Ședințe de judecată: Decembrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Cerere de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtei la plata unor daune-interese pentru introducerea filei CEC la plată, cu neîndeplinirea condițiilor pentru plata creanței principale. Efectele în plan procesual ale executării silite a creanţei asupra căii de valorificare a dreptului de a pretinde daune-interese

Cuprins pe materii: Drept comercial. Titlurile de valoare

Index alfabetic: acțiune în răspundere delictuală

  • filă CEC
  • daune-interese
  • contestație la executare

Legea nr. 59/1934, art. 54

În condițiile în care executarea creanței beneficiarului CEC-ului s-a realizat pe calea executării silite, solicitarea de daune-interese (întemeiată pe faptul că executarea silită ar fi fost nelegală) nu poate fi primită, o astfel de cerere neputându-se realiza pe calea unei acțiuni în răspundere delictuală de drept comun, ci exclusiv pe calea contestației la executare.

Așadar, în cauză, susținerile de fapt formulate de reclamante atât prin cererea introductivă, cât și prin motivele de apel au fost apreciate în mod corect de către instanțele devolutive ca neîntemeiate, din perspectiva normelor speciale, derogatorii de la dreptul comun, în speță, Legea nr. 59/1934 privind CEC-ul, în sensul că reclamantele aveau alte căi procedurale pentru contestarea creanței cuprinse în fila CEC, demersul lor judiciar nepermițând valorificarea dreptului la daune-interese, în lipsa preexistenței unei desființări a titlului de creanță, care a fost valorificat nu direct prin introducerea la plată, ci pe calea executării silite, procedură în cadrul căreia reclamantele aveau calea contestației la executare, de care însă nu au uzat.

 

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2493 din 8 decembrie 2020

 

            Prin cererea înregistrată la data de 19 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Vaslui, sub nr. x/89/2018, reclamantele S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L.:

1. Obligarea pârâtei la plata sumei de 351.184.80 lei, reprezentând prejudiciul stabilit prin aplicarea clauzei penale inserate în procesul-verbal de predare-primire - pactul cambial încheiat între părţi.

2. Obligarea pârâtei la plata sumei de 15.127,41 lei, reprezentând dobânda legală aferentă sumei de 351.184.80 lei, calculată de la data de 21 decembrie 2017 (data introducerii la plată a filei CEC) şi până la data formulării acţiunii, respectiv 25 mai 2018, precum şi în continuare până la data plăţii efective.

3. Obligarea pârâtei la restituirea către reclamante a filei CEC seria PIRB1BM NR. 004056.

4. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului. 

            În drept, au fost invocate prevederile art. 1350, art. 1530, art. 1535 şi art. 1538 C. civ., precum şi dispoziţiile O.G. nr. 13/2011.

            Prin întâmpinare, pârâta S.C. C. S.R.L. a susţinut că nu este întemeiată acţiunea reclamantelor, invocând, totodată, mai multe excepţii, respectiv excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii, excepţia inadmisibilităţii şi excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată.

            Excepţia lipsei de interes şi excepţia inadmisibilităţii au fost invocate de către pârâtă motivat de faptul că reclamanta S.C. A. S.R.L. nu este emitenta filei CEC seria PIRB1BM NR. 004056.

            Pârâta a invocat excepţia tardivităţii şi excepţia inadmisibilităţii motivat de faptul că reclamanta S.C. A. S.R.L. a recunoscut caracterul cert, lichid şi exigibil al sumei de 175.592,92 lei, prin adresa nr. 44/26.01.2018 din dosarul de executare nr. 1/2018, precum şi motivat de împrejurarea că nu a înţeles să formuleze opoziţie la executare în termenul de 5 zile prevăzut de art. 54 din Legea nr. 59/1934.

            Prin sentinţa civilă nr. 1360/2018 din 19 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secţia civilă, în dosarul nr. x/89/2018, s-au respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, precum şi excepţia lipsei de interes; s-a respins cererea formulată de reclamantele S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L.

            Excepţiile procesuale invocate de către pârâtă au fost analizate, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ.

            Astfel, tribunalul a reţinut că între reclamanta S.C. A. S.R.L. în calitate de achizitor şi pârâta S.C. C. S.R.L. s-a încheiat contractul cadru de prestări servicii nr. 28 din 25 octombrie 2017, având ca scop stabilirea elementelor sau condiţiilor esenţiale care urmau să guverneze comenzile ferme subsecvente de livrare de agregate şi închirierea utilajelor ce urmau să fie atribuite pe perioada derulării contractului. Durata de valabilitate a convenţiei a fost stabilită la 45 zile de la semnare.

Concomitent, în vederea garantării plăţilor aferente contractului, reclamanta a predat pârâtei fila CEC seria PIRB1BM nr. 004056, emisă de către garantul S.C. B. S.R.L. prin procesul-verbal de predare-primire din data de 25 octombrie 2017.

