Ședințe de judecată: Noiembrie | | 2022
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 784/2020

Decizia nr. 784

Şedinţa publică din data de 30 aprilie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, a constatat următoarele:

La data de 9 mai 2019 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Harghita, secţia Civilă, sub nr. x/2019, cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., în contradictoriu cu pârâţii CURTEA DE APEL TÂRGU MUREŞ şi TRIBUNALUL HARGHITA, prin care s-a solicitat obligarea pârâţilor la plata către reclamanţi, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare gradaţie, vechime în funcţie, care să includă, cumulat:

1. drepturile reprezentând creşteri salariate de 18%, începând cu 9 aprilie 2015 şi până la data pronunţării hotărârii, actualizate în raport cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi în continuare după pronunţarea hotărârii, creşteri compuse din suma indexărilor de 2%, 5% şi 11% acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive în baza O.G. nr. 10/2007 şi aflate în plată;

2. drepturile reprezentând creşteri salariate de 10%, începând cu luna decembrie 2015 până la data pronunţării hotărârii, actualizate în raport cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective, precum şi în continuare după pronunţarea hotărârii, acordate prin O.G. nr. 83/2014, modificată prin O.U.G. nr. 35/2015 aprobată prin Legea nr. 293/2015;

3. dobânzile penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind drepturile salariale, calculate începând cu 3 ani înainte de înregistrarea acţiunii până la plata efectivă a sumelor cuvenite, având în vedere şi Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31, alin. (11) - alin. (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21.12.2016.

Prin sentinţa civilă nr. 1451 din 17 octombrie 2019, pronunţate de Tribunalul Harghita, secţia Civilă, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Harghita, invocată din oficiu de către instanţă şi, în consecinţă, s-a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cererii formulate de către reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., în contradictoriu cu pârâţii CURTEA DE APEL TÂRGU MUREŞ şi TRIBUNALUL HARGHITA, în favoarea Tribunalului Braşov, secţia Civilă, complete specializate pentru soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că reclamanţii, care deţin funcţii de personal conex în cadrul Tribunalului Harghita, au învestit instanţa cu o acţiune având ca obiect stabilirea corectă a salariului şi acordarea unor drepturi băneşti salariale cu titlu de diferenţe, acţiune ce se încadrează în sfera jurisdicţiei muncii.

S-a arătat că sunt relevante prevederile art. 269 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, conform cărora "Judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii. Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul".

Tribunalul Harghita a notat că articolul 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, a completat art. 269 alin. (2) din Codul muncii, în sensul că "Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", fiind instituită o competenţă alternativă în cazul salariaţilor.

Totodată, a reţinut că legiuitorul a reglementat, la art. 127 din C. proc. civ., o competenţă specială a instanţei, în situaţiile în care sunt promovate acţiuni în justiţie de către judecători, procurori, asistenţi judiciari şi grefieri.

În acest sens, au fost evocate prevederile art. 127 alin. (1), (21) şi (3) din C. proc. civ., în forma actuală a textului, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018 şi Decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale.

S-a mai reţinut că prin Decizia nr. 7 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 461 din 22 iunie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii, statuând că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă (...)".

De asemenea, Tribunalul Harghita a făcut referire la faptul că prin Decizia nr. 290/2018 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă sau pârâtă, reţinându-se, în motivare, că noţiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care aceasta vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă, sub nr. x/2019, la data de 20 noiembrie 2019.

Prin sentinţa civilă nr. 136/MAS din 13 martie 2020, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă - Complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurărilor sociale, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a secţiei I Civile a Tribunalului Braşov, invocată din oficiu, competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Harghita şi Curtea de Apel Târgu-Mureş, fiind declinată în favoarea Tribunalului Harghita, secţia Civilă; s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Braşov, secţia I civilă şi Tribunalul Harghita, secţia Civilă şi s-a dispus înaintarea dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În argumentarea soluţiei pronunţate, Tribunalul Braşov a reţinut că reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H. au calitatea de agenţi procedurali, aprozi şi şoferi în cadrul Tribunalului Harghita, fiind vorba despre personal conex.

Prin urmare, a constatat că reclamanţilor nu li se aplică prevederile art. 127 din C. proc. civ., întrucât acest text de lege se referă doar la judecători, grefieri şi asistenţi judiciari.

S-a avut în vedere faptul că doar competenţa prevăzută de art. 127 alin. (1) C. proc. civ. este de ordine publică, respectiv atunci când un judecător, un procuror, asistenţii judiciari, grefierii sau o instanţă de judecată au calitatea de reclamanţi, ceea ce nu este cazul în speţă, întrucât toţi reclamanţii sunt agenţi procedurali, aprozi şi şoferi în cadrul Tribunalului Harghita, fiind personal conex.

