Ședințe de judecată: Mai | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Cameră preliminară. Nulitatea ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale. Nulitatea rechizitoriului. Soluţii. Contestaţie

 

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Camera preliminară

Index alfabetic: Drept procesual penal

- cameră preliminară

- nulitatea ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale

- nulitatea rechizitoriului

- soluţii

- contestaţie

 

C. proc. pen., art. 335, art. 346, art. 347

 

1. În cazul în care infirmarea ordonanţei de clasare emise de procurorul din cadrul unei secţii a Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi redeschiderea urmăririi penale, în baza art. 335 alin. (1) C. proc. pen., a fost dispusă de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu încălcarea normelor de competenţă funcţională, întrucât procurorul şef al secţiei avea calitatea de procuror ierarhic superior, în sensul art. 335 alin. (1) C. proc. pen., ordonanţa de redeschidere a urmăririi penale este lovită de nulitate absolută. În temeiul dispoziţiilor art. 280 alin. (2) C. proc. pen., actele îndeplinite ulterior ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale, inclusiv rechizitoriul, sunt lovite de nulitate absolută, întrucât există o legătură directă între acestea şi ordonanţa de redeschidere a urmăririi penale.    

2. În acest caz, constatând nulitatea absolută în calea de atac a contestaţiei, completul de 2 judecători de cameră preliminară desfiinţează încheierea judecătorului de cameră preliminară de la instanţa sesizată prin rechizitoriu şi restituie cauza la parchet, în temeiul art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., fără a aplica dispoziţiile art. 345 alin. (3) din acelaşi cod, întrucât nu se poate realiza remedierea rechizitoriului desfiinţat ca efect al nulităţii absolute.

 

I.C.C.J., Secţia penală, completul de 2 judecători de cameră preliminară, încheierea nr. 254 din 24 martie 2021

 

Prin încheierea din data de 6 aprilie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală a respins, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile formulate de inculpatul A.

În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că instanţa este competentă să soluţioneze cauza, este legal sesizată cu rechizitoriul nr. X. din data de 3 decembrie 2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, probele au fost administrate în mod legal şi actele de urmărire penală efectuate în mod legal.

În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul A., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. X. al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat contestaţie inculpatul A.

Examinând contestaţia formulată de inculpatul A., în baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 2 judecători, constată că aceasta este fondată, având în vedere, în principal, următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, se reţine că prerogativele judecătorului de cameră preliminară în procedura reglementată pentru sesizarea instanţei prin rechizitoriu, aşa cum rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 342 C. proc. pen., sunt limitate la verificarea competenţei instanţei sesizate prin rechizitoriu, a legalităţii sesizării instanţei şi a legalităţii administrării probelor şi efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Procedura camerei preliminare este reglementată ca procedură de filtru pregătitoare a fazei de judecată, scopul acesteia fiind acela de a verifica dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanșeze începerea judecății, după caz, dacă se impune refacerea actului de sesizare ori reluarea urmăririi penale.

Analizând contestația formulată în cauză, prin raportare la dispozițiile legale și consideraţiile menţionate anterior, precum și la criticile contestatorului, completul de 2 judecători al Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie constată că este prioritară în examinare excepția nulităţii ordonanței de redeschidere a urmăririi penale, fiind incidentă sancțiunea nulității absolute relativ la ordonanţa nr. Y. din 17 septembrie 2019 emisă de procurorul şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcţia Naţională Anticorupție, şi a actelor de urmărire penală efectuate ulterior emiterii acesteia.

În concret, în cauză, prin ordonanţa din 6 septembrie 2019 emisă în dosarul nr. X. al Direcţiei Naţionale Anticorupție - Secţia de combatere a corupţiei, s-a dispus, printre altele, clasarea cauzei faţă de A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzută în art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 5 C. pen., şi spălare a banilor prevăzută în art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 129/2019.

Ulterior, prin ordonanţa nr. Y. din 17 septembrie 2019 emisă de procurorul şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcţia Naţională Anticorupție, s-a dispus infirmarea în întregime a ordonanței de clasare nr. X. din 6 septembrie 2019 a  Direcţiei Naţionale Anticorupție - Secţia de combatere a corupţiei, redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. X. al Direcţiei Naţionale Anticorupție - Secţia de combatere a corupţiei, reluarea şi completarea urmăririi penale de procurorul desemnat de către procurorul şef al Secţiei de combatere a corupţiei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 2 judecători constată că ordonanţa prin care procurorul șef al Direcţiei Naţionale Anticorupție a infirmat soluţia de clasare dispusă în cauză de procurorul de caz a fost emisă cu încălcarea normelor de competenţă funcţională, a principiilor subordonării ierarhice şi legalităţii, astfel cum acestea sunt consacrate prin dispozițiile Legii nr. 304/2004, în sensul că procurorul șef al Direcţiei Naţionale Anticorupție nu avea calitatea de procuror ierarhic superior al celui care a dispus soluţia de clasare, soluția de infirmare fiind astfel nelegală.