Instanţa a constatat că primele două capete de cerere din acţiunea introductivă au ca obiect obligarea pârâtei la plata prejudiciului rezultat în urma activării clauzei penale din procesul-verbal de predare-primire din 25 octombrie 2017, prin care s-a stabilit că introducerea de către S.C. C. S.R.L. a filei CEC, cu încălcarea prevederilor din convenţia părţilor, conduce la plata către emitent/garant de daune-interese reprezentând dublul sumei înscrise în fila CEC.

Întrucât menirea filei CEC era aceea de a garanta plata serviciilor oferite de către pârâtă achizitoarei S.C. A. S.R.L., instanţa a apreciat că funcţionarea clauzei penale se produce nu numai în beneficiul emitentului, ci şi în folosul achizitoarei, care astfel nu ar mai suporta o eventuală acţiune în regres din partea garantului cu privire la suma înscrisă în fila CEC, în cazul executării garanţiei.

            Referitor la susţinerile pârâtei vizând caracterul cert, lichid şi exigibil al sumei de 175.592,92 lei, tribunalul a considerat că acestea privesc soluţionarea fondului.

În ceea ce priveşte termenul de 5 zile, s-a arătat că acesta este valabil doar pentru introducerea unei contestaţii la executare îndreptate împotriva somaţiunii la executare din cadrul procedurii de executare silită, însă reclamantele nu au formulat contestaţie la executare prin cererea de chemare în judecată.

Tribunalul Vaslui a apreciat că aceste aspecte pot fi analizate, eventual, odată cu fondul, nefiind vorba despre veritabile excepţii.

De asemenea, a apreciat că nu constituie o excepţie veritabilă susţinerea pârâtei, potrivit căreia ar fi inadmisibilă cererea de chemare în judecată pentru motivul că reclamanta îşi invocă propria culpă.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că între părţi au existat relaţii comerciale în temeiul contractului cadru de prestări servicii nr. 28 din 25 octombrie 2017, pe parcursul cărora pârâta S.C. C. S.R.L. a livrat agregate şi a închiriat utilaje reclamantei S.C. A. S.R.L.

Contravaloarea acestor servicii trebuia să fie achitată în termenul prevăzut de art. 4 din contract, respectiv pentru agregate reclamanta asigura un avans de 30%, la 15 zile după livrare trebuia să achite 30% din sumă, iar restul de 40% la 30 de zile de la livrare.

Pentru închirierea utilajelor părţile au stabilit termenul de plată la 15 zile de la livrare, iar termenul de valabilitate a contractului cadru a fost convenit la 45 zile de la data semnării, respectiv până la data de 10 decembrie 2018.

Plata serviciilor a fost garantată prin fila CEC seria PIRB1BM nr. 004056, emisă de către garanta S.C. B. S.R.L. în valoare de 175.592,40 lei şi predată prestatorului prin procesul-verbal de predare-primire din 25 octombrie 2017.

După semnarea contractului, reclamanta S.C. A. S.R.L. a emis comenzi ferme la 25 octombrie 2017, 26 octombrie 2017, 10 noiembrie 2017, ultima datând din 29 noiembrie 2017.

După expirarea contractului, prin adresa nr. 37 din data de 12 decembrie 2017, reclamantele au notificat pârâta cu privire la denunţarea contractului pentru neîndeplinirea obligaţiilor, invocând o serie de nereguli cu privire la comanda nr. 3, respectiv cea din 10 noiembrie 2017.

La data de 21 decembrie 2017 pârâta a introdus în circuitul bancar fila CEC seria PIRB1BM nr. 004056, însă, din cauza lipsei disponibilului, aceasta s-a adresat biroului executorului judecătoresc cu o cerere de executare, înregistrată sub nr. 1/2018.

            Prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au susţinut că la data introducerii filei CEC nu erau întrunite condiţiile prevăzute în procesul-verbal de predare-primire, respectiv debitul nu era cert, lichid şi exigibil, nu a fost respectat termenul de 15 zile de la data neîndeplinirii obligaţiei de plată şi nu a fost notificat anterior emitentul, mai exact, cu 72 de ore înainte de introducerea la plată.

            Examinând înscrisurile depuse la dosar, în special, adresa nr. 44 din 26 ianuarie 2018 sau adresa nr. 71 din 13 aprilie 2018, instanţa a constatat că reclamantele au recunoscut debitele pretinse de către pârâtă, propunând şi un grafic de eşalonare a plăţii acestuia, astfel încât la data de 13 aprilie 2018 debitul era achitat integral, iar reclamantele au solicitat restituirea filei CEC şi închiderea dosarului de executare.

            Acceptând să achite pârâtei debitul pretins, înseamnă că reclamantele au recunoscut, implicit, şi faptul că toate condiţiile prevăzute în procesul-verbal de predare-primire au fost îndeplinite, inclusiv cea referitoare la caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei.

            S-a arătat că această recunoaştere a rezultat şi din aspectul că reclamantele nu au înţeles să formuleze apărări, fie pe calea contestaţiei la executare a somaţiunii la executare, fie pe cale de acţiune, în termenele şi condiţiile prevăzute de Legea nr. 59/1934.

