Asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 136 din 30.01.2019 a Judecătoriei Focşani, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b), teza a II-a C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 rap. la art. 348 C. pen.
În baza art. 20 C. proc. pen., au fost respinse ca neîntemeiate pretenţiile civile formulate de partea civilă Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei.
În esenţă, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriu nr. x al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, inculpatul A. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, fapta prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 rap. la art. 348 C. pen.
În sarcina inculpatului s-a reţinut că începând cu lună martie 2016, după ce a fost caterisit prin Hotărârea nr. 5 din 19.04.2016 a Consistoriului Eparhial Buzău, hotărâre ce a rămasă definitivă, a continuat să exercite activităţi specifice profesiei de preot.
Instanţa de fond a considerat că faptele inculpatului aşa cum au fost reţinute în rechizitoriu, desfăşurate în spaţiu public, dar şi cele din spaţiu privat, fără nici o legătură cu activitatea din parohii, care nu au fost săvârşite cu intenţia profesării meseriei de preot în cadrul cultului ortodox, cu drepturile şi obligaţiile prevăzute în Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Biserici Ortodoxe Romane, nu prezintă gradul de pericol social pentru ordinea publică specific infracţiunii prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 rap. la art. 348 C. pen. ori pentru ordinea din Biserica Ortodoxe Romane, ci doar reprezintă o manifestare a credinţei inculpatului cât şi dorinţa acestuia de a rămâne în continuare slujitor potrivit propriilor sale convingeri şi care nu poate fi realizată altfel.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apeluri Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani şi partea civilă Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei.
Prin Decizia penală nr. 1276/A din data de 8.11.2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani şi de partea civilă Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei împotriva Sentinţei penale nr. 136/30.01.2019 a Judecătoriei Focşani.
A fost desfiinţată, în totalitate, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare, a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa amenzii penale în sumă de 1200 RON (120 zile amendă cu 10 RON ziua amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 raportat la art. 348 C. pen.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 C. pen. privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii.
Au fost respinse, ca nefondate, pretenţiile civile formulate de partea civilă Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancea.
În apel, s-a concluzionat că inculpatul A. a exercitat fără drept atribuţiile de preot al cultului Biserica Ortodoxă Română, acţionând cu vinovăţie sub forma intenţiei - faptă ce constituie infracţiunea prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 rap. la art. 348 C. pen. ("exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi").
*****
Împotriva deciziei din apel, la data de 13.12.2019, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat B., în termenul prevăzut de art. 435 C. proc. pen.
Conform art. 439 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casaţie către părţi şi procuror, conform dovezilor de comunicare aflate la dosar.
La data de 30.12.2019 au fost înregistrate la dosarul cauzei concluziile scrise asupra recursului în casaţie formulate de intimata parte civilă Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, potrivit art. 439 alin. (2) C. proc. pen.
După îndeplinirea procedurii de comunicare a recursului în casaţie dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La data de 02.06.2020, dosarul de recurs în casaţie a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 03.07.2020, dată până la care, de asemenea, s-a depus raportul de către magistratul asistent desemnat în cauză.
Constatând că prezenta cerere de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 03 iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu, cererea de recurs în casaţie, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a acesteia.
La termenul acordat în acest sens, 11 septembrie 2020, Înalta Curte a luat concluziile apărării şi acuzării asupra recursului în casaţie de faţă, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.
Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate efectuată de instanţa de recurs nu este însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 raportat la art. 348 C. pen. la pedeapsa amenzii penale în sumă de 1200 RON (120 zile amendă cu 10 RON ziua amendă).
Recurentul inculpat A. a formulat recurs în casaţie, criticile acestuia fiind întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Prin cererea formulată, în temeiul cazului de casare invocat, apărarea inculpatului a susţinut că Decizia nr. 1276A/8.11.2019 a Curţii de Apel Galaţi este nelegală, inculpatul fiind condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, solicitând admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei atacate, cu consecinţa achitării inculpatului în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. şi art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen.
