Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Asupra apelului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prezenta cauză are ca obiect apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 678 din 22.11.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, care a avut ca obiect cererea de revizuire formulată împotriva Sentinţei penale nr. 1081 din 03.12.2013 definitivă prin Decizia penală nr. 11 din 27 ianuarie 2015.

Cu titlu preliminar, instanţa supremă constată că prezenta cale de atac reprezintă cea de a treia revizuire declarată de revizuentul A. împotriva aceleiaşi Sentinţe penale nr. 1081 din 03.12.2013. Instanţa va enumera cererile de revizuire şi motivele invocate anterior, alături de considerentele hotărârilor instanţelor pentru a stabili dacă cererea de revizuire de faţă este sau nu afectată de autoritatea de lucru judecat a hotărârilor care au precedat-o:

- Dosarul nr. x/2016 având ca obiect cererea de revizuire a sentinţe penale nr. 1081 din 03.12.2013 întemeiată pe art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. prin care a fost invocat motivul de revizuire constând în faptul că a fost condamnat în baza unui probatoriu constând în interceptări realizate de către Serviciul Român de Informaţii, iar consecinţele condamnării se produc în continuare. Astfel, a susţinut că hotărârea de condamnare s-a bazat pe o dispoziţie care a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale. Dosarul a fost soluţionat prin Sentinţa penală nr. 1070 din 06.12.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală definitivă prin Decizia penală nr. 70 din 10.04.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători.

În cauza de mai sus a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul condamnat A. împotriva Sentinţei penale nr. 1081 din 3 decembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2009.

Instanţele au reţinut că (...), revizuentul a susţinut ca fiind incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., (...) că a fost condamnat în baza unui probatoriu constând în interceptări realizate de către Serviciul Român de Informaţii, iar consecinţele condamnării se produc în continuare, (...) că hotărârea de condamnare s-a bazat pe o dispoziţie care a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, care a stabilit că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. este neconstituţională în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţia României. (…)

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire (…), prima instanţă a constatat că prin Decizia nr. 51 din data de 16 februarie 2016 a Curţii Constituţionale, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen.., publicată în M. Of. nr. 190/14.03.2016, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-un dosar al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi s-a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen.. este neconstituţională.(...)

În acelaşi timp, instanţa de fond a precizat că prin Decizia nr. 126 din data de 3 martie 2016, publicată în M. Of. la data de 11 martie 2016, în analiza cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Curtea Constituţională a apreciat că, deşi intenţia legiuitorului actual a fost de a da în continuare eficienţă controlului de constituţionalitate, posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curţii este circumscrisă sferei persoanelor care au declanşat acest control, anterior momentului publicării deciziei (Decizia nr. 126 din data de 3 martie 2016, publicată în M. Of. )

În acelaşi sens prima instanţă a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 508 din data de 7 octombrie 2014, publicată în M. Of. nr. 843/19.11.2014, potrivit căreia "deciziile instanţei de contencios constituţional au putere numai pentru viitor, iar dreptul de a formula cerere de revizuire, potrivit art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.., îl au doar părţile din cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate."

În calea de atac declarată de revizuent s-a reţinut că din lecturarea Deciziei nr. 51 din data de 16 februarie 2016, invocată de către apelantul revizuent, reiese că obiectul analizei Curţii Constituţionale l-a constituit sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen.., pe când interceptările şi înregistrările reclamate de revizuent ca nefiind nelegale au fost dispuse în temeiul art. 911 şi următoarele C. proc. pen.. anterior. Aceste din urmă texte legale, pe de o parte, nu mai sunt în vigoare şi, pe de altă parte, nu intră sub incidenţa efectelor deciziei Curţii Constituţionale menţionate.

- Dosarul nr. x/2018 având ca obiect cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 1081 din 03.12.2013 soluţionată prin Sentinţa penală nr. 575 din 18.10.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, având o cale de atac în curs de soluţionare la data prezentului apel.

Prin sentinţa sus-menţionată a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei nr. 1081 din data de 03 decembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2009. Cauza se află în curs de soluţionare a căii de atac declarate de revizuent.

