Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

Deliberând asupra apelurilor declarate împotriva Sentinţei penale nr. 674 din 5 decembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 674 din 5 decembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în unanimitate a dispus achitarea inculpaţilor A., B. şi C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit, a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi a ridicat măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea acestora, precum şi condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 257 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen., subsecvent schimbării încadrării juridice a faptei din infracţiunea de complicitate la luare de mită.

Totodată, în majoritate, s-a dispus faţă de inculpatul D. schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită şi condamnarea acestuia la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen. şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969) cu titlu de pedeapsă complementară pe o durată de 2 ani şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În raport de această din urmă faptă, în majoritate, s-a dispus şi condamnare inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, prevăzută de art. 26 din C. pen. (1969) raportat la art. 257 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare şi a contopit pedepsele aplicate, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. (1969), ca pedeapsă complementară, aceleaşi drepturi fiind interzise şi cu titlu de pedeapsă accesorie.

Au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanţa nr. 553/P/2014 din 11 martie 2015 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, în majoritate, în ce priveşte bunurile aparţinând inculpatului D. şi, în unanimitate, în privinţa inculpatului A.

În baza art. 118 lit. a) din C. pen. (1969) raportat la art. 257 alin. (2) din C. pen. (1969), s-a confiscat de la inculpatul A. suma de 1.585.000 RON precum şi autoturismul marca x şi, în majoritate, echivalentul în RON, la cursul BNR de la data punerii în executare, al sumei de 500.000 euro de la inculpatul D.

În ce priveşte cheltuielile judiciare avansate de stat s-a dispus obligarea inculpaţilor A. şi D. la plata acestora, cel din urmă, în opinie majoritară.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 26 martie 2007, prin Procura nr. 1493, E., titular al cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri situate în intravilanul municipiului Buzău, a mandatat pe denunţătorul F. "să îndeplinească toate formalităţile necesare în vederea revendicării suprafeţelor" de 59.518 mp, 14.085 mp, 6.397 mp şi 70.000 mp, trei dintre aceste imobile fiind amplasate în centrul oraşului, iar cel de-al patrulea la intrarea în Buzău, chiar la drumul naţional.

Ulterior, prin contractul nr. x din 10 aprilie 2007, E. a cesionat martorului F. şi SC G. SRL, reprezentată de H., în cote de 50%, drepturile sale asupra celor patru imobile în suprafaţă de 15 ha contra sumei de 200.000 euro, pentru ca după eliberarea titlului de proprietate - aceasta să condiţioneze înstrăinarea terenurilor către denunţător de plata suplimentară a sumei de 400.000 euro, solicitare ce i-a fost satisfăcută.

Pentru a-şi îndeplini mandatul, martorul F. s-a dus în audienţă la inculpatul C., prefect al judeţului Buzău, în perioada 1 ianuarie 2006 - 4 mai 2007, funcţie în virtutea căreia era preşedinte al comisiei judeţene constituită în scopul stabilirii dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere în condiţiile Legii nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 1/2000, calitate în care putea face demersuri pentru emiterea titlului de proprietate şi punerea în posesie, care, însă, l-a îndrumat spre compartimentul de fond funciar pentru a afla situaţia juridică a terenurilor revendicate de E.

În aceste condiţii, martorul F. l-a contactat pe inculpatul A., şeful de cabinet al inculpatului D., ministrul internelor şi reformei administrative şi membru al I., numit în funcţie, la data de 4 aprilie 2007, prin decretul nr. 379 emis de preşedintele României, căruia i-a solicitat să-l pună în legătură cu prefectul judeţului Buzău, care fusese membru al aceluiaşi partid, calitate la care renunţase însă, la momentul ocupării funcţiei publice, întrucât, conform dispoziţiilor art. 17 din Lege nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, în forma în vigoare de la 1 ianuarie 2006, prefectul nu poate fi membru al unui partid politic sub sancţiunea destituirii, pentru ca acesta să-l ajute să obţină titlul de proprietate pentru terenurile în suprafaţă de 15 ha, situate în intravilanul municipiului Buzău.

Urmare a promisiunii de a discuta cu ministrul de interne pentru ca acesta să intervină pe lângă fostul său coleg de partid, prefectul judeţului Buzău, inculpatul A. a transmis martorului F., numărul de telefon al coinculpatului C., pe care, în prealabil, l-a sunat pentru a-i cere să-l primească în audienţă pe denunţător. Ulterior, martorul, însoţit de inculpatul A., s-a deplasat la Buzău pentru a se întâlni cu prefectul, ocazie cu care şeful de cabinet al ministrului de interne i-a solicitat acestuia să-l ajute pe F. în problema reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor în discuţie, comunicându-i, totodată, că este şi rugămintea inculpatului D.

În schimbul intervenţiei pe lângă ministrul de interne, dar şi la prefectul judeţului Buzău, inculpatul A. a pretins martorului F. suma de 600.000 euro pentru sine şi suma de 500.000 euro pentru inculpatul D. în schimbul demersurilor făcute de acesta din urmă pe lângă inculpatul C.

La rândul său, inculpatul C. a cerut denunţătorului suma de 1.000.000 euro pentru ajutorul oferit în vederea obţinerii titlului de proprietate, motivând că, pentru cele 15 ha de teren "se bat mulţi", în condiţiile în care trei imobile erau amplasate în centru municipiului Buzău şi unul la drumul naţional, la intrarea în oraş, fiind astfel foarte valoroase. În acest context, prefectul i l-a prezentat pe inculpatul B., prin intermediul căruia urmau să ţină legătura pentru a evita expunerea sa.

De asemenea, şi inculpatul B. a pretins denunţătorului, în schimbul serviciilor sale, unul dintre cele patru imobile, respectiv un teren în suprafaţă de 14.085 mp, situat în centrul municipiului Buzău.

Deşi, la data de 4 mai 2007, inculpatul C. a fost eliberat, la cerere, din funcţia publică de prefect al judeţului Buzău, fiind numit, prin decizia nr. 118 din aceeaşi dată, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice de către prim ministrul României, a continuat să fie interesat de problema emiterii titlului de proprietate, întâlnindu-se, după mutarea sa la Bucureşti, în mai multe rânduri, cu martorul F. şi inculpatul A.

Astfel, după o perioadă de aproximativ cinci luni de la intervenţiile inculpatului A., făcute atât în nume propriu, cât şi pentru ministrul internelor şi reformei administrative, D., precum şi de la întâlnirile iniţiale avute de denunţător cu prefectul judeţului Buzău, C., la data de 18 septembrie 2007, a fost eliberat titlul de proprietate nr. x, pentru suprafaţa totală de 15 ha, compusă din terenurile de 59.518 mp, 14.085 mp şi 6.397 mp situate în centrul municipiului Buzău, precum şi cel de 70.000 mp amplasat la drumul naţional, la intrarea în oraş, din direcţia Bucureşti.

Subsecvent obţinerii titlului de proprietate, E. a majorat pretenţiile financiare stabilite la momentul perfectării cesiunii de creanţă, întrucât a realizat că valoarea terenurilor era net superioară preţului de 200.000 de euro, achitat de cesionari, sens în care, a solicitat martorului F. plata unei sume suplimentare de 400.000 euro, pentru a finaliza transmiterea dreptului de proprietate asupra terenurilor revendicate. Pentru a face rost de întreaga sumă pretinsă, acesta a cerut un împrumut de 100.000 de euro de la inculpatul A., care, întrucât nu dispunea de banii solicitaţi, l-a pus în legătură cu martorul J. Acordarea împrumutului a fost condiţionată de încheierea unui contract având ca obiect o parte din terenurile din municipiul Buzău pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate, martorul J. urmărind să obţină o garanţie pentru restituirea de către F. a sumei de 100.000 euro, cu o dobândă de 10% - 20%, prin revânzarea suprafeţelor de teren persoanei indicate de denunţător.

La data de 30 octombrie 2007, s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr. 4280, prin care E. a înstrăinat terenurile în suprafaţă de 70.000 mp şi de 6.379 mp, amplasate în intravilanul municipiul Buzău, inculpatului A. şi martorei K., soţia împrumutătorului, fără ca suma de 62.500 euro stipulată ca preţ al tranzacţiei să fie achitată de cumpărători, date fiind împrejurările care au determinat semnarea acestui act, inclusiv cele care privesc satisfacerea pretenţiilor financiare solicitate suplimentar de titulara dreptului de proprietate de la F. De asemenea, pentru a asigura primirea folosului necuvenit pretins în schimbul demersurilor făcute la cererea denunţătorului în vederea reconstituirii dreptului de proprietate asupra imobilelor în discuţie, inculpatul A. a figurat, în calitate de cumpărător, alături de martora K. la perfectarea contractului translativ de proprietate.

Urmare a restituirii împrumutului, la 9 ianuarie 2008, prin ordinul de plată emis de F. în beneficiul martorei K., pentru suma ce reprezenta "achitare datorie", atât soţii J. şi K., cât şi soţii A. şi L., respectând înţelegerea avută cu acesta, l-au mandatat, la datele de 14 ianuarie 2008, respectiv 18 ianuarie 2008, prin procurile speciale nr. 57 şi nr. 127, să vândă cotele părţi indivize din suprafeţele de teren de 70.000 mp şi 6.379 mp, pe care le deţineau în coproprietate.

În aceeaşi perioadă, SC G. SRL, prin reprezentant H., a formulat cerere de chemare în judecată a martorilor K., J. şi L. şi a inculpatului A., înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, sub nr. x/2007, prin care a solicitat, printre altele, constatarea nulităţii absolute a Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 30 octombrie 2007, precum şi o acţiune în contradictoriu cu E., ce a format obiectul Dosarului nr. x/2008 al Tribunalului Buzău, privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic translativ de proprietate asupra cotei de 50% din terenurile în suprafaţă totală de 15 ha, dobândită prin Contractul de cesiune de creanţă nr. x din 10 aprilie 2007, pe care l-a semnat cu pârâta, fiind cesionar, în părţi egale, împreună cu denunţătorul F.

Pentru a se evita blocarea exercitării mandatului dat lui F., la data de 28 martie 2008, s-a încheiat convenţia nr. 88 între SC G. SRL, pe de o parte, şi familiile M. şi N., pe de altă parte, prin care societatea reprezentată de H. se obliga să renunţe la drepturile născute din Contractul de cesiune de creanţă nr. x din 10 aprilie 2007, pentru care achitase 200.000 euro, precum şi la litigiile introduse la instanţele civile în legătură cu terenurile arabile în suprafaţă totală de 15 ha situate în intravilanul municipiului Buzău, în schimbul sumei de 1.180.000 euro, ce urma a fi plătită de oricare din martorii K., J. şi L. sau de inculpatul A.

În aceeaşi zi şi la acelaşi notar public, s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr. x, prin care soţii M. şi N. au transmis dreptul de proprietate asupra terenurilor de 70.000 mp şi 6.379 mp către SC O. SRL, reprezentată de P., firmă ce le-a fost indicată de F. şi care a virat în contul inculpatului A. suma de 2.296.835 RON, iar în cel al martorei K. suma de 2.193.384 RON. La rândul lor, fiecare dintre cei doi cumpărători i-a transferat lui H., în contul deschis la Q., echivalentul sumei de 590.000 euro (2.193.384 RON), cu menţiunea "stingere litigiu conform convenţiei".

De asemenea, la data de 30 octombrie 2007, E. a înstrăinat către denunţătorul F., prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. x, celelalte două terenuri de 59.518 mp, respectiv 14.085 mp, din suprafaţa totală de 15 ha primită în urma eliberării Titlul de proprietate nr. x din 18 septembrie 2007, contra sumei de 62.500 euro, preţ care însă nu a fost plătit de cumpărător, întrucât, anterior, acesta îi achitase 400.000 euro.

La rândul său, martorul F. pentru a satisface pretenţiile ridicate de inculpatul B. în schimbul ajutorului dat prin intermedierea legăturii cu prefectul judeţului Buzău (inculpatul C.), a transferat acestuia, prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 12 noiembrie 2007, proprietatea asupra parcelei de 14.085 mp, motiv pentru care preţul de 117.000 RON nu a fost avansat niciodată de cumpărător.

La data de 8 noiembrie 2007, între denunţător şi inculpatul B. a intervenit o "promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare" autentificată sub nr. x, pentru o suprafaţă de 10.000 mp din parcela de 59.518 mp, act prin care s-a stabilit că transferul dreptului de proprietate se va realizează la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, deşi se menţiona că a fost achitat preţul integral al tranzacţiei, respectiv de 83.000 RON. S-a reţinut că, în fapt, acest act a reprezentat o garanţie pentru remiterea sumei de 1.000.000 euro pretinse de inculpatul C. în legătură cu demersurile sale pentru urgentarea emiterii dreptului de proprietate asupra terenurilor revendicate de E., motiv pentru care preţul stipulat nu a fost achitat de promitentul cumpărător, ba mai mult acesta l-a înscris sub nr. x în Cartea Funciară a municipiului Buzău. Ulterior, la data de 13 decembrie 2007, a fost semnat actul adiţional nr. x la promisiunea bilaterală, prin care soţii B. şi R. şi-au dat acordul pentru radierea notificării acestui act din Cartea Funciară, precum şi pentru vânzarea terenului de 10.000 mp către un terţ, în timp ce F. s-a obligat sa le vireze, într-un termen de maxim şapte zile de la perfectarea contractului, suma de 1.850.000 euro, din preţul încasat.

Dreptul de proprietate asupra terenului de 59.518 mp a fost transmis prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din data de 20 decembrie 2007, pentru suma de 75.000 euro, martorului S. care, anterior, în toamna aceluiaşi an, a împrumutat pe denunţător cu suma de 100.000 euro necesară achiziţionării unor terenuri din municipiul Buzău, solicitându-i în schimb să-i vândă unul dintre acestea, respectiv cel în suprafaţă de 6 ha. De asemenea, la acel moment, F. a condiţionat încheierea actului translativ de proprietate de plata sumei de 2.000.000 euro de către martorul S., bani pe care urma să-i remită unor persoane din cadrul instituţiei prefectului şi cadastrului imobiliar. Într-un final, denunţătorul, fiind nemulţumit de suplimentarea pretenţiilor financiare de inculpatul B., l-a interpus, în relaţia sa cu cumpărătorul, SC O. SRL, pe martorul S. care a câştigat un comision de 200.000 euro, din întreaga tranzacţie derulată.

Astfel, la data de 21 decembrie 2007, prin încheierea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 4158 cu SC O. SRL, martorul S. a înstrăinat terenul de 59.518 mp contra sumei de 6.844.570 euro, din care s-a stabilit să primească 9.196.142 RON, iar diferenţa de 4.094.570 euro (13.956.000 RON) să fie plătită până la 10 ianuarie 2008. La aceeaşi dată, s-a perfectat convenţia nr. 4157, prin care F. şi soţii B. şi R. s-au înţeles să diminueze suma prevăzută în Actul adiţional nr. x din 13 decembrie 2007, de la 1.850.000 euro la suma de 1.000.000 euro, din care 990.000 euro reprezintă "liberalităţi" ce urmau a fi plătite de denunţător "din surse proprii", iar diferenţa de 10.000 euro, reprezentând penalităţi pentru "încetarea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare nr. x din 8 noiembrie 2007" urmând a fi achitată din preţul încasat din înstrăinarea imobilului în suprafaţă de 59.518 mp.

Ca urmare, F. a virat inculpatului B., la data de 28 decembrie 2007, suma de 3.600.000 RON (1.000.000 euro), prin ordin de plată cu explicaţia "achitare contract vânzare-cumpărare teren", din suma de 8.000.000 RON transferată la data de 24 decembrie 2007, de martorul S. în contul său cu menţiunea "vânzări terenuri", subsecvent remiterii primei tranşe din preţul terenului de 59.518 mp, de către SC O. SRL

Ulterior, la datele de 9 ianuarie 2008 şi 10 ianuarie 2008, soţii T., respectiv F. au dat declaraţiile autentificate sub nr. x şi nr. 59, în cuprinsul cărora primii au arătat că nu mai au nicio pretenţie cu privire la imobilul indicat în promisiunea de vânzare-cumpărare, întrucât au primit suma de 1.000.000 euro, iar, corelativ, denunţătorul a menţionat că a plătit aceşti bani. Din această sumă, la începutul anului 2008, inculpatul B. a remis coinculpatului C., în numerar, 700.000 euro, bani care au fost folosiţi de acesta la finanţarea campaniei electorale pentru candidaţii I. la alegerile locale şi parlamentare.

De asemenea, martorul S. a transferat în contul denunţătorului, deschis la U., sumele de 6.756 RON (la 15 ianuarie 2008) şi de 6.749.244 RON (la 16 ianuarie 2008), ca urmare a achitării ultimelor două tranşe din preţul terenului cumpărat, de către SC O. SRL În ziua de 18 ianuarie 2008, martorul F. a convertit suma de 1.852.500 RON în 500.000 euro, bani pe care, la data de 1 februarie 2008, i-a retras în numerar şi i-a remis inculpatului A., pentru a fi înmânaţi ministrului internelor şi reformei administrative în schimbul intervenţiei sale pe lângă prefectul judeţului Buzău, în scopul urgentării eliberării titlului de proprietate.

Nu în ultimul rând, F. a virat, la datele de 31 martie 2008 şi de 9 mai 2008, în schimbul influenţei traficate de inculpatul A., sumele de 370.000 RON, respectiv, 1.215.000 RON, în contul martorului V., socrul inculpatului, deschis la U., cu menţiunea "împrumut".

Tot pentru ajutorul acordat în vederea obţinerii titlului de proprietate, denunţătorul a achitat ratele de leasing pentru autoturismul marca x folosit de inculpatul A., contractul fiind încheiat de SC W. SRL, având ca asociaţi pe martorii S. şi F. Ulterior, autoturismul a fost vândut inculpatului A. conform facturilor nr. x din 1 august 2008 şi nr. x din 4 august 2008, în valoare totală de 9.401 RON.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor, au fost constatate următoarele:

Potrivit art. 289 alin. (1) din C. pen., infracţiunea de luare de mită constă în fapta funcţionarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde sau primeşte ori acceptă promisiunea de bani sau alte foloase necuvenite, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea efectuării unui act ce intra în sfera atribuţiilor sale de serviciu ori în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Pentru ca activitatea unui funcţionar public să fie susceptibilă de încadrare în dispoziţiile art. 289 alin. (1) din C. pen., este necesar ca autorul să aibă competenţa de a efectua acte de felul acelora care ocazionează săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Chiar dacă subiectul activ nemijlocit este calificat, fapta acestuia de a pretinde, de a primi sau de a accepta promisiunea de foloase necuvenite în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act care nu intră în sfera atribuţiilor sale de serviciu, nu constituie infracţiunea de luare de mită, ci de trafic de influenţă în situaţia în care este îndeplinită şi cerinţa esenţială privind influenţa pe care făptuitorul o are sau lasă să se creadă că o are asupra funcţionarului public competent a efectua actul în cauză.

Realizarea oricăreia dintre modalităţile alternative ale elementului material conduce la consumarea infracţiunii de luare de mită, motiv pentru care pretinderea urmată de primire, ca acţiuni întreprinse în legătură cu acelaşi act ce intră în sfera îndatoririlor de serviciu ale funcţionarului public, nu atrage incidenţa dispoziţiilor privind infracţiunea continuată sau ale pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului. Astfel, va exista întotdeauna o infracţiune unică de luare de mită consumată la momentul săvârşirii acţiunii de pretindere, chiar şi în situaţia în care această activitate este urmată de primirea foloaselor necuvenite. Sub aspect subiectiv infracţiunea de luare de mită este condiţionată de existenţa intenţiei calificate prin scop, întrucât atitudinea adoptată de făptuitor în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu este subsumată realizării unui folos necuvenit.

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, aceasta este definită în art. 291 alin. (1) din C. pen., ca fiind fapta unei persoane de a pretinde sau de a primi ori de a accepta promisiuni de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul şi care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public pentru a-l determina să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie efectuarea unui act ce intră în sfera îndatoririlor sale de serviciu ori să îndeplinească un act contrar acestor atribuţii.

Autor al infracţiunii poate fi orice persoană, inclusiv un funcţionar public, care se prevalează de influenţa reală sau imaginară pe care o are asupra unui funcţionar public competent să efectueze actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, urgentare sau întârziere se trafichează influenţa, fie direct, fie indirect, prin intermediar. Deşi intermediarul realizează modalităţile alternative de pretindere, primire ori de acceptare de promisiuni ale elementului material, contribuţia sa la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 291 alin. (1) din C. pen., îmbracă forma participaţiei penale a complicităţii, întrucât, spre deosebire de autor care invocă propria-i influenţă asupra funcţionarului public, complicele acţionează în numele acestuia, fără să aibă sau să se prevaleze de o eventuală influenţă.

La fel ca în cazul faptei incriminate în art. 289 alin. (1) din C. pen., simpla acţiune de a pretinde bani sau alte foloase este suficientă pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă, dacă pretinderea se face în vederea intervenţiei pe lângă funcţionarul public pentru îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea actului solicitat.

În momentul pretinderii foloaselor se consumă infracţiunea de trafic de influenţă, astfel că realizarea distinctă, în împrejurări diferite, a modalităţii alternative a primirii bunurilor pretinse nu are relevanţă pentru existenţa acestei infracţiuni. Ca atare, activitatea ulterioară de primire a foloaselor constituie, alături de actele iniţiale de pretindere, o unitate naturală de infracţiune, cu toate consecinţele ce decurg din această împrejurare.

Sub aspect subiectiv este necesar ca banii sau foloasele pretinse ori primite să se facă în scopul determinării funcţionarului public competent să facă ori să nu facă un act ce intră în sfera atribuţiilor sale de serviciu.

Raportând aceste consideraţii teoretice şi împrejurările faptice rezultate din coroborarea materialului probator administrat în ambele faze ale procesului penal, la acuzaţia adusă inculpatului D., prin actul de sesizare a instanţei, constând în pretinderea sumei de 500.000 de euro, în cursul anului 2007, de la martorul F., în schimbul intervenţiei sale, "în calitate de ministru al internelor şi reformei administrative, cu atribuţii pe linia coordonării administraţiei publice locale, inclusiv în materia retrocedărilor", făcută atât direct, cât şi prin intermediul inculpatului A., în vederea emiterii cu celeritate a unor titluri de proprietate, urmată de primirea folosului necuvenit în luna februarie 2008, instanţa de fond a considerat că fapta pentru care a fost trimis în judecată acest inculpat se circumscrie elementelor de conţinut ale infracţiunii de trafic de influenţă şi nu ale infracţiunii de luare de mită, cum s-a reţinut în sarcina acestuia prin rechizitoriu, sens în care, conform art. 386 din C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică.

Astfel, inculpatul D., membru al I., începând cu data de 4 aprilie 2007, când a fost numit, prin decret prezidenţial, ministrul internelor şi reformei administrative, a avut calitatea de funcţionar public în înţelesul legii penale conform art. 175 alin. (1) lit. a) din C. pen., întrucât a ocupat o funcţie de demnitate publică ce implică exercitarea de atribuţii în vederea realizării prerogativelor puterii executive. În această calitate, a exercitat conducerea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, instituţie publică care, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. a) pct. 2 din O.U.G. nr. 63/2003, în vigoare la data săvârşirii faptelor, avea, printre atribuţiile principale, în domeniul administraţiei publice, şi pe aceea de a îndruma şi controla activitatea prefectului pentru îndeplinirea Programului de guvernare. Abia, din data de 9 mai 2007, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 30 din 25 aprilie 2007, care a abrogat actul normativ anterior menţionat, s-a reglementat în sarcina Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, ca atribuţie principală în domeniul administraţiei publice, aceea de îndrumare şi control a activităţii prefecţilor şi a instituţiilor prefecţilor cu privire la exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege.

Inculpatul C. a ocupat funcţia de prefect al judeţului Buzău, în perioada 1 ianuarie 2006 - 4 mai 2007, fiind numit prin H.G. nr. 1.782 din 22 decembrie 2005 şi eliberat din această funcţie publică, la cerere, prin H.G. nr. 392 din 4 mai 2007, pentru ca, la aceeaşi dată, prin decizia nr. 118 emisă de prim ministrul României, să fie desemnat preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice. Devenind prefect al judeţului Buzău, inculpatul C. a dobândit calitatea de înalt funcţionar public, potrivit art. 10 din Legea nr. 340/2004, republicată, calitate care a atras interdicţia de a face parte dintr-un partid politic, sub sancţiunea destituirii din funcţia publică de prefect, aşa cum stabilesc dispoziţiile art. 17 din acelaşi act normativ, aplicabile din data de 1 ianuarie 2006, motiv pentru care, pe durata mandatului său (1 ianuarie 2006 - 4 mai 2007), inculpatul a renunţat temporar la calitatea de membru al I., pentru ca, ulterior eliberării din funcţia de prefect, acesta să devină preşedinte filialei din Buzău al acestui partid.

