Şedinţa publică din data de 29 aprilie 2020
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 17 aprilie 2015 pe rolul Tribunalului Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2015, astfel cum a fost precizată, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea acesteia la plata următoarelor sume: (i) 294.500 RON, reprezentând contravaloarea unei proteze de braţ funcţionale; (ii) contravaloarea unei proteze de braţ funcţionale de acelaşi tip, din 4 în 4 ani, raportat la preţul de achiziţie, care se va acorda pe toată perioada vieţii; (iii) contravaloarea unui autoturism special adaptat, pentru deplasări autonome şi independente, de tipul şi parametrii cel puţin al unui model de producţie internă Logan, necesar pentru bagaje şi distanţe mai lungi, pentru a putea fi acţionat potrivit handicapului suferit, evaluat provizoriu la suma de 20.000 RON; (iv) contravaloarea tratamentelor de fizioterapie, kinetoterapie, recuperare, activităţi medico-sportive pentru întreţinerea sănătăţii, evaluat provizoriu la suma de 20.000 RON; (v) contravaloarea unei orteze special adaptate în funcţie de prescripţia medicală şi preţurile pieţei, evaluată provizoriu la suma de 20.000 RON; (vi) la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, având în vedere natura civilă a litigiului, excepţia nulităţii petitelor de la 2 la 5 întrucât nu au fost evaluate, excepţia prescripţiei, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia autorităţii de lucru judecat. De asemenea, pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, a Casei Naţionale de Pensii Publice şi a Casei Judeţene de Pensii Argeş.
Casa Judeţeană de Pensii Argeş a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie.
Casa Naţională de Pensii Publice a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie.
Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, prin întâmpinare, a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantului şi a cererii de chemare în garanţie şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Prin sentinţa civilă nr. 2502/2015 din 25 noiembrie 2015, Tribunalul Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins, ca prescrisă, acţiunea formulată de reclamantul A. şi respins cererea de chemare în garanţie a Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, a Casei Naţionale de Pensii Publice şi a Casei Judeţene de Pensii Argeş.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul.
Prin decizia civilă nr. 1668/2016 din 22 iunie 2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis apelul formulat, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale la 20 iulie 2016, sub nr. x/2015*, iar prin încheierea din 7 septembrie 2016, s-a dispus repartizarea aleatorie a cauzei unui complet specializat de conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Prin încheierea din 19 ianuarie 2017, instanţa a respins excepţiile nulităţii parţiale a cererii de chemare în judecată şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, invocate de aceasta, şi a admis excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la prejudiciul existent la data pronunţării sentinţei civile nr. 122/CM din 23 ianuarie 2009 a Tribunalului Argeş.
Prin sentinţa nr. 418/2017 din 6 februarie 2017, Tribunalul Argeş, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale Admite a admis excepţia prematurităţii formulării cererii, invocată din oficiu, a respins, ca prematur formulate, capetele 1, 2, 4 şi 5 de cerere şi, în rest, acţiunea ca inadmisibilă; a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, au formulat apel reclamantul A. şi pârâta B. S.A., iar pârâta a formulat apel şi împotriva încheierii din 19 ianuarie 2017. Prin întâmpinarea depusă, pârâta a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantului în promovarea căii de atac.
Prin decizia nr. 3261/2017 din 7 noiembrie 2017, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a respins excepţia lipsei de interes a formulării apelului de către reclamantul A., a admis apelurile, a anulat sentinţa nr. 418/2017 din 6 februarie 2017 şi a reţinut cauza spre rejudecare. Prin încheierea din 9 ianuarie 2018, instanţa a respins excepţiile invocate de pârâtă, privind lipsa interesului reclamantului de a formula acţiunea, autoritatea de lucru judecat, nulitatea petitelor a căror valoare nu s-a stabilit, prescripţia, respectiv litispendenţa.
Prin decizia nr. 2648/2018 din 5 octombrie 2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a admis, în parte, acţiunea, a obligat pârâtă la plata către reclamant a sumei de 500 euro-echivalent în RON-adaptarea pentru autoturism-cutie automată, precum şi a valorii unei proteze mioelectrice în limita suportată de Casa de Asigurări de Sănătate, după ce se va dovedi aplicarea acesteia.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamantul şi pârâta, iar pârâta a formulat recurs şi împotriva încheierilor de şedinţă din 9 ianuarie 2018 şi 15 iunie 2018.