Mai mult, tribunalul a ajuns la concluzia că invocarea neîndeplinirii acestor condiţii este de prisos, în condiţiile în care pârâta nu şi-a îndestulat creanţa prin simpla introducere la plată a CEC-ului, care a fost refuzat la plată ca urmare a lipsei disponibilului, fiind astfel nevoită să se adreseze executorului judecătoresc, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 59/1934 şi ale Codului de procedură civilă.

De abia după formularea unei cereri de executare silită, pârâta a obţinut sumele pretinse, fiind evidentă culpa reclamantelor.

Prin urmare, instanţa de fond a conchis în sensul că susţinerile reclamantelor cu privire la activarea clauzei penale nu sunt întemeiate.

Nici capătul de cerere privind restituirea filei CEC nu a fost găsit întemeiat, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din adresa nr. 68 din 30 martie 2018, documentul nu se află în posesia pârâtei, ci a executorului judecătoresc, astfel încât această persoană ar putea, eventual, să dispună restituirea actului în condiţiile legii, iar din probele administrate nu reiese că pârâta s-ar opune la acest demers al reclamantelor.

Prin decizia civilă nr. 201/2019 din 22 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, Secţia civilă, s-a respins ca neîntemeiat apelul promovat de S.C. A. S.R.L. şi de S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1360/2018 din 19 noiembrie 2018 a Tribunalului  Vaslui, care a fost păstrată.

În argumentarea acestei soluţii, Curtea a reţinut următoarele considerente:

Acţiunea introductivă de instanţă a reclamantelor vizează acordarea de despăgubiri decurgând din pactul cambial inserat în ,,Procesul-verbal de predare-primire Fila CEC - Garanţie la contract cadru de prestări servicii pe baza de comandă nr. 28/25.10.2017”. Astfel, potrivit paragrafului 1, pagina 2 ,,... În cazul în care Prestatorul de servicii va introduce fila CEC cu încălcarea prevederilor prezentului pact cambial, datorează emitentului/garantului, daune interese dublul sumei înscrise în fila CEC ...”.

Faţă de limitele învestirii, executare pact cambial, Curtea s-a raportat la dispoziţiile Legii nr. 59/1934, ca fiind derogatorii de la dreptul comun, respectiv la reglementările ce prevăd condiţiile esenţiale pentru validitatea actelor juridice civile, în considerarea particularităţilor de regim juridic aplicabil contenciosului cambial.

S-a arătat că specificitatea titlurilor comerciale de valoare ce derivă, în principal, din identitatea existentă între titlu şi dreptul pe care îl încorporează, din funcţiile pe care le îndeplinesc, justifică unicitatea dreptului cambial, atât din perspectiva dispoziţiilor referitoare la formularea şi valorificarea titlurilor de valoare, cât şi a celor referitoare la realizarea creanţei cambiale şi la procedura execuţională şi constituie raţiunea care a stat la baza creării dreptului cambial, ca sistem distinct, autonom, reglementat de Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin.

Prin art. 16 al Titlului IV, denumit Modificarea şi completarea unor legi speciale, din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în M. Of. nr. 365 din data de 30 mai 2012, art. 62 din Legea nr. 58/1934 a fost modificat în sensul că unica posibilitate de atacare a obligaţiei cambiale o reprezintă contestaţia la executare, eliminându-se calea procesuală a opoziţiei la executare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin Decizia nr. 4 din data de 19 ianuarie 2009, publicată în M. Of. nr. 381 din 4 iunie 2009, a statuat asupra caracterului exclusivist, derogatoriu şi special al dreptului cambial faţă de dreptul comun, faţă de faptul că prioritatea incidenţei dreptului cambial este strict condiţionată de îndeplinirea unor formalităţi specifice pentru valorificarea titlurilor de credit şi că executarea cambială constituie un sistem executor propriu dreptului cambial.

Aşadar, dreptul cambial are un caracter derogatoriu şi special în raport de dreptul comun, împrejurare ce presupune aplicarea principiului specialia generalibus derogant, ceea ce impune în această materie unicitatea căii procesuale ce poate fi valorificată în vederea constatării unei creanţe cambiale, aceasta fiind contestaţia la executare, reglementată de art. 54 din Legea nr. 59/1934, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 76/2012.

În consolidarea acestui raţionament, Curtea a apreciat că prezintă relevanţă dispoziţiile art. 713 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească - ipoteză în care se situează cauza de faţă - se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt şi de drept privitoare la dreptul cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desfiinţarea lui.

Această reglementare exclude expres posibilitatea invocării unor aspecte ce ţin de valabilitatea titlului cambial pe calea dreptului comun în condiţiile existenţei unei căi de atac specifice contenciosului cambial.

Curtea Constituţională a reţinut, prin Decizia nr. 6 din 15 ianuarie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 62 alin. (1), (4) şi (5), precum şi a celor ale art. 63 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin, că, în cuprinsul art. 62 din Legea nr. 58/1934 modificată, legiuitorul a înlocuit sintagma iniţială de opoziţie la executare cu cea de contestaţie la executare, că având în vedere caracterul formalizat al dreptului cambial, prevederile art. 62 din lege reprezintă norma specială, acestea aplicându-se cu prioritate faţă de dreptul comun, astfel încât în materia dreptului cambial opoziţia/contestaţia la executare se va judeca după procedura prevăzută de legea specială.

