Ședințe de judecată: Iulie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 695/2020

Decizia nr. 695

Şedinţa publică din data de 20 martie 2020

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 28 decembrie 2017 pe rolul Tribunalului Iaşi, sub număr de dosar x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE, au solicitat obligarea pârâtei la plata următoarelor sume de bani:

- diferenţe salariale restante acumulate începând cu data de 07.04.2012, data intrării în vigoare a Contractului colectiv de muncă din S.R.T. aplicabil în perioada 08.04.2012 - 03.05.2013 şi până la data de 31.12.2014, data expirării Contractului colectiv de muncă din S.R.T. aplicabil în perioada 04.05.2013 - 31.12.2014, rezultate din neaplicarea indicelui anual de creştere a preţurilor de consum la salariul de bază, conform dispoziţiilor art. 102 alin. (1) lit. d) din Contractul colectiv de muncă din S.R.T. aplicabil în perioada 08.04.2012 - 03.05.2013 şi dispoziţiilor art. 108 alin. (1) lit. b) din Contractul colectiv de muncă din S.R.T. aplicabil m perioada 04.05.2013-31.12.2014;

- actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor datorate pentru perioada situată între data naşterii drepturilor salariate restante şi data plăţii lor efective;

- dobânda legală calculată de la data scadentă a drepturilor salariale restante şi până la data plăţii lor efective.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 133, 144 şi 148 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, coroborate cu art. 40, 166, 229 şi 278 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.

Prin sentinţa civilă nr. 1394/2018 din 1 octombrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins excepţia lipsei de obiect invocata de pârâtă.

A respins excepţia nulităţii absolute a dispoziţiilor art. 102 alin. (1) Ht. d din Contractul Colectiv de Muncă din S.R.T. aplicabil în perioada 08.04.2012-03.05.2013 şi dispoziţiilor art. 108 alin. (1) lit. b) din Contractul Colectiv de Muncă al S.R.T., aplicabil în perioada 04.05.2013 - 31.12.2014, invocată de pârâtă.

A admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă pentru pretenţiile aferente perioadei 8.04.2012- 27.12.2014 şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE.

A admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE.

A obligat pârâta sa plătească reclamanţilor diferenţele de drepturi salariale pentru perioada 28.12. 2014- 31.12.2014, rezultate din majorarea salariului de bază, ca urmare a aplicării indicelui anual de creştere a preţurilor de consum comunicat de către Institutul Naţional de Statistică la salariul de bază, conform dispoziţiilor art. 102 alin. (1) lit. d) din Contractul Colectiv de Muncă din S.R.T., aplicabil în perioada 08.04.2012- 03.05.2013 şi dispoziţiilor art. 108 alin. (1) lit. b) din Contractul Colectiv de Muncă al S.R.T. aplicabil în perioada 04.05.2013 - 31.12.2014, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie pentru perioada dintre naşterea dreptului şi plata efectivă precum şi dobânda legală aferentă sumelor datorate, calculată de la scadenţa fiecărei sume datorate cu titlu de diferenţă salarială şi până la plata efectivă.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamanţii A., B., C., D., E. şi F., precum şi pârâta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE, ce a fost înregistrat la data de 28 martie 2019 pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

În cadrul cererii de apel declarat împotriva sentinţei civile nr. 1394/2018 din 1 octombrie 2018, pârâta SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE a formulat şi cerere de suspendare a executării provizorii a dispoziţiilor acestei sentinţe, până la soluţionarea cererii de apel formulate în cauză.

Prin încheierea din 20 martie 2019 pronunţată în dosarul x/2017, Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a respins cererea formulată de apelanta-pârâtă SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE privind suspendarea executării provizorii a sentinţei civile nr. 1394/2018 din 1 octombrie 2018pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă.

A dispus restituirea către apelantă a cauţiunii în sumă totală de 225,30 RON, consemnată la CEC Bank cu recipisa nr. x/1 şi recipisa nr. x/1.

Invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE a declarat recurs împotriva încheierii din 20 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2017

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport reţinându-se că inadmisibilitatea recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 22 noiembrie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raportul întocmit în cauză.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor.

Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

În cauză, se constată că obiectul recursului este reprezentat de o încheiere pronunţată de curtea de apel prin care s-a respins cererea de suspendare a executării provizorii a sentinţei apelate.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. (1) din C. proc. civ., sunt incidente dispoziţiile art. 450 alin. (3) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii cererii (28 decembrie 2017), potrivit cărora:

"Cererea de suspendare se va judeca de către instanţa de apel. Dispoziţiile art. 719 alin. (6) sunt aplicabile. încheierea dată asupra cererii de suspendare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".

Textul art. 719 alin. (6) C. proc. civ. stabileşte că: asupra cererii de suspendare instanţa în toate cazurile, se pronunţă prin încheiere, chiar şi înaintea termenului fixat pentru judecarea contestaţiei. Părţile vor fi întotdeauna citate, iar încheierea poate fi atacată, în mod separat, numai cu apel sau, dacă este pronunţată de curtea de apel, numai cu recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru cea lipsă".

Totodată, potrivit art. XVIII din Legea nr. 2/2013: " (1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016, termenul fiind prorogat până la 1 ianuarie 2019 prin O.U.G. nr. 95/2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 (prorogat la 31 decembrie 2018), nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

Textul de lege anterior evocat reglementează litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea instanţei de apel.

De altfel, prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) s-a modificat art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 în sensul că hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.

Aşa fiind, în litigiile privind conflictele de muncă şi asigurările sociale, pentru acţiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai a apelului.

Astfel, raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate, se constată că obiectul acţiunii se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, întrucât vizează un conflict de muncă.

Cum textul de lege anterior evocat exclude dreptul la recurs în conflictele de muncă, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă de la data pronunţării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, care stabilesc că hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului.

Prin urmare, încheierea recurată privind suspendarea provizorie a sentinţei apelate, fiind pronunţată în cadrul unui litigiu având ca obiect conflict de muncă, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind incidente prevederile art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Prin urmare, în condiţiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu la care se referă art. 483 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE împotriva încheierii din 20 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE împotriva încheierii din 20 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 martie 2020.