Ședințe de judecată: Decembrie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completurile de 5 judecători

Decizia nr. 129/2020

Şedinţa publică din data de 07 septembrie 2020

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin Decizia penală nr. 606 din data de 4 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de revizuentul A., împotriva Încheierii nr. 12/C din data de 4 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019 şi a obligat contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, în esenţă, s-a reţinut că cererea de revizuire formulată de revizuentul A. nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., în vederea admiterii în principiu, în temeiul art. 459 alin. (5) din C. proc. pen.

II. Împotriva Deciziei penale nr. 606 din 4 decembrie 2019 a formulat cerere de revizuire petentul A..

Prin Decizia penală nr. 11 din 09 ianuarie 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 606 din data de 04 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2019.

Instanţa a reţinut că petentul A. a declarat o cale de atac împotriva unei soluţii nesusceptibile de reformare, întrucât aceasta a fost formulată împotriva unei decizii definitive, cum, de altfel, era şi hotărârea ce a făcut obiectul soluţiei atacate, s-a constatat inadmisibilitatea, căii de atac formulată.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 11 din 09 ianuarie 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a formulat apel petentul A., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2020, fiind stabilit prim termen, în mod aleatoriu, la data de 7 septembrie 2020, când reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac formulate.

Examinând actele dosarului şi decizia apelată din perspectiva prioritară a admisibilităţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 judecători, constată inadmisibilitatea apelului promovat de petentul A., în baza următoarelor considerente:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a apelului este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale "Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispoziţiilor art. 8 din aceeaşi lege "Hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."

În conformitate cu dispoziţiile art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

Raportând dispoziţiile legale incidente la cauza dedusă judecăţii, Completul de 5 judecători, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine că a fost sesizat cu apelul declarat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 11 din 09 ianuarie 2020, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petent deoarece prin decizia vizată de cererea de revizuire nu s-a rezolvat fondul cauzei

În condiţiile în care calea de atac a apelului a fost exercitată împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, o asemenea procedură este inadmisibilă. În situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

În consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, a principiului unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, şi din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, şi având în vedere faptul că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecător va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 11 din 09 ianuarie 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 11 din 09 ianuarie 2020 pronunţată în Dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 septembrie 2020.

GGC - GV