Prin recursul formulat, recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea căii de atac, invocând, în esenţă, următoarele motive:
Hotărârea pronunţată este greşită deoarece a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., având în vedere că instanţa a dispus decăderea reclamantului din proba cu evaluarea stării neuro-musculare a bontului, în vederea aplicării unei proteze de tip funcţional mioelectric. Apreciază recurentul-reclamant că această sancţiune a fost foarte dură, iar instanţa putea reveni asupra acesteia deoarece această probă ar fi condus la corecta soluţionare a cauzei. Se face trimitere la conţinutul încheierilor prin care instanţa de apel a apreciat asupra acestei probe şi la înscrisurile obţinute de reclamant pentru a justifica îndeplinirea de către reclamant a obligaţiilor puse în vedere de instanţă, care, în opinia sa, erau înscrisuri noi şi ar fi putut fi puse în discuţia părţilor în urma repunerii pe rol a cauzei.
Se mai arată că în decizia atacată există o contradicţie între soluţia prin care sunt admise în parte pretenţiile reclamantului, dar sub condiţia dovedirii limitei suportării contravalorii acesteia de Casa de Asigurări de Sănătate şi a aplicării protezei. Se susţine că această soluţie contrazice decizia nr. 1426/R-CM din 16 octombrie 2009, pronunţată în dosarul nr. x/2007, prin care s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că prejudiciul suferit de reclamant este actual şi permanent, motiv pentru care acesta este în continuare îndreptăţit la reparaţia integrală a prejudiciului suferit, în condiţiile administrării unui probatoriu. Faţă de înscrisurile depuse la dosar, nu se mai impune dovedirea valorii protezei deoarece acţiunea a fost întemeiată pe prevederile C. civ. şi ale Codului muncii, care nu impun un prag maxim de acordare a despăgubirilor, iar Casa de Asigurări de Sănătate nu este parte în proces.
Recurentul-reclamant a indicat temeiurile de drept prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă B. S.A. a solicitat admiterea căii de atac şi casarea deciziei şi a încheierilor atacate.
Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:
Recurenta-pârâtă susţine că prin respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat cu privire la prejudiciul existent la data pronunţării sentinţei nr. 122/2009, excepţie admisă de instanţa de fond prin încheierea din 19 ianuarie 2017, care nu a fost apelată sub acest aspect, instanţa a încălcat limitele rejudecării cauzei, iar petitele 3, 4 şi 5 au intrat astfel în puterea lucrului judecat deoarece prin plata sumei de 320.951 RON în anul 2009, acest prejudiciu a fost acoperit. Se mai arată că, în mod greşit, instanţa de apel a respins excepţia autorităţii de lucru judecat prin încheierea din 9 ianuarie 2018, câtă vreme reclamantul nu a atacat încheierea instanţei de fond, iar pârâta nu a mai invocat excepţia, astfel că se impune casarea acestei încheieri şi a deciziei. Aceste critici sunt subsumate de recurenta-pârâtă cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 7 C. proc. civ.
Cu privire la încheierea din 15 iunie 2018, se arată că prin această încheiere, instanţa a dispus efectuarea unei proceduri inexistente în câmpul mijloacelor de probă prevăzute de art. 250 C. proc. civ. şi a încălcat astfel principiul disponibilităţii şi regulile de procedură privind încuviinţarea şi administrarea probelor, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Se mai afirmă că instanţa de apel a reţinut motive contradictorii şi străine de pricină deoarece nu a avut în vedere faptul că recurentul-reclamant a urmărit exclusiv obţinerea unor sume de bani şi nu montarea unei proteze funcţionale de ultimă generaţie, deşi proteza mioeletrică exista pe piaţa românească din anul 2010. Cu toate că recurentul-reclamant nu a făcut dovada solicitată de instanţa de apel în sensul că montarea protezei era posibilă din punct de vedere medical, totuşi, prin decizia recurată, recurenta-pârâtă a fost obligată să suporte costurile unei proteze mioelectrice, soluţie pe care aceasta o critică deoarece, pe de o parte din raportul de expertiză rezultă că ar fi putut fi realizată şi o protezare mecanică, iar recurentul-reclamant nu a înţeles să urmeze procedurile medicale care să permită o eventuală protezare mioelectrică, iar pe de altă parte, rezultă că în prezent, recurentul-reclamant foloseşte o proteză deteriorată pe care nu a înlocuit-o, deşi i s-a acordat o despăgubire în anul 2009. Aceste critici sunt subsumate de recurenta-pârâtă cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În opinia recurentei-pârâte, cu privire la petitele 3-5 ar trebui reţinută autoritatea de lucru judecat, iar în caz contrar, acestea ar trebui respinse deoarece cu privire la petitul 3 instanţa de apel a admis în parte solicitarea reclamantului de a i se plăti suma de 500 de euro cu titlu de diferenţă de preţ pentru adaptarea unui autoturism normal în temeiul unui act care nu a fost comunicat recurentei-pârâte, iar în cauză s-a dovedit că reclamantul deţine permis pentru vehicul cu ghidon şi conduce un autoturism normal.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se afirmă că trimiterea la dispoziţiile art. 480 alin. (6) din acelaşi cod reprezintă o aplicare greşită a legii.