- prezenta cerere de revizuire a Sentinţei penale nr. 1081 din 03.12.2013 întemeiată pe art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. prin care a fost invocat motivul de revizuire constând în aceea că hotărârea de condamnare s-a bazat pe o dispoziţie care a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 91 din 2018 a Curţii Constituţionale care a decis că sintagma "aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români" cuprinsă în art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României este neconstituţională.

Faţă de cele ce preced rezultă că nu există o hotărâre anterioară cu caracter definitiv prin care să se fi dezlegat chestiunile de drept şi de fapt cu care instanţa a fost sesizată în cauza prezentă.

Revenind la revizuirea de faţă, instanţa reţine că motivele de apel au avut în vedere un caz de incompatibilitate precum şi caracterul nelegal al soluţiei de inadmisibilitate în principiu.

Examinând motivele de apel constată că:

- prin Sentinţa penală nr. 1081 din 03 decembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2009, într-un complet de judecată care nu a avut în compunere judecătorul a cărui incompatibilitate a fost invocată în revizuire), a dispus, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu reţinerea art. 74 alin. (2) C. pen. - art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., condamnarea acestuia la pedeapsa principală de 4 ani şi 10 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat cu caracter transnaţional.

Au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. conform art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 26 C. pen. raportat la art. 159 C. pen. cu referire la art. 157 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu reţinerea art. 74 alin. (2) C. pen. - art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 9 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 C. pen., pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de spionaj.

Au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. conform art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 66 C. pen.

Au fost interzise inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. conform art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

- prin Decizia penală nr. 11 din 27 ianuarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2014, (complet format din cinci judecători între care şi judecătorul a cărui incompatibilitate se invocă) au fost admise apelurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală şi de inculpaţi, inclusiv A. împotriva Sentinţei penale nr. 1081 din 3 decembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală pronunţată în Dosarul nr. x/2009.

A fost desfiinţată, în parte, hotărârea şi, în rejudecare, între alţii, în baza dispoziţiilor art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat.

A fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen. conform art. 65 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 48 raportat la art. 304 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an şi 6 luni închisoare pentru complicitate la infracţiunea de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.

În baza art. 38, 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 4 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.

A fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., conform art. 65 C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Împotriva Sentinţei penale nr. 1081 din 03 decembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, condamnatul A. a formulat cerere de revizuire, cauza fiind înregistrată sub nr. x/2018, fiind repartizată aleatoriu Completului C4 (din care a făcut parte şi judecătorul a cărui incompatibilitate se invocă).

Condamnatul A. a solicitat, atât prin cererea scrisă, cât şi în concluziile orale formulate de apărătorul desemnat din oficiu, admiterea în principiu a cererii de revizuire, susţinând, în esenţă, că este făcută în condiţiile prevăzute de lege, că este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., că s-au depus la dosar dovezile pe care se sprijină această cerere, că a fost condamnat în baza unui probatoriu constând în interceptări realizate în baza art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991, iar consecinţele condamnării se produc în continuare. Astfel, a susţinut că hotărârea de condamnare s-a bazat pe o dispoziţie care a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 91 din 2018 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat că sintagma "aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români", din cuprinsul dispoziţiilor art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 este neconstituţională.

Prin Sentinţa penală nr. 678 din data de 22 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018 a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 1081 din 03 decembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2009.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

De asemenea, s-a reţinut că potrivit art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

În speţă, instanţa a reţinut că pentru a fi incident cazul de revizuire invocat de către petent, respectiv art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., este necesară întrunirea, în mod cumulativ, a două condiţii: pe de o parte, în cauza în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere să fi fost ridicată o excepţie de neconstituţionalitate pe care Curtea Constituţională să o fi admis, iar pe de altă parte, soluţia pronunţată în cauza respectivă să se fi întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.