Competenţa funcţională (ratione officii) este forma de competenţă prin care se stabileşte activitatea pe care o poate înfăptui organul judiciar şi este prevăzută prin norme imperative, în toate cazurile sub sancţiunea nulităţii absolute.

Potrivit principiului subordonării ierarhice, specific activităţii Ministerului Public, procurorii din fiecare parchet sunt subordonaţi conducătorului acelui parchet, iar acesta din urmă este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi circumscripţie teritorială.

În ceea ce privește noțiunea de „procuror ierarhic superior”, dispoziţiile Codului de procedură penală fac referire la competenţa funcţională a procurorului învestit cu exercitarea unor atribuţii judiciare şi, implicit, la competenţa materială şi după calitatea persoanei, în situaţia cauzelor de competenţa unor unităţi de parchet de pe lângă instanţe de grad diferit de jurisdicţie sau structuri de parchet a căror organizare este reglementată prin legi speciale.

 Dispoziţiile Codului de procedură penală, care se circumscriu principiului constituţional al controlului ierarhic specific organizării şi funcţionării Ministerului Public, sunt reglementate în două forme: fie se referă în mod generic la „procurorul ierarhic superior”, uneori prin adăugarea sintagmei „celui care a dispus soluţia”, fie se referă, în mod explicit, la funcţia determinată pe care o ocupă procurorul în ierarhia parchetelor. În toate cazurile, însă, referirea la procurorul ierarhic superior vizează activitatea judiciară a acestuia, ca subiect procesual oficial, respectiv la competenţa funcţională a acestuia, iar nu la atribuţiile de natură administrativă sau manageriale pe care le implică funcţia respectivă.

Prima formă, cea a sintagmei „procuror ierarhic superior”, este utilizată pentru determinarea competenţei funcţionale în rezolvarea unor incidente procesuale, cum ar fi: conflictul de competenţă dintre doi procurori, abţinerea sau recuzarea, infirmarea unor acte procesuale sau procedurale, preluarea cauzelor de la alte parchete, retragerea apelului sau acordul de recunoaştere a vinovăţiei.

Cea de-a doua formă, respectiv individualizarea funcţiei ocupate în ierarhia Ministerului Public este utilizată tot pentru determinarea competenţei funcţionale, însă în legătură cu atribuţii judiciare care se circumscriu funcţiei de control al legalităţii şi temeiniciei unor măsuri preventive [art. 209 alin. (15) C. proc. pen.], a renunţării la urmărire penală [art. 318 alin. (10) C. proc. pen.], a rechizitoriului (art. 328 C. proc. pen.) sau a actelor procurorului (art. 339 C. proc. pen.).

În aceste din urmă cazuri, Codul de procedură penală determină în mod expres competenţa funcţională în favoarea prim-procurorului parchetului (pentru procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii şi tribunale), a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel (pentru procurorii din cadrul parchetului de pe lângă curtea de apel), a procurorului şef de secţie de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (pentru procurorii din cadrul acestui parchet) sau a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (pentru procurorul şef de secţie din cadrul acestui parchet).

Este de remarcat că şi în aceste situaţii, în care legiuitorul a individualizat funcţia procurorului în favoarea căruia a stabilit competenţa funcţională de a efectua controlul de legalitate şi temeinicie, s-a prevăzut că atunci când actul controlat a fost întocmit de un procuror cu funcţie de conducere, această verificare va fi realizată de procurorul ierarhic superior acestuia.