Recurenta-pârâtă a indicat temeiurile de drept prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.
Recurentul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-pârâtă.
Prin întâmpinarea depusă, Casa Naţională de Pensii Publice a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de recurenta-pârâtă.
Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin întâmpinare, a solicitat instanţei supreme să constate că recursurile nu au fost formulate în contradictoriu cu această instituţie şi să menţină dispoziţiile deciziei recurate privind respingerea definitivă a cererii de chemare în garanţie a ministerului.
Recurentul-reclamant şi recurenta-pârâtă au depus răspunsuri la întâmpinări.
Pe baza cererilor de recurs, a întâmpinărilor şi a răspunsurilor la întâmpinări, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reţinut că recursurile declarate în prezenta cauză sunt inadmisibile.
Prin încheierea din 15 ianuarie 2020, s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor declarate, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurentul-reclamant a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a solicitat instanţei să considere că recursul este admisibil şi să constate că motivele invocate se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Examinând cu prioritate admisibilitatea recursurilor declarate în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
Recursul recurentului-reclamant vizează decizia nr. 2648/2018 din 5 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin care s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. într-un litigiu având ca obiect plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate părţii în temeiul unui raport de muncă. Recursul recurentei-pârâte vizează aceeaşi decizie, dar şi încheierile din 9 ianuarie 2018 (prin care instanţa de apel a respins excepţiile invocate de pârâtă, privind lipsa interesului reclamantului de a formula acţiunea, autoritatea de lucru judecat, nulitatea petitelor a căror valoare nu s-a stabilit, prescripţia, respectiv litispendenţa) şi din 15 iunie 2018 (prin care i s-a pus în vedere reclamantului să se adreseze unui institut cu medici specialişti şi eventual tehnicieni în protezare neuro-motorie, care să certifice faptul că starea bontului permite o astfel de proteză şi că aceasta ar putea deveni funcţională, cu indicarea costurilor aferente).
Înalta Curte mai reţine că ambele recursuri vizează hotărâri judecătoreşti (decizie, încheieri de şedinţă) pronunţate în cadrul unei acţiuni care a avut ca obiect un conflict individual de muncă, astfel cum acesta este definit de prevederile art. 1 alin. (1) lit. p) punctul (i) din Legea nr. 62/2011 în forma aplicabilă la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv un conflict "în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părţi prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin contractul individual de muncă ori raportul de serviciu". În urma trimiterii cauzei spre rejudecare către Tribunalul Argeş, prin încheierea din 7 septembrie 2016, s-a dispus repartizarea aleatorie a cauzei unui complet specializat de conflicte de muncă şi asigurări sociale, litigiul fiind judecat şi în apel în procedura specifică unui litigiu de muncă.
Potrivit dispoziţiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011, conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal, hotărârile instanţei de fond fiind supuse numai apelului, astfel cum dispune art. 214 din acelaşi act normativ.
Art. 216 din Legea nr. 62/2011 statuează că prevederile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.. În conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cauze având ca obiect conflicte de muncă şi de asigurări sociale, precum şi hotărârile date de instanţele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., regulă ce are şi valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va constata inadmisibilitatea recursurilor declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2648/2018 din 5 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2648/2018 din 5 octombrie 2018 şi a încheierilor din 9 ianuarie 2018 şi 15 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată astăzi, 29 aprilie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.