Referitor la admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., instanţa de fond a apreciat că este admisibilă o asemenea cerere doar dacă se întemeiază pe o dispoziţie a Curţii Constituţionale, dispoziţia legală declarată neconstituţională a avut înrâurire decisivă asupra hotărârii pronunţate în cauză, iar părţile au dat dovadă de diligenţă şi au invocat excepţia de neconstituţionalitate, înţelegând să se folosească de acest mijloc de apărarea în scopul valorificării drepturilor şi intereselor lor legitime (Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în M. Of. nr. 627/04.10.2010).

Astfel, s-a reţinut, în ceea ce priveşte prima condiţie, că din conţinutul atât al dosarului primei instanţe, cât şi al celei de apel, a rezultat, în mod cert, faptul că, la niciunul dintre termenele de judecată care au fost acordate, nici revizuentul, nici reprezentantul Ministerului Public, nici alte părţi şi nici instanţele din oficiu, nu au ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991, invocată de revizuent în prezenta cauză, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea potrivit căreia, prin Decizia nr. 91 din 2018 a Curţii Constituţionale s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a textului de lege pe care revizuentul îşi întemeiază cererea, decizie a cărei aplicare o solicită în această cauză.

În aceste condiţii, s-a apreciat a nu mai fi necesar a se analiza cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv dacă soluţia pronunţată în cauza respectivă s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.

Împotriva Sentinţei penale nr. 678 din 22 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a formula apel revizuentul A., motivele apelului fiind expuse în practicaua prezentei hotărâri.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători la data de 22 ianuarie 2019 sub nr. x/2019, fiind stabilit termen aleatoriu la data de 4 februarie 2019.

În motivarea apelului a invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în acest sens arătând că cererea de revizuire este fundamentată pe efectele Deciziei nr. 91 din 28.02.2018 a Curţii Constituţionale, care a statuat că probele obţinute ca rezultat al activităţii Serviciului Român de Informaţii sunt nule. În acelaşi sens a arătat că prezintă relevanţă şi Decizia nr. 51 din 16.02.2016 a Curţii Constituţionale, care a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen. este neconstituţională.

Un al doilea motiv de apel viza lipsa de imparţialitate a instanţei care a soluţionat cererea de revizuire în fond. În acest sens a susţinut că unul dintre membrii completului de judecată care a pronunţat Sentinţa penală nr. 678 din 22.11.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, era incompatibil, în raport de împrejurarea că acesta a pronunţat decizia din apel.

La termenul din data de 4 februarie 2019, în cauză s-a acordat termen, faţă de lipsa de procedură cu apelantul, pentru data de 4 martie 2019. Prin rezoluţia completului din data de 12.02.2019, a fost preschimbat termenul pentru data de 20 martie 2019.

La acest termen, instanţa a amânat cauza în vederea soluţionării cererii de recuzare formulate de apărătorul apelantului revizuent, pentru data de 16 aprilie 2020.

La termenul din data de 16 aprilie 2019, s-a dispus amânarea cauzei, faţă de imposibilitatea de prezentare, din motive medicale, a apărătorului ales al apelantului revizuent, pentru data de 11 iunie 2019.

La termenul din 11 iunie 2019, nemaifiind alte cereri de formulat, ori excepţii de invocat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a declarat încheiată cercetarea judecătorească şi, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul în dezbateri, susţinerile apărătorului ales al revizuentului A. şi ale reprezentantului Ministerului Public fiind redate în detaliu în practicaua hotărârii.

Examinând apelul revizuentului A., în conformitate cu dispoziţiile art. 463 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători consideră că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În acord cu prima instanţă, Completul de 5 Judecători din cadrul instanţei supreme constată că, în mod corect, din examinarea condiţiilor de admisibilitate a revizuirii solicitate din perspectiva cazului de revizuire indicat, s-a apreciat că situaţia invocată de condamnatul A. nu se încadrează în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., textul fiind invocat formal pentru retractarea hotărârii de condamnare.

Astfel, într-un prim motiv de revizuire şi de apel se invocă nelegalitatea probatoriului pe care se bazează hotărârea de condamnare, revizuentul susţinând incidenţa Deciziilor nr. 51 din 2016 şi art. 91 din 2018 ale Curţii Constituţionale, raportat la faptul că, în opinia sa, probatoriul a fost administrat de Serviciul Român de Informaţii.

