Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
1. Obiectul cauzei:
Prin cererea de chemare în judecată formulată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru restituirea proprietăţilor, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va fi pronunţată să se dispună obligarea la acordarea măsurilor reparatorii ca urmare a formulării Notificării x/17.07.2001 privind terenul şi construcţiile situate în Bucureşti, strada x, numărul 9.
În subsidiar, s-a solicitat să se emită decizia de compensare prevăzută de articolul 21 din Legea nr. 165/2013 şi să se transmită dosarul către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti:
Prin Sentinţa civilă nr. 49 din 15 ianuarie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis excepţia autorităţii lucrului judecat a cererii de chemare în judecată formulată împotriva Municipiului Bucureşti.
A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată împotriva Municipiului Bucureşti pentru autoritatea de lucru judecat, raportat la Decizia civilă nr. x/24.05.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
A fost admisă excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată formulată împotriva pârâtelor Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor şi Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii respingând cererea introdusă în contradictoriu cu aceste două pârâte ca prematur formulată.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:
Prin Decizia civilă nr. 1951A din 6 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinţei civile nr. 49 din 15 ianuarie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
4. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul A. a declarat recurs.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi la 18 iunie 2020 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 5.
5. Procedura de filtru:
La 6 iulie 2020 raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.
6. Apărările formulate în cauză:
Recurentul-reclamant a depus punct de vedere la raport, arătând că recursul este admisibil întrucât C. proc. civ. nu exclude atacarea hotărârii definitive date în apel.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Conform prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel.
După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceste prevederi trebuie însă coroborate cu dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 365/30.05.2012, care prevăd următoarele:
"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară."
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor anterior menţionate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul, intenţia legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului.
Se reţine, totodată, că potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) - (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România:
"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.
(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".
De asemenea, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este definitivă, de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor menţionate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul, intenţia legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului în scopul degrevării instanţei supreme, ca instanţă de drept comun în materia recursului, de soluţionarea acestor cauze.
Pentru argumentele expuse, din coroborarea textelor legale mai sus menţionate, rezultă că Decizia nr. 1951A din 6 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului, fiind pronunţată în soluţionarea unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.
Având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 1951A din 6 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2020.
GGC - NN