Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2019
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgovişte la data de 14.12.2017, sub nr. x/2017, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimaţii B., C. şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, revizuirea deciziei nr. 1099/17.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2014, invocând în drept dispoziţiile art. 453 alin. (2) C. proc. pen. coroborat cu art. 509 alin. (1) C. proc. civ.
A susţinut că instanţa penală nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, respectiv solicitarea inculpatului cât priveşte latura civilă, de a lăsa nesoluţionată acţiunea civilă.
2. Hotărârea de declinare:
Prin sentinţa penală nr. 120/05.04.2017, Judecătoria Târgovişte, secţia penală, în baza art. 47 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 453 C. proc. pen. şi art. 510 alin. (1) C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei penale de a soluţiona cererea şi, potrivit art. 50 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 453 C. proc. pen. şi art. 510 alin. (1) C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire cu privire la latura civilă (îndreptată împotriva deciziei nr. 1099/17.10.2017 a Curţii de Apel Ploieşti) în favoarea acestei din urmă instanţe.
Pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă dosarul a fost înregistrat la data de 10.05.2018, sub nr. x/2017.
3. Procedura în faţa instanţei de fond
Prin întâmpinare, intimatul B. a solicitat admiterea cererii de revizuire în sensul solicitat de revizuentul A..
4. Hotărârea pronunţată în fond
Prin decizia nr. 563/28.02.2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca nefondată, cererea de revizuire a deciziei nr. 1099/17.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2014, formulată de A., în contradictoriu cu intimaţii B., C., Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
4. Procedura în faţa instanţei de recurs:
Împotriva acestei ultime decizii au declarat recurs revizuentul A., la 22 aprilie 2019, şi intimatul B., la 24 aprilie 2019.
Recurentul-revizuent A. a invocat nelegalitatea, în parte, a deciziei recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul încălcării şi aplicării greşite a normelor de drept material (art. 25 alin. (5), art. 417 şi art. 419 C. proc. pen.), solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel Ploieşti, iar, în subsidiar, admiterea recursului, reţinerea cauzei spre soluţionare de către instanţa de recurs şi, pe fond, admiterea cererii de revizuire, schimbarea soluţiei pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în sensul adoptării unei decizii unitare pentru toţi inculpaţii, cu privire la lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile, prin stabilirea tuturor persoanelor care urmează a fi obligate în solidar la plata prejudiciului constatat în cauză.
În motivarea recursului, recurentul-revizuent a susţinut că argumentele primei instanţe, relative la sintagma "lucru cerut", prin care trebuie să se înţeleagă numai acele cereri care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia, au stabilit obiectul judecaţii, nu pot fi primite atâta vreme cât, în materie procesual penală, potrivit dispoziţiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de judecată are obligaţia, în cadrul celor prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi articol, ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.
Mai mult, conform art. 419 C. proc. pen., instanţa de apel examinează cauza prin extindere şi cu privire la părţile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se referă, putând hotărî şi în privinţa lor, fără să poată crea acestora o situaţie mai grea, efectul devolutiv putând să opereze atât în favoarea, cât şi în defavoarea lor. Pe de altă parte, apelul declarat de procuror produce un efect devolutiv integral "in rem" şi "in personam" şi îşi păstrează acest caracter şi în situaţia în care, după expirarea termenului de apel, procurorul a motivat calea de atac exercitată numai cu privire la anumite fapte sau persoane.
În ceea ce îl priveşte pe C., instanţa de apel avea obligaţia să constate modalitatea nelegală de soluţionare a acţiunii civile cu referire la acesta, chiar la încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei faptelor pentru care a fost trimis în judecată. Or, prescrierea răspunderii penale nu constituie un factor exonerator de obligaţie, instanţele de judecată legal învestite având obligaţia de a se pronunţa şi cu privire la latura civilă.
