Asupra cererii de revizuire:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 26 din 4 februarie 2019 pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 Judecători a respins ca nefondat recursul declarat de A. împotriva Hotărârii nr. 11J din 9 mai 2018, a încheierii din şedinţa publică de la 5 aprilie 2017, a încheierii din camera de consiliu de la 25 aprilie 2018 şi a încheierii din şedinţa publică de la 25 aprilie 2018, pronunţate de secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în Dosarul nr. x/2016.
În ce priveşte criticile comune îndreptate împotriva încheierii din camera de consiliu de la 25 aprilie 2018, a încheierii din şedinţa publică din 25 aprilie 2018, a încheierii din 5 aprilie 2017 şi a Hotărârii nr. 11J din 9 mai 2018, s-a reţinut că instanţa disciplinară a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale incidente, anume cu respectarea dispoziţiilor art. 27 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 317/2004 şi ale art. 12 alin. (4) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326/2005, cu modificările şi completările ulterioare (incident în cauză, în raport cu data sesizării Inspecţiei Judiciare), hotărârea atacată a fost redactată potrivit normelor derogatorii cuprinse în art. 13 alin. (8) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, conform cărora "Hotărârile secţiilor prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară […] se redactează de Biroul grefa secţiilor […]" şi instanţa de disciplină nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, deoarece noţiunea de putere judecătorească, avută în vedere de legiuitor la redactarea dispoziţiilor 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., vizează instanţele cu plenitudine de jurisdicţie, nu şi structurile administrative care îndeplinesc, printre alte funcţii, şi funcţie jurisdicţională în materii specializate.
Referitor la criticile expuse din perspectiva ipotezei de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8, instanţa supremă a apreciat că instanţa disciplinară nu poate fi obligată să prezinte exhaustiv rezultatul analizei sale cu privire la absolut toate probele şi să răspundă punctual tuturor afirmaţiilor şi argumentelor părţilor, fiind suficient să expună argumentat probele şi dispoziţiile legale pentru care au fost admise/respinse cererile părţilor, cerinţe pe care încheierile şi hotărârea recurată le îndeplinesc, cercetarea cauzei fiind reală şi efectivă, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei.
S-a mai considerat, totodată, că acuzaţiile/abaterile cuprind şi circumstanţele de timp şi loc ale acestora, conţinutul acţiunii disciplinare şi actele de cercetare disciplinară efectuate în cauză au vizat strict faptele cu privire la care s-a apreciat, prin fiecare rezoluţie de începere a cercetării disciplinare, că reprezintă indicii ale unor abateri disciplinare, procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare este expres reglementată de art. 49 din Legea nr. 317/2004, fără a se face nicio menţiune referitoare la etapele procesului civil, astfel cum acestea sunt prevăzute de C. proc. civ., au fost respectate dispoziţiile legale procedurale din Legea nr. 317/2004 şi din Regulamentul lucrărilor de inspecţie referitoare la derularea procedurii disciplinare, cât şi dreptul la apărare al recurentului judecător, care a putut lua la cunoştinţă despre înscrisurile aflate la dosar, a putut propune probe şi a depus ample concluzii scrise în argumentarea poziţiei sale şi, în mod temeinic, s-au constatat întrunite elementele constitutive ale abaterilor imputate.
Împotriva acestei decizii, recurentul A. a formulat cerere de revizuire, invocând prevederile art. 509 pct. 10 şi 11 din C. proc. civ.
În susţinerea acesteia, s-a arătat că pretinsa comunicare a întâmpinării către recurent este nulă, deoarece a fost realizată de un complet nelegal, declarat, ca atare, prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 a Curţii Constituţionale, aceeaşi sancţiune fiind incidentă şi în cazul comunicării recursului, citării recurentului şi stabilirii termenului de judecată. Totodată, citarea recurentului trebuia să se facă în conformitate cu prevederile art. 154 alin. (5) teza a II-a din C. proc. civ., această solicitare fiind formulată expres, prin petiţie scrisă şi repetată.
Preliminar, faţă de cererea formulată de revizuentul A. privind reluarea judecării procesului formulată anterior împlinirii termenului prevăzut de art. 416 din C. proc. civ., în conformitate cu prevederile art. 415 alin. (1) pct. 1 din acelaşi act normativ, Înalta Curte, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat suspendarea voluntară a pricinii, va repune pe rol cauza.
Examinând cererea de revizuire formulată prin prisma motivelor invocate de recurentul A. şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că se impune respingerea acestuia pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 10 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: […] "Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărâri judecătoreşti, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continua să se producă".