În esenţă, s-a arătat că fapta unui preot care este exclus din cadrul unui cult de a sluji pentru membrii unei grupări religioase nu este o faptă prevăzută de legea penală. Astfel, s-a menţionat că după ce a fost caterisit, inculpatul împreună cu alte persoane, a înfiinţat la data de 15.03.2016 gruparea religioasă ortodoxă X., fiind desemnat preot slujitor ortodox de către gruparea religioasă, conform încheierii notariale din 15.03.2016.
Inculpatul a susţinut că nu există nicio lege care să declare ilegalitatea sau exclusivitatea portului de veşminte preoţeşti ortodoxe sau folosirea vaselor liturgice ortodoxe folosite de cultele recunoscute din România. Aceste veşminte şi vase liturgice sunt comune celorlalte Culte şi Asociaţii religioase care practică credinţa ortodoxă.
În opinia apărării, menţiunea rechizitoriului "folosind veşminte şi obiecte liturgice specifice cultului BOR" excede libertăţii de manifestare religioasă acordată de Constituţie, art. 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Legea nr. 489/2006. De asemenea, s-a susţinut că B.O.R. nu are un monopol asupra "credinţei creştin ortodoxe" şi oricine este liber să creadă şi să practice credinţa creştin ortodoxă şi în afara cultului BOR.
În motivarea cererii de recurs în casaţie s-a mai arătat că la data presupuselor fapte infracţionale A. nu mai era preot, angajat sau subordonat canonic BOR. Raporturile de muncă au fost încheiate la data de 1.01.2016, dar salarizarea a fost întreruptă încă din 1.08.2015, iar până la data de 1.03.2016 a fost păstrat doar raportul canonic, acesta încetând la cererea scrisă adresată de inculpat administraţiei Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, parte a BOR.
Astfel, s-a susţinut că din data de 1.03.2016 s-au încheiat şi raporturile canonice între inculpat şi BOR, moment în care a solicitat dată certă notarială înscrisului de înfiinţare a Grupării religioase X. Focşani.
În apărare a fost invocată Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauza TOTHPAL şi SZABO contra României şi totodată s-a arătat că potrivit art. 348 C. pen. cu referire la art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006, constituie infracţiune exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale.
Aşadar, s-a susţinut că exercitarea activităţii de preot în cadrul unei grupări religioase înfiinţate conform legii şi a cărei activitate se desfăşoară în condiţiile Legii nr. 489/2006 şi art. 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu reprezintă o faptă nici ilegală şi nici penală.
Concluzionând, apărarea recurentului inculpat a arătat că în cauză condamnarea inculpatului A. s-a făcut în condiţiile în care fapta acestuia nu constituie infracţiune.
În raport de motivele de recurs în casaţie astfel formulate, de dispoziţiile incidente şi scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de apel este legală - conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile făcând obiectul analizei prezentei căi de atac.
Obiectul cenzurii instanţei de casaţie este limitat la chestiuni de drept circumscrise, în speţă, cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., respectiv a susţinerilor potrivit cărora fapta reţinută în sarcina inculpatului nu este prevăzută de lege şi astfel nu constituie infracţiune.
În concret, din cuprinsul recursului în casaţie, rezultă că susţinerile inculpatului A. subsumate noţiunii de aplicare greşită a legii sunt raportate de apărare la o apreciere proprie a stării de fapt din prezenta cauză, întrucât în opinia recurentului inculpat fapta unui preot care este exclus din cadrul unui cult de a sluji pentru membrii unei grupări religioase nu este o faptă prevăzută de legea penală. Astfel, s-a arătat că după ce a fost caterisit, inculpatul împreună cu alte persoane, a înfiinţat la data de 15.03.2016, gruparea religioasă ortodoxă X., fiind desemnat preot slujitor ortodox de către această grupare religioasă, prin urmare la data presupuselor fapte inculpatul nu mai era preot angajat sau subordonat canonic al Bisericii Ortodoxe Române.
