Ședințe de judecată: Februarie | | 2023
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Revizuire. Cazul prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. Inadmisibilitate

 

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Revizuirea

Indice alfabetic: Drept procesual penal

- revizuire

- cazul prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

 

                       C. proc. pen., art. 453 alin. (1) lit. f)

          

1. Cazul de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. este incident numai în ipoteza în care Curtea Constituţională pronunţă o decizie prin care dispune admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate în exercitarea atribuţiei prevăzute în art. 11 alin. (1) pct. A lit. d) din Legea nr. 47/1992, cu respectarea condiţiei ca excepţia de neconstituţionalitate să fi fost invocată în cauză, iar nu şi în ipoteza în care Curtea Constituţională pronunţă o decizie prin care constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională în exercitarea atribuţiei prevăzute în art. 11 alin. (1) pct. A lit. e) din Legea nr. 47/1992. În consecinţă, cererea de revizuire formulată în baza dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., prin care nu se invocă o decizie de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate, ci o decizie de constatare a existenţei unui conflict juridic de natură constituţională, este inadmisibilă.

2. În cadrul cazului de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., nu pot fi invocate decizii ale Curţii Constituţionale de admitere a excepţiilor de neconstituţionalitate, publicate în Monitorul Oficial înainte ca hotărârea atacată pe calea revizuirii să devină definitivă.

I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 328/A din 4 noiembrie 2020

Prin sentinţa nr. 114/F din 24 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei nr. 102/F din 23 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel revizuentul A.

Examinând apelul formulat de revizuentul condamnat A. prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor care disciplinează materia revizuirii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că este neîntemeiat, pentru motivele care vor fi expuse în continuare:

Potrivit art. 452 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.

În conformitate cu art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluţia pronunţată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. reglementează un caz de revizuire sui generis care presupune întrunirea următoarelor condiții: să existe o decizie a Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională o normă legală; decizia Curții Constituționale să fi fost publicată în Monitorul Oficial, ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești; hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională; excepția de neconstituționalitate să fi fost invocată în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere; consecințele încălcării dispoziției constituționale să continue să se producă și să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

La nivel teoretic, se menţionează că excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc de apărare, prin care părțile diligente își valorifică drepturile și interesele legitime, aşa încât decizia de admitere a Curţii Constituţionale trebuie să profite acestora.

Prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, Curtea Constituţională a statuat că „o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică” (paragraful 33).

Raționamentul dezvoltat de Curtea Constituțională rămâne pe deplin aplicabil în ipoteza exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și privește orice decizie de admitere a unei excepții de neconstituționalitate referitoare la norme de procedură penală ori de drept material penal, dar care nu au ca efect dezincriminarea faptei sau micșorarea limitei maxime a pedepsei (Decizia nr. 633/2018 a Curţii Constituţionale, paragraful 1014).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în cauză, apelantul revizuent a invocat cazul de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. faţă de Decizia nr. 26/2019 a Curţii  Constituţionale prin care s-a statuat:

„Admite sesizarea şi constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului nr. 00750 din 4 februarie 2009, precum şi de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.

Admite sesizarea şi constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parlamentul României, pe de-o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a Protocolului nr. 09472 din 8 decembrie 2016, doar cu privire la dispoziţiile art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) şi art. 9, precum şi de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţile subordonate vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială sau după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, şi vor dispune măsurile legale corespunzătoare.”

În acest context, se remarcă, cu prioritate, că nu este întrunită cerinţa ca exercitarea controlului de constituţionalitate realizat prin Decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale să fie rezultatul soluţionării unei excepții de neconstituționalitate invocate de revizuentul A. în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere. Altfel spus, Curtea Constituţională nu a pronunţat Decizia nr. 26/2019 în exercitarea atribuţiei prevăzute în art. 11 alin. (1) pct. A lit. d) din Legea nr. 47/1992 (hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, precum şi a celor ridicate de Avocatul Poporului), în conformitate cu procedura prevăzută în art. 29 din aceeaşi lege.

Dimpotrivă, instanţa de contencios constituţional a pronunţat Decizia nr. 26/2019 în soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională dintre autorităţi publice, la cererea formulată de Preşedintele Camerei Deputaţilor, în conformitate cu art. 11 alin. (1) pct. A lit. e) din Legea nr. 47/1992.

Ca atare, nu este întrunită una dintre condiţiile cumulative prevăzute de lege pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care devine aplicabil numai în ipoteza în care Curtea Constituţională pronunţă o decizie prin care admite o excepţie de neconstituţionalitate (invocată în cauza a cărei revizuire se cere).

Nefiind în prezenţa unui control de constituţionalitate fundamentat pe o excepţie de neconstituţionalitate care, implicit, nici nu a fost invocată în cauză, nu se poate considera că Decizia nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale ar avea efectele statuate prin Decizia nr. 126/2016 („o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică” - paragraful 33).

De altfel, prin Decizia nr. 26/2019, Curtea Constituţională a stabilit expres care sunt efectele acestei decizii: „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţile subordonate vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială sau după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, şi vor dispune măsurile legale corespunzătoare.”

Or, sentinţa a cărei revizuire se solicită, şi anume sentinţa nr. 102/F din 23 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală a rămas definitivă prin decizia nr. 256/A din 11 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, adică anterior publicării Deciziei nr. 26/2019 în M. Of. nr. 193 din 12 martie 2019.

Dispoziţia privind aplicarea în cauzele pendinte a Deciziei nr. 26/2019 a Curţii Constituţionale reflectă, de altfel, regula instituită prin art. 147 alin. (4) din Constituţie care stabileşte că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte pentru viitor, de la publicarea în Monitorul Oficial şi, cum la data publicării acestei decizii, în M. Of. nr. 193 din 12 martie 2019, cauza în care fusese cercetat apelantul revizuent A. nu se mai afla pe rolul instanţei (nu era cauză pendinte), fiind pronunţată hotărârea definitivă, nu se poate admite că decizia mai putea produce efecte în cauză.

Deopotrivă, instanţa supremă reţine că, în mod corect, a constatat prima instanţă că, în cauză, nu a fost admisă o excepție de neconstituționalitate ridicată cu privire la o prevedere legală pe care să se întemeieze hotărârea.

Ţinând seama de argumentele prezentate în apel, în susţinerea cererii de revizuire, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie mai precizează că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. nu pot fi aplicabile în raport cu Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 sau Decizia nr. 302 din 4 mai 2017 ale Curţii Constituţionale, pentru motivul că au fost publicate în Monitorul Oficial înainte ca hotărârea împotriva căreia s-a formulat revizuire să devină definitivă. După cum s-a menţionat, sentinţa nr. 102/F din 23 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală a rămas definitivă prin decizia nr. 256/A din 11 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, iar Decizia nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale a fost publicată în M. Of. nr. 190 din 14 martie 2016 şi Decizia nr. 302/2017 a Curţii Constituţionale a fost publicată în M. Of. nr. 566 din 17 iulie 2017.

Faţă de această situaţie, se constată că nu este întrunită cerinţa impusă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., şi anume ca dispoziţia legală să fi fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie mai precizează că modalitatea în care instanţele de fond au dat eficienţă Deciziilor nr. 51/2016 şi nr. 302/2017 ale Curţii Constituţionale, în prezenta cauză, nu se circumscrie cazului de revizuire invocat de apelantul revizuent, prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 459 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei nr. 114/F din 24 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel București, Secţia a II-a penală.