Urmare a modificărilor operate de Legea nr. 76/2012, contopirea opoziţiei la executare cu contestaţia la executare are ca efect unificarea domeniului de aplicare şi a condiţiilor de exercitare a acestora, pe calea contestaţiei la executare putând fi analizate excepţiile cambiale, atât cele care vizează forma titlului de credit, condiţiile procedurale pentru punerea în executare a acestora, dar şi excepţiile cambiale ce presupun analizarea fondului raporturilor fundamentale ce stau la baza titlurilor de credit şi prin care se pune în discuţie fondul raporturilor de drept cambial, astfel că dreptul persoanelor interesate de a contesta aspectele referitoare la valabilitatea biletelor la ordin - ipoteza în care se situează speţa - subzistă, el putând fi valorificat pe calea contestaţiei la executare.

Curtea a concluzionat în sensul că reclamanta nu numai că nu a uzat de calea specială, instituită de Legea nr. 59/1934, pentru a contesta fondul raporturilor de drept cambial, dar a şi recunoscut şi achitat în integralitate creanţa, în faza executării silite.

 De altfel, însăşi împrejurarea că nu a solicitat restituirea prestaţiilor achitate în baza contractului cadru de prestări servicii nr. 28 din 25 octombrie 2017, ci doar daune-interese, constituie o recunoaştere implicită a caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei.

Cu privire la condiţia notificării prealabile, instanţa de apel a reţinut faptul că apelantele-reclamante nu au înţeles să probeze faptul pozitiv al introducerii la plată a filei CEC de către pârâtă, context în care, nici chestiunea de fapt vizând lipsa notificării cu 72 de ore înainte nu poate fi verificată.

În privinţa cererii reclamantelor având ca obiect restituirea filei CEC seria PIRB1BM nr. 004056, Curtea a constatat că nu sunt incidente prevederile pct. 171 din Norma cadru nr. 7 din 8 martie 1994 a BNR, potrivit cărora „ ... la cererea trasului, o dată cu primirea plăţii, posesorul cecului predă instrumentul ...”, prevederile evocate fiind aplicabile doar în ipoteza în care plata se face anterior executării silite.

Prin urmare, atâta timp cât pârâta a procedat la executarea silită a reclamantelor, care a format obiectul dosarului de executare nr. 1/2018 al Biroului Executorului Judecătoresc D., pentru a obţine încetarea executării şi restituirea titlului, se impune ca aceasta să facă şi dovada plăţii cheltuielilor de executare, nu doar a debitului în valoare de 175.592,40 lei.

La data de 9 septembrie 2019 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, recursul declarat de reclamantele S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 201/2019 din 22 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, Secţia civilă.

Recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, apreciind că sunt incidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. De asemenea, au solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului.

În primul rând, au susţinut că instanţa de apel nu a arătat, în mod concret, de ce criticile formulate au fost apreciate ca fiind neîntemeiate şi, mai mult, aceasta şi-a depăşit rolul activ, aducând cauzei „critici” şi aspecte noi raportat la criticile intimatei şi care nu au fost puse în discuţia părţilor.

Instanţa de apel nu a făcut altceva decât să invoce, în mod formal, o serie de dispoziţii din Legea nr. 59/1934, decizia nr. 6/2015 a Curţii Constituţionale şi dispoziţii din Legea nr. 76/2012, motivarea efectivă limitându-se la două susţineri, respectiv:

- „recurenta nu numai că nu a uzat de calea specială instituită de Legea nr. 59/1934 pentru a contesta fondul raporturilor de drept cambial, dar a şi recunoscut şi achitat în integralitate creanţa în faza de executare silită”.

- „împrejurarea că nu a solicitat restituirea prestaţiilor achitate în baza contractului cadru de prestări servicii nr. 28/2017, ci doar a daunelor-interese, constituie o recunoaştere implicită a caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei”.   

            În opinia recurentelor, o astfel de motivare nu respectă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care stabilesc că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

            Consideră că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, care are în mod necesar obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

            Pe de altă parte, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a cerceta fondul cauzei, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare, în temeiul prevederilor art. 498 alin. (2) C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 497 din acelaşi cod.

Or, atâta timp cât în considerente instanţa nu analizează probele care au fost administrate, nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu evocă normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced.

O astfel de hotărâre devine arbitrară şi nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere, chiar dacă, strict teoretic, instanţa s-a pronunţat pe „fond”, respingând acţiunea nu pe excepţie, ci ca „neîntemeiată”.

Pornind de la aceste aspecte, recurentele-reclamante apreciază că instanţa de apel nu s-a pronunţat în niciun fel asupra criticilor supuse analizei prin apelul formulat în cauză.