Din aceasta perspectivă, instanţa a cărei decizie este supusă prezentului recurs nu se putea limita doar la analizarea situaţiei referitoare la formularea sau nu de către A. a unei cereri în faza de judecată a apelului cu privire la nesoluţionarea de către instanţa fondului - Judecătoria Târgovişte - a laturii civile în ceea ce îl priveşte pe intimatul C.. Curtea de Apel Ploieşti trebuia să observe că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra laturii civile în ceea ce îl priveşte pe C. şi să constate că în cauza sunt incidente prevederile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., acest aspect putând fi calificat cu uşurinţa ca fiind o greşeală involuntară săvârşită de instanţa de apel în raport cu materialul existent la data pronunţării.
Recurentul-revizuent a arătat că este corectă aprecierea instanţei de revizuire referitoare la art. 420 C. proc. pen., în sensul că instanţa poate da o noua apreciere probelor şi să se pronunţe asupra tuturor motivelor de apel invocate, dar trebuie subliniat că această prevedere nu înlătură de la aplicare dispoziţiile art. 417 şi art. 419 C. proc. pen.. Efectul devolutiv al apelului nu presupune o reluare a judecaţii care a avut loc în prima instanţă, ci determină repunerea în discuţie a cauzei printr-o nouă judecată, cu elemente proprii, în scopul verificării legalităţii şi temeiniciei hotărârii atacate.
În acest context, "verificarea legalităţii" presupunea o analiză profundă asupra modalităţii de soluţionare a laturii civile, în special datorită faptului că doi dintre cei trei inculpaţi au criticat soluţia judecătoriei şi cu privire la acest aspect. Or, soluţia de respingere a apelului inculpaţilor în integralitate nu reprezintă un argument suficient pentru menţinerea unei decizii nelegale.
În opinia recurentului-revizuent, în revizuire instanţa nu a analizat nici dispoziţiile art. 25 alin. (5) C. proc. pen., care prevăd că "în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), g), i) şi j), precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2) instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă".
În speţă, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că revizuentul urmăreşte să obţină o nouă examinare a cauzei soluţionate definitiv.
Avându-se în vedere că recurentul-revizuent este singura persoană dintre cei patru inculpaţi care achită prejudiciul ce urma a fi stabilit în mod legal în sarcina tuturor, iar, în ceea ce îi priveşte pe doi dintre inculpaţi, aceştia au beneficiul unor soluţii diferite, respectiv de nepronunţare a unei decizii cu privire la latura civilă pentru C. şi de lăsare nesoluţionată a acţiunii civile pentru D., a învederat că singura modalitate de lămurire a aspectului sesizat nu poate fi decât aceea a îndreptării pe aceasta cale a omisiunii vădite de pronunţare a unei decizii şi în legătura cu inculpatul C..
Recurentul-revizuent a susţinut că, prin respingerea apelurilor formulate în dosarul penal, curtea de apel a validat o sentinţă nelegală din perspectiva modalităţii diferite de soluţionare a acţiunii civile, situaţie aflată în totală contradicţie cu dispoziţiile constituţionale (art. 16 din Constituţia României). Prin urmare, se poate reţine încălcarea principiului egalităţii, cei patru inculpaţi fiind beneficiarii unor soluţii diferite în ceea ce priveşte acţiunea civilă.
Cum calea de atac a revizuirii hotărârii penale exclusiv sub aspectul laturii civile, în fata instanţei civile şi potrivit C. proc. civ., a fost introdusă prin noua lege procesuală penală, aceasta este aplicabilă în cazul tuturor hotărârilor pronunţate în cauzele aflate pe rolul organelor judiciare la data intrării sale în vigoare şi, desigur, a acelora pronunţate în cauzele începute şi finalizate sub imperiul său.
Ca atare, nu este sustenabilă afirmaţia instanţei de revizuire referitoare la faptul că recurentul-revizuent urmăreşte "o nouă examinare a cauzei".