În această funcţie publică, inculpatul C. a îndeplinit, conform art. 19 alin. (2) din Legea nr. 340/2004, republicată, şi atribuţii stabilite de alte legi şi acte normative în sarcina prefectului, adică şi cele prevăzute în materia reconstituirii dreptului de proprietate.

Astfel, prin ordin al prefectului, se constituia, la nivelul fiecărei comune, oraş sau municipiu, câte o comisie în vederea stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia, atribuirii efective a terenurilor celor îndreptăţiţi şi eliberării titlurilor de proprietate, comisie ce funcţiona sub îndrumarea unei comisii judeţene, desemnată şi condusă tot de prefect, aşa cum stabilesc dispoziţiile art. 12 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată. Procedura de constituire şi modul de funcţionare a acestor comisii au fost prevăzute în Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor aprobat, prin H.G. nr. 890 din 4 august 2005. Din coroborarea dispoziţiilor art. 1 - art. 6 din Regulament, rezultă că pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere în condiţiile Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se constituie, prin ordin al prefectului, comisiile comunale, orăşeneşti sau municipale, precum şi comisia judeţeană, aceasta din urmă fiind condusă de prefect şi având printre atribuţiile sale şi pe cele de verificare a legalităţii propunerilor făcute de comisiile locale; de validare sau invalidare a acestora şi, nu în ultimul rând, de emitere a titlurilor de proprietate pentru propunerile validate.

Ca atare, s-a constatat că, numai în perioada 4 aprilie - 4 mai 2007, inculpatul D. putea să intervină, prin intermediul inculpatului A., la prefectul judeţului Buzău în scopul reconstituirii dreptului de proprietate al numitei E., având în vedere data la care a fost numit ministru al internelor şi reformei administrative (4 aprilie 2007), precum şi cea la care a fost eliberat din funcţie inculpatul C. (4 mai 2007). În acest context, rezultă că la momentul săvârşirii faptei imputate prin rechizitoriu, inculpatul D. nu avea printre atribuţiile specifice funcţiei de ministru şi competenţe în materia reconstituirii dreptului de proprietate, întrucât, conform art. 14 alin. (1) lit. a) pct. 2 din O.U.G. nr. 63/2003, îndruma şi controla activitatea prefectului doar sub aspectul îndeplinirii Programului de guvernare. Atribuţii în stabilirea dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia, atribuirea terenurilor şi eliberarea titlurilor de proprietate reveneau în condiţiile legii comisiilor locale, după caz, comisiei judeţene numite sau/şi conduse de către prefect.

Deci, condiţia ca fapta funcţionarului public să fie săvârşită în legătură cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, ce este stabilită în norma de incriminare a infracţiunii de luare de mită, nu este realizată în speţă, având în vedere că, în calitate de ministru, inculpatul D. exercita prerogativa de a îndruma şi controla activitatea prefectului pentru realizarea Programului de guvernare, fără să aibă vreo competenţă concretă în materia reconstituirii dreptului de proprietate, în timp ce asemenea atribuţii (verificarea legalităţii propunerilor făcute de comisiile locale, validarea acestora şi emiterea titlurilor de proprietate) aparţineau prefectului, ca preşedinte al comisiei judeţene, constituită potrivit dispoziţiilor art. 12 din Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, prin modul în care inculpatul D. şi-a înfăptuit sarcinile de serviciu ce intrau în sfera de îndrumare şi control a activităţii prefectului pentru realizarea Programului de guvernare, nu putea influenţa îndeplinirea atribuţiilor specifice, din materia reconstituirii/constituirii dreptului de proprietate de către comisia judeţeană condusă de inculpatul C. Drept urmare, acuzaţia formulată împotriva inculpatului D., constând în pretinderea, în cursul lunii aprilie 2007, a sumei de 500.00 euro pentru a interveni pe lângă prefectul judeţului Buzău în scopul emiterii cu celeritate a titlului de proprietate, urmată de primirea foloaselor necuvenite în luna februarie 2008, se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă întrucât este îndeplinită şi cerinţa esenţială privind influenţa pe care acesta, în calitate de subiect activ circumstanţiat, o avea asupra funcţionarului public competent a efectua actul în discuţie, adică asupra prefectului C., în condiţiile în care cei doi se cunoşteau, întrucât au fost colegi de partid, acesta din urmă renunţând temporar la calitatea de membru al I. Date fiind aceste considerente, instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul D. din infracţiunea de luare de mită în infracţiunea de trafic de influenţă, solicitare pe care, de altfel, a formulat-o şi procurorul de şedinţă. Corelativ, s-a schimbat încadrarea juridică şi faţă de inculpatul A. din complicitate la infracţiunea prevăzută de art. 289 din C. pen. în complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă având în vedere acuzaţia adusă acestuia prin rechizitoriu, respectiv că "în luna februarie 2008, a intermediat remiterea sumei de 500.000 euro de la denunţătorul F. către inculpatul D." în schimbul intervenţiei ministrului pentru emiterea titlului de proprietate. Ca atare, acuzaţia de pretindere a banilor urmată de remiterea lor ulterior intervenţiei făcute la prefectul judeţului Buzău, se circumscrie conţinutul constitutiv al unei infracţiuni unice de trafic de influenţă, faptă la realizarea căreia inculpatul D. a fost sprijinit de coinculpatul A., care a intermediat pretinderea şi primirea sumei de 500.000 euro de la denunţător.

Pentru calificarea juridică a faptelor inculpaţilor D. şi A., instanţa de fond a apreciat că pentru ambii inculpaţi legea anterioară constituie legea penală mai favorabilă. Pentru a statua astfel, s-a menţionat că a fost avută în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, conform căreia dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, fapt ce implică compararea prevederilor din ambele Coduri cu fiecare criteriu de determinare (condiţii de incriminare, de tragere la răspundere penală şi de sancţionare) şi cu privire la fiecare instituţie incidenţă în speţă şi, în final, o evaluare a acestora, în vederea alegerii dintre cele două legi penale succesive a celei care este mai blândă, în ansamblul reglementărilor sale.

Astfel, s-a reţinut că ambele incriminări ale infracţiunii de trafic de influenţă, atât din legea anterioară, cât şi din codificarea în vigoare, presupun, în esenţă, acţiuni alternative de pretindere, primire ori acceptare de promisiuni de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul comise de o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce face parte din îndatoririle sale de serviciu.

Deşi în noua reglementare legiuitorul a inserat o nouă condiţie de realizare a laturii obiective, şi anume, promisiunea traficantului de influenţă de a-l determina pe funcţionarul public să adopte conduita dorită de cumpărătorul influenţei, se constată ca aceasta rezultă implicit şi din incriminarea anterioară, având în vedere că modalităţile alternative de realizare a elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 257 din C. pen. (1969) erau săvârşite de făptuitor în scopul de a-l determina pe funcţionar să facă sau să nu facă un act ce intra în sfera sa de competenţă, împrejurare care reprezintă în realitate o promisiune de exercitare a influenţei pentru obţinerea celor solicitate de către persoana care-i oferă autorului bani sau alte foloase în schimbul intervenţiei pe lângă funcţionarul public.

Nici detalierea ipotezelor pentru care se promite exercitarea influenţei asupra funcţionarului public, constând în îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea sau întârzierea efectuării unui act ce intră în sfera îndatoririlor de serviciu ale subiectului pasiv special secundar ori îndeplinirea unui act contrar acestor atribuţii nu aduce o modificare de esenţă conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 291 din C. pen., în condiţiile în care, în vechea lege astfel de activităţi se regăseau în reglementarea generică "să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu" .

Ca atare, noul C. pen. a preluat incriminarea din vechiul C. pen. căreia i-a adus minime modificări pentru a face mai explicit conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de influenţă.

În ceea ce priveşte tratamentul sancţionator al infracţiunii de trafic de influenţă se constată că pedeapsa prevăzută de art. 257 din C. pen. (1969) este închisoarea de la 2 la 10 ani, în timp ce, prin noua reglementare, respectiv art. 291 din C. pen., limita maximă a pedepsei a fost redusă la 7 ani închisoare, iar minimul a rămas neschimbat, situaţie în care, aparent, actuala codificare ar constitui legea mai blândă.

Cu toate acestea legea anterioară se învederează a fi mai avantajoasă faţă de inculpatul A. din perspectiva tratamentului penal al pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului, ce constă în cumulul juridic cu spor facultativ (art. 34), spre deosebire de noul C. pen., care prevede cumulul juridic cu spor fix şi obligatoriu (art. 39), motiv pentru care atât infracţiunea de trafic de influenţă cât şi cea săvârşită de acest inculpat în forma de participaţie penală a complicităţii, au fost încadrate juridic prin raportare la dispoziţiile art. 257 din C. pen. (1969).

Şi în sarcina inculpatului D. s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 din C. pen. (1969), având în vedere că legea veche este mai favorabilă, întrucât prin dispoziţiile art. 7 lit. a) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2.009 - privind C. pen., a fost reglementată variantă agravantă de comitere a infracţiunii, constând în fapta de traficare a influenţei comisă de o persoană care exercită o funcţie de demnitate publică, în speţă de ministrul internelor şi reformei administrative, ale cărei limite de pedeapsă se majorează cu o treime faţă de forma tip a infracţiunii prevăzută de art. 291 din C. pen. Ca atare, infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 7 din lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 291 din C. pen., este sancţionată cu închisoarea de la 2 ani şi 8 luni la 9 ani şi 4 luni.

Deşi în vechiul C. pen., maximul pedepsei infracţiunii de trafic, de influenţă este de 10 ani, deci mai mare faţă de cel din legea specială în forma în vigoare, legea veche este mai favorabilă în situaţia în care instanţa s-a orientat către o pedeapsă cuprinsă între limita minimă şi mediul acesteia, în condiţiile în care minimul este de 2 ani închisoare, adică mai mic ca în legea nouă (2 ani şi 8 luni).

Referitor la solicitarea inculpatului D., în sensul de a se constata inadmisibilitatea cererii procurorului de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa din infracţiunea de luare de mită în cea de trafic de influenţă, întrucât, pe de o parte, s-au nesocotit dispoziţiile art. 386 din C. proc. pen., iar, pe de altă parte, se urmăreşte schimbarea acuzaţiilor formulate prin actul de sesizare, instanţa de fond a constatat că sunt nefondate.

Astfel, la termenul din 12 septembrie 2017, înainte de terminarea cercetării judecătoreşti, procurorul de şedinţă a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice care a avut ca obiect inclusiv faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul D., iar instanţa, conformându-se dispoziţiilor art. 386 din C. proc. pen., a amânat cauza pentru a da posibilitatea inculpaţilor A., C. şi D. să-şi pregătească apărarea sub acest aspect, făcând în acest sens menţiune în cuprinsul încheierii de la acea dată. La termenul din 10 octombrie 2017, cu ocazia susţinerii concluziilor pe fondul cauzei, atât reprezentantul parchetului, cât şi părţile, au avut cuvântul asupra cererii de schimbare a încadrării juridice formulate anterior, fiind respectată practica constantă a instanţelor judecătoreşti de a lua punctul de vedere pe acest aspect, la momentul dezbaterilor, astfel încât au fost respectate exigenţele dispoziţiilor art. 386 din C. proc. pen., în condiţiile în care noua calificare juridică a faptelor a fost pusă în discuţie, după ce în prealabil s-a acordat un termen pentru respectarea dreptului la apărare al inculpaţilor. Prin cererea formulată nu s-a modificat acuzaţia faţă de inculpatul D., întrucât acesta a fost trimis în judecată pentru că a pretins suma de 500.000 de euro, în cursul anului 2007, de la martorul F., în schimbul intervenţiei sale făcută atât direct, cât şi prin intermediul inculpatului A., în vederea emiterii cu celeritate a unor titluri de proprietate, urmată de primirea folosului necuvenit în luna februarie 2008. Chiar dacă, la momentul încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina fostului ministru de interne nu a fost individualizat funcţionarul competent în materia reconstituirii dreptului de proprietate asupra căruia şi-a exercitat influenţa, în partea expozitivă a actului de sesizare s-a menţionat că inculpatul A. a luat legătura cu prefectul judeţului Buzău, întrucât a avut acceptul lui D. de a stabili o audienţă pentru denunţător, iar la momentul întâlnirii cu C. i-a adus la cunoştinţă că rugămintea ministrului este de a fi rezolvată problema lui F.

În ceea ce priveşte fapta inculpatului A. de a solicita martorului F. suma de 600,000 euro în schimbul promisiunii de a-şi exercita influenţa în scopul îndeplinirii de către funcţionarul public a atribuţiilor specifice funcţiei, instanţa de fond a constatat că aceasta s-a consumat la momentul pretinderii foloaselor necuvenite, motiv pentru care a apreciat că este lipsit de orice semnificaţie penală sub aspectul existenţei infracţiunii de trafic de influenţă faptul că, ulterior solicitării banilor, a intervenit pe lângă prefectul judeţului Buzău să rezolve, în regim de urgenţă, problema eliberării titlului de proprietate pentru terenurile în legătură cu care denunţătorul primise mandat din partea numitei E., precum şi că, la datele de 31 martie 2008 şi 9 mai 2008, i-au fost remise de cumpărătorul de influenţă, prin contul socrului său, sumele de 370.00 RON, respectiv de 1.215.000 RON, iar, ulterior, în luna august 2008, a cumpărat de la SC W. SRL, unde era asociat şi martorul F., autoturismul marca x, pe care l-a folosit şi pentru care ratele de leasing au fost plătite de martor. Aceste împrejurări au relevanţă în ceea ce priveşte probarea acuzaţiilor ce-i sunt imputate.

Instanţa de fond a apreciat că probatoriul administrat în cauză, respectiv procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul A. cu denunţătorul, denunţul formulat de F., inclusiv depoziţiile date în calitate de martor, declaraţiile inculpatului C. şi ale martorilor S. şi V., extrasele de cont, ordinele de plată, facturile fiscale, actele autentice privind terenurile revendicate ce au fost semnate şi de inculpat şi, nu în ultimul rând, chiar declaraţiile acestuia, dovedeşte, dincolo de orice dubiu, că inculpatul A. a pretins în luna aprilie 2008, şi a primit sume de bani, precum şi un autoturism, la 31 martie 2008, 9 mai 2008 şi în luna august 2008, de la denunţătorul F., în modalitatea reţinută anterior, pentru a interveni în favoarea sa, în vederea eliberării titlului de proprietate asupra unor terenuri în suprafaţă totală de 15 ha, pe lângă prefectul judeţului Buzău, funcţionar public conform dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) din C. pen., competent în materia reconstituirii dreptului de proprietate.

Pretinderea şi primirea foloaselor necuvenite de către inculpat, împrejurări negate de către acesta, rezultă din susţinerile constante ale martorului F., care, atât cu ocazia denunţului formulat în cauză, cât şi la momentul audierii de către organele de urmărire penală şi instanţă, a afirmat că în primăvara anului 2007, l-a abordat pe A., şeful de cabinet al ministrului internelor şi reformei administrative, pentru a-i facilita contactul cu prefectul judeţului Buzău, în scopul de a fi urgentată soluţionarea dosarului de revendicare a terenurilor proprietatea numitei E., al cărei mandatar era, întrucât, în opinia sa, era tergiversată, în mod nejustificat, intervenţie în schimbul căreia i-a fost solicitată suma de 600.000 euro.

În aceste condiţii, inculpatul A. i-a comunicat denunţătorului că "singurul lucru pe care îl poate face este să ia legătura" cu prefectul judeţului Buzău, pentru a-l primi în audienţă, motiv pentru care "la câteva zile, l-a sunat personal" pe inculpatul C. pentru a-l ruga să-l primească pe F. în audienţă, discuţie despre care a afirmat că i-a adus-o la cunoştinţă şi inculpatului D., aspecte ce rezultă din declaraţia dată în calitate de suspect, la data de 23 iulie 2014.

Ulterior, cu ocazia denunţului penal formulat, dar şi la data de 29 iulie 2014, când a fost audiat în calitate de inculpat, a menţionat că în urma discuţiei purtate cu denunţătorul "a luat legătura cu ministrul D.", întrucât, pe de o parte, erau în relaţii de prietenie, iar, pe de altă parte, acesta era coleg de partid cu inculpatul C., şi, după ce a avut confirmarea şefului său, l-a contactat telefonic personal pe prefect, stabilind o audienţă pentru F.

Indiferent dacă apelarea telefonică a prefectului de Buzău s-a făcut înainte sau după discuţia purtată cu D., instanţa de fond a apreciat, prin raportare la toate demersurile efectuate de inculpatul A., că acesta avea o influenţă reală, în calitatea sa de şef de cabinet al ministrului internelor şi reformei administrative, asupra inculpatului C., pe care a înţeles să o traficheze în schimbul obţinerii unor foloase necuvenite de la denunţător.

Ulterior stabilirii audienţei pentru martorul F., acesta, deşi a pus la dispoziţia denunţătorului numărul de telefon al prefectului, l-a însoţit şi la întâlnire, aspect confirmat în faţa instanţei de fond atât de martor, cât şi de inculpatul C., care a mai precizat că denunţătorul, "la începutul anului 2007, a fost la mine (...) împreună cu A., care deţinea funcţia de şef de cabinet al ministrului D. A. mai trecuse şi în alte ocazii pe la mine, pentru că era un obicei ca şeful de cabinet când ajungea în zonă să treacă pe la prefect. Probabil la această întâlnire, A. m-a rugat să îl ajut pe F., spunându-mi că vine şi din partea ministrului D., cu punerea în posesia unor terenuri de pe raza municipiului Buzău".

În aceste circumstanţe, instanţa de fond a apreciat că intervenţia pe lângă prefectul de Buzău a fost făcută de inculpatul A. şi în nume personal, întrucât se bucura de influenţă asupra inculpatului C., datorită funcţiei pe care o deţinea, poziţie în virtutea căreia îl mai vizitase şi anterior datei la care l-a însoţit pe denunţător pentru audienţă, iar cu ocazia acestei din urmă întâlniri a participat şi la discuţiile privind retrocedarea terenurilor, împrejurări dovedite de declaraţiile fostului prefect şi ale martorului F., care contrazic poziţia sa de nerecunoaştere a faptei imputate.

Faptul că activitatea sa nu s-a limitat doar la a lua legătura telefonic cu prefectul pentru a-i stabili lui F. o audienţă, precum şi la a-i furniza acestuia numărul de telefon al inculpatului C., ci, din contră, s-a concretizat şi în exercitarea propriei influenţe asupra funcţionarului public cu atribuţii în materia reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor, precum şi în acte de pretindere şi primire a diferitelor foloase necuvenite, rezultă atât din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice pe care le-a purtat cu denunţătorul din luna decembrie 2007, până la sfârşitul lunii martie 2008, când i-a fost virată, în contul socrului său, prima tranşă din banii solicitaţi în schimbul traficării influenţei, ca urmare a vânzării celor două terenuri în suprafaţă de 70.000 mp şi 6.379 mp, din cele patru pentru care se eliberase Titlul de proprietate nr. x din 24 septembrie 2007, cât şi din succesiunea încheierii actelor autentice ce au avut ca obiect aceste imobile şi care l-au avut ca semnatar, fie în calitate de cumpărător, fie în calitate de vânzător, şi, nu în ultimul rând, din declaraţiile martorilor S. şi V.

În acest context, s-a constatat că, deşi inculpatul A., în faţa instanţei de fond, a negat că ar fi cunoscut amănunte cu privire la terenurile pentru care F. i-a solicitat să-i asigure intrarea la prefectul judeţului Buzău, acesta a figurat în calitate de cumpărător la încheierea Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 30 octombrie 2007, încheiat cu E., alături de martora K., nefiind plauzibilă susţinerea sa potrivit căreia acest fapt a fost doar rezultatul condiţiei impusă denunţătorului de către martorul J. la momentul acordării împrumutului, având în vedere că în cazul nerestituirii sumei împrumutate, ar fi rămas proprietar pentru o cotă parte de 1/4 din terenurile de 70.000 mp, respectiv 6.379 mp De fapt, devenind parte în contract, inculpatul a obţinut o garanţie că F. îi va remite foloasele necuvenite pretinse pentru traficarea influenţei. De asemenea, nu trebuie ignorat nici faptul că denunţătorul având nevoie de bani pentru a satisface pretenţiile financiare solicitate suplimentar de E. a apelat tocmai la A. care i l-a prezentat pe martorul J. pentru a-i acorda un împrumut, împrejurare care dovedeşte că acesta a avut un rol important în toată construcţia infracţională, cunoscând toate detaliile demersurilor efectuate de denunţător, încă de la momentul traficării propriei sale influenţe asupra prefectului.

Inculpatul A., în scopul obţinerii foloaselor necuvenite promise de cumpărătorul de influenţă, a fost implicat activ, inclusiv în găsirea unui client pentru înstrăinarea celor două terenuri la un preţ cât mai bun, având în vedere că trebuiau acoperite şi pretenţiile formulate de SC G. SRL pentru stingerea pe cale amiabilă a acţiunilor introduse în justiţie având ca obiect drepturile izvorâte din Contractul de cesiune de creanţă nr. x din 10 aprilie 2007. Relevantă sub acest aspect este, cu precădere, convorbirea telefonică avută de A. cu F. la data de 7 decembrie 2007:

"M. A.: Da, 85 - 90 a zis că nu oferă mai mult.

N.V.: Bă, măcar o suta în morţii ei de viaţă!

M. A.: Dacă mă întâlnesc şi spune că vrea aşa.

N.V.: Eu ştiu ce să zic măi F., că tu ştii socotelile cel mai bine.

M. A.: Pai eu le ştiu.

N. V.; Adică eu, cum să-ţi spun? Eu iau o decizie, dar în măsură să iei o decizie mai degrabă eşti tu.

M. A.: Păi nu, decizia, nu stai puţin! Eu de ce te întreb pe tine? Pentru că în momentul în care suntem de acord cu varianta asta, trebuie să înţelegem şi faptul că se ... diminuează profitul

N.V.: Da, în primul rând ăsta e aspectul, se diminuează, da. .

M. A.: Tu nu mai eşti în Bucureşti, dacă tu n-o să mai fii în Bucureşti, am nevoie, am nevoie de un accept de la tine pentru că automat trebuie să fii de acord şi cu faptul că se diminuează profitul.

N.V.: Bă, eu nu am o problemă să fiu de acord atâta timp cât tu crezi că ai analizat toate variantele şi ai ajuns la concluzia că este o soluţie eu niciodată eu nu o să spun nu. Pentru că, repet, tu eşti în cauză să ştii toate dedesubturile şi toate calculele, da? Dacă tu eşti convins în sinea ta că e o soluţie viabilă ..."

Totodată, primirea foloaselor necuvenite este confirmată chiar de inculpat cu ocazia întâlnirii din data de 1 iulie 2014, cu denunţătorul, când au discutat despre avantajele materiale obţinute de ceilalţi inculpaţi din activitatea infracţională, context în care a recunoscut că "Şi eu am fost cel mai păgubit dintre toţi", aşa cum rezultă din procesul-verbal de redare a înregistrării din mediu ambiental, deşi în faţa instanţei de fond, la termenul din 17 mai 2016, contrar declaraţiilor constante ale cumpărătorului de influenţă potrivit cărora i-a dat echivalentul în RON, a sumei de aproximativ 400.000 euro, pentru traficarea influenţei, acesta a precizat că martorul F. s-a oferit să-i împrumute suma de 400.000 euro pentru a-şi achiziţiona o casă împreună cu socrul său, V.

S-a constatat că, în realitate, sumele de 370.000 RON şi 1.215.000 RON virate martorului V., la datele de 31 martie 2008, respectiv 9 mai 2008, aşa cum rezultă din extrasele de cont privind tranzacţiile efectuate de martorul F., prin conturile sale deschise la U., precum şi din ordinul de plată nr. x din 9 mai 2008, nu au fost acordate cu titlu de împrumut, ci reprezintă fructele infracţiunii de trafic de influenţă săvârşită de inculpatul A. Chiar martorul V. a declarat, în cursul cercetării judecătoreşti, că valoarea casei achiziţionată împreună cu ginerele său a fost de 450.000 euro, fonduri de care nu a dispus familia sa, în condiţiile în care au avut doar suma de 63.700 euro din vânzarea apartamentului proprietate personală, motiv pentru care denunţătorul l-a împrumutat pe soţul fiicei sale cu 1.585.000 RON, fără să se încheie vreun contract în acest sens, iar banii au fost transferaţi, în două tranşe, în contul pe care l-a deschis pe numele său la U., precizând că nu ştie dacă au mai fost restituiţi împrumutătorului.

