Şedinţa publică din data de 17 aprilie 2019
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 14 iunie 2018, formulată de reclamanta Curtea de Apel Craiova în contradictoriu cu pârâtul A. s-a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la restituirea diferenţelor de drepturi salariale în cuantum net de 2964 RON, încasate necuvenit în perioada 01.01.2018 - 31.03.2018.
În motivarea cererii s-a arătat că pârâtul face parte din personalul auxiliar de specialitate al Tribunalului Gorj, fiind încadrat în funcţia de specialist IT.
Prin sentinţa nr. 4918/2018 Tribunalul Dolj a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu în temeiul art. 131 C. proc. civ. şi a declinat judecarea cererii în favoarea Tribunalului Sibiu.
În motivarea acestei soluţii s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.
S-au avut în vedere şi considerentele Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018 pronunţată de Curtea Constituţională, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată în Dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Oradea, secţia civilă şi a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie.
De asemenea, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Baroul Vâlcea în Dosarul nr. x/2014/a1 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi s-a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, Curtea reţinând că noţiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz, permiterea cumulului competenţei jurisdicţionale cu calitatea de parte în proces reprezentând un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei, contrar art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu.
Tribunalul Sibiu, raportat la art. 127 C. proc. civ. şi 269 Codul muncii şi 208, 210 din Legea nr. 62/2011, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale şi a admis-o reţinând că art. 127 alin. (1) C. proc. civ. introduce noţiunea de competenţă facultativă, care se referă la o categorie specială de cereri în care judecătorul are calitatea de parte reclamantă şi circumscriu obligaţia reclamantului judecător de a introduce cererea la o instanţă de acelaşi grad din raza unei curţi de apel învecinate calităţii sale de a fi judecător la instanţa competentă să îi soluţioneze cauza, nu şi la instanţa de grad superior. De aceea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii a hotărât, prin Decizia nr. 7 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 22 iunie 2016, că sintagma "la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă.
Or, potrivit prevederilor legii speciale, competent să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă este tribunalul şi nu curtea de apel.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
În speţă, Înalta Curte constată că prezentul litigiu vizează un conflict de muncă declanşat de către reclamanta, Curtea de Apel Craiova, în contradictoriu cu un salariat al acesteia ce are calitatea de personal auxiliar de specialitate.
În acest context, Înalta Curte constată că art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. este norma aplicabilă în stabilirea instanţei competente teritorial să soluţioneze acţiunea reclamantei, incidenţa acestui text de lege fiind atrasă de calitatea reclamantei de instanţă competentă să judece în apel cauza.
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. şi s-a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale, încălcând principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie.
Conform celor statuate de Curtea Constituţională, noţiunea de "instanţă la care îşi desfăşoară activitatea" prevăzută de textul legal enunţat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecăţii.
Trebuie reţinut că prin decizia Curţii Constituţionale s-a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată, în calitate de parte reclamantă/pârâtă.
În considerentele acestei decizii Curtea a reţinut că, în urma constatării neconstituţionalităţii sintagmelor menţionate la paragraful 46, noua formulă a textului art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. se bucură în continuare de prezumţia de constituţionalitate, permiţând, în mod rezonabil, calificarea noţiunii de judecător ca fiind una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât şi instanţa de judecată - lato sensu.
De asemenea, prin aceeaşi decizie Curtea Constituţională a mai reţinut că noţiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz (paragraful 51).
Având în vedere că noţiunea de judecator la care se referă textul art. 127 C. proc. civ. vizează atât judecătorul - stricto sensu, cât şi instanţa de judecată - lato sensu, calitatea de parte în proces a Curţii de Apel Craiova determină incidenţa textului de lege care reglementează competenţa facultativă.
În aceste condiţii, competenţa de soluţionare a cauzei revine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi competentă să judece în apel cauza, potrivit legii.
De vreme ce Curtea de Apel Alba Iulia, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Sibiu, este una dintre curţile de apel aflate în vecinătatea Curţii de Apel Craiova, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Dolj, rezultă că Tribunalul Sibiu este competent teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.
Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., raportat la art. 135 alin. (4) din acelaşi cod şi cu respectarea deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2019.