În ceea ce priveşte cauza Mitrea contra României, apreciată de către Curtea de Apel Ploieşti ca fiind relevantă din perspectiva aspectelor referitoare la dreptul la un proces echitabil, recurentul-revizuent a precizat că, în conţinutul aceleiaşi hotărâri, Curtea Europeană, la pct. 25, a statuat şi că:
"... cerinţele principiului securităţii juridice nu sunt absolute. Curtea însăşi recomandă uneori redeschiderea unor proceduri drept cea mai potrivită măsură reparatorie atunci când procedurile interne nu au corespuns cerinţelor art. 6 (a se vedea, printre altele, Lungoci împotriva României, nr. 62.710/00, §56, 26 ianuarie 2006). În orice caz, puterea de a iniţia şi de a derula o procedură de revizuire ar trebui exercitată de către autorităţi în aşa fel încât să asigure, în cel mai înalt grad posibil, un echilibru între interesele aflate în joc (a se vedea, mutatis mutandis, Nikitin împotriva Rusiei, nr. 50.178/99, §57, CEDO 2004-VIII)".
Or, aceste aprecieri formulate de instanţa de revizuire pentru justificarea deciziei adoptate cu referire la neîncadrarea motivelor de revizuire în prevederile art. 509 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi primite, soluţia de respingere a cererii formulate de recurentul-revizuent fiind nelegală din perspectiva încălcării normelor de drept material anterior menţionate.
Recurentul B. a solicitat, în baza dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi admiterea cererii de revizuire, în sensul adoptării unei decizii unitare cu privire la lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile pentru toţi inculpaţii.
Intimatul C. a depus întâmpinare la cererea de recurs formulată de recurentul B., prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 457 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 513 alin. (5) C. proc. civ.. Pe fond, a solicitat respingerea cererii de revizuire, arătând că motivul de revizuire indicat de revizuent nu este compatibil cu situaţia din speţă; acest temei de drept poate fi invocat doar de către titularul acţiunii civile, iar nu de inculpat.
Prin întâmpinarea depusă la 24.09.2019, intimatul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate. A învederat că, în realitate, recurenţii sunt nemulţumiţi de soluţia pronunţată de instanţa de fond, nefiind de acord cu aceasta. Recurenţii invocă în recurs aceleaşi critici/apărări susţinute şi în cererea de revizuire, însă, în cauză, au fost respectate dispoziţiile legale în materie.
Recurentul-revizuent A. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
5. Încheierea de admitere în principiu:
Prin rezoluţia din 27.08.2019, s-a dispus comunicarea cererilor de recurs intimaţilor şi întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor formulate în cauză.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 14.11.2019, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 563/28.02.2019 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată la 12.12.2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor în vederea soluţionării căii de atac exercitate. Totodată, a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul B. împotriva aceleiaşi decizii.
5. Hotărârea instanţei de recurs
Recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 563 din 28 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă urmează a fi respins pentru următoarele considerente, ce suplinesc argumentele reţinute de instanţa de fond:
Prin sentinţa penală nr. 24/20.01.2017 pronunţată de Judecătoria Târgovişte, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 C. pen. şi art. 5 C. pen., au fost condamnaţi inculpaţii A. şi B. pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei; în baza art. 397 alin. (1) şi art. 25 C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă exercitată de către partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumelor de 108.528 RON, reprezentând cheltuieli cu refacerea lucrărilor şi de 58.872,59 RON, reprezentând costuri cu manopera, încasate pe nedrept; în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2), art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi art. 5 C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 35 raportat la art. 322 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, conform art. 155 alin. (4) C. pen.
Reţinând că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa vinovăţiei inculpaţilor, a faptelor ilicite săvârşite de aceştia, a legăturii de cauzalitate şi a prejudiciului cauzat bugetelor menţionate mai sus, instanţa a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi a obligat pe inculpaţi, în solidar, la plata către această parte a sumelor precizate, la care urmează a se calcula dobânzi şi penalităţi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare până la achitarea efectivă a debitului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel A. care, în ceea ce priveşte latura civilă, a susţinut că a fost soluţionată în mod greşit, argumentele copiate din sentinţa penală nr. 517/02.11.2011 fiind vădit netemeinice; pe de altă parte, a arătat că suma reţinută de către instanţă în sarcina inculpaţilor (în solidar), respectiv 108.258 RON decontată de SAPARD pentru refacerea lucrărilor calamitate în perioada februarie - iunie 2004 se referă la o perioadă anterioară validării mandatului său de primar, or nu s-a dovedit faptul că inculpatul a folosit sau a prezentat documente despre care să fi cunoscut că erau false, inexacte sau incomplete cu scopul de a obţine pe nedrept fonduri din bugetul general al Comunităţii Europene.