Deşi martorul F. a declarat, la termenul din 23 noiembrie 2016, că, pe lângă sumele virate în contul socrului inculpatului A., i-a mai remis acestuia, în numerar, sumele de 200.000 euro şi 130.000 euro, din care i-a fost restituită ultima sumă pentru care încheiaseră şi chitanţă sub semnătură privată, aspect susţinut, de altfel, şi de inculpat, care a arătat că soţia sa a contractat un credit în valoare de 130.000 pentru a-i achita denunţătorului suma luată cu titlu de împrumut, rezultă că probatoriul administrat dovedeşte dincolo de orice dubiu că traficantul de influenţă a obţinut efectiv numai cei 1.585.000 RON.

De asemenea, susţinerile denunţătorului conform cărora pentru afacerea cu terenurile din municipiul Buzău, inculpatul a primit şi autoturismul marca x, sunt dovedite atât de declaraţiile martorului S. date în faţa instanţei, la termenul din 25 aprilie 2017, cât şi de facturile fiscale nr. x din 1 august 2008 şi nr. x din 4 august 2008 emise de SC W. SRL, prin care se atestă vânzarea autoturismului către A. De fapt, autoturismul achiziţionat de SC W. SRL (firmă deţinută de martorii S. şi F.), în leasing, conform contractului x din 09 iulie 2007, pentru suma de 56.137 euro, a fost folosit de către inculpatul A. care, la finalul contractului de leasing, l-a achiziţionat pentru suma modică de 9.401 RON.

În ceea ce priveşte autoturismul marca x, achiziţionat tot de SC W. SRL, în leasing, de la SC X. SA, folosit o perioadă de inculpatul A., împrejurare susţinută de martorii S. şi F., s-a apreciat că nu poate fi cuantificat folosul necuvenit obţinut de acesta, în condiţiile în care nu s-a stabilit durata de utilizare şi valoarea totală a ratelor de leasing plătite de proprietar în perioada de referinţă.

Date fiind aceste consideraţii, a fost confiscată, în temeiul dispoziţiilor art. 118 lit. a) C. pen. (1969) raportat la art. 257 alin. (2) C. pen. (1969), de la inculpatul A. doar suma totală de 1.585.000 RON remisă de cumpărătorul de influenţă, prin conturile martorului V., precum şi autoturismul marca x saşiu x, culoare negru, cap cil 2993 cmc, întrucât aceste foloase necuvenite reprezintă produsul infracţiunii de trafic de influenţă săvârşită de acesta, motiv pentru care a fost menţinută măsura asigurătorie privind sechestrul instituit asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea sa, prin Ordonanţa nr. 553/P/2014 din 11 martie 2015 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, în scopul de a se garanta punerea în executare a acestei măsuri de siguranţă.

Concluzionând, instanţa de fond a apreciat că, din probatoriul administrat în cauză, rezultă că inculpatul A. a pretins, în luna aprilie 2007 şi a primit, în perioada 31 martie 2008 - august 2008, suma totală de 1.585.000 RON şi autoturismul marca x pentru a interveni, la funcţionarul competent să urgenteze eliberarea titlului de proprietate pentru terenurile al cărui mandatar era denunţătorul F., faptă care realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 din C. pen. (1969). În raport cu această situaţie de fapt, solicitarea parchetului de schimbare a încadrării juridice în sensul reţinerii infracţiunii de cumpărare de influenţă săvârşită în forma participaţiei penale a complicităţii a fost considerată neîntemeiată, în condiţiile în care obţinerea foloaselor necuvenite este rezultatul acţiunii de pretindere a acestora de către cel care a promis că-şi trafichează influenţa asupra funcţionarului public şi nu al oferirii sau dării de către cumpărătorul de influenţă, la un moment ulterior atingerii scopului pentru care a apelat la N.

Referitor la fondul acuzaţiilor aduse inculpaţilor D. şi A., instanţa de fond, în majoritate, a constatat că probatoriul administrat în cauză demonstrează vinovăţia acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă în forma autoratului, respectiv a complicităţii, constând în aceea ca, în luna aprilie 2007, prin intermediul inculpatului N., inculpatul D. a pretins de la martorul F. suma de 500.000 de euro pentru a interveni pe lângă inculpatul C., care la acel moment îndeplinea funcţia de prefect al judeţului Buzău, în vederea emiterii cu celeritate a titlului de proprietate pentru o suprafaţă de 15 hectare de teren revendicată de numita E., sumă de bani care a fost primită efectiv de inculpatul D. la data de 1 februarie 2008, prin intermediul inculpatului N.

S-a reţinut că probatoriul administrat în cauză demonstrează că martorul F. a încercat mai întâi prin forţe proprii să obţină eliberarea titlului de proprietate pentru suprafaţa de 15 hectare, sens în care s-a prezentat în audienţă la inculpatul C.

Întrucât acest demers a rămas fără rezultat, martorul F. s-a gândit să apeleze la persoane care ar putea să-l influenţeze pe inculpatul C. în sensul dorit de martor, situaţie în care a luat legătura cu inculpatul N., şef de cabinet al inculpatului D., care ocupa la acea dată funcţia de ministru de interne şi al reformei administrative, fiind totodată membru în acelaşi partid cu inculpatul C.

Inculpatul N. a fost de acord să se implice în această afacere, atât în nume propriu, dar şi ca intermediar al inculpatului D. În acest sens, inculpatul N. a vorbit cu inculpatul D., iar acesta din urmă şi-a dat acceptul de a se interveni în numele său la inculpatul C. pentru rezolvarea problemei martorului F., însă nu cu titlu gratuit, ci în schimbul unor foloase pe care le-a pretins prin intermediul inculpatului N.

În perioada imediat următoare, martorul F. s-a întâlnit din nou cu inculpatul C., fiind însoţit de această dată de inculpatul N., pentru a discuta despre emiterea titlului de proprietate pentru cele 15 hectare de teren.

Cu această ocazie, inculpatul N. a invocat în faţa inculpatului C. numele inculpatului D., precizând că acesta din urmă îl roagă să-l ajute pe martorul F., lucru cu care inculpatul C., prefect al judeţului Buzău şi membru al I.), a fost de acord.

După emiterea titlului de proprietate şi încasarea banilor rezultaţi din vânzarea unuia dintre terenurile retrocedate, la data de 18 ianuarie 2008, martorul F. a iniţiat un schimb valutar de 500.000 de euro, prin convertirea sumei corespunzătoare în RON din contul bancar deţinut la U., iar la data de 1 februarie 2008 a retras în numerar această sumă de bani, pe care a remis-o inculpatului D. în biroul acestuia din sediul Ministerului de Interne, prin intermediul inculpatului N.

În declaraţia dată în faza de urmărire penală, inculpatul D. a recunoscut că a avut o singură discuţie cu inculpatul N. în legătură cu terenurile din Buzău, mai exact cu o tranzacţie profitabilă vizând un astfel de teren, în contextul în care acesta din urmă afişa o opulenţă nepotrivită.

Deşi inculpatul a negat că ar fi întreprins vreun demers pe lângă prefectul judeţului Buzău pentru emiterea unui titlu de proprietate sau pentru urgentarea emiterii lui, inculpatul D. nu şi-a amintit dacă inculpatul N. i-ar fi cerut să intervină pe lângă prefect.

În faţa instanţei de fond, inculpatul D. a arătat că nu a pretins şi nu a primit nici un folos material de la inculpatul N. sau de la martorul F. şi că nu a purtat niciodată vreo discuţie cu inculpatul C. legată de restituiri de terenuri.

Totodată, inculpatul D. nu a oferit nicio explicaţie pentru afirmaţia inculpatului N. referitoare la înmânarea sumei de 500.000 de euro, arătând că a avut relaţii bune cu acesta, l-a ajutat în carieră şi, chiar dacă i-a restrâns atribuţiile deţinute în cadrul ministerului pe care-1 conducea, a existat o mărire a atribuţiilor încredinţate acestuia în plan politic.

De asemenea, inculpatul D. a arătat că, deşi inculpatul N. îl mai vizita uneori la domiciliu cu probleme de serviciu, personale sau politice, nu-şi aminteşte ca în perioada menţionată în rechizitoriu să fi existat asemenea vizite şi, oricum, niciodată menajera nu l-a informat despre faptul că vreun colaborator de-al său i-ar fi lăsat la domiciliu vreo geantă, pungă sau alt bagaj.

Referitor la terenurile din Buzău, inculpatul D. a arătat că inculpatul N. a participat în nume propriu în toate acţiunile legate de problema retrocedărilor, fără ca inculpatul D. să fi avut vreo implicare sau intervenţie pe lângă prefect; inculpatul N. i-a adus la cunoştinţă inculpatului D. despre faptul că avea nişte tranzacţii împreună cu martorul F., dar fără a oferi amănunte, de care inculpatul D. nici nu era interesat.

În privinţa inculpatului A., după ce a fost audiat în calitate de suspect la data de 23 iulie 2014, acesta a depus un denunţ la data de 29 iulie 2014 şi a dat o nouă declaraţie în calitate de suspect la aceeaşi dată, ocazie cu care a arătat că a fost contactat de martorul F. pentru a-i facilita o audienţă la prefectul judeţului Buzău în legătură cu retrocedarea unor terenuri. Inculpatul N. a luat legătura cu inculpatul D., al cărui consilier şi prieten era, în condiţiile în care acesta era coleg de partid cu inculpatul C., prefect al judeţului Buzău.

Inculpatul D. i-a spus inculpatului N. să ia legătura cu inculpatul C., întrebându-l totodată, dacă "iese ceva din treaba asta". Inculpatul D. s-a mai interesat şi ulterior, în iarna anului 2007, dacă s-a mai întâmplat ceva în legătură cu terenurile de la Buzău.

La data de 1 februarie 2008, la solicitarea martorului F., inculpatul N. s-a prezentat la sediul U. - Sucursala Lipscani, unde martorul i-a înmânat o geantă în care i-a spus că se află suma de 500.000 de euro. Inculpatul susţine că s-a deplasat la locuinţa de serviciu a inculpatului D. situată în zona Piaţa Galaţi şi a lăsat geanta respectivă, spunându-i menajerei care i-a deschis uşa că lasă o geantă domnului ministru.

După doua-trei zile, inculpatul N. a arătat că s-a întâlnit cu inculpatul D. la sediul ministerului, ocazie cu care acesta i-a spus, cu referire la suma predată anterior, că "era mai bine dacă erau în RON". În aceste condiţii, inculpatul N. s-a edificat asupra faptului că inculpatul D. era în deplină cunoştinţă de cauză asupra întregii afaceri imobiliare desfăşurată de martorul F. la Buzău.

Instanţa de fond a mai reţinut că vinovăţia celor doi inculpaţi este probată, dincolo de orice îndoială rezonabilă de alte mijloace de probă aflate la dosarul cauzei, respectiv declaraţiile martorului F., ale inculpatului C., extrase de cont şi transcrierile înregistrărilor convorbirilor telefonice purtate între inculpatul N. şi martorul F.

Astfel, în declaraţiile date în faza de urmărire penală după formularea unui denunţ la data de 13 iunie 2014 şi completarea acestuia la 18 iunie 2014, martorul F. a arătat că în anul 2007 l-a rugat pe inculpatul N., despre care ştia că este şeful de cabinet al ministrului de interne, inculpatul D., să-i faciliteze contactul cu inculpatul C., prefect al judeţului Buzău, în legătură cu retrocedarea unor terenuri pe raza municipiului Buzău.

Inculpatul N. i-a spus că va vorbi cu inculpatul D., care era coleg de partid cu inculpatul C., iar la scurt timp a primit de la inculpatul N. numărul de telefon al prefectului şi, încredinţat fiind că au fost făcute recomandări, s-a întâlnit cu inculpatul C. şi a tratat cu acesta problema emiterii titlului de proprietate pentru respectivele terenuri, în schimbul unei sume de 1.000.000 de euro pretinse de cel din urmă.

Pentru facilitarea accesului la inculpatul C., inculpatul D., în primăvara anului 2007, a pretins la rândul său, prin intermediul inculpatului N., suma de 500.000 euro, fiind predată efectiv la data de 1 februarie 2008, sens în care martorul F., însoţit de inculpatul N., s-a deplasat la U. - Sucursala Lipscani, de unde a retras în numerar suma de 500.000 euro, pe care a introdus-o în servieta inculpatului N. chiar la ghişeul bancar. Ulterior, cei doi s-au deplasat cu autoturisme diferite la sediul ministerului de interne, martorul F. a rămas în zona cabinetului inculpatului N., iar acesta a intrat cu servieta în biroul inculpatului D., de unde a revenit după câteva minute, fără a mai avea servieta asupra sa şi a confirmat, la solicitarea martorului, că a predat suma de 500.000 de euro inculpatului D.

Martorul F., în declaraţia dată în faţa instanţei de fond, a arătat că a apelat la inculpatul N. pentru retrocedarea unor terenuri din Buzău, întrucât era un apropiat al inculpatului D., ministru de interne, care la rândul său putea lua legătura cu inculpatul C., prefect de Buzău şi putea facilita obţinerea acestor terenuri.

Potrivit declaraţiei martorului F., a procedat astfel întrucât a fost iniţial în audienţă la inculpatul C., care a refuzat să îl ajute în recuperarea acestor terenuri. După ce a luat legătura cu inculpatul N., martorul F. a fost din nou în audienţă la inculpatul C., de această dată împreună cu inculpatul N., ocazie cu care a constatat că a fost primit într-o altă manieră, fiind serviabil. Schimbarea de comportament a inculpatului C. a fost pentru martor o dovadă că acesta fusese contactat de inculpatul D., fapt confirmat ulterior atât de inculpatul N., cât şi de inculpatul C.

Martorul F. a arătat că, prin intermediul inculpatului N., inculpatul D. a solicitat suma de 500.000 de euro, bani care au fost predaţi efectiv acestuia în biroul său de la ministerul de interne, la data şi în modalitatea expusă în faza de urmărire penală.

Ulterior, cu ocazia unei manifestări electorale la care au participat amândoi, în contextul unei discuţii privitoare la tranzacţia cu inculpatul N., inculpatul D. a răspuns afirmativ la întrebarea martorului F. dacă totul este în regulă.

Referitor la pretinderea banilor, martorul a arătat că de la inculpatul N. a aflat că inculpatul D. l-ar fi întrebat "mie ce îmi iese, îmi iese ceva din afacerea asta?", iar după primirea banilor, acesta ar fi spus că "era mai bine dacă erau în RON", cu referire la cei 500.000 de euro primiţi de la martorul F.

Susţinerile martorului F. referitoare la pretinderea şi primirea de către inculpatul D. a sumei de 500.000 de euro pentru a determina pe inculpatul C. să elibereze titlul de proprietate pentru terenurile din Buzău sunt confirmate de inculpatul N., dar şi de convorbirile telefonice şi ambientale purtate de acesta şi martorul F., precum şi de extrasul de cont emis de U. - Sucursala Lipscani.

În privinţa convorbirilor purtate între inculpatul N. şi martorul F., instanţa de fond a reţinut că niciunul dintre ei nu a negat autenticitatea ori conţinutul acestora, iar în declaraţiile date de cei doi în faţa instanţei, inculpatul N. şi martorul F. au explicitat unii termeni utilizaţi în aceste convorbiri, în sensul că prin "jupân", "şef" şi "şerif" se refereau la inculpatul D.

Totodată, s-a reţinut că aceste convorbiri telefonice au fost purtate chiar în perioada comiterii faptelor (2007 - 2008), dar există şi o convorbire ambientală purtată între inculpatul N. şi martorul F. după ce acesta din urmă a formulat denunţul la D.N.A. (1 iulie 2014), dar mai înainte de chemarea inculpatului N. la Parchet.

Convorbirile telefonice purtate în anii 2007 - 2008 au fost interceptate şi înregistrate în baza unor mandate de siguranţă naţională, iar convorbirea în mediu ambiental din 1 iulie 2014 a fost înregistrată în baza unui mandat de supraveghere tehnică emis în condiţiile noului C. proc. pen.

Din convorbirile telefonice purtate în decembrie 2007 reiese interesul inculpatului D. pentru a intra în posesia folosului pretins, ca preţ al traficului de influenţă, dar şi preocuparea martorului F. şi a inculpatului N. de a se achita de toate obligaţiile materiale asumate faţă de toate persoanele implicate în afacere, inclusiv faţă de inculpatul D., toate acestea depinzând de valorificarea terenurilor pentru care se eliberase titlul de proprietate.

În acest sens, au fost apreciate ca fiind relevante convorbirile purtate între inculpatul N. şi martorul F. în datele de 3 decembrie 2007, 7 decembrie 2007, 9 decembrie 2007, 20 decembrie 2007, 23 decembrie 2007, 29 ianuarie 2008 şi 31 ianuarie 2008.

Retragerea sumei de 500.000 euro din contul deţinut de martorul F. la U. - Sucursala Lipscani, în ziua de 1 februarie 2008, este dovedită şi de extrasul de cont aflat la dosar, iar primirea de către inculpatul D. a sumei de 500.000 euro, ca preţ al influenţei traficate, rezultă şi din convorbirea ambientală purtată în ziua de 1 iulie 2014, după denunţul formulat de martorul F., în cadrul căreia, inculpatul N. a confirmat nu doar faptul că inculpatul D. a primit cei 500.000 euro, ci şi locaţia unde s-au predat banii, respectiv la ministerul de interne.

În privinţa inculpatului C., acesta a confirmat, în faza de urmărire penală, că la începutul anului 2007 a fost contactat de martorul F. care era interesat de punerea în posesie a unor terenuri de pe raza municipiului Buzău. Inculpatul a arătat că iniţial l-a trimis pe martor la compartimentul de fond funciar pentru a se interesa care este situaţia juridică a terenurilor în cauză.

Ulterior, martorul F. a revenit în acelaşi scop, fiind însoţit de inculpatul N., care era în acea perioadă şef de cabinet al ministrului de interne.

Inculpatul C. a arătat că a discutat în câteva rânduri personal cu inculpatul N., care i-a spus că a venit din partea ministrului D., care la rândul sau îl roagă să-l ajute pe martorul F. în demersul acestuia de obţinere a terenurilor, lucru pe care inculpatul C. l-a acceptat.

În schimbul rezolvării problemei sale, martorul F. i-a promis inculpatului C. că va sprijini campania electorală a P.N.L. în anul electoral 2008, lucru cu care inculpatul a fost de acord. După câteva luni, a fost emis titlul de proprietate pentru terenurile respective, iar inculpatul C. a primit de la martorul F., prin intermediul inculpatului T. suma de 700.000 de euro, bani care au fost folosiţi în campaniile electorale din anul 2008.

În faza de judecată inculpatul C. a menţinut, în esenţă, afirmaţiile referitoare la inculpatul D., susţinând însă că nu-şi aminteşte ca acesta să fi venit la el şi să-l întrebe despre acea punere în posesie.

Prin încheierea de la termenul din data de 4 octombrie 2016, prima instanţă a încuviinţat proba cu înscrisuri solicitată de Parchet constând în denunţul şi declaraţia de martor date de inculpatul C. în Dosarul nr. x/2015 al D.N.A. care, în esenţă, cuprind informaţii referitoare la persoanele la care ar fi ajuns o parte din cei 700.000 euro primiţi de inculpatul C., circumstanţele în care a intrat în posesia acestei sume, precum şi confirmarea că, la întâlnirile cu inculpatul C., martorul F. a venit însoţit de inculpatul N., cu recomandarea inculpatului D.

Traficul de influenţă constă în fapta persoanei care, având influenţă sau lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public, primeşte ori pretinde bani ori alte foloase, sau acceptă asemenea promisiuni, direct sau indirect, pentru a-l determina pe acesta să facă, să nu facă, să urgenteze, să întârzie, un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu ori să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.

Cerinţa esenţială pentru a fi autor al acestei infracţiuni este aceea ca făptuitorul să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, fiind fără relevanţă dacă pretinderea sau primirea foloaselor, ca preţ al influenţei traficate, s-a făcut direct de către făptuitor sau mijlocit, printr-o persoană interpusă.

De asemenea, pentru existenţa infracţiunii este lipsit de relevanţă dacă făptuitorul şi-a exercitat ulterior influenţa asupra funcţionarului competent, căci infracţiunea se consumă în momentul realizării oricăreia dintre modalităţile alternative ale elementului material.

În acest sens, simpla pretindere de bani sau alte foloase în vederea intervenţiei pe lângă funcţionarul public competent, în legătură cu actul vizat de cumpărătorul de influenţă, este suficientă pentru existenţa infracţiunii, iar primirea ulterioară, a banilor ori foloaselor constituie, alături de actele iniţiale de pretindere, o unitate naturală de infracţiune.

În speţă, instanţa de fond a apreciat că, din probatoriul expus anterior, rezultă în mod cert interesul martorului F. de a se urgenta emiterea titlului de proprietate pentru terenurile din municipiul Buzău pentru care numita E. solicitase reconstituirea dreptului de proprietate.

În condiţiile în care aceste atribuţii reveneau unor comisii numite şi/sau conduse de prefect, martorul F. a avut o primă întâlnire cu inculpatul C., căruia i-a expus problema sa, însă fără rezultatul scontat, fapt confirmat în declaraţiile sale chiar de inculpat, care i-a spus martorului că "nu-i dă nimeni atâta teren în zona aceea" pentru că era un teren foarte important prin amplasamentul său.

Văzând atitudinea inculpatului C., martorul a realizat că soluţionarea favorabilă a problemei sale necesită exercitarea unei influenţe asupra prefectului judeţului Buzău. Astfel, s-a gândit la inculpatul D., membru al aceluiaşi partid politic cu inculpatul C. şi ministru al internelor şi reformei administrative, dublă calitate din care acesta putea avea un ascendent asupra inculpatului C.

Întrucât nu se afla în relaţii apropiate cu inculpatul D., martorul F. a ales să îl contacteze printr-un intermediar, respectiv prin inculpatul N., şef de cabinet şi prieten al inculpatului D.

Aşa cum însuşi inculpatul D. a arătat în declaraţiile date în cauză, acesta a avut o discuţie cu inculpatul N. în legătură cu un teren lângă municipiul Buzău, însă a negat vreo intervenţie la prefectul de Buzău în procedura de retrocedare, deşi nu-şi aminteşte dacă inculpatul N. i-a cerut o asemenea intervenţie.

După discuţia dintre inculpaţii D. şi N., acesta din urmă l-a însoţit pe martorul F. la o nouă întâlnire cu inculpatul C., ocazie cu care, aşa cum acesta a recunoscut în declaraţiile date în cauză, s-a vehiculat şi numele inculpatului D., ca fiind persoana care îl roagă pe prefectul de Buzău să-l ajute pe martorul F. în problema retrocedării terenurilor.

De asemenea, după intervenţia inculpatului N., atât în nume personal, cât şi ca reprezentant al inculpatului D., inculpatul C. s-a implicat în rezolvarea problemei martorului F., însă nu cu titlu gratuit, ci în schimbul sumei de 700.000 de euro.

Cu alte cuvinte, persoana care a deblocat situaţia a fost inculpatul D., neavând relevanţă dacă el a luat şi personal legătura cu inculpatul C. sau acest lucru s-a întâmplat prin intermediul unei alte persoane, respectiv şeful său de cabinet, deşi în cuprinsul unui denunţ formulat într-o altă cauză şi încuviinţat ca probă în dosar, inculpatul C. a arătat că ulterior, inculpatul D. a confirmat faptul că inculpatul N. a venit din partea sa.

Din declaraţia martorului F. dată în faţa instanţei, rezultă că după ce l-a rugat pe inculpatul N. să intervină pe lângă inculpatul D., a observat că atitudinea inculpatului C. s-a schimbat, martorul fiind primit "într-o altă manieră", iar acest comportament ulterior al inculpatului C. a fost pentru martor o confirmare (pe care a avut-o apoi în mod explicit de la inculpaţii N. şi C.), în sensul că inculpatul D. îl contactase pe prefectul de Buzău.

Chiar dacă pentru existenţa infracţiunii este lipsit de relevanţă dacă făptuitorul şi-a exercitat ulterior influenţa asupra funcţionarului competent, în cazul în care a făcut-o sau măcar a întreprins demersuri în acest sens, acest fapt dovedeşte implicit şi înţelegerea infracţională iniţială dintre cumpărătorul şi vânzătorul de influenţă.