În raport cu modul de reglementare a categoriei „procuror ierarhic superior” rezultă următoarele concluzii:

(i) calitatea de procuror ierarhic superior poate să rezulte exclusiv din lege, fie prin individualizarea funcţiei în cuprinsul unei norme de procedură penală care determină competenţa funcţională (spre exemplu, art. 328 C. proc. pen.), fie prin trimiterea din cuprinsul normei de procedură la o normă de organizare judiciară care stabileşte care este conducătorul unui anumit parchet (spre exemplu, art. 334 C. proc. pen.). În acelaşi sens, prin Decizia nr. 547 din 7 iulie 2020, publicată în M. Of. nr. 753 din 19 august 2020, Curtea Constituţională a reţinut că: „este evident că noţiunea de «procuror ierarhic superior» vizează întotdeauna o poziţie într-o ierarhie, determinată prin raportare la o anumită structură organizatorică. (...) Ordinea ierarhică nu poate avea ca fundament soluţiile dispuse în anumite cauze, ci o structură predeterminată, care funcţionează, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituţie, după principiile legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic” (paragraful 68);

(ii) regula generală este aceea că „procuror ierarhic superior” este conducătorul parchetului din care face parte procurorul care a întocmit actul supus verificării de legalitate sau temeinicie sau, în cazul în care acesta este procurorul care a întocmit actul, conducătorul parchetului ierarhic superior, iar regula specială este aceea că „procuror ierarhic superior” este fie procurorul care deţine o funcţie de conducere intermediară şi este menţionat explicit de o normă legală care îi atribuie competenţa funcţională (spre exemplu, procuror şef de secţie în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), fie procurorul care deţine o funcţie de conducere reglementată printr-o lege specială, cum sunt O. U. G. nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie sau O. U. G. nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. De altfel, în temeiul dispoziţiilor art. 30 lit. e), art. 79 lit. g) şi ale art. 80 lit. f) din Regulamentul de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.643/C/2015, publicat în M. Of. nr. 350 din 21 mai 2015, procurorii şefi de secţie, procurorii şefi ai serviciului teritorial şi procurorii şefi ai birourilor teritoriale verifică temeinicia şi legalitatea soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procurorii din subordine.

Totodată, se observă faptul că prevederile art. 7 a) - ee), Capitolul I din Ordinul nr. 1.643/C din 15 mai 2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, care cuprind atribuţiile procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, nu conțin și atribuţii specifice în dosarele penale instrumentate de către procurorii din subordine.

Prin Decizia nr. 547 din 7 iulie 2020, publicată în M. Of. nr. 753 din 19 august 2020, Curtea Constituţională a reţinut că „este evident că noţiunea de procuror ierarhic superior vizează întotdeauna o poziţie într-o ierarhie, determinată prin raportare la o anumită structură organizatorică”, concluzia care se impune fiind aceea că atât din perspectiva normei de organizare judiciară (Legea nr. 304/2004), cât şi a normei de competenţă (Codul de procedură penală), controlul legalităţii şi temeiniciei actelor întocmite de procurori se realizează din treaptă în treaptă şi numai în mod excepţional, când legea prevede expres, este posibilă realizarea acestui control prin omiterea unor funcţii intermediare (spre exemplu, în cazul soluţiilor adoptate de către conducătorii parchetelor de pe lângă tribunale sau curţi de apel).

Prin urmare, calitatea de „procuror ierarhic superior” revine procurorului în toate cazurile în care competenţa funcţională determinată de principiul controlului ierarhic este incidentă potrivit legii, neputând să fie lăsate la latitudinea procurorului cazurile în care îşi va exercita atribuţiile ce derivă din această calitate.

În același sens, completul de 2 judecători al Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie face trimitere la Decizia nr. 23 din 14 septembrie 2020 pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată în M. Of. nr. 52 din 18 ianuarie 2021, prin care, cu privire la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 335 alin. (1) C. proc. pen., s-a stabilit că „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cazul infirmării unei soluţii dispuse de către un procuror din cadrul parchetelor din subordine ori structurilor specializate ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism), nu are în toate situaţiile calitatea expres prevăzută de art. 335 alin. (1) C. proc. pen. în care se face referire la procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia.”

Or, din perspectiva tuturor dispozițiilor legale sus-menționate, reiese că procurorul șef al Direcţiei Naţionale Anticorupție nu avea ca atribuţii legale verificarea legalității și temeiniciei ordonanţei unui procuror din cadrul Secţiei de combatere a corupţiei pentru a putea dispune soluţia infirmării și redeschiderii urmăririi penale, competență care revenea exclusiv procurorului şef al secţiei din care făcea parte procurorul de caz.

Drept urmare, în înțelesul art. 335 alin. (1) C. proc. pen., procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia de clasare, care putea infirma ordonanţa și dispune redeschiderea urmăririi penale, era procurorul șef al secţiei din care face parte procurorul care a dispus soluţia.