Subsumat motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 C. proc. civ. s-au invocat următoarele critici:

Instanţele devolutive au analizat, în mod trunchiat, aspectele sesizate de către reclamante, înţelegând să dea prevalenţă apărărilor părţii adverse, fără însă a arăta, în concret, care este raţiunea pentru care solicitările formulate au fost apreciate ca fiind neîntemeiate.

Cu privire la istoricul diferendului apărut între părţi s-a arătat că la data de 25 octombrie 2017 între reclamanta S.C. A. S.R.L., în calitate de achizitor, şi societatea intimată, în calitate de prestator, s-a încheiat contractul cadru de prestări servicii pe bază de comandă nr. 28.

Potrivit art. 2, obiectul contractului era reprezentat de „stabilirea elementelor/condiţiilor esenţiale care vor guverna comenzile ferme subsecvente ce urmează a fi atribuite pe durata derulării...comenzile ferme subsecvente ce urmează a fi atribuite au ca obiect livrarea de agregate cât şi închirierea utilajelor în conformitate cu prevederile contractului”.

Conform art. 3, durata contractului era de 45 zile de la data semnării contractului de către ultima parte. Valoarea totală a contractului era prevăzută, pentru fiecare comandă fermă subsecventă, în ofertele date de către prestator. Achizitorul se obligă să plătească un avans parţial de 20.000 lei pe baza facturii întocmite de către prestator, urmând ca acesta din urmă să livreze materialele solicitate şi să pună la dispoziţia prestatorului utilajele necesare.

În vederea garantării plăţilor aferente contractului cadru de prestări servicii nr. 28/2017 părţile au agreat emiterea unei file CEC, sens în care a fost încheiat un proces-verbal de predare-primire a filei CEC seria PIRB1BM NR. 004056 între:

- S.C. B. S.R.L., în calitate de emitent al filei CEC şi garant al contractului cadru nr. 28.

- S.C. A. S.R.L., în calitate de achizitor în contractul cadru nr. 28.

- S.C. C. S.R.L., în calitate de prestator în contractul cadru nr. 28.

Potrivit celor inserate în procesul-verbal de predare-primire a filei CEC, părţile au stabilit că aceasta nu putea fi introdusă la plată decât la trecerea a 15 zile de la data neîndeplinirii obligaţiilor de plată (stabilite conform contractului), numai în situaţia existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile şi numai cu notificarea prealabilă în scris a emitentului, a semnatarului E., dar şi a achizitorului, cu 72 de ore înainte de introducerea la plată.

Or, ambele instanţe au înţeles să înlăture aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată, apreciind că nu sunt importante în soluţionarea cauzei, deşi unica obligaţie pe care o avea instanţa de judecată era aceea de a soluţiona cauza în limitele învestirii.

Prin acelaşi proces-verbal părţile au stabilit şi că fila CEC nu putea fi introdusă pentru plata altor datorii ale achizitorului faţă de prestatorul de servicii, altele decât cele stabilite prin contractul nr. 28, precum şi că fila CEC nu putea fi girată fără acordul scris şi prealabil al emitentului.

Contrar celor reţinute de către instanţa de judecată, în cuprinsul procesului-verbal nu există o condiţionare în sensul că activarea clauzei penale nu s-ar produce în situaţia în care reclamantele ar avea vreo culpă, astfel că soluţia pronunţată este una nelegală.

S-a susţinut că se impune a fi înlăturată reţinerea instanţei de apel, potrivit căreia ar exista o culpă a reclamantelor.

În realitate, contrar celor reţinute, procesul-verbal de predare-primire a filei CEC avea natura unui „pact cambial” care prevedea condiţiile care trebuiau în mod obligatoriu să fie respectate în situaţia completării şi introducerii la plată a filei CEC lăsate ca şi garanţie.

Acesta stabilea că fila CEC putea fi introdusă de către beneficiar la plată doar la expirarea a 15 zile de la data „neîndeplinirii obligaţiilor”, aşa cum era prevăzut în contractul de lucrări şi numai în situaţia existenţei unei creanţe certe, lichide şi exigibile şi numai cu notificarea prealabilă în scris a emitentului, achizitorului şi a semnatarului cu 72 de ore înainte de introducerea la plată.

Totodată, în cuprinsul acelui proces-verbal de predare-primire s-a prevăzut o clauză penală, potrivit căreia în cazul în care beneficiarul va introduce la plată fila CEC, cu încălcarea prevederilor stabilite, va datora emitentului daune-interese egale cu dublul sumei înscrise în fila CEC.

Practic, în contextul pretenţiilor formulate de către reclamante, instanţa de judecată avea obligaţia să constate că, pentru a introduce la plată fila CEC lăsată ca şi garanţie, trebuiau să fie îndeplinite, în mod cumulativ, o serie de condiţii, respectiv:

- termenul de plată, astfel cum era prevăzut în contractul de lucrări, să fie expirat, iar de la data neîndeplinirii obligaţiei de plată să fi trecut 15 zile.

- suma solicitată a fi plătită să îndeplinească condiţia de a fi certă, lichidă şi exigibilă.

