanța de fond a apreciat că este neîntemeiată, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile cu privire la decalajul de 30 de minute între curse, prin raportare la toate staţiile intermediare de pe parcursul traseului cât şi la autogările capete de traseu, situate în aceeaşi localitate, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 61 alin.1 lit. a) pct. i) din OMTI nr. 980/2011.
Este de observat faptul că instanța a analizat concret incidența normelor anterior menționate raportat la toate cursele propuse de recurenta reclamantă, prin verificarea respectării decalajului de 30 minute între curse față de cursele existente, fiind motivată, pentru fiecare cursă suplimentară, nerespectarea normelor metodologice.
Potrivit art. 61 alin. 1 lit. a) din Ordinul MTI nr. 980/2011 cu modificările şi completările ulterioare, Programul de transport interjudeţean se poate modifica anual în luna septembrie la data stabilita de Autoritatea Rutieră Română - ARR, la cererea operatorului de transport rutier deţinător al licenţei de traseu pentru traseul respectiv, astfel:
(i) introducerea de noi curse pe un traseu existent în programul de transport numai în condiţiile în care se respectă un decalaj de minimum 30 de minute între plecările din staţii/autogările capete de traseu, situate în aceeaşi localitate.
Raportat la conținutul normei anterior citate, aplicabilă în cauză, trebuie subliniat faptul că declajul de 30 minute este o condiție ce trebuie respectată atât în privința plecărilor din autogările ce reprezintă capete de traseu dar și a celor ce se efectuează din stațiile de pe traseu.
De asemenea, obligația de a respecta decalajul de 30 minute se analizează în raport de toți operatorii ce efectuează curse pe traseul respectiv, fiind irelevant faptul că, pentru traseul București-Hobaia recurenta reclamantă este unicul deținător de licență, restricția impusă de emitentul normei metodologice fiind aplicabilă tuturor curselor regulate, indiferent că sunt efectuate de unul sau mai mulți operatori sau de caracterul județean sau interjudețean al acestor curse.
O asemenea concluzie rezultă din rațiunea instituirii acestei condiții, aceea de a asigura un mediu concurenţial normal între operatorii de transport rutier care efectuează curse/trasee din programele de transport persoane prin servicii regulate.
În același sens a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție și prin decizia civilă nr.2666/19.10.2016, pronunțată în dosarul nr.5692/2/2014, problema examinată de curte fiind identică, respectiv determinarea înțelesului normei metodologice cuprinse de art. 61 alin. 1 lit. a) din Ordinul MTI nr. 980/2011.
Față de aceste considerente Înalta Curte, constatând nefondată critica recurentei reclamante la adresa sentinței civile atacate, va respinge ca nefondat recursul civil de față.