Ulterior, astfel cum reiese din considerentele deciziei recurate, prin concluziile scrise formulate la data de 13.10.2017, după rămânerea cauzei în pronunţare, inculpatul A. a solicitat pentru prima oară ca, în ipoteza în care apelul pe latură penală va fi respins, instanţa de control judiciar să admită apelul în ceea ce priveşte latura civilă şi să lase nesoluţionată acţiunea civilă.
Prin decizia penală nr. 1099/17.10.2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti, împotriva sentinţei penale nr. 24/20.01.2017 pronunţată de Judecătoria Târgovişte, a desfiinţat, în parte, sentinţa apelată şi, în baza art. 93 alin. (2) C. pen., a impus inculpaţilor A. şi B. obligaţia de a nu părăsi teritoriul României, fără acordul instanţei de judecată, fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei atacate; a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Prin cererea de revizuire de faţă, revizuentul A. a susţinut că instanţa penală de apel, în analiza motivelor de apel şi a concluziilor scrise depuse prin intermediul Serviciului Registratură, a omis să analizeze şi să se pronunţe cu privire la solicitarea acestuia ca, în ipoteza în care apelul pe latură penală va fi respins, să admită apelul în ceea ce priveşte latura civilă şi să lase nesoluţionată acţiunea civilă prin raportare la dispoziţiile art. 25 alin. (5) coroborate cu art. 24 alin. (2) C. proc. pen., în condiţiile în care faţă de inculpatul D. (decedat) s-a dispus încetarea procesului penal avându-se în vedere dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.. La judecata în fond, prin sentinţa penală nr. 24/20.01.2017, ce a făcut obiectul apelului soluţionat prin decizia ce se cere a fi revizuită, aceeaşi soluţie s-a dispus şi faţă de C., conform art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei penale, fără ca instanţa de fond să explice în concret dacă acesta este obligat în solidar la plata prejudiciului sau această obligaţie revine doar inculpaţilor A. şi B..
Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă instanţa de judecată "s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".
Prin motivul de revizuire invocat de A. a fost vizată situaţia în care instanţa penală de judecată a nesocotit principiul disponibilităţii, în sensul că aceasta nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut.
Conform art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii.
Prin noţiunea de "lucru" din cuprinsul normei invocate trebuie să se înţeleagă numai cererile care au fixat cadrul procesului, au determinat limitele acesteia şi au stabilit obiectul pricinii supuse judecăţii. Aceste cereri se identifică prin faptul că instanţa se pronunţă asupra lor prin dispozitivul hotărârii. Aşadar, ceea ce caracterizează asemenea cereri şi le delimitează de alte cereri pe care le pot formula părţile în cadrul litigiului este faptul că, prin pronunţarea asupra lor, instanţa pune capăt litigiului, îl finalizează în sensul admiterii sau respingerii lui.
În recurs, recurentul invocă, din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 417 şi art. 419 C. proc. pen. cu referire la art. 25 alin. (5) din acelaşi act normativ, întrucât argumentele instanţei de revizuire relative la sintagma "lucru cerut" sunt eronate. În opinia sa, în materie penală, astfel cum rezultă din prevederile art. 417 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de judecată are obligaţia, în cadrul limitelor instituite de alin. (1) al aceluiaşi articol de lege, ca, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept. În plus, faţă de dispoziţiile art. 419 C. proc. pen., instanţa de apel trebuie să examineze cauza prin extindere şi cu privire la părţile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se referă, putând hotărî şi în privinţa lor, fără să poată crea acestor părţi o situaţie mai grea.