În speţă, însă, nu sunt întrunite cerinţele legale anterior menţionate, întrucât, în ceea ce priveşte pct. 10 al art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., nu există o hotărâre a instanţei europene, care să constate încălcarea unor drepturi, neputându-se proceda la revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate de o instanţă naţională decât în situaţia întrunirii tuturor condiţiilor impuse de lege şi nu a interpretării prin analogie a unor situaţii asemănătoare.
Conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută: [...] "după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii".
Referitor la pct. 11 al articolului anterior menţionat, instanţa supremă reţine că Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 a Curţii Constituţionale invocată de revizuent a constatat existenţa unui conflict de natură constituţională între Parlament, pe de o parte şi Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, pe de altă parte, la parag. 161 al acesteia reţinându-se că "în privinţa Completurilor de 5 judecători extrapenale, neexistând vreun aspect care să vizeze procesele în curs, nu se poate invoca faptul că Hotărârea Colegiului de conducere nr. 89/2018 ar fi fost justificată/întemeiată pe dispoziţiile art. 25 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "Procesele în curs de judecată [...] începute sub legea veche rămân supuse acelei legi". Curtea reţine că nelegala compunere a instanţei reprezintă o nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări, ceea ce, în esenţă, exprimă nulitatea absolută a actelor efectuate de un astfel de complet, din moment ce s-a încălcat o normă care ocroteşte un interes public [a se vedea art. 174 alin. (2) şi art. 176 pct. 4 din C. proc. civ.]. De asemenea, Curtea reţine că nelegala alcătuire a instanţei constituie motiv de casare; în acest sens, art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. prevede: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 1. când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale". Mai mult, hotărârea dată în recurs este supusă contestaţiei în anulare, dacă a fost pronunţată cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, în condiţiile în care se invocase excepţia corespunzătoare, iar instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia [art. 503 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ.]. Se mai reţine că o asemenea normă este de ordine publică şi nu poate fi, astfel, acceptată în niciun fel încălcarea normelor legale referitoare compunerea instanţei".
Raportat la această decizie, recurentul avea deschisă calea contestaţiei în anulare doar în situaţia în care ar fi invocat în cursul judecăţii recursului în faţa Completului de 5 Judecători al instanţei supreme că acesta a fost constituit cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, aspect care nu s-a realizat.
Ceea ce a vrut legiuitorul să sancţioneze este însăşi inacţiunea părţii, pasivitatea acesteia, neputându-se susţine că prin pronunţarea Deciziei nr. 685/2018 a Curţii Constituţionale nu mai trebuie dovedite ca fiind îndeplinite condiţiile instituite de art. 503 alin. (2) pct. 1 teza a II-a din C. proc. civ., din moment ce Curtea Constituţională le-a reţinut expres în considerentele deciziei.
În ceea ce priveşte neîndeplinirea procedurii de citare şi încălcarea dreptului la apărare, este de menţionat că procesul civil implică nu numai drepturi procedurale în beneficiul părţilor, dar şi obligaţii procedurale în sarcina acestora, în speţa dedusă judecăţii obligaţia contribuirii la desfăşurarea fără întârziere a procesului şi a urmăririi finalizării acestuia.
În acest sens, Înalta Curte reaminteşte dispoziţiile art. 10 - "Obligaţiile părţilor în desfăşurarea procesului" din C. proc. civ., care prevăd expres că "(1) Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia."
Potrivit dispoziţiilor art. 165 alin. (2) din C. proc. civ., în cazul citării [...] efectuate prin [...] curierat rapid, potrivit art. 154 alin. (4) şi (5), procedura se socoteşte îndeplinită la data consemnării [...] de către curier a refuzului acestuia de a primi corespondenţa.
Din cuprinsul actelor procedurale existente la Dosarul nr. x/2019, reiese că procedura de citare a fost îndeplinită, fiind în deplină concordanţă cu prevederile legale incidente; în acest context, nu rezultă o nelegală citare a recurentului la termenul când a avut loc judecata pentru a putea reţine o eventuală încălcare a dreptului la apărare în cadrul soluţionării recursului.
Mai mult, se constată că, prin criticile formulate, revizuentul tinde să obţină o rejudecare a cauzei, ceea ce echivalează cu repunerea în discuţie a unei cauze finalizate prin hotărâre definitivă, ipoteză contrară principiului res judicata, aşa cum s-a reţinut şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Brumărescu împotriva României, §61; Mitrea împotriva României, §24).
Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Repune cauza pe rol.
Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 26 din 04 februarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2020.
GGC - NN