Ședințe de judecată: Februarie | | 2023
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 1802/2019

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2019

Deliberând asupra recursului civil de faţă, ţinând seama şi de prevederile art. 499 din C. proc. civ., se constată următoarele:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 1 noiembrie 2017, pe rolul Tribunalului Cluj, sub Dosar nr. x/2017, reclamantele A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., obligarea pârâtei la plata sumelor în cuantum de 400.000 RON cu titlu de daune morale şi 4.869,02 RON cu titlu de daune materiale către reclamanta A., şi a sumei de 200.000 RON cu titlu de daune morale către reclamanta B.

2. Hotărârea instanţei de fond:

Prin Sentinţa civilă nr. 152 din 22.03.2018, Tribunalul Cluj a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamantele A. şi B., împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L. şi, în consecinţă:

A fost obligată pârâta să achite reclamantei A. suma de 90.000 RON cu titlu de daune morale, iar reclamantei B. suma de suma de 20.000 RON cu acelaşi titlu.

A fost respinsă cererea reclamantei A. privind acordarea daunele materiale.

3. Apelul declarat în cauză:

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termenul legal reclamantele A. şi B., cât şi pârâta S.C. C. S.R.L.

Prin Decizia nr. 194 A din 14 noiembrie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantele A. şi B. şi pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva Sentinţei civile nr. 152 din 22.03.2018 a Tribunalului Cluj, pronunţată în Dosar nr. x/2018.

4. Cererea de recurs:

Împotriva acestei ultime decizii, a declarat recurs pârâta-intimată S.C C. S.R.L, solicitând casarea în tot a deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel.

În motivarea recursului se susţine în esenţă că:

În Dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Târgu Jiu, reclamantele au formulat plângere în temeiul dispoziţiilor art. 340 C. proc. pen. împotriva Ordonanţei de clasare nr. 5737/P/2014 din data de 21. 07.2017, ordonanţă adoptată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu privire la intimata S.C. C. S.R.L.. Această plângere care a fost respinsă definitiv la data de 26 octombrie 2016, situaţie faţă de care recurenta pârâtă consideră că nu are calitate procesual pasiva în prezentul dosar.

Precizează că societatea nu se face vinovată de producerea tragicului eveniment, astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuată în faza de urmărire penală de către expert D., în speţă neexistând raport de cauzalitate între fapta ilicită comisă de către conducătorul auto E. şi de victimă, fără respectarea celor mai elementare operaţiuni care se impuneau la acel moment şi pârâta în calitate de comitent.

Din fişa postului victimei F., rezultă că acesta nu era autorizat să efectueze reparaţia care a condus la tragicul eveniment, iar astfel cum rezultă şi din expertiza tehnică judiciară şi contraexpertiză el nu a respectat procedurile care se impuneau în situaţia existentă, stare de fapt conturată şi urmare a depoziţiilor martorilor audiaţi în faţa instanţei de fond.

Societatea pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în contractul de muncă încheiat cu angajatul F., în sensul că a achitat părţilor vătămate cheltuielile de înmormântare şi salariile compensatorii.

Se arată că numitul F. şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, iar pentru lucrarea efectuată era obligat să înştiinţeze conducerea unităţii având în vedere faptul că era vorba de o lucrare complexă pentru a cărei efectuare trebuia să se apeleze la serviciile unor societăţi specializate.

Consideră recurenta că în mod greşit a reţinut instanţa de recurs faptul că, în speţă sunt aplicabile prev. art. 1373 alin. (3) C. civ., deoarece S.C. C. S.R.L. nu se face vinovată de producerea accidentului, nefiind îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a acesteia.

În drept invocă disp. art. 483 şi urm. C. proc. civ.; art. 488 pct. 6; C. proc. civ.

Intimatele-reclamante au formulat întâmpinare la recursul astfel susţinut, solicitând respingerea acestei căi de atac, admiterea excepţiei nulităţii recursului formulat de către recurentă raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Arată intimatele că singurul motiv de nelegalitate avut în vedere de către recurentă îl reprezintă faptul că societatea nu s-ar face vinovată de producerea tragicului eveniment, în speţă neexistând raport de cauzalitate între fapta ilicită comisă de conducătorul auto E. şi victimă, şi, prin urmare, recurenta nu ar avea calitate procesuale pasivă în prezentul dosar.