Examinând cauza, instanţa de casaţie constată că instanţele au făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile inculpatului sunt neîntemeiate.
Ca situaţie de fapt, instanţa de apel a reţinut că inculpatul A. a absolvit Seminarul Teologic din Buzău în anul 1993. La data de 26.09.1993 a fost hirotonit ca preot şi a fost numit ca preot în Parohia (...), Protoieria Panciu. În anul 1997 a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, iar în anul 1998 a obţinut definitivatul în preoţie şi a fost transferat la Parohia (...) din Focşani.
La data de 07.05.2015 a fost transferat, la cerere, în postul de preot, la Parohia (...), Protoieria Focşani II.
Prin Hotărârea nr. 8/23.07.2015, Dosar nr. x/2015, Consistoriul Eparhial Buzău a hotărât depunerea din treapta preoţiei (destituirea inculpatului A.) din slujirea clericală (pierderea dreptului de a săvârşi lucrări sfinte, de a purta ţinută clericală, de a se împărtăşi în altar; cel destituit nu mai este cleric, are statut de teolog laic, cu posibilitatea de a desfăşura activităţi social - filantropice, culturale, educaţionale sau de a fi cântăreţ, după caz; activitatea şi conduita sa vor fi evaluate anual de către C.).
Hotărârea mai sus menţionată a rămas definitivă prin respingerea recursului formulat de inculpatul A. - Hotărârea nr. 4/09.12.2015 a Consistoriului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei.
Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, prin Decizia nr. 5/20.01.2016, referitor la încetarea raporturilor de muncă privind pe inculpatul A., a decis începând cu data de 01.01.2016, încetarea activităţii ca urmare a depunerii din treapta preoţiei, conform hotărâri nr. 8/23.07.2015 a Consistoriului Eparhial Buzău menţinută prin hotărârea Consistoriului Mitropolitan nr. 4/2015.
În cauză, s-a reţinut că începând cu luna martie 2016, după ce a fost depus (destituit) din slujirea clericală, inculpatul A., deşi avea cunoştinţă de hotărârea Consistoriului Eparhial Buzău, a continuat să oficieze, ca "preot slujitor ortodox", slujbe şi servicii religioase, folosind veşminte şi obiecte liturgice specifice cultului Biserica Ortodoxă Română, într-un spaţiu amenajat ca locaş de cult amplasat la parterul blocului nr. 2 de pe strada x din mun. Focşani sau în alte locuri (cimitir, domiciliul membrilor Grupării religioase ortodoxe "X.").
Astfel, s-a menţionat că în data de 12.03.2016 inculpatul A. a oficiat slujba de sfinţire a punctului de lucru deschis în str. 8 martie, nr. 2 din mun. Focşani. De asemenea, în calitate de preot a săvârşit Sfânta Liturghie în toate duminicile şi sărbătorile religioase precum şi toate serviciile religioase de care aveau nevoie membrii grupării.
S-a mai reţinut că membrii Grupării religioase ortodoxe "X." împărtăşesc religia cultului Biserica Ortodoxă Română şi au fost sancţionaţi cu excluderea şi oprirea de la Sf. împărtăşanie de autoritatea competentă din cadrul Bisericii Ortodoxe Române.
Instanţa de apel a avut în vedere că potrivit art. 29 alin. (5) din Constituţie "cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase" (...) iar potrivit alin. (3) din cuprinsul aceluiaşi articol "cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii".
În conformitate cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 489/28.12.2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează şi funcţionează în baza prevederilor constituţionale şi ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice. Cultele recunoscute în România sunt indicate în lista din Anexa 1 a Legii nr. 489/28.12.2006.
De asemenea, potrivit art. 135 alin. (1) din Statut, Biserica Ortodoxă Română, prin eparhiile sale, are responsabilitatea asigurării asistenţei religioase şi a personalului bisericesc aferent desfăşurării acesteia în parohii, în armată, în sistemul penitenciar, în unităţi medicale, în aşezăminte de asistenţă socială şi în unităţi de învăţământ, în condiţiile prevăzute de lege, de protocoalele sau acordurile încheiate cu autorităţile publice ori cu alte persoane juridice.