În cuprinsul motivelor de apel revizuentul arată că a invocat nelegalitatea notelor şi a interceptărilor realizate de Serviciul Român de Informaţii, susţineri ce au fost analizate şi de instanţa de apel, în cuprinsul Deciziei penale nr. 11 din 27 ianuarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători, De asemenea arată că în mod eronat, cererea de revizuire nu a fost admisă în principiu, instanţa reţinând că nu s-a formulat în cauză o excepţie de neconstituţionalitate care să privească prevederile art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 în condiţiile în care, la dosarul cauzei nu există nicio dispoziţie prin care să se solicite ataşarea dosarul în care s-a pronunţat hotărârea de condamnare, nefiind astfel posibilă examinarea lucrărilor dosarului pentru a se concluziona în sensul celor reţinute de instanţa care a dispus, la fond, asupra cererii de revizuire. Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României este neconstituţională.

Instanţa constată că în primul rând că partea care invocă un motiv de revizuire trebuie să şi indice probele care să conducă la admiterea în principiu a căii de atac. Totodată invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate este examinată de instanţa în faţa căreia a fost invocată, care se pronunţă prin încheiere, iar soluţia de respingere are o cale de atac. Încheierea de şedinţă este un act aflat la dispoziţia părţilor şi este încărcată în sistemul ECRIS, distinct de înregistrarea soluţiei propriu zise, de asemenea disponibilă în sistemul ECRIS. În consecinţă, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale nu este un fapt juridic asupra existenţei căruia instanţa sau partea care a invocat excepţia să poată rămâne în necunoştinţă de cauză sau să poată fi în eroare. Verificarea acestuia se face prin consultarea dosarului în care se susţine a fi fost invocată excepţia sau prin consultarea sistemului ECRIS care cuprinde toate soluţiile date de instanţă şi menţionează toate actele depuse la dosar. Astfel, lipsa ataşării dosarului de fond şi aceluia de apel nu conduce la concluzia că instanţa care a examinat cererea de revizuire a ignorat probe esenţiale, atunci când a avut la dispoziţie probe provenind din consultarea sistemului ECRIS, din consultarea site-ului Curţii Constituţionale şi când partea însăşi nu a reuşit să indice dosarul Curţii Constituţionale în care a fost susţinută cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României.

Din examinarea deciziei Curţii Constituţionale care reprezintă temeiul revizuirii, rezultă că Decizia nr. 91 din 2018 a fost pronunţată ca urmare a sesizării Curţii Constituţionale în Dosarul nr. x/2015/a4 al Curţii de Apel Oradea, iar nu în dosarul de faţă.

Totodată verificarea site-ului Curţii Constituţionale arată că A. a invocate o excepţie de neconstituţionalitate în dosarul Curţii de Apel Bucureşti cu nr. x/2017, înregistră la Curtea Constituţională sub numărul 1565D/2018. În consecinţă nu există o excepţie de neconstituţionalitate invocată de revizuent în Dosarul nr. x/2009 ori în Dosarul nr. x/2014 care să creeze baza admisibilităţii în principiu a unei cereri de revizuire decurgând din art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. Nu există nici excepţii de neconstituţionalitate susţinute de alte părţi înregistrate pe rolul Curţii Constituţionale a României în Dosarul nr. x/2009 (dosarul în care s-a pronunţat sentinţa a cărei revizuire se solicită) sau dosarul x/2014 (dosarul de apel împotriva sentinţei a cărei revizuire se solicită).

Faţă de cele ce preced, omisiunea ataşării Dosarului nr. x/2019 şi Dosarului nr. x/2014 nu produce consecinţe asupra soluţionării cererii de revizuire, deoarece faptul juridic, ce stă la baza cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., nu există.

