Şedinţa publică din data de 03 aprilie 2019
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată la 20.03.2018 pe rolul Tribunalului Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâţii la recalcularea indemnizaţiei brute lunare ce li se cuvine, prin includerea procentului de 4%, prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, dar şi la alocarea fondurilor şi la plata diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţite şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, începând cu 3 ani înainte de înregistrarea acţiunii până la plata efectivă a sumelor cuvenite şi pentru viitor.
La data de 16.04.2018 pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetentei teritoriale a Tribunalului Argeş, în susţinerea căreia a arătat că reclamanta B. îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte.
La 19.04.2018, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a depus întâmpinare, prin care a invocat, la rândul său, excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Argeş şi, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 3517/02.10.2018, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, iar conform art. 210 din Legea nr. 61/2011, republicată, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul; aşadar, se instituie o competenţă exclusivă privind soluţionarea unui conflict de muncă, în favoarea tribunalului în raza căruia reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă.
De asemenea, a reţinut că, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar conform alin. (3), dispoziţiile anterior enunţate se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.
În acest context, a subliniat că singura condiţie impusă pentru a deveni aplicabile dispoziţiile acestui text este aceea ca judecătorul/procurorul/grefierul să aibă calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea.
Or, a subliniat că activitatea reclamantelor se desfăşoară la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte.
A apreciat Tribunalul Argeş că în cauză nu poate funcţiona competenţa alternativă instituită de art. 127 C. proc. civ., ci cea exclusivă, prevăzută de art. 269 din Codul muncii şi de art. 210 din Legea dialogului social nr. 61/2011, republicată.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă la data de 29.10.2018.
Prin sentinţa nr. 2023/06.12.2018, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecăţii şi înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, iar conform art. 210 din Legea nr. 61/2011, republicată, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul; aşadar, se instituie o competenţă exclusivă privind soluţionarea unui conflict de munca, în favoarea tribunalului în raza căruia reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau locul de muncă.
Pe de altă parte, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, dispoziţiile anterior enunţate se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.
A mai apreciat Tribunalul Dâmboviţa că dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. sunt incidente în cauză, de vreme ce reclamantele deţin funcţia de prim grefier la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, respectiv grefier şef al secţiei Judiciare a aceluiaşi parchet, astfel cum rezultă din adeverinţa nr. 9780/VI/14/18, eliberată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.
În continuare, a notat că prin decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale s-a constatat că "sintagma de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale, reţinându-se că dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. încalcă principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul lor.
A reţinut Tribunalul Dâmboviţa că, raportat la cele statuate de Curtea Constituţională prin decizia sus-menţionată, dacă un judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier are calitatea de reclamant, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.
Cum, în speţă, reclamantele îşi desfăşoară activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, acţiunea este de competenţa uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instituţia la care aceasta îşi desfăşoară activitatea reclamantele.
Prin urmare, a apreciat că este incidentă excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Dâmboviţa, care, în materia dreptului muncii, are un caracter exclusiv.
Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:
În speţă, reclamantele, grefiere în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, au învestit Tribunalul Argeş cu un litigiu având ca obiect raporturile de muncă dintre acestea şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se afla instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit alin. (3), aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.
Prin decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638/23.07.2018 s-a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale; de asemenea, a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.
În paragraful 32 al acestei decizii, instanţa de contencios constituţional a reţinut că "legiuitorul a urmărit să scoată această categorie specială de cereri, în care un judecător este parte în proces, de sub incidenţa aplicării strămutării procesului civil pe motiv de bănuială legitimă cu privire la lipsa de imparţialitate a judecătorilor din cauza calităţii părţilor, eventualul disconfort al părţii judecător creat prin ieşirea acestor cauze din circumscripţia curţii de apel trebuind a fi minimalizat în considerarea principiului imparţialităţii justiţiei şi a intereselor legitime ale celeilalte părţi. Astfel, indiferent dacă competenţa de soluţionare a unor astfel de cauze revine judecătoriei, tribunalului sau chiar curţii de apel, acestea vor fi soluţionate de instanţe de acelaşi grad din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, măsura fiind mult mai energică decât în cazul strămutării, unde o eventuală admitere a cererii ar conduce la învestirea doar a unei instanţe de acelaşi grad din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, putând da naştere în aplicarea normelor legale unor situaţii neprevăzute la edictarea acestora."
În speţă, potrivit adeverinţei nr. 9780/VI/14/18, eliberată la 08.11.2018 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, reclamantele deţin funcţia de grefier la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, împrejurare ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.
Potrivit acestor dispoziţii legale, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.
Or, învestind cu soluţionarea cererii Tribunalul Argeş, reclamantele şi-au manifestat opţiunea, în condiţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., determinând astfel competenţa teritorială în soluţionarea litigiului.
Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Tribunalului Argeş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03 aprilie 2019.