Asupra contestaţiei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 9 din data de 10 ianuarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2019, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei din data de 6 decembrie 2018, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie în dosarul nr. x/2018.
Împotriva încheierii nr. 9 din data de 10 ianuarie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2019, petentul A. a formulat cerere de revizuire.
Prin sentinţa nr. 234 din data de 19 iunie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva încheierii nr. 9 din data de 10 ianuarie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală în dosarul nr. x/2019.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa supremă a reţinut că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
De asemenea, s-a reţinut că, din coroborarea dispoziţiilor art. 453 (cazurile de revizuire), art. 455 (persoanele care pot cere revizuire), art. 459 (admiterea în principiu) din C. proc. pen., rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, în acest sens fiind şi decizia nr. 42 din data de 14 februarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 9 judecători, decizie prin care s-a statuat că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă.
În acest sens, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a apreciat că această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în raport cu dispoziţiile noului C. proc. pen., cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 şi art. 465 din noul C. proc. pen. reluând, în esenţă, cazurile de revizuire din legea veche.
Aplicând aceste consideraţii teoretice în cauză, instanţa supremă a constatat că cererea de revizuire nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri penale prin care s-a dispus asupra fondului cauzei; or, în speţă, revizuentul a formulat cerere de revizuire împotriva încheierii nr. 9 din data de 10 ianuarie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţate în dosarul nr. x/2019, prin care s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei din data de 6 decembrie 2018 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie în dosarul nr. x/2018.
Având în vedere că revizuentul a declarat calea extraordinară de atac împotriva unor hotărâri nesusceptibile de reformare, instanţa a reţinut inadmisibilitatea căii de atac, sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Împotriva acestei decizii, la data de 2 iulie 2020, revizuentul A. a formulat contestaţie, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 21 septembrie 2020, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de revizuent, constată că aceasta este inadmisibilă şi va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III1 din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestaţiei este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 4251 din C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispoziţiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
În cauză, revizuentul A. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva sentinţei nr. 234 din data de 19 iunie 2020, pronunţate în dosarul nr. x/2020, hotărâre prin care secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de acesta împotriva încheierii nr. 9 din data de 10 ianuarie 2020, încheiere prin care instanţa supremă a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei din data de 6 decembrie 2018, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie în dosarul nr. x/2018.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale " Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispoziţiilor art. 8 din aceeaşi lege "Hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."
În conformitate cu dispoziţiile art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 459 alin. (7) teza finală din C. proc. pen., hotărârea prin care este respinsă cererea de revizuire este supusă aceleiaşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea.
Având în vedere că hotărârea împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a revizuirii (încheierea nr. 9 din data de 10 ianuarie 2020) este definitivă, şi hotărârea prin care a fost respinsă cererea de revizuire are la rândul său caracter definitiv, calea de atac a contestaţiei fiind exercitată de revizuentul A. împotriva unei hotărâri definitive.
În acest context, formularea unei căi de atac împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare constituie un aspect de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei nr. 234 din data de 19 iunie 2020, pronunţate de secţia Penală a Înaltei Curţi în dosarul nr. x/2020, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de revizuentul A. împotriva sentinţei nr. 234 din data de 19 iunie 2020, pronunţată de secţia Penală a Înaltei Curţi în dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. obligă contestatorul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2020.