Problema de drept a revizuirii de faţă este reprezentată astfel de lipsa incidenţei cazului de revizuire invocat în raport de faptul că excepţia de neconstituţionalitate analizată în Decizia nr. 91/2018 a Curţii Constituţionale nu a fost invocată de revizuent în cauza de faţă. Chiar în prezenţa unui caz de incompatibilitatea unui judecător, nu s-ar putea trece peste faptul că o soluţie de admitere în principiu a revizuirii depinde de existenţa unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale a României în urma căreia să fi fost admisă o excepţie de neconstituţionalitate, condiţie care nu este îndeplinită în speţă. Existenţa sau nu a unei excepţii de neconstituţionalitate admise, invocate în cauza a cărei revizuire se cere, este un fapt juridic obiectiv care nu depinde de aprecierea unui judecător, şi în consecinţă admisibilitatea în principiu a revizuirii, într-o ipoteza ca cea de faţă este o chestiune care excede unei aprecieri subiective şi decurge strict din indicarea numărului dosarului Curţii Constituţionale respectiv concordanţa dintre dosarul în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate şi dosarul vizat de soluţia Curţii Constituţionale.

Nu se poate realiza protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor ocrotite de lege atunci când lipseşte fundamentul dreptului invocat de cel ce formulează pretenţia. Existenţa unei incompatibilităţi nu ar putea conduce, atunci când nu a fost probată existenţa deciziei Curţii Constituţionale soluţionată ca urmare a unei excepţii invocate în cauza a cărei revizuire se cere, la admiterea în principiu a cererii de revizuire fondată pe art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. Lipsa acestei excepţii de neconstituţionalitate face ca acţiunea însăşi (revizuirea) să nu aibă temei juridic, iar dreptul susţinut de revizuent să fie fără fundament, fiind lipsite de relevanţă orice alte aspecte care ar putea fi analizate doar dacă s-ar trece de faza admisibilităţii în principiu.

Nu conduce la o soluţie de admitere în principiu o decizie de neconstituţionalitate care:

- cronologic a fost pronunţată după soluţionarea definitivă a cauzei penale a cărei revizuire se solicită;

- vizează aspecte de procedură penală;

- este consecinţa unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale într-un dosar diferit de cel în care s-a pronunţat soluţia a cărei revizuire se solicită.

Revizuirea poate fi solicitată în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. doar în situaţia în care a fost admisă o excepţie de neconstituţionalitate invocată în cauza a cărei revizuire se solicită. În cadrul dosarului x/2009 nu a fost sesizată Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991, iar Decizia nr. 91 din 2018 a fost pronunţată ca urmare a sesizării Curţii Constituţionale în dosarul unei alte instanţe şi anume, cum s-a precizat mai sus, Dosarul nr. x/2015/a4 al Curţii de Apel Oradea, secţia penală, astfel că susţinerile apărării din dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu se încadrează în cazul de revizuire invocat.

În acelaşi sens sunt şi cele reţinute de instanţa de contencios constituţional, în parag. 22 al Deciziei nr. 126/2016, şi anume că "o decizie prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate profită, în exercitarea căii de atac a revizuirii, persoanelor care au invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv".

În ceea ce priveşte efectele unei decizii a Curţii Constituţionale asupra unor cauze definitiv soluţionate, legiuitorul a reglementat în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. un mecanism procedural prin intermediul căruia persoanele îndreptăţite pot exercita o cale extraordinară de atac - şi anume revizuirea - pentru remedierea situaţiei lor în procesele penale în care a fost invocată o excepţie de neconstituţionalitate admisă de Curtea Constituţională după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. Cu privire la instituţia revizuirii întemeiate pe acest motiv, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, citată anterior, Curtea Constituţională a statuat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., care nu limita cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, este neconstituţională. În acest sens, prin decizia mai sus menţionată, paragrafele 25 şi 33, Curtea a reţinut că, distinct de ipoteza cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate (cauze pendinte) - în care decizia de admitere produce efecte erga omnes, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării sale este faptul că raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale nu este definitiv consolidat -, în privinţa cauzelor care nu se mai află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a Curţii, fiind vorba despre un raport juridic epuizat, decizia de admitere va produce efecte juridice doar în condiţii strict limitative. Pornind de la premisa că incidenţa deciziei instanţei de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii - cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală - şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive, Curtea a reţinut însă că declararea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, ci trebuie să profite autorilor acesteia, care au declanşat controlul de constituţionalitate într-o cauză concretă. În aceste condiţii, având în vedere importanţa principiului autorităţii de lucru judecat, Curtea a constatat că, pentru a garanta atât stabilitatea raporturilor juridice, cât şi o bună administrare a justiţiei, "o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine şi stabilitate juridică". De asemenea, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, publicată în M. Of. nr. 1020/29.11.2018, parag. 1014 - 1016, Curtea a statuat că raţionamentul dezvoltat în Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 rămâne pe deplin aplicabil în ipoteza exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii atunci când aceasta priveşte orice decizie de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate referitoare la norme de procedură penală ori de drept material penal, dar care nu au ca efect dezincriminarea faptei sau micşorarea limitei maxime a pedepsei.