Existenţa unei asemenea înţelegeri este dovedită atunci când, ulterior pretinderii foloaselor, făptuitorul a făcut demersuri concrete, în mod direct sau prin interpuşi, pentru a aduce la îndeplinire obligaţia corelativă pe care şi-a asumat-o faţă de cumpărătorul de influenţă, de a interveni pe lângă funcţionarul competent în sensul dorit de către cel dintâi.

Din declaraţiile persoanelor implicate în mod nemijlocit în derularea evenimentelor (martorul F. şi inculpaţii N. şi C.) rezultă indubitabil nu doar existenţa intervenţiei făcută asupra prefectului de Buzău în numele şi cu acordul inculpatului D., ci şi faptul că aceasta a dat rezultate, în sensul implicării inculpatului C. în problema eliberării titlului de proprietate, inclusiv după ce acesta nu a mai îndeplinit funcţia de prefect.

Faptul pretinderii de către inculpatul D. a unor foloase în schimbul exercitării influenţei asupra inculpatului C. rezultă nu doar din declaraţiile martorului F. şi ale inculpatului N., ci şi din convorbirile telefonice purtate între cei doi după ce titlul de proprietate a fost emis.

Instanţa de fond a reţinut că, în acest sens, convorbirile purtate în luna decembrie 2007 demonstrează interesul inculpatului D. de a intra în posesia foloaselor convenite (nu în natură, ci în bani), dar şi preocuparea inculpatului N. şi a martorului F. de a satisface cât mai curând pretenţiile financiare ale tuturor persoanelor care "au ajutat" într-o formă sau alta la rezolvarea problemei terenurilor din Buzău, aşadar inclusiv ale inculpatului D., căci în caz contrar "s-ar fi închis nişte uşi" pentru viitor, pe care le-ar fi putut folosi "şi pentru alte ocazii".

Or, problema plăţii unor sume de bani nu s-ar fi putut pune decât dacă acestea ar fi rezultat din obligaţii asumate anterior, ca urmare a pretinderii ori a acceptării promisiunii de bani sau alte foloase de către persoane care au avut un rol în rezolvarea favorabilă a problemei martorului F.

Referitor la primirea sumei de 500.000 de euro de către inculpatul D., declaraţiile martorului F. se coroborează cu declaraţiile inculpatului A., cu înregistrările convorbirilor telefonice şi în mediu ambiental purtate între aceştia şi cu extrasul de cont provenit de la U.

Chiar dacă inculpatul N. a susţinut că i-a dat banii inculpatului D. acasă, iar nu la minister, această neconcordanţă priveşte doar locul unde banii au fost remişi, iar nu faptul remiterii, neexistând totodată vreun dubiu cu privire la data la care aceasta s-a petrecut, respectiv 1 februarie 2008.

În ce priveşte susţinerea inculpatului N. referitoare la locul predării banilor, este de observat mai întâi că menajerele care lucrau în locuinţa inculpatului D., audiate în calitate de martori în faza de judecată (Y. - fila x, voi. VI, d.i. şi ... - fila x, voi. VI, d.i.), au negat că ar fi primit obiecte de la inculpatul N. pentru a fi predate inculpatului D. şi, mai mult, au arătat că nu l-au cunoscut pe inculpatul N. şi nu i-au deschis vreodată uşa locuinţei unde lucrau.

În al doilea rând, afirmaţia inculpatului N., făcută cu ocazia declaraţiilor date în cauză, este infirmată chiar de acesta în cuprinsul convorbirii purtate în mediu ambiental cu martorul F. la data de 1 iulie 2014, ocazie cu care inculpatul a confirmat susţinerile martorului cu privire la predarea banilor la minister.

Prin urmare, instanţa de fond, în majoritate, a constatat că, deşi inculpatul D. a negat implicarea sa în activitatea infracţională, probatoriul analizat anterior demonstrează, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta imputată acestuia există, constituie infracţiunea de trafic de influenţă şi a fost săvârşită de inculpat, în calitate de autor.

În privinţa inculpatului A., acesta a recunoscut implicarea sa în activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul D., el fiind cel care a acţionat ca intermediar între martorul F. şi inculpatul D.

Astfel, atât pretinderea foloaselor materiale, cât şi primirea acestora sub forma celor 500.000 euro de către inculpatul D. s-a făcut prin mijlocirea inculpatului N., după cum tot prin intermediul acestuia inculpatul D. i-a transmis inculpatului C. rugămintea de a-l ajuta pe martorul F. în problema terenurilor de pe raza municipiului Buzău.

S-a arătat că această conduită a inculpatului N., constând în înlesnirea săvârşirii faptei de către inculpatul D., reprezintă o complicitate la infracţiunea comisă de acesta, astfel încât, pe lângă infracţiunea de trafic de influenţă săvârşită în calitate de autor, în modalitatea expusă, inculpatul N. se face vinovat şi pentru complicitate la infracţiunea similară, reţinută în sarcina inculpatului D.

În ceea ce priveşte acuzaţiile de spălare de bani reţinute în sarcina inculpaţilor A., C. şi B., instanţa de fond a constatat că faptele ce le sunt imputate nu conturează toate elementele de conţinut ale infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a dispus achitarea acestora.

Potrivit art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare (art. 23 alin. (1) lit. a) şi b) la data comiterii activităţii imputate celor trei inculpaţi), infracţiunea de spălare de bani constă fie în schimbarea sau transferul de bunuri cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestora ori în scopul de a ajuta persoana care a comis infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire penală, judecată sau executarea pedepsei, fie în ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni. Doctrina şi practica judiciară au definit acţiunea de schimbare ca fiind orice activitate prin intermediul căreia se substituie bunul provenit din săvârşirea unei infracţiuni cu altul de origine licită, iar cea de transfer ca reprezentând orice operaţiune prin care drepturile asupra unor fructe ilicite sunt transmise către o altă persoană, în timp ce acţiunea de ascundere sau disimulare constă în mascarea provenienţei nelegale a acestora prin operaţiuni complexe de natură juridică, economică sau financiară.

Pentru a exista infracţiunea de spălare de bani este obligatoriu ca activităţile de schimbare sau transfer de bunuri ori cele de ascundere sau disimulare să fie precedate de comiterea unei infracţiuni din care să provină bunurile supuse spălării, aceste modalităţi alternative ale elementului material fiind, prin urmare, întotdeauna acţiuni distincte şi situate în timp la un moment ulterior de cele ce formează latura obiectivă a conţinutului constitutiv al infracţiunii premisă, dar care însă pot fi săvârşite şi de acelaşi subiect activ.

De asemenea, tragerea la răspundere penală a autorului sau a celorlalţi participanţi la săvârşirea actelor de albire a bunurilor poate avea loc chiar dacă, anterior sau concomitent nu s-a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru infracţiunea generatoare de fonduri ilicite, având în vedere caracterul autonom al infracţiunii de spălare de bani, aspect ce rezultă atât din modalitatea de reglementare a incriminării pentru această faptă, cât şi din standardele şi recomandările internaţionale, legislaţia europeană, jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg şi practica judiciară naţională recentă.

În această situaţie, organele judiciare sunt chemate să dovedească dincolo de orice dubiu că bunurile sau banii au rezultat dintr-o activitate infracţională, fiind lipsit de relevanţă faptul că ansamblul probator nu conturează toate elementele de conţinut ale infracţiunii predicat, întrucât este îndeajuns să existe suspiciuni rezonabile de săvârşire a acesteia. Altfel spus, infracţiunea de spălare de bani poate subzista în lipsa sancţionării penale a autorului şi participanţilor la comiterea infracţiunii din care derivă, dacă se exclude cu certitudine provenienţa legală a bunurilor, situaţie în care este suficientă chiar şi o soluţie de clasare determinată de împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea principală.

Sub aspect subiectiv infracţiunea de spălare de bani este condiţionată de reprezentarea mentală a subiectului activ cu privire la faptul că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni, în lipsa cunoaşterii acestui aspect neputându-se angaja răspunderea penală a acestuia

În speţă, ceea ce se impută, în esenţă, inculpatului A., care, în schimbul exercitării influenţei asupra ministrului internelor şi reformei administrative şi a prefectului din judeţul Buzău, a solicitat şi primit suma de 1.100.000 euro de la F., din care 500.000 euro pentru inculpatul D., este achiziţionarea, ulterior pretinderii banilor şi în scopul ascunderii şi disimulării adevăratei proprietăţi a bunurilor, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, la data de 30 octombrie 2007, împreună cu soţia sa, L. şi alături de alte persoane, în baza contractului nr. x, de la E. a terenurilor în suprafaţă totală de 7.6397 mp situate în intravilanul municipiului Buzău, imobile care au fost vândute la data de 28 martie 2008 către SC O. SRL

Totodată, în perioada martie - mai 2008, în scopul ascunderii şi disimulării originii ilicite a sumei de 600.000 euro pretinse de la F., cunoscând că provine din săvârşirea de infracţiuni, i-a solicitat acestuia să transfere bani în contul deschis la U. de socrul său, V., suma de 130.000 euro fiind disimulată prin încheierea unui Contract de împrumut încheiat la data de 16 mai 2008.

Probatoriul administrat dovedeşte dincolo de orice îndoială rezonabilă că F. i-a remis inculpatului A. în schimbul influenţei traficate pe lângă funcţionarul competent a dispune asupra reconstituirii dreptului de proprietate, sumele de 370.000 RON şi 1.215.000 RON, la datele de 31 martie 2008 şi 9 mai 2008, în contul martorului V., cu titlul de împrumut, în condiţiile în care suma de 130.000 euro, pentru care s-a încheiat un înscris sub semnătură privată, a fost restituită denunţătorului prin contractarea unui credit bancar de către inculpat, motiv pentru care analizarea acuzaţiei privind fondurile ilicite dobândite se va face numai din perspectiva banilor primiţi prin intermediul socrului său.

Terenurile în suprafaţă de 70.000 mp şi 6.379 mp, situate în intravilanul municipiului Buzău, au fost înstrăinate de E. martorei K. şi inculpatului A., prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 30 octombrie 2007, iar, ulterior, dreptul de proprietate asupra acestora a fost transmis, la data de 28 martie 2008, de soţii M. şi N. către SC O. SRL, prin încheierea Contractului de vânzare-cumpărare nr. x.

În ceea ce priveşte provenienţa acestor terenuri, instanţa de fond a reţinut că numitei E., în calitate de moştenitoare a defunctei Z., i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe totale de 15 ha (14.085 mp, 59.518 mp, 70.000 mp şi 6.379 mp), amplasate în intravilanul municipiului Buzău, prin eliberarea titlul de proprietate nr. x din 24 septembrie 2007, de către comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Suprafeţele de teren au ajuns în proprietatea defunctei Z., prin actul de donaţie făcut de tatăl său, AA. şi autentificat de Tribunalul Buzău, prin procesul-verbal nr. x din 28 decembrie 1920, transcris în aceeaşi zi, sub nr. x, în registrul de transcripţiuni al instanţei, contract ce a avut ca obiect "30 de ha de pământ situate în raza oraşului Buzău".

Aşadar, transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor de 70.000 mp şi 6.379 mp, prin încheierea contractelor succesive de vânzare-cumpărare, nu s-a făcut pentru a da o aparenţă licită acestora, având în vedere că nu aveau o origine infracţională, ci, iniţial, pentru a garanta soţilor M. restituirea împrumutului acordat lui F. în scopul de a satisface pretenţiile financiare solicitate suplimentar de E. în schimbul transmiterii dreptului de proprietate reconstituit, iar, ulterior, pentru a stinge pe cale amiabilă cele două acţiuni civile introduse în justiţie de SC G. SRL pentru recunoaşterea drepturilor sale izvorâte din contractul de cesiune de creanţă nr. x din 10 aprilie 2007, cu consecinţa anulării Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 30 octombrie 2007, împrejurări dovedite atât de declaraţiile denunţătorului şi ale martorilor J., K. şi L., cât şi de cele ale inculpatului A. date la urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, precum şi de clauzele convenţiei nr. 88 din 28 martie 2008 încheiată între reclamantul cesionar şi familiile M. şi N. şi nu în ultimul rând, de procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de F. cu J., K. şi A., la datele de 25 noiembrie 2007, 4 decembrie, 9 decembrie 2007, 21 decembrie 2007, 10 ianuarie 2008, 14 ianuarie 2008, 22 februarie 2008.

De asemenea, semnarea Contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 30 octombrie 2007 s-a făcut şi de inculpatul A., în calitate de cumpărător, întrucât acesta a urmărit să îşi asigure primirea foloaselor necuvenite pretinse de la denunţător pentru exercitarea influenţei asupra ministrului de interne şi prefectului judeţului Buzău în scopul de a urgenta eliberarea titlului de proprietate al numitei E.

Drept urmare, caracterul fictiv al contraprestaţiei cumpărătorilor K. şi A., adică al achitării preţului de 62.500 euro pentru terenurile în suprafaţă de 70.000 mp şi 6.379 mp, nu are relevanţă juridică din punct de vedere penal, ci, cel mult, din perspectiva dispoziţiilor legii civile care guvernează raporturilor juridice născute între părţi, în condiţiile în care contractul a fost încheiat pentru a exista o garanţie că F., pe de o parte, va restitui soţilor M. suma luată cu titlu de împrumut, iar, pe de altă parte, va remite foloasele necuvenite pretinse de inculpatul N., fără să aibă ca scop crearea unei aparenţe de legalitate a provenienţei imobilelor ce au făcut obiectul acestuia, cu atât mai mult cu cât respectivele bunuri nu au rezultat din săvârşirea unei infracţiuni.

În al doilea rând, încheierea Contractelor de vânzare-cumpărare nr. x din 30 octombrie 2007 şi nr. 93 din 28 martie 2008 nu putea să aibă ca scop mascarea originii ilicite a sumelor de bani pretinse de traficantul de influenţă în primăvara anului 2007, având în vedere că foloasele necuvenite au fost remise efectiv de martorul denunţător, la datele de 31 martie 2008 şi 9 mai 2008, când a virat în contul martorului V., socrul inculpatului A., sumele de 370.000 RON, respectiv 1.215.000 RON, care anterior nu fuseseră la dispoziţia sa, lipsind astfel situaţia premisă a infracţiunii de spălare de bani, respectiv existenţa unor fonduri nelegale provenite din comiterea infracţiunii predicat.

Ca atare, pentru a se realiza condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de spălare de bani este necesar ca banii negri să existe în materialitatea lor, întrucât asupra acestora intervine schimbarea, transferul, ascunderea şi disimularea, acţiuni care reprezintă elementul material alternativ al variantelor normative incriminate în art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare.

Chiar dacă infracţiunea de trafic de influenţă se consumă anticipat prin simpla pretindere a foloaselor necuvenite, fără a mai fi necesară primirea banilor ceruţi de către autor, în speţă, în primăvara anului 2007, când inculpatul A. i-a solicitat denunţătorului suma de 600.000 euro în schimbul traficării influenţei sale, instanţa de fond a constatat că această modalitate alternativă a infracţiunii nu poate asigura obiectul material al spălării de bani, adică fondurile ilicite provenite din activităţi infracţionale.

Totodată, remiterea către traficantul de influenţă, în două tranşe, prin intermediul socrului său V., martor căruia i-a fost virată, în contul deschis la U., suma totală de 1.585.000 RON, realizează latura obiectivă a unei infracţiuni unice de trafic de influenţă, ca formă naturală de infracţiune, alături de actele iniţiale de pretindere. Deci dobândirea banilor reprezintă produsul infracţiunii de trafic de influenţă, care ar fi putut constitui obiectul material al spălării de bani imputată inculpatului A. în variantele normative prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, doar dacă acesta, având în vedere şi calitatea sa de subiect activ al infracţiunii predicat, ar fi efectuat operaţiunile de schimbare, transferare, ascundere sau disimulare a originii ilicite a sumelor la un moment ulterior remiterii lor de către cumpărătorul de influenţă.

Or, activitatea desfăşurată de inculpatul A., respectiv aceea de a primi, prin intermediar, cu titlu de împrumut, sumele de bani pretinse în vederea intervenţiei pe lângă funcţionarul public competent să urgenteze eliberarea titlului de proprietate, ar impune constatarea săvârşirii în concurs ideal a infracţiunilor de trafic de influenţă şi spălare de bani, întrucât printr-o singură acţiune se realizează conţinutul constitutiv al celor două infracţiuni, dar cum variantele normative ale infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reţinute în sarcina traficantului de influenţă presupun acţiunii distincte de cele care formează elementul material al infracţiunii predicat, devin incidente dispoziţiile referitoare la concursul real, prevederi care însă sunt incompatibile cu împrejurările faptice descrise prin actul de sesizare al instanţei cu privire la acuzaţiile aduse acestui inculpat.

Totodată, faptele inculpatului A. nu pot fi calificate juridic nici prin reţinerea în concurs ideal a infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, (dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni) cu cea din care rezultă banii supuşi spălării (traficul de influenţă), întrucât s-ar angaja răspunderea penala a aceleaşi persoane, de două ori, pentru o singură faptă, respectiv primirea foloaselor necuvenite, acţiune care implică dobândirea sau deţinerea fondurilor ilicite. Într-o atare situaţie, infracţiunea de spălare de bani este absorbită în infracţiunea de trafic de influenţă, întrucât dobândirea sau deţinerea fondurilor provenite din infracţiunea predicat de către autorul acesteia nu poate fi disociată de acţiunea sa de primire a banilor pretinşi. Aşa fiind, se constată că obiectivul urmărit prin incriminarea variantei normative a infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv protejarea dreptului de proprietate, este asigurat prin tragerea la răspundere penală a subiectului activ doar pentru infracţiunea principală.

Astfel, sumele primite de inculpatul A., la datele de 31 martie 2008 şi 9 mai 2008, în contul martorului V., cu menţiunea împrumut, reprezintă produsul infracţiunii de trafic de influenţă care, aşa cum s-a menţionat anterior, este supus confiscării speciale, motiv pentru care dobândirea şi deţinerea lor de către autorul infracţiunii predicat nu poate fi analizată ca fiind o infracţiune distinctă de aceasta, în condiţiile în care reprezintă o consecinţă firească a săvârşirii faptei din care provin. Deci, nu se poate reţine un concurs atunci când sumele de bani provin din comiterea unei infracţiunii de trafic de influenţă, iar cumpărătorul de influenţă (F.) le disimulează adevărata provenienţă chiar la momentul remiterii, prin intermediar, către destinatarul lor, traficantul de influenţă (A.), precizând că reprezintă un împrumut, în condiţiile în care dobândirea fondurilor ilicite de către subiectul activ nu poate fi disociată de infracţiunea care le-a generat şi, ca atare, nu poate fi privită ca o infracţiune separată.

În acest context, se constată că activitatea infracţională imputată inculpatului A. şi circumscrisă unui număr de două infracţiuni prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, comise în concursul real, nu realizează elementele de conţinut ale spălării de bani.

Referitor la cererea formulată de procuror, de schimbare a încadrării juridice într-o singură infracţiune de spălare de bani, solicitare determinată de cele statuate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul instanţei supreme, prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016, conform cărora acţiunile de schimbare sau transfer, ascundere ori disimulare, dobândire, deţinere sau folosire sunt modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii unice de spălare de bani, instanţa de fond a apreciat că nu mai prezintă importanţă cu privire la situaţia juridică a acestui inculpat.

De asemenea, prin ordonanţa de extindere a urmăririi penale din 19 ianuarie 2015, s-a dispus continuarea cercetărilor faţă de suspecţii C. şi B. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită, precum şi de spălare de bani, reţinându-se, în esenţă, că prefectul judeţului Buzău i-a solicitat denunţătorului F. 1.000.000 euro, având în vedere "locaţia" terenurilor revendicate şi numărul "persoanelor decidente", iar pentru "a masca suma pretinsă", i-a indicat acestuia să încheie cu inculpatul B. mai multe documente autentice. În acest sens, la data de 8 noiembrie 2007, F. a semnat cu soţii T., doua promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare având ca obiect înstrăinarea trenului de 14.085 mp pentru suma de 117.000 RON, respectiv a unei parcele de 10.000 mp din suprafaţa de 59.518 mp, la preţul de 83.000 RON, pentru ca, la data de 21 noiembrie 2007, să încheie Contractul de vânzare-cumpărare nr. 2.197, prin care le-a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului de 14.085 mp. Ulterior, la 13 decembrie 2007, între aceştia a intervenit un Act adiţional la promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x, prin care soţii T. declarau că sunt de acord cu înstrăinarea către un terţ a parcelei de 10.000 mp din suprafaţa de 59.518 mp, cu condiţia ca în termen de şapte zile de la perfectarea contractului, F. să le achite din preţul obţinut 1.850.000 euro, în schimb, obligându-se să renunţe la restituirea sumei de 83.000 RON, aferentă promisiunii bilaterale. După vânzarea terenului, la data de 21 decembrie 2007, soţii T. au modificat actul adiţional, printr-o convenţie încheiată cu denunţătorul, prin care au diminuat cuantumul pretenţiilor de la 1.850.000 euro, la 1.000.000 euro, din care suma de 990.000 euro avea natura unei liberalităţi, iar cea de 10.000 euro reprezenta penalităţi pentru încetarea promisiunii de vânzare-cumpărare, motiv pentru care, la data de 28 decembrie 2007, F. a transferat suma de 3.600.000 RON în contul lui B. deschis la U. Urmare a transferului efectuat, la data de 9 ianuarie 2008, soţii T., prin declaraţia autentificată sub nr. x, au confirmat primirea sumei de 1.000.000 RON de la denunţător.

Prin Ordonanţa din data de 11 iunie 2015, la cererea inculpatului C., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina sa şi a inculpatului B. din infracţiunea de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită, în infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi complicitate la această infracţiune (folosirea influenţei ori autorităţii de către o persoană cu funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite), întrucât solicitarea inculpatului C. de a-i fi remise sumele de bani a fost formulată pentru ajutarea partidului şi a candidaţilor la alegerile din anul 2008, cu atât mai mult cu cât, la data emiterii titlului de proprietate şi a celei de primire a foloaselor necuvenite pretinse, acesta nu mai îndeplinea funcţia de prefect al judeţului Buzău, fiind vicepreşedintele I.

Ulterior, prin actul de sesizare a instanţei, s-a dispus, printre altele, soluţia de clasare, în temeiul art. 16 lit. f) din C. proc. pen., faţă de inculpaţii C. şi B. pentru infracţiunile de folosire a influenţei şi autorităţii conferite de funcţia de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul a unui folos necuvenit, respectiv complicitate la această infracţiune, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale, cei doi fiind trimişi în judecată doar pentru comiterea infracţiunilor de spălare de bani, în variantele normative prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, fapte ce constau, în cazul inculpatului B., în transferarea unor sume de bani prin contul personal şi disimularea provenienţei acestora prin acte de vânzare-cumpărare fictive, corelativ reţinându-se în sarcina inculpatului C. acţiunea de a dispune transferul banilor ce urmau să fie remişi de F., prin intermediul conturilor persoanele ale lui T., folosindu-se de acte de vânzare-cumpărare încheiate în mod fictiv, în vederea disimulării provenienţei ilicite a acestora.

În partea expozitivă a rechizitoriului a fost prezentat şi circuitul parcurs de fondurile ilicite prin conturile personale ale inculpatului B., sens în care s-a reţinut că din suma de 3.600.000 RON care a fost transformată în 958.379 euro, au fost constituite, în mod succesiv, depozite pe termen scurt, fiind retrasă suma de 30.000 euro (18 februarie 2008). Inculpatul a mai ridicat în numerar, în mai multe tranşe, în perioada 20 martie - 26 martie 2008, suma de 90.000 RON, iar, în intervalul 7 aprilie 2008 - 3 noiembrie 2008, a efectuat plăţi prin P.O.S. şi a retras de la ATM sume în valoare de 97.568 RON, în timp ce din conturile de economii a luat 227.000 RON (18 februarie 2008 - 20 mai 2008), 612.450 RON (10 aprilie 2009 - 21 decembrie 2009) şi 184.000 RON (6 ianuarie 2010 - 10 martie 2010) şi, nu în ultimul rând, pentru a disimula originea ilicită a banilor viraţi de denunţător a plătit, la data de 25 aprilie 2008, în două tranşe, sumele de 2.924.040 RON, respectiv 116.240 RON către BB., cu explicaţia "plată conform Contract nr. x din 25 aprilie 2008".

