Asupra contestaţiei de faţă, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 82/F din data de 5 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au dispus următoarele:
În baza art. 104 alin. (9) şi (10) din Legea nr. 302/2004, s-a menţinut măsura arestării preventive în vederea predării a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 7 august 2020, până la data de 5 septembrie 2020, inclusiv.
Totodată, s-a dispus ca hotărârea să fie notificată persoanei solicitate, autorităţii judiciare italiene, Centrului de Cooperare Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Biroul Sirene, Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate - Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în Materie Penală şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea - Centrul de Reţine şi Arestare Preventivă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Piteşti a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin Adresa din 4 august 2020, emisă de Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliţiei Române - Centrul de Cooperare Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Biroul Sirene, s-a transmis Curţii de Apel Piteşti solicitarea formulată de autoritatea judiciară din Italia, respectiv de Tribunalul Genova - Biroul judecătorului pentru cercetări preliminare, privind executarea mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A., la data de 30 iunie 2020, în Dosarul nr. x - x/18 RG GIP.
Prin Sentinţa penală nr. 67/F din 9 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. x/2020, a fost autorizată predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară din Italia, dispunându-se arestarea acesteia în vederea predării pe o perioadă de 30 zile şi predarea ei către autoritatea judiciară solicitantă cu respectarea termenelor prev. de art. 104 alin. (10) şi art. 112 din Legea nr. 302/2004, republicată.
La data de 4 august 2020, Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliţiei Române, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional Sirene a adus la cunoştinţa Curţii de Apel Piteşti că nu s-a putut proceda la predarea persoanei solicitate, având în vedere, pe de o parte, că nu sunt suficiente zboruri disponibile între România şi Italia, iar pe de altă parte, măsurile impuse din cauza pandemiei. Totodată, s-a adus la cunoştinţa instanţei faptul că autorităţile din Italia solicită prelungirea preluării/predării persoanei solicitate.
În contextul prezentat, reţinând că din interpretarea disp. art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că legiuitorul a prevăzut posibilitatea intervenirii unor situaţii excepţionale care împiedică predarea efectivă a persoanei solicitate în intervalul de 30 zile pentru care s-a dispus arestarea preventivă în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, dând astfel posibilitatea instanţei naţionale să menţină succesiv măsura arestării preventive a persoanei solicitate pentru o perioadă totală de maximum 180 de zile, instanţa a procedat la verificarea măsurii arestării în vederea predării a persoanei solicitate A., conform art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004.
În cadrul acestui demers, notând, pe de o parte, că predarea efectivă a persoanei solicitate nu s-a putut realiza din motive obiective, iar pe de altă parte, că decizia în baza căreia a fost emis mandatul european de arestare nu a fost revocată, instanţa a constatat că se impune menţinerea măsurii arestării în vederea predării a persoanei solicitate A. pentru o perioadă de 30 de zile, aceasta fiind necesară în vederea finalizării procedurii predării părţii către autoritatea judiciară emitentă.
****
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat contestaţie persoana solicitată A., criticând-o (prin motivele scrise de contestaţie) pentru nelegalitate, pentru argumente circumscrise, în esenţă, chestiunii menţinerii măsurii arestului preventiv cu încălcarea dispoziţiilor art. 113 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, în condiţiile în care:
- predarea nu s-a realizat în termenul de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare şi nici nu s-a stabilit o dată certă de predare;
- nu au fost dovedite de către parchet eventualele motive independente de voinţa autorităţilor române sau italiene, pentru care predarea nu s-a putut realiza, situaţia determinată de pandemie neconstituind un motiv întemeiat atâta vreme cât circulaţia nu este restricţionată între cele două ţări;
- nu s-a făcut dovada eventualelor demersuri concrete efectuate de autorităţile italiene, în cursul lunilor iulie şi august 2020, în vederea preluării persoanei solicitate, cu atât mai mult cu cât, în perioada invocată, s-a putut călători, între România şi Italia, inclusiv pe cale aeriană;
- este de notorietate că, în luna august, în Italia este perioada concediilor, astfel că în mod cert autorităţile italiene nu vor face demersuri în vederea predării persoanei solicitate, în această perioadă;
- neavând stabilită o nouă dată convenită în vederea predării, este incertă atât modalitatea de preluare a persoanei solicitate, cât şi momentul la care se va realiza aceasta, aspecte noi din care rezultă nelegalitatea menţinerii măsurii arestării în vederea predării pentru încă 30 de zile şi raportat la dispoziţiile art. 207 alin. (5) C. proc. pen.