S-a mai reţinut de către Curtea de Apel Galaţi că din conţinutul actului constitutiv al Asociaţiei X. Focşani a rezultat că asociaţia a fost înfiinţată în baza ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 având ca scop participarea cetăţenilor la manifestări comune privind acte caritabile, acţiuni sociale, acţiuni culturale precum şi constituirea unui modei de manifestare în societate în domeniile social, cultural, educaţional şi spiritual.
Potrivit art. 1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000, cu privire la asociaţii şi fundaţii, cultele religioase nu intră sub incidenţa ordonanţei.
Astfel, s-a arătat că entităţile invocate de inculpat nu au calitatea de cult religios recunoscut în România sau asociaţie religioasă conform prevederilor Legii nr. 489/2006 şi nu pot asigura un cadru legal pentru exercitarea unor activităţi specific cultelor.
În cauză, s-a apreciat că inculpatul A. a nesocotit hotărârea definitivă prin care a fost destituit (depus din treapta preoţiei), hotărâre dispusă de instituţia competentă potrivit normelor interne (Consistoriul Eparhial Buzău), deşi avea cunoştinţă de limitele şi condiţiile necesare pentru exercitarea profesiei de preot întrucât a fost hirotonit şi a fost de acord să slujească ca preot într-o parohie a Bisericii Ortodoxe Române asumându-şi răspunderea de a se supune regulilor respectivului cult.
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 489/28.12.2006, cultele îşi aleg, numesc, angajează sau revocă personalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări, iar potrivit alin. (4) din cuprinsul acestui articol, exercitarea fără drept a atribuţiilor de preot constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit C. pen.
Conform art. 348 din C. pen., exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Prin urmare, în concret, instanţa de apel a stabilit că ulterior datei de 01.01.2016, după ce au fost încetate raporturile de muncă cu Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancea, ca urmare a depunerii din slujirea clericală, inculpatul A., deşi avea cunoştinţă de Hotărârea nr. 8/23.07.2015 a Consistoriului Eparhial Buzău (menţinută prin hotărârea Consistoriului Mitropolitan nr. 4/2015), a continuat să oficieze ca preot slujbe şi servicii religioase, folosind veşminte şi obiecte liturgice specifice cultului Biserica Ortodoxă Română. Astfel, s-a reţinut că inculpatul A. a exercitat fără drept atribuţiile de preot al cultului Biserica Ortodoxă Română, acţionând cu vinovăţie sub forma intenţiei, fapta acestuia constituind infracţiunea prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 rap. la art. 348 C. pen. ("exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi").
În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - caz invocat de recurentul inculpat A. în susţinerea căii extraordinare de atac - se constată că acesta nu este incident în cauză.
Acest caz de casare se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.
Astfel cum rezultă din actele dosarului, instanţa de apel a constatat că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 rap. la art. 348 C. pen., dispunând condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii penale în sumă de 1200 RON.
În raport cu stare de fapt reţinută cu titlu definitiv, în cauză s-a stabilit că deşi nu mai avea dreptul de a sluji ca preot în cultul menţionat, cu toate acestea, inculpatul A. a continuat să oficieze slujbe religioase, folosind veşminte şi obiecte liturgice ale cultului Bisericii Ortodoxe Române, apreciindu-se că inculpatul a indus persoanelor participante la slujbele menţionate senzaţia că iau parte la manifestări ale cultului Biserica Ortodoxă Română, fără ca acest lucru să fie real.
Recurentul inculpat, prin motivele dezvoltate în susţinerea căii de atac, a făcut referire la starea de fapt reţinută prin hotărârea de condamnare care în opinia apărării este de natură a evidenţia lipsa caracterului penal al faptei reţinute în sarcina sa, invocând în apărare faptul că a slujit pentru membrii unei grupări religioase, respectiv gruparea religioasă X. în cadrul căreia a fost desemnat preot slujitor ortodox, astfel că exercitarea activităţii de preot în cadrul unei grupări religioase înfiinţate conform legii nu reprezintă o faptă ilegală.