- anterior introducerii la plată, respectiv cu 72 de ore înainte, să existe notificarea în scris a emitentului, achizitorului şi a semnatarului.

- să nu fie introdusă pentru plata altor datorii.

            Recurentele apreciază că este nelegală soluţia pronunţată în cauză, întrucât s-a reţinut că „în contextul existenţei culpei” invocarea neîndeplinirii acestor condiţii este „de prisos în condiţiile în care intimata nu şi-a îndestulat creanţa prin introducerea filei CEC”.

            Cu alte cuvinte, recurentele-reclamante susţin că, atâta timp cât în cuprinsul pactului cambial nu era prevăzută o asemenea dispoziţie, instanţa de judecată nu putea să reţină în motivarea hotărârii faptul că activarea clauzei penale ar fi fost condiţionată de inexistenţa culpei.

            Au mai precizat că instanţa de judecată nu a analizat întregul material probator şi că a pronunţat o soluţie care contravine înţelegerii părţilor.

            În acest sens, au menţionat că instanţa nu a făcut altceva decât să-şi depăşească limitele cu care fusese învestită, preferând să dea o interpretare proprie diferendului existent.

            S-a arătat că în ipoteza în care nu erau îndeplinite obligaţiile de plată, intimata-pârâtă avea posibilitatea introducerii la plată a filei CEC, însă numai cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor stabilite de pactul cambial, fără ca acest lucru să limiteze în vreun fel posibilitatea de activare a clauzei penale.

            În opinia recurentelor-reclamante, nu contează faptul că intimata nu şi-a îndestulat creanţa prin introducerea la plată a filei CEC, ci are relevanţă în cauză împrejurarea dacă la momentul introducerii la plată a acesteia erau îndeplinite sau nu, în mod cumulativ, condiţiile stabilite de părţi.

            Prin urmare, se apreciază că prin soluţia pronunţată instanţa nu a făcut altceva decât să dea o interpretare proprie dispoziţiilor pactului cambial, interpretare care este într-o contradicţie vădită cu „înţelegerea” părţilor.

            De asemenea, s-a susţinut că instanţa nu a fost învestită de către niciuna dintre părţi cu analizarea „culpei” reclamantelor, ci exclusiv cu analizarea „culpei” intimatei-pârâte de a nu respecta, la momentul introducerii la plată a filei CEC, condiţiile stabilite de pactul cambial, fapt ce atrăgea obligarea acesteia la plata de daune-interese.

            Recurentele-reclamante consideră că decizia recurată este nelegală, întrucât existenţa sau inexistenţa culpei reclamantelor nu avea nicio relevanţă în ceea ce priveşte activarea clauzei penale.

            În acest context, s-a susţinut că instanţa de judecată şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Cu privire la creanţa invocată ca fiind datorată şi pentru care intimata-pârâtă a înţeles să introducă la plată fila CEC, respectiv suma de 175.592.4 lei, recurentele-reclamante au formulat următoarele critici:

Exigibilitatea preţurilor convenite de părţi era condiţionată de îndeplinirea obligaţiilor intimatei-pârâte în calitatea acesteia de prestator, obligaţii care, fie nu au fost îndeplinite (nu au fost furnizate certificatele de calitate şi declaraţiile de conformitate), fie au fost îndeplinite cu mare întârziere.

Până la momentul introducerii la plată a filei CEC în vederea recuperării unei presupuse creanţe certe, lichide şi exigibile, societatea intimată era cea care nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract, însă a avut pretenţia ca reclamantele să îi achite sumele „nedatorate” la acea dată.

La data de 21 decembrie 2017, cu ocazia introducerii la plată a filei CEC, reclamantele au transmis intimatei-pârâte adresa nr. 43, prin care i s-a comunicat faptul că, raportat la situaţia reală existentă între părţi, niciuna dintre condiţiile stabilite în procesul-verbal de predare-primire a filei CEC nu era îndeplinită, motiv pentru care a fost activată clauza penală.

Prin urmare, la 21 decembrie 2017, intimata-pârâtă nu putea deţine împotriva reclamantelor o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, motivat, în primul rând, de faptul că aceasta nu îşi îndeplinise integral obligaţiile asumate.

Ulterior, întrucât intimata nu a înţeles să retragă fila CEC din circuitul bancar demarând executarea acesteia, prin adresa nr. 44 din data de 26 ianuarie 2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., fără a recunoaşte în vreun fel „debitul pretins” şi numai pentru a evita blocarea activităţii economice, a transmis către intimată o solicitare de a accepta plata sumei pretinse în mai multe tranşe.

În mod greşit, instanţa de judecată a reţinut împrejurarea că reclamanta S.C. A. S.R.L. ar fi recunoscut debitul pretins, de vreme ce s-a menţionat, în mod expres, prin adresa nr. 44/26.01.2018 şi prin cererea de chemare în judecată faptul că va plăti în tranşe suma respectivă pentru a nu îşi bloca activitatea.

Instanţa de judecată a înţeles să dea o interpretare proprie aspectelor învederate, fără să ţină cont de faptul că debitul nu a fost recunoscut.

