Şedinţa publică din data de 19 februarie 2020
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată şi reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă la 13 noiembrie 2018 sub nr. x/2018, reclamanţii-reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD.,EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX.; YY., ZZ., AAA., BBB. şi CCC. - în calitate de grefieri şi grefieri-arhivari, DDD., EEE. - în calitate de aprozi; FFF., GGG. - în calitate de şoferi, toţi încadraţi ca personal auxiliar de specialitate şi conex în cadrul Tribunalului Vâlcea, i-au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Piteşti şi Tribunalul Vâlcea, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:
1. să stabilească şi să recalculeze indemnizaţia de încadrare şi celelalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,154 RON (reprezentând VRS 405 RON ce trebuia acordată la nivelul anului 2007, la care se adaugă majorările cu 4% - începând cu 1 aprilie 2008 şi 4,5% - începând cu 1 octombrie 2008, conform art. 2 din O.G. nr. 13/2008, începând cu 9 aprilie 2015, respectiv de 484,169 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015), începând cu 1 decembrie 2015 şi pentru viitor (menţiunea pentru viitor a fost introdusă prin cererea adiţională depusă la fila x);
2. să repare prejudiciul creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv să fie obligat pârâtul Tribunalul Vâlcea la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care reclamanţii sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, precum şi
3. să fie obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor salariale solicitate.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, O.G. nr. 57/2015, Legea nr. 293/2015, O.U.G. nr. 20/2016, Legea nr. 153/2017, art. 1.531 şi 1535 C. civ. şi art. 166 Codul muncii.
Prin sentinţa civilă nr. 917 din 23 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă au fost respinse ca neîntemeiate excepţiile prin care pârâta Curtea de Apel Piteşti a invocat necompetenţa materială a instanţei sesizate şi inadmisibilitatea/prematuritatea cererii, precum şi excepţiile prin care pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive, lipsa calităţii procesuale active şi lipsa de interes în formularea cererii.
Prin aceeaşi sentinţă a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta Curtea de Apel Piteşti, fiind respinsă ca prescrisă cererea în ceea ce priveşte drepturile salariale solicitate pentru perioada anterioară datei de 9 noiembrie 2015.
A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Piteşti şi Tribunalul Vâlcea, fiind obligaţi ultimii doi pârâţi să recalculeze indemnizaţia de încadrare a reclamanţilor pe baza valorii sectoriale de referinţă de 440,154 de RON începând cu 9 noiembrie 2015 şi până la 30 noiembrie 2015, respectiv pe baza valorii sectoriale de referinţă de 484,169 de RON începând din 1 decembrie 2015 şi în continuare; să calculeze şi să plătească reclamanţilor diferenţele dintre venitul stabilit pentru perioada 9 noiembrie 2015 - 30 noiembrie 2015 pe baza valorii de referinţă sectorială de 440,154 RON şi drepturile salariale efectiv plătite până în prezent pentru perioada respectivă, diferenţe ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă diferenţelor respective, calculată potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) şi art. 3 alin. (2) - (4) din O.G. nr. 13/2011, de la data exigibilităţii obligaţiilor de plată a drepturilor salariale restante şi până la data plăţii lor efective, să calculeze şi plătească reclamanţilor diferenţele dintre venitul stabilit potrivit valorii de referinţă sectorială de 484,169 RON începând de la 1 decembrie 2015 şi drepturile salariale efectiv plătite, diferenţe ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă, calculată potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) şi art. 3 alin. (2) - (4) din O.G. nr. 13/2011, de la data exigibilităţii obligaţii de plată a drepturilor salariale restante şi până la data plăţii lor efective. A fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să aloce fondurile necesare plăţii drepturilor salariale stabilite.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Ministerul Justiţiei, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Cauza a fost repartizată completului LM 20 A II din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă la 21 august 2019.
Prin încheierea din 3 decembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale a completului LM 20 A II, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea completelor specializate din cadrul secţiei I Civile rămase competente să soluţioneze litigiile de muncă, ca urmare a suspendării executării hotărârii nr. 12/2019 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti.
Pentru a hotărî astfel, completul iniţial învestit a evocat dispoziţiile art. 231 şi art. 269 alin. (1) din Codul muncii şi pe cele ale art. 55 din Legea nr. 304/2004, după care a constatat că obiectul acţiunii vizează un conflict individual de muncă, de competenţa completelor specializate în litigii de muncă şi asigurări sociale, constituie la nivelul secţiilor civile ale tribunalelor.
