Şedinţa publică din data de 24 martie 2020
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la 10 septembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată Tribunalul Neamţ, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâtul:
1. să determine cu exactitate suma de restituit pentru perioada în care reclamanta a fost scutită de la plata impozitului pe venit (respectiv, perioada 5 august 2016- februarie 2018), fiind încadrată în gradul de handicap accentuat potrivit certificatului de încadrare în grad de handicap nr. x/05.08.2016 (cu valabilitate de 12 luni), respectiv a certificatului de încadrare în grad de handicap nr. x/18.08.2017 (cu valabilitate de 12 luni), ambele emise de Consiliul Judeţean Neamţ;
2. să rectifice statele de plată aferente acestei perioade;
3. să întocmească declaraţiile rectificative şi, totodată, să le depună la organul fiscal, în vederea restituirii impozitului plătit fără a fi datorat.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 168 alin. (1)-(3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborat cu art. 1 pct. 4 şi cu art. 1 pct. 35 din acelaşi act normativ, Ordinul preşedintelui ANAF nr. 1760/2018 (publicat în Monitorul Oficial nr. 667/31 iulie 2018), privind procedura de restituire a impozitului pe venit reţinut la sursă de către plătitorul de venit într-un cuantum mai mare decât cel legal datorat.
Prin sentinţa nr. 1102/2019 din 18 noiembrie 2019, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Suceava a reţinut că, în raport de data formulării cererii de chemare în judecată - 10 septembrie 2019, în cauză, sunt incidente prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, care derogă de la dispoziţiile art. 284 alin. (2) Codul Muncii (actual art. 269 alin. (2), motiv pentru care, reclamanta avea posibilitatea de a alege între două instanţe deopotrivă competente, conform art. 116 C. proc. civ., respectiv, fie instanţa de la domiciliul reclamantei, fie instanţa de la locul de muncă al acesteia.
În speţă, tribunalul a constatat că reclamanta are domiciliul în oraşul Roman, judeţul Neamţ, iar locul de muncă, în legătură cu care reclamanta a solicitat plata drepturilor salariale, este situat la Judecătoria Roman, instanţă aflată în circumscripţia Tribunalului Neamţ.
În cuprinsul considerentelor, se mai arată că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în speţă, deoarece acestea reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau pârât, raţiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii.
Totodată, se menţionează că textul de lege se aplică întocmai şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor şi vizează două situaţii, respectiv, când una din aceste părţi are legitimare procesuală activă sau pasivă.
Aşadar, în opinia instanţei, în cea dintâi situaţie, reclamantul va sesiza una din instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.
Tribunalul constată că, în cauză nu este îndeplinită prima condiţie, în sensul că reclamanta nu funcţionează ca grefier în cadrul Tibunalului Neamţ, condiţia premisă de aplicare a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din cod fiind aceea ca judecătorul (după caz, grefierul) să funcţioneze la instanţa competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă.
Totodată, se mai arată că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. conţin o derogare de la normele de competenţă, astfel încât, nu este îndeplinită condiţia de aplicare a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. atunci când reclamanta îşi desfăşoară activitatea ca grefier la o altă instanţă decât cea competentă, potrivit legii, ci competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată aparţine Tribunalului Neamţ, conform dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011.
Pentru aceste motive, Tribunalul Suceava a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Tribunalul Neamţ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ sub acelaşi număr de dosar.
Prin sentinţa civilă nr. 98 din 13 februarie 2020, Tribunalul Neamţ, secţia I civilă şi de contencios administrativ a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă între instanţele sesizate şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Neamţ a evocat dispoziţiile art. 127 alin. (1), alin. (2), alin. (2)1 şi alin. (3) C. proc. civ., reţinând că actuala formă a textului de lege a avut la bază decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - RIL nr. 7/2016, pronunţată în dosar nr. x/2016 şi Decizia din 26 aprilie 2018 pronunţată de Curtea Constituţională, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate formulată, constatându-se că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt neconstituţionale, dispoziţiile art. 127 alin. (1)-(2) C. proc. civ. fiind constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă.
Astfel, raportat la calitatea persoanelor litigante, în cauză erau incidente dispoziţiile art. 127 alin. (2)1, cu trimitere la art. 127 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., situaţie în care, reclamanta, având opţiunea de a alege una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea şi cu care înţelege să se judece în prezenta cauză, în mod legal a învestit Tribunalul Suceava, motiv pentru care, Tribunalul Suceava nu putea să îşi decline competenţa de soluţionare a cauzei.
Reţinând că instanţa sesizată de acelaşi grad este situată în circumscripţia unei curţi de apel aflate în vecinătatea Curţii de Apel Bacău, Tribunalul Neamţ a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 13 martie 2020, sub acelaşi număr de dosar.
Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Suceava şi Tribunalul Neamţ - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.
Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.
Cu titlu prealabil, instanţa supremă reţine că, în prezenta cauză, este aplicabil C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât acţiunea a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a acestei legi.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Acţiunea are ca obiect obligarea pârâtului, Tribunalul Neamţ, la rectificarea unor documente fiscale privind reţinerea impozitului pe veniturile obţinute de reclamantă pentru o perioadă în care aceasta susţine că a fost scutită de la plata unui astfel de impozit, în vederea restituirii sumelor reţinute, în temeiul dispoziţiilor art. 168 alin. (1)-(3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborat cu art. 1 pct. 4 şi cu art. 1 pct. 35 din acelaşi act normativ, precum şi în temeiul Ordinului preşedintelui ANAF nr. 1760/2018.
Aşadar, reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune întemeiată pe obligaţia de a face, având ca obiect drepturi salariale.
Potrivit art. 127 alin. (2) C. proc. civ., "în cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".
Totodată, conform art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ., "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz", iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol, "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".
Pornind de la aceste texte de lege, instanţa supremă reţine că reclamanta activează în calitate de grefier în cadrul Judecătoriei Roman, iar pârâtul chemat în judecată este Tribunalul Neamţ.
Având în vedere că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt aplicabile atât în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, cât şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor, rezultă că, atunci când instanţa competentă, potrivit legii, are calitatea de parte în proces, devine incident unul dintre cazurile de competenţă teritorială facultativă.
Astfel, în speţă, calitatea reclamantei atrage aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., indiferent de instanţa pe lângă care îşi desfăşoară activitatea, în măsura în care aceasta aparţine circumscripţiei curţii de apel din a cărei rază teritorială face parte şi instanţa căreia i-ar reveni, în mod obişnuit, competenţa soluţionării în fond a cererii, respectiv Tribunalul Neamţ.
Astfel, în raport de prevederile art. 127 alin. (1), raportat la alin. (2)1 şi 3 C. proc. civ., calitatea de pârât a Tribunalului Neamţ exclude competenţa de soluţionare a cauzei de către această instanţă.
Prin urmare, competenţa de soluţionare a cauzei revine uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi competentă, potrivit legii.
De vreme ce Curtea de Apel Suceava, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Suceava, este una dintre curţile de apel aflate în vecinătatea Curţii de Apel Bacău, în circumscripţia căreia se află Tribunalul Neamţ, rezultă că Tribunalul Suceava este competent teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.
Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1), (2)1 şi 3, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.
Definitivă.
Dată în camera de consiliu şi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea greferi instanţei.