Asupra apelului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Ordonanţa nr. 137/II/2/2017 din data de 14 decembrie 2017 pronunţată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a fost respinsă plângerea formulată de petentul A. împotriva soluţiei de clasare dispusă prin ordonanţa nr. 462/P/2017 din data de 8 noiembrie 2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.
Împotriva acestei ordonanţe, potrivit art. 340 din C. proc. pen., petentul a formulat plângere, care a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. x/2018.
Prin încheierea nr. 53 din data de 2 martie 2018, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Suceava, iar în baza art. 340 alin. (1) raportat la art. 35 din C. proc. pen., competenţa de soluţionare a plângerii formulate de petentul A. împotriva ordonanţei nr. 137/II/2/2017 din 14 decembrie 2017 pronunţate de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, a fost declinată în favoarea Judecătoriei Vatra Dornei.
Împotriva încheierii nr. 53 din data de 02.03.2018 pronunţate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava în dosarul nr. x/2018, petentul a formulat contestaţie.
Prin încheierea penală nr. 32 din data 2 aprilie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori pronunţată în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 53 din data de 2 martie 2018 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Suceava în dosarul nr. x/2018.
Împotriva încheierii penale nr. 32 din data de 2 aprilie 2018 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori pronunţate în dosarul nr. x/2018, petentul A. a formulat cerere de revizuire.
Prin sentinţa penală nr. 149 din data de 16 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2019, în baza art. 459 din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva încheierii penale nr. 32 din data de 2 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2018.
Împotriva sentinţei penale nr. 149 din data de 16 decembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosar nr. x/2019, petentul A. a formulat contestaţie.
Prin decizia nr. 371 din data de 24 iunie 2020, pronunţată de secţia Penală a Înaltei Curţi în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de petentul A. împotriva sentinţei penale nr. 149 din data de 16 decembrie 2019, pronunţate Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2019.
Pentru a dispune astfel, instanţa supremă a reţinut că petentul A. a exercitat calea de atac a contestaţiei împotriva unei hotărâri definitive, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a unei încheieri ce privea o hotărâre de declinare a competenţei, care potrivit art. 50 alin. (4) din C. proc. pen., nu este supusă nici unei căii de atac.
Totodată, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că potrivit art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen. "calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel."
Prin urmare, s-a constatat că petentul a exercitat căi de atac în mod succesiv, împotriva unor hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca principiul unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi dispoziţiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate.
Nu în ultimul rând s-a reţinut că inadmisibilitatea ca sancţiune procesual penală constă în lipsirea de efecte a unui act procedural pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi a unui act prin care a fost exercitat sau se încearcă exercitarea unui drept procesual exercitat şi epuizat anterior. Inadmisibilitatea operează automat şi inevitabil, ori de câte ori un act procesual este lipsit de bază legală.
Împotriva deciziei nr. 371 din data de 24 iunie 2020, pronunţate de secţia Penală a Înaltei Curţi în dosarul nr. x/2019, contestatorul A. a formulat, la data de 27 iunie 2020, apel, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 21 septembrie 2020, dată la care au avut loc şi dezbaterile, susţinerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Examinând apelul declarat, cu prioritate în ceea ce priveşte aspectul admisibilităţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători constată calea de atac ca fiind inadmisibilă, urmând a o respinge, în baza următoarelor considerentele:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituţia României privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală şi a exigenţelor stabilite prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a apelului este condiţionată de exercitarea acesteia potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale " Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispoziţiilor art. 8 din aceeaşi lege "Hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."
Totodată, conform dispoziţiilor art. 4251 alin. (7) din C. proc. pen., contestaţia se soluţionează prin decizie care nu este supusă niciunei căi de atac, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel.
Raportând dispoziţiile legale incidente la cauza dedusă judecăţii, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reţine că a fost sesizat cu apelul declarat de A. împotriva deciziei nr. 371 din data de 24 iunie 2020, pronunţate de secţia Penală a Înaltei Curţi în dosarul nr. x/2019, hotărâre definitivă, prin care a fost soluţionată anterior contestaţia formulată de petentul A. împotriva sentinţei penale nr. 149 din data de 16 decembrie 2019, pronunţate Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2019.
În condiţiile în care calea de atac a apelului a fost exercitată împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, o asemenea procedură este inadmisibilă.
În consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, a principiului unicităţii căilor de atac reglementate de lege şi a dispoziţiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, şi din acest motiv, constituie o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru aceste considerente, şi având în vedere faptul că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecător va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 371 din data de 24 iunie 2020, pronunţate de secţia Penală a Înaltei Curţi în dosarul nr. x/2019, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., apelantul contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 371 din data de 24 iunie 2020, pronunţată de secţia Penală a Înaltei Curţi în dosarul nr. x/2019.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 septembrie 2020.