Prin urmare, Tribunalul Braşov a notat că doar în situaţia în care reclamantul se află în unul dintre cazurile prevăzute de lege, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa teritorială de ordine publică trebuie invocată chiar şi de către judecător din oficiu, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

În schimb, atunci când judecătorul, procurorul, asistenţii judiciari, grefierii sau instanţa de judecată sunt chemaţi în judecată ca pârâţi, reclamantul are posibilitatea de a sesiza şi instanţa competentă potrivit legii la care îşi desfăşoară activitatea reclamantul sau chiar instanţa judecătorească care are calitatea de pârât, norma de competenţă, fiind, în acest caz, de ordine privată, această soluţie rezultând din formularea art. 127 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia reclamantul "poate sesiza" una dintre instanţele indicate de textul de lege.

Or, în prezenta cauză, au calitatea de pârâţi CURTEA DE APEL TÂRGU MUREŞ şi TRIBUNALUL HARGHITA, iar reclamanţii au înţeles să sesizeze Tribunalul Harghita.

S-a reţinut că este vorba despre o excepţie de necompetenţă teritorială de ordine privată, care poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, în conformitate cu prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Cum pârâtul Tribunalul Harghita, deşi a formulat întâmpinare, nu a înţeles să invoce excepţia de necompetenţă teritorială, s-a conchis în sensul că instanţa de judecată nu putea să invoce această excepţie din oficiu.

Faţă de dispoziţiile art. 127 alin. (2) şi (21) C. proc. civ., raportat la art. 130 alin. (3) din acelaşi cod, s-a concluzionat în sensul că Tribunalul Harghita era competent teritorial să soluţioneze cauza, avându-se în vedere că pârâţii nu au invocat necompetenţa teritorială prin întâmpinare, iar instanţa nu putea, din oficiu, să invoce această excepţie la primul termen de judecată, în condiţiile în care este de ordine privată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 14 aprilie 2020.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secţia Civilă, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, respectiv delimitarea competenţei între instanţe de acelaşi grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv şi norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Reclamanţii E., D., H., C., A., F., B. şi G., având calitatea de agenţi procedurali, aprozi şi şoferi în cadrul Tribunalului Harghita au învestit această instanţă cu soluţionarea unui litigiu de muncă.

Se cuvine menţionat faptul că regula în funcţie de care se stabileşte competenţa teritorială în soluţionarea litigiilor de muncă este reglementată de art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, însă legiuitorul a instituit şi o excepţie de la această regulă, prin edictarea dispoziţiilor art. 127 din C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018 "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea".

Alineatul (2) al acestui text de lege prevede că "în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care îşi acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii".

Prin decizia nr. 290/2018 din 26 aprilie 2018 a Curţii Constituţionale s-a statuat că dispoziţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., în interpretare restrictivă, încalcă principiul imparţialităţii justiţiei cuprins în art. 124 alin. (2) din Constituţie şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, iar noţiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ. îşi găseşte un sens constituţional numai în măsura în care vizează şi instanţa de judecată, astfel încât competenţa facultativă urmează a se aplica şi în ipoteza în care instanţa de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz.

Prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 18.12.2018 s-a introdus alin. (21) la art. 127 din C. proc. civ., conform căruia dispoziţiile alin. (1) şi alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, după caz.

Înalta Curte a subliniat faptul că art. 127 alin. (2) C. proc. civ. instituie o prorogare legală de competenţă teritorială specială în favoarea altei instanţe, de acelaşi grad, din circumscripţia unei curţi de apel învecinate, în situaţia în care pârâtul are calitatea de judecător la instanţele competente, potrivit legii, să judece litigiul.

Prin urmare, competenţa teritorială se determină în raport de pârâţii chemaţi în judecată.

În speţă, Tribunalul Harghita are calitatea de pârât, împrejurare ce atrage incidenţa dispoziţiilor cuprinse în alin. (2) al art. 127 din C. proc. civ., astfel că nu prezintă relevanţă calitatea reclamanţilor de agenţi procedurali, aprozi şi şoferi în cadrul acestei instanţe.

Conform art. 116 C. proc. civ. "reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente" ceea ce presupune că acesta este cel îndreptăţit să aleagă o instanţă dintre mai multe instanţe deopotrivă competente în cazul în care competenţa teritorială este alternativă.

În cauză, reclamanţii au sesizat Tribunalul Harghita, instanţă competentă, potrivit legii, să soluţioneze litigiul dintre părţi.

Art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, stabileşte că:

"Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii".

Or, în speţă, aşa cum corect şi legal a reţinut Tribunalul Braşov, pârâtul Tribunalul Harghita, deşi a formulat întâmpinare, nu a înţeles să invoce excepţia de necompetenţă teritorială, ceea ce înseamnă că, la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe şi puteau să pună concluzii, Tribunalul Harghita, secţia Civilă avea dobândită competenţa sub aspect teritorial, prin alegerea de competenţă efectuată de reclamanţi în condiţiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, în raport de dispoziţiile art. 130 alin. (3) din acelaşi cod.

Faţă de cele arătate, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Harghita, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 aprilie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.