Totodată, a reţinut că, la nivelul Curţii de Apel Ploieşti, competenţa de soluţionare a apelurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia conflictelor de muncă revenea, de principiu, completelor specializate în litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul secţiei I Civile.
Completul iniţial învestit a constatat că, prin art. II din hotărârea nr. 9 din 22 mai 2019, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti a aprobat propunerea preşedintelui secţiei I Civile, în sensul de a se repartiza litigiile de muncă tuturor secţiilor non-penale.
A mai reţinut că, prin art. I din hotărârea nr. 12 din 20 iulie 2019, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti a aprobat solicitarea Preşedintelui secţiei I Civile de înfiinţare a unor complete specializate în cadrul acestei secţii, formate din toţi judecătorii celor trei secţii non-penale.
Completul iniţial învestit a constatat că, în baza acestei ultime hotărâri, Preşedintele Curţii de Apel Ploieşti a emis decizia nr. 47/2019, prin care a înfiinţat completele specializate în materia litigiilor de muncă, formate din toţi judecătorii secţiilor non-penale, menţionate în anexa la hotărârea nr. 12/2019.
A mai reţinut că judecătorii secţiei a II-a Civile şi ai secţiei de contencios administrativ şi fiscal, mutaţi în cadrul secţiei I Civile, au contestat cele două hotărâri de colegiu, solicitând suspendarea executării lor.
În continuare, acelaşi complet a constatat că, prin sentinţa nr. 554 din 21 august 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a dispus suspendarea executării articolului II din hotărârea nr. 9 din 22 mai 2019 şi a art. I din hotărârea nr. 12 din 20 iunie 2019 ale Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti.
Completul iniţial învestit a reţinut că este lipsit de relevanţă faptul că apelul i-a fost repartizat anterior suspendării executării hotărârilor de colegiu, întrucât momentul procesual de stabilire a competenţei este cel prevăzut de art. 131 C. proc. civ.
Acelaşi complet a apreciat că principalul efect al suspendării constă în faptul că dispoziţiile suspendate ale hotărârilor de colegiu nu mai pot produce efecte juridice, astfel încât nu mai pot fundamenta competenţa funcţională în materia litigiilor de muncă a completelor nou înfiinţate, cu judecătorii tuturor secţiilor non-penale.
Totodată, a reţinut că, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 7 şi art. 19 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, rezultă că doar colegiul de conducere are competenţa de a stabili componenţa secţiilor/completelor şi de a muta judecătorii dintr-o secţie în alta, iar nu preşedintele instanţei, acesta din urmă având posibilitatea înfiinţării completelor specializate în cadrul unei secţii, cu o componenţă deja stabilită de colegiu.
Completul iniţial învestit a apreciat că această interpretare fundamentează concluzia că suspendarea executării celor două hotărâri de colegiu are ca efect lipsirea de fundament juridic a completelor nou înfiinţate în materia litigiilor de muncă atât în ceea ce priveşte compunerea lor din judecătorii altor secţii decât secţia I Civilă, cât şi sub aspectul competenţei lor de a soluţiona astfel de litigii.
A mai reţinut că, deşi pe rolul şi în planificarea secţiei I Civile figurează completele specializate nou înfiinţate, acestea nu au competenţă materială procesuală în materia litigiilor de muncă, fiind nefuncţionale.
De altfel, completul iniţial învestit a subliniat că, în urma suspendării executării celor două hotărâri, prin decizia nr. 7 din 22 august 2019 Preşedintele secţiei I Civile a dispus blocarea completelor nou înfiinţate şi atribuirea litigiilor de muncă completelor existente anterior adoptării hotărârilor de colegiu.
În final, a reţinut că, de vreme ce completelor nou înfiinţate nu le mai pot fi repartizate dosare având ca obiect litigii de muncă, ele nu mai pot soluţiona astfel de cauze, nemaiavând competenţa funcţională atribuită prin hotărârile de colegiu.
La 5 decembrie 2019, cauza a fost repartizată completului 18A CIV din cadrul aceleiaşi curţi de apel.
Prin încheierea din 16 ianuarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale a completului 18A CIV şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea completului iniţial învestit; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă între cele două complete şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, completul ulterior învestit a evocat măsurile dispuse prin hotărârile nr. 9 din 22 mai 2019 şi 12 din 20 iunie 2019 ale Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti, după care a reţinut că aceste hotărâri au fost suspendate prin sentinţa nr. 554 din 21 august 2019 a Tribunalului Argeş.
Acelaşi complet a reţinut că suspendarea actului administrativ întrerupe temporar efectele juridice produse de acest act pe perioada suspendării.