Contrar susţinerilor apărării, aceeaşi soluţie a fost pronunţată în ceea ce priveşte un alt condamnat care a formulat cerere de revizuire împotriva Sentinţei penale nr. 1081/2013 pentru considerentul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., iar trimiterea spre rejudecare a intervenit atunci când a fost invocat motivul de revizuire din art. 453 alin. (1) lit. a) teza a doua C. proc. pen.

Astfel, în Dosarul nr. x/2017, prin Sentinţa penală nr. 646/2017 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva Sentinţei penale nr. 1081 din 3 decembrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2009, cazul de revizuire invocate fiind cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în raport de Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 51 din 16 februarie 2016. Prin Decizia penală nr. 153/2018 a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul condamnat B. împotriva Sentinţei penale nr. 646 din data de 20 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2017. Ulterior în Dosarul nr. x/2018, prin Decizia penală nr. 68/2019, a fost admisă în principiu contestaţia în anulare (o cale extraordinară de atac diferită de revizuire) formulată de contestatorul condamnat B. împotriva Deciziei penale nr. 153 din 08 octombrie 2018, iar la rejudecarea cauzei, prin Decizia penală nr. 140/20 mai 2019, a fost respins ca nefondat apelul declarat de revizuentul condamnat B. împotriva Sentinţei penale nr. 646 din 20 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală. În Decizia penală nr. 140/2019. În motivarea acestei soluţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători Penal 2-2018, în acord cu instanţa de retractare, a constatat că Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale nu poate constitui temei al revizuirii în cauza în care s-a dispus condamnarea revizuentului, în raport cu efectele acestei decizii, întrucât nu este incidentă situaţia prevăzută de cazul de revizuire invocat de condamnat - respectiv că hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, iar consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

În consecinţă, conform jurisprudenţei citată mai sus, a existat o soluţie identică în cererea de revizuire având ca temei art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. care a fost respinsă ca inadmisibilă şi nu s-a dispus rejudecarea cauzei.

Desfiinţarea cu trimitere spre rejudecare, în urma constatării incompatibilităţii unui judecător, a intervenit în Dosarul nr. x/2018, în care, prin Decizia nr. 93/2019, a fost admis apelul formulat de revizuentul condamnat B. împotriva Sentinţei penale nr. 574 din 18 octombrie 2018, pronunţată de secţia penală a Înaltei Curţi în Dosarul nr. x/2018 şi a fost desfiinţată sentinţa penală, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cazul de revizuire invocat în dosarul în care s-a dispus reluarea judecării cererii de revizuire pe considerentul unei incompatibilităţi este însă diferit de cel din cauza prezentă. Astfel în Dosarul nr. x/2018 a fost invocat cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., şi anume că în cauză, soluţia de condamnare s-a bazat exclusiv pe mijloace de probă obţinute de către Serviciul Român de Informaţii în procedura de supraveghere tehnică începută înainte de sesizarea organului de urmărire penală şi, continuată pe întreaga durată a urmăririi penale, respectiv până în martie 2009, când a fost sesizată instanţa de judecată, cu ultimul rechizitoriu.

Pentru cele expuse anterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 678 din data de 22 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-condamnat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 678 din data de 22 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. obligă apelantul revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-condamnat până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2019.

GGC - NN