Asupra recursului de faţă;
Din actele dosarului constată următoarele:
I. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 10 noiembrie 2017, sub numărul x/2013/a2, contestatoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ploieşti a formulat contestaţie împotriva raportului trimestrial publicat în B.P.I. nr. 20767 din data de 6 noiembrie 2017, întocmit de administratorul judiciar A. IPURL, în procedura insolvenţei privind debitoarea S.C. B. S.R.L.
În drept, contestatoarea a invocat dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.
Prin Sentinţa nr. 159 din 22 februarie 2018, Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia la raportul de activitate publicat în B.P.I. nr. 20767 din data de 6 noiembrie 2017, formulată de contestatoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ploieşti.
II. Împotriva sentinţei anterior menţionate a formulat apel contestatoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Prahova, înregistrat la 17 aprilie 2018 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ cu nr. x/2013/a2.
La termenul de judecată din data de 20 noiembrie 2018, instanţa de apel a luat act de cererea de renunţare la judecata apelului formulat de către apelanta-contestatoare Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Prahova împotriva Sentinţei nr. 159 din data de 22 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cerere formulată în temeiul dispoziţiilor art. 406 alin. (1) şi (6) C. proc. civ.
Ca atare, în baza prevederilor art. 453 şi art. 406 alin. (3) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 451 alin. (2) C. proc. civ., prin Decizia civilă nr. 651 din 20 noiembrie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, luând act de cererea de renunţare la judecata apelului formulat de către apelanta-contestatoare, a dispus obligarea acesteia la plata sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata-debitoare S.C. B. S.R.L., reprezentând onorariu avocat redus în raport cu activitatea depusă de avocat şi complexitatea dosarului.
III. Împotriva deciziei civile anterior menţionate a declarat recurs, la data de 21 decembrie 2018 (data plic poştal - dosar recurs), recurenta-contestatoare Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Prahova.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 21 ianuarie 2019, cu numărul de dosar x/2013.
Prin cererea de recurs, recurenta-contestatoare a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a Deciziei civile nr. 651 din 20 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, în sensul respingerii cererii de obligare a recurentei-contestatoare la plata către intimata-debitoare S.C. B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON, reprezentând onorariu avocat,
A susţinut, în esenţă, că acest onorariu este disproporţionat de mare în raport cu timpul şi volumul de muncă realizat de către avocat, complexitatea cauzei şi împrejurarea că în cauză nu s-a administrat decât proba cu înscrisuri.
În plus, a subliniat că recurenta-contestatoare a formulat cerere de renunţare la judecata apelului, iar dispoziţiile C. proc. civ. prevăd că instanţa va putea micşora cuantumul onorariului solicitat, ori de cate ori se va constata că acesta nu este corespunzător valorii pricinii sau muncii depuse de avocat.
Recurenta-contestatoare nu a indicat cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. căruia i se circumscriu criticile formulate.
Intimata-debitoare nu a formulat întâmpinare.
În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor apreciind că recursul este inadmisibil.
Totodată, a considerat că dezvoltarea criticilor formulate de recurenta-contestatoare nu permit exercitarea controlului de legalitate din perspectiva art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Prin încheierea din data de 7 iunie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin rezoluţia din data de 29 iulie 2019, în baza dispoziţiilor art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, coroborate cu cele ale art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., Înalta Curte a fixat termen în completul de filtru la data de 6 decembrie 2019, fără citarea părţilor, pentru analizarea admisibilităţii în principiu a recursului.
IV. Examinând, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul formulat, Înalta Curte constată următoarele:
Conform textului art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
Revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.
Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.
Sub un prim aspect, se constată că cererea de renunţare formulată de recurenta-contestatoare Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Prahova în calea procesuală a apelului vizează renunţarea la însăşi calea de atac, nu renunţarea la judecată, astfel cum reiese chiar din conţinutul cererii.
În acest context, semnificaţia cererii de renunţare la judecata căii de atac este aceea de achiesare la hotărârea pronunţată de instanţa de fond, în condiţiile art. 463 alin. (1) C. proc. civ., nefiind incidente dispoziţiile art. 406 C. proc. civ., ci prevederile art. 404 C. proc. civ.
Ca atare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 406 alin. (6) C. proc. civ., care stabilesc că renunţarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului.
Sub un al doilea aspect, potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar potrivit alin. (2) al textului menţionat, în forma în vigoare la data introducerii cererii:
"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."
În speţă, s-a dedus judecăţii o cerere întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006 (art. 21 alin. (2), în raport cu dispoziţiile căreia s-a stabilit competenţa materială a tribunalului, în soluţionarea în primă instanţă a cauzei.
Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate numai cu apel.
Totodată, conform art. 8 alin. (1) din actul normativ menţionat, hotărârile curţii de apel pronunţate în calea de atac a apelului declarat împotriva hotărârilor judecătorului-sindic sunt definitive.
Prin urmare, dispoziţiile Legii nr. 85/2006 recunosc doar calea de atac a apelului ce poate fi exercitat împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în materia reglementată de această lege.
Cum decizia atacată a fost pronunţată în apel, în considerarea argumentelor expuse mai sus rezultă că aceasta are caracter definitiv, nefiind susceptibilă a fi atacată cu recurs.
Or, recunoaşterea unei căi extraordinare de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 din Constituţia României, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, coroborate cele ale art. 483 alin. (2) teza ultimă din C. proc. civ. şi raportate la textul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti împotriva Deciziei civile nr. 651 din 20 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti împotriva Deciziei civile nr. 651 din 20 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2019.
GGC - MM