Nu orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată reprezintă un motiv de recurs admisibil, ci cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor, condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Susţinerile recurentei în sensul că aceasta nu se face vinovată de producerea accidentului, nefiind îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale, nu au legătură cu legalitatea deciziei din apel, aceasta fiind, de fapt, nemulţumită de decizia în sine.

Consideră intimatele că instanţa de apel, în mod legal a constatat ca fiind îndeplinite condiţiile pentru antrenarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.

Apărările recurentei în sensul că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale au fost atent analizate de instanţa de apel, care a oferit o motivare legală şi în acord cu dispoziţiile legale.

Sub aspectul netemeiniciei recursului, intimatele arată că situaţia juridică din prezentul dosar a fost corect stabilită de instanţe, în ambele cicluri procesuale - fond şi apel. Ambele instanţe, pe baza tuturor probelor administrate, au efectuat o cercetare amănunţită a situaţiei concrete, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei.

În speţă, fapta ilicită cauzatoare de prejudicii a avut loc în timpul programului de lucru, şi în legătură directă cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate. Prin urmare, câtă vreme s-a făcut dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor legale pentru antrenarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, soluţia instanţelor de respingere a excepţiei invocate este pe deplin legală şi temeinică.

Opinează intimatele că este evident caracterul nefondat al recursului în condiţiile în care prin cererea de recurs sunt exprimate exclusiv nemulţumiri legate de fondul cauzei.

În speţă, prin raportul întocmit în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (1) - (3) din C. proc. civ. s-a constatat că membrii completului de recurs nu împărtăşesc o opinie unitară în ce priveşte încadrarea formală a criticilor invocate de recurent în motivele de recurs reglementate prin art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. În raport de situaţia astfel ivită, după comunicarea raportului către părţile aflate în litigiu în conformitate cu prevederile art. 494 alin. (4) teza I din C. proc. civ., au fost citate părţile în vederea discutării aspectelor legate de încadrarea criticilor în rigorile normei procedurale menţionate, şi a căii de atac însăşi în măsura în care se va depăşi acest incident procedural.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Analizând cu precădere incidentul procedural relativ la încadrarea criticilor formulate de recurentă în cerinţele art. 488 din C. proc. civ., se reţin următoarele:

Deşi recurenta a invocat, ca temei al căii de atac exercitate, motivul de recurs reglementat prin art. 488 pct. 6 C. proc. civ. - anume "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" -, în motivarea cererii de declarare a recursului nu a evidenţiat vreun aspect de natură a reliefa nemotivarea deciziei, ori existenţa unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

Susţinerile care se regăsesc în cadrul cererii recurentei se referă în mare parte la împrejurarea că partea recurentă nu este vinovată de producerea accidentului ce a generat prejudiciul la care se referă litigiul, respectiv că vinovăţia producerii acestui accident aparţine victimei decedate şi numitului E., aceştia din urmă fiind cei care, depăşindu-şi atribuţiile de serviciu, au hotărât să repare autovehicul fără a înştiinţa societatea angajatoare (recurenta) cu privire la acest demers.

Asemenea argumente dezvoltate de recurentă reflectă însă dezacordul acesteia faţă de considerentele hotărârii atacate, şi nicidecum lipsa motivării ori reţinerea de către instanţa de apel a unor motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Însă, recurenta mai susţine şi că instanţa de apel a reţinut eronat că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 1373 alin. (3) din C. proc. civ., o atare susţinere constituind o critică relativă la modul de interpretare şi aplicare a unei dispoziţii de drept material, critică aptă a fi analizată în coordonatele motivului de recurs reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. care se referă la ipoteza în care "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Ţinând seama de existenţa acestei ultime categorii de critici, care pot fi formal circumscrise unuia dintre motivele de recurs reglementate prin lege, şi de posibilitatea recunoscută instanţei prin art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din C. proc. civ. de a da calificarea corectă cererilor cu care este sesizată, Înalta Curte constată că nu există temei spre a se reţine că, în speţă, criticile formulate de recurentă nu s-ar încadra în rigorile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Analizând recursul în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate şi de exigenţele impuse prin art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Din considerentele deciziei recurate reiese că obligaţia recurentei pârâte de a plăti despăgubiri succesorilor victimei accidentului ce s-a soldat cu moartea unei persoane a fost stabilită în considerarea existenţei raportului juridic angajator-salariat dintre recurentă şi numitul E. (care este persoana vinovată de producerea, în timpul serviciului şi în exercitarea unor atribuţii aflate în legătură cu serviciul, a accidentului, persoană care a şi fost ulterior condamnată penal pentru această faptă). În antecedenţa aceluiaşi accident, a fost reţinută şi conduita pârâtei recurente în legătură cu modul de administrare a autovehiculului implicat în accident, respectiv faptul că societatea pârâtă a fost sancţionată contravenţional pentru că a permis utilizarea acelui autovehicul fără ca el să fi avut verificarea tehnică periodică efectuată. Totodată, s-a reţinut încălcarea de către pârâta S.C. C. S.R.L. a dispoziţiilor art. 13 lit. e) şi art. 39 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 319/2006 prin aceea că nu a întocmit instrucţiuni proprii pentru a instrui lucrătorii cu privire la modul de lucru în cazul producerii unor defecţiuni tehnice accidentale a echipamentelor de lucru, în ce situaţii reparaţiile echipamentelor respective să se efectueze în şantier şi în ce situaţii să apeleze la serviciile unor unităţi specializate, fiind sancţionată contravenţional şi pentru aceste fapte.