Deopotrivă, contestatoarea a susţinut că încheierea atacată este nelegală întrucât măsura menţinerii arestării nu îndeplineşte condiţia proporţionalităţii şi necesităţii, câtă vreme şi-a dat acordul la predare, arătând că doreşte să probeze nevinovăţia sa în faţa autorităţilor judiciare italiene, tocmai pentru a nu îngreuna procedura şi cercetările penale ce se desfăşoară în statul solicitant.
Totodată, contestatoarea a criticat încheierea atacată şi sub aspectul temeiniciei soluţiei de menţinere a arestului în vederea predării, susţinând, în esenţă, următoarele:
- mandatul european de arestare s-a emis fără să aibă cunoştinţă că faţă de ea se efectuează cercetări penale, fără a fi citată sau încunoştinţată în vreun fel, deşi a avut o reşedinţă stabilă în Genova, timp de mai mulţi ani;
- urmare menţinerii măsurii arestării în vederea predării atât faţă de ea, cât şi faţă de soţul său, B., tatăl celor doi minori în vârstă de 3 ani şi, respectiv, 4 ani, aceştia au rămas fără niciunul dintre părinţi, deşi au mare nevoie de ocrotire date fiind diversele probleme de sănătate pe care le au încă de la naştere, care au necesitat permanent supraveghere şi îngrijiri specifice din partea părinţilor;
- măsura arestării ambilor părinţi au avut efecte majore asupra minorilor, aceştia prezentând tulburări emoţionale severe, context în care în prezent urmează tratament medical de specialitate, fiind monitorizaţi; or, în această împrejurare, este evident că măsura menţinerii arestării sale în vederea predării nu mai este oportună, impunându-se, eventual, dispunerea faţă de parte a măsurii arestului la domiciliu până la predare;
- în aceste circumstanţe, punând în balanţă, în primul rând, interesul superior al celor doi minori şi cel urmărit prin emiterea mandatului european de arestare, se poate aprecia că, la acest moment, interesul protejării bunei desfăşurări a cercetării penale/procesului penal nu este prioritar, cu atât mai mult cu cât a fost de acord să fie predată şi nu există dovezi că a fost chemată şi că nu s-ar fi prezentat de buna voie în faţa autorităţilor italiene;
- în contextul pandemic actual, starea sa de sănătate este pusă în pericol grav în cadrul arestului, fiind expusă riscului infectării cu virusul Covid-19, fiind cunoscute condiţiile precare de detenţie din România;
- de altfel, Parchetul din Genova a dispus, în acelaşi dosar penal, măsura arestului la domiciliu împotriva altor cetăţeni români (soţi) care au copii minori, context în care soluţia instanţei de fond este, în mod evident, discriminatorie;
În contextul acestor susţineri, contestatoarea a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea încheierii atacate, iar în rejudecare, în principal, respingerea cererii autorităţilor judiciare italiene de menţinere a arestului în vederea predării.
În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar, susţinând că dispoziţiile Legii nr. 302/2004, republicată, nu interzic acest lucru, în condiţiile în care legislaţia românească prevede mai multe tipuri de măsuri preventive care pot garanta executarea mandatului (art. 202 alin. (4) lit. b) şi d) C. proc. pen.)
De altfel, partea oferă garanţii suficiente că, chiar şi sub imperiul unei măsuri preventive mai blânde (arestul la domiciliu sau controlul judiciar), nu se va sustrage de la măsura predării (cu care a fost de acord), iar ulterior, de la cercetarea sa penală de către Parchetul din Genova.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 11 august 2020, sub nr. x/2020.
La termenul de dezbateri din 13 august 2020, în prezenţa contestatoarei persoană solicitată, asigurată prin videoconferinţă, apărătorul ales al acesteia a susţinut, sintetic, motivele de contestaţie dezvoltate în scris, solicitând admiterea contestaţiei, desfiinţarea încheierii atacate, iar în rejudecare, în principal, respingerea cererii de prelungire a măsurii arestării preventive a persoanei solicitate în vederea predării, iar în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu arestul la domiciliu sau controlul judiciar.
Concluziile apărării şi ale reprezentantului Ministerului Public au fost fidel redate în practicaua prezentei hotărâri
Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A. în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:
Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că art. 113 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, reglementează procedura şi condiţiile predării persoanei solicitate şi prevede următoarele:
"(1) Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul unităţii de poliţie pe raza căreia se află locul de detenţie, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.
(2) Dacă din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.
(3) În cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte.
(4) În toate cazurile, în momentul predării, autorităţile române comunică autorităţilor statului emitent care asigură preluarea persoanei predate durata arestului efectuat de către aceasta în executarea mandatului european de arestare, cu scopul de a fi dedusă din pedeapsa sau din măsura privativă de libertate care se va aplica."
Art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată, statuează că "instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanţa se pronunţă prin încheiere motivată, ţinând seama de termenele prevăzute la art. 112".
Totodată, dispoziţiile art. 104 alin. (10) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, stabilesc că "durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile".
Pe de altă parte, potrivit art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, în cazul în care instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, iar potrivit art. 104 alin. (13) din acelaşi act normativ,:
"După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile C. proc. pen. cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."
Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale rezultă că, în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare, instanţa competentă dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predării ei către statul emitent, măsură ce se verifică periodic până la predarea efectivă şi a cărei durată totală (care cuprinde durata arestului, atât în procedura de executare a mandatului european de arestare anterioară pronunţării hotărârii definitive de predare, cât şi în procedura ce urmează după momentul rămânerii definitive a hotărârii de predare şi până la predarea efectivă) nu poate depăşi 180 de zile.
În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reţine că, la data de 4 august 2020, Curtea de Apel Piteşti a fost sesizată cu cererea formulată de Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliţiei Române - Centrul de Cooperare Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Biroul Sirene, de menţinere a măsurii arestării persoanei solicitate A., în vederea predării acesteia către autorităţile judiciare din Italia în baza Sentinţei penale nr. 67/F din 8 iulie 2020, a Curţii de Apel Piteşti, rămasă definitivă (prin care s-a dispus predarea persoanei solicitate către autoritatea judiciară din Italia, în baza mandatului european de arestare cu nr. x din data de 30 iunie 2020 emis de Tribunalul Genova - Biroul judecătorului pentru certări preliminare, în vederea cercetării acesteia sub aspectul săvârşirii infracţiunii de crimă organizată, prev. de art. 416 C. pen. italian, fapta incriminată şi în legislaţia românească prin art. 367 C. pen. (şi pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani).
În argumentarea cererii, s-a arătat că autorităţile judiciare din Italia solicită menţinerea arestului preventiv faţă de persoana solicitată A., în vederea predării, arătând că această procedură nu s-a desfăşurat până în prezent întrucât nu au fost suficiente zboruri disponibile între România şi Italia, în contextul măsurilor impuse de evoluţia epidemiei cu COVID-19. Totodată, s-a arătat că se efectuează diligenţe în vederea organizării unui zbor în acest sens până la sfârşitul lunii august.
În acest context, constatând că, pe fondul pandemiei de coronavirus, misiunea de predare a persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Italia nu a putut fi realizată până la data de 6 august 2020, dată până la care s-a dispus arestarea acesteia în vederea predării prin Sentinţa penală definitivă nr. 67/F din 8 iulie 2020 a Curţii de Apel Piteşti, instanţa de fond, făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 104 alin. (9) coroborat cu art. 104 alin. (10) şi (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, cu referire la art. 113 alin. (2) din acelaşi act normativ, a dispus menţinerea măsurii arestării faţă de persoana solicitată, pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 7 august 2020 şi până la data de 5 septembrie 2020, în vederea predării acesteia către statul emitent al mandatului european de arestare.
În cadrul prezentului demers judiciar, persoana solicitată A. contestă legalitatea soluţiei instanţei de fond de menţinere a arestului său preventiv în vederea predării, susţinând că această măsura a fost dispusă cu încălcarea dispoziţiilor art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 întrucât nu s-a făcut dovada faptului că nepreluarea/nepredarea sa este rezultatul unor situaţii independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, nu s-a stabilit o nouă dată pentru finalizarea procedurii şi nici nu s-au oferit garanţii în sensul că predarea va avea loc până la finalul perioadei până la care a fost menţinută măsura preventivă contestată.
Deopotrivă, contestă temeinicia soluţiei instanţei de fond, solicitând înlocuirea arestului provizoriu cu arestul la domiciliu sau cu controlul judiciar, pentru argumentele detaliat prezentate anterior.
Evaluând susţinerile contestatoarei persoană solicitată, Înalta Curte constată caracterul lor neîntemeiat, reţinând în acest sens, prioritar, că arestarea persoanei solicitate şi, subsecvent, menţinerea acestei măsuri în vederea predării sunt obligatorii în situaţia dată, în care, prin sentinţă penală definitivă s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare şi predarea persoanei.
Legea specială nu permite luarea unei măsuri alternative în această situaţie, întrucât predarea persoanei solicitate către autorităţile străine nu se poate face decât în stare de arest. Practic, predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecinţă directă a admiterii solicitării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate şi menţinerea acestea în custodia statului solicitat, întrucât numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii pot proceda la remiterea ei către autorităţile judiciare ale statului solicitant.