Cât privește susținerea contestatorului, referitoare la faptul că procurorul ierarhic superior celui care a dat soluţia clasării (cel care ar fi avut calitatea de procuror ierarhic şi care ar fi putut infirma soluţia) a confirmat-o prin însușirea adreselor de înaintare, se observă că, pe de o parte, așa cum a reținut și judecătorul de cameră preliminară al primei instanțe, simpla semnare nu echivalează cu confirmarea soluției de clasare (ordonanţa de clasare nu era supusă confirmării, ea putând fi doar infirmată), iar pe de altă parte, ipoteza sancțiunii procesuale incidentă în cauză vizează împrejurarea că a fost infirmată de un procuror care nu avea atribuția legală în acest sens.

În raport de considerentele arătate, se constată că ordonanţa nr. Y. din 17 septembrie 2019, emisă de procurorul şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcţia Naţională Anticorupție, este lovită de nulitate absolută, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 280 alin. (2) C. proc. pen., toate actele îndeplinite ulterior acestui act, inclusiv rechizitoriul întocmit în cauză, sunt la rândul lor lovite de nulitate, întrucât există o legătură directă între acestea şi actul declarat nul.

În ce privește această din urmă condiție, se constată că toate actele ulterioare nu puteau fi îndeplinite în lipsa actului nul, respectiv ordonanța de infirmare a soluției de clasare. Pentru actele subsecvente, nu se mai impune analiza condițiilor nulității absolute, sancționarea acestora fiind exclusiv consecința nulității actului principal, care operează numai în temeiul legăturii lor directe cu actul principal și independent de propria conformitate cu legea.

Faţă de cele anterior expuse, în temeiul art. 346 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., urmează a fi admisă contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 6 aprilie 2020 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală.

Va fi desființată încheierea atacată și, în rejudecare:

Va admite excepția invocată de inculpatul A., privind nelegalitatea ordonanţei nr. Y. din 17 septembrie 2019 emisă de procurorul şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcţia Naţională Anticorupție, prin care s-a dispus infirmarea în întregime a ordonanţei de clasare nr. X. din data de 6 septembrie 2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcţia Naţională Anticorupție - Secţia de combatere a corupţiei.

Va constata nulitatea absolută a ordonanţei nr. Y. din 17 septembrie 2019 emisă de procurorul şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcţia Naţională Anticorupție, precum şi a tuturor actelor subsecvente acestei ordonanţe, inclusiv a rechizitoriului nr. X. din 3 decembrie 2019 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcţia Naţională Anticorupție, privind pe inculpatul A.

Va dispune restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcţia Naţională Anticorupție - Secţia de combatere a corupţiei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 2 judecători nu a făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 345 alin. (3) C. proc. pen., în sensul pronunţării unei încheieri şi comunicării acesteia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcţia Naţională Anticorupție, pentru ca, în termen de 5 zile de la comunicarea actului, procurorul să remedieze neregularităţile actului de sesizare şi să comunice instanţei dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei, întrucât, în raport cu soluţia pronunţată, aceea de constatare a nulităţii actului prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale şi a tuturor actelor îndeplinite ulterior acestuia (ca efect al anulării actului principal), nu se mai poate vorbi despre remedierea actului de sesizare a instanţei, acesta fiind desfiinţat ca efect al nulităţii constatate, iar în lipsa unui act de sesizare a instanţei, nu se poate vorbi nici despre eventuala menţinere a dispoziţiei de trimitere în judecată.

Ca atare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 2 judecători a dispus subsecvent constatării nulităţii actului de redeschidere a urmăririi penale emis de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie restituirea cauzei la parchet, reţinând că la acest moment este în fiinţă şi produce efecte juridice ordonanţa de clasare nr. X. din data de 6 septembrie 2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcţia Naţională Anticorupție - Secţia de combatere a corupţiei.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul de 2 judecători a admis contestaţia formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 6 aprilie 2020 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală.

A desfiinţat încheierea atacată și, rejudecând:

A admis excepția invocată de inculpatul A., de nelegalitate a ordonanţei nr. Y. din 17 septembrie 2019 emisă de procurorul şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcţia Naţională Anticorupție prin care s-a dispus infirmarea în întregime a ordonanţei de clasare nr. X. din data de 6 septembrie 2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei.

A constatat nulitatea absolută a ordonanţei nr. Y. din 17 septembrie 2019 emisă de procurorul şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcţia Naţională Anticorupţie, precum şi a tuturor actelor subsecvente acestei ordonanţe, inclusiv a rechizitoriului nr. X. din 3 decembrie 2019 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcţia Naţională Anticorupţie, privind pe inculpatul A.

A dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei.