Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea contestată
Prin Decizia civilă nr. 175 din 3 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2017, au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de revizuire formulate de A. împotriva Deciziei civile nr. 266 din 9 octombrie 2017, pronunţată de aceeaşi instanţă, în Dosarul nr. x/2017.
2. Calea de atac formulată
Împotriva Deciziei nr. 175 din 3 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2017, revizuenta A. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei în anulare formulate, se arată, în esenţă, că cererile de revizuire soluţionate prin decizia atacată au fost judecate de un complet nelegal constituit, sub două aspecte: atât cu încălcarea principiului continuităţii, cât şi cu încălcarea principiului repartizării aleatorii.
Contestatoarea susţine că instanţa de revizuire a fost constituită nelegal, cu încălcarea dispoziţiilor art. 19 şi 214 din C. proc. civ. şi a art. 32 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, invocând principiul aparenţei în drept şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018.
Arată că sunt îndeplinite condiţiile legale de exercitare a contestaţiei în anulare, întrucât excepţia nelegalei compuneri a completului de judecată a fost invocată în faţa instanţei de revizuire iar instanţa de judecată, deşi s-a pronunţat asupra excepţiei, nu a răspuns din perspectiva argumentelor invocate de revizuentă, iar în ce priveşte critica formulată din sub aspectul nerespectării dispoziţiilor art. 32 alin. (4) din Legea nr. 304/2004 susţine că neinvocarea în faţa instanţei de revizuire este suplinită de principiul aparenţei în drept.
3. Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., anterior analizării oricăror alte chestiuni sau cereri, în condiţiile art. 508 alin. (1) din acelaşi cod, va examina admisibilitatea căii de atac deduse judecăţii în speţă.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, hotărârile ce fac obiectul acesteia şi motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres şi limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.
Potrivit acestor dispoziţii legale, "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata" [alin. (1)] şi "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză" [alin. (2)].
De asemenea, conform prevederilor alin. (3) al aceluiaşi articol "Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."
Aşa cum însăşi contestatoarea precizează în preambulul cererii sale, temeiul de drept al contestaţiei formulate îl constituie dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., mai sus citate.
Contestaţia în anulare formulată în cauză este inadmisibilă, fiind îndreptată împotriva unei hotărâri care nu este susceptibilă de retractare pe această cale.
Astfel, potrivit art. 129 din Constituţia României, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", iar conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
În raport cu principiile statuate prin textele, constituţional şi legal, citate mai sus, admisibilitatea unei căi de atac şi, pe cale de consecinţă, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate este condiţionată de exercitarea acesteia în condiţiile legii.
În cauză, contestaţia în anulare vizează o decizie pronunţată în revizuire; or, potrivit textelor legale incidente, invocate drept temei al cererii chiar de către contestatoare, respectiv art. 503 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., anterior citate, pot fi atacate cu contestaţie în anulare hotărârile instanţelor de recurs şi cele ale instanţelor de apel nesupuse recursului.
Contestaţia în anulare formulată în cauză nu este, aşadar, admisibilă, neîndeplinind condiţia prevăzută de art. 503 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. referitoare la categoriile de hotărâri susceptibile de retractare pe această cale.
Nu poate fi primit argumentul contestatoarei, potrivit căruia "nu este obligatoriu ca hotărârile (contestate - n.r.) să fie pronunţate în calea de atac a recursului", întrucât "instanţa de recurs poate pronunţa hotărâri în alte căi de atac decât recursul, cum sunt căile extraordinare formulate împotriva hotărârilor date în recurs".
Dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., pe care contestatoarea şi-a întemeiat cererea, sunt explicite în privinţa felului hotărârii supuse acestei căi de atac şi pentru motivul invocat, prevăzând în mod expres că "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei (...)". De altfel, şi celelalte puncte - 2, 3 şi 4 - ale alin. (2) al art. 503 din C. proc. civ., care prevăd alte motive de contestaţie în anulare, vizează în mod explicit hotărâri pronunţate de instanţa de recurs, în soluţionarea căii de atac a recursului.
Recunoaşterea unor căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalităţii, consacrat expres de dispoziţiile art. 7 din C. proc. civ., precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului consacrat în art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.
În consecinţă, prin raportare la dispoziţiile art. 503 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., se constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite exigenţele legale pentru admisibilitatea contestaţiei în anulare, respectiv condiţia referitoare la felul hotărârii atacate, care este una pronunţată în revizuire, iar nu în recurs sau în apel (nerecurabilă).
Nefiind îndeplinită această condiţie de admisibilitate, devine de prisos a fi analizate celelalte condiţii de admisibilitate, prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., referitoare la invocarea excepţiei în cursul judecării recursului, pe de-o parte, şi la omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la aceasta, pe de altă parte.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 508 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 175 din 3 octombrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2017.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 aprilie 2019.
GGC - GV