De asemenea, completul ulterior învestit a constatat că apelul a fost repartizat completului iniţial anterior pronunţării sentinţei prin care s-a dispus măsura suspendării. Or, această măsură produce efecte numai pentru viitor.
Totodată, a apreciat că, dacă completul iniţial s-a dezînvesti pentru că s-a dispus suspendarea efectelor unor acte administrative, ar însemna a se reveni asupra efectelor unui fapt juridic trecut, reprezentat de actul de învestire a instanţei.
Completul ulterior învestit a mai reţinut că verificarea competenţei completului se realizează în raport cu data sesizării completului căruia i s-a repartizat cauza, conform art. 200 şi art. 482 C. proc. civ.
Acelaşi complet a constatat că primul complet şi-a verificat competenţa în faza de regularizare şi nu a constatat incidenţa vreunui caz care să atragă necompetenţa sa, săvârşind astfel acte de procedură sub imperiul hotărârilor de colegiu.
În aceste condiţii, completul ulterior învestit a conchis că primul complet a rămas competent să soluţioneze cauza ce i-a fost repartizată.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 3 februarie 2020 sub acelaşi număr de dosar.
Analizând actele dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Dispoziţiile privitoare la conflictul de competenţă sunt aplicabile şi în cazul completelor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, care se pronunţă prin încheiere, conform art. 136 alin. (1) şi (4) C. proc. civ.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două complete ale aceleiaşi instanţe - LM 20 A II şi 18A CIV - din cadrul Curţii de Apel Ploieşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între completele sesizate sunt reciproce şi cel puţin unul dintre cele două complete este competent să soluţioneze cauza.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Reclamanţii au solicitat recalcularea drepturilor salariale şi plata diferenţelor salariale ca urmare a recalculării acestor drepturi.
Aşadar, acţiunea are ca obiect un conflict individual de muncă.
Potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, "în cadrul curţilor de apel funcţionează, în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor, secţii sau, după caz, completuri specializate pentru (...) cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale (...)".
Prin raportare la acest text de lege, instanţa supremă constată că apelul declarat împotriva sentinţei primei instanţe a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, fiind repartizat în mod aleatoriu completului LM 20 A II la 21 august 2019.
Repartizarea apelului la acest complet s-a făcut în baza hotărârilor nr. 9 din 22 mai 2019 şi 12 din 20 iunie 2019 ale Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti, prin care au fost înfiinţate complete specializate în soluţionarea litigiilor de muncă.
Prin sentinţa nr. 554 din 21 august 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019 şi rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat împotriva acesteia, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a dispus suspendarea executării art. II din hotărârea nr. 9 din 22 mai 2019 şi a art. I din hotărârea nr. 12 din 20 iunie 2019 ale Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti.
Faţă de caracterul executoriu al acestei sentinţe, conform art. 14 alin. (4) teza I din Legea nr. 554/2004, se impune determinarea momentului de la care produce efecte măsura suspendării executării în vederea stabilirii completului competent material procesual să soluţioneze apelul.
Astfel, spre deosebire de anularea unui act administrativ, care produce efecte şi pentru trecut, suspendarea executării unui act administrativ reprezintă operaţiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia, producând efecte numai pentru viitor.
Ca atare, efectele produse de hotărârile nr. 9 din 22 mai 2019 şi 12 din 20 iunie 2019 ale Colegiului de Conducere din cadrul Curţii de Apel Ploieşti se menţin pe toată perioada cuprinsă între data adoptării lor şi data la care s-a dispus măsura suspendării executării, respectiv 21 august 2019.
Câtă vreme aceste hotărâri nu au fost anulate printr-o hotărâre judecătorească, ele se bucură în continuare de prezumţia de legalitate.
În aceste condiţii, instanţa supremă reţine că învestirea completului specializat în materia litigiilor de muncă s-a realizat la momentul la care i s-a repartizat în mod aleatoriu apelul declarat în cauză.
Or, repartizarea apelului către acest complet s-a făcut anterior pronunţării sentinţei nr. 554 din 21 august 2019 a Tribunalului Argeş, prin care s-a dispus măsura suspendării executării, respectiv la 10 iulie 2019.
Prin urmare, la momentul învestirii sale, completul specializat în materia litigiilor de muncă era competent material procesual să soluţioneze apelul declarat în cauză.
Cum măsura suspendării executării produce efecte numai pentru viitor, rezultă că această măsură nu a afectat competenţa materială procesuală a completului iniţial, acesta fiind învestit cu soluţionarea apelului anterior datei dispunerii suspendării.
Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea completului iniţial învestit LM 20 A II din cadrul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea completului iniţial învestit al Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 februarie 2020.