Situaţia de fapt astfel reţinută a fost stabilită pe baza analizei unui probatoriu complex (care nu poate fi reevaluat în etapa recursului) şi ea reflectă existenţa vinovăţiei prepusului recurentei şi existenţa faptei acestuia cu caracter ilicit, ca elemente care constituie premise ale angajării răspunderii civile delictuale.

Prin raportare la situaţia de fapt ce a fost astfel reţinută de instanţele de fond - şi care nu poate forma obiect de reevaluate în recurs -, se constată că pârâta recurentă a fost obligată la plata de despăgubiri către reclamanţii-intimaţi prin prisma calităţii sale de comitent care răspunde pentru fapta altuia, respectiv pentru fapta prepusului (angajatului) său vinovat de producerea accidentului, temeiul legal al acestui tip de răspundere civilă fiind reprezentat de dispoziţiile înscrise în art. 1373 alin. (1) din C. civ. care prevede:

"comitentul este obligat să repare prejudiciul cauzat de prepuşii săi ori de câte ori fapta săvârşită de aceştia are legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate".

Astfel, răspunderea civilă a pârâtei nu a fost angajată pe temeiul instituţiei juridice a răspunderii pentru fapta (ilicită) proprie,context în care argumentul invocat în recurs în sensul că partea recurentă nu ar fi vinovată de producerea accidentului, ori că aceasta nu este autoarea faptei ilicite, nu este de natură a reflecta nelegalitatea deciziei supuse controlului judiciar.

Art. 1373 alin. (3) din C. proc. civ. - invocat de recurentă - permite exonerarea de răspundere a comitentului în cazul în care acesta "dovedeşte că victima cunoştea sau, după împrejurări, putea să cunoască, la data săvârşirii faptei prejudiciabile, că prepusul a acţionat fără nicio legătură cu atribuţiile sau cu scopul funcţiilor încredinţate". Or, în speţă nu s-a reţinut o situaţie de fapt care să configureze dovedirea unor împrejurări precum cele la care se face referire în norma juridică enunţată, astfel încât se constată că este vădit lipsită de fundament critica prin care se invocă încălcarea acestui text de lege, sau greşita lui aplicare. Conduita culpabilă a societăţii pârâte, ce a fost reţinută din probe în legătură cu obligaţia legală de a-şi instrui lucrătorii (printre care se numărau atât victima, cât şi autorul accidentului) în legătură cu modalitatea în care aceştia trebuiau să acţioneze în cazul unor defecţiuni accidentale ale echipamentelor de lucru, relevă justeţea concluziei instanţei de apel în sensul că nu îşi găseşte aplicare în speţă cauza de exonerare de răspundere civilă ce este reglementată prin norma juridică menţionată, astfel că nu se poate reţine incidenţa motivului de casare reglementat prin art. 488 din C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse şi dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor aduse de recurentă hotărârii instanţei de apel, urmând a dispune, în conformitate cu prevederile art. 496 din C. proc. civ., respingerea recursului susţinut prin acestea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C C. S.R.L împotriva Deciziei nr. 194 A din 14 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 octombrie 2019.

GGC - NN