Or, contrar susţinerilor recurentului inculpat, aşa cum s-a arătat în cauză s-a stabilit deja cu titlu definitiv că inculpatul A., acţionând cu vinovăţie sub forma intenţiei, a exercitat fără drept atribuţiile de preot al cultului Biserica Ortodoxă Română, continuând să oficieze, ca preot, slujbe şi servicii religioase, folosind veşminte şi obiecte liturgice specifice cultului Biserica Ortodoxă Română, fiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi prev. de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 rap. la art. 348 C. pen.
Prin urmare, în condiţiile în care fapta reţinută de instanţa de apel ca fiind comisă de inculpatul A., aşa cum a fost descrisă în decizia atacată, este infracţiune şi se suprapune pe încadrarea de drept stabilită în cauză, Înalta Curte constată criticile recurentului formulate pe calea recursului în casaţie de faţă ca fiind neîntemeiate.
În ceea ce priveşte susţinerile recurentului în raport de Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului invocată în cauză, se constată că acestea nu pot fi primite în cauză câtă vreme situaţia de fapt reţinută în speţă diferă de cele reţinute în cauza Curţii Europene a Drepturilor Omului invocată şi prin urmare, Hotărârea Tothpal şi Szabo împotriva României din 19.02.2019 a Curţii Europene a Drepturilor Omului nu are incidenţă în prezenta cauză.
Art. 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede că:
"1. Orice persoană are dreptul la libertate de gândire, de conştiinţă şi de religie; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau convingerile, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi îndeplinirea ritualurilor.
2. Libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile nu poate face obiectul altor restrângeri decât cele prevăzute de lege care, într-o societate democratică, constituie măsuri necesare pentru siguranţa publică, protecţia ordinii, a sănătăţii, a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor altora."
Astfel, pentru a se verifica dacă se produce o ingerinţă în dreptul prev. de art. 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea apelează la "testul proporţionalităţii", un principiu avut în vedere de Curte atunci când analizează dacă o măsură luată de autorităţile naţionale, care constituie o limitare sau restricţie adusă unuia dintre drepturile prev. de Convenţie, este compatibilă cu normele europene, prin punerea în balanţă a scopului urmărit de autorităţi, pe de o parte, respectiv a mijloacelor utilizate de acestea pentru a-l atinge, pe de altă parte.
Or, în speţă, în raport de cele statuate de instanţa de apel, ingerinţa în dreptul prevăzut de art. 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (posibila condamnare) este prevăzută de lege, respectiv de art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006 rap. la art. 348 C. pen. şi urmăreşte un scop legitim, de a proteja drepturile Bisericii Ortodoxe Române, precum şi pe credincioşii acesteia.
În consecinţă, criticile recurentului inculpat formulate sub acest aspect sunt neîntemeiate.
Înalta Curte mai subliniază că prin recursul în casaţie formulat, recurentul A. nu a invocat aspecte care să vizeze legalitatea hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, ci în realitate au fost prezentate critici ce ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţa de apel a reţinut pe baza probelor din dosar starea de fapt şi vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii pentru care s-a dispus soluţia de condamnare.
Recursul în casaţie nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.
Or, deşi în concret prin motivele de recurs în casaţie formulate recurentul A. nu a criticat baza factuală reţinută în cauză, solicitarea de achitare formulată de apărarea recurentului, astfel cum a fost formulată, tinde însă la o reanalizare a situaţiei de fapt ce nu poate fi analizată prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen.
Concluzionând, Înalta Curte constată că, aşa cum au fost invocate, criticile recurentului A. sunt neîntemeiate, iar decizia atacată este legală şi prin urmare, recursul în casaţie formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1276/A din data de 08 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1276/A din data de 08 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 septembrie 2020.
GGC - GV