Asupra cererii de recurs de faţă;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată şi hotărârea pronunţată în fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor - prin Penitenciar B., solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a Deciziei nr. 232 din 04.08.2016, repunerea părţilor în situaţia anterioară prin reîncadrarea în muncă în funcţia de agent şef principal de penitenciare, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale, de la data desfacerii contractului individual de muncă - 04.08.2016 - şi până la reintegrarea efectivă, obligarea intimatei la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 euro, în cazul în care integrarea este posibilă, sau 100.000 euro, dacă reintegrarea nu mai este posibilă, cu cheltuieli de judecată.
Prin Sentinţa civilă nr. 6.449 din 17 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca tardiv formulată, cererea reclamantei privind anularea Deciziei nr. 232 din 4.8.2016 emisă de pârâtă, a respins, ca prescris, capătul de cerere privind sporul TBC aferent perioadei 2004 - 2006 şi a respins, în rest, acţiunea reclamantei, ca nefondată.
2. Recursul declarat şi hotărârea dată în recurs
Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.1, a declarat recurs reclamanta A.
Prin Decizia civilă nr. 1.327 din 14 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Sentinţei civile nr. 6.449 din 17 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017.
3. Contestaţia în anulare şi hotărârea pronunţată în soluţionarea acesteia
Împotriva deciziei menţionate la pct. I.2, a formulat contestaţie în anulare A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2019.
Prin Decizia nr. 118 din 10 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare, reţinând că au fost invocate numai formal cazurile prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 - 4 C. proc. civ., nefiind arătate în concret motivele care susţin incidenţa ipotezelor respective.
4. Cererea de revizuire
Împotriva deciziei menţionate la pct. I.3, contestatoarea A. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată este potrivnică Deciziei nr. 1.327 din 14 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2017.
5. Hotărârea de declinare a competenţei de soluţionare a cererii de revizuire
Prin Decizia nr. 597 din 19 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
6. Hotărârea dată în revizuire
Prin Decizia civilă nr. 605 din 5 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia tardivităţii cererii de revizuire invocată din oficiu şi a respins, ca tardiv formulată, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 118 din 10 mai 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2019.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de revizuire a reţinut următoarele.
În speţă, hotărârile pretins potrivnice sunt Decizia nr. 118 din 10 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2019 şi Decizia nr. 1.327 din 14 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2017.
Astfel, ultima hotărâre este Decizia nr. 118 din 10 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2019, care a rămas definitivă la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 6 coroborat cu art. 634 alin. (2) C. proc. civ.
Termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. are caracterul unui termen legal, imperativ şi absolut, a cărui încălcare atrage sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a exercita calea de atac.
Raportat la datele speţei, în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 3 coroborat cu art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul pentru formularea cererii de revizuire s-a împlinit la 10 iunie 2019.
Cum cererea de revizuire a fost depusă la 14 iunie 2019, cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de lege, este incidentă sancţiunea decăderii din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ.
7. Recursul declarat împotriva hotărârii date în revizuire
Împotriva deciziei menţionate la pct. I.6, revizuenta A. a declarat recurs în temeiul ar. 513 alin. (6) C. proc. civ., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători sub nr. x/2020,
Prin motivele de recurs, recurenta expune istoricul litigiului şi argumente de fond, reiterând ad litteram criticile din cererea de revizuire.
Prin completarea la motivele de recurs, recurenta critică hotărârea atacată sub aspectul admiterii excepţiei tardivităţii, arătând că a fost denigrată şi izolată de societate, sens în care invocă neregularităţi cu privire la un dosar penal din anul 2012. Totodată, arată că, în perioada 2007 - 2009 şi 2010 - 2012, a beneficiat de aprecieri excelente în activitatea profesională şi reiterează criticile din revizuire cu privire la faptul că în mod greşit instanţele de contencios administrativ au reţinut tardivitatea acţiunii, prin aplicarea greşită a dispoziţiilor ar. 106 din Legea nr. 188/1999.
II. Considerentele Înaltei Curţi
Cu titlu prealabil, se constată că recurenta invocă motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., însă criticile formulate nu se circumscriu niciuneia dintre cele două ipoteze, care se referă la situaţia în care "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", respectiv la situaţia în care "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor vizând greşita admitere a excepţiei tardivităţii cererii de revizuire, se reţine următoarele:
În cauză, cererea de revizuire este formulată împotriva Deciziei nr. 118 din 10 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, care, în opinia revizuentei, este potrivnică Deciziei nr. 1.327 din 14 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Pentru motivul de revizuire invocat, art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. dispune în sensul că "Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".
Ultima decizie invocată în susţinerea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este Decizia nr. 118 din 10 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost soluţionată contestaţia în anulare împotriva unei hotărâri date în recurs, care, potrivit art. 508 alin. (4) C. proc. civ., "este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată". Astfel, întrucât nu este supusă recursului, decizia respectivă este definitivă la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia "sunt hotărâri definitive orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs", coroborat cu art. 634 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".
În consecinţă, termenul de revizuire de o lună a început să curgă la 10 mai 2019 şi, conform art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., s-a împlinit la 10 iunie 2019, astfel că cererea de revizuire depusă la 14 iunie 2019 a fost formulată cu depăşirea termenului prevăzut de lege, fiind incidentă sancţiunea decăderii din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., aşa cum corect a reţinut şi instanţa de revizuire prin hotărârea atacată.
Susţinerile recurentei formulate la termenul de judecată de astăzi, prin care invocă nerespectarea termenului de redactare a hotărârii şi tinde să demonstreze că termenul de revizuire prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se calculează de la data comunicării hotărârii atacate, sunt lipsite de temei având în vedere că dispoziţiile procedurale prevăd expres că termenul curge de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, considerentele Curţii Constituţionale referitoare la constituţionalitatea dispoziţiilor procedurale din reglementarea anterioară, care, similar art. 511 din C. proc. civ. din 2010, prevedeau că, în anumite situaţii, termenul de revizuire se calculează de la data pronunţării hotărârii atacate:
- "[...] prin reglementările cuprinse în [...] C. proc. civ., referitoare la data de la care începe să curgă termenul de revizuire, legiuitorul nu a înţeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite. În aceste condiţii, părţilor interesate nu li se încalcă accesul liber la justiţie, atâta vreme cât pot sesiza instanţele judecătoreşti în termenul legal cu cererea de revizuire. Referitor la susţinerea autoarei excepţiei potrivit căreia, dat fiind că hotărârea judecătorească nu i-a fost comunicată, nu a putut exercita, în termenul legal, calea de atac a revizuirii, Curtea reţine că stabilirea unor momente diferite de la care începe să curgă termenul de revizuire, în considerarea unor situaţii diferite, nu contravine prevederilor art. 24 din Constituţie, referitoare la dreptul la apărare. [...] obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor" (Decizia nr. 235/2003; Decizia nr. 1.404/2008; Decizia nr. 4/2016, pct. 14);
- "[...] legiuitorul nu a înţeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite, în aceste condiţii, părţilor interesate nu li se încalcă accesul liber la justiţie, atâta vreme cât pot sesiza instanţele judecătoreşti în termenul legal cu cererea de revizuire. De asemenea, Curtea a reţinut că formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate" (Decizia nr. 4/2016, pct. 13).
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 605 din 5 februarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2019.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 octombrie 2020.
GGC - ED