În realitate, observă Înalta Curte, recurentul este nemulţumit de soluţia adoptată cât priveşte latura civilă a dosarului penal prin decizia nr. 1099/17.10.2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în condiţiile în care faţă de ceilalţi inculpaţi din cauza penală s-a dispus încetarea procesului penal fie ca urmare a decesului, fie a intervenirii prescripţiei faptelor pentru care partea responsabilă a fost trimisă în judecată.
Înalta Curte reţine că, atunci când legiuitorul a reglementat în competenţa instanţei civile revizuirea soluţiei pronunţate de instanţa penală asupra laturii civile, prin art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., nu a avut în vedere posibilitatea de a cenzura modalitatea în care instanţa penală a soluţionat acţiunea civilă, ci doar situaţia în care instanţa de judecată ar fi omis a se pronunţa asupra acestui aspect.
Conform art. 387 C. proc. pen., înainte de a declara finalizată cercetarea judecătorească, preşedintele întreabă procurorul, persoana vătămată şi părţile dacă mai au de dat explicaţii ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătoreşti, după care, în situaţia în care nu s-au formulat astfel de cereri sau dacă ele au fost respinse ori dacă s-au efectuat completările cerute, declară terminată cercetarea judecătorească.
În acord cu dispoziţiile art. 393 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., completul de judecată deliberează mai întâi asupra chestiunilor de fapt şi apoi asupra chestiunilor de drept, precum şi asupra reparării pagubei produse prin infracţiune.
Potrivit art. 25 alin. (1) C. proc. pen., instanţa se pronunţă prin aceeaşi hotărâre atât asupra acţiunii penale, cât şi asupra acţiunii civile, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 397 alin. (1) C. proc. pen., care reglementează rezolvarea acţiunii civile.
Prevederile art. 25 alin. (5) C. proc. pen. sunt în sensul că, în caz de achitare sau de încetare a procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), cu) excepţia prescripţiei, i şi j, instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă.
Art. 420 C. proc. pen. prevede că: instanţa de apel verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a oricăror probe administrate în faţa instanţei, în condiţiile art. 100 din acelaşi act normativ; în vederea soluţionării apelului, instanţa, motivat, poate da o nouă apreciere probelor; aceasta se pronunţă asupra tuturor motivelor de apel invocate, iar la judecarea apelului se aplică regulile de la judecata în fond, în măsura în care nu există dispoziţii contrare.
Aşadar, instanţa de apel, în rejudecare, este ţinută de efectul devolutiv al apelului şi de limitele sale, precum şi de efectul extensiv al acestei căi de atac, astfel cum se dispune prin art. 417 şi 419 C. proc. pen.
În acest context, Înalta Curte consideră că, modalitatea în care instanţa penală de apel a soluţionat criticile din apel, privind soluţia dată în primă instanţă laturii civile a procesului penal, raportat la dispoziţiile art. 417 şi 419 C. proc. pen., cu referire la art. 25 alin. (5) C. proc. civ., nu poate constitui motiv de revizuire "minus petita", întrucât prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu vizează situaţia în care instanţa care a pronunţat hotărârea ce se cere a fi revizuită nu a analizat un motiv de apel sau nu a dat o soluţie în sensul solicitat de recurent prin cererea de revizuire.
În situaţia de faţă, prin sentinţa penală nr. 24/20.01.2017 a Judecătoriei Târgovişte, în baza art. 397 alin. (1) şi art. 25 C. proc. pen., a fost admisă acţiunea civilă exercitată de către partea civilă şi au fost obligaţi inculpaţii A. şi B., în solidar, la plata sumelor reprezentând cheltuieli cu refacerea lucrărilor şi costuri cu manopera, încasate pe nedrept, iar, prin decizia penală nr. 1099/17.10.2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a pronunţat în legătură cu soluţionarea laturii civile, în sensul că a constatat că instanţa de fond a procedat în mod corect la obligarea inculpaţilor A. şi B., în solidar, la plata de despăgubiri către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, a căror valoare rezultă din probele administrate în cauză ce se coroborează cu raportul întocmit în faza de urmărire penală de către specialistul financiar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
În limitele învestirii, în fond, instanţa penală era obligată să se pronunţe şi asupra reparării pagubei produse prin infracţiune, respectiv asupra laturii civile a cauzei penale, iar, în apel, instanţa de control judiciar trebuia să analizeze criticile formulate de apelantul A. cu privire la modul în care s-a judecat acţiunea civilă, aspecte asupra cărora instanţa de apel s-a pronunţat.
