Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. x/2018 la data de 4 decembrie 2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF. şi GG. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Constanţa şi Tribunalul Constanţa pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună stabilirea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială de 440,154 RON, începând cu 9 aprilie 2015, respectiv de 484,169 RON, începând cu data de 1 decembrie 2015.
Reclamanţii au solicitat şi repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuie să beneficieze, respectiv obligarea pârâtului Tribunalul Constanţa la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care reclamanţii sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care urmează a fi adăugată dobânda legală calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, cu obligarea pârâţilor la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale solicitate prin acţiune.
Prin Sentinţa civilă nr. 422/12.03.2019 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în Dosarul nr. x/2018, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, reţinându-se incidenţa art. 127 alin. (3) din C. proc. civ.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că, potrivit art. 269 alin. (2) din C. muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul, iar dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 prevăd că cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
Cum reclamanţii au locul de muncă în municipiul Constanţa, judeţul Constanţa, având calitatea de personal auxiliar în cadrul Tribunalului Constanţa, instanţa a considerat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ., competentă fiind una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad, aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate, ori Curtea de Apel Ploieşti nu se învecinează cu Curtea de Apel Constanţa.
Ca atare, în baza art. 132 alin. (1) C. proc. civ., Tribunalul Dâmboviţa a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cereri în favoarea Tribunalului Galaţi, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Galaţi, care se învecinează cu Curtea de apel Constanţa.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 18 aprilie 2019, iar la termenul de judecată din data de 24 iunie 2019, instanţa a dispus disjungerea cererii formulate de reclamanţii U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF. şi GG., cu motivarea că aceştia nu ocupă funcţia de grefier.
Totodată, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale în dosarul nou format în urma disjungerii, înregistrat sub numărul x/2019.
Prin Sentinţa civilă nr. 1128 din 18 octombrie 2019, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.
În motivarea acestei sentinţe, s-a reţinut, în esenţă, făcându-se trimitere la dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. şi la Decizia nr. 7 din 16 mai 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, că dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ. reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător, în calitate de reclamant sau pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei din pricina calităţii părţii.
S-a arătat că textul de lege se aplică întocmai şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor şi vizează două situaţii, respectiv, când una dintre aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) şi, de asemenea, când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).
Instanţa a precizat că în cea dintâi situaţie, incidentă în prezenta cauză, potrivit legii, reclamantul va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.
S-a reţinut că, pentru a opera prorogarea legală de competenţă teritorială specială în favoarea altei instanţe, de acelaşi grad, din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, este necesar ca reclamantul să aibă calitatea de judecător, procuror, asistent judiciar sau grefier la instanţa competentă, potrivit legii, să judece litigiul sau de procuror ori grefier la parchetul care funcţionează pe lângă această instanţă.
Aceste norme nu se aplică prin analogie şi altor categorii de personal auxiliar de specialitate ori personal conex din cadrul instanţelor şi Parchetelor care nu îndeplinesc funcţia de grefier.
Tribunalul constată că niciunul dintre reclamanţii din prezenta cauză nu se încadrează - prin prisma funcţiilor pe care le îndeplinesc - în situaţia reglementată de dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., pentru a se putea declina competenţa în favoarea unei alte instanţe (Tribunal) din raza unei alte Curţi de Apel, deoarece reclamanţii din cauză ocupă posturi de agent procedural, respectiv specialist IT şi şofer.
În aceste condiţii, Tribunalul Galaţi a constatat că nu este competent teritorial să soluţioneze cererea dedusă judecăţii, motiv pentru care a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Constanţa, în temeiul art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, la data de 26 noiembrie 2019, în cauză fiind pronunţată Sentinţa civilă nr. 395 la data de 2 martie 2020, prin care s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa, invocată din oficiu, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia I civilă şi, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Constanţa a reţinut, în esenţă, că acţiunea dedusă judecăţii iniţial la Tribunalul Dâmboviţa a fost promovată anterior introducerii alin. (21) al art. 127 din C. proc. civ. prin art. I pct. 14 din Legea nr. 310/2018.
Făcând trimitere la dispoziţiile art. 131 din C. proc. civ., a arătat că, prin instituirea în sarcina judecătorului a obligaţiei de a verifica şi de a stabili la primul termen de judecată dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze pricina, se creează premisele respectării normelor aplicabile în această materie.
A menţionat faptul că, prin Decizia nr. 290/2018, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată, în calitate de parte reclamantă/pârâtă.
A precizat că, în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi competentă, potrivit legii.
A făcut referire la considerentele Deciziei nr. 290/2018, precizând că raţiunea art. 127 din C. proc. civ. este tocmai de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, iar calitatea de angajaţi ai instituţiei pârâte i-a determinat pe reclamanţi să se adreseze altei instanţe decât cea care ar fi fost în mod normal competentă teritorial în baza dreptului comun.
A considerat că instanţa este ţinută să respecte caracterul obligatoriu al deciziei mai sus menţionate, în sensul că nu se poate bloca accesul reclamanţilor la norma care prevede posibilitatea sesizării uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa pârâtă.