S-a criticat decizia recurată şi din perspectiva soluţiei pronunţate în ceea ce priveşte capătul de cerere vizând obligarea intimatei-pârâte la restituirea filei CEC.

Astfel, recurentele au susţinut că atâta timp cât pârâta şi-a recuperat în integralitate debitul pretins trebuia să procedeze la restituirea filei CEC lăsată ca şi garanţie de reclamante, filă care se află încă la dosarul de executare, fiind refuzată restituirea.

Sub acest aspect, recurentele consideră că nu se poate reţine faptul că fila CEC poate fi restituită doar de către deţinătorul actual (executorul judecătoresc), de vreme ce acesta nu poate dispune în sensul restituirii decât în ipoteza în care intimata îi solicită sau este de acord cu restituirea.

S-a arătat că aceste critici au fost invocate în faţa instanţei de apel, însă nu au fost analizate temeinic, soluţia fiind pronunţată fără a exista o motivare completă.

Recurentele-reclamante au reiterat faptul că în niciun moment nu au recunoscut că ar datora societăţii intimate sumele pretinse de către aceasta, iar solicitarea de eşalonare a debitului şi plăţile efectuate ulterior au avut la bază împrejurarea că fusese demarată procedura de executare silită.

Un alt motiv pentru care reclamantele au fost „forţate” să achite sumele solicitate a fost şi acela că demararea procedurii de executare silită putea conduce la înfiinţarea unor popriri şi la afectarea activităţii economice desfăşurate, ceea ce le-ar fi cauzat grave prejudicii, atât de ordin material, cât şi în relaţia cu partenerii comerciali.

S-a mai susţinut că, neexistând o notificare prealabilă cu privire la introducerea filei CEC în circuitul bancar, astfel cum prevedea pactul cambial, la data introducerii efective nu a fost disponibil în cont şi, pe cale de consecinţă, societatea reclamantă a fost raportată în Centrala Incidentelor de Plăţi, aspect care i-a cauzat prejudicii suplimentare.

Cu privire la aplicarea clauzei penale, raportat la aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs şi la materialul probator administrat în cauză, rezultă că la data de 21 decembrie 2017 intimata-pârâtă nu putea introduce la plată fila CEC lăsată ca şi garanţie, condiţiile prevăzute de procesul-verbal de predare-primire nefiind îndeplinite cumulativ.

Astfel, s-a susţinut că suma de 175.592,40 lei înscrisă în fila CEC seria PIRBIBM nr. 004056 introdusă la plată nu îndeplinea condiţia de a fi o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Totodată, recurentele au arătat că la momentul introducerii la plată a filei CEC nu era îndeplinită condiţia ca, anterior introducerii la plată, respectiv cu 72 de ore înainte, să existe notificarea în scris a emitentului, a achizitorului şi a semnatarului.

În opinia recurentelor, reţinerea instanţei de la pagina 20 alineatul 3, în sensul că „lipsa notificării cu 72 de ore înainte nu poate fi verificată” este nelegală, deoarece în acest caz sarcina probei aparţinea intimatei-pârâte.

Faţă de toate aspectele relevate şi fără a fi nevoie să facă dovada existenţei unui prejudiciu, recurentele-reclamante consideră că pot cere executarea clauzei penale, în temeiul dispoziţiilor art. 1538 alin. (4) C. civ.

În fine, recurentele apreciază că trebuia să fie admis şi capătul al treilea din cererea de chemare în judecată, respectiv se impunea obligarea intimatei-pârâte la restituirea filei CEC seria PIRB1BM nr. 004056.

În acest sens, s-a susţinut că această operaţiune nu putea fi efectuată direct de către executorul judecătoresc, aşa cum a reţinut instanţa, întrucât acesta a fost învestit să demareze procedura de executare silită de intimată, aceasta fiind cea care îl putea mandata pe executor să restituie fila CEC.

Pentru toate aceste motive, recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. nu a formulat întâmpinare în cauză.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la dată începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părţilor.

Recurentele-reclamante S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. au depus la dosar punct de vedere la raport, prin care au arătat că au luat cunoştinţă de concluziile acestuia şi au solicitat fixarea unui termen în vederea soluţionării recursului.

Prin încheierea din 15 septembrie 2020 s-a admis, în principiu, recursul declarat de reclamantele S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 201/2019 din 22 aprilie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, Secţia civilă, şi s-a stabilit termen pentru judecata recursului la data de 8 decembrie 2020.

Înalta Curte a luat în examinare recursul, iar prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, a constatat că acesta este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește critica de nelegalitate referitoare la nemotivarea deciziei din apel, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, deoarece, contrar celor susținute de recurente, decizia recurată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția dată apelului, respectând astfel exigențele art. 425 alin. 1 lit. b) C. proc. civ.

Astfel, instanța de apel a făcut o analiză judicioasă a situației de fapt, calificând corect raportul juridic dedus judecății, iar raportat la temeiul juridic aplicabil acestei situații de fapt și la cererea de chemare în judecată, la obiectul și cauza acesteia, a fost corect aplicat, cu consecința menținerii soluției primei instanțe de respingere a cererii.