Exercitând calea de atac a revizuirii, partea nemulţumită de modalitatea de soluţionare a laturii civile nu este îndreptăţită să invoce prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., respectiv că instanţa de judecată din apel nu s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut.
Se observă, de altfel, că recurentul, până la închiderea dezbaterilor în faţa instanţei penale de apel, nu a formulat critici în legătură cu încălcarea art. 25 alin. (5) C. proc. civ., de către instanţa de fond, aşa încât, Înalta Curte constată că instanţa de judecată ce a pronunţat decizia ce se cere a fi revizuită a judecat litigiul dedus judecăţii cu respectarea cadrului procesual fixat de pârât, neputându-se pronunţa asupra unui motiv de apel formulat după ce apelul era în stare de judecată şi după ce părţile în cauză au pus concluzii asupra căii de atac exercitate în virtutea efectului devolutiv ori extensiv al apelului fixat de dispoziţiile art. 417 şi 419 C. proc. pen.
Referitor la critica invocată de recurent cât priveşte încălcarea principiului egalităţii, principiu recunoscut prin chiar dispoziţiile art. 16 din Constituţia României, Înalta Curte apreciază că această apărare excedează analizei căii de atac exercitate de A. în condiţiile în care cererea de revizuire formulată de această parte a fost respinsă în considerarea neîndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fără a fi antamat fondul cauzei.
În mod corect instanţa de revizuire a reţinut că scopul urmărit de revizuent este acela de a obţine o nouă examinare a laturii civile a dosarului penal în care a fost condamnat şi obligat să suporte prejudiciul către partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, aspect de natură a conduce la încălcarea principiului securităţii juridice reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale.
Aprecierile Curţii de Apel Ploieşti în acest sens, chiar cu referire la cauza Mitrea c. României sunt, în opinia instanţei de recurs, prezentate suplimentar în cuprinsul considerentelor deciziei adoptate cât priveşte neîncadrarea motivului de revizuire formulat în prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., însă acestea nu înlătură argumentele prioritare pentru care instanţa de revizuire a respins cererea de revizuire.
Având în vedere cele de mai sus, nefiind vorba de aplicarea ori interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 417 şi 419 C. proc. pen., cu referire la art. 25 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte, conform art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 563 din 28 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Cât priveşte recursul declarat de recurentul B., Înalta Curte constată că acesta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru soluţionarea recursului.
La data de 14.11.2019, Înalta Curte a reţinut că, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, "acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă".
Conform prevederilor art. 24 alin. (2) teza I din acelaşi act normativ, "În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON".
Dispoziţiile art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus menţionat prevăd că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar, pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, "reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei".
Art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii". Potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, neîndeplinirea acestei cerinţe este sancţionată cu nulitatea.
În speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a stabilit că recurentul B. datorează, pentru soluţionarea recursului, o taxă judiciară de 100 RON, astfel cum s-a dispus prin rezoluţia din 27.08.2019.
Prin aceeaşi rezoluţie, recurentului i s-a pus în vedere că are posibilitatea să formuleze cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la data comunicării acesteia, în condiţiile prevăzute de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, s-a constatat că recurentul nu a prezentat probe în sensul achitării taxei judiciare de timbru datorate. Aceasta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei cu privire la obligaţia de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru de 100 RON şi nu a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în condiţiile sus menţionate.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că cererea de recurs formulată de recurentul B. nu îndeplineşte una dintre condiţiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., urmează a dispune în sensul anulării, ca netimbrat, a recursului declarat de această parte împotriva deciziei nr. 563 din 28 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 563 din 28 februarie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziei nr. 563 din 28 februarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 decembrie 2019.