S-a făcut trimitere la cele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 290/2018, care a statuat că:
"există elemente obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului, întrucât instanţa din care face parte cumulează competenţa jurisdicţională cu calitatea de parte în proces" şi că; "noua formulă a textului art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. se bucură în continuare de prezumţia de constituţionalitate, permiţând, în mod rezonabil, calificarea noţiunii de judecător ca fiind una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât şi instanţa de judecată - lato sensu".
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 19 mai 2020, sub acelaşi număr de dosar.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Galaţi competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Galaţi şi Tribunalul Constanţa - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă, prin emiterea regulatorului de competenţă.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că în cauză, instanţele au fost sesizate cu soluţionarea unui conflict individual de muncă.
Conform dispoziţiilor art. 1 lit. p) pct. i) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, sunt considerate conflicte individuale de muncă:
"conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părţi prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin contractul individual de muncă ori raportul de serviciu".
Cum obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor drepturi salariale ale personalului din justiţie, decurgând din raporturile de muncă dintre părţi, se apreciază că instanţa de judecată a fost învestită cu un conflict de muncă.
Conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Galaţi şi Tribunalul Constanţa a fost generat de interpretarea şi aplicarea în speţă a dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., ca urmare a pronunţării deciziei Curţii Constituţionale nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în M. Of. nr. 638/23.07.2018.
În raport cu data formulării cererii de chemare în judecată, 4 decembrie 2018, în cauză sunt incidente prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care prevede:
"cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".
Cu toate acestea, având în vedere faptul că reclamanţii deţin calitatea de agent procedural, respectiv specialist IT şi şofer, desfăşurându-şi activitatea la Tribunalul Constanţa (instanţă de pe raza Curţii de Apel Constanţa), ce deţine calitatea de pârâtă în speţă, se apreciază că în cauză este incident şi textul art. 127 din C. proc. civ., dispoziţie cu caracter imperativ care, în formularea în vigoare de la data introducerii cererii, stabilea:
"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".
Astfel, dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. introduc noţiunea de competenţă facultativă, referindu-se la categoria specială de cereri în care "judecătorul" are calitatea de reclamant.
Textul legal menţionat reglementează o normă specială de competenţă, care se referă la o categorie specială de cereri şi care se aplică în situaţia în care una dintre părţi, fie reclamant, fie pârât, este judecător, asistent judiciar sau grefier la instanţa competentă să judece cauza sau procuror, la Parchetul de pe lângă aceeaşi instanţă.
Totodată, Decizia Curţii Constituţionale nr. 290 din data de 26 aprilie 2018 a constatat ca fiind neconstituţionale dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., arătând că acest text încalcă principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) din Constituţie şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, prin limitarea pe care o operează prin sintagma "instanţei la care îşi desfăşoară activitatea". Curtea a statuat că, noţiunea de "instanţă la care îşi desfăşoară activitatea" prevăzută de textul legal enunţat trebuie interpretată în sens larg, cu privire la toate ciclurile procesuale ale judecăţii, iar noţiunea de "judecată" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care acesta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât, competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitate de reclamant sau pârât, după caz.
Astfel, deşi reclamanţii nu deţin calitatea de judecător, asistent judiciar, grefier sau procuror, aceştia sunt angajaţi în funcţiile de agent procedural, respectiv specialist IT şi şofer în cadrul Tribunalului Constanţa, instanţă ce deţine calitatea de pârât în speţă şi care este deopotrivă, instanţa competentă să soluţioneze fondul cererii.
Calitatea de pârâtă o deţine şi Curtea de Apel Constanţa, instanţă căreia i-ar reveni competenţa de soluţionare a unei eventuale căi de atac promovate în cauză.
În considerarea forţei general obligatorii a deciziilor Curţii Constituţionale, începând cu data publicării acestora, se constată că interpretarea dată de instanţa de contencios constituţional, prin Decizia nr. 290 din data de 26 aprilie 2018, asupra noţiunii de "instanţă la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul prevederilor art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. se impune cu caracter obligatoriu şi în speţa de faţă.
Înalta Curte constată că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit cărora, reclamanţilor din prezenta cauză le revine obligaţia de a introduce cererea la o instanţă de acelaşi grad, din raza unei curţi de apel învecinate celei în care se situează instanţa competentă să soluţioneze cauza.
Atât Tribunalul Constanţa, cât şi Curtea de Apel Constanţa cumulează competenţa jurisdicţională cu calitatea de parte pârâtă în proces, astfel că, în mod corect a procedat Tribunalul Constanţa, pronunţând Sentinţa civilă nr. 395 la data de 2 martie 2020, prin care a admis excepţia privind necompetenţa teritorială şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanţi în favoarea Tribunalului Galaţi, instanţă de acelaşi grad cu cea competentă să soluţioneze fondul cauzei, dar situată în circumscripţia Curţii de Apel Galaţi (învecinată cu Curtea de Apel Constanţa, în a cărei circumscripţie se află instanţa competentă să soluţioneze fondul cauzei).
Aşa fiind, în raport cu considerentele expuse şi cu principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2020.
GGC - NN