Așadar, invocarea dispozițiilor Legii nr. 59/1934, cu caracter special în ce privește raportul juridic de drept cambial dedus judecății, cu referire și la Decizia nr. 4/2009 pronunțată de ÎCCJ, nu s-a făcut doar formal, cum susțin recurentele, ci cu scopul de a răspunde criticilor apelantei în raport cu soluția dată de prima instanță.

Soluția dată de instanța de apel în calea de atac ordinară, de reformare, devolutivă a apelului este justificată în motivarea deciziei, iar faptul că recurentele nu sunt mulțumite de argumentele reținute de instanța de apel, nu conduce la concluzia că decizia astfel criticată pentru motive de nelegalitate nu ar fi motivată.

Mai mult, așa cum reține instanța de apel, cererea de chemare în judecată formulată de reclamante are ca obiect obligarea pârâtei la plata unor daune-interese pentru introducerea filei CEC la plată, în condițiile în care, pretind reclamantele, nu erau îndeplinite condițiile pentru plata creanței principale, însă executarea creanței beneficiarului CEC-ului s-a realizat pe calea executării silite, iar nu prin plata de către societatea bancară (plătitoare) în condițiile în care a existat un refuz la plată pentru lipsă disponibil. În atare condițiuni, în mod corect s-a apreciat că, în realitate, reclamantele doresc să obțină daune-interese, pretinzând că executarea silită ar fi fost nelegală, ceea ce desigur că nu se putea realiza pe calea unei acțiuni în răspundere delictuală de drept comun, ci exclusiv pe calea contestației la executare, cale specifică procedurii executării silite

Așadar, susținerile de fapt formulate de reclamante atât prin cererea introductivă, cât și prin motivele de apel au fost apreciate în mod corect de către instanțele devolutive ca neîntemeiate, din perspectiva normelor speciale, derogatorii de la dreptul comun, aplicabile dreptului cambial, în speță, Legea nr. 59/1934 privind CEC-ul, în sensul că reclamantele aveau alte căi procedurale pentru contestarea creanței cuprinse în fila CEC, cererea din cauza de față fiind o procedură oarecum subsidiară, care nu permite valorificarea dreptului său la daune-interese, în lipsa preexistenței unei desființări a acestui titlu de creanță, care a fost valorificat nu direct prin introducerea la plată, ci pe calea executării silite, procedură în cadrul căreia, așa cum au reținut și instanțele anterioare, reclamantele aveau calea contestației la executare, de care însă nu au uzat.

Ca atare, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ.

Cu privire la critica încadrată în art. 488 alin. 1 pct. 4 C. proc. civ., referitoare la faptul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, de asemenea, aceasta este nefondată, recurentele nearătând în concret în ce mod instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în realitate acestea criticând modul cum instanțele devolutive au interpretat relațiile contractuale dintre părți, respectiv actele juridice încheiate între acestea, modul cum au fost practic interpretate probele administrate. În acest context, critica nu reprezintă un motiv de nelegalitate în sine, ci înglobează în conținutul său propunerea de reinterpretare a contractului și a situației de fapt, ceea ce nu este îngăduit instanței de recurs. Precizările recurentelor referitoare la contractul cadru nr. 28 încheiat pe bază de comandă, la efectele procesului-verbal și ale filei CEC introduse la plată, la condițiile concrete în care ar fi trebuit să fie introdus la plată acest titlu de creanță cambial, toate referitoare la raportul juridic fundamental, se circumscriu în realitate unor critici privind situația de fapt, critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, acestea excedând limitelor recursului, ca și cale extraordinară de atac exercitată exclusiv pentru motive de nelegalitate.

Cu alte cuvinte, Înalta Curte reține că nu este vorba despre o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, ci despre o exercitare întocmai a puterii judecătorești prin judecata apelului cu respectarea dispozițiilor procedurale reglementate și de art. 476 - art. 478 C. proc. civ.

Sub aspectul criticii încadrate de recurente în dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ., respectiv încălcarea normelor de drept material, Înalta Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere că recurentele nu au arătat în concret care ar fi normele de drept material ce ar fi fost încălcate de către instanța de apel, reiterând în realitate propunerile sale de reinterpretare a condițiilor concrete de derulare a relațiilor contractuale, cu referire la raportul juridic fundamental din care izvorăște dreptul de creanță încorporat în fila CEC emisă tocmai pentru valorificarea acestuia, aspecte care, așa cum s-a mai arătat, exced cadrului procesual al recursului limitat exclusiv la motive de nelegalitate.

Dimpotrivă, Înalta Curte constată că dispozițiile de drept material la care instanța de apel a făcut referire în considerentele de drept ale deciziei recurate au fost corect interpretate și aplicate la situația de fapt din speță.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte conchide în sensul că nu este incident nici unul dintre motivele de nelegalitate invocate de recurente, respectiv cele prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., astfel încât recursul a fost respins ca nefondat.