În raport cu aceste considerente, instanţa de fond a constatat că faţă de inculpaţii C. şi B., în calitate de autor, respectiv complice ai infracţiunii principale, nu s-a pronunţat o soluţie de condamnare pentru săvârşirea faptei din care au rezultat banii care s-au transferat sau a căror adevărată provenienţă a fost disimulată în scopul ascunderii originii ilicite a acestor fonduri, situaţie în care, dat fiind caracterul subsidiar al infracţiunii de spălare de bani, se impune, cu prioritate, a se verifica dacă probatoriul administrat în cauză este în măsură sa contureze acele elementele de natura a imprima un caracter infracţional activităţii generatoare de bani murdari.

Deşi existenţa infracţiunii de spălare de bani nu este afectată, aşa cum s-a arătat deja, de prescrierea răspunderii penale pentru infracţiunea premisă, în speţă infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în forma autoratului, respectiv a complicităţii reţinută în sarcina inculpaţilor C. şi B., instanţei îi revine obligaţia să facă trimitere la acele probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că fapta din care provin bunurile ce fac obiectul albirii există şi face parte din sfera ilicitului penal, fără să fie necesară nominalizarea exactă a infracţiunii predicat.

Astfel, martorul F. a susţinut, în mod constant, că, la solicitarea sa, în primăvara anului 2007, inculpatul A. l-a pus în legătură cu prefectul judeţului Buzău, sens în care i-a făcut rost de numărul de telefon al acestuia şi i-a stabilit o audienţă la inculpatul C., ocazie cu care l-a şi însoţit, întrucât avea nevoie de o intervenţie pentru a obţine de urgenţă eliberarea unui titlu de proprietate, în condiţiile în care, în precedent, se lovise de reaua - credinţă a funcţionarilor, aspecte confirmate de inculpatul N., la momentul audierii în cursul anchetei şi al judecăţii, când a recunoscut că l-a prezentat prefectului pentru a-şi rezolva problema legată de un dosar de retrocedare a unor terenuri. Ulterior audienţei, denunţătorul a afirmat că s-a întâlnit, în luna aprilie 2007, cu prefectul C., într-o cafenea din centrul Municipiului Buzău, acesta solicitându-i expres suma de 1.000.000 euro, întrucât terenul era valoros şi "se băteau mulţi pe el", moment la care l-a cunoscut şi pe inculpatul B. care urma să fie persoana de contact pentru rezolvarea tuturor problemelor viitoare, inclusiv pentru remiterea banilor ce trebuia realizată prin încheierea unor documente fictive.

Inculpatul C. a reiterat, în esenţă, aceleaşi aspecte precizând că A. a venit însoţit de F. pentru a-l ruga să-l ajute pe acesta în rezolvarea problemei privind emiterea unui titlu de proprietate, denunţătorul promiţându-i că urma să sponsorizeze campania electorală a I. din anul 2008, dacă-i soluţiona favorabil cererea şi, întrucât i-a acceptat propunerea, în vederea punerii în practică a înţelegerii i l-a prezentat pe inculpatul B., pe numele căruia a fost trecută o parte din suprafaţa de teren pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate, în final, T. încasând suma de 900.000 euro fără însă să cunoască în ce modalitate a făcut acest lucru, sumă din care i-au fost remişi 700.000 euro. Despre sprijinul acordat de acesta s-a menţionat şi în cuprinsul denunţului pe care l-a formulat C., în Dosarul nr. x/2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, sens în care s-a arătat că terenurile, după eliberarea titlului de proprietate, trebuiau să fie iniţial trecute pe numele lui B., căruia urma, ulterior vânzării imobilelor de către F., să-i fie remisă din preţul contractului suma care îi fusese promisă. În faţa instanţei de fond, inculpatul C. a precizat că, în primăvara anului 2007, A. i-a adresat rugămintea să îl ajute pe denunţător cu punerea în posesie a unor terenuri din municipiul Buzău, a arătat că, ulterior, la începutul anului 2008, când nu mai deţinea funcţia de prefect, F. i-a făcut cunoscut faptul că afacerea cu terenuri decurgea bine, sens în care va reuşi să vândă, urmând să sprijine organizaţia partidului cu suma de 900.000 euro, pe care-i va transfera prin intermediul lui B., inculpat pe care i-l prezentase martorului la o cafenea din Buzău, lucru care s-a şi întâmplat, fiindu-i remişi, în trei tranşe, 700.000 euro, prin intermediarul stabilit.

Cererea de schimbare a încadrării juridice formulată la urmărire penală de inculpatul C., prin apărător ales, confirmă că, în calitate de prefect, a acceptat promisiunea făcută de denunţător de a sponsoriza I. în schimbul rezolvării cu celeritate a dosarului ce avea ca obiect stabilirea dreptului de proprietate a numitei E., mobilul comiterii infracţiunii fiind:

"dorinţa de a asigura partidului din care făceam parte finanţarea necesară pentru organizarea unei campanii electorale performante", acesta fiind şi motivul pentru care i l-a prezentat pe inculpatul B. lui F., în scopul de a păstra legătură pentru soluţionarea dosarului.

De asemenea, instanţa de fond, a reţinut că procesele-verbale de redare a discuţiilor telefonice dintre denunţător şi inculpatul A. dovedesc că inculpatul C., pentru care foloseau apelativul "...", a fost implicat în eliberarea cu celeritate a titlului de proprietate, în schimbul unor foloase necuvenite.

Ca atare, s-a constatat că există suficiente probe din care rezultă că inculpatului C. i-a fost remisă, prin intermediar (B.), suma de 700.000 euro, fiind lipsit de relevanţă dacă, atunci când a îndeplinit funcţia de prefect al judeţului Buzău, a pretins banii în legătură cu urgentarea emiterii titlului de proprietate sau a acceptat promisiunea denunţătorului de a-i da bani pentru campania electorală din anul 2008 în schimbul rezolvării favorabile a cererii sale, întrucât, oricare a fost modalitatea de săvârşire a faptei, ceea ce a urmărit acesta a fost obţinerea de foloase necuvenite pentru îndeplinirea atribuţiilor ce-i reveneau în calitate de preşedinte al comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

În ceea ce priveşte implicarea inculpatului B., concretizată în păstrarea legăturii dintre denunţător şi prefect pentru evitarea expunerii funcţionarului public şi, ulterior eliberării acestuia din funcţie, în demersurile necesare pentru garantarea primirii foloaselor necuvenite, inclusiv a terenului de 14.085 mp, urmate de remiterea efectivă a sumei de 700.000 euro, instanţa de fond a apreciat că aceasta rezultă atât din depoziţiile martorului F., cât şi din denunţ, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor şi declaraţiile de la urmărire penală ale inculpatului C., dar şi din cele date în cursul cercetării judecătoreşti având în vedere că în faţa instanţei acesta a confirmat că primirea foloaselor necuvenite în legătură cu exercitarea atribuţiilor sale de serviciu s-a realizat prin intermediul lui T., căruia i-a făcut cunoştinţă cu F., într-o cafenea, unde se întâlnise cu martorul pentru a discuta despre rezolvarea cererii privind emiterea titlului de proprietate şi, nu în ultimul rând, din procesul-verbal de redare a discuţiei din mediul ambiental, de la data de 30 iunie 2014, avută de denunţător cu T., inculpat care nu a putut să furnizeze informaţii concrete cu privire la modalitatea şi moneda de plată a suprafeţei de 14.085 mp achiziţionată de la F., împrejurare care dovedeşte că în realitate nu a achitat preţul imobilului, fiindu-i dat în schimbul intermedierii relaţiei dintre martor şi prefect.

Având în vedere aceste considerente, instanţa de fond a constatat că există suficiente probe care fac dovada activităţii infracţionale generatoare de fonduri ilicite, săvârşită de inculpaţii C. şi B. în calitate de autor, respectiv complice, chiar dacă este criticabilă încadrarea juridică reţinută de procuror, adică infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în forma autoratului şi complicităţii, fapte pentru care, prin rechizitoriu, s-a dispus clasarea faţă de ambii inculpaţi, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Ca atare, pornind de la definiţia infracţiunii incriminată în art. 289 din C. pen., care, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, pentru a exista este suficient să se fi comis oricare dintre modalităţile alternative ale elementului material, rezultă că la momentul pretinderii de către inculpatul C., funcţionar public cu atribuţii în materia reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor, a sumei de 1.000.000 euro în legătură cu urgentarea eliberării titlului de proprietate sau al acceptării de către acesta a promisiunii lui F. de a sprijini campania electorală din anul 2008 a I. cu sume de bani ce urmau a-i fi remise în schimbul rezolvării dosarului privind revendicarea terenurilor în suprafaţă de 15 ha situate în intravilanul municipiului Buzău, s-a consumat infracţiunea de luare de mită, chiar dacă banii ceruţi/promişi cu titlu de mită erau pentru altul, respectiv o organizaţie de partid, iar primirea lor s-a făcut la o data ulterioară eliberării din funcţia de prefect, acţiune care alături de actele iniţiale (pretindere/acceptare promisiune) a întregit conţinutul constitutiv al unei infracţiuni unice de corupţie, ca forma naturală a unităţii de infracţiuni.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, s-a reţinut că această faptă se consumă când subiectul activ îşi foloseşte influenţa sau autoritatea ce derivă din funcţia de conducere pe care o deţine într-un partid, în scopul de a obţine pentru sine sau o altă persoană foloase necuvenite, chiar dacă nu şi-a atins scopul propus, respectiv dobândirea de fonduri ilicite, or, inculpatul C. nu ocupa funcţii de conducere în cadrul I. la momentul pretinderii/acceptării promisiunii, întrucât avea calitatea de prefect care excludea sub sancţiunea destituirii, posibilitatea de a fi membru de partid.

Indiferent de calificarea juridică dată activităţii infracţionale desfăşurate de cei doi inculpaţi, este obligatoriu pentru existenţa infracţiunii de spălare de bani ca din săvârşirea infracţiunii predicat să rezulte banii supuşi operaţiunilor de spălare. în atare condiţii, se constată că modalităţile alternative ale infracţiunii de luare de mită constând în pretinderea şi acceptarea promisiunii, precum şi infracţiunea de folosire a influenţei şi autorităţii conferite de funcţia de conducere într-un partid politic în scopul obţinerii pentru altul a unui folos necuvenit dacă subiectului activ nu a dobândit bunul ilicit în urma activităţii sale, nu pot asigura obiectul material al spălării de bani, întrucât variantele normative ale infracţiunii prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, presupun existenţa, în concret, a fondurilor ilicite ce sunt supuse operaţiunilor de schimbare, transfer, ascundere sau disimulare, acţiunii care trebuie să fie distincte de cele care constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii premisă.

Actele autentice încheiate de F. cu familia T., în perioada 8 noiembrie 2007 - 9 ianuarie 2009, nu se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunii de spălare de bani imputată celor doi inculpaţi, având în vedere că sumele de bani provenite din infracţiunea predicat au fost remise efectiv de F., la o dată ulterioară perfectării acestora, motiv pentru care nu puteau forma obiectul elementului material alternativ al infracţiunii prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, anterior dobândirii de subiectul activ al infracţiunii premisă.

În primul rând, este de menţionat că terenul de 14.085 mp care a făcut obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare din data de 8 noiembrie 2007, iar apoi al Contractul de vânzare-cumpărare nr. 2.197 din 21 noiembrie 2007, pentru preţul de 117.000 RON, acte autentice încheiate de F. cu inculpatul B., reprezintă produsul infracţiunii predicat săvârşită de acesta în calitate de complice, situaţie în care dobândirea sa nu reprezintă o infracţiune distinctă de cea care a generat bunul ilicit, întrucât s-ar încălca principiul ne bis in idem, având în vedere ca această acţiune reprezintă o consecinţă firească a comiterii faptei din care provine, cu atât mai mult cu cât primirea terenului solicitat de la mituitor în schimbul ajutorului dat pentru a remite mita către inculpatul C., nu putea fi realizată în mod valabil decât printr-un act autentic prin care i se transmitea dreptul de proprietate asupra acestuia, ţinând seama că este vorba de un imobil. Deci, este firesc ca inculpatul B. să nu fi plătit preţul acestui teren, care, întrucât provenea din săvârşirea infracţiunii premisă la care a participat în calitate de complice, era supus confiscării speciale, măsură ce nu poate fi luată, având în vedere că s-a dispus clasarea pentru actele sale de complicitate la comiterea faptei generatoare de fonduri ilicite.

În al doilea rând, parcela de 10.000 mp din suprafaţa de 59.518 mp nu provine din săvârşirea unei infracţiuni, în condiţiile în care dreptul de proprietate a fost transmis lui F., prin contractul nr. x din 30 octombrie 2007, de E., căreia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe totale de 15 ha, dată fiind calitatea sa de moştenitor al defunctei Z., iar Încheierea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare nr. x din 8 noiembrie 2007 dintre denunţător şi B. cu privire la acest imobil s-a făcut pentru a garanta primirea foloaselor necuvenite pretinse, a căror remitere a fost acceptată de către inculpatul C., în calitate de prefect, în legătură cu urgentarea îndeplinirii sarcinilor de serviciu. Faptul că acest act a reprezentat o garanţie pentru remiterea sumei de 1.000.000 euro către fostul prefect al judeţului Buzău, rezultă din împrejurarea ca inculpatul B. l-a înscris, sub nr. x, în Cartea Funciară a municipiului Buzău, motiv pentru care denunţătorul a fost obligat să încheie ulterior, la data de 13 decembrie 2007, cu acesta, actul adiţional nr. x la promisiunea de vânzare-cumpărare pentru a putea dispune de parcela de 10.000 mp, prin care şi-a asumat, în schimbul radierii din cartea funciară a notificării promisiunii bilaterale, plata sumei de 1.850.000 euro din preţul ce urma să-l încaseze din înstrăinarea acestui imobil. După ce terenul a devenit proprietatea SC O. SRL (prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 21 decembrie 2007 încheiat cu martorul S., care îl achiziţionase, în prealabil, la data de 20 decembrie 2007, de la denunţător), s-a perfectat convenţia nr. 4157 din 21 decembrie 2007, prin care F. şi inculpatul B. s-au înţeles să diminueze cuantumul sumei stabilite prin actul adiţional, de la 1.850.000 euro la 1.000.000 euro, adică exact cât pretinsese/i se promisese, cu titlu de mită, inculpatului C. de către mituitor, iar, după virarea, la data de 28 decembrie 2007, în contul complicelui a celor 3.600.000 RON, soţii T. au dat Declaraţia autentificată sub nr. x din 9 ianuarie 2009, în cuprinsul căreia s-a menţionat că nu mai au nicio pretenţie cu privire la imobilul indicat în promisiunea de vânzare-cumpărare, întrucât au primit suma de 1.000.000 euro.

Un alt argument din care rezultă că încheierea succesivă a actelor autentice privind parcela de 10.000 mp s-a făcut pentru a garanta remiterea foloaselor pretinse/acceptate cu titlu de mită de C., este acela că suma de 1.000.000 euro putea fi obţinută de mituitor doar din vânzarea terenului de 59.518 mp, în condiţiile în care din cele patru terenuri ce au constituit obiectul titlului de proprietate nr. x din 24 septembrie 2007, două suprafeţe (70.000 mp şi 6.379 mp) au fost vândute de E., martorei K. şi inculpatului A. pentru motivele anterior menţionate, în timp ce pentru cea de-a treia (14.085 mp) F. i-a transmis dreptul de proprietate inculpatului B. conform înţelegerii avute.

Drept urmare, caracterul fictiv al contraprestaţiei promitentului cumpărător B., adică a plăţii preţului de 83.000 RON pentru terenul în suprafaţă de 10.000 mp (promisiunea de vânzare-cumpărare nr. x din 8 noiembrie 2007), precum şi al clauzei potrivit căreia suma de 990.000 euro din cei 1.000.000 euro reprezenta o liberalitate (Convenţia nr. 4157 din 21 decembrie 2007), bani ce au fost viraţi în contul inculpatului B. la data de 28 decembrie 2008, are relevanţă juridică doar din perspectiva dispoziţiilor legii civile care guvernează raporturile juridice dintre părţi (a se vedea Sentinţa civilă nr. 259 din 12 martie 2015 a Tribunalului Buzău privind revocarea donaţiei de 990.000 euro), în condiţiile în care perfectarea acestor documente a avut ca scop asigurarea ca, la o dată ulterioară, mituitului să-i parvină, prin intermediar suma pretinsă/promisă ca mită.

Nu în ultimul rând, chiar dacă semnarea actelor autentice de către inculpatul B. s-ar fi făcut şi pentru a legitima dobândirea, în viitor, de către inculpatul C. a sumei pretinse/promise cu titlu de mită, prin remiterea de către martorul F., prin intermediar, s-a constatat că, la momentul încheierii acestor acte, nu era îndeplinită situaţia premisă a infracţiunii de spălare de bani, respectiv existenţa unor fonduri nelegale provenite din comiterea infracţiunii predicat, având în vedere că infracţiunea de luare de mită s-a consumat, în luna aprilie 2007, prin simpla pretindere/acceptare a promisiunii sumei de 1.000.000 euro, bani care însă au fost daţi de denunţător la o dată ulterioară perfectării documentelor în discuţie.

Astfel, schimbarea, transferul, ascunderea sau disimularea de bunuri în scopul prevăzut în art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, de autorul sau participanţii la săvârşirea infracţiunii din care provin fondurile ilicite, trebuie să fie precedată, întotdeauna, de dobândirea şi deţinerea lor, întrucât sunt fructul infracţiunii predicat, motiv pentru care eventualele acţiuni de spălare a banilor ale inculpaţilor C. şi B. puteau fi realizate doar posterior remiterii sumei de 3.600.000 RON de către F., în caz contrar lipsind chiar obiectul material al infracţiunii derivate.

De asemenea, având în vedere că dobândirea şi deţinerea bunurilor de către subiectul activ al infracţiunii predicat reprezintă situaţii rezultate în mod firesc din activitatea desfăşurată, care nu implică luarea unei noi rezoluţii infracţionale, prin simpla folosire nu există intenţia acestuia de a le da o aparenţă legală de obţinere, ce este caracteristică infracţiunii de spălare de bani. Dacă însă folosirea bunurilor obţinute din săvârşirea unei infracţiunii implică activităţi de schimbare sau transfer în scopul ascunderii sau disimulării originii lor ilicite sau de ascundere ori disimulare a adevăratei provenienţe poate fi angajată răspunderea penală a autorului şi complicelui infracţiunii predicat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, în cazul în care se realizează şi celelalte elementele de tipicitate ale celor două variante normative ale spălării de bani.

Raportându-se la faptul că remiterea sumei de 3.600.000 s-a făcut de denunţător, la data de 28 decembrie 2008, în contul inculpatului B. deschis la U., instanţa de fond a constatat că pentru a reţine în sarcina inculpatului C. săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, în legătură cu transferul fondurilor ilicite realizat de complicele la infracţiunea predicat, în conturile sale personale, prin constituirea, în mod succesiv, de depozite pe termen scurt în vederea creării unei aparenţe de legalitate a provenienţei banilor, trebuie să se dovedească că fostul prefect a cunoscut faptul că obţinuse suma pretinsă/promisă cu titlu de mită prin virament bancar efectuat către intermediar (28 decembrie 2008), chiar dacă a intrat efectiv în posesia banilor la o dată ulterioară (începutul anului 2008), întrucât, astfel, a urmărit ca în acest interval de timp să fie derulate operaţiunile specifice de albire a banilor negri.

Inculpatul C., în cursul urmăririi penale, cu ocazia audierii, la data de 5 februarie 2015, a precizat că acceptând promisiunea lui F. de a sprijini campania electorală a partidului în schimbul rezolvării problemei cu terenurile, i l-a prezentat pe inculpatul B. la o cafenea din municipiul Buzău, pentru a fi pusă în practică înţelegerea stabilită şi, ca atare, la începutul anului 2008, acesta i-a dat, în numerar, în trei tranşe, suma totală de 700.000 euro, fără să cunoască modalitatea în care inculpatul i-a obţinut. În faţa instanţei de fond, inculpatul C. a afirmat din nou că cei 700.000 euro i-au fost predaţi, în trei tranşe, de către inculpatul B., "care obişnuia să-i aducă în pungă, unele sume erau în RON, altele în euro", bani care i-au parvenit aşa cum s-a înţeles anterior cu denunţătorul care a promis că-i va da pentru campania electorală, fără însă să-l întrebe care era mecanismul prin care vor ajunge la partid. Nu îl ultimul rând, a arătat că nu l-a întrebat pe B. motivul pentru care i-a dat doar 700.000 euro, deşi promisiunea lui F. a fost pentru suma de 900.000 euro, întrucât a crezut că s-a răzgândit denunţătorul, având în vedere că se plângea că are multe sume de plătit "în stânga şi în dreapta".

De asemenea, martorul F., fiind ascultat de organelor de anchetă, la data de 6 noiembrie 2014, a arătat că "C. mi-a cerut expres suma de 1.000.000 euro, motivând că terenul este valoros şi se bat mulţi pe el" şi, ca atare, "mi l-a indicat pe B. ca fiind omul cu care mă voi afla în contact permanent, prefectul neputând să se expună", fără să facă vreo referire la circuitul ce trebuia urmat de bani după remiterea către intermediar, precizând, însă că, pentru a garanta primirea mitei, inculpatul B., care "era om de afaceri aflat în preajma prefectului", i-a cerut încheierea unei promisiuni de vânzare-cumpărare pentru 10.000 mp din terenul de 59.518 mp din centrul municipiului Buzău, pe care a înscris-o în cartea funciară. De altfel, în cuprinsul denunţului formulat, acesta, făcând referire la suma de 1.000.000 euro pretinsă de inculpatul C., a menţionat că la cererea prefectului "banii trebuiau achitaţi lui B. în urma unor documente fictive care trebuiau semnate de mine şi T.", dar nu a declarat absolut nimic cu privire la modalitatea în care banii au ajuns la fostul prefect după remiterea către intermediar.

În acest context, instanţa de fond a considerat că probatoriul administrat nu conturează nici măcar o suspiciune rezonabilă că transferul sumei de 3.600.000 RON, prin conturile personale ale inculpatului B., prin constituirea, în mod succesiv, de depozite pe termen scurt, acuzaţie formulată în rechizitoriu de o manieră generică, fără a fi indicate conturile prin care au fost plimbaţi banii, datele la care s-au efectuat asemenea operaţiuni şi modalitatea de disimulare a adevăratei provenienţe, s-a făcut din dispoziţia inculpatului C. în scopul ascunderii originii lor ilicite sau cu sprijinul său, aşa cum a susţinut procurorul de şedinţă, cu ocazia dezbaterilor pe fond, când a solicitat schimbarea încadrării juridice în sensul reţinerii faţă de acesta a participaţiei penale în forma complicităţii pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, având în vedere că mita i-a fost dată, conform propriilor sale declaraţii, în trei tranşe, în numerar, în pungă de plastic, fie în monedă naţională fie în euro, iar valoarea totală a fost de 700.000 euro, împrejurare care a lipsit de orice finalitate activitatea infracţională ce i-a fost imputată, întrucât nici măcar nu s-au indicat data şi numărul de cont din care au fost retraşi de T. sau vreun alt element din care să rezulte că suma pe care a remis-o efectiv mituitului a constituit obiectul acţiunilor de albire, cu atât mai mult cu cât, în actul de sesizare a instanţei s-a precizat că, la data de 25 aprilie 2008, i-a virat, în două tranşe, suma de 3.040.280 RON numitei BB. cu explicaţia contract de vânzare, fapt ce dovedeşte că avea în conturi şi alte disponibilităţi financiare în afara celor primite de la denunţător pentru a fi predate fostului prefect. Astfel, vinovăţia inculpatului C. nu poate fi dovedită de simpla prezumţie că ar fi avut cunoştinţă de posibilele acte de spălare de bani întreprinse de inculpatul B., având în vedere că nu a intrat, de îndată, în posesia sumei remise de denunţător, cu atât mai mult cu cât, prin rechizitoriu, s-a reţinut că a fost transformată în euro, la data de 23 ianuarie 2008, când complicele la infracţiunea predicat a constituit un depozit de 958.379 euro, iar, ulterior, nu s-a putut identifica momentul la care i-a fost înmânată ultima tranşă din mită, întrucât din declaraţia sa rezultă că primirea banilor a avut loc la începutul anului 2008, situaţie în care se poate concluziona că foloasele ilicite i-au fost date imediat după efectuarea tranzacţiei de cumpărare a valutei, deci înaintea realizării transferurilor bancare de către T., în condiţiile în care aşa cum s-a stabilit prin actul de sesizare a instanţei acesta avea suficiente disponibilităţi provenite şi din alte surse, aspect ce rezultă din raportul de constatare întocmit de specialistul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Pe de altă parte, aşa cum s-a menţionat cu ocazia prezentării considerentelor teoretice referitoare la infracţiunea de spălare de bani, acţiunile de ascundere sau disimulare trebuie să se concretizeze în operaţiuni complexe de natură juridică, economică sau financiară, prin intermediul cărora se maschează provenienţa nelegală a banilor rezultaţi din săvârşirea de infracţiuni.

Ca atare, pentru a putea verifica în ce măsură operaţiunile financiare derulate de inculpatul B., prin conturile deschise pe numele său la U., reprezintă o activitate complexă de spălare a banilor făcută pentru a masca provenienţa ilicită a sumei de 3.600.000 RON ce i-a fost remisă de denunţător, la data de 28 decembrie 2007, acuzarea trebuia să indice, în concret, prin ce conturi au fost transferaţi bani şi maniera în care s-a realizat camuflarea originii infracţionale a acestora, în condiţiile în care prin conturile inculpatului erau rulate şi alte sume de bani care nu constituiau fructul infracţiunii predicat. Contrar celor arătate, s-a constatat că procurorul semnatar al rechizitoriului s-a limitat la a face menţiunea, de o manieră abstractă, că banii au fost folosiţi pentru a fi constituite depozite pe termen scurt, fără să fie precizată data şi numărul fiecărui depozit, pentru ca în final să indice sume în RON şi valută retrase de inculpat, în perioada 18 februarie 2008 - martie 2010, din anumite conturi, care nu au fost individualizate nici prin număr şi nici prin tipul de categorie (cont economii RON, cont economii euro, cont curent în RON, cont în euro, cont depozit euro, cont depozit RON), situaţie în care nu s-a putut constata dacă operaţiunile financiare efectuate se situează în sfera ilicitului penal sau reprezintă acte de folosire a banilor rezultaţi din infracţiunea predicat, care nu implică activităţi de ascundere ori disimulare a adevăratei lor provenienţe. Simpla afirmaţie că, la data de 25 aprilie 2008, în două tranşe, i-a virat sumele de 2.924.040 RON, respectiv 116.240 RON numitei BB., cu explicaţia "plată conform contract nr. x din 25 aprilie 2008", pentru a masca originea lor ilicită, fără a se arăta în ce a constat în concret acţiunea de disimulare, nu poate fi calificată ca fiind un act de albire a banilor.

De altfel, în raport cu cele stabilite anterior, este exclus, în lipsa oricărei probe, să se considere că, la data de 25 aprilie 2008, inculpatul C. nu intrase încă în posesia celor 700.000 euro, şi, ca atare, tranzacţia încheiată de inculpatul B. cu BB. nu reprezintă o modalitate de disimulare a provenienţei nelegale a celor 3.040.280 RON, având în vedere că echivalentul în euro a acestei sume era net superior faţă de cei 258.379 euro pe care i-a reţinut cu titlu de comision din mita destinată fostului prefect.

Chiar dacă inculpatul B. a constituit un depozit în care a transferat suma de 958.379 euro, adică echivalentul celor 3.600.000 RON remişi de F., s-a considerat că scopul urmărit de acesta nu a fost de a ascunde originea lor ilicită, întrucât i-a predat, în numerar, inculpatului C., situaţie în care nu s-ar fi justificat să efectueze, în prealabil, operaţiuni de albire a sumei de 700.000 euro. Cel mult, o asemenea activitate putea viza diferenţa dintre suma virată de denunţător în contul său de la U., şi cea remisă efectiv fostului prefect (258.379 euro), întrucât această sumă fiind la vedere putea ridica suspiciuni organelor statului cu privire la originea sa.

Însă, modul în care a fost formulată acuzaţia nu a permis să se constate dacă folosirea fondurilor ilicite, concretizată în activităţile de retragere, în numerar, în perioada 18 februarie 2008 - martie 2010, a sumelor menţionate, din conturile de economii ale inculpatului B., reprezenta o acţiune firească a unui participant la comiterea infracţiunii predicat de a consuma fructul acesteia sau a fost precedată de activităţi prin care a intenţionat să creeze aparenţa că aceste fonduri au o provenienţă legală în scopul de a le ascunde originea ilicită.

Concluzionând, instanţa de fond a considerat că faptele imputate inculpaţilor B. şi C. nu realizează elementele de conţinut ale infracţiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare.

Deşi, potrivit dispoziţiilor art. 112 alin. (1) lit. a) din C. pen., sunt supuse confiscării bunurile produse prin săvârşirea de fapte prevăzute de legea penală, s-a constatat că terenul în suprafaţă de 14.085 mp şi suma de 3.600.000 RON, obţinute de inculpaţii B. şi C. din săvârşirea infracţiunii predicat, nu pot face obiectul confiscării speciale, întrucât, în caz contrar, s-ar încălca principiul ne bis în idem consacrat de art. 6 din C. proc. pen., având în vedere că faţă de aceştia s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă pentru faptele generatoare de fonduri ilicite (luare de mită săvârşită în forma autoratului şi complicităţii), chiar dacă pentru o altă încadrare juridică, respectiv ordonanţa de clasare a procurorului, soluţie dispusă, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

În ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor A. şi D., instanţa de fond, în unanimitate, respectiv în majoritate a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 din C. pen. (1969).

În aprecierea gradului de pericol social al faptelor comise, s-au avut în vedere circumstanţele în care inculpaţii au acţionat, aceştia influenţând decizia unui înalt funcţionar public nu doar în beneficiul denunţătorului, ci şi al propriei persoane, sens în care s-au prevalat de ascendentul politic şi guvernamental pe care îl aveau faţă de prefectul judeţului Buzău pentru a obţine importante foloase necuvenite.

Inculpaţii au văzut în interesul denunţătorului de a obţine emiterea titlului de proprietate o sursă de îmbogăţire pentru ei, dijmuind profitul obţinut de acesta în urma vânzării terenurilor.

Procedând astfel, ei au întărit percepţia că fără intervenţii oneroase asupra factorilor decizionali nu se poate obţine respectarea dreptului de proprietate, mai ales atunci când acesta priveşte imobile cu un amplasament privilegiat, iar titularul real al acestui drept este o persoană anonimă.

În egală măsură, au fost avute în vedere circumstanţele personale ale inculpaţilor, împrejurarea că aceştia ocupau funcţii publice importante, care le impuneau un înalt standard de moralitate şi, mai ales, respectarea legii, aspecte pe care cu bună ştiinţă cei doi inculpaţi le-au nesocotit.

Nu în ultimul rând, s-a avut în vedere cuantumul foloaselor materiale de care cei doi inculpaţi au beneficiat din activitatea infracţională.

În raport cu aceste circumstanţe reale şi personale, instanţa de fond a aplicat inculpaţilor pedepse cu închisoarea, într-un cuantum care să asigure o constrângere adecvată pentru faptele comise, dar şi reeducarea acestora în vederea schimbării atitudinii faţă de valorile apărate de legea penală.

În ce priveşte cererea martorului F. formulată în faza de urmărire penală şi reiterată în faza de judecată, de constituire de parte civilă cu sumele de bani (în total 2.100.000 euro) şi terenul situat în Buzău (14.085 mp) date inculpaţilor D., N., T. şi C., instanţa de fond a constatat că infracţiunile deduse judecăţii nu sunt susceptibile de latură civilă, astfel încât o asemenea cerere este inadmisibilă.

În ce priveşte cererea de restituire a sumelor de bani întemeiată pe dispoziţiile legii penale, având în vedere că a formulat denunţul mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la faptă, prima instanţă a constatat că faţă de martorul denunţător F. nu s-a pronunţat vreo soluţie în faza de urmărire penală motiv pentru care se impune confiscarea specială a sumelor ce au făcut obiectul infracţiunilor de corupţie deduse judecăţii, iar nu restituirea acestora.

Împotriva Sentinţei penale nr. 674 din 5 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2015, au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpatul D. şi martorul F.

Totodată, în cursul judecăţii în apel, la data de 19 noiembrie 2018, inculpatul CC., prin apărător ales, a depus o cerere de apel în cuprinsul căreia a formulat o cerere de repunere în termen.

Prin motivele de apel, Direcţia Naţională Anticorupţie a criticat sentinţa instanţei de fond sub aspectul temeiniciei soluţiilor de achitare pronunţate faţă de inculpaţii A., C. şi B.

Astfel, parchetul a arătat că prima instanţă nu a avut în vedere că modalitatea în care au fost dobândite terenurile ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare simulate încheiate de inculpatul A., a fost ilicită, chiar dacă imobilele în sine nu au o provenienţă ilicită, încheierea contractelor având ca scop disimularea folosului necuvenit al traficului de influenţă ce urma să fie remis, menită să creeze impresia că sumele de bani respective provin din tranzacţii licite.

Parchetul a susţinut că infracţiunea de spălare de bani a fost săvârşită după consumarea infracţiunii de trafic de influenţă în forma pretinderii, mai înainte de remiterea banilor, tocmai în scopul de a crea aparenţa unei dobândiri licite.

S-a mai arătat că suma de 103.451 RON rămasă în contul inculpatului A. din preţul încasat din revânzare, în mod greşit nu a fost reţinută ca provenind din infracţiunea de trafic de influenţă şi, ca atare, s-a omis confiscarea acesteia.

Pentru aceleaşi motive, s-a susţinut că se impunea condamnarea inculpaţilor C. şi B. pentru infracţiunea de spălare de bani, contractul simulat având în cazul acestora rolul de a crea aparenţa de legalitate a sumelor provenite din infracţiunea de corupţie comisă de aceştia.

S-a solicitat totodată, reindividualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor A. şi D. şi aplicarea unor pedepse orientate spre limita maximă în considerarea criteriilor de individualizare relevante.

Prin motivele de apel, inculpatul D. a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul legalităţii şi a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare deoarece judecata în primă instanţă s-a făcut cu încălcarea principiului continuităţii, dar şi pentru că instanţa nu s-a pronunţat asupra faptei pentru care a fost trimis în judecată, prin schimbarea încadrării juridice fiind modificat, de fapt, obiectul judecăţii, iar cu privire la noua încadrare a faptei nu a putut exercita dreptul la apărare.

În subsidiar, inculpatul D. a criticat temeinicia soluţiei de condamnare, arătând, în esenţă, că nu există probe care să confirme acuzaţia ce i-a fost adusă şi a solicitat să se dispună achitarea sa sau, în situaţia în care instanţa va aprecia nefondată această critică, să se constate intervenită prescripţia răspunderii penale, fiind împlinit termenul de prescripţie specială.

Apelantul inculpat D. a învederat că încadrarea juridică corectă a faptei ce face obiectul acuzaţiei este aceea de folosire a influenţei politice prev. de art. 13 din Legea nr. 78/2000, acuzaţia fiind identică cu aceea reţinută în sarcina inculpatului C. pentru care prin rechizitoriu s-a dispus încetarea procesului penal.

Prin motivele de apel, martorul denunţător F. a învederat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii prin care s-a constituit parte civilă solicitând restituirea sumelor remise de acesta inculpaţilor D., A., C. şi B. în cadrul activităţii infracţionale.

Astfel, martorul denunţător a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea 78/2000.

În data de 19 noiembrie 2018 (al doilea termen stabilit în faza apelului), inculpatul A. a depus o cerere prin care a declarat apel, solicitând totodată repunerea în termen.

În motivarea cererii de repunere în termenul de apel, inculpatul A. a arătat că între momentul pronunţării hotărârii atacate şi momentul redactării acesteia şi-a schimbat domiciliul, aspect adus la cunoştinţă instanţei de printr-o cerere depusă la dosar. În raport cu această situaţie a susţinut că hotărârea atacată nu i-a fost comunicată, luând la cunoştinţă de aceasta abia în faţa instanţei de apel, urmare a citării sale în calea de atac.

Prin motivele de apel, inculpatul A. a învederat că, în cauză, la data de 9 mai 2016 s-a împlinit termenul de prescripţie pentru pretinsele infracţiuni de trafic de influenţă, iar în situaţia în care instanţa de apel ar aprecia că termenul de prescripţie nu s-a împlinit, în temeiul art. 396 alin. (5) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a solicitat achitarea, apreciind că, din probele administrate în cauză nu rezultă existenţa infracţiunilor de trafic de influenţă, nici sub forma autoratului şi nici sub forma complicităţii.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de apel, cât şi din oficiu, conform prevederilor art. 417 din C. proc. pen., Înalta Curte -Completul de 5 Judecători apreciază că apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul D., sunt fondate, urmând a fi admise, în timp ce apelul formulat de martorul F. este nefondat, iar apelul formulat de inculpatul A. este tardiv, motiv pentru care acestea vor fi respinse ca atare.

Înalta Curte -Completul de 5 notează în prealabil că prin Rechizitoriul nr. x/2014, emis la data de 14 iulie 2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: D. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 din C. pen., A. pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă prev. de art. 291 din C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000, complicitate la luare de mită prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 289 din C. pen. şi spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 şi B. şi C. pentru câte o infracţiune de spălare de bani prev. art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002.

Prin actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut că, în cursul anului 2007, F. a solicitat inculpatului A., şef de cabinet al ministrului de interne D., să-l pună în legătură cu inculpatul C., prefect al judeţului Buzău, pentru a obţine cu celeritate emiterea titlului de proprietate asupra unor terenuri situate în municipiul Buzău, revendicate de E., pe care le-a cumpărat de la aceasta împreună cu H., reprezentantul SC G. SRL, în baza unui contract de cesiune de drepturi litigioase, pentru suma de 200.000 euro.

Inculpatul A. i-a promis denunţătorului că va vorbi cu coinculpatul D., ministru al internelor şi reformei administrative, cu atribuţii pe linia coordonării administraţiei publice locale inclusiv în materia retrocedărilor, coleg de partid cu prefectul judeţului Buzău, iar, la scurt timp, a pus la dispoziţia martorului denunţător F. numărul de telefon al inculpatului C. În schimbul intervenţiei, inculpatul A. a pretins bani martorului denunţător şi a primit în anul 2008, suma de 600.000 euro, două autoturisme, precum şi o excursie în mai multe ţări europene.

S-a mai reţinut că inculpatul A. a comunicat denunţătorului că ministrul de interne, inculpatul D., a pretins suma de 500.000 euro, pentru demersurile făcute pe lângă prefectul de Buzău în vederea eliberării titlurilor de proprietate.

Urmare a acestor intervenţii, denunţătorul a avut două întrevederi cu inculpatul C. care, aflând că este vorba de terenuri în suprafaţă totală de 15 ha, i-a solicitat pentru sprijinul oferit suma de 1.000.000 euro, întrucât pentru aceste imobile "se bat mulţi" şi i l-a prezentat pe inculpatul B. prin intermediul căruia aveau să ţină legătura pentru a evita expunerea. Pentru serviciile oferite, inculpatul B. i-a pretins lui F. un teren de 14.085 mp, situat în centrul municipiului Buzău, din suprafeţele pentru care martorul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate.

La data de 18 septembrie 2007, a fost emis titlul de proprietate în favoarea numitei E., pentru terenurile de 15 ha, iar aceasta a încheiat subsecvent două contracte de vânzare-cumpărare având ca obiect parcelele de 59.518 mp şi 14.085 mp, respectiv de 70.000 mp şi 6.379 mp. Preţul de 62.500 euro pentru fiecare tranzacţie nu a fost plătit vânzătoarei întrucât aceasta primise în precedent sumele de 200.000 euro, pentru cesiunea drepturilor litigioase şi, ulterior, 400.000 euro, pentru transferul dreptului de proprietate, de la F.

Astfel, martorul denunţător a cumpărat, la data de 30 octombrie 2007, de la E. terenurile în suprafaţă de 59.518 mp şi de 14.085 mp, situate în intravilanul municipiului Buzău. La rândul său, acesta a încheiat, la data de 8 noiembrie 2007, o promisiune de vânzare-cumpărare cu inculpatul B., având ca obiect suprafaţa de 10.000 mp din primul teren achiziţionat, în scopul garantării remiterii sumei pretinse de inculpatul C. în cuantum de 1.000.000 euro, iar, la data de 13 decembrie 2007, a fost autentificat un act adiţional, prin care soţii T. şi-au exprimat acordul ca denunţătorul să înstrăineze terenul, cu condiţia ca în termen de şapte zile de la perfectarea contractului să le fie achitată suma de 1.850.000 euro, din preţul obţinut.

În consecinţă, F. a vândut martorului S. la data de 20 decembrie 2007, terenul de 59.518 mp la preţul de 75.000 euro, imobilul fiind înstrăinat a doua zi către SC O. SRL în schimbul sumei de 6.844.570 euro, în aceeaşi zi fiind încheiată şi o convenţie prin care inculpatul B. şi soţia sa au redus suma stabilită prin actul adiţional la promisiunea de vânzare-cumpărare de la 1.850.000 euro, la 1.000.000 euro.

Subsecvent tranzacţiei, la data de 24 decembrie 2007, martorul S. a achitat denunţătorului F. suma de 8.000.000 RON, din care acesta a transferat la data de 28 decembrie 2007 în contul inculpatului B., suma de 3.600.000 RON. Acesta din urmă a transformat suma respectivă în euro, obţinând 958.379 de euro, din care a constituit depozite pe termen scurt, banii fiind fie ridicaţi în numerar în mai multe tranşe, fie folosiţi pentru efectuarea de diverse plăţi prin POS şi, nu în ultimul rând, la începutul anului 2008, i-a remis coinculpatului C., în numerar, 700.000 euro. Mai mult, pentru a disimula originea ilicită a sumei primite, inculpatul B. a virat, la data de 25 aprilie 2008, în două tranşe, sumele de 2.924.040 RON, respectiv 116.240 RON către BB., cu explicaţia "plată conform contract nr. x din 25 aprilie 2008".

Din sumele ce i-au fost virate de martorul S., inclusiv cele de 6.756 RON, 6.749.244 RON şi 7.200.000 RON din datele de 15 ianuarie 2008, respectiv 17 ianuarie 2008, F. a convertit la 18 ianuarie 2008, suma de 1.852.500 RON în 500.000 euro, banii pe care, la data de 1 februarie 2008, i-a retras şi i-a predat inculpatului A., care s-a deplasat la sediul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, unde i-a remis coinculpatului D.

Totodată, la data de 12 noiembrie 2007, denunţătorul a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu inculpatul B., prin care i-a transmis dreptul de proprietate asupra parcelei de 14.085 mp, situată în intravilanul municipiului Buzău, contra sumei de 117.000 RON, preţ pe care însă inculpatul nu l-a achitat niciodată vânzătorului.

De asemenea, la data de 30 octombrie 2007, E. a mai vândut inculpatului A. şi martorei K. suprafeţele de teren de 70.000 mp şi de 6.379 mp, amplasate în municipiul Buzău, fără să fie plătit preţul de 62.500 euro, contractul fiind încheiat pentru a garanta cumpărătorilor atât remiterea folosului necuvenit pretins de inculpat de la denunţător în schimbul influenţei exercitate asupra ministrului internelor şi reformei administrative, cât şi restituirea sumei de bani împrumutată de F. de la soţii M. în scopul de a satisface pretenţiile materiale ale titularului drepturilor de proprietate reconstituite. De asemenea, denunţătorul F. a fost împuternicit, la data de 18 ianuarie 2008, de soţii M. şi N., prin procuri speciale, să le vândă cota parte indiviză de 1/2 din cele două terenuri achiziţionate. Între timp, SC G. SRL, prin reprezentant H., a introdus două acţiuni pe rolul instanţelor civile din municipiul Buzău, solicitând drepturile cuvenite din contractul de cesiune de drepturi litigioase încheiat împreună cu F., în primăvara anului 2007, cu cedentul E.

La data de 28 martie 2008, a intervenit convenţia dintre familiile M. şi N., pe de o parte şi SC G. SRL, pe de altă parte, prin care se stabilea că societatea renunţă la cele două procese civile în schimbul sumei de 1.180.000 euro, motiv pentru care, la aceeaşi dată, au fost vândute terenurile în suprafaţă de 70.000 mp şi de 6.379 mp către SC O. SRL, firmă care a efectuat doua transferuri bancare, unul în valoare de 2.296.835 RON, în contul inculpatului A. şi altul în cuantum de 2.193.384 RON, în contul martorei K., fiecare dintre aceştia transferând echivalentul sumei de 590.000 euro pe numele lui H., cu explicaţia "stingere litigiu conform convenţiei".

În vederea remiterii sumelor de bani solicitate de inculpatul A., martorul denunţător F. a efectuat, la datele de 31 martie 2008 şi de 9 mai 2008, transferul sumelor de 370.000 RON, respectiv 1.215.000 RON, din contul său deschis la U. în cel al martorului V., socrul inculpatului, restul până la 600.000 euro fiind remis inculpatului A., în numerar.

Preliminar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători constată că cererea formulată de inculpatul A., privind repunerea în termenul de declarare a apelului este neîntemeiată.

Astfel, potrivit art. 411 alin. (1) din C. proc. pen., apelul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanţa de apel constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de apel a fost făcută în cel mult 10 zile de la încetarea acesteia.

Or, motivul pentru care inculpatul A. a solicitat repunerea în termenul de apel nu se circumscrie unei cauze temeinice de împiedicare, ceea ce se pretinde este, de fapt, lipsa comunicării. Aşadar, dacă susţinerea apelantului ar avea corespondent în realitate ar face superfluă o cerere de repunere în termen, deoarece consecinţa directă a unei astfel de împrejurări este aceea că termenul de apel nu a început să curgă încă, iar apelul declarat de inculpat ar fi exercitat în termen.

Cu privire la comunicarea hotărârii, Înalta Curte notează că inculpatul A. a ridicat personal comunicarea privind minuta sentinţei penale apelate la data de 14 decembrie 2017, aşa cum rezultă din dovada de primire aflată la dosar fond- şi nu a declarat apel în termenul de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, astfel cum prevede art. 410 alin. (1) din C. proc. pen. Ca atare, dincolo de faptul că motivul invocat de apelant nu poate constitui un motiv de repunere în termen, Înalta Curte constată că hotărârea i-a fost comunicată personal, inculpatul prezentându-se la sediul instanţei pentru ridicarea acesteia, subsecvent înştiinţării sale, că nu există niciun viciu din acest punct de vedere şi că apelantul nu a invocat nicio împrejurare care să contureze existenţa unui impediment în exercitarea căii de atac, apelul fiind tardiv.

Se impune a fi analizate, de asemenea, cu precădere criticile prin care se tinde la trimiterea cauzei spre rejudecare şi care, în ipoteza în care ar fi fondate, ar face inutilă orice altă evaluare.

Sub un prim aspect, încălcările invocate de inculpatul D., privind legala compunere a completului de judecată, se circumscriu şi se impun a fi analizate exclusiv prin prisma principiului nemijlocirii.

Astfel, Înalta Curte observă că, deşi inculpatul D. a invocat nelegala compunere a completului de judecată în primă instanţă, argumentele prezentate în susţinerea acestei teze vizează în concret desemnarea judecătorilor ce au făcut parte din completul de judecată, în special, modalitatea în care a fost înlocuit unul dintre aceştia.

În şedinţa publică din data de 25 aprilie 2017, instanţa de fond a adus la cunoştinţa părţilor modificarea componenţei completului de judecată, în sensul că, urmare numirii unui judecător, membru titular al Completului de judecată nr. 4, în funcţia de director al Institutului Naţional al Magistraturii, acesta fiind înlocuit, potrivit Hotărârii nr. 4 din 9 martie 2017 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu un alt judecător, care, începând cu data de 13 martie 2017, participă la judecarea dosarelor repartizate Completului nr. 4.

La momentul respectiv, inculpaţii nu au înţeles să solicite reluarea cercetării judecătoreşti, însă, la termenul din data de 12 septembrie 2017, inculpatul D., prin apărător ales, a solicitat reluarea cercetării judecătoreşti prin reaudierea inculpaţilor, a denunţătorului F. şi a martorilor DD., EE., R. şi FF., cerere pe care instanţa de fond a respins-o, apreciind că nu este afectat caracterul echitabil al procedurii prin înlocuirea unuia dintre cei trei membri ai completului de judecată.

Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că, potrivit principiului nemijlocirii enunţat de art. 351 din C. proc. pen., astfel cum a fost conturat în jurisprudenţa internă, dar şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, într-un proces penal hotărârea trebuie luată de judecătorii care au fost prezenţi la procesul de administrare a probelor. Totuşi, nu se poate considera că aceasta constituie o interdicţie a schimbării completului de judecată în timpul unui proces, putând să intervină împrejurări obiective care să facă imposibilă participarea în continuare a unui judecător într-un proces. De altfel, dispoziţiile procesual penale conturează conţinutul principiului continuităţii în cuprinsul art. 354 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen., potrivit cărora:

"(2) Completul de judecată trebuie să rămână acelaşi în tot cursul judecării cauzei. Când acest lucru nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor. (3) După începerea dezbaterilor, orice schimbare intervenită în compunerea completului atrage reluarea dezbaterilor."

De asemenea, se observă că până la modificarea componenţei completului de judecată în cauză au fost audiaţi în primă instanţă inculpaţii şi martorii F., GG., EE., DD. şi FF. Se reţine că la termenul din data de 12 septembrie 2017, inculpatul D., prin apărător ales, a solicitat reaudierea acestora, cererea fiind respinsă. Astfel, instanţa de fond a apreciat că schimbarea unuia din cei trei membri ai completului nu este de natură a ştirbi caracterul echitabil al procedurii sau principiului nemijlocirii, în condiţiile în care ceilalţi doi judecători ai completului au participat la întreaga procedură judiciară, iar judecătorul nou desemnat în complet a fost prezent la administrarea mai multor depoziţii testimoniale şi a avut la dispoziţie toate transcrierile şi înregistrările declaraţiilor date anterior şedinţei din 11 aprilie 2017, considerând că nu se mai impune readministrarea acestor probe.

În atare situaţie, împrejurările legate de modificarea componenţei completului de judecată nu sunt de natură a afecta caracterului echitabil al procesului în ansamblu, în contextul în care instanţa de apel, la rândul său, a procedat la ascultarea nemijlocită a martorului denunţător F., unicul martor a cărei reaudiere a fost solicitată de inculpatul D. şi a cărei depoziţie este relevantă în raport cu acuzaţia adusă acestuia.

În plus, în ipoteza în care inculpatul D. ar fi avut îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului desemnat să participe la judecată, prin hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie mai sus evocată, avea posibilitatea legală de a uza de dispoziţiile art. 68 din C. proc. pen., bun înţeles, cu indicarea uneia dintre situaţiile prevăzute de art. 64 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte susţinerea apărării în sensul că, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de luare de mită în infracţiunea de trafic de influenţă, s-a încălcat dreptul la apărare al inculpatului D., pe de o parte, prin aceea că inculpatul a fost condamnat pentru o altă infracţiune decât aceea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, iar, pe de altă parte, deoarece chestiunea nu a fost supusă dezbaterii părţilor, se impun a fi făcute următoarele precizări.

Noţiunea de acuzaţie în materie penală corespunde obiectului judecăţii astfel cum este definit prin limitarea impusă de art. 371 din C. proc. pen., ca judecata să se mărginească la faptele şi la persoanele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, dispoziţie ce trebuie coroborată cu aceea din cuprinsul art. 328 din C. proc. pen. potrivit căreia rechizitoriul se limitează la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi cuprinde în mod necesar datele privitoare la fapta reţinută în sarcina inculpatului. Or, "fapta" constă în manifestarea individului în sfera relaţiilor sociale şi poate primi diverse încadrări juridice, în măsura în care îndeplineşte elementele constitutive prevăzute de norma de incriminare. Prin urmare, pentru a contura obiectul judecăţii, este nu doar necesar, ci şi suficient, ca rechizitoriul să cuprindă o descriere a faptei şi a infracţiunii sub aspectul căreia s-a dispus trimiterea în judecată în concordanţă cu conţinutul constitutiv al acesteia.

Astfel, schimbarea încadrării juridice în prezenta cauză a avut în vedere aceeaşi situaţie de fapt ce a făcut obiectul urmăririi penale şi al judecăţii în primă instanţă, fără nicio modificare. Or, faptul că în cauză nu este întrunită cerinţa esenţială a elementului material al infracţiunii de luare de mită, deoarece în sfera atribuţiilor de serviciu ce reveneau inculpatului D. nu se regăseau şi acelea pentru a căror îndeplinire au fost pretinse foloase necuvenite, nu conduce automat la concluzia că fapta nu este prevăzută de legea penală, în condiţiile în care fapta, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă.

Astfel, ceea ce s-a imputat ab initio inculpatului D. a fost faptul că a pretins indirect foloase materiale pentru a determina pe prefectul judeţului Buzău -preşedinte al comisiei judeţene constituită în scopul stabilirii dreptului de proprietate în condiţiile Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 1/2001, asupra căruia avea influenţă în calitate de ministru de interne şi de fost coleg de partid, să urgenteze restituirea unor imobile. Or, se observă că fapta astfel cum a fost descrisă prin actul de sesizare şi care face obiectul cercetării judecătoreşti, coincide cu fapta a cărei existenţă în realitatea obiectivă a fost analizată de prima instanţă prin raportare la întregul material probator administrat şi coincide cu aceea pentru care a fost solicitat şi obţinut avizul Preşedintelui României, contrar susţinerilor inculpatului D.

Din punct de vedere procedural, art. 386 C. proc. pen. reglementează posibilitatea de a se dispune în cursul judecăţii, schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare şi stabileşte obligaţia instanţei de a pune în discuţie noua încadrare şi de a atrage atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea.

Se constată că au fost respectate garanţiile procedurale prevăzute de dispoziţiile procesual penale în contextul în care, cererile formulate de procuror, la termenul din data de 12 septembrie 2017 privind schimbarea încadrării juridice, au determinat amânarea cauzei în vederea pregătirea apărării şi au fost puse în discuţia inculpaţilor la termenul acordat în acest scop, fiind respectat dreptul acuzatului de a fi informat nu doar cu privire la cauza acuzaţiei, adică la faptele materiale de care este acuzat şi pe care se bazează acuzaţia, dar şi cu privire la încadrarea juridică, astfel cum este garantat de art. 6 paragraful 3 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, analizat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în lumina dreptului de apărare, în componenta asigurării posibilităţii de pregătire a apărărilor.

În ceea ce priveşte susţinerea în sensul că hotărârea primei instanţe nu este motivată, instanţa de apel observă că aceasta este lipsită de suport faptic. Este adevărat că prima instanţă reia în considerentele hotărârii expunerea referitoare la probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, deoarece atât procurorul, cât şi prima instanţă au avut în vedere aceleaşi mijloace de probă, însă aceasta se completează cu analiza probatoriului administrat în faţa primei instanţe şi cu extragerea propriilor deducţii logice ca urmare a coroborării faptelor probate în ansamblu lor. De altfel, urmare a unei interpretări proprii, prima instanţa a ajuns la concluzii parţial diferite faţă de cele expuse în actul de sesizare, astfel că acest motiv de apel apare ca nefondat.

Cu privire la acuzaţia de trafic de influenţă, se reţine că aceasta constă în esenţă în aceea că inculpatul A. a pretins şi a primit suma de 1.100.000 euro şi alte foloase de la F., în schimbul exercitării influenţei asupra ministrului de interne, inculpatul D., şi a prefectului judeţului Buzău, inculpatul C., din care 500.000 euro pentru inculpatul D.

În virtutea efectului integral devolutiv al apelurilor declarate, efectuând propria analiză a particularităţilor cauzei, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată temeinicia statuărilor primei instanţe, referitoare la circumstanţele în care inculpatul A. s-a implicat efectiv în demersurile efectuate pe lângă prefectul judeţului Buzău în vederea reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeţelor de teren cesionate de martorul denunţător F., cât şi a foloaselor obţinute de acesta.

Ansamblul înscrisurilor administrate în cauză, probatoriul testimonial şi declaraţiile inculpaţilor, demonstrează, cu certitudinea impusă de art. 103 alin. (2) teza finală C. proc. pen., activitatea infracţională a inculpatului A.

Făcând trimitere la considerentele sentinţei penale atacate care, în privinţa infracţiunii supuse analizei, reflectă o interpretare corectă a probatoriului, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază superfluă o reiterare detaliată a tuturor împrejurărilor factuale în care s-au derulat activităţile ilicite deduse judecăţii. De altfel, nici inculpatul A. nu neagă implicarea sa în favoarea martorului denunţător pe care însă o minimalizează şi nici foloasele obţinute, despre care însă consideră că i se cuvin, inculpatul subsumând activitatea sa unei afaceri imobiliare.

Prin urmare, instanţa de apel va expune propria sa analiză numai prin raportare la acele chestiuni de fapt sau de drept care interesează din perspectiva tipicităţii faptei şi cenzurării explicite a apărărilor formulate în apel.

Astfel, realizarea elementului material al infracţiunii în varianta normativă a pretinderii rezultă atât din probe directe, respectiv depoziţiile martorului denunţător F., cât şi indirect din coroborarea celorlalte împrejurări de fapt atestate de probatoriul administrat.

Se reţine ca fiind necontestat faptul că demersurile în vederea reconstituirii dreptului de proprietate derulate iniţial, timp de 9 ani, de E. nu au dat rezultate, ca de altfel şi demersurile efectuate de F. în calitate de mandatar al acesteia şi, subsecvent, cesionar al drepturilor litigioase. Declaraţiile celor implicaţi sunt convergente în privinţa intervenţiei în acest context a inculpatului A., care deţinea la acea vreme funcţia de şef de cabinet al ministrului de interne D., împrejurare confirmată de denunţătorul F., dar şi de inculpaţii C. şi A.

Inculpatul C. a declarat constant că la începutul anului 2007 a fost contactat de martorul denunţător F. pentru a-l ajuta cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor terenuri în municipiul Buzău şi că iniţial l-a trimis pe acesta la instituţiile abilitate. Inculpatul a confirmat faptul că inculpatul A. i-a solicitat ulterior să îl ajute pe F., afirmând că însuşi ministrul de interne D., al cărui şef de cabinet era, i-ar fi solicitat acest lucru, aspecte confirmate şi de coinculpatul A.

Declaraţiile numiţilor C., F. şi B. sunt concordante în privinţa faptului că C. l-a prezentat pe F. lui B., acesta din urmă fiind cel care prin încheierea unor acte juridice simulate având ca obiect terenurile în cauză şi care sunt prezentate exhaustiv în sentinţa apelată, a asigurat obţinerea sumei de bani oferite de F. în schimbul ajutorului primit.

Înscrisurile aflate la dosar atestă că după un interval relativ scurt de timp, dacă avem în vedere suprafaţa şi amplasarea terenurilor respective, la data de 18 septembrie 2007, i-a fost eliberat numitei E. titlul de proprietate nr. x, pentru suprafaţa totală de 15 ha, compusă din terenurile de 59.518 mp, 14.085 mp şi 6.397 mp situate în centrul municipiului Buzău, precum şi cel de 70.000 mp amplasat la drumul naţional, la intrarea în oraş, din direcţia Bucureşti.

Relatările martorului F. privind modalitatea în care a obţinut banii necesari perfectării cesiunii de creanţă încheiată cu E., aceasta din urmă majorându-şi pretenţiile financiare cu suma de 400.000 euro, sunt confirmate de înscrisurile ce atestă actele juridice simulate încheiate în scopul garantării împrumuturilor obţinute şi de depoziţiile tuturor persoanelor implicate.

Astfel, inculpatul A. a confirmat faptul că l-a pus în legătură pe F. cu martorul J. şi că pentru a se garanta restituirea împrumutului de 100.000 de euro, a fost încheiat la data de 30 octombrie 2007, Contractul de vânzare-cumpărare nr. 4280, prin care E. a înstrăinat terenurile în suprafaţă de 70.000 mp şi de 6.379 mp, amplasate în intravilanul municipiul Buzău, inculpatului A. şi martorei K., soţia împrumutătorului, fără ca suma de 62.500 euro stipulată ca preţ al tranzacţiei să-i fie achitată de cumpărători.

Depoziţiile martorilor J. şi K. sunt concordante cu ale martorului F. şi ale inculpatului A. cu privire la aceste împrejurări.

De altfel, actele juridice încheiate subsecvent cu privire la terenul respectiv atestă înţelegerea la care cei implicaţi au făcut referire.

Succesiunea evenimentelor atestă implicarea activă a inculpatului A. în demersurile privind retrocedarea terenurilor în cauză, implicit a faptului că acesta a exercitat efectiv influenţa pe care o avea în calitatea sa de şef de cabinet al ministrului de interne.

Or, această implicare a inculpatului A. confirmă ipoteza prezentată de martorul denunţător F. în sensul că, în schimbul intervenţiei sale, inculpatul ar fi pretins suma de 600.000 de euro. De altfel, inculpatul însuşi a recunoscut că demersurile sale nu au fost dezinteresate, acesta considerând chiar că foloasele obţinute i se cuveneau, apreciind întreaga activitate ca fiind o "afacere imobiliară".

Perspectiva inculpatului, dincolo de faptul că atestă că implicarea sa a fost una interesată, inculpatul prefigurând foloasele materiale pe care le-ar fi putut obţine urmare a influenţei exercitate în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, conturează şi poziţia subiectivă a acestuia faţă de faptă şi urmările ei. Astfel, inculpatul A. a exercitat deliberat influenţa asigurată de funcţia deţinută, pretinzând chiar că acţionează şi în numele ministrului de interne, pentru a obţine foloase materiale, caracterizând chiar implicarea sa ca pe o afacere.

Ca atare, materialul probator administrat atestă dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul A. s-a implicat activ în procedura de retrocedare a terenurilor respective, folosindu-se, printre altele, şi de influenţa pe care funcţia exercitată i-o oferea şi obţinând în urma intervenţiei sale foloase necuvenite. Or, toate aceste elemente de fapt confirmă ipoteza acuzării în sensul existenţei unei înţelegeri prealabile între martorul denunţător F. şi inculpatul A. în cadrul căreia, cel din urmă a pretins foloase materiale în schimbul exercitării influenţei.

Referitor la infracţiunile de trafic de influenţă, respectiv complicitate la trafic de influenţă, reţinute în sarcina inculpaţilor D. şi, respectiv A., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că probatoriul administrat nu are aptitudinea de a fundamenta dincolo de orice îndoială rezonabilă implicarea inculpatului D. în demersul infracţional.

Astfel, este adevărat că martorul F. a apelat la inculpatul A., şef de cabinet al Ministrului de interne şi al reformei administrative, pentru ca, prin intermediul acestuia, să solicite în fapt sprijinul inculpatului D. în demersurile sale.

Este adevărat şi că inculpatul A. a pretins atât faţă de martorul F., cât şi faţă de prefectul judeţului Buzău că ministrul de interne are cunoştinţă de demersurile sale şi că acţionează ca un intermediar al acestuia.

Probele atestă faptul că, ulterior emiterii titlului de proprietate şi încasarea banilor rezultaţi din vânzarea unuia dintre terenurile retrocedate, la data de 18 ianuarie 2008 martorul denunţător F. a iniţiat un schimb valutar de 500.000 de euro, prin convertirea sumei corespunzătoare în RON din contul bancar deţinut la U., iar la data de 1 februarie 2008 a retras în numerar această sumă de bani, pe care a remis-o inculpatului A., sumă despre care A. a pretins că urmează a ajunge la inculpatul D.

Ca atare, pretinsa implicare a inculpatului D. se fundamentează exclusiv pe afirmaţiile inculpatului A., care a pretins faţă de martorul F. că inculpatul D. a intervenit pe lângă prefectul de Buzău, iar faţă de inculpatul C. că ministru are cunoştinţă de demersurile sale şi este de acord cu acestea, dar şi că a remis suma de 500.000 de euro ministrului D.

În afara susţinerilor inculpatului A. nu există nicio altă probă, directă sau indirectă că inculpatul D. ar fi fost implicat în vreun fel în activitatea infracţională.

Mai mult, declaraţiile acestuia au fost contradictorii şi oscilante pe parcursul procesului penal şi nu au forţa probantă necesară pentru a răsturna prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul D. Astfel, audiat în calitate de suspect (23 iulie 2014), acesta a declarat că, la solicitarea martorului F. de a-l ajuta cu rezolvarea unui dosar de revendicare a unui teren din municipiul Buzău, a luat legătura telefonic cu inculpatul C., stabilindu-i o audienţă, întrucât, aşa cum îi comunicase denunţătorului, era singurul lucru pe care îl putea face. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul a mai arătat că despre discuţia telefonică purtată cu prefectul judeţului Buzău i-a "adus la cunoştinţă şi ministrului D. la sfârşitul verii anului 2007", precum şi că, la data de 1 februarie 2008, la solicitarea martorului denunţător F. s-a întâlnit cu acesta la U. - Sucursala Lipscani, unde i-a fost remisă suma de 500.000 euro provenită din vânzarea unei suprafeţe de teren din cele pentru care s-a solicitat urgentarea eliberării titlului de proprietate, bani din care, în aceeaşi zi, i-a lăsat, la domiciliul inculpatului D. care nu era în localitate, menajerei, într-un plic, suma de 10.000 euro, precizându-i acestuia, la o dată ulterioară, că reprezintă "un simplu cadou din partea mea" .

Ulterior, prin denunţul formulat la 29 iulie 2014, inculpatul A. a precizat că, după discuţia avută cu denunţătorul, a luat legătura cu şeful său căruia i-a comunicat solicitarea acestuia de a fi ajutat într-o problemă de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri din municipiul Buzău, sens în care avea nevoie de o audienţă la inculpatul C., prefect la acea vreme, iar după ce a avut confirmarea verbală a ministrului l-a sunat personal pe prefect, cerându-i să-l primească pe F., negând participarea la întâlnirea dintre cei doi şi modul cum a fost finalizată, precum şi pretinderea şi primirea foloaselor necuvenite pentru traficarea influenţei. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul A. a precizat că suma de 500.000 euro remisă de martorul denunţător F. era destinată inculpatului D., care era interesat direct de situaţia terenurilor, aspect pe care l-a înţeles când a vorbit cu acesta, undeva la finalul anului 2007, când a fost întrebat printre altele şi "de ce nu iese nimic" .

Schimbarea de atitudine a inculpatului A. a fost determinată de interesul său de a beneficia de aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2007, ca urmare a denunţului formulat împotriva inculpatului D., fără să urmărească, în realitate, ajutarea organelor judiciare în vederea aflării adevărului.

În ceea ce priveşte declaraţiile martorului denunţător F., acesta a arătat în mod constant, atât în denunţul formulat, cât şi în depoziţiile testimoniale date în faţa organelor de urmărire penală, în faţa instanţei de fond şi în faţa instanţei de control judiciar, că în urma discuţiei avută cu inculpatul A., acesta i-a promis că va discuta cu şeful său, ministrul internelor şi afacerilor administrative, pentru a interveni pe lângă prefectul judeţului Buzău, iar, după un timp, i-a fost oferit numărul de telefon al inculpatului C., la care i se stabilise deja o audienţă. Susţinerile acestuia nu probează implicarea inculpatului D. în rezolvarea cu celeritate a dosarului privind terenurile revendicate de la E., întrucât martorul denunţător nu a discutat în mod direct cu inculpatul D., în condiţiile în care îl cunoştea personal pe acesta, ci informaţia a fost furnizată de către inculpatul A.

Totodată, inculpatul C., prefectul judeţului Buzău, prin declaraţiile date în cursul procesului penal, respectiv în faţa organelor de urmărire penală şi în faţa instanţei de fond, a arătat că nu a purtat nicio discuţie cu inculpatul D. cu privire la urgentarea soluţionării dosarelor privind terenurile pentru care martorul denunţător solicitase punerea în posesie.

Cu privire la remiterea sumei de bani către inculpatul D., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători reţine că, prin declaraţiile date în cursul procesului penal, martorul denunţător F. a precizat că remiterea a avut loc prin intermediul inculpatului A., în sediul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, în timp ce, inculpatul A., prin declaraţiile date în faza de urmărire penală şi instanţa de fond, a precizat că a lăsat geanta cu bani la domiciliul inculpatului D.

Potrivit declaraţiilor inculpatului A., în data de 1 februarie 2008 a mers la domiciliul inculpatului D., unde i-a deschis o menajeră şi a mers să lase geanta cu bani în biroul inculpatului

Fiind audiate în faţa instanţei de fond, martorele Y. şi Z., persoane care efectuau, în perioada respectivă, menajul în casa inculpatului D., şi care erau zilnic la domiciliul acestuia, au precizat că nu a venit nicio persoană care să fi lăsat o geantă la domiciliul acestuia, precum şi faptul că nu îl cunosc pe inculpatul A.

Astfel, prin declaraţia dată în faţa instanţei de fond la data de 13 iunie 2017, martora Y. a precizat:

"... Au fost zile în care la locuinţa acestora se afla şi inculpatul (D.). Nu am primit de la persoane care se deplasau la locuinţa familiei D. vreun obiect pentru a i-l preda inculpatului ... Nu îl cunosc pe inculpatul A. şi nu i-am deschis niciodată acestuia uşa când mă aflam la domiciliul familiei D. ...".

Martora, prin declaraţia dată în faţa instanţei de fond la data de 13 iunie 2017, a precizat:

"... Cunosc că în anii 2007 - 2008 a fost ministru de interne. Mă prezentam în jurul orei 8 la domiciliul acestora pentru a face curăţenie şi stăteam în jur de ora 14 - 15. Inculpatul nu rămânea acasă în timpul în care eu mă aflam la domiciliul acestora. Pleca dimineaţa la serviciu. Eu nu aveam contact cu acesta ci doar cu soţia. Este posibil ca în perioadele în care am asigurat menajul pentru familia D. să mai fi venit la domiciliu acestora persoane în timpul în care făceam curăţenie pentru a aduce diverse lucruri, însă întotdeauna eram anunţată în prealabil. Numai soţia inculpatului D. mă contacta şi îmi aducea la cunoştinţă că urmează să vină cineva, fără însă a-mi da detalii cu privire la persoana respectivă.

Nu îl cunosc pe inculpatul N. şi nu l-am văzut la domiciliul familiei D. ...".

În raport cu declaraţiile martorelor Y. şi Z., precum şi cu celelalte probe administrate în cauză, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că susţinerea inculpatului A., potrivit căreia, în data de 1 februarie 2008 a lăsat în biroul de la domiciliul inculpatului D. o geantă în care erau 500.000 euro, reprezintă o simplă afirmaţie.

De asemenea, nici susţinerea martorului denunţător F., potrivit căreia suma de 500.000 euro ar fi fost remisă inculpatului D. la sediul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative nu este confirmată de nicio probă din dosar, nici cel puţin de inculpatul A., astfel încât şi această susţinere reprezintă doar o afirmaţie a martorului denunţător.

Nici martorul HH., care a fost repartizat şofer pe autoturismul de serviciu folosit de inculpatul A., nu a putut furniza informaţii cu privire la servieta lăsată la domiciliu ministrului, cu atât mai mult cu cât a arătat că nu l-a dus pe acesta niciodată la locuinţa inculpatului D.

În aceste condiţii, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători consideră că există o îndoială rezonabilă cu privire la acuzaţiile formulate împotriva inculpatului D., care, în realitate se întemeiază doar pe declaraţiile inculpatului A. şi ale martorului denunţător F., declaraţii care nu se corelează cu privire remiterea foloaselor necuvenite pentru traficantul de influenţă.

Nu este exclus ca inculpatul A. să se fi folosit de numele şefului său pentru a-şi spori influenţa supra prefectului de Buzău, în scopul obţinerii fondurilor ilicite pretinse de la F., situaţie în care este posibil ca sumele de bani destinate ministrului să le fi solicitat tot pentru uzul personal, având în vedere că, în acea perioadă, a avut cheltuieli consistente, precum şi standardul de viaţă promovat care era cu mult superior veniturilor sale legale.

De asemenea, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că afirmaţiile privind remiterea sumei de bani către inculpatul D., efectuate de inculpatul A. în discuţia purtată cu martorul denunţător F. în data 1 iulie 2014, în contextul nemulţumirilor exprimate de martorul F. în legătură cu comportamentul necorespunzător al inculpatului D. faţă de propria sa persoană, nu sunt de natură a confirma remiterea sumei de 500.000 euro către inculpatul D. Prin aceste afirmaţii, inculpatul A. este posibil să fi urmărit să creeze martorului denunţător aparenţa remiterii banilor către fostul ministru a sumei de 500.000 euro. În acest sens, inculpatul A. a invocat că atitudinea inculpatului D. a fost generată de faptul că martorul denunţător s-ar fi lăudat că i-a dat bani, iar, la momentul în care acesta a negat, inculpatul a deviat discuţia către inculpatul C. pe care îl bănuia că a vorbit prostii având în vedere că numai fostul prefect mai ştia de înţelegere.