În acest sens, notează că dispoziţiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, sub aspectul posibilităţii înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condiţiile prevăzute de art. 211 - 222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecăţii, nu şi după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanţa s-a pronunţat asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării, măsură provizorie care se menţine până la predarea efectivă a persoanei solicitate.
În considerarea acestor argumente, Înalta Curte constată că cererea distinctă formulată de contestatoarea persoană solicitată prin intermediul apărătorului său, de dispunere a unei măsuri preventive mai puţin intruzive, este, în mod evident, lipsită de temei legal, iar criticile de netemeinicie aduse de aceasta încheierii atacate, în mod evident, lipsite de suport.
Totodată, notează că, în condiţiile în care, ca efect al situaţiei epidemiologice internaţionale determinate de răspândirea infecţiilor cauzate de coronavirusul - SARS-CoV2, în prezent, printre altele, s-a înregistrat o reducere a numărului de zboruri dintre statul român şi cel italian, această împrejurare constituie un motiv obiectiv, de notorietate şi independent de voinţa autorităţilor române sau alte statului emitent, în sensul art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, care a determinat imposibilitatea punerii în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, până la data fixată iniţial, 6 august 2020.
În ceea ce priveşte omisiunea stabilirii unei noi date a predării sale, invocată deopotrivă de contestatoare, Înalta Curte reţine că prin adresa din 4 august 2020 a Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliţiei Române - Centrul de Cooperare Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Biroul Sirene se menţionează că Biroul Sirene Italia a comunicat că încearcă organizarea unui zbor până la sfârşitul lunii august 2020, antamându-se, prin urmare, că finalizarea procedurii va avea loc în luna august. Or, în contextul acestei informări, aparenta incertitudine ce poartă asupra datei la care se va efectua preluarea/predarea persoanei solicitate A. nu echivalează cu lipsa de interes a autorităţilor statului emitent, astfel cum susţine contestatoarea, ci doar reprezintă un alt efect al stării pandemice actuale şi a implicaţiilor ei multiple.
În continuare, în referire la argumentul privind incertitudinea predării contestatoarei în viitorul apropriat, Înalta Curte reţine, prioritar, că stabilirea datei de predare a persoanei solicitate nu este de competenţa instanţei sesizate să se pronunţe asupra arestării părţii, în vederea predării.
Totodată, notează că Legea nr. 302/2004, republicată, reglementează în cuprinsul art. 113 termenul în interiorul căruia trebuie să se realizeze predarea, cât şi sancţiunea care intervine în caz contrar, astfel încât, potrivit alin. (3) al acestui articol, persoana solicitată în cauză va fi pusă în libertate în cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, iar persoana în cauză nu a fost primită de către statul emitent.
Prevederile de mai sus se completează sub aspectul duratei măsurii preventive cu dispoziţiile art. 104 alin. (10), teza finală Legea nr. 302/2004, republicată, potrivit cărora:
"În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezenţa apărătorului. Durata iniţială a arestării nu poate depăşi 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile."
În acest context, Înalta Curte reţine că persoana solicitată A. a fost reţinută pentru 24 de ore, de la data de 7 iulie 2020, ora 13:00, până la data de 8 iulie 2020, orele 13:00, iar începând cu data de 8 iulie 2020, a fost arestată în vederea predării până la data de 6 august 2020, cu menţiunea că prin Încheierea nr. 82/F din data de 5 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, măsura a fost menţinută pe o perioadă de 30 de zile, de la 7 august 2020 până la data de 5 septembrie 2020, inclusiv.
În consecinţă, constată că măsura dispusă de instanţa de fond este legală şi temeinică şi din perspectiva perioadei maxime de 180 de zile înlăuntrul căreia trebuie să se realizeze efectiv predarea persoanei solicitate.
În raport cu argumentele prezentate, constatând că menţinerea arestării persoanei solicitate A. în vederea predării acesteia către autorităţile judiciare din Italia constituie o măsură privativă de libertate temporară, care satisface pe deplin exigenţele impuse de dispoziţiile legale incidente în materie, fiind singura aptă a asigura finalizarea procedurii speciale reglementată de Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte apreciază că soluţia pronunţată de instanţa de fond în urma efectuării verificărilor la care este îndrituită conform dispoziţiilor art. 104 alin. (9) şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, este temeinică şi legală, iar criticile formulate de contestatoare, neîntemeiate.
Pe cale de consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva încheierii nr. 82/F din data de 5 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Ca urmare, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea contestatoarei - persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Totodată, în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., va dispune ca onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea-persoană solicitată, în sumă de 79 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva Încheierii nr. 82/F din data de 5 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă contestatoarea-persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 79 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 august 2020.
Procesat de GGC - LM