În speţă, nu există nicio dovadă că inculpatul D. a intervenit pe lângă prefectul judeţului Buzău pentru urgentarea eliberării titlului de proprietate pentru cele 15 ha şi nici că i-a fost remisă suma de 500.000 euro. Probele administrate nu sunt concludente şi nu conduc la confirmarea acuzaţiei penale.

Astfel, indiciile care au fundamentat iniţial suspiciunea rezonabilă în sensul că inculpatul D. ar fi avut o implicare în activitatea infracţională privind urgentarea emiterii titlului de proprietate pentru cele 15 ha ale numitei E., nu s-au concretizat în probe din care să rezulte cu certitudine că inculpatul a pretins sau a acceptat remiterea unei sume de bani pentru a interveni pe lângă prefectul judeţului Buzău sau că a intrat în posesia sumei de 500.000 euro.

Având în vedere soluţia de achitare ce urmează a fi dispusă faţă de inculpatul D., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători constată că analizarea celorlalte critici formulate în apelul acestuia nu mai este utilă şi că, soluţia privind acuzaţia adusă inculpatului produce efecte şi asupra situaţiei inculpatului A., întrucât actele de complicitate de care acesta este acuzat nu pot subzista în contextul dat.

În ceea ce priveşte suma de 500.000 euro, sumă ce se pretinde de către Ministerul Public că a fost remisă de martorul denunţător F. inculpatului D., prin intermediul inculpatului A., Înalta Curte - Completul de 5 Judecători apreciază că nu se impune confiscarea acesteia de la inculpatul D. în raport cu soluţia de achitare a acestuia, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, raportat la faptul că nu sunt probe certe care să confirme că inculpatul a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă.

Astfel, măsura confiscării bunurilor folosite la săvârşirea infracţiunii sau rezultate din infracţiune, precum şi sumele de bani produse prin comiterea faptei penale, reprezintă o sancţiune care se aplică alături de pedeapsa principală şi/sau complementară, numai în situaţia în care autorul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.

În raport cu aceste consideraţii instanţa va înlătura dispoziţia privind confiscarea sumei de 500.000 euro de la acesta şi va ridica măsura asigurătorie a sechestrului instituită asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpatului D. prin Ordonanţa nr. 553/P/2014 din 11 martie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie.

Totodată, în raport cu soluţia de achitare ce urmează a fi pronunţată şi faţă de inculpatul A. pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, instanţa de control judiciar, cu majoritate, consideră că nu se impune confiscarea sumei de 500.000 euro de la acest inculpat pentru că în sarcina sa nu se reţine comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. Or, potrivit art. 107 alin. (2) din C. pen., măsurile de siguranţă se iau faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală.

Asupra criticilor privind temeinicia soluţiilor de achitare pentru infracţiunile de spălarea banilor imputate inculpaţilor A., C. şi B., fără a relua expunerea concretă a fiecărei acuzaţii, instanţa de apel constată că prima instanţă a reţinut corect ansamblul circumstanţelor faptice în care au fost comise faptele ce fac obiectul acestui segment al acuzaţiilor, în urma unei analize judicioase şi exhaustive a probatoriului administrat atât în faza de urmărire penală, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti.

De altfel, criticile în apel relative la aceste acuzaţii nu se referă la situaţia de fapt reţinută sau la evaluarea probatoriul, ci exclusiv la relevanţa penală a modului în care au acţionat inculpaţii, astfel încât nu se impune reiterarea aspectelor de fapt corect reţinute şi necontestate.

Reevaluând acuzaţiile aduse inculpaţilor, în acord cu prima instanţă, instanţa de apel apreciază că nu se regăseşte situaţia premisă a infracţiunii de spălare de bani, în contextul în care folosul infracţiunilor de corupţie este dobândit ulterior încheierii actelor juridice simulate, scopul urmărit de inculpaţi nefiind cel de a disimula provenienţa banilor, ci de a garanta remiterea lor.

Astfel, situaţia premisă constând în existenţa unui bun care provine din săvârşirea unei infracţiuni anterioare, cunoscută în limbajul juridic sub diverse denumiri: infracţiunea predicat, infracţiunea principală, infracţiunea primară, decurge cu claritate din norma de incriminare. Fără această situaţie premisă, infracţiunea de spălare a banilor nu poate fi concepută, fiindcă ar fi lipsită de obiectul ei material.

Analizând dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, reţinem că varianta normativă prevăzută la alin. (1) lit. a) constă în fapte de schimbare sau transfer de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul ajutării persoanei care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei, în timp ce, varianta normativă reglementată la alin. (1) lit. b) constă în ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni.

Faţă de modalităţile normative de săvârşire a infracţiunii de spălare a banilor, de care sunt acuzaţi inculpaţii, se constată că elementul material, prin natura sa, nu poate fi decât subsecvent dobândirii bunurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni şi, totodată, diferite de acţiunile sau inacţiunile care formează elementul material al infracţiunii predicat.

Astfel, deşi, din punct de vedere teoretic, subiectul activ al infracţiunii din care provin bunurile poate fi şi subiect activ al infracţiunii de spălare de bani, în contextul în care legea nu exclude această posibilitate, infracţiunea de spălare de bani nu poate fi reţinută automat în sarcina autorului infracţiunii din care provin bunurile, pentru simplul fapt că în activitatea sa infracţională s-a realizat şi una dintre acţiunile proprii elementului material al infracţiunii de spălare de bani. În ipoteza în care acţiunea prin care produsul infracţiunii este obţinut prin aceleaşi acte materiale prin care se încearcă ascunderea originii ilicite a acestuia, infracţiunea de spălare de bani îşi pierde individualitatea.

Or, în situaţia concretă dedusă judecăţii, prin chiar modul de descriere, infracţiunea de spălare de bani nu este suficient de bine individualizată în raport cu infracţiunea din care provin bunurile, ci se confundă cu aceasta, ipoteză în care nu se poate reţine un concurs de infracţiuni, ci o unică infracţiune, aceea de corupţie din care provin foloasele obţinute. Nu ne regăsim în prezenţa unei modalităţi elaborate de spălare a banilor prin care inculpaţii au dobândit direct banii, produsul infracţiunilor de corupţie, "curaţi", ci exclusiv în prezenţa unor modalităţi de intrare în posesia unor foloase obţinute ca urmare a comiterii de infracţiuni de corupţie sub diverse forme, trafic de influenţă în cazul inculpatului A., luare de mită respectiv, complicitate la luare de mită în cazul celorlalţi doi inculpaţi, infracţiuni ce fac obiectul altei cauze penale, aşa cum a menţionat şi prima instanţă.

Aşadar, de esenţa infracţiunii de spălare a banilor nu este doar preexistenţa unei infracţiuni din care să se fi obţinut foloase materiale, ci şi dobândirea efectivă a acestora, produsul dobândit urmare a comiterii infracţiunii predicat, constituind obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor asupra căruia se realizează acţiunea de disimulare a originii ilicite prin intermediul unor operaţiuni complexe juridice, economice sau financiare ce poate fi subsumată uneia sau mai multora dintre modalităţile normative ale faptei prejudiciabile prevăzute la ar. 29 din L. 656/2002.

Mai mult, astfel cum a observat prima instanţă nici terenurile şi nici preţul obţinut de pe urma vânzării lor nu pot fi considerate ca având o provenienţă ilicită, sumele de bani dobândind caracter ilicit la momentul remiterii lor efective către subiecţii activi ai infracţiunilor de corupţie, folos ce abia de la acest moment ar putea face obiectul material al infracţiunii de spălarea banilor, însă acuzaţiile deduse judecăţii nu au ca obiect acţiunile ulterioare de introducere a produsului infracţional în circuitul civil, astfel cum a notat şi instanţa fondului.

În ceea ce priveşte pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea de trafic de influenţă, Înalta Curte-Completul de 5 judecători apreciază că instanţa de fond a valorificat criteriile de individualizare legale, gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite şi periculozitatea inculpatului în raport de împrejurările relevante, solicitarea procurorului în sensul majorării pedepsei nefiind fondată.

De altfel, pedeapsa este orientată spre maximul legal şi reflectă gravitatea faptei inculpatului A. care a profitat de funcţia deţinută şi de relaţia apropiată de notorietate pe care o avea cu ministrul de interne, dar şi calitatea de înalt funcţionar public al celui asupra căruia a promis şi chiar a exercitat influenţa, nu doar în beneficiul denunţătorului, ci şi al propriei persoane, prevalându-se de ascendentul politic şi guvernamental pe care ministrul de interne îl avea faţă de prefectul judeţului Buzău pentru a obţine importante foloase necuvenite.

Nu se poate face abstracţie de avantajele financiare considerabile obţinute de acesta, un autoturism de lux, cât şi locuinţa achiziţionată pentru familia extinsă, dar nici de perseverenţa de care a dat dovadă în a se asigura că le obţine, prin intermedierea unui împrumut şi prin încheierea de acte simulate care să garanteze încasarea folosului, acesta implicând în activitatea infracţională mai multe persoane, prieteni şi familie.

Mai mult, inculpatul a săvârşit fapta de corupţie exact în perioada în care combaterea acestui flagel social a fost unul din obiectivele principale ale autorităţilor, poziţia publică pe care o avea având implicaţii profunde, ministerul de interne fiind chiar una din autorităţile statului responsabile de politicile anticorupţie.

În concluzie, apreciem că gradul de pericol social al faptei inculpatului nu justifică un tratament sancţionator mai blând, chiar dacă de la data faptelor a trecut o durată de timp considerabilă, dar nici o pedeapsă maximă, critica acuzării nefiind fondată în această privinţă.

În contextul în care inculpatul A. a invocat faptul că s-ar fi împlinit termenul de prescripţie, se impune evaluarea unei astfel de posibilităţi. Astfel, termenul de prescripţie de 8 ani, calculat potrivit art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 a început să curgă în aprilie 2007, dată la care inculpatul a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă în varianta reţinută. Se observă că termenul de prescripţie a fost întrerupt anterior împlinirii acestuia, urmărirea penală fiind începută înainte de aprilie 2015, iar termenul de prescripţie specială, de 12 ani, calculat potrivit art. 124 din C. pen. în forma în vigoare la data faptei, s-ar fi împlinit în octombrie 2019, astfel încât, la data pronunţării prezentei decizii, acesta nu era încă împlinit.

Se remarcă faptul că durata termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului A. este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., tot de 8 ani, astfel încât termenul de prescripţie nu este împlinit nici sub imperiul legii penale în vigoare, cu atât mai mult cu cât, termenele de prescripţie specială sunt mai lungi, prescripţia specială intervenind oricâte întreruperi ar interveni dacă termenul este depăşit încă o dată.

În ceea ce priveşte Decizia 297/2018, prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea soluţiei legislative care prevede întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., din considerentele expuse de instanţa de contencios constituţional (paragrafele 24, 28, 31) se desprinde concluzia că decizia este una de interpretare şi nu face inaplicabile normele privind prescripţia specială. Astfel, în prezent, în interpretarea conformă Constituţiei dată de Curtea Constituţională, în aplicarea art. 155 alin. (1) din C. pen., cauza de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură îşi produce efectele numai în cazul actelor de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicate suspectului sau inculpatului.

Astfel, instanţa de contencios constituţional a precizat expres că "24 ... întreruperea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale devine eficientă, producându-şi efectele, într-o manieră completă, doar în condiţiile existenţei unor pârghii legale de încunoştinţare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripţie. Or o astfel de procedură de aducere la cunoştinţă poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripţie a răspunderii penale ... 28. Având în vedere aceste considerente, se impune a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispoziţiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. asupra persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, inclusiv prin asigurarea posibilităţii acesteia de a cunoaşte aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripţiei răspunderii penale şi al începerii cursului unui nou termen de prescripţie. De altfel, data efectuării unui act de procedură ce produce efectul anterior menţionat este şi data de la care începe să curgă şi poate fi calculat noul termen de prescripţie. A accepta soluţia contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului şi care au ca efect întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripţiei speciale, prevăzut la art. 155 alin. (4) din C. pen. ... 31. Pentru aceste motive, Curtea reţine că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt lipsite de previzibilitate şi, totodată, contrare principiului legalităţii incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere şi acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermiţându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripţiei şi al începerii unui nou termen de prescripţie a răspunderii sale penale."

Ca atare, Înalta Curte -Completul de 5 Judecători observă că susţinerea apărării privind lipsirea de efecte juridice a normei ca efect al deciziei menţionate, contravine acestor considerente explicite şi obligatorii.

Referitor la apelul formulat de martorul denunţător F., în calitate de persoană interesată, prin care solicită restituirea sumelor de bani remise în cursul activităţii infracţionale, instanţa de apel constată, în concordanţă cu prima instanţă, că acesta nu este îndreptăţit la restituire.

Prioritar, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători subliniază că martorul denunţător nu are calitatea de parte civilă în cauză, acesta fiind, în concret, făptuitor al unei infracţiuni de corupţie corelativă infracţiunilor de corupţie pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor A. şi D., aceea de cumpărare de influenţă.

Susţinerea acestuia privind faptul că dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 78/2000, în vigoare la data faptei, i-ar conferi calitatea de persoană vătămată sunt lipsite de fundament legal. Astfel, simpla lecturare a articolului invocat de apelant, potrivit căruia "În cazul săvârşirii infracţiunilor la care se referă prezentul capitol, banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.", evidenţiază faptul că textul de lege nu extinde sfera persoanelor vătămate astfel cum sunt acestea definite de art. 79 din C. proc. pen., respectiv "persoana care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin fapta penală". Dimpotrivă, acest din urmă articol completează dispoziţia amintită, delimitând persoanele îndreptăţite la restituire şi care în mod evident nu se confundă cu făptuitorii infracţiunilor de corupţie incriminate prin actul normativ respectiv, textul fiind incident exclusiv în cazul persoanelor vătămate, subiect pasiv al infracţiunilor de corupţie reglementate de legea menţionată apte să genereze un prejudiciu.

Astfel, este nefondată critica acestuia privind nesoluţionarea acţiunii civile în contextul în care o astfel de acţiune poate fi exercitată exclusiv de persoana vătămată sau, în anumite condiţii, de succesorii acesteia, şi are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei. Or, infracţiunea de trafic de influenţă nu este susceptibilă să fundamenteze o acţiune civilă în procesul penal în contextul în care urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru desfăşurarea cu probitate şi fără suspiciune a atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii publici. De altfel, martorul denunţător nu se poate considera prejudiciat prin comiterea faptei de corupţie, dimpotrivă acesta a obţinut beneficii materiale considerabile, atât pentru sine, cât şi pentru celelalte persoane implicate.

În ceea ce priveşte, solicitarea aplicării dispoziţiilor ce reglementează restituirea în cazul în care cumpărătorul de influenţă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta se impun câteva precizări.

Astfel, în forma în vigoare la data remiterii sumelor de bani, dispoziţiile la care face referire apelantul F. erau cele prevăzute de art. 61 din Legea nr. 78/2000, normă ce incrimina cumpărarea de influenţă, cât şi cauza specială de înlăturare a răspunderii penale conform căreia "(2)Făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă.", cauză de nepedepsire care produce efecte şi în privinţa bunurilor care au făcut obiectul infracţiunii, în sensul că acestea nu sunt supuse măsurii de siguranţă a confiscării speciale prevăzute de alin. (3), ci:

"(4)Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul prevăzut la alin. (2)."

Norma actuală, respectiv art. 292 alin. (3) din C. pen., prevede că "Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat, dacă au fost date după denunţul prevăzut în alin. (2)."

Se observă astfel că, dispoziţia legală în vigoare instituie o dublă condiţionare, condiţiei ca denunţarea să aibă loc mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la faptă, adăugându-se aceea ca bunurile să fie remise subsecvent formulării denunţului.

Se remarcă în principal că, fapta martorului denunţător nu a fost dedusă judecăţii pentru ca instanţa să constate intervenită cauza de nepedepsire sau să dea eficientă dispoziţiei de restituire. Mai mult, nici procurorul nu a dispus o soluţie de clasare cu privire la acesta, prin care să constate că în cauză sunt incidente dispoziţiile amintite, ceea ce ridică problema cadrului procesual privind cererea de restituire formulată de martorul denunţător, dar şi al îndeplinirii condiţiei comune cuprinsă în normele succesive.

Dincolo de acest aspect, se observă faptul că din perspectiva conţinutului, normele amintite au o dublă natură -pe de o parte, reglementează o instituţie de drept material, iar pe de altă parte, o instituţie procesuală. Astfel, în timp ce măsura de siguranţă a confiscării speciale constituie o sancţiune de drept penal ce cade sub incidenţa art. 5 din C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile şi vizează exclusiv situaţia persoanelor faţă de care a fost formulată acuzaţia, măsura restituirii reprezintă o măsură procesuală prin care se dispune asupra bunurilor care nu sunt supuse confiscării şi reprezintă unul dintre efectele denunţului formulat de cumpărătorul de influenţă, condiţionat de depunerea acestuia cu respectarea termenelor limită, cu consecinţa decăderii denunţătorului din drepturile conferite de art. 292 alin. (2) şi (3) din C. pen., termenul fiind prin consecinţele produse un termen procedural, textul de lege fiind de imediată aplicare.

Aşadar, actul de procedură al denunţului va produce efectele prevăzute de legea în vigoare la data formulării sale, respectiv cele prevăzute de C. pen. în vigoare.

Mai mult, judecătorul este ţinut de principiul cu rang constituţional al aplicării legii penale mai favorabile care operează exclusiv în privinţa faptelor ce fac obiectul judecăţii, astfel încât în mod just prima instanţă a constatat incidenţa art. 257 alin. (2) din C. pen. din 1969, în raport de infracţiunea de trafic de influenţă judecată, dispoziţie care nu instituie nicio excepţie de la confiscarea banilor remişi în schimbul influenţei promise, criticile nefiind fondate.

Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători va respinge, ca neîntemeiată, cererea de repunere în termenul de apel formulată de inculpatul A. şi, în consecinţă, va respinge, ca tardiv, apelul declarat de acesta.

Va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie şi de inculpatul D. împotriva Sentinţei penale nr. 674 din 5 decembrie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2015, va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond, în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., va achita pe inculpatul D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen., va înlătura dispoziţia privind confiscarea sumei de 500.000 euro de la inculpatul D., va ridica măsura asigurătorie a sechestrului instituită asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpatului prin Ordonanţa nr. 553/P/2014 din 11 martie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie şi va înlătura dispoziţia privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Va descontopi pedeapsa rezultantă stabilită faţă de inculpatul A. şi va repune pedepsele componente în individualitatea lor, respectiv:

- pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969 aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 din C. pen. din 1969;

- pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969 aplicată pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 din C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., va achita pe inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii cuprinse în sentinţa penală apelată în măsura în care nu contravin prezentei.

Va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul F. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga pe apelantul F. şi pe inculpatul A. la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie vor rămâne în sarcina statului, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de repunere în termenul de apel formulată de inculpatul A. şi, în consecinţă, respinge, ca tardiv, apelul declarat de acesta.

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de apelantul inculpat D. împotriva Sentinţei penale nr. 674/05.12.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2015.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond:

1. În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., achită pe inculpatul D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

Înlătură dispoziţia privind confiscarea sumei de 500.000 euro de la inculpatul D.

Ridică măsura asigurătorie a sechestrului instituită asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpatului D. prin Ordonanţa nr. 553/P/2014 din 11 martie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie.

Înlătură dispoziţia privind obligarea inculpatului D. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

2. Descontopeşte pedeapsa rezultantă stabilită faţă de inculpatul A. şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, respectiv:

- pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969 aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 din C. pen. din 1969;

- pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969 aplicată pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 din C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achită pe inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii cuprinse în sentinţa penală apelată în măsura în care nu contravin prezentei.

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul F. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. obligă pe apelantul F. şi inculpatul A. la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi pentru apelantul intimat inculpat D., intimaţii inculpaţi C., B. şi A. şi apelantul F., în sumă de câte 90 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2019.

OPINIE SEPARATĂ

Prezenta opinie separată vizează exclusiv suma de 500.000 de euro, sumă ce a fost remisă efectiv inculpatului A. de către martorul denunţător F. la data de 1 februarie 2008, asupra căreia consider, contrar opiniei majoritare, că se impunea a fi luată măsura de siguranţă a confiscării speciale.

Astfel, declaraţiile concordante ale celor doi în sensul remiterii efective a sumei de bani sunt confirmate de extrasul de cont din care reiese retragerea în numerar efectuată de martorul denunţător F. la data de 1 februarie 2008.

Ca atare, probatoriul administrat atestă că inculpatul A. a primit de la F., în afara foloaselor pretinse pentru sine, inclusiv suma de 500.000 de euro, în legătură cu traficul de influenţă promis.

Or, în contextul existenţei de probe certe că banii respectivi au fost primiţi de inculpatul A. este incidentă norma de trimitere prevăzută de dispoziţiile art. 257 alin. (2) C. pen. din 1969, cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen. din 1969, potrivit căreia "Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă ..."

Este adevărat că acesta a fost condamnat exclusiv pentru infracţiunea de trafic de influenţă constând în aceea că a pretins pentru sine suma de 600.000 de euro pentru a determina accelerarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor în cauză, pretinzând că are influenţă asupra prefectului judeţului Buzău, iar nu şi pentru infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă constând în aceea că ar fi pretins pentru inculpatul D. suma de 500.000 de euro în acelaşi scop.

Cu toate acestea, nu există nicio contradicţie între soluţia de achitare pentru infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă şi măsura confiscării atâta timp cât temeiul soluţiei de achitare dispusă faţă de inculpatul D. este acela că infracţiunea nu a fost comisă de acesta, reţinându-se în esenţă că probatoriul administrat nu atestă dincolo de orice îndoială rezonabilă implicarea sa, împrejurare care a atras şi achitarea inculpatului A., dar care nu îl absolvă pe cel din urmă de măsura de siguranţă a confiscării sumelor de bani primite efectiv în legătură cu activitatea infracţională pentru care a fost condamnat.

Astfel, achitarea vizează o acuzaţie ce nu a fost dovedită şi care, deşi este în legătură cu suma de bani respectivă, nu condiţionează măsura de siguranţă de condamnarea pentru această faptă, confiscarea fiind obligatorie în considerarea dispoziţiilor legale amintite atâta timp cât probele atestă remiterea efectivă subsecvent infracţiunii pentru care inculpatul a fost condamnat şi în legătură cu aceasta.

Infracţiunea de trafic de influenţă pentru care inculpatul A. a fost condamnat a fost comisă în forma pretinderii, consumarea infracţiunii fiind independentă de primirea ulterioară a foloaselor necuvenite care, sunt supuse confiscării în aplicarea textului de lege menţionat, atâta timp cât este dovedită remiterea lor, singura condiţie prevăzută pentru luarea măsurii de siguranţă.

Aşadar, faptul că inculpatul A. nu l-a sprijinit pe inculpatul D. în comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, dat fiind că probele nu atestă că acesta din urmă ar fi pretins suma de bani respectivă, nu justifică excluderea sumei de la confiscare atâta timp cât este o certitudine faptul că inculpatul A. a intrat în posesia banilor, ca urmare a propriei acţiuni de pretindere, urmată de remiterea succesivă a diverselor foloase, printre care şi cei 500.000 de euro pretins destinaţi inculpatului D.

Suma respectivă a fost remisă în realitatea faptică şi constituie alături de pretindere o unitate naturală de infracţiune, deşi nu a fost comisă de inculpatul D. prin intermediar, motiv pentru care s-a pronunţat o soluţie de achitare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., corelativ cu care s-a dispus achitarea inculpatul A. pe considerent că fapta nu constituie o infracţiune distinctă de complicitate la trafic de influenţă, deoarece autorul nu a comis fapta.

Ca atare, primirea sumei respective de bani nu se constituie într-o infracţiune distinctă, fapta de trafic de influenţă fiind consumată la momentul pretinderii, însă prevederea expresă cuprinsă în art. 256 C. pen. din 1969 include toate foloasele primite efectiv, independent de modalitatea de săvârşire reţinută, scopul măsurii fiind de a acela al înlăturării unei stări de pericol, lăsarea foloaselor în mâinile celui care le-a dobândit ilicit, constituind o incitare la săvârşirea de infracţiuni.

De aceea, spre deosebire de dispoziţia generală în materia confiscării incidentă în cazul bunurilor dobândite prin săvârşirea faptei, prevăzută de art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., norma specială prevăzută de art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. din 1969, nu condiţionează confiscarea de împrejurarea ca banii sau bunurile să fie chiar obiectul traficului pentru care s-a dispus condamnarea, ci doar să fie primite în legătură cu acesta, or, ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.

Procesat de GGC - LM